Un produs Blogger.

vineri, februarie 07, 2020

Gafă a unui fost judecător CCR

91 comments
Este destul de enervant să vezi pe un post de televiziune o emisiune realizată, pe la ora prânzului, de
Oana Zamfir, în care este prezentată bomba interpretării art. 103 prin Decizia CCR nr. 80/2014, în care s-a decis că Președintele nu este decident, ci doar mediator în procedura de desemnarea a candidatului la funcția de prim ministru, ca după amiază să vină realizatoarea Porumbel, care habar nu avea ce se spusese pe același post cu câteva ore în urmă și să debiteze prostia băsist-iohannistă că presedintele desemnează candidat pe cine dorește.
In emisiunea sa a mai intervenit telefonic, ca să se facă de râs, fostul judecător CCR Petre Lăzăroiu, care a spus că liberalii și Iohannis, dacă doresc să organizeze alegeri anticipate, trebuie să se grăbească pentru că în ultimele 6 luni de mandat ale Parlamentului acesta nu mai poate fi dizolvat. A repetat de câteva ori fără ca Porumbel sau invitații săi să fie în stare să-i dea... peste erată cu textul real din Constituție, mai ales că fusese discutat și răsdiscutat, după căderea guvernului Dăncilă, de ce Iohaniis nu a putut atunci să declanșeze alegeri anticipate.
In emisiunea de noapte, Răzvan Dumitrescu a reluat în discuție Decizia 80/2014, invitații săi, nu puțini, mai puțin Ciuvică, se uitându-se mirați că există un asemenea document care pune președintele cu botul pe labe. Dar, a reluat și aberația lui Petre Lăzâroiu, fărâ ca realizatorul sai invitații să sesizeze gafa judecătorului. 
  Acesta este textul corect din Constituție.
Art. 89
(3) Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui României şi nici în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă.



Dacă Ciolacu sau Corlățeanu, în calitate de sefi ai Camerelor, nu sesizează CCR cu abuzul lui Iohannis, de a desemna alt candidat decât cel care se degajă dintr-o majoritate constituită în Parlament, potrivit interpretării din Decizia nr.80/2014, înseamnă că se confirmă zvonul că au făcut blat cu Iohannis fără să consulte partidul. Si așa se șușotește pe la colturi că ambii, ca și Ponta , ca și Pricopie sunt oamenii serviciilor.  

91 de comentarii:

Neacsu spunea...

Pai daca nu erau oamenii serviciilor nu ajungeau nici presedinti de partid nici premieri.. Si nu sunt numai oamenii serviciilor...

Neacsu spunea...

Dar, preseintele , totusi va face abstractie de art 319 din Decizia 80, mergand pe textul Constituției la art 103, Trebuie sa admiti ca Modificarea constitutiei nu a fost aprobata, iar comentariul pe art 103, nu tine loc de articol de lege, este doar o interpretare care insa nu modifică texlul constitutiei si nici nu poate. Important este ce scrie în lege cu atat mai mult pentru Iohanni, care oricum nu tine cont de lege, dar de o simplă opinie. Dacă Decizia ar fi cuprins in hotarare acela paragraf, era cu totul altceva, era obligatoriu, dar cand decizia hotaraste ca proiectul privind modificarea Constitutiei este neconstitutional, argumentele, explicatiile si opiniile sunt simple justificari, nu litera de lege.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Din surse 100% credibile, Ponta este securan si, cum mi-a zis sursa, ca partidul lui este al securanilor si ca e bine sa se scalde in cloaca lor egoista! Nu este o gluma, va asigur de toata seriozitatea. Daca nu era partid de securani si Ponta securan-securan, get beget, UNPR de mult era bagat in fratie de alianta cu ei, asa ca...

Alex spunea...

Care majoritate s-a " degajat " ?? Aseara, chiar reprezentantii PSD au spus foarte clar ca, in urma scandalului din ALDE, Tariceanu nu a mai putut sa se angajeze cu partiduletul lui ca sustine propunerea PSD-Pro Romania, si ca atare, la ora prezentarii la Cotroceni la consultari, PSD nu a putut proba o majoritate in Parlament !! Ba din contra, s-au umplut de ridicol, clamand majoritatea de la motiune, de 261 de voturi, in conditiile in care toata tara a auzit UDMR spunand foarte clar ca ei nu sustin si nu voteaza varianta PSD de premier. Prin urmare, cu 231 de voturi, daca mai erau si acelea ieri la pranz, PSD-Pro Romania nu poate emite nici o pretentie. Articolul 103 este foarte clar, atata timp cat in Parlament nu exista un partid care sa detina MAJORITATE ABSOLUTA, presedintele este cel care desemneaza candidatul de prim ministru, dupa ce se consulta cu toate partidele din Parlament !! Zis si facut ! Asa ca, tot inainte spre anticipate. Daca PSD tergiverseaza procedurile in comisii, sau in plen, vor fi sanctionati aspru de romani la vot. Vor ajunge la 15 % intentie de vot, si atunci ii vom vedea cum fug pe unde apuca, sa prinda si ei un colac de salvare pe la alte partide !! Pentru PSD cea mai buna varianta este sa faca anticipatele in aceeasi zi cu localele, pentru simplul motiv ca, acolo unde primarii PSD chiar si-au vazut de treaba si au simpatia electoratului, aceasta se va rasfrange si asupra votului la parlamentare, altfel, orice tergiversare ii duce in prapastie !! Eu unul sper sa nu mai aud de acest partid in urmatorii 20 de ani, macar !!

vosi spunea...

Oricât ar IUBI unii PSD-ul, în momentul desemnării noului prim-ministru, nu mai era majoritatea conjuncturală de la moțiune. UDMR-ul s-a retras, spunând-o public, ALDE așișderea, cât despre PRO ROMÂNIA...?! În concluzie, care majoritate ? Ciolacu zicea că se duce cu 'jdemii de semnături. A făcut-o ?

Mihai spunea...

​Pentru "pesedeii exaltati" 😂

Bula, “Marele Erou National”, s-a apucat sa studieze filosofia.
Dintre toate operele studiate, cel mai mult i-au placut Legile lui Murphy.
A scris si el cateva legi, pe care le-a publicat sub pseudonimul Bulphy,fiind constient de faptul ca numele de “Bula” nu poate fi luat in seros.Iata mai jos, primele Legi ale lui Bulphy.
LEGEA SPAŢIULUI
a) Este loc sub soare pentru toată lumea.
b) Inutil, pentru că toată lumea vrea la umbră.

LEGEA REVOLUTIEI nr, 1
"Orice revoluţie este începută de naivi, continuată de impostori şi exploatată de escroci."

LEGEA REVOLUTIEI nr. 2/1989
Toată lumea a tras:
armata - în unii,
securitatea - în alţii,
justiţia - de timp,
nomenclatura - foloase,
poporul - nădejde.

LEGEA PRIVATIZĂRII
Dacă din ceva scoţi o parte, poti fi prins. Mai bine iei cu tot

LEGEA PARTIDELOR
Unde nu e cap, sunt mai multe aripi.

LEGEA I-a A GEOMETRIEI
Un cap rotund ridicat la putere, devine pătrat

LEGEA STEMEI DE STAT
Stema de stat a Romaniei este secera şi ciolanul

Iulian Mareș spunea...

Or sti ei ceva cu alea 6 luni! :))

Boby spunea...

Oug 25-modificari acte normative privnd MApN

CEZAR spunea...

VOSI,
Hai zgaraie-te pe muian...:D...:D

CEZAR spunea...

CORNELIUNSSON,
HA..HA..HA..HA..fac pipi in izmana ...dupa logica ta imbatabila..!!!

M spunea...

@avianyc

Imi spuneti de ce legile de mai sus nu se aplica in egala masura PNL?

Viorel spunea...

Dacă domnul președinte și domnii politicieni se gândesc și hotărăsc să cupleze alegerile locale cu cele parlamentere (prin alegeri anticipate), să ia în calcul timpul / ora la care se deschid secțiile de votare și ora la care se închid, cât și suplimentarea cabinelor de vot din aceste secții având în vedere numărul buletinelor de vot / locale / parlamentare / timp votare.
Altfel, vor reuși să voteze doar 25% din nr. polulației cu drept de vot sau mai bine zis cu intenție de vot. După care, politicienii se laudă că au câștigat alegerile cu o majoritate covârșitoare, o fi, nu zic nu, dar din cât ? 3-4 milioane de votanți ?

Huhu Rezea spunea...

Doar ticăloși ca Băsescu și Iohannis au interpretat discreționar art. 103. D-ta nu pari a fi ticălos ci doar un ins lipsit de cultură juridică și democratică.
Ideea principală pe care o subliniază articolul 103 este că guvernează cel/cei care în urma alegerilor generale, nu locale, nu europarlamentare, are/au în Parlament o majoritate, indiferent că majoritatea este a unui singur actor politic sau a mai multora.
Pentru că există ticăloși si mimi ai lor, analfabeți sau care nu stiu ce este aceea democratie, CCR a simțit nevoia să interpreteze oficial textul art. 103, singura interpretare valabilă.

Viorel spunea...

Având în vedere că domnul Alex este la grupa mică, nu înțelege sau nu vrea să înțeleagă că, singurul partid (ca partid nu ca alianță majoritară) legitim să propună un prim ministru este PSD. Că guvernul format de primul ministru numit de PSD va trece sau nu, asta este partea a doua. Domnul președinte nu realizează că prin atitudinea dânsului enervează foarte mulți români, că anul acesta din punct de vedere economic este pierdut și că noi avem de suferit datorită orgoliilor și jocurilor politice fără sfârșit.

Viorel spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Leo spunea...

S-a mai înregistrat un dosar la CCR , privind art. VII/oug 59. Este al 71-lea.
Cel puțin 8 din ele sunt "BETON", în afară de cel al lui Flavius , care e pe drum....
http://213.177.9.214/ccrSearch/MainSearch/SearchForm.aspx

Huhu Rezea spunea...

Mă dezamăgești, Marine! Vorbești ca și când ar exista o diferență între textul art. 103 din Constituție și paragraful 319 din Decizia 80/2014.
Revizuirea Constituției nu trebuie să încalce principiile ei.
Or, propunerea din 2014 de modificare a art 103 înfrângea textul actual al Legii fundamentale, text pe care CCR l-a și interpretat , tocmai pentru a sublinia abaterea de la spiritul constituțional al instituției "desemnarea candidatului la funcția de prim ministru"
Este un sofism, cu care numai un nedemocrat se apără, că obligația președintelui de a respecta o majoritate există doar când vorbim de majoritatea unui singur partid. In baza rezultatului votului, actorii politici fac și desfac majoritați în Parlament cum doresc, Presedintelui rezervându-i-se doar rolul să medieze nu să decidă el cine guvernează. Altfel, ce rol ar mai avea alegerile?
Este supărâtor că mai spui despre această interpretare că nu ar avea forța unui dispozitiv dintr-o Decizie CCR.
Pierzi din vedere câ în această decizie CCR s-a pronunțat pe constituționalitatea fiecărei dispoziții de revizuire a Constituției. Considereantele dintr-o decizie CCR sunt tot atât de obligatorii ca și dispozitivul deciziei.

M spunea...

😁
Mizeria specifică PNL!
Un partid extremist, antidemicratic, violent și anarhic!

Dacă președinte era Dăncilă mă întreb dacă aveau același discurs?

Vă mai amintiți cum zicea Otbsm că o să interzică ordonanțele de urgență?

Încă ceva : una din OUG date noaptea, ca hoții, se referă la justiție.
Păi nu a votat poporul ăsta la referendum să nu se mai dea OUG pe justiție?
Dar ce contează pentru trepanații rezist?

M spunea...

Deci orice președinte poate să facă alegeri anticipate când vrea?
Un singur partid să obțină majoritatea este aproape exclus.
Și atunci președintele îl numește un idiot notoriu prin ministru. Ala pică de două ori, trei luni de interimat și apoi alegeri.
După care o ia de la capăt.
Numește idiotul, pică de două ori, alegeri.
Și tot așa cei 4 ani și 6 luni de mandat!

Asta e visul trepanaților!

Huhu Rezea spunea...

@Viorel
PSD nu este îndreptâțit el singur să guverneze, pentru că nu are majoritate de 50+1 în Parlament.
Așa cum, după alegerile din 2016, PSD a fost îndreptățit să guverneze prin alianța cu ALDE, așa cum după căderea Guvernului Dăncilă, PNL era îndreptățit să guverneze prin majoritatea ad-hoc PNL-USR-UDMR-Pro, de data aceasta Mutu trebuia să acorde guvernarea majorității PSD-PRO Europa și alții.
Nu este în spiritul art 103 să dai guvernarea unui partid minoritar în Parlament, ba care mai spune că va vota împotriva propriului guvern.
Sunt de acord cu ce spune Băse , că PSD și noua majoritate ar trebui să voteze Guvernul Ludovic 2, ca să se termine cu nebuneala cu anticipatele.
PSD ar face o mare greșeală să revină la guvernare pânâ la alegerile la termen.

Mihai spunea...

@Alex
Corect!
Greu de inteles de catre psdisti ca in lipsa unei majoritati absolute psd nu poate impune un prim ministru. Aliantele ulterioare cu semnaturi nu-l ajuta.
Ba unii chiar au pretentia ca presedintele sa fie un simplu notar ales cu 70%.
@Huhurez
In atare situatie putea sa ma numeasca si pe mine daca in dvoastra&co nu avea incredere.

Stelian P. spunea...

@Huhu
Deci acum e bun si Base ca sa scapati din capcana in care ati cazut. Dece ati initiat motiunea de cenzura, ca acuma sa aveti pe cine sa votati ? Va dati seama cum privesc alegatorii de rind minciunile astea ?

Viorel spunea...

Domnule r x r, sunt profund dezamăgit și supărat în același timp.
Mă chinui de jumătate de oră să aplic “LEGEA I-a A GEOMETRIEI”, să vă ridic capul la putere (am încercat și varianta, ridicat de către putere / KVI / PNL) pentru a deveni pătrat și a rămâne pe loc cel puțin și nu reușesc. El (capul dumneavostră) insistă să rămână așa cum este. Situația devine periculoasă pentru că, fiind rotund sar putea să o ia la vale și ce ne facem dacă vă loviți cu capul în ciolanul de pe stemă. Vă propune prim ministru ?

radud spunea...

Un partid politic candva respectabil (PNL) este pus in postura penibilă de a propune ca prim-ministru un fost prim-ministru, tocmai concediat de Parlament, urmand a nu vota investirea propriului prim-ministru desemnat. Ba chiar va trebui să treacă de doua ori prin această umilință, pentru a face pohta ce-a pohtit vodă Werner, adică, declansarea alegerilor anticipate. Daca nu ar fi de plans, ar fi de ras. Asa ceva transformă orice grupare politica in ospiciu. Functional, desigur, pentru ca e garant presedintele.

vosi spunea...

STAȚI BLÂND, PUȚIN UMOR
Un general de la eșalonul superior vizitează o unitate militară din subordine. Ordine, curăţenie, totul lună ….
Când, pe aleea spre Comandament, un chiştoc….
Generalul se învineţeşte la faţă de mânie.
– Al cui e chiştocul ăsta ?
Unul dintre soldaţii din gardă se apleacă spre general:
– Nu-i a lu’ nimeni, puteţi să-l luaţi …

radud spunea...

Din comentariile externe referitoare la primul mandat al actualului presedinte am retinut faptul că manifestarile lui comportamentale in calitate de sef de stat, contrare logicii bunului simt, bunei cuviințe si normelor constitutionale in vigoare sunt tipice unui pacient care sufera de o forma de schizofrenie.
Cand aceasta afectiune se manifestă la un conducator al unei natii, efectele sunt devastatoare sub toate planurile. S-ar parea ca la astfel de pacienti de origine germana, exemplele sunt mai dese, vezi regele Ludovic al II-lea al Bavariei sau Hitler.
Cred ca factorii responsabili ai acestui popor, evident cu exceptia presedintelui in functie, care au ca menire destinul neamului romanesc trebuie sa intervina de urgenta si ia toate masurile care se impun pentru inlaturarea acestui bolnav din conducerea statului.

Iulian Mareș spunea...

M,
Acesta este un text primit de la centru, pe care-l văzusem de ieri, de la un primar PNL!
Nu-l suspecta de inteligenta in originalitate pe postacul colaborator al defunctului CI!

Huhu Rezea spunea...

@StelianP
Altă pălitură mai la îndemănă, pentru a preveni intrarea în vigoare a legii alegerii primarilor în două tururi nu au găsit.
Deocamdată, obiectivul a fost realizat.
Alegerile anticipate și guvernarea, pâna la ele sau la termen, stă tot în pixul PSD. Vorba Mutului: pe-see-dee-ul are prea multe voturi în Parlament. Vrea, nu vrea, așa au votat românii la ultimele alegeri care contează.

Stelian P. spunea...

@Huhu
Eu cred ca era mult mai bine daca rabdau citeva luni in opozitie. Mai veneau cu legi de dublare a cine stie ce sume pe care tot ei le votau iar Iohannis nu avea ce face decit sa le promulge. Aveau sanse mai mari sa recupereze procentele pe care le pierd mereu de la inceputul anului trecut. Acum sunt in situatia sa-l voteze cu ambele miini pe cel pe care l-au dat jos. Se mai fac de ris o data si mai pierd cite un procent. Nu le pling de mila dar stiu ca un partid de stinga serios este vital pentru Romania.

brenda spunea...

dati detalii ce modificari?

Viorel spunea...

PNL-iștii și toată pleiada lor au râs și au criticat PSD-ul pentru dărâmarea propriului guvern cu ceva timp în urmă, acum ei ce fac, vor să arate că nu sunt mai prejos și că ceea ce a putut face PSD, pot face și ei și de mai multe ori dacă e nevoie, preocupare și voință să fie, cică așa se întâlnesc mai des la program și pot justifica beneficiile pe care le au, prin muncă și numai prin muncă și sâmbăta și duminica dacă e cazul, nici un sacrificiu nu e prea mare pentru binele poporului.

brenda spunea...

mai draga CORNEL CE TE DOARE EU CRED CA TE DOARE CAPUL SI CE DACA PONTA E SECUEIST E CUMVA IN SERVICII SRAINE? IA MAI TACI CA INCEPI SA VORBESTI PROSTI IAR CU UNPR FI SIGUR CA ESTE E CU OPREA ASA CA IA DE GANDESTE

Iulian Mareș spunea...

M,
Cu regret cerebral din partea noastră, a tuturor românilor adevărați, US susțin KWI și Or_Ban, prin vocea noului ambasador!
PNL le va da ce vor, PSD le tăia din câștig!

M spunea...

@Iulian Mareș

Am inteles. Nu urmaresc de obicei postarile celor de la PNL.

Iulian Mareș spunea...

Nu vezi că CCR este ofticată pt pensiile lor?

Viorel spunea...

Domnule r x r, ca să puteți fi numit prim ministru, în primul rând trebuie să aveți vilă, bolid, soția încadrată pe o funcție babană la stat sau la o multinațională, copiii cu facultățile terminate, cu locuri de muncă (,) călduțe și bine plătite, deci din punct de vedere financiar și material să fie totul pus la punct ca să nu fiți tentat să băgați mâna în buzunarul românului, să vă ia ANI sau DNA la întrebări, să faceți de râs guvernul și partidul din care faceți parte. Despre moralitate, asta mai vedem pe parcurs, bugetul personal și sponsorizarea la partid contează, în rest totul este OK. Dar ce ne facem, că dumneavoastră nu aveți nici gazul tras, parcă așa am înțeles dintr-un comentariu.

M spunea...

@Stelian P.

Sunt multe motive pentru care guvernul Orban-Turcan trebuia sa plece. Delirul celor 25 de ordonante de urgenta este doar unul dintre ele.

Ne amuzam ca psd isi dadea singur jos guvernele.
Pnl a trecut la o noua etapa.

Nu iti face probleme de alegatorii de rand. Multi alegatori psd sunt la fel de spalati pe creier ca si alegatorii pnl care vad normal jaful generalizat si haosul guvernarii turcan-orban-johannis!

Iulian Mareș spunea...

Eu zic că va fi f bine cu noul etern premier!
Nu 67% din români au zis: fa-ne ce vrei tu Iohanule, fa-ne peste tot, te rugam grofilor, nu ne lăsa așa...că noi suntem masokiști și ne place sa din trași pe plăcuța suedeză!
Și eu îmi iubesc poporul și sunt mândru de suferința lui...

giuliano@gmail.com spunea...

Dle Huhu, știți la ce se refera OU nr.25 aprobata de guvern în toiul nopții?

Huhu Rezea spunea...

@îstelian
Te stiam mai rațional. Parcă nu luai de bun tot ce zice propaganda iohanistă.
Stați voi liniștiți că PSD nu dă buznă să vină la guvernare până la alegerile la termen'
După ce il mai fac o dată de râs pe Sică, la urmatoarea desemnare neconstituțională a unui liberal, pesediștii vor vota guvernul lui Iohannis ca să întrerupă procedura dizolvării parlamentului.
De ce să se facă de râs pesediștii, dacă interesul lor este ca liberalii să se erodeze la guvernare? De râs se face Iohannis. Liberalii vor avea guvern cu puteri depline care trebuie să aplice majorarea pensiilor cu 40% dacă vor să mai obțină 20% la alegerile din noiembrie.

Huhu Rezea spunea...

Da de gafa unui judecător CCR și de amnezia lui Zegrean, care nu mai știe ce a votat în Decizia nr.80/2014, nu comentează nimeni nimic?

Mihai spunea...

@ Viorel . Drept la replică .
Cu respect ,va rog ,cu multa caldura, sa studiati in ajutorul dumneavoastra materialele de mai jos;
Daca ati fi avut deosebita onoare sa studiati matematica cu d-nul prof univ dr I.P Elianu ati fi auzit si de ” Conversi(une)a supermatematica ,o parte a matematicii care foloseste foarte mult in arhitectura ,calculul si constructia aeronavelor , spatiul orbital ,etc
Cercul este mult mai mare si mai complex decat ”cercul dumneavoastra” , ca atare nu-i recomandat sa ne aruncam hodoronc- tronc in vartej ..........

https://www.academia.edu/14830670/EXCENTRICITATEA_DIMENSIUNEA_DE_DEFORMARE_A_SPA%C5%A2IULUI

Aici lucrarea unui distins coleg de grupa ,urmas al d-nului prof la catedra de matematica .
Acest distins coleg juca sah cu noi cu spatele si ne batea de ne rupea.
Pe timpul celor cinci ani de studentie a castigat trei olimpiade nationale de matematica.
Acum un eminen prof la o universitate civila din Bucurest ,dupa ce ani de zile a predat matematica in Acad Th Militara.

https://vdocuments.mx/97734177-calcul-diferential-si-integral-soloi.html

Pacat ca lucrarea asta nu se mai gaseste . Va era foarte utila si pe inteles.
O am in arhiva si mai invat pe unii candidati la examene cum vine treaba cu calculul integral si diferential .

http://www.galeriile-cismigiu.ro/principii-de-analiza-matematica-i-calcul-diferential-ion-p-elianu-1976-p7598/print/print/print

Cu multa stima
După ce v-ati convins cum vine cu descompunerea prin ardere a carbunelui aveti ocazia sa dezvoltati si aria cunoasterii in domeniul cercului ............

M spunea...

Si daca PSD nu vine la vot si deci nu se asigura cvorumul?
Stiu ca a mai intrebat cineva!

Mi se pare o chestie misto! Nu poti sa joci corect cu ghertoii care calca in picioare Constitutia si legile tarii!

Stelian P. spunea...

@Huhu
Am inteles. Motiunea si apoi votul pro sunt doar ca sa-l faceti de ris pe Sica. Intelegeti acum dece am vorbit despre un partid de stinga SERIOS ?
Eu stiam ca o motiune de cenzura urmareste sa dea jos un guvern si sa-l inlocuiasca cu altul (preferabil de alta culoare) nu cu acelasi guvern. Da, aveti dreptate. Pesedistii care au votat contra lui Sica miine o sa voteze pentru Sica. Nu ei se fac de ris ci Sica.

@M
De acord in chestia cu ordonantele, merita sa-l dati jos. Dar ce faceti in continuare, ii mai dati o sansa ?

Viorel spunea...

Bine punctat domnule Huhu Rezea, acum am înțeles și comentariul de mai sus.
Nu știam că la domnul președinte trebuie să meargă fiecare șef de partid de mânuță cu un altul și să justifice că împreună au 50% + 1. Atât timp cât amândoi susțin același candidat ca prim ministru și împreună au majoritate, char dacă merg separat, președintele trebuie să-i creadă pe cuvânt, nu cu documente scrise și semnate. Pe lângă majorarea pensiilor, să nu uite și de alocații, pentru că părinții oricum nu uită.

Huhu Rezea spunea...

Nu trebuie să le ofere iohanistilor motive să se victimizeze? Nu domnule, Nu moare Romania cu o guvernare liberală dezastruoasă până la anul nou.
Ar fi cea mai mare greseală dacă PSD ar bloca Învestirea unui nou guvern iohanist!
Si liberalii și Iohannis trebuie fezandați pentru perioada de după alegerile generale. Românilor trebuie să li se facâ lehamite de ei pânâ atunci.

totoiany48@gmail.com spunea...

Da,dl preș e dinte a incalcat Constitutia ,potrivit interpretarii data de CCR prin hotararea 80 /2014 .
Atentie la ...neatentie,este vorba de mandate ,raportarea nu se face la ...,,majoritate ,, . Deci PSD nu trebuia sa mearga la discutii cu nicio lista .In privinta procentelor de care se bucura formatiunile politice ,la zi , cred ca sunt ...,,facaturi,.,Nu mai sunt case de sondare corecte,pentru ...bani ,fac orice . Concluziile in baza votului la europarlamentare , un fals major introdus ,,tablete,, sau mai corect de STS,potrivit unor spuse de cat8re oameni care cunosc mecanismul,au lucrat in sistem si au avut curajul sa spuna in media .

Militar de la 14 ani spunea...

Poate că a fost o greșeală inserarea în Constituție a textului ca mandatul președintelui să fie de 5 ani, alegerile parlamentare să nu coincidă cu cele prezidențiale decât odată la 20 ani. Cred că s-a vrut ceva dar a ieșit altceva.
Indirect, rolul președintelui a crescut în comparație cu rolul Parlamentul, cu toate că inițial Parlamentul avea un plus de manevră. Practic, prin aceste modificări, ne întoarcem iar la iubitul conducător. PSD-ul s-a mai opus, dar pe timpul PDL-ului am văzut ce s-a întâmplat și nu suntem departe nici acum cu PNL-ul. E adevărat că dacă era PSD-ul în ecuație, poate se întâmpla la fel.
Acum, ori de câte ori este ales un președinte, acesta va face tot posibilul să aibă guvernul lui, iar alegerile parlamentare sunt compromise că așa a decis electoratul cel mai recent și trebuie să ne întoarcem iar la popor.
În final, dacă pe politicieni nu-i deranjează, atunci să nu îi mai aud vorbind pe teme de natura asta și să se conformeze așa cum au propus textul Constituției iar electoratul a validat (ne amintim cu chiu cu vai).

Călugărul spunea...

Huhurez; problema e că românilor li sa scârbit atât de PSD cât și de PNL.. Soros cu USR stau la pândă!

Mihai spunea...

Se pare ca noua garnitură....... din fruntea ” ciumei rosii” nu a invatat bine lectia de la tatucul lor condamnat de insusi completele de cinci trase la sorti dupa preferinta lui !!!!
Poate le vin neuronii la purtator si se supun totusi judecatii electoratului prin vot anticipat pâna încă mai au 20% votanti ,majoritari din zona coordonata de Huhurez si Leon .

Mihai spunea...

”Pasarea ” mălai viseaza !!!!

Iulian Mareș spunea...

👍🤣😂

Iulian Mareș spunea...

👍

Mihai spunea...

Daca nu a murit cu una absolut dezastruoasa si consumatoare de buget (fara numar si pe imprumuturi) pentru pomeni prin toata zona bugetara inalta si administratia cu dezlegare la autonomie salariala din ultimii 3 (TREI) ani rosii o să mai reziste pana vine de hac hidrei nereșapate( ciumei netratate) !!!!

Iulian Mareș spunea...

M,
Diamne, ce-mi place de Premier...mir de dragul lui!

https://ioncoja.ro/prim-ministrul-romaniei-pe-vremea-cand-era-mascariciul-familiei-udrea-cocos/

spiritul lui Haret spunea...


Daca politicienii bagau in seama de alde chibiti ar fi pus in practica pana acum legea care reglementeaza dreptul la ajutoare cu ocazia pensionarii si ar fi indreptat anomaliile din legea pensiilor militare.Dupa cum se vede se pise pe alde zvoneri si raspandaci.
Din toti de pe aici unul singur are de castigat material.Si din blog se face bani.
Cu titlu de curiozitate.Dece PSD-ul fuge de alegeri antucipate?Haide chibiti>navaliti cu raspunsuri,nu fiti zgarciti.

radud spunea...

Nu este #fakenews.Inaintea ședinței cu cele 25 oug-uri RujRoz Rareș i-a făcut o programere la frizerie lui MisterSmen Citu.
S-a tuns pierdut la spate și îi stă beton!

Iulian Mareș spunea...

M,
Este doar parțial adevărat că mult iubitul nostru Guvern Orban a dat 25 OUG! Varianta completa este 25 OUG și 31 de HG!
Vezi ce prolific a fost?
Mai rar așa ceva!
Pentru asta îl iubesc fierbinte...pe el și pe președinte!

Viorel spunea...

Domnule r x r, când voi avea onoarea să candidez la președinția României și ziariștii o să-mi pună întrebarea despre cerc, aria cercului, dacă cercul e rotund, pătrat, triunghiular (citiți răspunsurile date de domnul KVI și doamna VD) atunci o să le răspund, ceea ce vreau și nu ca răspuns la ceea ce mă întreabă, (ei vor fi convinși că vorbesc despre cerc) demonstrândule cât de penibili sunt unii ca pregătire, vocabular, mod de gândire / exprimare și comportament. Bine ar fi fost dacă făceați meditații cu domnul KVI înainte de alegeri pe tema cercului, candidații la examene puteau să mai aștepte, nu ar fi râs ci ar fi dat un răspuns.
Spre dezamăgirea dumneavoastră să știți că nu am citit despre descompunerea prin ardere a cărbunelui și nici lucrările recomandate nu le voi citi. Motivul, timp pierdut. La vârsta mea nu mă mai interesează. Mi-am educat copiii după principiul: Vrei să devii doctor, 9 și 10 pe toată linia la anatomie, biologie, celelalte 7 / 8 note de trecere acceptabile. Vrei să devii profesor de matematică, atunci bagă matematică. Când vrei să le știi pe toate de 9 și 10 nu înveți nimic, câte puțin din toate dar, cu prioritate domeniul de activitate pe care-l visezi și lupți să ajungi acolo.
Care este diferența între șahul jucat cu spatele cu 5 / 10 parteneri deodată și persoanele de la “Românii au talent” unde fac jonglerii cu cubul legați la ochi și alte chestii de rămâi cu gura căscată ? Dacă domnul respectiv era militar și ceilalți civili, atunci era în avantaj pentru că avea o piesă în plus (cu scuzele de rigoare pentru cei ce au înțeles sensul cuvântului/piesă în plus).
Dumneavoastră mi-ați dat drept la replică, la replică. Ați scris: Pentru “Pesedeii exaltați”, eu v-am dat replica, dumneavoastră nu mi-ați dat nimic ci ați prezentat un fel de scuze / acuze. Dacă în unele comentarii (și recunosc asta) am dus discuția puțin peste limita normalului îmi cer scuze. Am vrut să mai dezmorțesc comentariile acide de pe blog și să devin un pic ironic / hazliu. Nu mă supăr dacă mă contrați la fel. Când vreau să mă simt bine, privesc cum plâng nord-coreenii.

pro anulare Oskar spunea...

Misto Martofoi.Ti-ai lut-o in muie.

Ein Stein spunea...

Le-am studiat eu. Colegul tau este intr-o eroare profunda, nu intelege mecanismele dimensiunilor superioare si face supozitii gresite. Cubul romanesc de volum nul, ce o vrea sa zica, suna mai degraba ca paduchele de Scornicesti din bancurile cu Ceausescu. Logica e urmatoarea si ar trebui sa-l informezi, intr-un spatiu 3D nodurile unui cub se unesc cu trei noduri apropiate, din fiecare nod pornind trei muchii. Extrapoland la un spatiu cu patru dimensiuni un supercub ar trebui ca fiecare nod sa se uneasca cu patru noduri apropiate prin patru muchii. Cubul romanesc de volum nul in fapt e o aberatie, un nod aduna toate muchiile celorlalte noduri, este mai degraba un ghioc cum faceam cand eram copii din foaie de hartie. Chestia aia de cub romanesc poti sa o creezi oricand cu o foaie de hartie ceea ce ar trebui sa fie imposibil daca respectivul cub ar exista. Asa cum proiectezi un cub 3d pe un ecran iti va rezulta o proiectie de plane, umbrele, un supercub de 4D prin proiectie intr-un spatiu 3D ar trebui sa rezulte un cub rotitor 3D si nu plane ca in cazul dimensiunilor inferioare. Asa ca roaga-l pe colegul tau, matematician, sa-si inchipuie un supercub in logica expusa mai sus si abia apoi sa teoretizeze almintrelea va vorbi de la egal la egal cu Brenda. Pacat ca nu vorbeste mai mult de a patra dimensiune careia ii zice "excentricitatea", sa ne spuna unde se extinde ea, probabil presupune ca noi stim foarte bine ce e si nu insista. Chiar daca e un domeniu care nu poate fi demonstrat nu trebuie sa faci abuz si sa spui chiar tot ce-ti trece prin cap. Daca chiar e pasionat de subiect ii recomand sa studieze problema pe un tetraedru care ar fi mai simplu de imaginat fata de cub.

vasile iosif spunea...

Dle H,
Am putea reveni la cestiunea pensiilor militare in noul context?
Cu stima,

M spunea...

@StelianP

Evident că nu sunt în fan al lui Johannis. Mă așteptam să vină cu un prim ministru mai bun nu cu panarama e Orban și Turcan.
Aveam o șansă unică! Un guvern care să ne arate că știe ce face timp de un an și apoi să vină la alegeri și să zică: Uite! Am făcut astea, mai vrem să facem astea, am dovedit că suntem serioși, VOTATI-NE!
Ce proiect major are guvernul Orban?
Lege a salarizării? E făcută de PSD!
Lege a pensiilor? Făcută și asta!
Autostrăzi? Ăștia au venit cu drumuri forestiere!
Scădere datorie publică? Se împrumută de 10 ori mai mult!
Guvernare serioasă? Au dat 25 OUG într-o noapte!
Sanatate? Dezastru! Finanțe? Dezastru! Învățământ? Dezastru! Muncă? Dezastru! Transporturi? Dezastru! Interne? Dezastru! Dezvoltare? Dezastru! Justiție? Dezastru!

Da, la Armată e mediocru și măcar pe noi nu ne mai atacă pe subiectul pensii! E suficient?

Gigi spunea...

D-le H,românii sunt obişnuiţi cu rãul,precum calul cu hamul.Sau mai bine spus,cu "rãul cel mai mic".
Politica "pasilor mãrunţi" se cam apropie de final.
Cei care mai gândesc cât de cât stiu ce vreau sã zic.Sper ca puterea divinã sã nu ne pãrãseascã,e mare nevoie de ea în aceste vremuri tulburi.
Se pare cã ciolanul nu mai este de actualitate,ci halca!



M spunea...

@Huhurez
Nu au majoritate și nu pot să pună guvern.
Vom avea alegeri anticipate.
Modificările la legea de organizare a alegerilor creează posibilitatea fraudelor (votul fără a tine cont de circumscripția electorală).

PSD este interesat să meargă în opoziție dacă reușește să mențină măcar o parte din primari. Cred că ăsta este trocul.
E periculos un PNL cu majoritate pentru că vor urma măsuri de austeritate care ne vor lovi iar din greu!

vasile iosif spunea...

La Antena 3, la ora 20.25 reprezentantul PNL a spus ca OUG 25 se referea la rezolvarea problemelor pensiilor militare.

pro anulare Oskar spunea...

Cititi titlurile OUG si pe urma rageti.

F16 spunea...

mosi tampiti,ma doare capul de atata imbecilitate vesela.

Neacsu spunea...

@Huhurez,
Daca nu ai fi angajat politic, ai vedea ca am dreptate.Dar tu sustii nu un punct de vedere propriu ci o sarcina de partid. Asa ca nu insist.

pro anulare Oskar spunea...

Nu stie.De unde sa stie?.Ordonanta se refera la militari.Cati militari sunt pe aici!

Mihai spunea...

@ Viorel @ Ein stein
Pe vremea cand studiam aceste probleme nu existau instrumentele de azi .Se faceau calcule din pix ,se calcula cu rigla de calcul ,se facea programare pe cartele perforate si se rulau pe calculatorul Felix.
Nu existau imprimante ,nici macar calculatoare de buzunar cu mai mult de 5 operatii.
Prin ce v-am recomandat s-a proiectat prin calcule din pix si cu rigla de calcul avionul romanesc ,stadionul Steaua de un un coleg de an de facultatea de constructii din A TM si multe alte lucruri bune in Ro.
Ce ati facut voi prin armata asta putea sa faca orice soldat instruit, cu scuzele de rigoare.
Pentru ce au facut altii ,mai ales absolentii de Academie Tehnica Militara si Medicina Militara inainte de 89 trebuie foarte multa școală si nopti nedormite in amfiteatrele facultatilor.
Stiti voi ,daca tot dati lectii ce s-a proiectat si dat in fabricatie de inginerii militari selectati in Institutul National de Stiinta si Tehnologie .Va spun eu,avionul militar si civil romanesc ,scaunul de catapultare romanesc ,rachetele romanesti ,tehnica blindata romaneasca ,pirotehnia si munitia romaneasca ,etc.In 90 au fost invitati sa lucreze in toate marile institute din Anglia ,Franta,etc plus multi inca mai sunt la NASA ,ajutand mult prin diverse mijloace colegii din tara pe deschideri spre tehnica avansată.
Ironiile dvoastra si mai ales ale dnului einstein la nivel babe de pe sant nu fac altceva decat sa scoata in evidenta necunoastere crasa in multe domenii si dat cu pareri pe lucruri stiintifice pe care nu le stapaniti..plus si lipsa de bun simt .
Dar ce sa-i facem ?Acolo a ajuns societatea !!!!
Toti cei care au baut cerneala acum dau lectii peste tot. Sau scolit priin toate cotetele de scoli si se cred savanti.
Urmeaza maine poimane ca elevul sa noteze profesorul si cate mai vedem azi.
Materialele pe care vi le-am prezentat eu fac parte din avangarda stiintei matematice folosite in proiectare in cele mai sensibile si peformante domenii ,arhitectura ,constructii aeronave ,astronautica , spatiul orbital,etc
Rusine pentru jignirile aduse marelui profesor Elianu ,unul din somitatile internationale in matemstica pornit in activitate ca asistent la fac de arhitectura si terminand ca prof in Academia Tehnica Militara.
Dupa 30 de ani de aviatie pura din care 10 ca pilot de linie externa B 737 am intalnit nu o singura data dupa anumite probleme tehnice persoane
....analfabete dar cu functii exprimandu- se in discutii sub forma " iti spun eu cum vine cu asta "
Iar eu le-am rasuns " Zii si du-te dracului de aici "
Asta-i una din cauzele din care nu mai progresam ,nu mai proiectam ,nu mai producem un brand romanesc.
Si una din cauzele pentru care pleaca din tara profesionistii.

Mihai spunea...

@ ein stein
Mai josnic nu se poate.
Doar cu referire la acel coleg ajuns profesor de matematica in ATM din inginer.
Acel coleg castigator a doua olimpiade studentesti nationale prin anii 78-81 de matematica plus un loc 3 ,juca sah cu noi colegii de grupa ,separat sau grupati cate 2,3 la o tabla de sah ,asezat cu spatele la noi pe principiul prezentat la lectiile de sah de pe tv.
Noi spuneam ,mutam tura negru la b2 ,el cu spatele la noi replica cu urmatoare mutare dintre piesele lui ,mutati regina alb la D4 ,s.a.m.d pana se termina meciul .

Huhu Rezea spunea...

@Neacșu!
Să nu spui că și d-ta ești de dreapta.
In probleme de drept constituțional, eu nu-mi permit să exprim punctele mele de vedere... câtă vreme doar CCR poate să se pronunțe.
Eu am publicat o decizie a CCR, practic am readus în actualitate pe data de 05 02 un topic din anul 2016, de acum 4 ani, și mă bucur că a doua zi un site juridic e specialitate a publicat extrase din aceeași decizie CCR, 2 televiziuni au publicat același extras. Această decizie va fi și piesa de rezistența a sesizarii CCR cu privire la crearea unui conflict de natură constituțională de chiriașul de la Cotroceni.
Spre deosebire de d-ta, care zici că ai prezentat o opinie, eu nu mi-am permis să prezint o opinie ...ci chiar o decizie a CCR

Viorel spunea...

Din câte știu doar animalele rag și nu toate și nu oricând (când le este foame/cazul tău – ție foame de un Oskar sau când sunt lovite), unele guiță, așa că, din postura de comentator pe acest blog împreună cu noi devii asimilat, adică mai pe românește (vorba ta) un animal care rage sau guiță, la alegere.

Neacsu spunea...

@Huhu Rezea,
Tu ai sustinut ca Iohannis trebuie sa tina cont de opinia CCR legat de art 103, iar eu am spus ca trebuie sa tina cont de prevederile Constitutiei. Si da, imi permit sa am o opinie legat de acest aspect, mai ales ca si Constitutia imi permite.

Iulian Mareș spunea...

Tu nu-l iubești pe Orban?

Neacsu spunea...

@Huhu Rezea
Si eu nu am spus ca as fi de dreapta sau de stanga. Nu ma intereseaza partidele. Mi se pare absurd sa sustii un partid care te-a batjocorit. Asta nu o sa inteleg niciodata.

Iulian Mareș spunea...

T-3,
Eu am avut 2 colegi de liceu, care din clasa a X-a jucau șah cu spatele, individual, cât și împreună...despre unul îmi mai amintesc numele...Grad! Poate l-ai cunoscut! Îți trebuie antrenată memoria, dacă o ai! 👍
Alții îți spun cate bete de kibrit au fost în cu după ce ai rasturnat-o, într-o secundă! Dar intrăm în alte domenii și nu este bine....

Iulian Mareș spunea...

T-3,
Eu nu te mai înțeleg, ori tu nu explici bine...
Ai fost ofițer, ing de Av, ok!
Apoi pilot/copilot/comandant secund pe curse externe sau tehnic de bord?
Apoi, jurist, ca un hobby?
Pls, nu este vina mea că nu explici clar....

Ein Stein spunea...

Rusine sa-ti fie tie, te stiam om rational, ce ai vrut sa demonstrezi cu "dreptul la replica". Ai vrut sa te dai cult in cap?
Eu am comentat pe lucrarea lui Smarandache nu Elianu.
Raman la aceasi parere dupa ce am mai citit inca o data lucrarea, pana si titlul ei este complet in afara rationalului. Citeste-o si tu si apoi da-ti cu parerea.

Huhu Rezea spunea...

Asta e românul!
Iși dă cu părerea și despre problemele în care nu e competent.
Eu, d-ta, Iohannis etc putem avea opinii, dar să nu te mai aud că CCR emite opinii.
CCR emite decizii general obligatorii, atât în ce privește dispozitivul lor cât și considerentele care au condus la acea soluție.
De aceea ajungem în haos! Că nu mai respectam competențele și valorile.

Iulian Mareș spunea...

Corneliunsson,
Trebuia să-ți zică cineva asta? Consilierul lui este generalul SIE Predoiu; apoi, vezi cine sunt membrii marcanți din partid...

Viorel spunea...

Domnule r x r, aseară târziu v-am citit comentariile și cum noaptea este un sfetnic bun, mi-am dat seama că între mine și dumneavoastră diferența de vârstă și pregătire este mare, motiv pentru care meritați și vă rog să-mi acceptați scuzele. Toată stima și respectul pentru cei mai în vârstă și care prin sacrificii doar de ei știute au putut și reușit să învețe carte ținând cont de vechiul regim și restricțiile avute. Fotbalul și politica (,) crează polemici, dar asta nu trebuie să creeze ură și dușmănii. Vă urez o zi bună.

Mihai spunea...


”Romanul care l-a contrazis pe Einstein”
https://www.academia.edu/4370126/Rom%C3%A2nul_care_l-a_contrazis_pe_Einstein
@ ein stein
Eu nu m-am dat si nu ma dau ”cult” . Universul cunoasterii este amplu si controversat si nu am aceasta pretentie.
Am spus doar ca unii se cred”culti” si isi dau cu pareri supervizate prin toate domeniile fara sa le si stapâneasca.
Daca dupa d-voastra lucrarea prof Smarandache se poate traduce intr-un fel de ”Abracadabra” la indemana oricui vă inselati.
Aceasta lucrare este mai mult un eseu prin care am dorit sa-i fac cunoscut d-nului Viorel (pe care-l respect si stimez) ca geometria descriptiva ,calculul diferential si integral corelate in supermatematica permit si ce nu putea dansul ”rezolva” ,transformarea cerrcului in patrat (bineinteles a vrut sa fac o gluma si a iesit o ironie scuzabila).
Matematica este un domeniu amplu si nu la indemana oricui. Imi spuneti mie ”sa citesc lucrarea” cand in toti anii de facultate militara am invatat si lucrat numai dupa aceste lucrari integrate in cursurile d-nului prof Elianu ? Chiar asa?
Stiti ce relevanta are aceasta formulare(vezi mai jos) din lucrarea prof Smarandache in privinta proietarii aparaturii de bord a aeronavelor ,stabilirii coordonatelor si traiectoriilor pentru pilotul automat,etc . Stiti cata matematica bazata pe aceasta ramura a matematicii exista in giroscopul (girorizontul ) si pilotul automat al unei aeronave plus constructia si calcului aerronavei ? Asta nu-i Abracadabra ”dupa cum credeti d-voastra.
”Un obiect tridimensional are în spaţiu E 3 6 grade de libertate, constituite din cele 3 translaţii, pe direcţiile X, Y şiZ şi din 3 rotaţii ,în jurul axelor X, Y şi Z, notate, respectiv, cu θ, φ, ψîn Matematică şi în Mecanică şi cu A, B şi C,în tehnologie şi în robotică”

De aici incoace dupa dezvoltarea programelor informatice mai nou totul se integreaza in programele CAD ,etc. Pâna la ele se calcula totul din pix .
Liantul intre cele 3 lucrari prezentate consta in faptul ca acel coleg nominalizat cu acea lucrare ,la indemnul prof Elianu a urmat dupa absolvire Fac de matematica la Timisoara incepand cu 84 si a fost doctorand la Timisoara la prof Mircea Eugen Selariu ,apoi conferentiar in A Th Militara.
Cu scuzele de rigoare si deosebit respect , eu zic sa lasam la vatra delictele de opinie si sa colaboram fructuos si documentat ,civilizat.
Cred ca v-ati edificat si cu faptul ca exista farmacisti ,asistenti de farmacie si la stat dupa ce m-ati contrazis si pe acest subiet vizavi de comentariile privind diferenta intre salariile acestora in privat si la stat.

M spunea...

@Viorel
Felicitări!

După câte minciuni a spus avianyc (rxr, gfdgh, și cum mai vrea să își zică) ei nu am cum să îl mai cred!

În cazul meu e simplu! Când cineva pe care îl detest laudă ceva, în mod automat chestia lăudată îmi repugnă!
Nu e vorba doar de trepanații lui Johannis, aceeași reacție o am la postările Olguței Vasilescu. De altfel e și o asemănare izbitoare între postări: "ce ne place nouă este perfect iar cei care nu văd asta sunt toți idioți".

Vă respect că puteți să treceți peste asta!

BONIFATIE spunea...


D-le TEHNO!
Faceți interpretări eronate atunci când, în exemplul pe care l-ați dat mai sus, ați „uitat” de ultima teză din considerentele expuse în Decizia CCR:...„sau, în cazul în care nu există o asemenea majoritate, pe reprezentantul propus de alianța politică sau partidul politic care poate asigura susținerea parlamentară necesară obținerii votului de încredere al Parlamentului."
Păi observați că dacă nu există majoritate absolută se poate și altfel, după cum a conchis CCR, și astfel KWI nu mai este „în legalitate”.

Mihai spunea...

@ Viorel
Va multumesc! Nu trebuia si nici nu asteptam scuze. Deduc din comentariile dumneavoasta ca sinteti un om cu mult bun simt si posedati o educatie si logica sanatoasa. Preferintele la fotbal si politica nu se discuta ,fiecare cu ale lui.
Să nu bagati in seama pe aici sau sa formulati replici la comentariile numitilor ” Mares & M ” rupti de realitati ,fiindca va vor face mult rău prin atacuri suburbane .
Dumneavoastra prin comentariile expuse din care reiese instruirea deosebita dobandita , cei sapte ani foarte buni de acasa ,logica simpla si sanatoasa a omului de rand organizat in viata ,gospodarie ,familie trecut prin greutatile vietii, cu care abordati problemele militarilor si nu numai, sunteti mult ,mult peste aceste ”specimene” si este chiar o incantare sa va citesc si apreciez comentariile logice si in primul rand adaptate realitatii cotidiene. Toti facem greseli ,nu le putem sti pe toate. Problema-i sa avem puterea si bunul simt sa le si recunoastem. Doar atunci suntem impliniti.
Se vede ca viata ne-a invatat multe ,mai ales daca ca ambii am plecat in cariera militara dintr-un un liceu civil si nu de la unul in care vezi lumea in miscare doar cu bilet de voie!!!!!!!!

BONIFATIE spunea...


Așa-i d-le TEHNO!
Cam asta cred și eu. Îi cam doare în bască de epitetele noastre, apropo de grija lor pentru popor. Chestia cu Fata Morgana ne este servită din lună în lună (sau în stele).
Ce bine ar fi ca odată, cât mai repede cu putință, trecând peste „dizarmonii”, d-l HUHU să ne invite într-o stațiune, fiecare pe cont propriu cu cheltuielile, pentru a ne cunoaște și a dezbate problemele comune tête-à-tête.

Leon spunea...

https://m.jurnalul.antena3.ro/stiri/politica/ludovic-orban-a-semnat-pentru-o-lege-care-i-ar-fi-interzis-lui-iohannis-sa-l-desemneze-tot-pe-el-835242.html

Leon spunea...

Decizia CCR nr.702/31.10.2019, publicata in MO nr.96/10.02.2020:
"În concluzie, (…) Curtea constată că, în ceea ce priveşte persoanele care au obţinut pensie de invaliditate în temeiul Legii nr. 19/2000, interpretarea sintagmei ‘la înscrierea iniţială la pensie’, cuprinsă în conţinutul art. 170 alin. (3) din Legea nr. 263/2010, în sensul că acestora nu li se acordă indicele de corecţie prevăzut la alin. (1) al aceluiaşi articol de lege cu prilejul stabilirii pensiei pentru limită de vârstă în condiţiile de stagiu de cotizare şi vârstă legală de pensionare prevăzute de Legea nr. 263/2010, creează un tratament juridic diferit, care nu este susţinut de o justificare obiectivă şi rezonabilă, fiind astfel contrar prevederilor constituţionale care consacră egalitatea în drepturi a cetăţenilor”, se mai menţionează în motivare.
Plenul Curţii Constituţionale a luat în dezbatere, pe 31 octombrie 2019, excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „înscrierea iniţială la pensie” din cuprinsul art. 170 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

„În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma ‘înscrierea iniţială la pensie’ (…) este constituţională, în ceea ce priveşte beneficiarii pensiilor de invaliditate, în măsura în care se interpretează că se referă la stabilirea pensiei pentru limită de vârstă prin aplicarea, pentru prima oară, a condiţiilor de vârstă legală de pensionare şi stagiu complet de cotizare prevăzute de Legea nr. 263/2010”, preciza CCR.
@Huhu Rezea, poate avem in familie pensionari civili dar si militari pensionati pe caz de boala( pentru militari cf.L.263/2010), care in ultimii ani au trecut la pensie la limita de varsta au dreptul la un Indice de corectie( chiar mai mare)
Intrebare: pot solicita acest Indice la Casele de pensii, sau se asteapta o modificare legislativa ?

Leon spunea...

https://www.stiripesurse.ro/klaus-iohannis-a-semnat-decretele-cristina-tarcea-si-alti-magistrati-eliberati-din-functie_1430830.html