Un produs Blogger.

luni, iunie 07, 2021

Cu excepția pensiilor magistraților(de ce?), toate celelalte pot fi modificate

71 comments

  Din declarația de astăzi a Avocatului Poporului pe marginea contestării la CCR a legii pentru taxarea pensiilor de serviciu, acțiune care a generat Decizia nr. 900/2020 a CCR.

"După decizia 900 dată de CCR în 2020, în opinia mea, cu excepţia pensiilor magistraţilor, despre care Curtea spune că au o justificare constituţională, celelalte pot fi modificate", a declarat Renate Weber. "

 


 Curtea Constituțională forțează dispozițiile constituționale când sentenționează că modificarea prin lege a modului de stabilire a cuantumului pensiilor de serviciu pentru magistrați ar fi neconstituțională, de vreme ce Constituția nu stabilește cuantumul pensiilor pentru magistrați. 
Constituția stabilește numai pentru judecători, nu și pentru procurori, în art. 124 că:

"(3) Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii."

Orice lege organică prin care se poate modifica Statutul magistraților, statut care cuprinde și dispoziții privind condițiile de acordare a pensiilor de serviciu pentru magistrați și modul lor de calcul, poate să modifice și modul de calcul al cuantumului pensiilor de serviciu pentru magistrați.
Supunerea judecătorilor unei legi organice nu înseamnă, ab inițio, încălcarea independenței lor.
Dacă nu era domnul Stoica Valeriu ministrul Justiției în anul 1997, ca să propună proiectul  Legii nr. 142/1997, de modificare a statului magistraților, aceștia nu aveau nici astăzi pensie de serviciu, cu toate că  și în Constituția din 1991 era stipulat principiul inamovibilității și independenței judecătorilor.
In concluzie, cuantumul pensiei de serviciu pentru judecători are o justificare legală, nu constituțională, la fel ca și justificarea legală a celorlalte pensii de serviciu. 
Legea, nu Constituția, asimilează procurorii cu magistrații.

71 de comentarii:

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Au murit baronii teritoriali si s-au nascut cei judiciari, hulpoiul lăbăral si puchinos, Vicleanu Scoica, ridicand haita din una separata si protejată in una prea privilegiată, din majordomi de stat in baroni ai bunului plac, de Stat in Stat si de neatacat! Pacat.

Leon spunea...

,,...In plus, am auzit de multe ori ca si membrii CCR sint numiti magistrati, desi legitimitatea utilizarii acestei etichete nobile in cazul lor este chiar mai subtire decit in cazul procurorilor; astfel, desi Constitutia le spune „judecatori”, este evident ca aceeasi lege fundamentala nu-i include pe membrii CCR in rindul judecatorilor de instanta care infaptuiesc justitia si, in consecinta, acesti membri nu fac parte nici din puterea judecatoreasca; iar numirea politica a membrilor CCR si, de multe ori, lipsa lor de experienta in functia de judecator, precum si inexistenta promovarii vreunui concurs/examen de admitere in magistratura constituie alte argumente ce ma indreptatesc sa-i exclud categoric din rindul magistratilor,,(Juidice, Florin Iulian Hrib)..!

Militar de la 14 ani spunea...

Pensiile militare nu cred că vor mai avea vreodată, într-o eventuală lege, o componentă contributivă. La actualele grupe de muncă și împărțirea la 20/25 de ani, aproape că pensiile se vor dubla. Mai ales în cazul pensionarilor care au ieșit la pensie între 55-60 de ani. Deci "componenta contributivă" devine mai mare ca pensia calculată după "principii" militare. Într-un singur caz cred că politicienii vor vota contributivitatea pentru militari: în cazul eliminării grupelor de muncă și împărțirea la 35 de ani (în viitor chiar 40).
Dar gulerele albe vor tranșa totul în favoarea lor, în sensul că nimeni din minister nu concepe să iasă cu mai puțin decât media celor 6 solde nete.

Calugarul spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Huhu Rezea spunea...

Gulerații sunt deocamdată tari și clonțoși prin sporurile cu nemiluita pe care și le-au tras, astfel că nu-i mai interesează prea mult mărimea soldelor de funcție si grad.
Dar, cum mai întâi se va modifica legea salarizării, nu le va fi prea bine în viitor, limitarea sporurilor la 20% din solda/salariul de bază fiind o decizie politică... mai presus de dorințele lor.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Nu cred ca le va mai merge guleratilor, actualii guvernanti fiind dusmanii sporurilor, mai ales ca la atatia golani barosani cu sporuri mari pur si simmplu nu mai sunt bani!

Iulian Mareș spunea...

Dar magistratii si cei din CCR pot concepe sa aiba pensie de doar 17.000 Euro?
Dar primarul de comuna cu 12.000-13.000/luna poti concepe?

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Am bagat laba sub closca madammei Andropauza, sefa clocarilor manglitori dă drepturi ale rezervistilor, sa aiba doar ei, si ce credeti ca am gasit dosit pentru dospit? Sporuri, nene camarad, cat calul lui Decebal! Ian cititi si va cruciti, caci e din declaratia de avere, nene:
-164.280 lei venit net salariat anual declarat;
-280.820 lei solda bruta anuala
-lunar ia 23.400 lei in mana
-Din anexa VII Lg 153 reiese ca 2,74 este coeficientul de Colonel, deci:
-din 23.400 lei solda lunara, ea se compune din urmatoarele pere si prune:
1. solda de functie 6.110 lei (2,74x2230 lei)
2. solda de grad 360 lei
3. gradatii 1.700 lei
Total 1.+2.+3= 8.200 lei care scazut din solda bruta 23.400= 15.200 care sunt doar si numai sporuri inventate de clocarime, fiind de radiatii, de curent de la geam, de barfa, de menopauza, de ciclu menstrual, de mers cu liftul pe Luna, de stat in genunchi, etc...
Deci, 64% sunt sporuri din totalul soldei lunare! Daca se taie sporurile, va concura cu mine la schiuri si patine cu rotile!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Acum, cand pe ascuns se opereaza si la militari pensiile, se vor taia de la la activi sporurile sa se majoreze la grupele de copchii cu pensiile mici si mijlocii, taierile vor fi cu precadere de la bufonii si clocarii din birouri si cancelarii, iar care au sporuri de spovedit in genunchi la icoanele sefilor li se vor da doar sporurile traseistelor pentru prestanță de clanță pe centură, cu sau fara siguranță la inaltime sau distanță!

Gigi spunea...

Nimic nou sub BOLTA CEREASCÃ,asta aşa sã adaptez celebra Zicalã la realitatea de azi. Dacã zicerile "Albinosului" au fost reale,atunci avem filmul complet,precum şi rãspunsul din titlul Articolului de fatã.Eu aş fi curios,cã oricare om de bun simţ,unde se vor opri aceştia cu salariile şi pensiile!!!Sau mai direct spus,pânã unde va duce nesimtirea!!!???

Militar de la 14 ani spunea...

Cred că își vor ajusta soldele de funcție cu sporurile, în sensul includerii acestora, poate chiar revizuirii coeficienților în sus. Se vor descurca așa cum au făcut-o întotdeauna. Problema e cu cei aflați în pensie.
Cât despre magistrați, ei își "concep" drepturile. Armata română nu e cea americană. Nici măcar putere în stat nu e. Doar cu numele, instituție de forță. Ceilalți sunt putere mondială. Vorbim ca să ne aflăm în treabă de primari de comună, magistrați, CCR.

Huhu Rezea spunea...

Puștiule de 14 ani
orice se introduce în solda de funcție profită și pensionarilor.
Actualizarea nu poate fi evitată veșnic!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Gigi, s-o intrebam si pe sefa CPS a MApN, ca sa raspunda si ea la intrebarea asta pana unde vrea sa-si mai ridice zolda la greutatea ca sa o poata tine centura de a nu ceda si cadea cu fizicul si clanța de dusumea, pe care n-o merita de a o avea ca activă, doar pentru ca sa numere colivă cu colivă rezervele meletare plecate in vacanta mare si sublim la țintirim, si la sfarsit sa faca zocoteala cu blana daca a tinut-o bine centura sa nu-si rupa clanței dantura, stiind ca ea si clocarii si-au majorat viclean soldele din furtisagurile care au dinstrus noua penziile!

Calinmihaib12 spunea...

MILITAR la 14 ani:
1.."pensia militară". ..calculată după.. "principii militare" ..= înseamnă de fapt: după principiul: PROCENTUAL..dintr-o BAZĂ de CALCUL.!, adică:=NONCONTRIBUTIV ..!( așa cum erau STABILITE TOATE PENSIILE..din ROMÂNIA =CIVILE SI MILITARE, înainte de: legile 19/2000= aplicată din 2001,..și respectiv: 164/2001..!).
2.."greșești"= dând
"apă la moara.." "vocilor"..și.."mâinilor.." care VOR SĂ MĂREASCĂ..STAGIUL COMPLET DE COTRIBUȚIE
..la pensionarii militari în plată: "stabiliți" pe legile de pensie anterioare: care prevedeau la MILITARI:VÂRSTE DE PENSIONARE si..STAGII COMPLETE DE COTIZARE ..mai mici decât cele ale CIVILILOR, fiind ABSOLUT ILEGAL SI IMORAL..ca"legiuitor" (..!)..să modifici.. RETROACTIV condițiile inițiale de pensiona re..= care au EFECTUL REDUCERII CUANTUMULUI PENSIILOR.."RECALCULATE"=în alte condiții: decât cele inițiale.. .de la "stabilire".!;
(eventual: într-o situație EXTREMĂ:..s-ar putea aplica.."așa ceva"..DOAR CU CONDIȚIA PĂSTRĂRII CUANTUMULUI AVANTAJOS ..!).
3...PRINCIPIAL: nu se poate majora STAGIUL COMPLET DE COTIZARE = NECORELAT cu STAGIUL EFECTIV de activitate și.."contribuție".., adică la un militar pensionar,cu vârsta de pensionare: la "limită de vârstă" de
55 de ani..care are un stagiu efectiv de MAXIM:..30 de ani(!), NU-I POȚI MAJORA STAGIUL COMPLET DE COTIZARE..peste:20-25 de ani..!!

Paul Puiu spunea...

Magistrații de la CCR au decis ca pensiile militarilor și polițiștilor sa fie moneda de schimb pentru pensiile judecătorilor și procurorilor! Asta a fost miza de la început și era previzibil ca așa se ca delibera de CCR!! Membrii CCR nu își vor tăia niciodată craca de sub picioare in detrimentul altora!!! Din păcate militarii și polițiștii sunt mulți și din pensiile lor se pot atrage bani la buget prin contributivitate sau impozitare!!! Decis CCR 900/2020 așa a lăsat sa se înțeleagă!!!! Pun pariu In cursul anului viitor se va adorat stabilirea pensiilor militare pe principiul contributivității cum a mai fost in 2011! Atunci aceasta măsura a fost adoptată se guvernul BOC și nimeni nu a putut face nimic decât sau adresat instantelor de judecată pentru ca sa rămână cu cuantumul mai avantajos in plata al pensiei nete!! Mulți dintre rezerviștii de atunci care mai sunt printre noi in prezent pot sa precizeze cu cât le-au fost diminuate pensiile de guvernul PD-L BOC!!!!

Calinmihaib12 spunea...

..HUHU:..interesantă.. și..REALISTĂ (sic..!) "abordarea"..din topic..a "atitudinii" CCR (de-a lungul timpului..!),exprimată(=abordarea) prin termenul..eufemistic,..prea blând..="sentențioasă"= care arată..
și confirmă că:.."domnii"..de acolo ..sunt.."ca frunza-n vânt.."adică.. sunt la..COMANDA.."COMANDITARULUI" ..= "adăugând"..la CONSTITUȚIE și la..LEGE..!!(..la legi..!).

Calinmihaib12 spunea...

Paul PUIU:.. mie..guvernul "B-B" mi-a tăiat în 01/2012..cu peste 700 de lei BRUT din pensie (= > 20 %)..!, tăiere "anulată" de guvernul PONTA în../10/2013, în baza legii 241/2013 ..!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Paul Puiu, cu respect, mousiu, lasa ca si astora cu cuantumul tras in 2011 in gios si ramas pe trântă avantajos li s-au dat pe urma de s-au saturat si usurat, dar pacat ca s-au ofuscat si zbatut ca pestele pe uscat, dar pe urma ce au primit au fost de pizmuit! Si Gelu Olescu, dupa ce si-a primit avantajul si-a desfiintat blogul motivand blocajul, daca mișel cumva nu ma insel, sau cauza fiind clanța cu care se desfasura de ii deranja pe puii de cățea si blogul i l-au inchis sa-l vada la colț supus, dar parerea mea e ca blogul isi pierduse tinta si cauza, dupa ce si-a vazut socoteala incheiata la pensia-i violata, si noroc ca daca nu ramanea imborțoșată si apoi fătată azi era pe redute la clocari cu rupere! Mai stie cineva daca Gelu Olescu mai da cu ghioaga si sabia in mafia de la MFA?

Iulian Mareș spunea...

Sunt destui, pot dar nu o fac! Pariez ca niciun guvern politic nu se va atinge de pensiile militare!
Retineti expresia: politicienii de varf ”tradeaza/dezerteaza”, adica defecteaza si fug la un alt partid si nu parasesc/abandoneaza/demisioneaza din partid!

Iulian Mareș spunea...

Directia in care am batut eu este una f clara, ce scoate in evidenta diferentele structurale intre modurile de remunerare a slujbasilor!
Asa ca nu vad ”Vorbim ca să ne aflăm în treabă de primari de comună, magistrați, CCR.”
Armata rusa si kineza nu reprezinta puteri mondiale? Crezi ca sunt platite la nivel US Army sau olandeze?

HALA spunea...

Nu as fi intervenit dar este necesar.
Atenție mare că termenul de pensie specială nu mai poate fi redus la militari, polițiști, magistrați sau curte de conturi ci trebuie extins la întreg sistemul de pensii din România.
Asta pentru ca prin artificii de genul coeficient de corecție pensiei contributive i s-a adăugat și componenta necontributiva care acum, celor care se pensionează de când conduce pnl-usr a ajuns la 1,42%.
Un pensionar ieșit în 2019 are pensia pe jumate celui ieșit în 2020 sau 2021 din cauza acestui coeficient necontributiva.

Huhu Rezea spunea...

Ei, na!
Punctajul de pensie se măreste cu coeficientul de corecție.
Dacă erai atent, pensie specială este oricare pensie al cărei cuantum este calculat diferit de cuantumul pensiilor din sistemul public.

Leon spunea...

Pensionarul iesit la pensie in anul 2020 are mai mult cu 21% fata de colegul lui din anul 2019; Indice corectie 1,20 in 2019, 1,41 in 2020 si 2021..!
Legea 127/2019, elimina Indicele de Corectie din Formula de calcul a pensiilor civile..!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Hala, pentru ca ai umor, ai de la mine un Brevet de inventator!
@Onorabile, ,,ei, na,'' rimeaza cu hacana, in puala mea, altceva, niscaiva, kaka si paradea la pensia mea!

socrates spunea...

Domnule H, "... judecatorii sunt independenti si se numai legii" ... care lege ???, TOTI romanii sunt "independeti si se supun ... LEGII" , care legi, legii sau legilor "facute strambe pentru "slugi, argati, sclavi sau iobagi mai pe romaneste ???. Unde naiba stie madam RENATE ca CE scrie in celebra Constitutie a Romaniei "valabila doar pentru "multa prostime a poporului roman (dupa la fel de celebra fraza a vornicului Motoc din nuvela Alexandru Lapusneanu), drepturi decente, viata decenta, venituri decent", au valoare real cand, milioane de romani traiesc la periferia societatii umane, sute de mi de copii romani (nu migranti), se culca seara flamanzi, fara a sti daca a doua zi au ce manca, in frig, cu haine mizere, o viata mizera, unii sarmani o adevarata vita de copii africani dintro tara mizerabila, traind intro tara mizerabila in care parintii lor si alte milioane de romani au venituri intre 100 - 300 euro / 500 - 1600 lei in timp ce "capusele si-au legalizat ilegal venituri de 20 000 - 40 000 mi lei cel putin. Cum naiba sa fie constitutional sa-si legalizeze si "constitutionalizeze" judecatorii Cortii Constitutionale propriile VERNITURI uriase, fara ca "poporul roman (un popor care traieste in saracie)" care le plateste aceste uriase venituri sa contesta aceasta mizerie "legala !!!" numita "veniturile uriase ale magistratilor. Inainte de toate, madam RENATE sa citeasca situatia veniturilor magistratilor dar si a altor categorii din "restul Europei comunitare" si apoi sa VORBEASCA. Cum naiba sa aiba asemenea reprezentant romanii numit ca Avocat al poporului, a cui avocat este de fapt ???.

HALA spunea...

Huhule,tocmai ca punctajul de pensie nu se mărește cu coeficientul de corecție. Nu ai înțeles, punctajul este una și este același lucru pentru toți iar coeficientul este altă treabă, devenită o variabilă pornită de undeva de la 0,95% și ajunsa în campania pnl-usr la 1,42%.

Huhu Rezea spunea...

Am impresia că nu ai prea înțeles ce zice doamna Avocat al Poporului.
Curtea Constituțională spune ca pensiile magistraților ar avea o justificarea constituțională. Dânsa doar subliniază ce susține CC.
Eu imi permit să spun că pensiile magistraților sunt acordate prin lege, prin bunăvoința din 1997 a domnului Valeriu Stoica, nicidecum prin Constituție.
Ce se acordă prin lege organică se poate lua, modifica, suspenda etc. tot prin lege organică.

Huhu Rezea spunea...

Ce spui frantz?!
Uite ce zice art. 170 din L 263/2010:

Art. 170.
(1) Pentru persoanele înscrise la pensie începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, la punctajul mediu anual determinat în condițiile art. 95 se aplică un indice de corecție calculat ca raport între 43,3% din câștigul salarial mediu brut realizat pe anul precedent și valoarea unui punct de pensie în vigoare la acea dată.

Laleaua neagră spunea...

Și Ciucăflenderul doarme în cortul nesimțirii....

y spunea...

Acum, eu nu știu la cine faceți rederire, dar scăpați din vedere „cotele parte” ce revin unora din vânzarea/cumpărarea/modernizarea de armament și tehnică militară, din achizițiile de echipament și consumabile și, nu în ultimul rând, din contractele de catering pentru hrană :)

socrates spunea...

O fi stiind ceva madam Renate dar stie si ca: "Art.16 din Constitutia Romaniei, alin. (1)spune ca :Cetatenii sunt egali in fata legii si autoritatii publice, fara privilegii si discriminari". O fi stiind insa madam Renate ca aruncand o expresie in "doi peri" nu-si face dusmani printre magistratii CCR care si-au hotarat si aparat arbitrar (oare de ce se tot vorbeste in multe situatii despre hotarari ARBITRARE iar acum NU ???) si prin vizibil conflict de interese, propriile drepturi - uriase - de pensii. Ce naiba, ar trebui sa fie la mintea oricarui prost din Romania ca, nici CCR si madam Renate nu reprezinta interesele romanilor decat intrun procent de cel mult, prin indulgenta, 10 % in schimb, sunt platiti de aceiasi masa de romani prosti, cu salarii si pensii IMENSE. Intrebarea este pentru ce ?????????????????. Statul de drept este una dar aici este vorba despre "un stat in care uriasele mase de poporani au fost transformate intro masa imensa de prosti".

Huhu Rezea spunea...

Cu discursul acesta cam populist, nici d-ta nu înțelegi esența demersului acestui topic.
Pensiile magistraților au fost inființate în 1997 prin lege organică, lege care a modificat Statutul megistraților. Statutul magistraților poate fi modificat, fără a încălca Constituția, prin altă lege organicâ, lege prin care se pot desființa(principiul simetriei de competență) pensiile magistraților sau se poate modifica modul lor de calcul.
Pentru asta ar trebui să avem un Parlament și un Guvern în care să se afle demnitari care știu Drept constituțional.

HALA spunea...

Huhule, exact asta îți spuneam și eu, la punctajul mediu anual se adaugă ceva, ieri și azi indice de corecție, mâine perfect posibil incator de bunăstare situație care oricum ai întoarce-o tot adăugire de pensie speciala este, la privilegiații magistrați de o manieră, la aducătorii de voturi de altă manieră iar la prostimea militară pasul pe loc.
Militarii nu trebuie să caute chichițe pentru a demonstra ca indicele de corecție nu constituie pensie speciala, are din păcate cine să o facă, dimpotrivă militarii trebuie să evidențieze discriminarea la care sunt supuși.

Iulian Mareș spunea...

Acest demnitar sigur are cu ce lupta împotriva Rusiei și pentru intrare în NATO! 😜🤪

https://en.m.wikipedia.org/wiki/Olha_Stefanishyna

Calinmihaib12 spunea...

Poate ar fi necesară, ..aici..în această "dispută"= NON-CONTRADICTORIE = o mică precizare:..ce s-a stabilit prin lege organică: ÎN CLAR: PENSIILE celor 9 +.."X"..judecători din CCR..,și eventual a judecătorilor.."de scaun":din instanțele de judecată..,s-a CAM stabilit..prin ABUZ DE DREPT..inclusiv cel de..DREPT CONSTITUȚIONAL..!;
..numai că..rămâne de văzut..cine sau ce instanță..va CONSTATA ..ASTA..și se va și.. PRONUNȚA..într-un fel sau altul..!

Iulian Mareș spunea...

Nu doarme, execută programul de odihnă regulamentară (14.00-16.00).
"La pământ dormea ţinându-şi căpătâi mâna cea dreaptă;
Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deşteaptă.”

Iulian Mareș spunea...

Corneliunsson,
Este ceva ce nu se leagă: dacă are lunar 23.400 lei in mana, venitul anual este cel puțin 23.400 X 12 ...

Y,
te referi la ROMTEHNICA?

Calinmihaib12 spunea...

..cred că se referă la o d-nă,..cu o oarece funcție de conducere în CPS..!

Huhu Rezea spunea...

Faci parte din categoria celor care cred că pensiile militare vor dispărea doar dacă sunt incluse in categoria pensiilor speciale.
Si cu coeficientul de corectie, pensiile din sistemul public rămân tot pensii contributive, pentru că se multiplică punctajul mediu.
Pensiile militare rezistă pentru că sunt pensii speciale de tradiție, nu pensii speciale născocite de învârtiții post-comunism.

Leon spunea...

Corecta remarca Huhule:
"Pensiile militare rezistă pentru că sunt pensii speciale de tradiție, nu pensii speciale născocite de învârtiții post-comunism."
O retin in Biblioteca personala pentru aducere aminte..!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Hello, Vedeti ca pe Romanistan tv are subiectul de pensie bagat in programa de pe mâneci la turetci la horele 20, dar, luati aminte, nu pot promite daca e real sau se minte!
@Iulian, putin mai sus ti-am raspuns la o intrebare despre decedata ingropata si redezgropata, cu parastasele la dzi, sefa la azilul de penzii brotacare si lifitzer sub hacoperire, cu actiuni la Romtehnika pentru inavutire, experta cu prestanță la dat clanță!

Huhu Rezea spunea...

Flavius
Atenție la exprimare! Nu dai aici pe tastatură cuvinte pentru care ai fost suspendat pe FB!

Leon spunea...

https://www.dcnews.ro/ccr-a-stabilit-ca-sectia-pentru-investigarea-infractiunilor-din-justitie-este-constitutionala_823679.html

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Onorabile, bag cenzura sa se taie centura hanța cu clanța hopa țupa la baluba!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Iulian:
net anual 164.280 lei
net lunar 13.690 lei
brut anual 280.820 lei
brut lunar 23.400 lei

Leon spunea...

Maine, dupa sedinta de Guvetn, Câțu ba trimite Parlamentului Proiectul de lege privind cumulul pensie-salariu :
https://sgg.gov.ro/1/wp-content/uploads/2021/06/LG.pdf

Gigi spunea...

Bine spus! Bravo Admin H!👏👏👏👏👏
Cu cât ai mai mulţi duşmani,cu atât ai crescut in valoare! Asta este valabil pt.oricine. Nu am spus-o eu,dar cine a grait-o,mare dreptate a avut!

Arfy spunea...

Parțial anulată și spre deloc. Era cuprinsă revenirea în legea "tăierii". Niciun alt guvern, fie pesedist sau nu, nu a readus ce a stricat Boc. Prime, normă de hrană și echipament. Salarizarea corespunzătoare etc.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Leon, atentie la ce am scris pe topicul urmator despre cumulul acesta de salariul cu pensia, primind deja aviz de la Consiliul Economic, mai trebuind si de la cel Social!

Iulian Mareș spunea...

Iata salariile personalului medical de la un spital judetean de mana a 3-a:

https://www.romaniatv.net/ce-salarii-au-medicii-de-la-spitalul-judetean-resita_5075013.html

Iulian Mareș spunea...

Huhu,
Leon,
Gigi,

mai vreti dovezi ca unii sunt in plin marxism si nici nu au fost prin etapa social-istorica-economica post-comunism?

*Nu dezvolt caci sunt la pescuit din cei 10%!

M spunea...

@Iulian Mareș

Acum depinde cum vrei să spui.
"În timp ce pensionarii speciali din Armată și MAI ies la pensie la 40 de ani cu pensii de 50.000 de euro pe an, personalul medical, eroii în halate albe care au sacrificat totul în aceste luni pentru sănătatea copilașilor și a bătrânilor noștri, au salarii de mizerie de la 4200 de lei."


Apropo, în articolele despre "pensiile speciale" care trebuie neapărat desființate a găsit cineva și pensiile ziariștilor?
Doar întreb!

M spunea...

@Tehnocrat

Orice modificare sau îmbunătățire a legii pensiilor militare trebuie să țină cont în primul rând de situații deosebite ca cea adusă de domnia ta in discuție.
La MAI disponibilizările în masă au afectat vreo 10.000 de oameni așa că dacă se găsește o soluție poate fi aplicată și lor.

raul spunea...

Cand spuneam ca am ramas prostii prostilor...!Noi ca noi pensionarii ,dar blegii aia de activi ar trebui sa faca naibii ceva ca altfel o sa-i incalece de tot politrucii astia de doi bani!
ps Am mai spus-o ,uitati-va pe site-urile Universitatilor la declaratiile de avere sa vedeti si acolo salarii ...!Pt toti ses gasesc bani ,cand e vorba de armata nu!De ce ??Pt ca le-am permis!Pt ca am avut in fruntea institutiei numai pupincuristi si oameni de doi lei!Dar si marea masa...!

Calinmihaib12 spunea...

Tehnocrat:
..cu ce lege te-ai pensionat,pt. că din comentariul tău rezultă că te-ai fi pensionat ANTERIOR anului 2001; dacă e așa: pe legea 164/2001=despre care scrii că "n-ai avut acces"..la prevederile ei,deși în art.79..se prevedea expres că pensiile stabilite..anterior de legea 164..= vor fi RECALCULATE..!; din ce scrii, rezultă că nu ți s-a recalculat pensia în baza legii 164../art.79.. și a HG.1188/2001..!??
Revenind la comentariul tău: citat mai jos:
"..dreptul de a cumula pensia (de mizerie) cu care am ramas dupa 2001 ,odata cu aparitia L164, lege la care noi n-am avut acces.Cu.." =
încheiat citatul.
Dacă ai bunăvoința să lămurești .."neclaritățile" care rezultă din citat: cum că nu ai beneficiat de.. RECALCULAREA OBLIGATORIE a tuturor pensiilor..anterioare legii 164...!, așa cum IMPUNE art.79 din legea 164, caz în care trebuia să reacționezi cumva..,să contești..faptul că ți s-a încălcat un drept legal cuvenit..!
(eu i-am trimis d-lui HUHU 2 pagini ..cu exemplul de recalculare a unei pensii: a unui colonel, a cărui pensie, prin recalculare:..aproape că și-a dublat cuantumul..!; poate..
îl rogi să publice paginile respective..?!).

Iulian Mareș spunea...

M,
Sau impozitarea jurnaliștilor deontologi...!

M spunea...

Domnul Raul,

În alte țări pensiile militare sunt considerate ca "plată întârziată".
Ceva de genul unei "garanții". Adică eu, stat, cheltuiesc bani să te instruiesc, îți încredințez secretele mele dar nu te cari imediat la alt loc de muncă! Îți opresc o "garanție" care ți-o dau că adaos la pensie!

Și atunci pentru militari venitul total din perioada activă + venitul în plus față de pensia contributivă este aproximativ egal cu venitul (mai mare) din perioada activă fără plus la pensie pentru cei din sănătate sau educație. Ok?

După ce ne-au amăgit cu asta acum urlă că nu e bine. Era mai bine când subofițerul de miliție avea salariu dublu față de profesorul universitar?

Deci, în loc să dea 300 de lei în plus, lună de lună, pe cei 30 de ani de activitate mai bine îți dă 500 de lei în plus, pe lună, în cei 10 ani de pensie (am mers pe media vârstei de pensionare de 52 de ani și pe media speranței de viață la SNAOPSN de 62 de ani). Clar? 😁

Calinmihaib12 spunea...

Tehnocrat:..știu ce spui,căci un asistent de-al meu a ieșit la pensie in 1998..înainte de împlinirea vârstei..pt."pensie la limită de vârstă"..,cu o pensie..de vreo 2 milioane lei ROL= cam cât solda lui brută..dina..activitate..!,dar care în vreo 2 -3 ani s-a cam devalorizat prin.inflația de atunci..!;
..Dar nu mi-ai răspuns la intrebare:
..dacă aveai o pensie anterioară legii 164..,de ce..CPS nu ți-a recalculat-o..: conform art.79 din legea 164..?

Calinmihaib12 spunea...

..SOLDA de merit:era "până"..la 20 % din SOLDA de FUNCȚIE,iar solda de C-dă de LT.COL.era: 35 %, majorată la 40 % în 2006= tot din SOLDA DE FUNCȚIE, prin OG. 56/2006..!(= legea 138/1999...!).

Calinmihaib12 spunea...

Tehnocrat:..am ințeles, ai pensia ceva mai mică(=..nu cu mult..!= cu vreo 200 de lei= net), decât a mea= care, am mai scris, e CALCULATĂ ERONAT=în minus cu vreo 200-300 de lei net, iar BAZA DE CALCUL ERONATĂ a fost completă: cu toate cele 7 ele mente salariale din legea 138/1999., din FIȘA DE PENSIE conform lg. 164 din 2001.
Totuși îți reamintesc faptul că recalcularea pensiilor militare anterioare legii 164..s-a făcut pe baza art.79 din legea 164,dar și în baza HG.1188/2001= "NORME METOD.de APLICARE a art. 79 din legea 164 din 2001.."..! Aceste norme aveau în final 3 ANEXE.. care se refereau la:
.."FIȘA cu elementele necesare la stabilirea soldei lunare brute ca bază pt.recalcularea pensiilor militare de stat",prin care se ce reau DATE PERSONALE și din MEMORIUL ORIGINAL:..privind evoluția în carieră: gradul,inclusiv cel avut la data trecerii în rezervă ,funcția îndeplinită..în ultimele 6 luni de activitate,..structura soldel lunare brute(=elementele salariale plătite ..etc.); cine NU a avut solda de merit și solda de comandă..la data trecerii în rezervă..acestea NU intrau în calcul la..recalcularea în baza HG.1188/2001..!,iar SOLDA de FUNCȚIE luată în calcul la recalculare era: citez din HG.1188 din 2001= REPUBLICATĂ = în M.O. 600,
din: 11.07.2006, în art.4, al.1), lit.b):
"a) solda de grad corespunzătoare.. ultimului grad militar avut la data trecerii în rezervă;
"b) solda de funcție la MAXIMUM, prevăzută pt.GRADUL MILITAR AVUT la DATA TRECERII în REZERVĂ;.."(majuscu lele le-am scris eu: pt. a sublinia ceea ce era important de reținut.!).

M spunea...

@Iulian Mareș

Pe holurile Parlamentului, Turcan a fost inconjurata de ziaristi. A raspuns ea ce a raspuns la intrebari si, dupa ce s-au oprit microfoanele, o ziarista o intraba pe Turcan:
"In noua lege a pensiilor ne rezolvati si pe noi, astia pe drepturi de autor?"
Turcan s-a intors si a raspuns scurt: "Da, se rezolva!"

Ce dracu se rezolva? Ce nu le convine ziaristilor? Habar nu am! Dar am impresia ca asa isi asigura o presa favorabila: nu zic nimic de pensiile speciale ale ziaristilor si "rezolva" ceva pentru ei in noua lege a pensiilor.

M spunea...

Ghinea (USR) "Nu este consens cu ce categorii de pensii speciale sa acoperim. Am avut nenumărate discuții pe acest subiect, dar, cu cat ne apropiem mai mult de o decizie, cu atât problema se va acutiza si trebuie sa avem discuția asta public. Din punct de vedere al USR PLUS, toate pensiile speciale trebuie sa fie pe masa. Avem niște limite ale CCR, eu cred ca aceste decizii ale CCR sunt greșite"

Se pare ca Ghinea zis si ministrul ZERO se pricepe mai nou si la pensii, ba mai mult decat atat e principalul subiect pe care il discuta.
Forteaza astfel impunerea vointei usr-iste prin santaj. Zice Ghinea ca NUMAI Romaniei i s-a cerut sa faca reforme la pensii in conditiile in care 26 din cele 28 de tari UE au "pensii speciale", Romania aloca pentru pensii 9% din PIB (media europeana fiind 12,5%).

USR aluneca tot mai mult spre stanga, chiar catre extrema stanga. Este mai antinational pe zi ce trece, mai radical, impotriva bisericii si Armatei. Ciudata alianta cu PNL cand doctrinar USR este mai aproape de PSD decat de dreapta de centru sau moderata.

Huhu Rezea spunea...

Mă bucur că Ghinea dă același mesaj ca și acest topic în privința pensiilor magistraților.
Pensiile magistraților au fost create de Valeriu Stoica prin inițirea unei legi organice de modificare a Statutului magistraților.
Nu spune nicăieri în Constituție că magistrații au pensie constituțională.

Leon spunea...

https://www.google.com/url?sa=t&source=web&rct=j&url=https://amp.dcnews.ro/carmen-avram-despre-pnrr-nu-am-crezut-ca-se-poate-rade-atat-la-un-document-oficial-scriitura-de-scolar-mediocru_823566.html&ved=2ahUKEwj6_d2YsIzxAhVN3qQKHeIMDWcQFnoECAQQAQ&usg=AOvVaw19OUjzsUpAtLC7HRXT_pqH&ampcf=1

Huhu Rezea spunea...

DE aici, de la Decizia nr.20/2000 a CCR a pornit prosteala că magistrații ar avea pensie constituțională.
Câteva concluzii sofistice din acea decizie:

"Totodată, Curtea Constituţională retine ca ratiunile pe care se întemeiază prevederile din actele internaţionale avute în vedere în considerentele anterioare ale acestei decizii se afla în convergenta cu dispoziţiile art. 123 alin. (2) din Constituţie, conform cărora "Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii". Într-adevăr, aceste dispoziţii constituţionale nu au un caracter declarativ, ci constituie norme constituţionale obligatorii pentru Parlament, care are îndatorirea de a legifera instituirea unor mecanisme corespunzătoare de asigurare reală a independentei judecătorilor, fără de care nu se poate concepe existenta statului de drept, prevăzută prin art. 1 alin. (3) din Constituţie. Asa fiind, abrogarea art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată, contravine şi principiului stabilit prin art. 123 alin. (2) din Constituţie.
În sfârşit, Curtea Constituţională constata ca argumentele care conduc la admiterea sesizării de neconstituţionalitate formulate de Curtea Suprema de Justiţie se regăsesc şi în poziţia Guvernului care, în calitatea sa de initiator al proiectului noii legi a pensiilor, nu a realizat nici o deosebire de tratament juridic între pensia de serviciu a magistraţilor şi aceea a cadrelor militare, mentinand ambele categorii. De asemenea, Guvernul, prin reprezentantul sau, ministrul muncii şi protecţiei sociale, în cadrul dezbaterilor parlamentare asupra proiectului legii, a combatut propunerea facuta de unii parlamentari de a se abroga dispoziţiile legale care reglementează pensia de serviciu pentru magistraţi, atât prin argumente de drept comparat, cat şi prin invocarea asemanarilor cu pensia de serviciu a militarilor, astfel cum rezultă din stenograma şedinţei Senatului din 30 octombrie 1999. De altfel, Senatul a adoptat art. 198 din Legea privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale în redactarea cuprinsă în proiectul înaintat de Guvern, asadar fără abrogarea art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată, ceea ce a determinat consecinţa aplicării dispoziţiilor art. 76 din Constituţie, referitoare la desfăşurarea procedurii de mediere între cele două Camere ale Parlamentului.
De asemenea, în punctul de vedere comunicat Curţii Constituţionale cu ocazia soluţionării de către aceasta a sesizării de neconstituţionalitate formulate de Curtea Suprema de Justiţie, Guvernul a considerat ca sesizarea este intemeiata, concluzionand în sensul că "prevederile art. 198 din Legea privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, care privesc abrogarea art. 103 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt neconstituţionale [...]".
Deliberarea a avut loc la data de 2 februarie 2000 şi la ea au participat: Lucian Mihai, preşedinte, Costica Bulai, Constantin Doldur, Kozsokar Gabor, Ioan Muraru, Nicolae Popa, Lucian Stangu, Florin Bucur Vasilescu şi Romul Petru Vonica, judecători.
PREŞEDINTELE CURŢII
CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Doina Suliman

Huhu Rezea spunea...

Cu alte civinte, dacă în anul 2000 se desfințau și pensiile militarilor ar fi fost constituțională desființarea pensiilor magistraților?

M spunea...

@Huhu Rezea

Am vaga impresie ca Ghinea nu cu magistratii se lupta. Dar, da, Constitutia nu spune nicaieri de pensii.

La fel cum bine sesizati si dumneavoastra (cand ziceti bine, nu am ce spune, recunosc) "dacă în anul 2000 se desfințau și pensiile militarilor ar fi fost constituțională desființarea pensiilor magistraților?" am impresia ca acum se incearca invers:
1. "Bă, am desfiintat noi pensiile magistratilor, de ce sa ramana militarii?"
2. Urmeaza apoi controlul de constitutionalitate, judecatorii zic ca neconstitutional e doar articolul despre pensiile lor,
3. Ghinea zice: "nu avem ce sa facem, raman magistratii, dar macar scoatem militarii care sunt mai multi!",
4. rezistentii sunt in delir. Se se scandeaza: USR și cu Dej, bagă spaima în burgheji!!
5. Romania e mai bogata,
6. Încep recalcularile si le iese cu virgula pentru ca multe pensii militare cresc. Din fericire vine Turcan cu "noua" lege a pensiilor care tine cont nu numai de contributivitate dar si de echitate, pregatire etc. si in care grupa de munca NU mai aduce spor de punctaj.
7. Militarii se vor bucura de lege UNICĂ a salarizării, lege UNICĂ a pensiei dar rămân cu STATUT de f#tut!!!!
Nu sindicat, nu drept de greva, nu contract colectiv negociat, nu vacante de 4 luni.
8. Vin alegerile, USR se duce la gunoiul istoriei si o luam de la capat, evident pentru cei care nu se vor odihni deja, la 2 m sub pamant!

PS - din documentele UE am gasit, si asa mi-am si amintit, ca si revolutionarii se bucura de pensii speciale, numite, evident, indemnizatii. Gresc?

M spunea...

Adica: NU desfintati pensiile magistratilor ca au acelasi regim ca cele militare dar desfiintati pensiile militare ca nu au sustinere constitutionala! 😂

Calinmihaib12 spunea...

"..MISIUNEA" USR-+.. este aceea de..a crește în sondaje.. PSD-ul..!și..face aceasta "treabă" propunând măsuri sociale: TĂIEREA PENSIILOR SPECIALE..zise "de dreapta"..= dar care sunt "în prlungirea" ..TĂIERII PENSIILOR MILITARE..+..?..de către guvernarea PSD din perioada 2017-2019..!
Aceasta "treabă murdară" a "INTRUȘILOR"..în guvernul "PNL",mai are ȘI MISIUNEA:..de a scoate din..MINTEA ROMÂNILOR..chiar..și numai..IDEEA departid ISTORIC..PNL..!

Iulian Mareș spunea...

Nu vezi mai sus xa încă sunt cam 10% care nici nu știu ca nu știu?!
...încă se mai confundă social-democrația cu neomarxismul!

Leon spunea...

Am intuit bine, vor pastra Formula pentru VRS din Legea 127/2019 , dar NUMITORUL va fi diferit de la un domeniu la altul :
"..Stagiul de cotizare nu va mai fi fix, va fi o formula in functie de domeniu”, a declarat Cristian Ghinea despre stagiul de cotizare. El a adăugat că oficialii Comisiei Europene „s-au speriat de stagiul de cotizare de 25 de ani” pentru că „nu faci decat sa arunci sistemul in aer”. „Vom scoate aceasta scadere brusca si vom gasi o formula viabila sa nu dereglam sistemul, asta ne-am angajat”, a mai spus ministrul."(stiripesurse).