Gânduri despre trecut, prezent și viitor

Un produs Blogger.

marți, ianuarie 21, 2020

Pe cine doresc magistrații să intimideze cu protestele lor față de eliminarea pensiilor speciale?

68 comments


Protest al magistraților pe vremea cân considerau că OUG  13 le afectează independența, nu protocoalele cu Coldea 
Liberalii și #rezist vorbesc de circa un an de zile, nu numai că vorbesc, dar au depus și proiecte de lege în Parlament, că vor desființa pensiile speciale, nu și pe cele militare.
Isonul le-a fost ținut de președintele Iohannis, care a fost reales cu un scor depășit doar de Iliescu, în primi ani de postcomunism.
Conform voinței populare, în luna decembrie 2019, Comisia de muncă din Camera Deputaților, condusa de un predestinat Solomon,  a întocmit un Raport la un proiect de lege, prin care a ras de pe fața României de dreapta pensiile și indemnizațiile speciale, adăugând cu supramăsură indemnizațiile sefilor de stat, indemnizațiile de merit ale artiștilor, sportivilor campioni olimpici  și mondiali, precum și indemnizațiile pensionarilor membri ai Uniunilor de creație. Nu știu cum de le-a scăpat e-li-mi-ni-za-rea pensiilor minime pentru agricultori și a celor sociale pentru cei care nu au muncit deloc, că nici acelea nu sunt contributive.
Cei mai gălăgioși protestatari față de măsurile luate de noua guvernare în domeniul pensiilor sunt magistrații, încercând să intimideze politicienii și parlamentarii. Reușesc doar cu politicieni de calibrul  LOV și Ciolacu care, din lipsă de pregătire juridică, se fac de râs pe posturile de televiziune cu afirmația că pensiile speciale sunt drepturi câștigate protejate de decizii ale CCR.

Hai să vedem ce zice CCR despre pensiile de serviciu, când este solicitatâ să se pronunțe dacă este constituțională plafonarea cuantumului pensiilor militare la 85% din baza de calcul, dispusă prin OUG nr. 57/2015. 

Domnilor magistrați, domnilor politicieni, partea necontributivă  a pensiilor de serviciu nu este un drept viitor, câștigat pentru eternitate, obligația statului fiind aceea de a nu reduce cuantumul pensiei de serviciu sub nivelul dreptului garantat, dat de partea contributivă a pensiei de serviciu.
Așa au decis în anul 2018 judecătorii CCR, colegi cu magistrații, prin Decizia nr. 652/2018 și cele anterioare, amintite în aceeași decizie. 
Legea care va fi aprobată de Camera Deputaților pe 28 ianuarie  nu-și propune altceva decât să elimine din pensiile speciale suplimentul necontributiv, fără a afecta partea contributivă a pensiilor de serviciu. Altfel spus, le plafonează la nivelul cuantumului pensiei contributive.
Dacă este constituțională plafonarea pensiilor militare, cum a stabilit CCR în decizia pe care o analizăm, deducem, logic, că este constituțională plafonarea oricărei categorii de pensii speciale, inclusiv pensia de serviciu a magistraților.


Iată considerațiile CCR care au fundamentat Decizia CCR nr. 652/2018 pe care ar trebui să le știe și magistrații care au decis să  facă grevă în zilele următoare.
Se pare că liberalii au o pregătire juridică mai temeinică dacă îndraznesc să elimine toate pensiile și indemnizațiile speciale.
  
Extras din Decizia 652/2018.
17. În jurisprudența sa referitoare la acordarea pensiei de serviciu, Curtea a reținut, prin Decizia nr. 1.284 din 29 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 25 noiembrie 2011, că pensia de serviciu este compusă, principial, din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, și anume: pensia contributivă și un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială. Acordarea acestui supliment ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensieca element constitutiv al acestuia. Obligația statului este aceea de a nu reduce cuantumul pensiei sub nivelul stabilit în sistemul general de pensionare, întrucât, prin calitatea de asigurat la sistemul de asigurări sociale, persoana în cauză și-a garantat dreptul la pensia de drept comun, tocmai prin plata contribuțiilor. Este un drept pe care l-a obținut și realizat prin plata contribuțiilor legal datorate. De asemenea, nu există un drept constituțional la pensie de serviciu, astfel încât, cu privire la suplimentul acordat de stat, nu se poate susține că este un drept viitor câștigat ad aeternam din moment ce este sub condiție.

68 de comentarii:

  1. Dle H,
    CCR poate sa si greseasca.
    Exista decizii ale CEDO care contrazic aceste teze.
    Dreptul international si comunitar evolueaza.
    Distinctia absolutizata intre sistemele de pensii poate fi gresita.
    Pana la urma intrebarea este daca STATUL este un angajator serios sau nu ?
    CCR nu este competenta sa se pronunte asupra conventionalitatii legilor adoptate ci numai Instantele.
    Cu stima,

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Imi pare rău, dar CCR a repetat cele de mai sus și în decizia care te privește!
      GREȘEȘTI GRAV! Deciziile CCR sunt concordante cu deciziile CEDO. Ai pe blog suficiente informații în acest sens, dacă dai o căutare după cucântul CEDO.
      Sunt și judecători care au greșt motivarea unor hotărâri ,maimuțărindu-se cu dreptul european, confundându-l cu politica partizană în domeniul justiției a Comisiei Europene.

      Ștergere

  2. D-le HUHU! Păi ați și răspuns la întrebarea cu scările. Cine sapă groapa altuia... (vezi Decizia CCR nr.652/2018).
    D-le V.I.! Lăsați-o mai ușor cu CEDO până nu îl supărați din nou pe d-l HUHU.
    Nu ați lecturat de pe NET „Mitul CEDO se destramă”. L-am mai amintit acum vreo lună. Când este vorba de a rade (nu a râde) din drepturi CEDO se ia după CCR. Au grijă reprezentanții noștri la CEDO.

    RăspundețiȘtergere
  3. "Acordarea acestui supliment ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, ca element constitutiv al acestuia. Obligația statului este aceea de a nu reduce cuantumul pensiei sub nivelul stabilit în sistemul general de pensionare, întrucât, prin calitatea de asigurat la sistemul de asigurări sociale, persoana în cauză și-a garantat dreptul la pensia de drept comun, tocmai prin plata contribuțiilor. Este un drept pe care l-a obținut și realizat prin plata contribuțiilor legal datorate. De asemenea, nu există un drept constituțional la pensie de serviciu, astfel încât, cu privire la suplimentul acordat de stat, nu se poate susține că este un drept viitor câștigat ad aeternam din moment ce este sub condiție."
    Exact aceasta fraza este trecuta in Hotararea Comisiei de contestatii a MApN prin care imi justifica includerea Pensiei suplimentare in procentul de 85% prevazut la Art.30 din L.223/2015.
    Mari pisicheri juristii astia de la MApN, domnule Huhu Rezea !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Așa..ceva...nici câ se poate pentru un jurist! Mai face parte și din Comisia de contestații.
      Cum să confunzi pensia suplimentară cu suplimentul la pensia contributivă de care vorbește CCR?

      Ștergere
    2. Daca e politica statului sa vedem atunci cine il serveste sub drapel dac acesy stat nu se tine de cuvant cand aduce sub steag un cetatean care deci face cu acest un un con tract ract pentru care acela mai si jure!!! Sa jure si statu!!!!!!!

      Ștergere
  4. Dle H,
    Un general portughez, dupa ce a pierdut o lupta cu vecinii sai spanioli a spus:
    "Dle general (spaniol), m-ati invins dar nu m-ati convins."
    O mie de Curti Constitutionale care ar sustine ca pensia suplimentara contributiva si pensia pt stagiul civil adaugat in afara raporturilor de serviciu cu MApN pot fi furate "legal" nu m-ar putea "convinge".
    Dar, desigur, in aceasta consta "maretia Dreptului".
    Cu stima,

    RăspundețiȘtergere
  5. De la statutul magistratilor adoptat in 2003, s-a creat un mit al magistratului "erou" care prin statut are interdictii si restrictii ca si militarul. De aici pana la crearea pensiei cu adevarat nesimtita, ad aeternum, n-au mai fost decat facuti pasi mici dar cu consecventa in toate deciziile CCR in materia legislatiei de pensionare care-i priveste. De aici si frica psdeilor de a mai amputa din sumele uriase pe care le incaseaza magistratii pensionari. Cu cei ca noi, a fost floare la ureche in 2011. Acum se agita, blocheaza activitatea instantelor, sanchi, nu au voie sa faca greva dar in fapt prin suspendarea dosarelor pe care le au de judecat ce inseamna, nu tot greva? Un militar daca face greva, in secunda urmatoare e dat afara si infunda si puscaria, dupa caz. Astia sunt stat in stat? Cam asa ceva.Am totusi un mare semn de intrebare in ceea ce priveste realizarea de catre pnl a reducerii pensiilor magistratilor. Ma astept mai degraba la introducerea supraimpozitarii a tuturor pensiilor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aveți dreptate. Dacă e în interesul lor e ok. Ceilalți la cazane.
      Oricum, dacă prin absurd, sunt scoși din lege, aceasta va pica la CCR. Dacă noi am fi scoși, e constituțional, atât poate statul. Ce interdicții, ce NATO, de-abia așteaptă să ne lovească. Asta da putere. Noi, am înțeles, capul plecat... de fapt generălimea îngenuncheat ă politic de-alde LOV, Udrea, Anastase, fufele și fufanii de la PMP și toate muierile cocoțate pe dick-urile lui Petrov, Boc, Dragnea.
      E foarte mult de muncă, dar sper ca Ciucă să reușească să-și impună proiectul. Fiți convinși că și așa, vom fi purificați de alte maimuțe de la TV: Chirieac, Rifai, CTP, Matei, toți ziariștii ăia #rezist de la Digi 24.
      Noi nu avem cu ce să-i surprindem: nu suspendare, nu grevă, nu dosare. Ne-o trag din toate pozițiile.

      Ștergere
    2. https://m.dcnews.ro/grefierii-revoltati-de-taierea-pensiilor-speciale-din-27-ianuarie-opresc-tot_724721.html

      Ștergere
    3. Rezerva de cadre e atât de mare încât iar înlocui de 2-3 ori.
      Acum sã vadã şi ei cum ne-au f...t politicul cam de 10 ani,iar ei se fãceau cã nu înţeleg.Respingeau pe bandã rulantã procesele,cu mici excepţii,ale cunoştinţelor.

      Ștergere
  6. @Huhu Rezea, citeste domnule OuG nr.6/2009, care a introdus Pensia sociala minim garantata si o sa observi ca : "1) Beneficiază de pensia socială minimă garantată pensionarii sistemului public de pensii cu domiciliul în România, indiferent de data înscrierii la pensie, dacă nivelul cuantumului pensiei, cuvenit sau aflat în plată, se situează sub nivelul pensiei sociale minime garantate.
    Modificări (2), Reviste (2)

    (2) Pensia socială minimă garantată se determină ca diferență între nivelul prevăzut la art. 1 și nivelul cuantumului pensiei cuvenit sau aflat în plată, stabilit în conformitate cu Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare.
    Modificări (1)

    (3) Diferența prevăzută la alin. (2) se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale"
    Deci acest tip de pensie are o parte contributiva pentru un stagiu de cotizare de cel putin 10 ani(pana in 2001), apoi 15 ani(dupa 2011) si diferenta pana la valoarea de 704 lei(anul 2019) este acoperita de la bugetul de stat; sunt cam un milion de beneficiari ai acestei "pensii speciale"( sunt si peste 300 000 de agricultori)..!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Păi..nemulțumirile vin că au amestecat pe cei care au lucrat până în zece ani cu cei care nu au lucrat deloc. Viitoarea lege a pensiilor face dinsticție între cei care primesc ajutor social și cei cu pensia socială minimă.

      Ștergere
    2. In pensia minima intra pensionari care au lucrat la CAP, pensionarii care au lucrat mai mult de 15 ani dar cuantumul pensiei lor se incadreaza sub pensia minima ( aici intra si pensionari care au stagiul complet de 35 ani), si cei pensionati pe caz de boala. Persoanele care au mai putin de 15 ani lucrati, sau cei care nu au lucrat, primesc ajutor social de 140 lei pe luna, indiferent de varsta.

      Ștergere
  7. @ Leon, ca de obicei, complecteaza sau comenteaza argumentat si foarte la obiect subiectele de pe topice. Felicitari!

    RăspundețiȘtergere

  8. D-le LEON!
    Prima frază din citatul dvs. are o logică dar tocmai împotriva susținerilor Comisiei pentru că se afirmă că pensia suplimentară nu se subsumează „dreptului constituțional la pensie”, fiind logic că dacă nu are nimic comun cu modul de calcul/acordare a pensiei este un drept distinct, stabilit printr-o altă lege, și trebuie adăugat, nu inclus, în procentul plafonat la 85%, cum s-a procedat și cu OMM, stabilit tot printr-o altă lege. Și potrivit semanticii, suplimentul definește ceva în plus, care se adaugă la ceva și nu se include în ceva deja stabilit.
    Aberația cu lipsa din Constituție a dreptului la pensia de serviciu este fără relevanță pentru că legea supremă stabilește un cadru general, detaliile fiind stabilite, respectând litera și spiritul Constituției, prin legi organice, ordinare etc., adică prin acte normative de nivel inferior.
    Așa că toate considerațiile Comisiei sunt... ca tangenta de alfa.
    Sunt curios cum își vor însuși magistrații, mai nou, aceste motive de respingere a contestației pentru că nici pensiile lor de serviciu nu sunt prevăzute expres în Constituție.
    Noapte bună tuturor!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si noi care stiam ca Pensia Suplimentara si/sau Contributia individuala la buget reprezinta partea CONTRIBUTIVA a pensiei militare..!!
      Au dreptate colegii, membrii Comisiei de Contestatii habar n-au de meserie, sunt numiti acole numai pe pile si relatii.

      Ștergere
    2. Sporul pentru pensia suplimentară este reglementat chiar de legea pensiilor militare, nu de altă lege, domnule Bonifatie.

      Ștergere
  9. pt. dl. Huhu:
    la enuntul din preambul: <>, mie tare mi-e teama ca vreodata vreun politician, citind blogul asta, ar completa intrebarea cu ceva de genul: "Nu știu cum de le-a scăpat e-li-mi-ni-za-rea pensiilor MILITARE si a AVOCATILOR, că nici acelea nu sunt CONTRIBUTIVE!!!.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pensiile militare sunt PENSII MILITARE DE STAT, si atat.
      Pensiile Avocatilor sunt pensii ocupationale si NU primesc niciun leu de la Bugetul statului..!

      Ștergere
  10. Nu ma bucur de raul altuia. Am trecut si eu prin asa ceva si nu a fost tocmai ok.

    RăspundețiȘtergere
  11. @Huhu Rezea, magistratii sa nu mai stea pe treptele Tribunalelor, Judecatoriilor si Curtilor de Apel, sa intre in salile de judecata si sa-si respecte Juramantul depus la investire, sa nu-si mai bata joc de oameni..!
    Sa stea linistiti, are cine sa le apere privilegiile conferite de Legea 303/2004, cu modificarile si completarile din Legea nr.242/2018; la fel ca in anul 2010, cand Legea nr.119/2010 a fost contestata cu succes(numai pentru ei) la CCR, de catre ICCJ.
    Daca trece proiectul de lege privind abrogarea pensiilor de serviciu, sigur se va gasi cineva s-o CONTESTE la CCR..!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cine i-a pus pe cei de la CCR să motiveze constituționalitatea plafonării pensiei militare prin art. 30 introdus în legea 223, prin OUG nr.57/2015?
      Per a contrario, rezultă că este constituțională plafonarea oricărei categorii de pensii speciale, inclusiv pensia de serviciu a magistraților.

      Ștergere
  12. Apropo, stiati ca a fost si o Opinie separata la Decizia 873/2010 a CCR..? "OPINIE SEPARATĂ
    Prin Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010 Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 1 lit. c) din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt neconstituţionale în raport cu prevederile art. 124 alin. (3) şi art. 132 alin. (1) din Constituţie.
    Obiecţiile noastre privesc două aspecte.
    Din conţinutul art. 124 alin. (3) din Legea fundamentală, referitoare la înfăptuirea justiţiei, independenţa financiară a judecătorului reprezintă o componentă de esenţă a independenţei puterii judecătoreşti. Remuneraţia judecătorilor reprezintă o compensaţie, care ţine cont atât de responsabilităţile profesiei de judecător, cât şi de regimul strict al incompatibilităţilor stabilit prin Constituţie, precum şi prin Legea nr. 303/2004, republicată. În cazul pensiei judecătorilor, aceste incompatibilităţi nu se mai regăsesc. Pensia judecătorilor are două componente, o componentă contributivă, care se suportă de la bugetul asigurărilor sociale de stat, şi o componentă distributivă, care se suportă din bugetul de stat. Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 20 din 2 februarie 2000 se statuează că acest cuantum reprezintă o compensaţie pentru situaţiile dificile în care au lucrat aceste persoane.
    Având în vedere incidenţa art. 53 din Legea fundamentală şi comentariul pe care Comitetul pentru drepturile economice, sociale şi culturale l-a formulat cu privire la obligaţiile generale ale statelor părţi faţă de persoanele în vârstă, considerăm că se impune un statut de egalitate. În Comentariul general nr. 3/1990 la alin. 12, acelaşi comitet a subliniat că, inclusiv în vremuri de constrângeri, impuse de resurse severe, statele părţi au obligaţia de a proteja membrii vulnerabili ai societăţii. Or, beneficiarii pensiilor speciale, inclusiv magistraţii, nu aparţin categoriei de membri vulnerabili ai societăţii.
    Judecător,
    Iulia Antoanella Motoc"
    ----

    RăspundețiȘtergere
  13. o categorie sociala unita care au legea in mina lor,vor avaea cistig de cauza,meletarii sunt categoria care nu are nici aparator,nici fortza,nici metode sau drepturi de santaj,sunt sclavii societatii moderne

    RăspundețiȘtergere
  14. @ HUHUREZ: Bravo, Onorabile! Da, cine i-a pus pe CCR-isti sa blocheze pensiile militare pe oug 59? Ehei, nu stiau ca-si taie singuri creanga? Dumnezeu nu doarme!

    RăspundețiȘtergere

  15. Magistrații fac „greva spontană” fără să aibă obiect.
    Cum naiba, ei sunt activi și le apără drepturile magistraților pensionari. Unii dintre ei mai au vreo 20 de ani până la pensie. Pe de altă parte trebuie să luăm exemplul acestora care sunt o castă greu de pătruns.
    Ar putea să ia exemplul magistraților și jandarmii ca să o pună tot de o grevă spontană sau polițiștii, că ei, cei din urmă, oricum pot face greve/demonstrații legal. Abia aștept să fie solidari, activii, cu noi pensionarii militari.
    VISE.
    Dacă nu, să-i amendeze pe magistrați pentru încălcarea prevederilor art.3 alin.(2) din Legea nr.61/1991: „constituirea unui grup format din trei sau mai multe persoane, în scopul de a săvârşi acţiuni ilicite, contrare ordinii şi liniştii publice şi normelor de convieţuire socială, precum şi actele de încurajare sau sprijinire, sub orice formă, a unor astfel de grupuri de persoane, care incită la dezordine socială;...”
    Dacă jandarmii aderă la grupurile de pe scări să fie și ei sancționați contravențional. Potrivit art.6 alin.(1) din Legea nr.61/1991 jandarmii se pot și autoamenda. Să mai facem și haz de necazul tuturor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eeee... asta nu a inteles mincinoasa de LOV si tradatorul de Tutuianu cand au dat oug 59... ca in primul rand saunt afectati cei in activitate...

      Ștergere
  16. Informatiile de mai jos poate intereseaza : https://m.dcnews.ro/lista-ajutoare-sociale-cine-beneficiaza-de-ele-in-2020_724741.html

    RăspundețiȘtergere
  17. Cine are timp sa urmareasca si clipul video din linkul urmator,va observa diferenta dintre un Lider de sindicat MAI si "Liderii" MApN:
    https://m.dcnews.ro/pensii-militare-de-stat-coarna-precizari-importante-solicitare-catre-mai_724775.html

    RăspundețiȘtergere
  18. D-le H,

    Priviti model de eschiva si passing din partea CCR in Decizia nr.237/2019:

    34. "Cât privește criticile referitoare la faptul că dispozițiile de lege criticate exclud valorificarea stagiului realizat în sistemul public de pensii ulterior pensionării, Curtea constată că acestea privesc, în realitate, probleme de aplicare a legii, autorul excepției care a invocat aceste aspecte urmărind, totodată, o modificare a soluțiilor legislative existente. Or, atât aplicarea legii, cât și modificarea actelor normative excedează competenței Curții Constituționale, acestea constituind atribute ale puterii judecătorești, respectiv ale puterii legislative."

    Ce este aceasta? Refuz de a se pronunta pe un subiect pe care l-au acceptat a fi judecat? Recunoastere a necompetentei materiale si functionale sau a... incompetentei ? Sau a comandamentului politic?
    Ati mai intalnit o astfel de formulare in vreo decizie anterioara a CCR?

    Cu stima,

    Cu stima,

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. vvvTi-am mai răspuns la această nedumerire! Si acum spun la fel. CCR verifică doar constituționalitatea legilor.
      CCR vrea să spună că, fiind un mod special de calcul, procent dintr-o bază de calcul pentru o activitate intr-un domeniu special, nu se încalcă dispozițiile constituționale ...nici dacă pensia militară este calculată cu vechimea din civilie și nici fără vechimea din civilie.
      E treaba Legislativului, nu a CCR, să includă vechimea civila anterioară intrării în vigoare a Legii223 in pensia militară, să o lase nevalorificată sau să dea posibilitatea valorificării ei opționale în sistemul public.
      Cred că ai auzit că nu toți pensionarii militari vor să scoată stagiile civile din vechimea cumulată a pensiei militare. Unii au avut nevoie și de stagiile civile pentru a îndeplini condițiile de pensionare.


      Ștergere
  19. Muncitorul necalificat primește retribuția minimă.
    Muncitorul calificat primește retribuția de la minim la mediu.
    Muncitorul supra calificat primește retribuția la maxim.
    Păi dacă primești retribuția la maxim și pensia tot la maxim o vei avea ,dar de ce să mai primești și un supliment .Ce ai făcut ai tras la plug cu Codul civil prin tribunal???
    Aici este șmecheria șmecherilor.
    Păi să mai luăm un supliment ,apoi un aperitiv ,apoi o mică gustărică și tot așa până Nota de plată este de 1000% făță de prostul care stă la ușă și roade un corț de pâine după o zi de muncă iar cel care flutură niște hârțoage se crede buricul societății.Nu mă supăr dar dacă le flutură și aiurea păi atunci dute sub cel necalificat că ești varză nene.

    RăspundețiȘtergere
  20. Daca pensiile magistratilor decupleaza de ale militarilor, atunci e de rau. Sa vezi atunci impozite si plafonari

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Corect.
      Si chiar daca raman și ale magistratilor ,aceeași varianta urmează.
      Plus restructurari ,etc in mediul bugetar generator de multe cheltuieli inutile si chiar aiuristice ( după pohta grofilor).

      Ștergere
  21. Probabil solutia finala va fi eliminarea specialelor cu exceptia celor pentru militari si magistrati,apoi impozitarea acestora astfel ca sa nu depaseasca anumite valori.
    Am inteles ca dnul Vela doreste sa retraga la unitatile de baza politistii detasati in structurile unor parchete.
    Un lucru benefic intr-un fel in cazul in care s-ar elimina pensiile magistratilor.
    Benfic pentru pensiile militare in sensul ca acest politisti detasati si salarizati la nivel procuror ar apare ulterior cu pensii la nivel actual magistrat. Și iar circ de presa ,etc.
    Riscul ca dupa majorarea pensiilor civile sa apara pensii civile mult mai mari ca salariile celor care lucreaza in privat, in mod deosebit si decat a unei bune parti din pensiile este absolut evident și cred ca dă mari batai de cap guvernului.
    Coroborat cu o posibila recesiune pe fondul planurilor de trecere la automobilele electrice prin tehnologie robotizata , eliminarea motorului diesel,etc , programate deja in Germania plus migratia masiva spre locuri de munca mai bine platite din Vest a angajatilor din mediul privat care duce trena in cresterea economică si unde salariile au cresteri minime ,malversatiunile pesediste de cresteri salariale si a pensiilor la limite nevisate de beneficiatre ar putea duce societatea romaneasca intr-un colaps greu de reparat.
    PNL a punctat in scopul de-al scoate pe Iohanis presedinte si s-a ales cu cartoful cald in mana.
    Acum nu au alta varianta decat să ”danseze ” dupa cum voteaza majoritatea pesedista in parlament sau sa recurga la orice metode mai mult sau mai putin ”ortodoxe ”ca sa obtina majoritatea prin anticipate.
    In acest context pensiile militare se vor rezolva probabil cand va apare vreun proiect care sa aiba alaturat si sustinerea bugetara sustenabileă in buget.
    Fericiti cei care ”prin reducere la absurd” vor obtine fondurile necesare pentru ”ridicarea la nivelul actualelor sub , la nivelul ”pensiei minime ” din anexa in discutie.
    D-nul Ciuca este doar ministrul apararii( tehnica ,armamente ,munitii ,logistica ,instruire efective, reprezentare externa ,etc) , ”ministrii pensiilor” sunt cei care stabilesc contextul general la pensii ,respectiv cel de la finante ,munca ,prim ministrul sub influenta societatii civile de la care vine votul masiv.
    Azi au imprumutat inca 3 miliarde euro.............
    Tare as vrea sa revina PSD să-i vad ce brânză ar face in contextul legislativ pe care l-au creat ...... si care ne duce drept in gard , cu toate ca unele masuri,putine la numar , au fost bune.
    Și incă mai sunt doua etape de cresteri salariale cu 1/4 din diferenta in sectorul bugetar !!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @T3, acum la guvernare este PNL..!
      Daca PSD cat a fost la guvernare a facut numai greseli, cine opreste Guvernul sa dea Ordonante pentru revenirea la:
      -TVA...,24%
      -Cota unica..16%
      -CASS la pensii..10%
      -inghetarea pensiilor
      -inghetarea salariilor (pentru medici si profesori,in primul rand)
      -inghetarea burselor si alocatiilor
      - fara gratuitati pe CF pentru Studenti,..
      -s.a.m.d...!
      Doar ai aflat ca Romanii au votat pentru AUSTERITATE..!

      Ștergere
    2. @Leon.Vor face tot ce-ați enumerat d-stră dupa inșurubarea pe 4 ani.Acum pentru pastrarea intenției de vot mimează virginitatea de trei ori!

      Ștergere
  22. Sa nu ne bucuram de raul altora. La un moment dat s-ar putea sa ne fie noua rau. Sa dam dovada de solidaritate si sa aparam drepturile castigate, indiferent de categoria din care facem parte.. Nu este normal sa se ia de la unele categorii si sa dea altora. Deja am auzit si chiar am citit ca unii magistrati(procurori) deja si-au propus sa fie mai ,,duri,, cu cei care le cad in mana(politicieni, politisti, sereisti).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti poti dori sa fi solidar cu cei ce au fost solidari cu tine ... dar cand unul nu a fost solidar cu tine... tu de ce ai fi solidar cu el? Doar pentru ca are parghia legii in mana?

      Ștergere
  23. Poate ca daca sunt fripti judecatorii, altfel vor privi procesele noastre pe drepturile de pensii militare paradite, mai ales la Curtile de Apel! Rau faci, rau ti se intampla, caci Dumnezeu nu doarme!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Care drepturi ? Ce ti-a paradit..si cine..??
      Tocmai , ei respecta legea in vigoare..chiar daca nu-ti convine.....
      Chiar asa Dumnezeu NU doarme ! Uita-te prin prejurul tau...

      Ștergere
  24. "DECALOGUL CHOMSKY:

    1. Poporul trebuie să aibă mereu mintea ocupată cu altceva decât cu problemele lui adevărate

    Pentru aceasta: Să distragi permanent atenţia de la problemele sociale reale, îndreptând-o către subiecte minore, dar cu mare impact emoţional.

    2. Poporul trebuie să perceapă conducătorii drept salvatori ai naţiunii

    Pentru aceasta: Inventează false ameninţări, ori creează probleme grave, care îngrijorează real şi angajează opinia publică, iar apoi oferă soluţiile.

    Un exemplu: Favorizează insecuritatea cetăţenilor, apoi guvernarea providenţială salvează naţiunea în temeiul legilor represive cerute de popor, cu preţul limitării propriilor libertăţi democratice.

    3. Poporul trebuie permanent pregătit pentru mai rău

    Pentru aceasta: Mecanismele propagandei "albe" (oficială, integral asumată de guvern), "gri" (parţial asumată) şi "negre" (niciodată asumată) trebuie să promoveze imaginea unui guvern în permamenţă preocupat pentru ameliorarea condiţiilor tot mai sumbre ale viitorului. Politicile antipopulare dure se vor aplica gradual, pentru a se preveni ori atenua protestele sociale. În acest fel, cel mai mare rău devine suportabil dacă e administrat în porţii anuale, conform unui program anunţat.

    4. Poporul trebuie să creadă că şi ceea ce guvernele îi pregătesc spre a trai mai rău este tot pentru binele său

    Pentru aceasta: Să obţii acordul de moment al poporului pentru măsuri economice dure din viitor. Omul se obişnuieşte cu ideea şi înghite tot, dacă e prevenit şi amânat.

    5. Poporul trebuie să aibă o gândire care să nu-i permită sesizarea legăturii dintre cauze şi efecte

    Pentru aceasta: Să te adresezi oamenilor ca şi cum ar avea cu toţii o gândire infantilă. În felul acesta, îndrepţi mulţimile spre un tip de gândire superficială, naivă şi cu predispoziţie la intoxicări informaţionale.

    6. Poporul trebuie dezobişnuit să problematizeze realitatea şi să acţioneze sub impulsul emoţiilor

    Pentru aceasta: Să faci tot timpul apel la sentimente şi la reacţii glandulare, nu la raţiune. Să încurajezi reacţiile emoţionale, pentru că sunt cel mai uşor de manipulat.

    7. Poporul trebuie obişnuit cu satisfacţii ieftine, care să-i ocupe timpul şi să-l demotiveze în atingerea unor idealuri superioare

    Pentru aceasta: Un sistem de învăţământ corupt şi nefuncţional este instrumentul ideal de a tine cetăţenii în ignoranţă şi a manipula opiniile colective după bunul-plac.

    8. Poporul nu trebuie să aiba acces la mijloace de informare completă, exactă, corectă şi obiectivă

    Pentru aceasta: Să încurajezi financiar acele mijloace de comunicare în masă care îndobitocesc publicul şi îl ţin legat de emisiuni şi seriale vulgare, ce trag inteligenţa în jos.

    9. Poporului trebuie să-i fie indus spiritul turmei

    Pentru aceasta: Să stimulezi sentimentul individual de culpă, de fatalitate, de neputinţă. Persoanele care nu mai au impulsul de a se revolta, devin o turmă şi sunt uşor de controlat.

    10. Poporul nu trebuie să creadă în existenţa strategiilor şi mijloacelor oficiale de manipulare

    Pentru aceasta: Să apelezi la toate cuceririle ştiinţelor pentru a cunoaşte punctele slabe din psihologia individului şi a mulţimilor. În acelaşi timp, să discreditezi aceste cunoştinţe prin mass-media, astfel ca poporul să nu creadă în mijloacele şi strategiile statale de manipulare."

    DATI SHARE!!!”, a conchis, miercuri, Daniel Zamfir pe contul său de Facebook.

    RăspundețiȘtergere
  25. Pe alte forumuri unii lideri sindicali declara cu certitudine ca chiar daca s-ar vota in Parlament o lege prin care s-ar mari varsta de pensionare sau daca Guvernul ar emite o ordonanta, cei care se incadreaza si pot iesi la pensie tot vor avea timp sa-si depuna rapoartele de pensionare intrucat si legea si ordonanta ar intra in vigoare dupa trei zile calendaristice. Temerea mea este sa nu fiu luat prin surprindere si sa ma trezesc ca peste noapte a fost data vreo OUG care sa intre in vigoare in aceesai zi. Aveti idee daca se poate legal acest lucru?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Legile și ordonanțele emise de Guvern în baza unei legi speciale de abilitare intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau la o dată ulterioară prevăzută în textul lor. Termenul de 3 zile se calculează pe zile calendaristice, începând cu data publicării în Monitorul Oficial al României, și expiră la ora 24,00 a celei de-a treia zi de la publicare.
      Jurisprudență, Reviste (2), Doctrină (1)

      (2) Ordonanțele de urgență ale Guvernului intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, sub condiția depunerii lor prealabile la Camera competentă să fie sesizată, dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o dată ulterioară."

      Ștergere
    2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    4. Indifirent de data intrari in vigoare trbuie tinut cont ca (la MApN) pensia se calculeaza conform legislatiei in vigoare la ”data deschiderii dreptului la pensie”, iar deschiderea dreptului la pensie (la MApN) este data de 1 a urmatoarei luni datei de trecere in rezerva.

      Ștergere
    5. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    6. @Dan
      Mai citește o dată art. 63 din lege!

      Ștergere
    7. e acelasi lucru... cu alte cuvinte

      Ștergere
    8. Leon multumesc de raspuns, dar tot nu sunt lamurit. Pot da OUG sau sunt obligati sa dea Ordonata simpla in privinta modificarii varstei? Din ce inteleg eu doar in cazul ordonantelor simple ar fi acel termen de treei zile.
      Multumesc

      Ștergere
    9. Termenul de 3 zile este pt. proceura asumării unui proiect de lege , nu are legătură cu ordonanțele.

      Ștergere
    10. Numai au timp sa dea Ordonante deoarece de saptamana viitoare Parlamentul este convocat in Sedinta extraordinara, iar de la 1 febr.incepe sesiunea ordinara, si Guvernul poate emite Ordonante de urgenta, care intra in vigoare la data publicarii in MO, daca nu este prevazuta o alta data in cuprinsul OuG.
      Exemplu: OUG.59/04.08.2017, a fost publicata in MO in data de 07.08 si a intrat in vigoare la 15
      09.2017(Art.VII pct.3 )

      Ștergere
  26. Avem de zece ori mai multi si mai bine pregatiti, juristi si avocati, decat asa zisii juristi care vor sa faca greva, pot fi inlocuiti rapid si cu oameni competitivi... Nu plangem dupa magistratii care, din incompetenta lungesc procesele sa arate ca lucreaza... Am avut un proces in Tg Carbunesti, judecatoarea era o comunista, i-am "desenat" din prima, sa nu pierd timpul, legea si greseala politistului cocos, care ma amendase sa se dea mare in fata unei politiste stagiare, ca nu am lumini pe nr de inmatriculare, dar in lege se prevedea amenda pt nr murdar, vopsit...un nr de inmateiculare care nu se putea citi. Polistul avea acelasi nume de familie cu judecatoarea, el era de la Tg Logresti... Sa credem ca magistratii uita de proceduri si lege pentru rude??? In fine, politia a facut recurs de ochii lumii la tribunalul de la Tg Jiu, iar acolo mi-au confirmat dreptatea data de judecatoria TgCarbunesti, dupa 3 luni de proces si deplasari Rm Valcea Tg Carbunesti...

    RăspundețiȘtergere
  27. Ce tot va doare de pensiile magistratilor?Ei au aceleasi restrictii ca si noi dar au salarii duble daca nu triple.In plus cand apelam la ei sa ni se faca dreptate ne trateaza cu flit.Fara pensii speciale.Au salarii mari si deci pe cale de consecinta au si pensii mari.Sa o lase moarta cu munca de nu mai pot.Caldurica,mancarica,bauturica.La deciziile gresite nu dau socoteala nimanui.Mai au si ajutoare.Munca se imparte in doi.Grefierii sunt tehnoredactori si se cred si ei speciali.S-a umplut tara de speciali.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Liceule,
      Ei sunt putere in stat si noi putere in sine!

      Ștergere
    2. Unde e restrictia de a face greva la magistrati?
      Unde e restrictia de a se asocia in asociatii care sa lupte pentru respectarea drepturilor lor?
      Unde este obligativitatea de a face munca ”fortata”?
      Cum poti spune ca au aceleasi restrictii ca ale militarilor?

      Ștergere
  28. Recunosc și cred că sunteți de acord cu mine,că acești magistrați ativi sunt solidari cu foștii săi colegi,ceea ce la noi,din păcate,nu prea! Ce zic eu aici? Lipsește cu desăvârsire !
    Ei gândesc în perspectivă,nu ca ai noștri,adică:dă-i în ....noastră,odată ce nu are legătură cu noi,n-avem treabă.
    De câteva cincinale ne luptăm cu sistemul,dar activii nu au luat nicio atitudine,apoi,după ce intră în rândurile noastre intră pe site și se plâng!Târziu,d.lor activi,târziu!Este prea târziu! Asta,să nu spună că nu le-am reamintit.

    RăspundețiȘtergere
  29. @Gigi
    Cum ai vedea tu manifestarea aceastei solidaritati?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acum şi tu,vrei explicaţii la alte explicaţii?

      Ștergere
    2. Simplu nene: Nu se face greva, se suspendă parte din activități...
      Crezi că-i departe momentul? Atunci sa te ții...

      Ștergere
  30. https://www.stiripesurse.ro/traian-basescu-nu-vrea-taierea-pensiilor-speciale-ale-magistratilor-dar-nu-e-de-acord-cu-protestele_1424669.html

    RăspundețiȘtergere