Un produs Blogger.

vineri, iulie 09, 2021

Political correct tinde să discrimineze majoritățile prin răsturnarea valorilor

32 comments
A
La nudiști asta unde merge, la femei sau la bărbați? 


Corectitudinea politică are la bază idea că oamenii ar trebui să aibă grijă să nu se exprime sau să acționeze într-un fel în care ar putea să ofenseze, excludă sau marginalizeze un anumit grup de oameni dezavantajați social sau discriminați

În Statele Unite, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, termenul Political Correctness avea menirea de a evalua corectitudinea (gramaticală, morală și juridică) a limbajului judiciar, administrativ și politic, privind dreptul constituțional sau civil. Mobilul era onorabil, considerându-se că anumite minorități discriminate trebuiau menajate, protejate și chiar avantajate activ, nu numai pe plan verbal: femeile (de fapt majoritare, dar oprimate de „sexul tare”, afro-americanii (negrii americani), bâlbâiții, cocoșații, șchiopii, mongoloizii și alte minorități printre care, nu pe ultimul loc, delincvenții, azi considerați, de stânga mai ales, victime ale „societății neoliberale”, termen care a înlocuit pe cel, cam demodat, de „capitalism”

În Europa, conceptul de „corect politic” și-a avut originea în leninismul de stânga, pentru a desemna pe cineva care aplica cu multă fermitate linia partidului. Cu timpul conceptul a evoluat spre un sens ironic, pentru a desemna pe cei care, exagerând în fermitatea aplicării liniei partidului, deveneau insuportabili.

Termenul, preluat în engleză ca Political Correctness (prescurtat PC) este o expresie utilizată pentru a descrie strategiile instituționale de înlocuire a expresiilor și termenilor din limba curentă care pot jigni minorități etnice, de gen, orientare sexuală, religioase, persoanele cu handicap fizic sau psihic, în vârstă, de altă rasă, etc. Are la bază lucrările teoreticienilor școlii de la Frankfurt în frunte cu Theodor Adorno, Erich Fromm și Herbert Marcuse.

Corectitudinea politică are la bază două idei:

Limbajul curent conține numeroși termeni care sunt considerați jignitori de persoanele care aparțin unor minorități etc. Folosirea acestor termeni jignitori ("țigani" de exemplu) perpetuează o situație de discriminare.

Înlocuirea acestor termeni jignitori cu alții neutri reduce discriminarea și promovează buna înțelegere, cu rezerva de a nu leza normele morale și religioase tradiționale.

32 de comentarii:

Iulian Mareș spunea...

Adică să mă fac că nu văd postările inteligente ale lui Mezar, Nicu_T_Avia...etc?
Ma conformez și SUSȚIN! 😂🤣

M spunea...

La Wimbledon marele tenisman Boris Becker, acum comentator sportiv a spus despre prietena unui jucător maghiar:
"Ei spun ca au cele mai frumoase femei in Ungaria. Nu stiu asta, dar cu siguranta este foarte draguta."


A luat foc internetul din cauza acestei "remarci sexiste care transformă femeile în obiecte!"
A înnebunit lumea!!!!

Gigi spunea...

Deci,sã înţeleg cã acum,în noua era mondiala,eurpeana şi inaintarea spre....etc,
nu putem sà ne mai exprimam,sã facem un compliment unei femei dragute,cã Slava DOMNULUI,e plin pamântul,deoarece cazi in partea cealaltã,eşti acuzat de sexism? Cred cã este valabil numai dacã o faci in public,între patru ochi nu se pune😂

Leon spunea...

https://www.google.com/url?sa=t&source=web&rct=j&url=https://m.mediafax.ro/amp/externe/romania-are-un-nou-amabasador-in-sua-cine-este-andrei-muraru-20177642&ved=2ahUKEwjIh5W3pdbxAhUBgf0HHVMfDBAQFnoECCwQAQ&usg=AOvVaw3sUcA9hyRNpEct5n3H5cEu&ampcf=1

Fost parasutist spunea...

Uratele se revolta. Cum sa spui despre o femeie frumoaa ca e ... frumoasa?! Nu-i corect!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Eu sunt discriminat fiind tinut pe loc de la actualizarea-majorarea pensiei de peste 10 ani, dar asta nu-i discriminare si nu ma apara sau sa-mi faca dreptate nimeni, decat daca as umbla in gurul gol si as fi batut de cei morali pentru exchibitionism, dar atunci neomarxistii si globalistii mi-ar sari in ajutor si m-ar apara ca sunt discriminat si persecutat pentru orientarea mea sexuala, devianta! Bravo. Mișule! Maine, poimaine vor da o Ordonanta de Urgenta sa mergem in pieile goale in mod obligatoriu in public, si atunci sa vezi panarama lumii cu cei care o au trihirica! Nu-i asa, Mezare?

Leon spunea...

Academicianul Constantin Balaceanu Stolnici, desi are 98 de ani, NU si-a depus dosarul de Pensie, lucreaza ca profesor universitar si la aceasta venerabila varsta..!

,, Cu rețelele sociale v-ați împrietenit?

C.B.S. Stau departe. Nu îmi plac, sunt periculoase, fără control. Orice imbecil poate să spună ce vrea și se difuzează repede și se creează crize care provoacă numai necazuri. Sper să mai scadă puțintel entuziasmul pentru aceste rețele și să reintrăm într-o formă în care reperele fundamentale antropologice ale speciei noastre să reintre în acțiune fără exagerările puerile și imbecile care se agită acum.

Aveți un mesaj pentru cei care ne conduc?

C.B.S. Să mai citească istorie. Au multe de învățat. ,,( Jurnalul National)

Cezar spunea...

CorneliunSSon
Mai ai si tu rabdare 10 ani si se rezolva !

Leon spunea...

https://ziare.com/social/stiri-sociale/populatia-romaniei-la-1-ianuarie-2020-1689594

M spunea...

Uite cum se fabrică o discriminare!

Un(o) transgender cetățean român de etnie maghiară, trăind în Spania reclamă că a fost abuzat pe aeroportul din Cluj de Poliția română.
Aici articolul:
https://www.google.com/amp/s/m.ziare.com/amp/social/femeie-trans-umilita-pe-aeroportul-din-cluj-napoca-1688802

Mai apoi, urmărind imaginile video se constată că e doar o minciună ordinară. Același site publică și adevărul:
https://m.ziare.com/stiri/transgender-umilinta-aeroportul-cluj-reactie-politie-1689372

Ăștia nu realizează că a insista așa, d-a 'mboulea cu discriminările astea inventate se poate ajunge exact la reacția inversă?

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Leon, Mură-n gură are ceva doxa, e mai tanar ca fiu-miu cu multi ani, si va fi racolat de serviciile secrete americane in locul lui Major, numit-plecat ambasador in Iordania, tot ca spion american. In SUA va fi stors de CIA ca pe o lamaie, apoi luat de craci si scuturat sa-i pice toate ce le are prin poznare si cotloane si plimbat detectorul pă cadavrul lui sa depisteze eventuale urme de Kremlin... Asta-i procedura stas cu Petrovii! 100% are scoala de securani cu diploma de pe timpul lui Petrov. In Iordania, Major cred ca stie ca pentru spionaj il poate paste spanzuratoarea...

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Am transferat la mine pe fb subiectul de pe coperta acestui topic. Multumesc pentru postare, @Onorabile!

y spunea...

ALBII ȘI IDEOLOGIA WOKE
„Înlocuirea acestor termeni jignitori cu alții neutri reduce discriminarea și promovează buna înțelegere, cu rezerva de a nu leza normele morale și religioase tradiționale.”
Bună dimineața, acuma v-ați trezit! Chiar credeți cu tărie în ultima frază?
Prin corectitudine politică nu, nu se vor „leza normele morale și religioase tradiționale”, ele vor fi șterse-eradicate cu totul! și întru adevăr, nemai-existând acele norme, atunci clar nu mai ai ce să lezezi.
Cred că nici nu gândiți prin ce trec și ce li se pregătește albilor din SUA, GB, Franța și în curând celor din restul europei.
În sua, Nancy Pelosi (partidul DEMOCRAT, atenție) - purtătoare de cuvânt în congres – consideră că este de datoria ei dată de Dumnezeu să înlăture orice republican, iar albii mai că sunt obligați să meargă la cursuri de reeducare în care învață cum să-și ceară scuze față de minoritari, doar pentru vina de a fi albi. Dacă mai sunt și heterosexuali, conservatori, sunt cu atât mai vinovați.
În anglia a avut loc o conferinţă la care s-a susţinut că imperiul britanic a fost mai rău decât nazismul, iar Churchill, acest fals erou al luptei împotriva fascismului, a fost un fascist şi un criminal rasist!
În franța se discută dacă la dezbaterile în care se vorbește despre minorități să poată participa și albi și dacă li se permite, atunci ei ar trebui să tacă din gură și să nu vorbească.
https://www.foxbusiness.com/politics/sen-rick-scott-work-corporate-america-backlash?fbclid=IwAR2-8HWQHxoZi2m9HlkaTpT9XsZpOo_L_hHigeKukOj27YPfsQxTrj-0TeA
https://republica.ro/cum-priveste-un-roman-in-uk-sminteala-care-otraveste-mintile-britanicilor
https://gandeste.org/analize-si-opinii/petre-caluian-victoria-neo-marxismului-in-america/119130/
P.S:
1. La următoarea reclamă de la vodafonane, acordați mai multă atenție conținutului, să vedeți cum se inoculează „corectitudinea politică” în mințile oamenilor.
2. Despre raportul Matic nimic, nimic, sau ne facem că nu știm despre ce este vorba?

Gigi spunea...

Interesant! Întrebarea se pune,unde au disparut 5 mil.de români şi cum pe listele electorale sunt 18 mil.cetateni cu drept de vot? Bine,întreb şi eu,nu ca nu as sti rãspunsul.
Pai,în ritmul asta ajungem la o populatie de 15-16 mil.numai in 20-30 de ani,poate mai repede,exact cum au preconizat unii acum câtiva ani.Grav,f.grav!

Leon spunea...

"Numărul total de cetățeni cu drept de vot înscriși în Registrul electoral la data de 25 august 2020 este de 19.004.986, cu 21.401 mai mulți față de ultima informare publică realizată de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) pe această temă, potrivit căreia, la data de 31 iulie 2020 figurau în Registrul electoral 18.983.585 de alegători români."
Pai daca mai bine de 4 mil. sunt sub 18 ani deci fara drept de vot, cum naiba avem 19 mil.de votanti cand pe liste ar trebui sa fie pana in 15 milioane..?!

Gigi spunea...

Asta mã mir şi eu!
Undeva este o minciunã sfruntata,Made in ROU.

Viorel spunea...

Domnule Gigi, nu vă faceți probleme. În urma votului dat de unii europarlamentari (cu domnul Cioloș în frunte / eu l-aș pune ca și în armată când Cdt. Pl. Lt.maj. Mateș Simion spunea: Vă arăt și vă explic, faceți ca mine / să-mi arate ce trebuie să facă un bărbat pentru a putea naște.) români privind (Intr-un mesaj pe Facebook, Terhes sustine ca raportul Matic, votat cu 378 de voturi pentru, 255 impotriva si 42 de abtineri, "prevede ca si barbatii pot naste".) faptul că și bărbații pot naște.
„În anul 2020, numărul născuţilor-vii înregistraţi la oficiile de stare civilă din România a fost de 178,63 mii copii, cel mai mic număr de născuţi-vii din 1930 până în prezent” (născuții-vii, depinde câți au trait și câți au murit datorită condițiilor „excelente” din maternități). Vă dați seama cum va crește natalitatea și nr. polulației în România când vor începe din 2022 și bărbații să nască ? Eu îi sfătuies să înceapă deja (păcat că nu au prins și acest proiect în PNRR) să construiască maternități și să cumpere câte mai multe incubatoare.

Huhu Rezea spunea...

Viorele
Nu ai înțeles că este vorba de femei care în posteala sau nebunia lor se cred bărbați?
Doar în mintea lor bolnavă se cred bărbția. Fizic sunt tot niste femei cu vagin, utere și ovare care râmân gravide pentru că se dedulcesc cu semințe bărbătești.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Sa arate si ca drackul, numai cu Raluca Muian sa nu semene, in rest toate bun si frumoase!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Mai dai si tu acolo o roata de cas, o pulpa de ied si trec cei 10 ani... Cu anii iti dau dreptate, nu sper mai devreme!

Calinmihaib12 spunea...

Gigi: abia acum te-ai prins..despre minciuna GOGONATĂ cu cei "19 milioa ne de alegători"..??!(..în 1990 au fost înscriși pe liste vreo 16 milioane dealegători..!).

ifrim spunea...

Aia,(ăla) ,nu merge la nudiști merge la Cezar apoi transmiteți live cum naște cu forcepsul!

Iulian Mareș spunea...

Tareee! :))

Iulian Mareș spunea...

Mai cunosc un personagiu, Avocat galactic, Economistul si Cosmonautul Caii Lactee, un țapinar cosmopolit in fapt, care are trecut in certificatul de nastere, de tip nou, Parinte 1 si Parinte 2!

Iulian Mareș spunea...

sunt migrantii autohtoni...! legal au domiciliul aici, in tara, insa ei penduleaza prin lume si nu ma refer doar la țigani! Ia sa te interesezi cati maramureseni mai sunt acasa si cati moți!
Unii au inceput cu vandutul ziarelor la semafor, ceilalti s-au facut budiști!

CEZAR spunea...

Hai Fa GELOASO..sa vina ...din spate este chiar foarte buna......

CEZAR spunea...

Am functie libera...Magar - coeficient 69
Te incadrezi si vei avea si cas si pulpa de iedut...daca mai lasa vreuna SE I CU of Dubai !!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Cezar, se poate sa-ti iau functia ce o ai din cruda tinerete? O iau pe aia din capul mesei intinse si plina de bucate!

VIOREL spunea...

Tradus corect din ungureşte în româneşte este: ,,femeia este drăguţ" şi astfel se împacă cel puţin gramatical ambele sexe.

Viorel spunea...

Domnule Huhu Rezea, eu am citit din ce a prezentat presa despre „Raportul Matic”, am vrut însă să fiu și eu puțin răutăcios ca și alții la adesa domnului Ciolos și acei europarlamentari români care au votat acest raport. În plus, dacă domnișoarele se cred bărbați, să le asigurăm locuri de muncă în mină în subteran nu la suprafață, pe șantierele patriei pe vânt, ploi sau acum pe caniculă sau în alte locuri unde este totuși necesară forța și rezistența unui bărbat, după care le „facem” copii câți vor.

M spunea...

@Huhurez

Ce ciudat! Unul care se crede Ștefan cel Mare e trecut pe pastile!

Ăla care se crede femeie este mângâiat pe creștet și apoi cei din jur sunt obligați să îi spună:"Sărut mâna, doamnă!"

M spunea...

@Viorel

😂😂😂

ÎN UNGARIA TRĂIESC NUMAI BĂRBAȚI ȘI FEMEI, TOATE CELELALTE “PERSONAJE DE POVESTE” POT PĂRĂSI ȚARA.


Declarația aparține ministrului familiei din Ungaria, Katalin Novak.