Un produs Blogger.

joi, decembrie 30, 2021

Cerem MApN-ului să-l zorească pe premier să dea mai repede avizul pe PL-x 199/2020

95 comments

Ce aflăm noi din răspunsul pe care Departamentul pentru relația cu Parlamentul din MApN il dă unui petiționar militar care se adresase greșit Ministerului Muncii?
1. La nivelul acestui departament nu se cunoaște semnificația sintagmei "aplicarea din oficiu a unei dispoziții legale"
Informează greșit petentul că indexarea cu 10% a pensiilor militare mai mici de 2500 lei s-ar efectua din oficiu, deși OUG 130/2021 prevede la art. 45 că indexarea cu 10 % se face prin derogare de la articolul 59, articol care reglementeză  indexarea din oficiu, adică indexarea de 2,6% pentru anul 2022, coroborat cu Comunicatele INS.
Adevărata indexare din oficiu este cea de 2,6% pentru pensii mai mari de 2500 lei. Ea se aplica și in situația în care nu era prevăzută, de altfel,  inutil, în OUG nr. 130/2021. In privința acestei categorii de pensii militare, Ordonanța nu derogă de la art. 59 din Legea nr. 223/2015.
2. Ministerul Apărării este în continuare interesat de eliminarea inechităților din sistemul pensiilor militare printr-un vehicul juridic de tipul PL -x 199/2020, prin crearea cadrului legal care să asigure mai întâi recalcularea acestora prin aducerea elementelor salariale componente  ale bazei de calcul la valorile  prevăzute în legea salarizării și, apoi, actualizarea lor, corespunzător creșterii salariului minim pe economie, indicator variabil de calcul al soldelor de funcție și de grad. 
3. Departamentul știe că proiectul de lege s-a impotmolit la comisiile raportoare ale Camerei Deputaților, dar a uitat că forma provizorie a Raportului, întocmit așa cum au dorit reprezentanții MApN și MAI, a fost trimis de Comisia de apărare, încă din decembrie anul trecut, pentru reavizare la Guvernul Cîțu și de acolo a fost repartizat ministerelor de resort, pentru opinii care să susțină elaborarea unui punct de vedere. 
Spre edificare citiți AICI.
Guvernul Cîțu nu a comunicat vreun aviz pe acest proiect de lege, iar Guvernul Ciucă nu e emis niciun punct de vedere de la instalare și până în prezent.


 

95 de comentarii:

  1. DEŞI AM PROMIS CĂ NU O SĂ COMENTEZ PÂNĂ LA ANUL, NU MĂ POT ABŢINE.COMENTARIU MEU ESTE SCURT ŞI LA OBIECT.ATÂTA TIMP CÂT SATANIŞTII GLOBALIŞTI NU AU DORIT DE ATÂŢIA ANI MĂCAR SĂ INDEXEZE PENSIILE MILITARE MODIFICÂND ABUZIV O LEGE ORGANICĂ (L223 din 2015), NU VOR VOTA NICIODATĂ O LEGE CARE SĂ FACĂ "DREPTATE" PENSIONARILOR MILITARI ŞI SĂ ÎNLĂTURE INECHITĂŢILE, DEOARECE ESTE VORBA DE RECALCULAREA ŞI ACTUALIZAREA PENSIILOR CARE PRESUPUNE ALOCAREA UNOR SUME IMENSE DE BANI DIN BUGETUL ALOCAT EPAVELOR (SH-URILOR) DE CARE VOR SĂ SCAPE GLOBALIŞTII.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Armata Romana face bine ca se doteaza.
      Tu esti sigur epava in comparatie cu sistemul Patriot si avioanele F16.
      Hai valea cu sorcova! 😂

      Ștergere
  2. Am mai spus și mă repet că PLx 199/2020 v-a intra pe ordinea de zi la Camera Deputaților după definitivarea Dosarului 4241/2/2020 .
    Deficitul financiar lăsat de cele 3 CPS -uri NU SE CUNOAȘTE CU EXACITATE DECÂT NUMAI DUPĂ închiderea dosarului .
    Este un lucru destul de LOGIC .
    Nu poți acorda nici un ban dacă nu știi cât ai de dat din URMĂ = 01.07.2017 și respectiv de RECUPERAT din URMĂ în cazul în care s-a dat ceea ce nu trebuia să se dea = Indexările MAI.
    Dosarul 4241/2/2020 BLOCHEAZĂ PLx 199/2020 .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Procurorilor și magistraților nu doar că li s-a cumpărat tăcerea dar au devenit ei înșiși ca instituții, în care unul măcar nu se dezice de mita faraonică a salarizării și pensionării privilegiate, complici ai mafiei politice. Au devenit fără exagerare factor de pericol la adresa siguranței naționale.
      Numai că militarii din servilism și și dorință de pricopseală fanariotă cu ranguri și grade care să le dea o caricatură de autoritate doar în propria cazarmă chiar neavând privilegiile celor două categorii, prin neimplicarea constituțională la care erau obligați, devin și ei complici, aspect mult mai grav prin deznodământul prăbușirii ultimei speranțe a poporului.

      Ștergere
  3. Plx 199/2020 a ramas obsesia lui Huzu, nu se poate obisnui cu ideea ca e un proiect perimat pentru politicieni in conditiile in care L 223/2015 si L 153/2017 se vor abroga in anul 2022!!! Asta e si motivul pentru care au inghetat salariile politistilor si militarilor si au vrut sa inghete si pensiile militare!!! Potrivit obligatiilor asumate in PNRR pensiile si salariile din noile legi nu vor creste, din contra o parte vor suferi diminuari!!!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Te arde la pipota ..PUI DE NAPIRCA !

      Ștergere
    2. Din păcate ai dreptate. Proiecţiile multianuale ale bugetului MApN nu conţin nici o tendinţă de creştere, revizuire, actualizare sau cum vreţi să speraţi. Cel puţin până în 2027 nu se ştie dacă se vor da chiar toate indexările. Treaba acestui blog ete ,,ce bine ar fi dacă!''. La mulţi ani şi să depăţim şi acest cincinal sub semnul măciucii.

      Ștergere
    3. Din păcate ai dreptate. Proiecţiile multianuale ale bugetului MApN nu conţin nici o tendinţă de creştere, revizuire, actualizare sau cum vreţi să speraţi. Cel puţin până în 2027 nu se ştie dacă se vor da chiar toate indexările. Treaba acestui blog ete ,,ce bine ar fi dacă!''. La mulţi ani şi să depăţim şi acest cincinal sub semnul măciucii.

      Ștergere
  4. Militarii angajati....un esec. Nu se ridica nici 10% din valoarea unui militar in termen din trecut, ii lasa cu ochii in soare si pleaca. Rezervisti militari...un esec. I-am vazut, trei grasi si o pipita, care alergau 10 metri in echipament sportiv si renuntau. Efectivele incadrate abia ocupa o juma` de stadion. Tehnica invechita este in sfarsit inlocuita pe ici pe colo, cu alta la fel de veche. La parada, da bine la civili, frecata, vopsita si lustruita. Generalii ies in fata si scot pieptul plin de decoratii, asigurand civili ca suntem bine pregatiti si dotati si ca vom face fata la orice provocare. Rablele cumparate pe bani multi de la jmecheri, sunt putine si depasite. Dar cine stie cine castiga din afacerea asta! Civili care cred toate balivernele generalilor cu pieptul plin de decoratii, le recomand sa acCeseze cateva filmulete, care sunt la indemana oricui, cu aplicatiile militare facute de "inamicul" Rusia. Au ce vedea si atunci vor vedea cu ce trebuie sa ne "confruntam". Eu in calitate de pensionar militar cu atributii de rezervist inca, astept sa vina Putin. Sa apar averile bogatilor si ale alesilor nostri care isi bat joc de mine. Cred ca le voi tine pumnii, pe un camp de capsuni de prin Spania.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 😁 Pe 03.01 (prima zi lucrătoare a anului) trimit cu confirmare de primire livretul militar către Centrul Militar de care aparțin cu explicația că:
      "În consonanță cu prorogarea drepturilor mele, prorog și eu obligațiile mele. Voi anexa și angajamentul de confidențialitate pe care îl consider nul de drept ca urmare a faptului că una dintre părți nu și-a respectat obligațiile stabilite prin lege!"

      Ștergere
    2. si eu astept sa apar averea mafiotilor din colonie
      hahahaha,eu chiar vreau,dar sa vezi ce show va fi,sa vezi foc incrucisat,ne vom rade serios
      macar sa fie ceva actiune,dar eu nu cred ca Putin va actiona

      Ștergere
    3. @ M. Ce cocos esti tu! Aia cu trimiterea livretului e fumata! L-au mai trimis si altii la precedenta desfiinare a pensiilor militare. Direct la M.ApN. Insotit de notificarea privind denuntarea juramantului militar. Tot cu confirmare de primire! Si nu s-a intamplat nimic. Ba culmea ca dupa ce au reintrodus legea pensiilor militare, MApN le-a trimis respectivilor livretele inapoi. Asa ca te zbengui degeaba! Pusca tata, e solutia! Restul reprezinta poezii!

      Ștergere
    4. @ED

      Văd că ești agresiv din fire nu numai când ești antivaxer. 😁 Te-ai ofticat că ți-am de peste bot cu postarea aia? E vina mea că în articolul citat de tine evreii zic că trebuie să te vaccinezi?
      Lasă semidoctule nu pune la inimă. Eu am și uitat!

      Revenind la subiect!
      Îmi fac din timp în timp curățenie în casă. Livretul îmi e inutil deci îl trimit la emitent!
      Am spus ce am să fac eu, nu am zis că trebuie să faci și tu sau altcineva același lucru pentru că eu am bun simț. Știi ce e aia? Nu cred!

      Să pun mana pe pușcă? 😁 Vorbești serios? Cum spuneam: agresiv și inutil!

      Ștergere
  5. Este foarte potrivita și oportuna indexarea din oficiu de 2,6% pentru pensii mai mari de 2500 lei!
    Mulțumim domniilor voastre, însă arhicunoscutul bacșiș pornește de la 5%!
    Ce este sub 5% ne dezonorează, iar prima tranșă se returnează!
    Ce plm, o mizerie de răspuns...! Nu va fi în 2022 niciun PLx-199! Adică abia au dat 10% pensiilor <2500 lei (și banii ăia dați prostește) și voi credeți povești...?
    Glume de sfârșit de an...

    RăspundețiȘtergere
  6. https://www.youtube.com/watch?v=vpF2NpNLv5w&ab_channel=Cococutecat

    RăspundețiȘtergere
  7. @Huhu, nu m-am adresat GRESIT Min .Muncii ci am facut-o intentionat stiind ca prin intermediari oficiali vor fi nevoiti sa raspunda intr-un fel sau altul.Daca ma adresam direct ,petitia mea ar fi ajuns la NECITITE sau neinregistrata la cosul de gunoi.
    La multi ani camarazi!
    Sa dea Domnul sa traim cat mai mult si sa luam pensie -mare,mica,cum este inca cativa zeci de ani,asa ca sa-i enervam si sa mancam din coliva lor a dusmanilor si oponentilor nostri.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @Tehnocrat

      Dacă lucrăm la petiții la Ministerul Muncii citeam primul rând, vedeam că e vorba de un militar care cere ceva care nu e de competența mea, apăsam pe buton și emiteam instant doua adrese:
      - prima care MApN prin care le trimiteam petiția spre competentă soluționare,
      - a doua în care vă informam că am trimis adresa de la punctul anterior.

      Atât doar că se lungea un pic termenul de răspuns.

      😂 Asta zic și eu: să trăim să vedem cum mor dușmanii de necaz!!!!!!

      Ștergere
    2. Domnule Viorel Kiss. Și eu am trimis o petiție domnului ministru al Muncii Budăi și ministrului de Finanțe Teodorovici când PSD-ul era la guvernare solicitând să abroge prevederile art. 11 pct (1) din OUG nr. 90/2017 privind acordarea ajutoarelor la trecerea în rezervă: (1) În anul 2018 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă. Petiția a fost documentată și la la care am anexat Hotărâri definitive ale C.Ap.Suceava unde foarte mulți pensionari au beneficiat de aceste prevederi (în special MAI / Jandarmi, I.S.U., SRI, Poliție de Frontieră, Penitenciare). Ca drept dovadă că au înțeles perfect discriminarea dintre pensionari (înainte de 2010 și cei din perioada 2011-30.06.2017), doamna prim ministru Viorica Dâncilă, pe 28. Decembrie 2018 emite O.U.G. nr. 114 unde la art. 41 prelungește prevederile art. 11 pentru perioada 2019-2021. Primesc răspuns de la cei 2 miniștri că nu este de competența dânșilor și că petiția a fost trimisă spre soluționare ministrului Ap.N. Ministrul Ap.N. mi-a spus printr-o adresă, (Altă întrebare). Că nu depinde de dânsul ci de către Guvern.

      Ștergere
  8. Oare ce trebuie sa se mai intample.........nu am vz nici o reactie.......?! doar lamentari,invidie,sofisme....Pare ca nimeni nu este doritor de solutii reale.
    Va propun o alternativa, ca mijloc de protest ,(comoda pentru toti rezervistii): trimiterea (cu confirmare de primire) pe adresa aluia din ,sau din afara cortului, a livretelor militare , si ulterior notificarea mapn,mai si sri, cu privire la renuntarea unilaterala la toate angajamentele asumate la trecerea in rezerva.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @Magda, Buna idee, dar s-o facem organizat, aici pe Onorabilul sa dam tonul actiunii si oganizarii acestui inedit protest, si sa le trimitem absolut toti in aceeasi zi, sa scriem ca acesta e in semn de protest pentru batjocora, umilintele si terfelirea pensiilor si onarei militare! Haideti camarazi, jurati s-o facem toti o data? Pe plicuri sa scriem ,,Guvernului Romaniei si Prim Ministrului pentru luare la cunostinta''

      Ștergere
    2. Numai daca aveti sub 63 de ani..!!

      Ștergere
  9. V-ați găsit să cereți lui ĂĂĂÎÎÎ...și guleraților pe care-i controlează de 10 ani , ca să facă ceva ce MIMEAZĂ că vor de ani buni. Apoi , blocajul era la MAI la Lucică . Nici MFA nici MAI nu vor vreo modificare a L 223 , deoarece le covine de minune cum este acum. Numai cineva politic din afara sistemului poate face ceva. Dar Dîncu abea învață la grupa mică cum merge sistemul.

    E o glumă și o MIMĂ plx-ul

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. PLX 199 este doar un rachățel din drum peste care trec camioanele grele...

      Ștergere
  10. https://www.national.ro/social/curtea-constitutionala-a-dat-o-decizie-cruciala-in-cazul-pensiilor-vesti-proaste-pentru-acesti-romani-747474.html

    RăspundețiȘtergere
  11. Orice modificare (în avantajul militarilor) a legii 223 va stârni un val de atacuri la adresa lui Ciucă pe sistemul: "e militar, își dă lui!" situație complet de nedorit pentru Ciucă-Johannis.

    Varianta posibilă este ca această măsură să apară că urmare a "consultanței" Băncii Mondiale asupra sistemului de pensii (românii lasă ușor capul în jos când primesc ordine din afara țării).

    Trecerea Plx 199 ar da apă la moară atacurilor atât din partea partidelor extremiste (USR și AUR), cât și a partidului populist (PSD) dar chiar și a aripii Cîțu (și Orban) din PNL (amândouă nu prea încântate de primul ministru Ciucă impus de Cotroceni).

    Deci eu cred că avându-l pe Ciucă nu vom obține nimic decât la recomandarea unor organisme internaționale (și de ce ar face-o acestea?)

    RăspundețiȘtergere
  12. Noul an se pare ca va aduce oarece modificari la pensii inclusiv la cele militare .Minunatul PLX 199/2020 asa cum e gandit de gulerati nu poate rezolva problema numeroaseor inechitati, dimpotriva varianta gulerato-struto-camileasca nu va face decat sa adanceasca inechitatile si discriminarile! Asa cum de fapt a facut si indexarea aiuristica de 10% pentru unii si 2.6% pentru majoritatea! Bataie de joc! Foarte posibila introducerea impozitului progresiv ca in multe tari occidentale(deci nu inventam noi mersul pe jos si apa calda) astfel incat pensiile de 5 cifre ar putea sa cunoasca , in majoritatea cazurilor, pe buna dreptate , scaderi sensibile! Haosul si abrambureala pe o parte, dezmatul la unele pensii , trebuie sa inceteze!

    RăspundețiȘtergere
  13. In calitate de coleg de generatie cu Ciuca, va spun niste chestii. Dintre cei aflati la butoane in sistem la ora actuala, sunt mai ametiti ca niciodata. Extrem de putini fac diferenta intre actualizare si indexare. La MAI sunt si mai ametiti, nu mai face diferenta nimeni. La fel si parlamentarii din comisiile de aparare. Notiunile de pensie suplimentara etc., sunt deja de origine extraterestra.

    In aceste conditii, pensionarii militari din vechile generatii si care cunosc bine notiunile mentionate, se lupta cu morile de vant. Pe de alta parte, si pensionarii militari au comis greseli dupa greseli, ametindu-i pe militarii activi. Marea majoritate au mers pe drumul cel drept - au insistat pt. acordarea de pensii militare dupaprincipiu de baza: actualizare ori de cate ori se majoreaza soldele militarilor activi si cu asta basta. Insa, o mica parte s-a tinut de ghidusii, si din zgarcenie, ignoranta si parsivenie, au eludat cerinta principala, descoperind niste portite de a-si majora propriile lor pensii, optand pt. contributivitate. In aceasta categorie mai intra si nostalgicii L. 119/2010 (Oprea-Boc) prin care, trezindu-se cu pensiie majorate, urmare a unor derogari principale de la contributivitate (stagiu de cotizare de numai 20 ani, respectivii chiar au crezut ca sunt contributivi). In timp ce militarii pensionati cu adevarat pe contributivitate pe L. 263/2010 (intre anii 2011-2016), s-au trezit cu niste pensii real contributive de toata jena (intrebati-l pe binecunoscutul subofiter Teodor Laurentiu care s-a pensionat pe L. 263/2010 cu o pensie contributiva sub 2000 lei, iar pe L. 223/2015 a pensiilor militare, subofiterul in cauza a sarit bine de 4000 lei pensie). Astfel incat si militarii pensionati i-au dus in eroare atat pe militarii activi si pe parlamentarii din comisiile de aparare. Intrucat unii militari pensionati cereau una, iar altii cereau alta. Interesant este ca cei care cereau alta (contributivitate), erau o minoritate care isi vedea doar propiile interese, dar acestia sunt si cei care au bulversat pe militarii activi si pe parlamentarii din comisiile de aparare.

    Asa ca mai, baieti, reculegeti-va un pic si daca vreti sa obtineti ceva, reduceti-va cererile la o abordare simpla. Iar aceasta nu poate fi decat actualizarea pensiior militare ori de cate ori sunt majorate pensiile militarillor activi. Asa cum a fost L. 164/2001, asa cum a prevazut in original si L. 223/2015. Fara alte povesti si cerinte. Nu mai ametiti decidentii nici macar cu indexarea. Care oricum se va scoate si la civili din 2030. Daca pensiile sunt actualizate la zi, in functie de majorarile soldelor, la ce va mai trebuie indexare, din moment ce ramane actualizarea? Ca sa depasiti soldele militarilor activi si iar sa ajungem in anomalie? Pt. ca asta se intampla cu indexarea, daca nu cresc soldele, nu se actualizeaza pensiile - dar se indexeaza, si astfel pensiile depasesc soldele.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ED,
      Ca sa te cred da-mi 2-3 repere ca ești generație cu Ciuca!
      Atenție la improvizații gen LM, școală...etc!
      Eu kiar cunosc ceva-ceva din militarul Ciucă!

      Ștergere
    2. @ Iulian Mareș. Crede-ma pe cuvant! As atasa pozele cu Grasu' ca asa ii ziceam, am o duzina. Dar nu am cum pe blog. Asa ca iti dau doar un reper de care Ciuca precis nu vrea sa isi aduca aminte! Dadea cu ciocu' in scoala militara. Diverse, cum ar fi saritul gardului etc. Asa ca colegii lui de pluton, i-au pus putin patura in cap si da-i si da-i! Dar sa nu mai zici la nimeni!

      Stilul nativ a lui Ciuca, este urmatorul: pare la suprafata sociabil, joviabil, dar in esenta lui este valetul perfect al sefilor. De aceea au si cerut americanii sa fie pus premier.

      Ștergere
    3. Trimite în atas pozele, pe adresa de gmail a blogului, și le redirecționez eu spre @Mares🤣

      Ștergere
    4. GENIAL,ED!!!
      exact cum spuneam,sunt promovati exclusiv obedientii perfecti
      dupa ce ca nu prea mai gasesti oameni de calitate prin toata armata mai pui sef si un slugoi gras de nesimtire(am auzit ca ar fi fost mare erou de cort)
      suntem in prapastie si cu rahatul pana la frunte de mult timp ,nu cred ca mai ne ridicam vreodata,finalul natiei romane este foarte aproape.

      Ștergere
    5. @ED
      Huhu,

      Nu-mi este străin, cum am spus..., îl știu de maior! Nu am poze cu el pt că în foto ii întra doar capul!

      *Are defecte, însă nu îl poate evalua orice râtan care nu știe Nordul cu busola în mână..., așa că veșnicul kibiț insolent îi put rău picioarele și gura!...
      Uite cum se bagă și el în discuția veteranilor...(ora 17:24)

      Ștergere
    6. Cum dracu dacă ăștia au fost colegi unul a ajuns șef al StM și apoi prim ministru iar altul e pensionat cu o pensie de kkt?
      Știu, ratații mereu vor spune că ăilalți au reușit în viață pentru că sunt niște nenorociți spre deosebire de ei, ratații, care sunt un exemplu de integritate și inteligență!

      Normal că îl aplaudă pe ED ăla de a păzit gardul unității și se plânge că asta nu e considerată "lucrare de excepție"! 😁

      La mulți ani și fiți mai buni și mai înțelegători CA plesnește dracului ficatul în voi de atâta oftică!

      Ștergere
    7. @un oskar = o pensie

      Super genial nu genial. Peste Einstein. 😂
      A mancat pui bio si nu a racit de la 12 ani cred ca asta e secretul. 😁
      Doar tu si ala care lupta impotriva satanistilor globalisti (si a Ocultei) nu ati fi profitat daca erati in pozitia de a face asta. Restul e o adunatura de slugoi. 😁
      Nici mie nu-mi place personajul dar astia suntem.
      Asa ca medie romanii sunt niste ingerasi si doar astia care ne conduc sunt niste nemernici?
      La urma urmei sunt multe feluri de Oculte, una e formata din prosti plangaciosi. Si botisti.
      Cum putem scapa de Oculta asta?

      Ștergere
    8. Sunteti prea rautaciosi si nedrepti cu al nostru Premier !
      Eu l-am urmarit live aseara pe TvR1 la orele 21.00 si timp de aproape o ora a raspuns cinstit la toate intrebarile moderatoarei !
      A recunoscut ca nu are deloc experienta unui politician mincinos, chiar isi doreste sa scoata tara din criza sanitara, economica si nu m-as mira sa reuseasca !
      Dar daca nu majoreaza pensiile militare cu 10% la toata lumea, nu este bun de Premier ..!
      PS. L-am rugat sa vorbeasca mai rar si cu pauze mai lungi pentru a fi inteles si de unii Ardeleni( gen @Avia)..:)).

      Ștergere
    9. @Reddog

      Asta e super tare și o "fur" să o pun pe pagina mea de Facebook!!!!

      "Așa ca medie românii sunt niste îngerași și doar ăștia care ne conduc sunt niște nemernici?"


      😂👍

      Ștergere
    10. „Decizia prin care am decis ca o parte din sistemul sanitar, şi aici ne referim la infirmieri şi brancardieri, şi personalul din învăţământ să primească o parte din ceea ce li se cuvenea, conform legii, a fost o decizie pe care am luat-o ţinând cont de activitatea pe care au desfăşurat-o, o desfăşoară şi urmează să o desfăşoare în mod nemijlocit direct cu pacienţii şi cei din învăţământ cu elevii, rugându-i pe ceilalţi să aibă încredere că, pe măsură ce colectările la buget vor fi pe măsură, vom face tot ceea ce ne stă în putinţă să aplicăm legea”, a adăugat Nicolae Ciucă.,,( Lg.153)..!

      Ștergere
    11. @Leon

      Spre deosebire de fraierii de la pompieri care aleargă de colo-colo să testeze tot felul de covidoși!

      "Încredere" - ha, ha, ha!!!! Sunt toți niște mincinoși penibili!

      Oricum dacă ierarhia din L153 nu vă era clară măcar ierarhia din implementarea ei trebuie să vă fie clară! SNAOPSN este ULTIMUL!!!
      După doi ani de vacanță și de ceva ore online dascălii s-au săturat și primesc porcoiul de bani! (am zis "porcoiul" intenționat pentru că dacă sumele erau mici atunci se găseau și pentru ai noștri!)

      Ștergere
    12. @Leon

      Dacă Carmen era militar și nu dascăl ......

      Ștergere
  14. Si acum aplicat pe PL-x 199/2020. Proiectul este nu doar o mare ameteala, ci si o mare porcarie. In primul rand ca acei indici de corectie, nu corecteaza nimic, incat sa produca uniformizarea pensiilor. Apoi, mai aveti pretentia sa mai inteleaga cineva ceva din el (ma refer la decidenti) cu formulele acelea cu dedicatie pentru fostii santieristi din ec. nationala? Nicidecum.

    Asa ca, fiind vorba despre un proiect nou de lege si pt. a nu mai pierde vremea cu alte proiecte, se poate face o ghidusie. Continutl proiectului inregistrat la Senat, poate fi modificat radical la Camera Deputatilor. Astfel incat din proiectul initial sa nu mai ramana decat titlul. S-a mai intamplat asa, nu ar fi prima data, este legal.

    Astfel incat sa fie adoptata o noua lege, care sa includa ca prevedere principala, numai actualizarea pensiilor militarilor, ori de cate se majoreaza soldele militarilor activi. Readucand astfel in actualitate, prevederea esentiala a L. 223/2015 eliminata de OUG 59/2017. La pachet bineinteles cu eliminarea plafonarii pensiei la media a 6 solde nete, la nivelul a 85% din solda/salariu si alte ghidusii din astea. Si cu asta se incheie povestea. Cand? Imediat dupa promulgarea legii, fara etape cincinale ca in prezentul proiect. Prevederi secundare? Nici nu mai conteaza. La indexare se poate renunta, nu se mai justifica daca ramane actualizarea. Si in niciun caz sa nu cadeti in capcana de penalizare a celor care nu au un numar de ani vechime cum aparuse in niste modificari (25 ani), intrucat acestia oricum sunt penalizati la deschiderea drepturilor de pensie (in baza algoritmului de calcul pe L. 223/2015, vechime mai mica inseamna implicit o pensie mai mica).

    Daca ar trebui taiate efectiv cuantumurile unor pensii care ar fi diminuate dupa actualizare? Pt. ca decidentii au meteahna ca ce pun intr-o parte, trebuie sa taie din alta parte? Majoritatea nu este interesata de acest aspect. Si nu moare nimeni de foame daca ii scade pensia de la 5000 lei la 3500. In schimb, se repara o inechitate pt. cel care avand 2000, ajunge si el la 3500.

    Asta trebuie sa fie abordarea generala. Simplificata, inteligibila si concreta. Ar fi inteleasa cu usurinta si de militarii activii si de parlamentari. Orice alta varianta - mai ales cele care conduc de la Ana la Caiafa, sunt destinate esecului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ED
      Ești complet neactualizat cu forma provizorie a Raportului de adoptare a PLX 199 în Camera Deputaților.
      Nu a mai rămas nimic din coeficienții lui Les asa cum trecusera tacit de Senat.
      Ti-am dat în topic linkul în care te poti informa despre PLx 199.
      In rest, apreciez multe din raționamentele expuse in ultimele 2 comentarii

      Ștergere
    2. @ Huhu Rezea. Nu mai regasesc forma cu amendamente. Link-ul nu conduce la document. Retin din memorie ca este una care ii faulteaza pe cei sub 20 ani vechime. O alta mare porcarie pe care am punctat-o. Cum sa scada niste pensii urmare a lipsei unei vechimi stabilite retroactiv pensionarii? In conditiile in care oricum la deschiderea dreptului de pensie, fiecaruia ii este stabilit un cuantum dupa ... vechime? La acelasi grad, functie - unul cu 22 ani are un cuantum mai kic, altul cu 25 alt cuantum ceva mai mare, si altul cu 30 un alt cuantum si mai mare. Acum ce vor sa faca, sa bage si penalizari la cel cu 22 ani, dupa ce ca oricum avea cel mai mic cuantum? O alta mare porcarie.

      Apropo, Rosu si alti fanfaroni! Am coleg pensionat recent din directia juridica si care a fost detasat si la financiar. Mi-a zis clar ce i-am transmis si lui Rosu. Juristii si finantistii care mai stiau si meserie in MApN, au plecat la MAI si care incotro. Au ramas cei mai slabi ca meserie. Fatuci, nepoate si nepotei, incadrate de tata si unchiu' care aveau dreptul sau finantele la FF, fie absolvit in timpul carierei (se stie ca sunt cei mai slabi cei cu FF), fie adusi pe filiera indirecta cu facultati din alea pe bani in care iar nu invatau nimic.Iar noi ne mai miram de abordarile lor?

      Ștergere
    3. ED
      Esti comod rău... dacă spui asta.
      Este scris cu rosu, ca să-ți sară în ochi,unde să citești ca să vezi forma finală a Raportului provizoriu.

      Ștergere
    4. @ Huhu Rezea. Da, am gasit. Multumesc. Contine aceeasi prevedere cf. careia actualizarea se va efectua la Sf. Asteapta. Dupa aplicarea in integralitate a L. 153. Si care va fi aplicata in integralitate la ...livara. Est taraganata aplicarea si se aude ca va fi si abrogata. Scoala juridica romaneasca de 2 bani. Pacaleli, amageli pt. sugari.

      Ștergere
  15. Macar asa,trebuiau sa faca;2,6%+3,8% care era dreptul nostru,legal! Deci o indexare de 6,4% ,nu cred ca baga tara in faliment! La multi ani tuturor,un an mai bun! Doamne ajută!

    RăspundețiȘtergere
  16. Domnule Huhu, va rog sa precizati :1.ce inseamna pensie medie dpv cuantum net. Ce pensii dpv cuantum sunt atat de mari ca trebuie retezate? Pentru clarificare va rog sa precizati unde putem gasi varianta reala a plx 199 (sunt multe pe diferite bloguri) ce teoretic ar putea fi pusa in discutie. 2. Pensiile de 2501 , de 2600, de 2700. de 3000 , de 4000, de 5000 sunt oare atat de mari sunt ca nu mai e chiar nimic de adaugat! ???????Cele mici in majoritate su7nt urmarea unor vechimi incomplete, functii mici, grade mici, de urmas etc . Oare pensiile militare medii chiar trebuie sa ajunga la jumatatea unei pensii de liftier sau circar sau tobosar??????

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da in topic clik pe AICi și te duci la forma actuala a PL x 199.
      Pensiile mari sunt cele peste 10 000 lei. Si sunt vreo 15 000 la toate cele 3 Case Sectoriale.

      Ștergere
    2. @Huhu Rezea

      Eu prefer sa fiu un pic mai nuanțat: pensii mari sunt cele la care cuantumul pe legea 223 este mai mare cu peste 50% față de cuantumul pe contributivitate!

      Mie nu cuantumul total mi se pare important ci procentul "special" acordat.

      Nu văd de ce 50% în plus la pensia contributivă pentru un ziarist este "pensie meritată, nespecială" dar pentru un militar este "pensie nesimțită".

      Adică să presupunem că unul a contribuit pentru o pensie contributivă de 9.800 lei iar statul îi dă pe legea 223 o pensie de 11.000. (deci 1200 în plus) iar altul ar avea pe contributivitate 1.400 de lei și statul îi dă 3.000 (adică 1.600 de lei în plus).
      Cine e mai avantajat?

      Dl. nr 1 Pune o întrebare pertinentă! Dacă se compară pensiile să se compare raportate la salariile pe perioada activă. Nu compari un colonel, comandant de unitate cu 30 de ani vechime cu o respectabilă femeie de etnie rromă care a muncit în total 3 ani.

      Era salariul meu mai mare de 3 ori decât cel al unui profesor (că așa se smiorcăie dascălii)? Păi atunci și pensia să fie mai mare de 3 ori.
      Dacă tot se smiorcăie că au salarii mici atunci de unde plm vor pensii mari?????????

      Ștergere
    3. "Pensia de serviciu din Apărare se apropie, în MEDIE, de 4.200 de lei BRUT în 2020 şi e cu doar 5,8% mai mare decât în 2019, reiese dintr-o analiză Economica.net realizată cu date pe care le-am obţinut de la Casa de Pensii Sectorială a MApN.

      Valorile prezentate în acest material vizează pensiile de serviciu acordate în conformitate cu prevederile Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Legii nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România, cu modificările şi completările ulterioare, aflate în evidenţele CPS a MApN."(Economica.net)..!

      Ștergere
    4. https://www.snppc.ro/uploads/fisiere/articole/AMENDAMENTELE-PLX-199-2020.pdf

      Ștergere
    5. @Leon

      Mulțumesc de link.

      Totuși, care ar fi prevederea, care aplicată, ar duce la scăderea cuantumului unei pensii?
      Eu unul nu am găsit-o.

      Ștergere
    6. @M, nu scade nicio pensie, din contra vor creste cele stabilite din antichitate; chiar daca scad cele cu vechime in serviciu sub 25 de ani, vor ramane cu ce au in plata in prezent( ANCMRR a propus o scadere cu 1% pentru fiecare an sub 25 fata de o scadere proportionala prevazuta in plx, care duce la o scadere mai mare !).
      Eu as prefera acest PLx chiar cu Calculul de net la net, imi rezulta o pensie mai mare, si mai raman fara impozit si CASS suplimentar..))

      Ștergere
    7. @Leon

      Am înțeles. Personal cred că dacă se dă 1% în plus pentru fiecare an PESTE 25 atunci el fi corect să se și ia tot 1%.

      Eu aș adăuga un singur articol la Plx: casele de pensii să fie obligate să calculeze (pentru toți) și potențiala pensie contributivă cu posibilitatea de a opta, oricând, pentru una sau cealaltă. (Bun, cu o perioadă între două opțiuni să nu vină un dobitoc să ceară din lună în lună).

      În rest, orice creștere, mai ales a pensiilor mici este foarte bună!

      Ștergere
  17. Țin' să fie,țin' să fie lt.c-dor Viureaua care se zbate și pentru mine?

    RăspundețiȘtergere
  18. Stimați camarazi doresc ca noul an să ne aducă în primul rând sănătate, prosperitate și să fim mai uniți,am onoarea să vă salut.

    RăspundețiȘtergere
  19. La Mulți Ani tuturor românilor și un an mai bun decât cel ce a trecut. Văd că în ultima zi din an „Guvernul” a tăiat până și semnalul la telefon pentru a întrerupe orice relație cu cei dragi din alte localități sau țări.

    RăspundețiȘtergere
  20. Intreb și eu doar ipotetic dacă PL-x 199 ar trece, repet ipotetic, ce înseamnă indice de corecție 1.00? Multumesc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dacă ai citi atent topicul... nu ai mai pune întrebări perimate. Nu a mai rămas niciun indice de corectie din proiectul lui Les, trecut de Senat.

      Ștergere
    2. Intrebare idioata!
      In plx.199..nu mai actioneaza indici de corectie
      De baza este vechimea militara minima 25 ani! Ai inteles - militara !
      Si pensia minima de baza..conform functiei...

      Ștergere
  21. La mulți ani, domnule Huhurez!
    Să fiți sănătos, vă mulțumesc pt materialele dvs.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La mulți ani, Dora!
      Materialele sunt trimise de cititori, nu sunt ale mele.Eu doar am creat acest vehicul de comunicare între pensionari.

      Ștergere
    2. Dora..ne indeamna ""Sa nu mai mergem dupa ..fenta"
      Îi convine desigur...simuleaza ca se impiedica...🤣🤣🤣🤣🤣🤣

      Ștergere
  22. Nu se va intampla nimic favorabil. Fara gesturi si atitudini ... extreme. socante, cum vreti sa le ziceti, adica ceva care sa atraga atentia decidentilor. Scrisori, scrisorele, plangeri pe site-uri, interventii etc. sunt egale cu zero barat. Pana acum, nu au fost decat vreo 2 iesiri mai vitejesti, ambele inainte de 2016 - adica inainte de aparitia noii L. 223/2015 a pensiilor militare: cu un rezervist care atunci cand era Basescu pe la Constanta s-a luat la tranta cu jandarmii care ii faceau umbra matrozului. Si un alt rezervist care s-a urcat pe zid la Cotroceni, incercand sa isi dea foc. Au mai fost 2 proteste masive organizate de Dogaru, la 25 Octombrie 2010 si 24 ianuarie 2011, singurele care au facut impact. In urma unor astfel de actiuni a aparut L. 223/2015. Asa ca la acest moment, pana nu implinim niste fapte iesite din comun, decidentii vor face misto in continuare de noi.

    A aparut in schimb, in ultima perioada (mai putin de 1 an), un element la care cum necum, a devenit sensibila si stapanirea. Stapanirea romeaneasca a fost mustrata discret de americani, ca ei se dau viteji la Marea Neagra, iar rezervistii romani se plang de pensii pe site-urile de socializare, sub ochii rusilor. Iar americanii au ordonat stapanirii din Romania sa rezolve naiba problema, ca este chestie si de vulnerabilitate. Numai ca - stapanirea romaneasca in loc sa rezolve problema actualizand pensiile militarilor, a dat ordin serviciilor sa inchida paginile de socializare unde oracaie rezervisti romani - in special de pe FB, si care au disparut subit una de pe alta. Din vreo 40 de grupuri pe FB insumand peste 150000 de militari in rezerva (din toate minsiterele si directiile), daca au mai ramas 3-4, cele mai anoste, unde se posteaza de regula catei si pisici.

    Legat de cele mentionate anterior, cred ca ati sesizat ca si mass media inversunata contra armatei, a lasat-o brusc mai moale cu infierarea pensiilor militarilor. Acum nu mai zice practic nimeni ca militarii au pensii speciale. Dar ... si aici este faza, ce au militarii acum, nici pensii militare nu mai sunt.

    In acest hatis, rezulta ca trebuie sa continuam cu iritarea stapanirii privind inechitatile din sistem, neactualizarea etc. Dar cu cap, reorganizat. Intrucat, de aceasta data desi nu mai avem pe cap mass media sa ne condamne, avem pe cap politia politica.

    Vreti sa va vand un pot simplu, cum intra stapanirea in vrie si cum poate fi combatuta politia politica? Ia expuneti problemele (dar nu cu VRS si rahaturi contabile) pe pagina de Facebook a ministerului apararii din Rusia si care nu poate fi cenzurat de politia politica dn Romania! Sau pe o pagina romaneasca deschisa la misto pe reteaua ruseasca similara Facebook, numita vKontakte si care nu poate fi atinsa de asemenea de politia politica din Romaia! Si veti vedea rezultate concrete cu cerintele dumneavoastra privind pensiile, atat de rapide, incat nu o sa va vina sa credeti!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Păi dacă știți unde trebuie trimis datii drumul Dl.ED.Aveti susținerea noastră.

      Ștergere
  23. Singurii care pot răsturna situația sunt judecatorii CCR pe care trebuie să-i aducem in sprijinul nostru. In acest sens trebuia ca toate asociatiile și zeci de mii de rezervisti să publice peste tot veniturile , salariile și pensiile magistratilor și mii de cupiane militare. Să vadă populatia și să înțeleagă. Să cerem abrogarea legii ''Stoica'' prin care magistratii obtin drepturi fabuloase ! DIB BUGETUL PUBLIC!
    AN NOU FERICIT ȘI SĂNĂTATE VOUĂ ȘI FAMILIILOR VOASTRE! LA MULȚI ANI!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. singurii care poate face ceva........, sunt doar ”moleculele” din MAREA MUTA ...........restul nici nu mai conteaza in vreun fel.

      Ștergere
  24. La multi ani ,Huhu,La multi ani ,tuturor!Dragilor ,sa fiti iubiti!Si dragelor ,pt ca vad ca mai avem si doamne pe aici!😃🥂🍾

    RăspundețiȘtergere
  25. Da Huhu dar in ce ne priveste CCR a ''făcut legea''! In orice democratie o lege a pensiilor se aplică celor ce se pasionează de la data intrarii in vigoare nu și celor...anterior. De aceea militarii americani au dreptul să aleagă pe ce lege merg in continuare la modificarea legilor privind pensiile! Suntem singura ȚARĂ in care rezervistii sunt efectiv hăituiti de 11 ani.

    RăspundețiȘtergere
  26. https://casapensii.mai.gov.ro/comunicat-3/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ...din care rezulta ca, dupa indexarea cu 2,6% si retinerea CASS 10%, de la 1 ianuarie 2022, nu vor fi diferente intre pensiile in plata care au acelasi cuantum indiferent daca au fost stabilite pana in 14.09.2017 sau incepand cu 15.09.2017. Desi s-a vehiculat pe bloguri si pe retelele de socializare ca pensiile stabilite dupa 15.09.2017 vor creste indiferent de cuantumul acestora, iar celelalte vor scadea incepand cu cuantumul de 5222 lei si mai mare.

      Ștergere
  27. Anul Nou bate la uşă,
    Răul facă-se cenuşă,
    Bucurii şi sănătate,
    Domnul să vă dea de toate,
    Poate un strop de fericire,
    Poate unul de iubire,
    Poate unul de noroc,
    Poate toate la un loc.
    Si când nici nu vă gândiţi,
    Să fiţi şi mai fericiţi!
    La Mulţi Ani!

    RăspundețiȘtergere
  28. Am onoarea!
    Domnule HUHU! La ora 10:21 ați postat: „In primul rând este corectă indexarea diferențiată a pensiilor mici câtă vreme nu au mai fost actualizate de 5 ani.”
    Cum adică, rezultă că pensiile mici n-au mai fost actualizate de 5 ani iar, pe cale de consecință, ar rezulta că pensiile mari DA și asta ar fi cauza pentru care s-a făcut acum o indexare diferențiată.
    Am înțeles mesajul dar să nu-i lăsăm în ceață pe „civilii” care lecturează blogul.
    Cred că berbecii de politruci puteau, cum propune domnul Luc 3, prin derogare de la prev. art.59 din Legea nr.223/2015, să aplice o indexare de 2,6%+3,8% pentru cei care au pensia mai mare de 4.000 lei. Nu fac o propunere pro domo dar, de principiu, nu mai apăreau discrepanțele între cei ante și post 15.09.2017, cel puțin în ceea ce privește culoarea roșie dintr-un tabel postat de dvs. anterior.
    Sigur că politrucii puteau și pot multe dar mulți sunt glugă de coceni.
    Eu, pentru că sunt în preajma vârstei de 70 de ani îmi păstrez livretul militar ca amintire a unor vremuri mai bune dar îi susțin pe cei care vor să protesteze în acest fel inedit.
    Și pentru colegii din bătătură: nu vă mai poticniți de virgule și de plx-uri!
    O pensie de 1000 euro pentru un subofițer o apreciez ca mediocră spre medie, ca de altfel și una de vreo 1500 euro pentru un colonel. Politrucii, din prostie sau/și trădare au divizat și apoi au distrus rezerva ARMATEI ROMÂNE.
    Chestia cu rezerviștii voluntari este un fiasco. La 70 de ani, cu un AKM la piept și cu un AG 7 la spate, dau flit unui pluton de „voluntari” ... prin pădure pe cărare, vorba cântecului.
    Să spună americanii dacă nu am dreptate, apropo de pensiile rezerviștilor adevărați.
    Cu scuze pentru eventualele cuvinte nepotrivite față de d-l HUHU sau față de „comeseni”, pe care voi încerca să le potrivesc mai bine (nu chiar ca Arghezi) la anul care vine.
    Cu speranță în mai multă liniște și lumină dar și cu voia Domnului, VĂ DORESC TUTUROR SĂNĂTATE, NOROC ȘI VIAȚĂ MATUSALEMICĂ!
    LA MULȚI ANI, cavaleri de onoare ai ARMIEI ROMÂNE!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @boni
      Spune dacă ai mai găsit un titlu de articol ca acesta... de pe blog!

      https://www.huhurez.com/2021/12/oug-1302021-guvernului-ciuca-micsorat.html

      OUG 130/2021 a Guvernului Ciucă a micșorat pensiile militare mai mari de 5222 lei, cu excepția pensiilor stabilite prin ordonanța LOV/2017

      Ștergere
    2. Huhu,
      Poți defini cine sunt majoritar cei faultăți de OUG 130? Adică, a fost o răzbunare pt un nivel de funcții?

      Ștergere
    3. Erată:
      Indexare în loc de actualizare. M-a luat valul, fără cal și fără soacră.

      Ștergere
    4. @Mares
      Dintr-un document publicat anul trecut, pentru justificarea suprataxări, ministrul Teodorovici spune că din totalul de 180 000 de pensionari militari, un număr de aproqpe 30 000 au pensie mai mare de 6 000 lei si circa 10 000 au pensie mai mare de 10 000 lei

      Ștergere
  29. Singura cale de izbanda cunoscuta in istoria omenirii si care schimba ceva e lupta si protestul. Asteptam in continuare sa sune acea gorna pentru a lupta efectiv... LA MULȚI ANI SĂNĂTOȘI...

    RăspundețiȘtergere
  30. Eu nu înțeleg de ce săriți asa tare dacă pun o întrebare? Am scris de 2 ori cuvântul ipotetic. Ce e greșit? Tot ce scrieți voi de ani de zile e ipotetic și nu vad ce e anormal. Cezar, eu am 28 efectiv, 42 cumulat, deci nu ma simt când pomenești de 25....

    RăspundețiȘtergere
  31. Cine știe, cunoaște.
    Nu-i asta problema. Politrucii puteau să dea dovadă, cu cheltuieli minime, de un bun-simț elementar pentru a preveni apariția unor tabele în două culori.
    Azi m-a făcut să fac haz de necaz, cu toate că privesc din tribună, apropo de armă, răspunsul pe care l-a dat MApN – Departamentul pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului, unui domn colonel, „justificând” cauzele pentru care nu s-au putut indexa pensiile militare de stat începând cu data de 01.09.2021. Am adresa de răspuns în facsimil dar nu o pot redirecționa pentru că nu am aprobarea de rigoare a destinatarului.
    Mi-a adus aminte, justificarea, de o replică devenită arhicunoscută: „Bă, ești prost!”
    Încă o dată, LA MULȚI ANI!

    RăspundețiȘtergere
  32. 2022, să fie numai cu împliniri, fericire, sănătate și bucurie, alături de cei dragi!
    🍷🍾🥰

    RăspundețiȘtergere
  33. Dragii mei, care ma urati, sau care ma iubiti, ma admirati sau ma sfidati, in fata Domnului sa fiti laudati si de El asa fiti ajutati, asa cum m-ati ajutat, nu prima data, sa am o sarbatoare pe care s-o simt din inima toata, sa am pe masa ceea ce mi-am dorit, sa nu mai plang inghitind in sec si in zadar, sa nu mai astept de la statul asta ,,destept'' si incorect sa-mi dea dea iluzii desarte cu lacrimi si lipsit de sperante, si de aceea inca o data va multumesc frumos pentru ceea ce mi-ati trimis rupandu-va din suflet cate un dram de iubire sa ma simt, impreuna cu Ana, bine si sa avemm sentimentul uman ca nu traim in van chiar fara nici un ban! Sa va dea Dumnezeu sanatate, mereu sa aveti de toate, dar mai ales sanatate, caci cuvintele nu-si mai pot gasi menirea cand emotiiile mi-au dat coplesirea celui ajutat si salvat la timpul potrivit cand ar fi trebuit sa nu ma simt zdrobit! Nici nu stiti cat de mult va iubesc si tot binele din lume vi-l doresc! La multi ani sanatosi si fericiti si sa fiti iubiti! Doamne, ajuta in 2022!

    RăspundețiȘtergere

  34. Domnule CORNELIUS... RYAN, cum să nu vă iubim, că sunteți un om de soi, chiar și când o luați prin păpușoi!
    De pe „Un pod prea îndepărtat” vă doresc sănătate, virtute și LA MULȚI ANI!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Atunci ” Operațiunii Market Garden, o operațiune militară eșuată a Aliaților din timpul celui de-al doilea război mondial care prevedea cucerirea și apărarea unei serii de poduri peste principalele râuri din Olanda ocupată de Germania nazistă. Titlul provine de la comentariile făcute de generalul-locotenent britanic Frederick Browning care i-a spus feldmareșalului britanic Bernard Montgomery înainte de declanșarea operațiunii că "Eu cred că mergem spre un pod prea îndepărtat” a fost ca si acum...! ... prea departe vedem RECUNOAȘTEREA si mai ales RECUNOȘTINȚA!

      Ștergere


  35. Da, domnule Mareș! Cam asta era ideea, dorința noastră de dreptate este undeva prea departe de vrerea politrucilor.
    Am văzut și filmul, am și cartea, citită, în bibliotecă. O pot împrumuta și politrucilor.

    RăspundețiȘtergere
  36. ATENȚIUNE !!!!
    ,,Ce aflăm noi din răspunsul pe care Departamentul pentru relația cu Parlamentul din MApN il dă unui petiționar militar care se adresase greșit Ministerului Muncii?,,
    Maestrul vrea să-i acopere prostia care a făcut-o tehnocratiss, dar acesta se bagă cu coarnele în boscheți .

    @Huhu, nu m-am adresat GRESIT Min .Muncii ci am facut-o intentionat stiind ca prin intermediari oficiali vor fi nevoiti sa raspunda intr-un fel sau altul.Daca ma adresam direct ,petitia mea ar fi ajuns la NECITITE sau neinregistrata la cosul de gunoi.,,

    hahahhahahhhahhhahhahahh
    hahahhahhahhh
    Băi oaie ,dacă ți-a zis Ministrul Muncii că NU ai treabă cu el tu te adresezi tot lui ???/
    hahhahahhahhah
    Am făcu peste 100 de sesizări la MApN și de la toate am primit răspuns în termenul legal atât prin poșta electronică cât și corespondența clasică.

    Ajnge mintea ta la coșul de gunoi Nu o Petiție .
    Bacă îți explică toată baba că 1+1= 2 . Tot crezi că face 4 ???
    Dute la instanță sau trebuia să INTERVII în DOSARUL 4241/2/2020 dacă aveai cunoștințe pă tine . Cu milogela la cei care nu au nici treabă cu el și mai se laudă ce a făcut .
    hahahhahaahahah

    RăspundețiȘtergere
  37. Nici într-un caz cu valorile indicilor de corecție inscriși! Asta ar duce în derizoriu tot ce a însemnat din 2009 încoace expunere de motive și dezbatere pe tema recalculării pensiei militare! Cum să modifici "din condei" o pensie brută, și nu în marja a 2-3 procente, ci între 0 și 35% ?!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Indicii de corecție au fost eliminați din proiect.
      A rămas recalcularea si actualizarea, anmbele în corelare cu dispozițiile legii salarizarii, Anexa VI.

      Ștergere