Un produs Blogger.

luni, decembrie 28, 2020

Proiectul Ordonanței de austeritate bugetară pentru anul 2021 este publicată pe site-ul M.Finanțe.

164 comments

Proiectul de ordonanță este publicat pe site-ul Ministerul de Finanțe și cei care doresc 

să-l citească o pot face AICI


(3) Prin derogare de la alin. (5) al art. 73^1 din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2021 pensiile de serviciu stabilite în condiţiile legii nu se actualizează cu rata medie anuală a inflaţiei. 
(4) Prin derogare de la alin. (5) al art. 6 din Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României, cu completările ulterioare, în anul 2021 pensiile de serviciu și pensiile de urmaş stabilite în condiţiile legii nu se actualizează cu rata medie anuală a inflaţiei. 

(5) Prin derogare de la alin. (10) al art. 51 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2021 pensiile de serviciu stabilite în condiţiile legii nu se actualizează cu rata medie anuală a inflaţiei. 

(6) Prin derogare de la alin. (6) al art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu completările ulterioare, în anul 2021 indemnizatiile pentru limită de vârstă stabilite în condiţiile legii nu se actualizează cu rata medie anuală a inflaţiei. 

(7) Prin derogare de la art. 59 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2021 pensiile militare de stat stabilite în condiţiile legii nu se actualizează cu rata medie anuală a inflaţiei. 

Art. IX · La articolul 1 din Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr.8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr, 110 din 24 februarie 2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările si completările ulterioare, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: 

„(2) Instituţiile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finantele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, acordă, anual, în perioada 1 ianuarie 2021 - 31 decembrie 2021, vouchere de vacanță în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat." 

.........................................

Art. XXV - Prevederile art. XV din prezenta ordonanță de urgenţă intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2021. Dispozițiile art. XIV din prezenta ordonanță de urgență transpun prevederile Directivei (UE) 2020/2020 a Consiliului din 7 decembrie 2020 de modificare a Directivei 2006/112/CE a Consiliului în ceea ce priveşte măsurile temporare privind taxa pe valoarea adăugată aplicabilă vaccinurilor împotriva Covid-19 şi dispozitivelor medicale pentru diagnostic in vitro aferente, ca răspuns la pandemia de COVID-19. 

Dispoziţiile art. XV pct. 1 din prezenta ordonanţă de urgenţă transpun prevederile Directivei (UE) 2020/1756 a Consiliului din 20 noiembrie 2020 de modificare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată în ceea ce priveşte identificarea persoanelor impozabile în Irlanda de Nord. 

PRIM-MINISTRU 

FLORIN-VASILE CITU 

164 de comentarii:

mosmartin16 spunea...

....nu iese fum fără foc ! Din păcate !

Leo spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Petrescu Ion spunea...

,,Cinste,, votantilor PNL, USR, .....
Multumiri majorate cu.....inflatia.

monteoru spunea...

Militarii comparativ cu alte categorii stau cel mai prost la spiritul de grup sau casta daca vreti.

Mișu spunea...

Deci, având în vedere și luând în considerare, indexarea de 3.8% o mai primim?

Leon spunea...

https://www.stiripesurse.ro/guvernul-vrea-sa-inghete-venituri-in-2021_1567560.html

Burebista spunea...

Poate pana pe 30 decembrie se mai fac modificări la acest proiect de ordonanță.
Sau sa spună clar... Legea 153 nu se va mai aplica în continuare, activi rămân cu ce s a dat pana acum, deci putem trece la actualizarea pensiilor militare..
Oricum inechitate în sistemul bugetar este de mult.. Cei din sănătate primesc salarii coeficient salariu minim 2500 lei??
Profesorii au primit s-o ro mai mult decât restul bugetarilor, cei din administrația publica locala la fel, parlamentarii și cei din guvern + președintele au deja coeficienți 10-12 x salariu minim 2018 1900 lei...
Restul lumii la pierderi...
Sa vedem cum vor mai aplica legile și cum vor mai interveni polițiștii, militarii, jandarmii, pompierii smurd... Etc.. Cred ca și PNL și usr o iau pe drumul PDL... S ar putea ca mult mai devreme de 4 ani sa se întoarcă iar PSD la guvernare... Mai ales ca sunt destui în PNL care sunt nemulțumiți de crearea acestui guvern... Cred ca nici un an nu rezista.

Maax spunea...

Cred ca rulam intr-un film prost...iar toate masurile acestea sunt clar indreptate impotriva noastra...de ce nu suspenda si cresterea punctului de pensie?

BONIFATIE spunea...

Am onoarea!
Este bine d-le HUHU că ați marcat cu ROȘU durerea, spre facilă identificare, dar boldați și cuvântul „„NU”, ca să fim siguri că nu mai sunt speranțe. Poate vine cineva cu vreo idee pentru a nu ține „în rezervă” șampania de Anul Nou.
Și câte ouă de câțe sau alte bile de bibilică le-aș mai arunca spurcaților de politruci în plex, din reflex, până li s-ar bloca ficățeii și ar da în hepatită. Oricum, le urez să le stea în gât politrucilor gălbejiți cârnatul fript de Anul Nou cu care vor să ne frigă.
„Și le-am spus, ocupați gările, dar cine să mă asculte!” (parafrază aproximativă). Poate vine colegul Legionar cu vreo sugestie legală, dură și practică.
Niște...

sky-zone spunea...

La tv a spus doar de salariati, nimic de pensii

Viorel spunea...

Într-un comentariu anterior, domnul moșmartin16 își pune o întrebare: „Și totuși ceva ciudat în acel proiect de O.U.G.! În art. VIII nu se regăsesc….pensionarii magistrați !” Părerea mea moșmaertin16 este că activul cu pasivul (activi / pensionari) merg mână în mână (aceeași tagmă) și cum (să presupunem) afirma domnul Burebista poate va fi atacată la C.C.R. de către Avocatul Poporului, politicul / Guvernul Cîțu are nevoie de ei pentru a da aviz negativ ?
Mai mult, cred că ar trebui să ne luăm adio și de la o judecată cinsită între C.P.S. a M.A.I. și A.Mp.N. cu Curtea de Conturi…..etc., pe pct. 1iii. C.Ap.B. va judeca împotriva noastră. Doar e criză și austeritate ce dracu. Totuși acest domn frumos cu părul ondulat numit Cîțu poate să ne spună unde sunt cele 20 miliarde de euro împrumutate ? Chiar nu sunt conștienți prin ce greutăți financiare trece poporul, majorări la energie, carburanți, alimente, toate una peste alta și ei acordă 70 de lei impozabili la salariul minim pe economie ca să arate U.E. la sfârșitul anului 2021 cum a redus România deficitul bugetar de la 8-9% la 3 sau chiar sub 3%. Poporul trebuie să-și spună cuvântul. Cam de mult nu a făcut-o. Nu electoral ci prin acțiuni ale sindicatelor.

Petrut spunea...

Macar eu nu am votat cu ei......

GO spunea...

Nu ar fi nimic surprinzator!

Dar nu ma pot abtine sa nu constat ca in pasajul dedicat pensiilor militare, lipseste o virgula esentiala, Lucru inadmisibil d.p.d.v. gramatical, in proiectele de acte normative guvernamentale.

Cu alte cuvinte, am suspiciunea ca pasajul respectiv e adaugat la 'șto de cineva care se amuza, dar sta cam prost cu gramatica.

(Asta ca tot am fost faultat la bac la română pt. 2 virgule lipsa, obtinând la română 9.76 în loc de 10).

Leon spunea...

Daca n-ai citit Comentariul meu de acum cate zile, il reiau partial:
Leon
joi, decembrie 24, 2020
@Burebista, draftul de OuG exista cu siguranta in cotloanele de la MF, si pana la data publicarii pe site-ul acestei institutii, va suferi ceva modificari...!
Cum a spus si Huhu, au luat Articolele din OuG nr.59/2017( OuG.nr.114/2018, n-au bagat-o in seama, era proprietatea lui Teodorovici..:))..) si le-au mutat aici !
Punem pariu ca Actualizarea Pensiilor de Serviciu ale Magistratilor NU va face obiectul in acest proiect ? ( la fel ca in OuG.59..!)
Pentru conformitate,...in OuG 59 sunt 7 Articole, in aceasta pagina sunt trecute Art.3, 4 5, 6 si 7, garantez ca in pagina anterioara (pag.6) sunt si Art.1 si 2, toate preluate in alin.(1)-(7) (Art.1 se refera la Lg.223/2007, aviatia civila iar Art.2 se refera la Lg.567/2004, Grefieri ).

marvas66@yahoo.com spunea...

Va dati seama cati km de autostrada or sa construiasca numai din economiile astea?...Nu mai zic din reducerea personalului bugetar, pe timp de 4 ani cu cate 10%/an... Sa inceapa dezvoltarea...Si daca-mi indexa pensia cu inflatia tot de cacat era la cat e de mica...atata timp cat la aceeasi munca, functie, vechime sunt altii care au dublu, fara nici un merit in plus...doar ca s-au pensionat in tpul lui volguta...

Burebista spunea...

Punctul de pensie la civili creste cu 8% din septe 2021...
Alocatiile cu 10% de la 1 ianuarie și 10% de la 1 august..
Salariile bugetarilor înghețate 2,3 luni pentru a vedea dacă legea a fost aplicata corect sau este greșită în totalitate..
Pai sa le taie și medicilor 50% din creșterea pe care o au încă din 2017...sa taie și de la parlament, guvern, președinte tot 50%... Etc.. Etc..

Periamu lucica spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
spiritul lui Haret spunea...

Era de asteptat.Daca nu vor mari cu ceva ,cat de cat,punctul de pensie liberalii vor avea soarta PDL-ului.
Daca rezista pana la alegerile viitoare sa fie multumiti cu un 10%.Nu va imbatati cu apa rece.Nici PSD nu misca muntii din loc in favoarea noastra.
Dece nu ne ajuta pensia militara:
-Numeric suntem putini si in fata guvernelor si partidelor nu contam
-nu avem educatie de grup.Solidaritatea la noi este nula.
-suntem cotati ca speciali de unde si invidia majoritatii pensionarilor
-Ne-am rupt de activi
-suntem educati sa ne supunem neconditionat
Am participat ca membru SCMD la demonstratiile anti Basescu si guvernul Boc alaturi de sindicat din MAI, invatamant,sanatate,administratie etc, cand nemultumirea era generala.Cifra impresionanta.Politie cu armamentul din dotare la brau.Chiorul a parasit Cotroceni pe o poarta dosnica.Politisti si-au aruncat sepcile in curtea Cotroceni.Politia dela circulatie ne-a insotit pe timpul afluirii pana in fata guvernului.S-a striga politia e cu noi,armata e cu noi,jandarmeria e cu noi.Iesi afara javra ordinara.
Cei mai puturosi pensionari militari sunt cei domiciliati in Bucuresti probabil si unde au lucrat pe la esaloane mari.

M spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
GO spunea...

Legat de o posibila prorogare a indexarii, nu ar fi nimic surprinzator!

Dar nu ma pot abtine sa nu constat ca in pasajul dedicat pensiilor militare, lipseste o virgula esentiala, Lucru inadmisibil d.p.d.v. gramatical, in proiectele de acte normative guvernamentale.

Cu alte cuvinte, am suspiciunea ca pasajul respectiv e adaugat la 'șto de cineva care se amuza.

(Asta ca tot am fost faultat la bac la română pt. 2 virgule lipsa, obtinând la română 9.76 în loc de 10 🙂).

gigi 2 spunea...

Foarte bine, multa M--e celor care i-au votat.

Huhu Rezea spunea...

Nu cred că reziști la câți pensionari militari i-au votat😷

Gogu Paleontologu spunea...

https://m.youtube.com/watch?v=xELVA4zii6Q&feature=youtu.be

Gigi spunea...

Virgula de care amintiti suntem noi cei care am suportat de ani buni sã ne-o tragã guleraţii cum au vrut ei.A douã Virgula, sindicatele, care doar încurcã,niste momai de sefi.Momai cu pensii de Nababi.
Aşa ca,doar latram,dar nu muscam.Apropo,aleşii sunt inghetati? Cã nu am vãzut.

Burebista spunea...

Poate scăpa pensiile militare pentru ca de la 1 ianuarie ar trebui indexare cu rata inflației de 3,8% .... Poate se proroga indexarea de anul asta de 2 care ar trebui data în 2022.. 🤣
Catu vorbește și la salariul minim brut de o creștere cu inflația de 1,8 maxim 2 și el da 3, 1%.. Poate și prin formularea greșită din proiect scăpăm cu indexarea... Pentru ca indexare nu este egal cu actualizare... Ma e până pe 30 decembrie.

Magda spunea...

Cat de greu este sa constientizam ca pensionarii militarii sunt singura categorie profesionala care nu a fost sprijinita de omologii aflati in activitate.....este o realitate trista si dureroada.

Leon spunea...

Observ ca maine sunt programate sedinte ale Comisiilor in CD.
Posibil sa se tina sedinta de lucru si la Comisia pentru Aparare !
In acest sens va propun sa trimitem Email membrilor Comisiei pentru Aparare din CD pentru discutarea, adoptarea si intocmirea Raportului comun ( Comisia pentru Munca are un Raport preliminar de adoptare cu Amendamente..) pentru propunerea legislativa Pl x nr.199/2020 !
In acest fel ar beneficia aprox.30.000 de pensionari(MApN) de ceva cresteri chiar de la 1 ianuarie 2021 o crestere care poate fi ceva mai mare decat INDEXAREA DE 3,8%, ANULATA DE ACEST PROIECT DE OUG..!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Sa le multumim camarazilor, majoritari, care au votat liberali si useristi! Vor veni, de acum incolo, si taierile la pensiile lor, atunci sa-i vad!

was spunea...

aveti dreptate

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Sansa noastra va fi ca aceasta guvernare nu va iesi din iarna, va fi dat jos cu strada! Va urma o guvernare de uniune nationala sau alegeri anticipate!

Gigi spunea...

@Leon
Plpzdstul 199 este istorie.Ce nu este clar?

avianyc spunea...

Bine ar fi sa nu va mai dati in spectacol crezand ca daca psd era la butoane umblau cainii cu covrigii in coada cu visteria pe treisfert plina din cauza nefunctionalitatii economiei si efectele pandemiei care inghite bani grei prin nevoile sustinerii sanatatii ,economiei ,invatamantului,etc.
Cei care stiu bine situatia din economie si mediul privat se asteptau la aceste masuri.
Toata lumea din mediul privat cu care am lucrat si lucrez in continuare au spus încă de anul trecut ca după alegeri vor urma masuri de austeritate dreastice in sistemul bugetar. Oamenii erau realisti ,afirmand ca pâna la alegeri nu vor lua masuri insa dupa alegeri nu au incotro.
Si este explicabil prin lafaiala bugetara care a dus la discriminari evidente intre mediul bugetar si mediul privat cu rasfrangere in sistemele de pensii si golirea multor bugete din ministere pe salarii ,tichete de vacanta ,etc etc..
Cat timp lafaiala bugetara in exces a fost instalata cu explicatii la tabla de parca Romania era paradis bugetar (salarizare autonoma in administratie ,politie locala cu salarii peste politia nationala ,pensii speciale fara numar cu militarii pusi in sistem abia la urma turmei ,,etc ) Rezultatele se vad ,un mediu privat la pamant ,un mediu bugetar neperformant si refractar la modernizare ,informatizare ,restructurare , un sistem de pensii in care VPP a scazut de la 36% in 2016 la 27% in 2021 ,pensii militare la baza sub nivelul saraciei ,indexate numai cu rata inflatiei si acum blocate la indexare.
Cine nu intelege ca am trait si traim pe imprumuturi si traim pe imprumuturi inca nu inteleg nimic din ce se intampla.
Noroc cu banii europeni si ca se mai da ANAF-ul pe la unii sa-si plateasca taxele ......
Iar daca nu se pune oarecum capat lafaielii bugetare cu reduceri ,restructurari ,etc ne putem astepta la evolutii nefericite pentru multi din baza societatii.

Alex spunea...

Pentru ca nu mai au nevoie de noi.In decembrie 1989 se ascundeau in spatele nostru.Lichele mizerabile!

Huhu Rezea spunea...

Ai și tu prudența să nu mai deschizi gura că-ți dau muie cătanele necăjite.

Dantes spunea...

.... textul este foarte clar .... votantii PNL/USR/UDMR ...au hotarat ca nu ni se cuvine nici o marire

Polman spunea...

Indicatorul inflatiei cunoscut la 1 ianuarie 2020 este 3,8%.Dar cat ar fi daca se va da indexarea, sa zicem incepand cu aprilie 2021 ?. Ma gandesc ca ,,vor,, sa ne pacaleasca pana schimba legea pensiilor militare si cumva aceasta indexare sa dispara ametita in noua lege.

avianyc spunea...

Domnule Leon
Chiar credeti dvoastra ca in atari situatii mai misca cineva ceva la pensiile militare . Vorba dnului Gigi ,nu va este clar ?
Mai bine indemnati pensionarii cu pensii sub 2000 lei sa trimita cupoanele lui Coarna ca sa aiba o baza de sutinere a celor din sistemul de aparare cu pensii mici .

Teo19 spunea...

Unii sunteți chiar analfabeți funcționali. Cum sa interpretezi că vei primi indexarea când ți se spune clar că nu o vei primi. Sa dus orice speranță de recalculare sau indexare a pensiilor, ceea ce este foarte normal pentru unii. Trăiți cu speranța că nu veți fi scoși și executați pe stadion.

Mercandora spunea...

Auzi bai avyanic, desi am fost oarecum colegi, ma declar primul care-ti da MULTA MUIE !!!!!

Leon spunea...

@Gigi uite ca nu stau cu mainile in san si in max o ora trimit Email cel putin la militarii din Comisia de Aparare!
Marti este programata si o sedinta de Plen !

Călugărul spunea...

Când am zis săptămâna trecută că indexarea o vor primi doar cei care nu ating 85% (puțini) și că toate pensiile militare vor fi de maxim 7000 RON nu glumeam! Acum începeti să vedeți ce urmează!

un oscar = o pensie spunea...

dar daca se va reusi o rezolvare partiala (gen indexarea sa se dea intr-un final) sa nu se uite si de cei cu pensii cu 5 cifre

Constantin spunea...

Proiectul de OUG conține o greșeală serioasa, întrucât păstrează, începând cu 1 ianuarie 2021, la nivelul lunii decembrie 2020 cuantumul brut al soldelor funcției de baza, în condițiile în care, potrivit legii 153/2017, elementul salarial de referință al personalului militar este solda de funcție...solda funcției de baza era prevăzută de legea 284/2010, parte componenta a soldei lunare și cuprindea solda de funcție, solda de grad, gradații și solda de comanda... Legea 153/2017 elimina noțiunea de solda funcției de baza și stabileste ca solda lunară e compusa din solda de funcție, solda de grad, gradații, solda de comanda și de sporuri, indemnizații, etc...probabil ca vor îndrepta eroarea..

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Avianyc, mai cumpaara-ti niste frigidere, pentru ca s-a facut coada mare la donatii! O sa te injure concernele si abatoarele din cauza scaderii preturilor la macră!

avianyc spunea...

Nevoile in tara asta care musteste de coruptie pe metru patrat de 31 de ani pentru marea majoritate a populatiei sunt cat casa de mari.
Nu sunt cadrele militare cele mai pauperizate din societate . Ce sa zica aproape peste o treime din mediul privat care munceste pe salariul minim ,3 milioane traiesc la limita saraciei cu pensii sub 1442 lei ,sute de mii fara locuri de munca sau in somaj din cauza efectelor pandemiei ,etc etc.
Si nu sunt atat de galagiosi precum .......unii care duc de la 3-4000 in sus pe cupon ... si care chiar nici acum nu inteleg care-i pretul la piață ...
Toata lumea vrea mai mult si ceva mai bun pe masa ....numai ca unii au luat cam tot si ”restul” este greu de gestionat .....

Ein Stein spunea...

Citez din clasici in viata:
"Asa procedeaza un guvern responsabil".
Scriu de m-am plictisit iar bandele de mafioti nu mai prididesc sa-mi dea dreptate. Oameni buni pe ei pur si simplu nu-i intereseaza, ei au calculele lor, socotelile lor, interesele lor. Statul mafiot a fost adus la perfectiune in Romania si ma intreb ce e in neregula cu noi cand mai vad oameni carora incercarile vietii ar fi trebuit sa le dea o anumita intelepciune inca mai cred in Mos Craciun, acum un Mos Craciun galben ca hepatita, ba chiar ii tin palma la cur.
Sa ne rugam la astia de la Pfizer sa faca un vaccin antiprostie ca noi trebuie sa combatem doua pandemii si ne-ar ajuta muuuult mai mult daca scapam de prostie, doar de covid nu ajunge.

avianyc spunea...

Băi esti cu tac-tu care nu te-a inzestrat cu cele necesare lumii civilizate.
Or oi fi si tu probabil profesor universitar pe la vreo trei facultati din trei orase la distanta de 300 km unul de altul in 8 ore/zi in timp ce esti si prezent la munca ca si parlamentar, judecator ,medic ,etc la stat ?

Gigi spunea...

Aşa sã faceţi,dle Leon,mâine la prima ora trimit şi eu,acum n-am chef.
Mãi bine sà punem de un protest,fiecare in judeţul lui.Plimbari pri faţa Prefecturilor.
Mersul pe jos e sãnãtate curata.

Misu53 spunea...

De fapt,nu vor avea soarta PDL,vor avea soarta pntcd!

monteoru spunea...

Leon pisete pe Emailul tau.Esti greu de cap.Daca nu-i faci sa mearga desculti pe jar incins nu rezolvi nimic.

Dan B. spunea...

Iată o întrebare de nărod! Sau nu ai absolvit cursul de „citire”?
Când am prezentat ceea ce-i acum sigur, mi-am luat înjurături pentru „fake news”, mai ales că CPS, prin comunicate, ne-au asigurat asupra indexării și că deja s-au tipărit noile taloane.

Gigi spunea...

Au votat pe draku militarii daca p'ãstia i-au votat 1 milion din 18 mil.cu drept de vot.
Adicã 7% din populatia ţarii cu drept de vot.
Cu ei vom sta 4 ani de acum inainte.
Alţii au avut 60% acum 4 ani şi n-au fost în stare sa-si termine mandatul cu care i-a invvestit peste 6 mil.de români.Ba,ce mai pui cã au infundat şi pucaria,chiar liderul.

raul spunea...

Multe placute suedeze in gurile ministrilor,sa -si plombeze cariile !Nesimtiti!Daca 60% din pensii care sunt sub 3000 de lei nu merita a fi indexate macar cu rata aia a inflatiei ,care de fapt si ea e mincinoasa ,in realitate inflatia fiind mult mai mare ,apoi sa se duca dracu cu totii!Si sa-si ia lumanari de ei ,hotii naibii!Citule ce ai facut cu 20 de md de euro???

Dan B. spunea...

Pensiile se plătesc, în 2021, în cuantumul din decembrie 2020, urmând ca punctul de pensie să fie majorat sau nu la 01.09, deci fără legătură cu subiecții Legii 223/2015.

Ein Stein spunea...

@nero
Evident ca spui lucruri stranii, ce mediu privat la pamant vorbesti prietene? Bancile, alea straine, au inregistrat profituri istorice, in cea mai saraca tara din UE, marii retaileri nu mai prididesc cu numaratul profitului, de fapt tot ce e cu capital strain inregistreaza cresturi uriase de profit. Ce sector privat e la pamant? Ala cu capital romanesc? Pai ala prietene nu mai exista de mult, a fost rapus de ciuma galben portocalie cu cozile lor de topor din justitie. Ultimul sector privat, romanesc, care mai reusea sa respire era HORECA insa au avut grija mafiotii sa-i dea lovitura de gratie. Acum banditii galbeni au spart si ultima bula de oxigen cu voucherele de vacanta. Gata s-a terminat si cu asta. De care sector privat vorbesti?
Lafaiala bugetara? Pai a refuzat vreodata vreun mafiot beneficiile pe care si le-au votat cu sarg? Aia care se lafaie, iti spun eu, sunt rubedeniile si amantele clanurilor mafiote care acum ne tin morala. Au invatatorii sau profesorii salarii de se lafaie? Pai nu insa se lafaie, la cei din invatamant, pe la nivel de ministere, inspectorate, etc. tot felul de amante, nepoti, cunostinte, adusi de mafioti, zic ei "numiri politice". Acolo e lafaiala. Asa e in tote sectoarele, ca si la armata de altfel. Lafaiala aia pe care o acuzi au promovat-o bandele de hoti si mafioti pusi pe capatuiala nu amaratul de bugetar care-si face treaba, cu chiu cu vai, nu la amaratul de invatator de la tara. La primarii la fel, vorbesti de parca nu ai sti, pai acolo nu tot ai vostrii s-au lipit, nu sunteti voi toti ai vostri cu neveste, amante, odrasle, nu ciuma galbena a votat cu doua maini, alaturi de cea rosie, pensii si salarii la primarii de te doare capul? Tu pe cine dracu acuzi? Sau doar tragi concluzii?

Leon spunea...

Acum 5 minute am trimis la 10 deputati din Comisia de Aparare !
Sa vad cine are CURAJ sa-mi raspunda..:)).

hankook spunea...

Burebista, lasa bautura ! Te vede Zalmoxis !

Unknown spunea...

Păi pnl e tot pdl.

y spunea...

PNL este 90% format din foști membri pdl; lupul și-a schimbat doar părul (culoarea) nu și năravul. Partea extrem de proastă este că acum, s-au unit în cuget și simțiri cu cei de la usr+ și vor pârjoli tot. Partea și mai proastă este că și psd-ul a adoptat destui membri foști pdl-iști și, oricum, psd este mână moartă în parlament.

avianyc spunea...

Mai Cornel ,mai bine trimite-ti cuponul de pensie lui Coarna sa te sprijine prin expunere in parlament sau pe tv a situatiei in sensul de sensibiliza guvernarea si a te ajuta macar pe tine si pe altii in situatia ta cel putin cu acesta indexare sau prin schimbarea legii cu ceva mai mult.
Lasa tu ”judecatile ” la adresa cuiva cat timp nu nu te duce softul la judecati de valoare si trebuiesti indemnat pas cu pas de cineva pe calea castigarii unui drept. Nu mai inghiti orice la orice postare că multi vorbesc ,putini stiu ce vorbesc in raport cu relitatile.

Dan B. spunea...

@avyanic:

Aș vrea să cred că doar te prefaci a fi prost!
Nu neg că, în condiții similare, PSD ar fi procedat similar, dar refuz să cred că același partid ar fi îndatorat statul cu sumele exorbitante, mai ales fără a știi ce destinație au avut acestea din partea lui Cîțu.

Viorel spunea...

Gigi, dacă încerci sau faci public un protest zilele următoare în procent de 100% Cîțu și Arafat îți bagă orașul în carantină și nu o să poți circula nici pe timp de zi cu declarație. Intri în carantină totală. Să vezi cum cresc persoanele infectate ca ciupercile după zilele astea cu ploaie.

Viorel spunea...

Aveți perfecta dreptate (parțial) domnule avyanic, mare parte din cele 20 de miliarde de euro împrumutați de de domnul Cîțu s-au dus în mediul privat, deci în buzunarele dumneavoastră pentru că prostovanului (vorba lui Florin Piersic) de muncitor i-ați dat tot 1.360 lei în mână indiferent câte ore vă lucra (8+X după program). Altfel nu se explică tăcerea lui și refuzul de a se prezenta de 2 ori în Parlament pentru a da cu subsemnatul. Dar va veni timpul când îl va întreba DNA-ul și acest lucru. Doar nițel până la Paște când sper prin moțiune de cenzură să pice guvernul.

y spunea...

Și aveți cumva impresia că pdl a avut o soartă ... rea? Sau .... guvernul ... meu ... „technokrat” Cioloș? păi nu cumva îi regăsim (poate nu pe toți, dar o bună parte din ei) din nou acum în guvern, în parlament, în comisii, pe la ministere și în general cam peste tot pe unde este o felie groasă de cașcaval și un ciolan bun de ros? Doar că sub altă denumire acum.

Viorel spunea...

Polman, tu crezi că o nouă lege a pensiilor militare se face în 2-3 luni, poate în 2-3 ani. Ei nu au fost în stare în 5 ani să elimine niște inechități prin O.U.G.
De curiozitate, despre Planul de măsuri la nivelul M.Ap.N. cu termen de finalizare 30.06.2020 mai știi ceva sau a fost îndosariat și predate la arhivă fiind bifat ca rezolvat.

BONIFATIE spunea...


De acord cu d-l Raul și cu toți cei care dețin plăcuțe sau viple pentru plombe.
Băi politruci fără Dumnezeu, nu vreți să pricepeți că indexarea cu rata inflației NU ESTE O ACTUALIZARE SAU MAJORARE DE PENSIE, CI DOAR O MENȚINERE A PUTERII DE CUMPĂRARE LA NIVELUL CELEI DIN ANUL ANTERIOR (vorba vine, că dacă o primim din urmă cu doi ani, adică pe cea din 2019 în 2021, este o mare și perpetuă jecmăneală, instituită prin modificarea Legii nr.223/2015).
Așa că, de fapt nu-i vorba că nu ne dați, ci că ne luați din ce am avut. Dacă vom pune la socoteală și scumpirile care vor urma la energie, servicii etc. jecmăneala este dublă, triplă ... și ajung la vorba unuia care spunea pe la TV astă seară că și o maimuță poate conduce țara în acest fel.

Iulian Mareș spunea...

Mercandira,
Nu poți fi altruist?
N-auzi domnule, ca el este în contact cu mediul de afaceri, cu privatul...cred ca se referea la buticul din colt!
Nici nu știi câte lectii poate tine: economie, macroeconomie, finanțe, medicina, drept, orice ramura, management și sa nu uitam...aviația, mai ales partea de mentenanță..un șurub, o piulita, ulei, unsoare.. etc

Viorel spunea...

Constantin, dacă e așa ne-ai dat de gol, probabil un răutăcios și invidious de pe blog îl va suna pe Cîțu șii va atrage atenția, astfel ratăm o șansă de a contesta la CCR (prin A.P.) cele specificate de tine. Era bine să ne spui pe 31.12.2020.

Un pensionar spunea...

Domnule huhu rezea urmăresc de foarte mult timp acest sait sper sa nu aveți dreptate dacă da facem u pariu pe o lada de bere nu contează marca cu rugămintea să-și ceară scuze pe sait pentru dezinformare.Am văzut cât de bine ne-a mers cu PSD -ul OUG 59/2017 vreți să spuneți că dacă ieșeau PSD ne mergea mai bine nu cred. Nu aveau cu cine să facă alianță restul este tam tam. Vă dați seama ce crebdialitate ar însemna pe toate instituțiile statului cu privire la comunicate că se măresc pensiile și după ce spuneți dvd. Hop stop cred că toată lumea migrează la Aur . PS mă țin de cuvânt dacă pierdeți dați un bax de bere dacă pierd dau eu , sunt un om de cuvânt îmi trimiteți adresa și se rezolvă cu scuzele de rigoare pe sait o seara buna pentru toată lumea și sărbători fericite

Iulian Mareș spunea...

I-a transferat în offshore, in paradisuri fiscale, ca pe timpul Kiorului!

Călugărul spunea...

Pentru au au IQ cu o singură cifră rezerviștii ar trebui să se vaccineze primii după ce își achiziționează locuri cu verdeață!

Gigi spunea...

Bine amintit acest fapt.

Unknown spunea...

Domnule M:
1.n-am cum să dau Avertisment dacă pericolul social prin contravenția săvârșită impune sa dau Amenda pecuniara;
2.daca-l refuz pe sef îmi face zile fripte, deci fac ore suplimentare, altfel, găsește el ceva ca să ma ...ută;
3.n-am cum sa-mi suspend activitatea dacă sunt agent de ordine-locul meu este-n strada, agent rutier-loc de munca în strada, criminalist-merg la cfl-uri, judiciar-merg la evenimente etc.
Concluzia: Își bat ...ula de noi cum vor, dacă li se școală!

monteoru spunea...

Sunteti grei de cap.Voi nu constientizati ca s-a creiat o clasa a privelegiatilor transpartinica?Faceti si voi sapaturi si vedeti cine au salariile si pensiile cele mai mari.Faceti un raport intre salariul cel mai mare si cel mai mic.Nu neamtul are salariul cel mai mare.Comparati veniturile totale ale lui,de exemplu Dorneanu si cel mai mic salariu sau pensie.E un exemplu care mi-a venit la indemana.
Intelegeti cei care stati binisor cu sanatatea ca nu trebuie sa stati cu degetul in gura.Nu curge nimic daca nu dati din coate si genuchi.Pana si tiganii s-au adaptat.In capitalism fie el si romanesc nu-ti misca nimeni un pai daca nu-l platesti.3000 lei in mana e o pensie bunicica.Baga banii in ceva care ii inmulteste nu sta cu mana in cur.Cand vor apare conditii prielnice vedeti ce faceti cu clasa privilegiata.Eu cu toate ca am un venit lunar oarecum suficient regret ca nu m-am orientat la timp.Acum numai pot da timpul inapoi.Cu titlu de curiozitate.Mai tineri ai mei subordonati dupa pensie unul este avocat iar altul este preot.Ei au inteles ca se schimba lumea.

Viorel spunea...

Domnule avyanic, totuși având în vedere că le aveți cu mediul privat / patronate, spuneține și nouă cum a rămas situația cu acea bodega dintr-un sat din Giurgiu care vindea alcool și țigări și care în 24 de ore a făcut o întoarcere de 360 de grade și s-a reprofilat pe măști, mănuși, combenizoane și în plină pandemie / sărăcie într-o săptămână a rulat și încasat marfă în valoare de 12 milioane de euro ? Apoi apare la TV. Mandolină mirat și supărat și chipurile trimite Comisia de control a ministrului ? Trebuie să știți că doar sunteți din breaslă.

Unknown spunea...

e jale fraților și asta e numai începutul...

Iulian Mareș spunea...

Oskareee!
Din solidaritate cu tine si numai cu tine, renunț la bacșișul ăsta de 3,8%, numai cu o condiție, căci tu "ai fost operativ":
-ce ai făcut tu, în nu prea multii ani de cătănie, de nivel operativ? Un exemplu mic, mititel, cât coada de șoricel?
☆Și asta este valabil și pt nebunul ala de se crede femeia tuturor bărbaților!

Leon spunea...

Iceparule, la jigniri te pricepi mai bine decat la...Gramatica..!!

Un pensionar spunea...

Aviz pentru toți pensionarii militari această meserie in civilie nu există și pentru un post de pază îți trebuie un curs de port baston deși în activitatea am avut port pistol

Iulian Mareș spunea...

Dan B,
Nu se preface individul! Kiar este...
Tema lui preferata: sa plângă pe umărul muncitorului necalificat si a al femeii de serviciu din bloc!
Penibil epokimenul!
Le-a dat atâtea limbi în cur (dex) peneleului si usereului de nu si-au mai cumpărat ăștia hârtie Zewa!
Cel puțin pe Robot ... popou de bebeluș!

M spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Iulian Mareș spunea...

Viorel,
Dar știi ca i-ai tras-o snobului ăsta! Felicitări...
A venit ca o smetie de pe Tg. Ocna! 🤣

Viorel spunea...

Călugăre, dai ca p.o.t.u. cu oiștea în gard (cred că habar nu ai ce este o oiște). Din comentariul tău rezultă că tu ești singurul cu IQ din 4 cifre (nu maxim 3 cum spun statisticele). Ești excepția de la regulă. Adică noi (rezerviștii cum afirmi tu) suntem retardați mintal sau cum cu IQ cuprins între 1 și 9 ?

Iulian Mareș spunea...

Iei în seama toti mancurții?

Iulian Mareș spunea...

Tu ești rezerviști cu IQ din 2 cifre?...cred ca 12, maximum 13!

Iulian Mareș spunea...

👍🖕

Iulian Mareș spunea...

Mai bine se făceau curve, adică politicieni! Îi si puteai consilia...

Leon spunea...

@Avia, ce se intampla domnule cu Magistratii din Tara asta, astazi au iesit la PENSIE inca 10 Procurori si Judecatorii, numai in aceasta luna(pana astazi..), 26...!!

M spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Viorel spunea...

Un pensionar, ca să începem iar despre alegeri și cine cu cine cred că nu-și are rostul. Pe teletextul A. 3 scrie că acest guvern este cel mai tânăr (media 45 de ani) și cel mai bogat de după 1989. Au ajuns puțoii care la revoluție aveau 15-20 de ani să ne conducă. Băieți de bani gata, a lui mămica și tăticu, care au primit totul de-a gata șii doare în pix de noi. Ei să se afirme și să arate poporului, Europei și lumii întregi ce deștepți sunt. Puțini sunt cei cu coloană vertebrală și echilibrați. Au dispărut greii din partide din vremurile trecute unde exista dialog, consens, respect sau bun simț, chiar dacă mai erau și „baroni”. Așa baroni cum erau mai făceau câte ceva în localitățile lor. Ăștia, totul la teșcherea pentru ei și turma lor.

Iulian Mareș spunea...

Super tare...îmi plac tipii hotărâți!

Huhu Rezea spunea...

Atentie!
V-am avertizat că dacă vă plângeți prea mult de măsurile alianței liberalo-neomarxist-udemeriste închid blogul.
Majoritatea comentatorilor a ignorat avertismentele blogului cu ce o așteaptă dacă guvernarea va fi luată de o guvernare de dreapta. Mulți au vrut să arate că dă bine să fii cu #rezist, cu băsescu cu iohannis, cu abuzurile politice ale statului paralel. Acum îi rog să suporte cu stoicism consecințele.
Nu-mi forțați mâna!

avianyc spunea...

@ Dan Buzescu
Bani in visterie nu erau inca de pe vremea lui Viorica. Firmele de constructii s-au retras de pe santierele autostrazilor in mandatul lui Viorica fiindca statul nu le-a platit datoriile si nu a returnat TVA-ul depozitelor care ii aprovizionau cu materiale . Neavand materiale si bani de plata muncitorilor firmele s-au retras de pe Sebes -Turda ,Iernut -C.Turzii. Circuland des in zona si avand oameni acolo stiu bine ce spun. In schimb ,salarizare autonoma in administratie ,etc ,etc
De atunci salariile si pensiile in bugetar se platesc probabil numai din imprumuturi peste imprumuturi. Nu au dezvaluit fenomenul fiind in campanie electorala. Nu au nici marsat stiind ca in spate visteria este goala . Peste asta a mai venit si pandemia care i-a prins inclusiv cu rezervele de stat goale ,pe langa multe alte neajunsuri din spitale ,scoli fara mijloace informatice la dispozitia elevilor pentru mediul online,etc,etc. Primariile la sfarsit de an ,desi trebuiau sa se autogestioneze pe ”autonomia salariala prevazuta prin L153” au cerut bani grei pentru plata asistentei sociale .
Pandemia a adus cheltuieli la randul ei neprevazute cu gramada in sanatate ,invatamant ,ordine publica si siguranta ,situatii de urgenta ,economia a trebuit sustinuta prin ajutoare si subventii ,investitiile in drumuri expres si autostrazi etc au cerut bani la randul lor. Chiar si ajutorul de imnmormantare s-a ridicat la 5500 = SMB referinta.Imprumuturile si dobanzile returnate numai din imprumuturi ,etc ,imprumuturi facute de toti mai ales ca psd s-a ferit de fondurile europene.
Iar lafaiala bugetara cu toate exagerarile ei ..........

@ Viorel
Eu am platit si ultimul necalificat din echipa de constructii cu 3000 lei pe cartea de munca.
Daca ministrul sanatatii a spus ca 80% din bugetul ministerului se duce pe salarii probabil in urmatorul an financiar bugetul sanatatii va trebui marit de la 6% la 8 % ca sa fie satisfacute nevoile sistemului de sanatate. Cine stie ce-o fi pe la invatamant ,unde sute de mii de copii nu detin tablete si acces la internet ,etc etc
Ma opresc aici , nu-mi mai fac sange rau intreband cat costa majorarile de indemnizatii la parlamentari ,personal auxiliar ,pensii speciale,etc
Stiti cam cat personal este incadrat doar in structura parlamentului ? Exista o schema de organizare care merita studiata,etc
Intre ”bodega” si economia privata este oarescare diferenta .
O puteti vedea si prin imensele cozi de tiruri romanesti blocate la granita anglo-francezaa mai ieri .......etc
Numai cine nu a platit salarii in privat poate vorbi cu atata deviere de realitati precum multi de pe aici.
Nu patronul a impus taxe de 41,5% pe salarii plus ce mai plateste angajatorul.
Eu zic sa reevaluati situatia ........

Gigi spunea...

😱asta ne-ar mai trebui!

un oscar = o pensie spunea...

nici prin cap nu iti trece
nu e mapn-minister plin de IQ sub 100

Periamu lucica spunea...

Pai actualizatea nu este inflația!!! Pai aloo dle Ciuca????

Unknown spunea...

Domnule Leon, greșiți... pensiile prevăzute de L.nr. 303/2004 se actualizează doar în măsura în care și indemnizațiile acestora (cei în activitate)cresc... cum 20 21 va însemna o înghețare a veniturilor, nici aceștia nu vor primi nimic.

y spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Cannon spunea...

Totusi,pensiile militare ar trebui sa se indexeze nu sa se actualizeze cu rata anuala a inflatiei,asa cum apare in proiect! Asta ca sa nu maidiscutam ca este in urma cu 2 ani,adica la nivelul anului 2019,care si asta e facuta din pix,adica nu prea reflecta realitatea!

monteoru spunea...

Numai va vaicariti.In particular sunteti foarte vocali iar cand trebuie sa treceti la treaba luati pozitia ghiocelului.
Pun pariu ca daca ai lui Dogaru dau semnalul adunarea nici unul de pe aici nu-si misca curul.Sa fiti multumiti daca secretarele politrucilor va citesc mesajele.In comunism pentru protest te trimitea la psihiatrie.Astia nu-ti acorda nici respectul de a te baga in seama.Fa-te cunoscut.Cu ce e mai presus o Susoaca?E asta o sfanta cum sunt eu popa.Va pute politica dar sunteti invidiosi pe politruci.Cand cativa speriati au pus de un partid ia-ti tratat cu flit.Acum nu aveti nici cui va plange.

y spunea...

@ avianyc

DEDICAȚIE pentru BUGETARI și mai ales pentru PENSIONARI. LE MULȚUMESC pentru că împreună am făurit o țară.

Cred că nu este postare în care să nu aduceți ... osanale la ... pomana, praf în ochi, la ... mărunțișul răhățiș de la ue, pe care il numiți pompos și ,,, evlavios „FONDURI ue” cu care „binecuvântații” patroni vor salva românia, pe amărâții de români, pe detestații de bugetari și lacomii de pensionari. Vreau să vă spun ceva și, dacă nu mă credeți îi puteți întreba pe părinții, bunicii sau rudele și prietenii dvs. mai în vârstă:
Între 1945 și 1989, românii (atenție, toți erau BU-GE-TARI), ei singuri, au plătit datoriile de război, datoria și dobânzile la FMI în TOTALITATE și în PLUS, au construit mii de km de cale ferată, mii de km. de șosele, zeci de mii de km. de linii de tensiune și înaltă tensiune, lacuri de acumulare, hidrocentrale, centrale termice, poduri, viaducte, canale navigabile, tuneluri, sistem de irigații, muzee, școli, facultăți, spitale, dispensare, cămine culturale, hoteluri, blocuri de locuințe (da, așa cum erau, erau bune și sunt bune și acuma pentru milioane de familii) fabrici, uzine, întreprinderi, industrie chimică, industrie ușoară, industrie grea, industrie extractoare, prelucrătoare, industrie farmaceutică, industrie de apărare, porturi, aeroporturi, flotă aeriană și navală, stațiuni montane, balneare, de vacanță pe litoral, sistem bancar NAȚIONAL, și da pușcării unde erau cazați hoții și criminalii! Și la final, au construit chiar și clădirea parlamentului (unde s-a mutat noua generație de hoți și prăduitori). DOAR PRIN MUNCA LOR! Fără bani „de afară”.
Faceți și voi dacă sunteți în stare.
Și niciun guvern, nici cu toate fondurile lu” ue și a mamei lui ue nu a fost în stare nici măcar să VOPSEASCĂ BORNELE KILOMETRICE care mai există din vremea aia și nu au fost (încă) furate.
Și sigur, nu a fost ușor și au fost lipsuri (le știm foarte bine), nemulțumiri, chiar și revolte, dar parcă eram mai morali, mai curați la suflet și nici nu stăteam în genunchi, nici la est nici la vest și nici nu ne înjuram părinții și bunicii așa cum face generația de acum și îi respectam pe vârstnici.

VREȚI FONDURI UE? Vă mai spun ceva: dacă aș fi „guvernul meu” TOȚI banii ăștia de la ue, i-aș investi în EDUCAȚIE-CERCETARE-INOVAȚIE-INVENȚIE-APLICARE în practică. Un leu nu aș da la privați. Un leu am zis? Nici măcar 1 (un) ban nu aș da la privat (poate doar la privată). De ce? Păi voi vă descurcați oricum, sunteți tineri, frumoși și liberi ați studiat enorm, economie de piață, marketing, targeting, afaceri și administrarea lor, și multe altele, alții aveți „școala vieții”, nu vă trebuie vouă banii ăia, voi FACEȚI bani, nu cred că vreun privat, întreprinzător, afacerist, dezvoltator, sau cum le mai zice ar sta cu mâna întinsă la pomana statului; pentru asta sunt bugetarii și pensioanarii, nu-i așa?

Iulian Mareș spunea...

un oscar = o pensie,
nici nu-mi este asa greu sa demonstrez ca tu nu ai avut legatura nici 0,001% cu domeniul operativ! Sunteti cativa care vehiculati expresia fara a intelege si fara a fi avut tangenta cu acesta! In fapt sunt convins de capacitatea voastra intelectuala...
Hai, mai straduieste-te, ca aici bati campii cu batul!

Iulian Mareș spunea...

Huhurez,
FB zici!...sa-si pupe mireasa in bot si sa stea cu ea la bine si la rau!

Sa-i lase mana libera Premierului si sa vedeti voi bugete marite "cu austeritate" la:
-servicii
-Cotroceni (fraier o fi de nu-i cumpara 3 aeronave)
-cateva ministere, inclusiv MP, pentru DNA.

ifrim spunea...

Și cum mi-am făcut eu calcolele în 2020 cum o să-mi crească pensia după Ax.2 a lu' Ciucă și m-am desumflat,apoi m-am apucat de indicii de corecție ai lui Beniamin și iar am rămas fără hoxigen,am rupt abacu' cu Plx 199 și nu ieșeam bine,acum cu indexarea de 3,8 pe 2019 m-am vindecat.La vot cu cârlanul am dat chix deoarece boborul a zis altfel deci are ce și-a dorit,prost an ăsta 2020!

Iulian Mareș spunea...

Si vrei ca sa credem orice prostie debitata de fratele babei Vanga?

Iulian Mareș spunea...

Leon,
ies oamenii cinstiti la ordin ca sa-i faca loc si lui! :))

Iulian Mareș spunea...

Se poate si mai rau.....
Premierul se kinuie de luni bune sa creeze o criza ec-fi in ROU si nu prea-i iesea!
Cu ekipa asta nou are toate sansele sa izbandeasca; deja Robotul s-a reorientat spre TFL-isti, iar penele a inceput sa devina istorie; ca maine se reactiveaza dosarul lui Organ si...Fara Penali in Functii Publice!
Orbane, nici nu stii cat de mic incepi sa fii! Robotul nu mai are nevoie de PNL, ci doar de Premier si MF. Macar timpul ramas sa-l petreaca asa cum ar fi voit: un wek continuu, o excurisie, o vacanta-i viata toata, in veci sa-i fie slavit numele!

De fapt ce vrem noi?
Bacsisul Premierului?
Cad de inoncenti pot fi unii crezand ca draftul acestei OUG s-a elaborat acum? NUU, procesul a inceput din octombrie-noiembrie, fiecare minister picand otrava lui!
Sa mori ranit din dragoste de viata! 2 cucuvele ce au avut si au legatura cu ministerul Muncii cat avem noi cu limba mandarina; unde au muncit in viata asta Alexandru si Puskina? raspunsul il veti afla odata cu cel privind provenienta celor cam 180000-200000 $ necesari studiilor in US ale intaiului ministru!

"Nu contează că străinii
Nu aveau nici pic de scrupul.
Eu de-o singură-ntrebare,
Mă scârbesc şi mă mai mânii:
„Totuşi, unde-au fost românii?!
Totuşi, unde sunt românii?!”
-A. Paunescu, sa nu creada brasoveanul ala ca scriu eu versuri!

*Stati sa vedeti circul ce va iesi cu vaccinul si vaccinarea....
**Totusi, cine l-a interzis 7 zile pe maestrul Carstoiu pe YouTube Romania?

Totuşi, unde sunt românii
Si mai ieri si-n vremea asta?!

Margarit Fernand spunea...

Usr-iștii sunt cei mai porniți împotriva militarilor și din păcate tot ei au și un proiect de recalculare pe ”contributivitate”, care dacă se va aproba, VOM PLÂNGE cu toții!

Iulian Mareș spunea...

"Pe soldat și pe Dumnezeu îi adori numai în caz de primejdie și nu înainte, după ce pericolul a trecut și totul este în ordine, pe Dumnezeu îl uităm și pe soldat îl hulim!"

W. Churchill

https://www.youtube.com/watch?v=zpJ4Q-dh4XI&feature=youtu.be

"Prin derogare de la art. 59 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2021 pensiile militare de stat stabilite în condiţiile legii nu se actualizează cu rata medie anuală a inflaţiei. "

sds spunea...

Deci toate pensiile speciale sunt inghetate, in afara de cele ale magistratilor care cresc si se indexeaza la maximul prevazut de lege!!! Deci fix pensiile alea de 30.000 de lei cresc!!!

Margarit Fernand spunea...

Aveti dreptate E DOAR ÎNCEPUTUL!

Dan B. spunea...

@avyanic:

Reiterez, probabil și PSD ar fi procedat similar dacă ar fi venit la guvernare după suita, destul de generoasă, a împrumuturilor lui Câțu, a căror destinație n-o știm nici azi. Dar, în mod cert, PSD nu ar fi contractat integral respectivele împrumuturi, mai ales că, UE a alocat donații financiare mari pentru pandemie.
Nu ai vrea să afli din ce articol bugetar, la final de an 2019, Orban a cheltuit enorm în beneficiul băncilor, autorităților locale PNL-iste, multinaționalelor? Dar Ciucă, cu ale sale plăți în avans pentru fier vechi yankeu sau tehnică de luptă care ar fi trebuit să ajungă în iunie-iulie 2020, dar n-a mai ajuns nicicând în România?
Așadar, nu se puteau efectua plăți când „pușculita” era goală.
Poți stabili destinația împrumuturilor contractate de Câțu? De aici poate începe partizanatul tău la PNL, prin devoalarea destinației reale a celor peste 100 mld, ajunși în țară nu de la BRDE, FMI, BM sau UE, pentru care numai dobânda anuală este de 1 mld euro.

ifrim spunea...

Dacă sunt în-tradevăr de dreapta cu firmele,multinaționalele și adevărați # Rezist n-au făcut nimic dacă nu reintroduc CASS la pensii,impozitare de la zero fără deducere să simțim și noi că trăim.Să recupereze bugetul greaua moștenire lăsată de scârbile-alea roșii prin majorarea pensiilor civile,salariile sistemului sanitar și educație.

Huhu Rezea spunea...

Pensiile magistraților se actualizează odată cu majorarea salariilor pentru cei în activitate si se indexează odată cu majorarea punctului de pensie. Li se indexează doar partea contributivă, brutul rămănând același.

Xpert 86 spunea...

Nota se plata pentru vacinurile anticovid 19 o suportam tot noi rezervistii si unii functionari publici!!! Pe pensionarii civili si magistrati, cat ai pe magistratii in activitate i-a scutit de la suportatea acestor masuri ca discriminarea sa fie si mai evidenta!! Guvernul acesta nu rezista mai mult de 6 luni, deja prin ordonanta asta si-au batut un cui in talpa!!! De abia asteapta opozitia sa ii faulteze cu o motiune de cenzura, numai ca de data asta si-au luat magistratii de partea lor ca sa le sustina atrocitatile normative adoptate prin incalcarea normelor constitutionale!!!

Huhu Rezea spunea...

Slabe speranțe să cadă prin moțiune de cenzură.
Doar alungați cu paru'... cad, cum zicea Orban de guvernele PSD.
Pericolul pentru ei este agitația publică pe care o va face AUR. Atât Iohannis cât și Cîțu au adunat multă antipatie la baza electoratului.

y spunea...

care o-poziție? psd-ul care este mână moartă și președintele partidului, acel joly-joker de nici nu-i mai știu numele și care nu a fost în stare să adopte o lege pentru amânarea alegerilor? și care a votat în parlament toate încălcările de drepturi ale omului prin stările de urgență și alertă?
Amintește-ți de guvernul băse-udrea-boc-oprea care a stat cât a vrut, a făcut ce a vrut, cum a vrut și când a vrut; sau de guvernul cioloș (venit pentru 1 an, a stat și el cât a vrut, mai mult de 1 an, nu mai vroia să plece), instalat chiar de psd - și atunci psd nu era legumă ca acum.
Apropos, ați văzut cumva vreo audiere în parlament a noilor miniștri, sau vreo întrebare „deranjantă sau incomodă” din partea psd? Eu nu, dar poate nu am fost destul de atent.
Ah, sau poate vă așteptați la vreo ... „explozie” socială din partea celor 12 (douăsprezece) milioane de cetățeni „responsabili” care au stat acasă și nu au fost să voteze? Iarăși, eu nu mă aștept.

Trofin spunea...

Mă întreb care or fi reacțiile unor personaje precum Mircea Dogaru, Marin Neacșu , Baciu Miluță zis și Moș Alecu , Gache , Gropan care au pus mult sârg pentru a împiedeca cu măiestrie promovarea măsurilor stabilite de PLx199/2020 ? Le-aș recomanda să se bucure de somnul liniștit . Același somn liniștit recomand și acelor domni militari care se opun cu îndârjire la revenirea la sistemul public de pensii . Am asista , începând cu 2010 la atâtea discuții sterile și răutăcioase încât am devenit imun la orice măsură guvernamentală care lovește în masa de militari rezerviști și urmașii acestora. Acest blog are meritul , prin administratorul lui , că a lăsat liberă manifestarea oricărei persoane să-și exprime opiniile , bune sau rele , opinii care acum așază pe fiecare la locul cuvenit. Zicala sau proverbul "nemulțumitului îi ia Dumnezeu darul" , în cazul nostru este un adevăr incontestabil.

BatistaPeTambal spunea...

Cei care ies la pensie anul viitor vor putea cere recalcularea pensiilor (prin modificarea bazei de calcul)atunci cand marirea prevazuta de L153 pentru 2021 va intra (intr-un final?) in soldele activilor? Banuiesc ca nu.

raul spunea...

👍👍👍👍👍👍!!!!!

Burebista spunea...

Privații din România se îmbogățesc făcând afaceri cu cine credeți? Cu statul Român... Chiar și în domeniul IT...
Apropo, dacă este criza sa se introducă impozit si la cei din IT, sa mărească impozitul pe profit și am mai scris austeritatea sa pornească chiar de la guvern și parlament nu prin plafonarea indemnizațiilor l-o care oricum sunt foarte mari ci prin înjumătățirea lor, la fel și la președinte judecători etc

avianyc spunea...

@ Dan Buzescu
In primul rand in toata Europa si in multe alte state primele sprijite prin ajutoare de la stat au fost bancile ,multinationalele ,intreprinderile mici si mijlocii ,etc.
Prabusirea acestora prin efectul pandemiei ar fi insemnat falimentul multor economii.
In statele europene dezvoltate fenomenului este mult mai pregnant chiar.
Graba statelor dezvoltate de a gasi si pune pe piata cu rapiditate un vaccin care sa amelioreze sau sa stopeze pe cat posibil pandemia se datoreaza fricii ca economiile afectate sa nu intre in colaps total,fricii ca se indatoreaza cu credite care vor fi greu de rambursat ,etc
In occident momentan sunt mari concerne care nu-si pot vinde produsele si au recurs la desfacere directa din fabrica prim magazine plasate la portile fabricilor.
Skoda abia si-a reluat activitatea acum doua saptamani ,asteapta clientii onorarea comenzilor si de 6 -8 luni de zile ,firmele care produc bunuri alimentare pentru Horeca- Germania si nu mai au comenzi si-au deschis in poarta firmei magazin si desfac ca sa supravietuiasca direct din fabrica produsele catre trecatori ,turisti ,etc . Ce nu acopera firma la salarii acopra statul german.
Fenomenul Covid asupra economiilor mondiale a produs distorsiuni grave care s-au rasfrant din greu asupra companiilor ,salariatilor ,mediului sanitar ,etc. Fara sprijinul bancilor si interventia statului multi erau amintire azi.
Daca Catu a facut jmecherii DNA sa-si faca datoria ,nicio problema . La fel si in cazul altor jmecheri care au profitat nejustificat in urma acestei pandemii.
La fel cum DNA ar trebui sa-i interogheze putin si pe cei care au golit rezervele statului si le-au lasat descoperite in fata pandemiei sau cine stie ce se mai putea intampla ,cutremur ,calamitati ,etc.
Nu cred ca in astfel de cazuri de extreme urgente mai stai sa faci licitatii si sa astepti doi ,trei ani pana se judeca contestatiile sau pana organizezi licitatia nu mai ai de unde cumpara fiindca s-au epuizat stocurile in tara sau fabrica producatoare.
Sa speram ca acest vaccin o sa fie de folos si cu cat mai repede efectuata vaccinarea populatiei economia Romaniei si mondiala sa-si poata tura din nou motoarele si sa produca venituri la bugetul de stat si la bugetele privatilor care sa asigure un trai mai bun pentru toata lumea.
Bani din tavan in buget fara economie puternica si munca nu cad pe nicaieri !
Doamne ajuta !

Huhu Rezea spunea...

@Marcandora
Esti comentator nou pe acest blog.
Aici sunt permise criticile și ironiile la aadresa altor comentatori, dar în limite decente. Reformulează atacurile la adresa lui @avianyc!

avianyc spunea...

@ Dan Buzescu
In primul rand in toata Europa si in multe alte state primele sprijite prin ajutoare de la stat au fost bancile ,multinationalele ,intreprinderile mici si mijlocii ,etc.
Prabusirea acestora prin efectul pandemiei ar fi insemnat falimentul multor economii.
In statele europene dezvoltate fenomenului este mult mai pregnant chiar.
Graba statelor dezvoltate de a gasi si pune pe piata cu rapiditate un vaccin care sa amelioreze sau sa stopeze pe cat posibil pandemia se datoreaza fricii ca economiile afectate sa nu intre in colaps total,fricii ca se indatoreaza cu credite care vor fi greu de rambursat ,etc
In occident momentan sunt mari concerne care nu-si pot vinde produsele si au recurs la desfacere directa din fabrica prim magazine plasate la portile fabricilor.
Skoda abia si-a reluat activitatea acum doua saptamani ,asteapta clientii onorarea comenzilor si de 6 -8 luni de zile ,firmele care produc bunuri alimentare pentru Horeca- Germania si nu mai au comenzi si-au deschis in poarta firmei magazin si desfac ca sa supravietuiasca direct din fabrica produsele catre trecatori ,turisti ,etc . Ce nu acopera firma la salarii acopra statul german.
Fenomenul Covid asupra economiilor mondiale a produs distorsiuni grave care s-au rasfrant din greu asupra companiilor ,salariatilor ,mediului sanitar ,etc. Fara sprijinul bancilor si interventia statului multi erau amintire azi.
Daca Catu a facut jmecherii DNA sa-si faca datoria ,nicio problema . La fel si in cazul altor jmecheri care au profitat nejustificat in urma acestei pandemii.
La fel cum DNA ar trebui sa-i interogheze putin si pe cei care au golit rezervele statului si le-au lasat descoperite in fata pandemiei sau cine stie ce se mai putea intampla ,cutremur ,calamitati ,etc.
Nu cred ca in astfel de cazuri de extreme urgente mai stai sa faci licitatii si sa astepti doi ,trei ani pana se judeca contestatiile sau pana organizezi licitatia nu mai ai de unde cumpara fiindca s-au epuizat stocurile in tara sau fabrica producatoare.
Sa speram ca acest vaccin o sa fie de folos si cu cat mai repede efectuata vaccinarea populatiei economia Romaniei si mondiala sa-si poata tura din nou motoarele si sa produca venituri la bugetul de stat si la bugetele privatilor care sa asigure un trai mai bun pentru toata lumea.
Bani din tavan in buget fara economie puternica si munca nu cad pe nicaieri !
Doamne ajuta !

Gigi spunea...

@Y
E foarte bine ca le mai reamintiti la unii,nu neaparat celui caruia va adresati personal in comentariul d.vostrã,în general vreau sã spun,fiindcá unii au uitat ceea ce spuneti.
Da,aşa este,bunicii noştri,pãrinţii noştrii,au suferit mult mai ales dupã razboi.Nu a fost uşor sã achiti Nota de platã şi totodata sã construiesti atâtea şi atâtea edificii economice.
Nu poţi sa-mi bagi mie pe gât toate Gulgutele otravite,când am fost contemporan cu tot ce s-a fãcut pânã în 1989.
A nu realiza ce ai trãit şi traiesti şi vezi ce s-a fãcut pt.tara,înainte şi dupã,ori eşti tâmpit,ori eşti spãlat pe creier.
Nu e greu de comparat,de a pune în balanta.
Poporul nostru aşa i-o fi dat sã sufere,sã-şi duca Crucea mii de ani.
Dar şi sã le pupam picioarelor şi poala tuturor veneticilor.
Vai de capul nostru!

Iulian Mareș spunea...

Nene,
Am fost la doua manifestații pe un ger...tipic poligoanelir din FT în februarie.
Nu mai merg pt că nu vreau ca cei câțiva neterminati, un majur cu IQ din 2 cifre (13-14, cel mult) site și/sau "C"/putoarea ofitereasca, ce cred că au fost în operativ (habar nu au de domeniul ăsta si mai sunt destui inocenți nativi) să nu crape de foame, la propriu și la figurat!
Numai atunci vor pricepe, poate, înțelesul cuvintelor...

Mercandora spunea...

Comentator nou, da. Cititor asiduu, foarte vechi. Cand observi atata prostie in mintea unui om oricata decenta ai avea nu poti inghiti. Tatal meu e mort de mult, nu era cazul sa-l pomeneasca avianyc. Din pacate il cunosc pe individ si stiu ce "aprecieri " primea cand era activ. Atunci ii transmit leprosului la multe placute suedeze. Cred ca urarea e decenta avand in vedere ca a fost apreciata drept opinie politica de marele nazist de la Cotroceni. In rest despre avianyc si lectiile lui de economie numai de "bine". Poate-si aduce aminte, totusi, cum a pus pe chituci o intreaga unitate perfect functionala. Multumesc, Huhu,si sper sa raman doar cititor al acestui blog.

Iulian Mareș spunea...

Y,
M-ai uns la inimă!
Ai șters cu golanul pe jos pt că i-ai dat cu bocancul măsura 45 in râtul cu care mănâncă des si repetitiv atât de mult căcat ...

Iulian Mareș spunea...

Huhu
Si cât reprezinta în % partea contributiva, ca să înțeleagă oamenii?

Gigi spunea...

Domnule H,sã nu faceţi asta!Nu aţi face altceva decât sã le indepliniti vointa,sã le faceti pe plac dusmanilor d.voastra,duşmani chiar din rândurile noastre,deoarece îi vãd cã intra pe alte bloguri şi nu fac altceva decât încearcã sã duca in derizoriu ce faceţi aici.Dupã,vine şi scrie pe aici.
Lui Neacşu M,i-am luat apãrarea acum câtiva ani aici când un individ la fãcut in fel şi chip,acum nu mã mai lasã nici mãcar sã urez de sãrbãtori un "La mulţi ani"unui comentator sau altul.
Nu va perii,nu sunt un pupincurist,dar adevãrul trebuie spus sunteţi eroul nostru.Fara acest Blog am şi mai saraci.
Niciodatã nu am tradat şi nu voi trada pe cei care sunt adevarati camarazi,oameni de omenie.
Atâta.Astep ironiile unora pe blogurile lor.

Iulian Mareș spunea...

😅😆👌👍

BatistaPeTambal spunea...

Eu sunt de acord cu tine, avianyc. Si nu va faceti griji, bloguri unde sa postati se vor gasi. Am unul in stand-by.

ifrim spunea...

@d-ul Trofin.Vă respect părerile,munca cu programele, comentariile aplicate dar promovând contributivitatea care vă avantajează precum și pe toți cei cu vechime integrală încercați și o soluție pentru cei cca.26400 disponibilizați cu vechime incompletă care pe noi ne-ar face cuantumul varză.Dacă ne calculează ca și cum am fi contribuit chiar de nu am contribuit atunci să ne competeze și vechimea ca și cum am fi muncit chiar dacă n-am muncit.Diferența să o suporte Alianța căci datorită lor ne aflăm în această situație!

Mihai spunea...

Alo ,stimați tovarasi🤣
Serbane, in mod sigur Huhurez si @tehnocrat te-ar avertiza că si " Slibovita " băută la prima crâșmă dupa poarta unității, inainte sau dupa terminarea programului ,era mult mai gustoasa si satioasa si mergea si al doilea sau a n- lea pahar pe vremea pomenita.
Acum stai pe gânduri daca te mai atingi de al doilea pahar.
In rest nostalgia nu ne ajută cu nimic .Este timpul adaptării noilor reguli ale regimurilor instaurarea de popor .
Altfel vine noua generatie si nu ne scoate din " mos Teaca""🤣🤣🤣🙋🏿‍♂️🙊

Casandra spunea...

Păsăroiuleeee, ce-ai pățit, ai înghițit cumva vreun șoarece de plastic?
Fii blând și bun măria ta! Doamne unde am mai auzit cuvintele astea?

Viorel spunea...

Alb 50, având în vedere cele scrise de tine pe blog puțin mai jos, redau:
„Eu sunt de acord cu tine, avianyc. Si nu va faceti griji, bloguri unde sa postati se vor gasi. Am unul in stand-by”.
Deschideți blogul pe care îl ai în stand-by și întreabă-l pe domnul avianyc.

Dan B. spunea...

Atâta timp cât retribuirea muncii este superficială, cantitatea și calitatea muncii lasă de dorit. Ia să fi fost retribuită corect munca și să vezi cum își vor face datoria slujbașii, ba chiar s-ar întrece pe ei înșiși, de teamă să nu piardă bunătate de loc de muncă. Cunosc această mentalitate din mediul privat, mulți dintre angajații diriguiți de mine temându-se să nu fie înlocuiți.
Așadar, la Românica, existau priorități de gestionat, munca și retribuirea . Guvernarea PSD fiind una socială, a prioritizat retribuirea, astfel încât, ulterior, să se pună accent pe cantitatea și calitatea muncii prestate.
Iar cum ambele priorități, dependente una de alta, nu se puteau pune simultan în practică, ......
Guvernarea liberală, dominată de patronatele înglobate de PNL, desigur că au stabilit că prioritatea este realizarea profitului maxim și rapid, cu cheltuieli de personal minime, deci cu salarizări cât se poate de mici, pe termen cât mai lung.
Iată cum prioritățile în cauză, dependente una de alta, sunt în atenția partidului de guvernământ funcție de propria-i doctrină.
La o guvernare de stânga pe termen lung ar beneficia și patronatele, dar invers, cu „dreapta” la putere este puțin previzibil ca acele cheltuieli de personal să crească, atâta timp cât este posibil ca profitul să scadă.
Te rog, nu mai bate câmpii cu grăbirea vaccinării, căci este evident, încă din 2015, scenariul cu „covid”, cu atidotul care datează tot de atunci, dar a stat prin sertare, cu Bill Gates, care refuză vaccinarea propriei familii. Nu pricepi că refuzul autopsierii induce ideea unei escrocherii de amploare, că morții declarați pe bază de „covid” au dat colțul dintr-o cauză colaterală, că același număr de decedați s-a înregistrat anual din cauza banalei gripe sau pneumoniei.
Sau, așa cum ne vaccinăm anual antigripal, dar tot degeaba, o vom face la fel, ba chiar de 2-3 ori pe an cu vaccinul anticovid?
Nu-ți spune nimic semnarea unui consimțământ pentru vaccinarea anticovid?

Viorel spunea...

Domnule y, vă dau dreptate și poate citește și domnul avianyc. Cine-și deschide o afacere nu trebuie să stea la mâna / mila statului. Ai bani și vrei să faci ceva investește în ce crezi că poți produce ca să faci profit și pentru tine. Dacă ești prost, stai în banca ta altfel dai faliment. Numai că ei așa au fost învățați. Tata parlamentar, fiul patron cu contracte la stat. Chiar dacă poate unii vor începe să comenteze, eu doar prezint un fapt. În campania electorală un candidat PMP (am votat PRO România) a promis că dacă va ajunge parlamentar, prima propunere legislativă pe care o va face va fi scutirea / eliminarea taxei de salubrizare (gunoi), care culmea, este mai mare decât impozitul pe casă / apartament indiferent de zonă. Argumentul: Firma de salubrizare își recuperează cheltuielile din reciclarea deșeurilor.

M spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Casandra spunea...

Mamăăăăă, ce i-a curățat!
Ești curajos, Y!
Respect!

Calinmihaib12 spunea...

Y:.. EȘTI în "eroare":"gruparea CIOLOȘ": a stat cât "trebuia":
din noiembrie 2015 până la ale gerile din 2016..!( cât a fost "planificat" de majoritatea parlamentară să "rezolve"..ceva f.important: să facă toate "relele", care să nu "afecteze majoritatea parlamentară înainte de alegerile care urmau..!; ..printre "rele" era:.și tăierea pensiilor militare prin modifica rea legii 223..!
..deci: CIOLOȘ nu a stat cât "a vrut"..acolo..!(.uită-TE la culoarea "ROȘIE" a grupării:"+"
= "plus",..care spune TOTUL.. despre ei.,CINE sunt și CE vor = ba chiar mai mult: "comuniștii" declarați îi"acuză" ..că sunt .."NEO-MARXIȘTI" (..și poate că nu greșesc: doar sunt "frați" ..și purced..din același tată MARX și..aceeași mamă RUSSIA..!)
..de asemenea: cam același "rol"
l-a avut și grupul..ORBAN Lud.în 2019 și 2020,iar după"alegerile" din decembrie 2020,"păpușarii"au stabilit o structură guvernamen tală APARENT.."contra naturii"..
(și..politică),dar:în realitate
perfect "compatibilă funcțional"
..care să asigure..CONTINUITATEA ..în realizarea obiectivelor pla nificate.!(multe și..diverse..!)

avianyc spunea...

Lasa-i Huhurez ,se pare ca s-a intalnit ” Aur-iferul de Hurzicani cu var-su cu care ”radea de se rupea”( dupa cum ne spunea candva pe aici) in coltul dinspre Gara de Nord a S.M.Central. Daca nu cineva ”Rău ” de tot ”neterminat ....
Marcandoratule ,vezi sa nu-ti inghiti cuvintele.

@ M
Atata timp cat nu fac referire la familie in comentariile mele ,mai martafoiule infoiat in pene pe aici, imi poti da comentariul in care am pomenit eu de ce spui tu mai sus ?
Daca nu poti ,marș .......si te dezumflă ....sau te trezeste din mahmureala .....

avianyc spunea...

@ Dan Buzescu
Inteleg sa avem opinii diferite pe anumite teme,nicio problemă.
Daca o luam insă pe Bill Gates ......... atunci mai bine inchidem discutia.

Iulian Mareș spunea...

Pai neterminatului Cezar ii convine contributiva si țipă cât îl țin plămânii...cu tot cu scoala are uriașul stagiu de aproape 27 ani...

M spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
M spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Iulian Mareș spunea...

Mercandora
Și
M,
AM ceva prieteni elicopterului prin SB. Eu aștept sa se ia și de mine pt că vreau sa merg prin SB.
M-am tot întrebat de ce un ing de avioane ar face și dreptul? Total diferit de profesia lui, mai ales ca nu poate ekivala ceva examene?
De prost...mai ales ca nu are capacitatea de a intra în barou si de a profesa...

M spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
un oscar = o pensie spunea...

hahahaha
mares-castravetele ce grijuliu esti tu!!!
nici nu ai habar cat de bine o duc eu!!!
eu lupt pt principiu,castraveciorule!!!
sa se plateasca OMM ,nu oskarul.
stii de ce esti numit castravete? anii 90,hahahahahaha,mor de ras

Viorel spunea...

Domnule avyanic, ăștia sunt marii oameni de afaceri, patroni, mediul privat despre care afirmați dumneavoastră ? Ăștia sunt cei care susțin economia României sau ei sunt printre cei (Anglia, Franța, Germania, Austria, etc. / primele țări ce au înființat U.E.) care au furat / jefuit / distrus economia (industria) țării. Niște ajutoare de la stat nu propuneți să le dăm ?
„O tranzacție neașteptată: Grupul german DKV a cumpărat furnizorul de combustibil, rambursare TVA și accize Smart Diesel din Arad, una dintre cele mai mari afaceri antreprenoriale din România, care avea un business de 1,5 miliarde lei”.
https://www.zf.ro/companii/energie/tranzactie-neasteptata-grupul-german-dkv-cumparat-furnizorul-19831521 / 29.12.2020

bucataructin@yahoo.com spunea...

imi plac multde din cele insderate de dvs,=burbista,s.a...nu suntem uniti=o merlim,ca sa nu sopun altceva.asta e...daca ieseau inca vreo 900-1ooo milion la vogt,alta era treaba,din peste 5 milioane de pensionari si peste 1q3oo de bugetari si psd,ia in jur de 1.7ooooo de voturi,dar vreau pensii,vreua,si iar vreau,dar sa stea acasa,...ia mai dai naibii,pe toti...

Trofin spunea...

D-le IFRIM , în anul de tristă amintire , 2011 , calculul pensiei pe bază de contributivitate nu m-a avantajat , cuantumul pensiei în plată s-a micșorat cu circa 23% . După 10 ani de la acea mare recalculare , numărul de puncte pe care l-am obținut și desele majorări ale punctului de pensie , cuantumul pensiei după Legea 119/2010 inclusiv după Legea 127/2019 este cu mult mai mare decât cuantumul în plată pe care îl am azi , cuantum pe care îl moștenesc de la guvernul Tăriceanu din 2007 . Ca mine sunt mulți pensionari militari . Referitor la pensionarii militari cu stagii mici de așa zisa contribuție , oricând se pot găsi soluții . Voință politică să fie și oameni care să înțeleagă fenomenul și să-l propage. Am și propus , prin anul 2012 un proiect de act normativ care îmbina contributivitatea cu proporționalitatea. La nevoie , voi reactualiza ceea ce am gândit în acele vremuri.

Iulian Mareș spunea...

Nu este obligatorie ciparea prin vaccinul Covid19!
Pt că Aviatic a refuzat lui iau băgat o lampa PCL-82!

Iulian Mareș spunea...

Dilemă...

De ce vaccinarea este gratuita iar testarea a fost pe bani, la cerere?

Burebista spunea...

Dacă la data pensionării salariul este blocat la nivelul 2020 atunci nu se vor recalcula. Doar dacă sa zicem ca peste 4 luni vor stabili o alta creștere a salariilor care sa opereze din urma de la 1 ianuarie.
Dacă creșterea se ca da din mai... Nu vor beneficia.
Părerea mea.. 🤣

Burebista spunea...

Și Testarea este gratuita.. Trebuie numai sa suni la 112 sa spui ca ai simptome covid, ca locuiești cu persoane vulnerabile și vine ambulanță sau smutd acasă și îți iau probe sau te duc la spital pentru prelevare.. Sunt simptome covid care nu se pot proba : disparitie gust, miros, dureri musculare, dureri de cap, diaree, tuse seacă. Le însiri pe toate mai puțin temperatura ca aia poate fi probata și gata test gratuit... 🤣 Și puțin mai multa răbdare pana vin să-ți facă testul. 🤣

Militar de la 14 ani spunea...

Ciucă al nostru s-a implicat: indexarea de 3,8% cu 01.09.2021.

anonim spunea...

@Dan B
Am inteles din spusele dvs(desi nu o spuneti mot-a-mot) ca sunteti impotriva si nu va veti vaccina.
OK Faceti cum doriti dar nu mai incercati sa dati exemple de tip facebook ale multor "specialisti in de toate" S-ar parea ca noi am ajuns brusc asa si dintr-o data cei mai buni specialisti din lume si/in covid.....tocmai ieri d-na doctor monica pop(stiti dvs care) era revoltata ca de ce Bidden s-a vaccinat iar dulapul nu? Pun pariu ca daca s-ar fi vaccinat s-ar fi gasit alte motive de pilda: Uite ba al dracu !! s-a vaccinat kwj si a furat asfel vaccinul de la vre-un amarastean.....adica oricum nu-i bine.....apropo Bidden are 78 de ani parca?
Si ca sa nu ne mai jucam de-a conspiratia eu sunt hotarat sa ma vaccinez.Suntem suficient de maturi ca sa gandim fiecare cu capetele noastre,nu-i asa?? Dvs faceti cum doriti,pe cine credeti ca intereseaza?(ma refer la cei de aici bineinteles)

Viorel spunea...


Domnule avianyc, eu cred că trecerea taxelor în valoare de 41,5 de la angajator la angajat, plus ce mai plătește angajatorul cum afirmați dumneavoastră pentru statul roman cât și pentru angajat a fost un lucru bun. Când fratele meu urma să se opereze la Cluj-Napoca și i s-a cerut adeverină precum că plătește CASS, a rămas cu gura căscată. Patronul nu plătise de 7 luni dările la stat. A intervenit directorul pe la nu știu ce instituții ale statului (eram bulversat din cauza gravității bolii, noroc cu Prof.dr. Lucan, probabilitate supraviețuire 1%). Mi-a dat o adeverință, nici acum nu știu dacă era legală sau un fals dar ne-am rezolvat problema și din punct de vedere al asigurării și al reușitei operației. Patronii fentau statul luni de zile, omul de rând întârzie o lună rata la bancă, imediat telefon, a doua lună = Notificare, a treia lună = Executor judecătoresc (credit până la 50.000 lei = 3.800 Ex. jud.). Nimeni nu te iartă.

Iulian Mareș spunea...

Burebista,
Kiar asa simplu? Ia priveste cate teste se fac zilnic, din care 1/2 sunt solicitate de persoane fizice/juridice pe propria lor keltuiala!

Huhu Rezea spunea...

@Trofin
Ai uitat când, în 2011 Dogaru îl pâra pe Oprea la toate televiziunile și în toate memoriile că, în loc să micșoreze pensiile militare prin L 119/2010, așa cum promisese Boc, a păgubit bugetul statului prin "smecheria" de a majora cuantumul pensiilor la peste 80% dintre pensionarii militari?
Nu-i convine contributivitatea.
Ii convine ca sporul OMM să fie considerat pensie militară pentru ca indemnizația de 50% din cuantum, pentru calitatea de ziarist/cantaret la trombon, să se aplice și la acel spor.
Nu știu dacă și ziaristul Neacșu s-a inscris în vreo uniune de creatori ca să-și mărească penzia cu 50%.

Leon spunea...

Iar astazi inca 20 de magistrati ies la Pensie, deci numai in aceasta luna, 26 +20 = 46..!
@Avia, nu esti ingrijorat ??
Cred ca mareste Catu, varsta de pensionare de la 60 de ani la 65, si daca Salariile sunt inghetate in 2021, de ce sa mai ramana in sistem !
Vedeti ca si la Magistrati..INTERESUL POARTA FESUL..!!

Huhu Rezea spunea...

Adoptarea ordonantei este amanata pentru lipsa semnaturilor ministerului Justitiei, invocata de CES.

Leon spunea...

https://gov.ro/ro/guvernul/sedinte-guvern/informatie-de-presa-privind-actele-normative-adoptate-sau-de-care-guvernul-a-luat-act-in-edinta-din-30-decembrie-2020