Un produs Blogger.

sâmbătă, decembrie 18, 2021

OUG nr. 132/2021 privind ajutoarele din luna ianuarie se aplică și pensionarilor militari cu pensii mici

68 comments

Spre deosebire de Comunicatul Ministerului Muncii, publicat și pe pagina Guvernului, AICI,  în textul ordonanței publicate în MO nr. 1201 din 19 12 2021 au făcut rectificările  care permit aplicarea ajutorului social din luna ianuarie 2022  și drepturilor plătite de casele de pensii sectoriale. TITLUL Ordonaței a rămas tot greșit.



 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1201/17.XII.2021

Art. 1 — (1) În luna ianuarie a anului 2022 se acordă un ajutor financiar în valoare de 1.200 lei pensionarilor sistemului public de pensii și beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu 1.000 lei. 

(2) Prin termenul venituri, prevăzut la alin. (1), se înțelege: 

a) venituri din pensii acordate în sistemul public de pensii, aferente lunii ianuarie 2022; 

b) venituri din pensii acordate în sistemele neintegrate sistemului public de pensii, aferente lunii decembrie 2021; 

 c) venituri din drepturi acordate în baza unor legi cu caracter special, aferente lunii decembrie 2021, plătite de casele teritoriale de pensii și casele de pensii sectoriale; 

d) venituri din indemnizația socială pentru pensionari acordată în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea indemnizației sociale pentru pensionari, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 2. — (1) În luna ianuarie a anului 2022 se acordă un ajutor financiar pensionarilor sistemului public de pensii și beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri au valori cuprinse între 1.001—1.600 lei inclusiv.

(2) Prin termenul venituri, prevăzut la alin. (1), se înțelege:

a) venituri din pensii acordate în sistemul public de pensii, aferente lunii ianuarie 2022;

b) venituri din pensii acordate în sistemele neintegratesistemului public de pensii, aferente lunii decembrie 2021;

c) venituri din drepturi acordate în baza legilor cu caracterspecial, aferente lunii decembrie 2021, plătite de casele teritoriale de pensii și casele de pensii sectoriale.

(3) Ajutorul financiar prevăzut la alin. (1) se calculează ca diferență între valoarea de 2.200 lei și veniturile de la alin. (2) cumulate.

Art. 3. — Ajutoarele financiare prevăzute la art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) se plătesc, din oficiu, în luna ianuarie 2022, odată cu drepturile de pensie aferente acestei luni, prin casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale și se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale sau al caselor de pensii sectoriale, după caz.

Art. 4. — Ajutoarele financiare prevăzute la art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) se acordă pensionarilor sistemului public de pensii și beneficiarilor de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special din evidența caselor teritoriale de pensii/caselor de pensii sectoriale, ale căror drepturi sunt cuvenite sau aflate în plată în luna ianuarie 2022. 

Art. 5. — Ajutorul financiar prevăzut de prezenta ordonanță de urgență se acordă pensionarilor sistemului public de pensii și beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special din evidența caselor teritoriale de pensii/caselor de pensii sectoriale, care au domiciliul în România sau care fac dovada că locuiesc în România în luna ianuarie 2022.

Art. 6. — Casele de pensii sectoriale vor pune la dispoziția Casei Naționale de Pensii Publice toate informațiile necesare solicitate de aceasta în vederea aplicării prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, în termen de o zi de la data solicitării.

Art. 7. — Ajutoarele financiare prevăzute la art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) nu se consideră venit în înțelesul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, și nu se iau în calcul la stabilirea

drepturilor prevăzute de Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, Legeanr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei,republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legeanr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socialăpentru consumatorul vulnerabil de energie.

Art. 8. — (1) Pentru perioada rămasă din sezonul rece 1 noiembrie 2021—31 martie 2022, majorările prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate nu se iau în considerare la acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și suplimentului pentru energie prevăzute de Legea nr. 226/2021 privind măsurile de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie.

(2) Pentru persoanele care beneficiază de majorările prevăzute la alin. (1) ale căror drepturi de ajutor pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie prevăzute de Legea nr. 226/2021 au fost stabilite până la 31 decembrie 2021, acestea se mențin în plată la același nivel până la 31 martie 2022.

Art. 9. — La articolul 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijindecontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgență,publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 7 aprilie 2020, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 82/2020, cu modificările și completările ulterioare, alineatul (10) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(10) Plata sumelor prevăzute la alin. (6) se efectuează deMinisterul Muncii și Solidarității Sociale după verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. (5) și (8).”


PRIM-MINISTRU

NICOLAE-IONEL CIUCĂ

București, 17 decembrie 2021. 

Nr. 132.


68 de comentarii:

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Aha, ia stati asa, hacana si ascultati asa ceva din povestea mea: Cand i-oi vedea aievea in palma si scris pe cuponul meu, am sa zic ca l-am apucat de picior pe Dumnezeu, pana atunci e vai de capul meu cat mi-e de greu! Sunt Stan Pațitul si injunghiat pe la spate cu cutitul deseori de numeroase guvernari, asa ca, pe scurt, acum suflu si-n iaurt!

Ionel spunea...

Sincer, ma bucur pentru dvs si pentru camarazii cu pensii asemanatoare, care veti primi ceva la pensiile mici pe care le incasati. Macar voi sa va bucurati.

Ionel spunea...

In situatia in care, asa cum se comenteaza pe anumite pagini de socializare, cum de altfel cer si sindicatele, se revine la taxarea/impozitarea prin partajarea in sarcina angajatului si in cea a angajatorului, cum era inainte, contributia la sanatate va reveni la 5,5 %. Atunci vor mai recupera din pierderile suferite acum cei cu pensii peste 4 000 de lei.

raul spunea...

Daca tot se trimit datele la CNPP ,e O OCAZIE buna sa se si faca publice ,sa vada lumea si cati amarati sunt prin armata ,sa nu mai manance lumea rahat ca sunt numai imbuibati si nesimtiti!Si cred ca cei de buna credinta vor fi si ei surprinsi ca Dincu!

Brenda spunea...

Adică ajung militarii amestecați cu civilii ? Și cum se fac taloanele?

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Ionel, multumim frumos si respectuos pentru gandurile si urarile empatice pentru persoanele in lipsuri si sarace!

Cezar spunea...

PE GRASU..TREBUIE SA.L CAUTAM ..LA DOCTORAT SI NU NUMAI!
PRESA A INCEPUT....

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Raul, asa ar fi foarte bine, sa stie si creierele cretine din politica cu ce pensii si saracii se confrunta cei din Armata, ca pensiile militare nu sunt speciale, cu valori si de 47 lei pana la 1600 lei, sau de 2000-3000 lei, nu numai peste 20.000 lei, cum au ei si acei ingălați ingalonati, cu adevarat incadrati la pensie speciala ca au fost facuti instelati, auriti cu ceară la apelul de seara!!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Stelica fara pic de frica, Ha, ha, ha, etc! Nu-i de bucurat ca ala bogat e barat, caci daca n-ar fi ei sa detina in banci multi lei, ar misuna peste tot prin padure si n-am mai putea aduna ciuperci, fragi, coacaze si mure, plus ca de ragetele lor n-am avea liniste in somn si in dormitor, iar pe strazi am vedea numai un macel de omor, ca la abator, din coltii si ghearele lor!

Luc 3 spunea...

Deci,din cate ințeleg,pentru noi,incă nu s-a hotarat daca luam vreo indexare! 0%; 2,6%; 6,4%; 10%.????? Nimic,negru pe alb!? Mă bucur din suflet pentru acordarea ajutorului,celor cu pensii mai mici! Mă bucur in special pentru camaradul nostru Corneliu! Doamne ajută!!! La mai mare! ACTUALIZAREA!!!!! ASTA ESTE SOLUȚIA!!!!

Brenda spunea...

Deci am înțeles că în ianuarie se dau doar cei 1200 pe lângă pensia avuta și abia în februarie o sa li se dea și indexările deci în februarie și pe ianuarie? Eu așa am auzit pe cineva pe TV

Leon spunea...

Fondul repartizat pentru acest ajutor este la CNPP !.
Casele de pensii sectoriale vor trimite situatia cu beneficiari si CRED ca sumele vor fi repartizate celor 3 case care vor intocmi Taloanele si le vor expedia in teritoriu ca si in prezent !!
Mi se pare cam complicat si nu mai este suficient timp pentru tiparirea acestor Taloane !

ifrim spunea...

Foarte prost,când vei cere la anul actualizare îți vor scoate ochii: "Păi nu te-am indexat mă?Ce mai vrei?"Mai bine lipsă!

Viorel spunea...

Luc 3. Tu nici acum nu ai înțeles că în anul 2022 am luat-o în mână pentru al 2-lea an consecutive cu indexarea fiind cei mai defavorizați din acest punct de vadere / ministere ? Cât despre actualizare sau PLx-199/2020 acestea sunt promisiuni de sfărțit / început de an. Și Ciucă a promis un Plan (gândit în T.O. până să adoarmă în cort) de care a uitat. Iar ministrul Dâncu nu va ieși din pluton pentru că nu-l lasă șeful Ciucă și Împăratul Romanilor (Hotel Sibiu).

Maria spunea...

Ma bucur ca au inclus în ordonanța de urgenta și pensionarii militari cu pensii mici, dacă nu se întâmpla acest lucru, chiar credeam ca nu ne mai baga nimeni în seama.Ma bucur în special pentru domnul Corneliu, căruia ii doresc multă sănătate! CRACIUN FERICIT TUTUROR!

Maria spunea...

Mulțumesc domnului Huhurez ca ne tine la curent cu toate noutățile privind pensiile militare! Multa sănătate va doresc!

Leon spunea...

Art.XLV din OuG nr.130/2021 spune ca se Indexeaza si Pensiile militare incepand cu 1 ianuarie 2022..!

M spunea...

Azi dimineață Ministrul de Interne a trimis o circulară în care îi întreabă pe polițiști, pompieri și jandarmi dacă au chef să lucreze pe 23 decembrie!

„Decizia a fost luată pentru a veni în întâmpinarea dorinței cadrelor militare și a funcționarilor publici cu statut special de a dedica această zi pregătirilor pentru Ajunul Crăciunului, cât și în spiritul descentralizării, astfel încât unitățile de MAI să poată adapta mai eficient activitățile lor așteptărilor și nevoilor societății”

Drept urmare de joi, 23 decembrie, până în 3 ianuarie unitățile și subunitățile MAI vor avea lacătul pe ușă. Crăciunul este pentru toți, nu numai pentru favorizații sorții! Pompierii au lăsat tulumbele jos, polițiștii și-au parcat autospecialele în garaje și se pregătesc, ca toți ceilalți români, EGALI, să sărbătorească Crăciunul alături de familiile din dotare!

M spunea...

@raul

Mai țineți minte pe vremea lui Ceaușescu că erau unii care atunci când se lua o măsură nepopulară, sau când nu era curent, sau căldură ziceau:
"Ehei, dacă ar știi tovarășul Ceaușescu..... Ce ar mai da cu voi de pământ!"

Chiar credeți că nu știu? Știu domnule!

PS - polițiștii încă mai cred că în Parlament OUG v-a fi modificat și o să prevadă ceva și pentru SNAOPSN

Iulian Mareș spunea...

Cu cât?...moare Petre?

M spunea...

@STALIO

Ei fiind învățați cu bani mulți, își bagă acum unghia în gât când văd că acordă unui AMĂRĂȘTEAN un leu .

😂 Poți să dai un exemplu că vreau și eu să îl înjur!!!!

În sens invers pot să îți dau nenumărate exemple! 😂

un oscar = o pensie spunea...

bravo Stelica,sustin cu tarie cele scrise de tine
exact aceste ganduri le au toti pensionarii militari cu pensiile decente
este o nesimtire totala ca unii smecheri sa incaseze pensii peste 10.000 nefacand nimic in plus pt asta(exemplu viu mortificat -mares oskar fals)

un oscar = o pensie spunea...

si la amanta,spagi,ore umflate pe state,absente munca,orientari gay,etc

Simdum spunea...

In titlul acestei ordonante a rusuinii si imposturii ajutorul asta financiar este pentru:
-pensionarii din sistemul public de pensii;
-beneficiari de drepturi prevazute de legi cu caracter special!!!
DECI NOI NU SUNTEM PENSIONARI MILITARI, SUNTEM NISTE BENEFICIARI, adica milogi inutili si profitori!!!!
SA VA FIE RUSINE!!!!

un oscar = o pensie spunea...

corecta afirmatia lui Ifrim
mai bine nu luam nimic acum ,asa avem mai multe sanse sa ne luam de ei,uite domnule de 2 ani m-ai sarit cu indexarea

maiag spunea...

stimati TOVARASI si VOI FA.palavragim aiurea de ani de zile,spunem aici ce ne trece prin cap sau ce ne am dorii cu pretentia ca ce spunem e adevarat,de moment nimic scris referitor la cresterea pensiilor apevistea,doar declarativ a spus herr menestru ca se maresc numai pensiile sub 2500 dar a nuantzat ca in limita bugetului,nimic despre pensiile peste 2500.Chestia cu retinerea cass celor peste 4000 e cam absurda,adica nu mi dai nimic dar i mi iei,asta este micsorarea veniturilor si incalca constitutaia si legile anterioare,ca sa ia ceva trebuie sa si dea,DIN alt punct de vedere,cresterea numai unei parti din pensii este discretionara,la pensiile civile nu sunt diferentieri,deci anticonstitutional si se poate casiga in instanta,prilej excelent pt sindicatele si organizatiile care pretind ca ne reprezinta sa ceara taxe si sa puna avocatii de casa,fac un ban cinstit,daogaru latra aiurea si prin postacii lui cere plata cotizatiilor ca e sacul gol pt huzur,pina nu apare bugetul nu vom stii nimic,menestru nostru promite si vrea saracu,dar nu e decizia lui,nu e fraer sa nu spuna ca ne sustine,e ca la curve,promite dar nu se dezbraca pina nu pui banii in palma,mai e o confuzie,pensiile apeviste se platesc din bugetul ministerului aparari,nici o legatura cu bugetu de stat,deci,,,,decizia e la ministru,dar e bandit si o arunca pe guvern,kestia cu anularea discrepantelor intre pensionari e veke,nimic concret nici in trecut si nici in viitor,singura solutie e rabdarea si kibzuirea banilor actuali,restul e gargara politica,am vrut pensie apevista,ne au dat,faceti socoteala cam ce pensie aveati acum daca ramainea pe puncte,eu o aveam aproape dubla,LA MULTI ANI,nu mai fiti golani

HALA spunea...

Ca și cum am fi infractori, ni se face o concesie dar pe ascuns să nu se supere onorabilul poporas psd-izat sau usr-izat, pe care l-am pupat și în fund 24 din 24 de ore. Dar eu te întreb pe tine preadesteptule și prea academiciatule general ce acum stai ascuns ca ultimul dezertor, ce strategii de răsplată asupra mea gândeai atunci când mă țineai închis in cazarmă cu săptămânile și lunile fără a-mi vedea familia sau atunci când mă amenințai cu pușcăria dacă încalc "onoarea militară" deschizându-mi măcar un simplu chioșc, repetând-mi până la obsesie să mă ocup de soldați căci de mine și familia mea va avea grijă poporul și statul român, prin persoana ta care ai primit soldă consistentă tocmai și pentru această îndatorire a ta? Te bucuri ca ultimul borfaș ordinar pentru că ai fost "isteț" și mai păcălit, mulțumit că și acum, la pensia mea cât un ajutor social, mă poți privi de sus, de la nivelul pensiei tale de șofer, nefiind în stare să stai dacă nu mai sus măcar pe aproape de un procuror. Câtă scârbă poți produce dar mai ales ce regret îmi trezești pentru că am ratat ocazia din decembrie 89 când puteam curăța armata și națiunea de lepre. Dar nu te bucura prea mult căci alt decembrie se apropie cu pași tot mai repezi prin grija altor borfași.

HALA spunea...

Aaaaaa deci asta era, ne vrei pe puncte. Dar am fost pe codul muncii? Cele două sunt inseparabile domnule maiag.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Lasati ca pe umflat am sa-l zdruncin cu doctoratul si eu, deocamdata avand pe rol cu el alt proces cu nevasta-sa, actualizate cu 11,7%, unica pe MApN si din tara, NEPUTATND JUSTIFICA INSTANTEI DE CE S-A AJUNS LA SUMA ASTA, CAND NU S-A DAT NIMIC NOUA SAU AU FOST NISTE AMARATI DE 3 % SI CEVA, si se pare ca la Tribunal e fierbere mare pe Hotarare! In intampinare nu au putut cu clocarii cu acte contabile si calcule sa determine instanta ca avea acest drept! Daca castig, va fi bomba mare, ca-i dau la tv-uri si ziare la stiri prioritare!

Iulian Mareș spunea...

Tot, tot, tot!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Asa-i, Brenda

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Sarut mainile respectuos, Dna, @Maria, cu multumiri pentru urari, si va urez aceleasi urari de viata lunga, sanatate si fericire!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Maiag, La multi ani sanatosi si fericiti!

Iulian Mareș spunea...

Mah,
Tu ai fost măcar ofițer,! Scrii aberații, iar soldatul cu șapcă este în orgasm...
Dacă ai avea argumente, ar fi ok, dar asa...sa conteste un general orice plutonier... Mi se pare defetism!

raul spunea...

@M
Era vorba de lumea ...mare ,de fatucile din presa ,de influrencerii de cacao,nu de politicienii lui peste!

M spunea...

@raul

A, da! Aveți dreptate! Dar vedeți? Informația există, trebuie doar citită și înțeleasă.

La ultimul miting al polițiștilor când mergeam pe Victoriei unul de pe margine a început să ne înjure. M-am dus la el să îl întreb care e problema lui. Am stat de vorbă aproape o oră. I-am dat date, cifre, explicații! Degeaba! El era înghețat în lozincile Rezist. La sfârșit era mai puțin virulent dar tot convins că el are dreptate!

Skoda 4x4 spunea...

Dl. Leon aveti dreptate ,asa am citit si eu. Si atunci cum ramane ? Asa de complezenta referitor la,, bacsis '

un oscar = o pensie spunea...

marese,oskar!!!
defetism-lipsa de incredere sau infracțiune care constă în lansarea, răspândirea sau publicarea, în timp de război, de zvonuri sau de informații false, exagerate sau tendențioase, relative la situația economică, politică și socială a țării
nu prea stii sa faci o incadrare desi te dai mare destept cu zeci de ani de studii

Iulian Mareș spunea...

Prostule,
Nimeni nu te-a trimis la infracțiuni...., aici era vorba de atitudine morala! dar prost cum esti, cu scoala ieftina si mai ales putina, tu nici maca sa cauti nu stii! Iata, vierme:
”DEFETÍSM s. n. 1. Opinie, atitudine a celui care nu are încredere în reușita unei acțiuni; lipsă de încredere. 2. Infracțiune care constă în lansarea, răspândirea sau publicarea, în timp de război, de zvonuri sau de informații false, exagerate sau tendențioase, relative la situația economică, politică și socială a țării. – Din fr. défaitisme.

sursa: DEX '09 (2009) adăugată de LauraGellner acțiuni
defetísm sn [At: TEODOREANU, M. II, 527 / Pl: ~e / E: fr défetisme] 1-2 (Opinie sau) atitudine a celui care nu are încredere în reușita unei acțiuni. 3 Scepticism. 4-6 (Jur) Infracțiune care constă în răspândirea, în timp de război, de informații false, (exagerate,) (tendențioase și) alarmiste, cu privire la situația economică, politică și socială a țării.

sursa: MDA2 (2010) adăugată de LauraGellner acțiuni ”

***A se vedea si anii!...eu am ales pe cei mai recenti!

Leon spunea...

Zilele acestea Parlamentul va lucra non stop la BASS si BS:
https://www.senat.ro/PAGINI/Buget/2022//Programul%20de%20dezbatere%20%c5%9fi%20adoptare%20a%20Proiectului%20Legii%20bugetului%20de%20stat%20%c5%9fi%20a%20Proiectului%20Legii%20bugetului%20asigur%c4%83rilor%20sociale%20de%20stat%20pe%20anul%202022.pdf

Ionut spunea...

Va rog sa imi raspunti si mie.pensionari militari care au pensia mica,beneficiaza de ajutorul de 1200 lei dij luna ianuari?

Unknown spunea...

Unknown spunea...
Bună ziua
Eu am înțeles din textul ordonanței pt ajutorul acordat pensionarilor militari , postat de Dv. se raportează la pensia pe luna Decembrie.
Menționez ca mama mea beneficiază de o pensie de urmaș ( MAI) și în luna Ianuarie a primit pensia mărită de 1612 lei ( Decembrie 1450 lei) dar nu a primit acest ajutor.
Rog dacă poate cineva sa îmi explice dacă e asa trebuia sau nu avea dreptul. Eventual și ce trebuie sa facă.
Mulțumesc

Unknown spunea...

Bună ziua
Va rog dacă îmi puteți explica Dv. dacă mama mea , avea dreptul la ajutorul financiar conform OUG 132 .
În textul postat de Dv pe blog , eu am înțeles ca avea acest drept.
Menționez ca pensia ei de urmaș ( MAI ) în luna Decembrie era 1450 lei. Azi a luat pensia pe Ianuarie fără acest ajutor , iar pensia este acum 1612 lei.
Eu am dedus ca raportat la pensia pe luna Decembrie (1450 lei) avea dreptul .
Va rog , dacă aveți amabilitatea sa îmi dați un răspuns și eventual dacă avea dreptul , ce e de făcut.
Mulțumesc
Cu respect

Huhu Rezea spunea...

Ordonanța spune că primesc ajutorul cei care în luna ianuarie au venituri intre 1000 si 1600 lei. Vezi art. 2 din Ordonanță.
Mama dtale a avut în ianuarie , după indexare cu 10%, 1612 lei. De aceea nu promeste ajutorul.

Leon spunea...

"Articolul 2
(1) În luna ianuarie a anului 2022 se acordă un ajutor financiar pensionarilor sistemului public de pensii și beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri au valori cuprinse între 1.001-1.600 lei inclusiv.
(2) Prin termenul venituri, prevăzut la alin. (1), se înțelege:
a) venituri din pensii acordate în sistemul public de pensii, aferente lunii ianuarie 2022;
b) venituri din pensii acordate în sistemele neintegrate sistemului public de pensii, aferente lunii DECEMBRIE 2021;
c) venituri din drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, aferente lunii decembrie 2021, plătite de casele teritoriale de pensii și casele de pensii sectoriale.
(3) Ajutorul financiar prevăzut la alin. (1) se calculează ca diferență între valoarea de 2.200 lei și veniturile de la alin. (2) CUMULATE "
Daca NU are si alte venituri ar fi trebuit sa primeasca !
Dati un Telefon la CPS a MAI si poate va lamuriti !

Unknown spunea...

Mulțumesc de răspuns dar Dv nu citiți alin. 2 lit c. Venituri în luna Decembrie. Citiți atent .

Unknown spunea...

Mulțumesc Domnule Leon.
Nu are alte venituri .
Asa am dedus și eu ca avea acest drept.

Huhu Rezea spunea...

Spune-le celor de la CPS să citească lit. c)!

Viorel spunea...

Un fel de indexare ca și la pensionarul cu 2.499 lei și cel cu 2.501 lei.

Unknown spunea...

Bună ziua
Revin cu răspunsul primit de CPS referitor la întrebarea mea .
Conform art. 1 ( doar cei din sistemul public de pensii și cei cu drepturi din legi cu caracter special unde nu intra și L223) nu avea acest drept.
Dar am aflat ca se fac demersuri pentru modificarea ordonanței 132 sa poată fi aplicata și pensionarilor militari.

reddog spunea...

Pai si art.2, alin.2, lit.b din Ordonanta de mai sus la ce pensii se refera?
Care sunt pensiile alea neintegrate sistemului public?

reddog spunea...

Cineva de aici cu pensie militara (MApN) a spus ca a beneficiat de acel ajutor.
Este vorba de Cornelius Flavius Ifrim.
Casa de pensii MAI interpreteaza altfel legislatia?
Asta deja seamana a gluma proasta. Sau Kafka.

Leon spunea...

Ca sa vezi, MAI "a devenit mai Catolic decat Papa" !
Adica MApN isi ajuta pensionarii militari cu un cuantum sub 1600 de lei, iar MAI nu si nu..!!

Cezar spunea...

@/maiag
Iti mai aduci aminte..ce injuraturi mi.am mai luat..de la toata sleahta lu Dogaru..cînd eu strigam contributivitate..sa ramînem pe contributivate
Unii dintre latrai plîng acum pe aici pentru 2,6..

Unknown spunea...

Pt Reddog
După discuția cu cei de la CPS , am recitit ordonanță cu atenție.
Art 1 oferă acest ajutor doar pensionarilor sistemului public de pensii și beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale ( L223 nu este printre aceste legi. Se refera la veterani război/ invalizi , persecutați politic...etc. ( Nu scrie nimic de sistemul pensiilor militare de stat).
Nu cunosc ce tip de pensie are domnul menționat de Dv.
Am revenit cu aceste precizări, pentru ca nici eu nu știam motivul săptămâna trecută când am întrebat pe acest blog și am vrut sa afle și camarazii noștri cauza.
Menționez ca și eu sunt pensionar militar. Am postat despre asta și pe Militarii pensionari
Va mulțumesc. Sănătate sa aveți!

Unknown spunea...

Dacă este cineva cu pensie militara aici ( pensie în baza L 223 ) și a primit , sa ne comunice și noua asta.

Leon spunea...

"Articolul 6
Casele de pensii sectoriale vor pune la dispoziția Casei Naționale de Pensii Publice toate informațiile necesare solicitate de aceasta în vederea aplicării prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, în termen de o zi de la data solicitării."
Deoarece Fondurile pentru acest ajutor au fost repartizate Ministerului Muncii si timpul a fost numai de 24 ore pentru Necesarul de persoane si sume, cred ca s-au produs si scapari !
Probabil ca se va remedia in perioada imediat urmatoare !
Conditia, sa fie o solicitare scrisa, un E-mail, de exemplu..!

Huhu Rezea spunea...

@Nimeni
Situația expusă de d-ta se incadrează fără îndoială la art. 2 lit c) din Ordonanță, adică la o pensie, chiar și militară, care in luna decembrie era cuprinsă între 1001-1600 lei.
Nu mai spune prostia că prin Casele sectoriale s-ar plati si alte pensii in afară de pensiile militare, pensii care sunt denumite in această ordonanța sub sintagma drepturi prevăzute de legi cu caracter special.
Legea 223/2015 este , le place sau nu unor urechești în teoria dreprtului, o lege cu caracter special, derogatorie de la legea cadru a pensiilor din sistemul public.

reddog spunea...

Huhu
Alea de la lit. C sunt indemnizatii nu pensii.
Cornelius Flavius Ifrim
Nu il ajutati cu o informatie despre pensie si ajutorul asta?

Huhu Rezea spunea...

Tacă-ți gură, jăvruță roșie!
Indemnizațiile sunt la lit. d)
@Flavius a și încasat ajutorul.

Leon spunea...

Pentru Corectitudine !
CPS pe langa Pensii mai platesc si Indemnizatii:
-DL.118/1990, persoane persecutate, deportate, etc.
-L.44/1994, veterani si vaduve de vet.de razboi
-L.341/2004, revolutionari
-OG.82/2006, invaliditate
-L.168/2020, 1000 lei, ptr. cei care nu au pensie militara(cred).
-Plata Ind.lunare ptr.Urmasii personalului armatei decedat
-s.a.

Huhu Rezea spunea...

@Leon
Nu mai încurca omul cu indemnizațiile și alte drepturi, că alea sunt plâtite și de Casele Teritoriale. Vorbeam de pensii.
Enunțul de la art 2 cuprnde în mod clar și pensiile militare cuprinse între 1001-1600 lei.

Viorel spunea...

Leon. Ai uitat una foare importantă: Legea nr. 8/2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică.
Articolul 10(1) Dispoziţiile prezentei legi se aplică în mod corespunzător şi pensionarilor sistemului pensiilor militare de stat şi alte drepturi de asigurări sociale din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale, indiferent de data înscrierii la pensie, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezenta lege.(2) În situaţia persoanelor prevăzute la alin. (1), cuantumul indemnizaţiei se modifică ori de câte ori se modifică pensia titularului, ca urmare a indexării/actualizării.
Deci la toboșari și tromboniști le-a indexat cu 2,6% și indemnizația pe această lege. Și cum în TO era nevoie și de trompetist ca să le dea deșteptarea dimineața, îți dai seama ce venituri are unul în asemenea situație (pensie, indemnizație + 1.000 lei).

Leon spunea...

@Huhu Rezea, mataluta le cam incurci, la c) sunt INDEMNIZATIILE platite de cele 3 Case sectoriale, unele si de CNPP, dar Omul se incadreaza la :
"b) venituri din pensii acordate în sistemele neintegrate sistemului public de pensii, aferente lunii DECEMBRIE 2021;"
Pensiile MILITARE NU SUNT INTEGRATE SISTEMULUI PUBLIC DE PENSII( si nici PNRR !)..!

Huhu Rezea spunea...

Dacă comparam comunicatul Ministerului Muncii, din care rezulta că inițial ajutoarele erau destinate numai pensionarilor din sistemul public, cu forma finală a ordonanței vedem că în text au fost implantate incoerent expresii referitoare la drepturi acordate de legi speciale, case sectoriale, sisteme neintegrate sistemului public de pensii pentru a reglementa că ajutoarele nu sunt acordate numai pensionarilor din sistemul public.
Eu am reținut că Flavius a primit ajutorul. Nu stiu de ce tace aici și răspunde la alte bazaconii despre fetele de la Cincu.

Viorel spunea...

reddog. Probabil cele 3 CPS (MApN, MAI și SRI) au înțeles și interpretat legea exact ca și Actualizarea din 2017. Credeam că cei ce conduc cele 3 CPS au învățat ceva din controlul Curții de Conturi sau cel puțin le-a intrat frica în oase și vor căuta să nu mai comită greșeli care se pot lăsa cu sancțiuni disciplinare, pecuniare sau chiar și mai rău.

Iulian Mareș spunea...

Huhu,
COFIRM!
Asa a scris CFI: ca a primit in total cam 2400 lei, ceva de genul asta!

Unknown spunea...

Pt Leon
Asa am primit și eu explicația de la CPS MAI referitor la lit.c) , exact aceleași drepturi. Deci nu și L223.
Totuși...
Lit.b) se refera la sistemele neîntemeiate site-ul public de pensii ( asa cum alt coleg a punctat corect ).
Cat despre demersuri, știu sigur ca au început și au sesizat Ministerul muncii.
Întrebarea rămâne:
Articolul primit totuși cineva acest ajutor financiar dintre pensionarii militari ( pe L223) ?
Mulțumesc
Sănătate va doresc !