Un produs Blogger.

sâmbătă, iulie 23, 2022

Premierul nu a scăpat de pensiile militare nici la Institutul de Criogenie din Rm Vâlcea.

95 comments

Vehicule care funcționează cu  hidrogen

Joi, după ce a vizitat stadiul nerealizării tronsonului de autostradă Balș-Craiova, premierul Ciucă s-a abătut de la tronsonul  Slatina-Balș, care va fi inaugurat la sfârșitul lunii, spre Rm Vâlcea, via Drăgășani, pentru a vizita Institutul de Cercetare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice. 
A fost întâmpinat de fizicianul Mihai Varlam, director, format de celebrul cercetător Marius Peculea, cel care a pus bazele fostei Uzine G, cea în care s-a realizat apa grea, in condiții de laborator, într-o tehnologie proprie,  înainte de a fi realizată îndustrial la Combinatul din Turnu-Severin.   
Surprinzător, domnul general Ciucă a ținut un discurs coerent, semn că la viața sa a avut tangență cu cercetarea din România.
A vorbit depre vehicule care vor funcționa cu hidrogen, a vorbit despre statii cu hidrogen, acumulatori pe baza de hidrogen, despre stadiul asigurării rezervelor în depozitele de gaze naturale pentru iarnă, despre recoltele de grâu, porumb și floarea soarelui care, cu toată seceta,  vor asigura necesarul de hrană pentru români, dar nu a scăpat de întrebările despre pensiile militare.

A reafirmat cu tărie că pensiile militare sunt pensii de serviciu, nu speciale. Observ că s-a terminat cu improvizațiile că pensiile militare ar fi pensii ocupaționale sau alte năzbâtii, numai bune să nu intre în reforma cerută de Uniunea Europeană. Pensiile militarilor sunt pensii de serviciu dar, a subliniat domnul Ciucă, coaliția a decis ca soarta salariilor și pensiilor, pentru realizarea jalonului 215 din PNRR, să fie analizată la Ministerul Muncii  de o echipă interministerială, astfel încât până la sfârșitul anului să avem ceea ce ne cere reforma, respectiv echilibrarea și eliminarea inechităților din sistemul de salarizare și pensii.

 

95 de comentarii:

Liviu PO spunea...

In urma cu 105 ani ,niste viteji, poate incaltati cu opinci,s-au trezit devreme (oare au putut dormi?) pentru ca aceste panarame din prezent sa mai aiba ce vinde...Si nu se duceau la nunta,ci se duceau la moarte...Glorie eroilor de la MARASTI!!!

Trofin spunea...

Era normal , sfârșitul anului cu programul de măsuri iar , dacă va fi posibil , aplicarea măsurilor va dura cel puțin 2 ani, cel mai sigur prin 2026 an în care se încheie ciclul de 10 ani pentru o lege în domeniul pensiilor. Gogoși , gogoși , cât mai umflate !. Administratorul blogului are meritul că , scoțând de la naftalină ideile mărețe ale conducătorilor noștri , ne ține atenția activă. Am aflat de la fostul șef al oștii că în sfârșit s-a lămurit ce fel de pensii putem noi să avem , pensii de serviciu . De parcă în legile 164 și 223 nu tot asemenea denumire există. Bine că a aflat și fostul șef al oștii.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Pe stanga, ministresul Budigăi si alti lătrăi ii trag cu ,,vom face,'' ,,vom drege,'' ,,vom realiza,'' ,,vom face asa si asa,'' de fapt nu seface nimica, adicătelea vor amana a se majora componentele ce insaileaza pensia, pââână la hacana parpalea pe apa lui sâmbăta, iar pe dreapta, Malaimare Ciucălaie, in felul lui o indoaie cu zoaie de olaie, doar doar pensia lui gogoloaie si pensiile generalilor de paie se vor remajora, pe cand ale noastre iar vor stagna pe papiote cu ajutorul clocarimii mafiote, motivatia fiind recesiunea si inflatia, care afecteaza doar pensiile ,,fraierilor,'' dar nu si ale gheneralilor, caci lozinca ca pensiile meletare nu sunt speciale e doar o manta de ploaie premergatoare sa se pregateasca musculatiuni si fel de de fel de operatiuni acoperitoare pentru ca pensiile militare sa ramana pe aceleasi principii de nedreptati si ilegaliati pentru toti, dar nu si pentru mafioti! Spoială si manjeală vor fi pentru noi, gramezi de drepturi vor fi din nou pentru ei, si, atunci, nu-ti vine sa dai cu parul si-n stanga si in dreapta cu bâta de ciobanie la fieșcare la scafarlie, fi-le-ar starvurile duse pe năsălie?!

magda spunea...

Ciuca dixit,,pentru realizarea jalonului 215 din PNRR, să fie analizată la Ministerul Muncii de o echipă interministerială, astfel încât până la sfârșitul anului să avem ceea ce ne cere reforma, respectiv echilibrarea și eliminarea inechităților din sistemul de salarizare și pensii.''Deci,pana la urma v-am zis eu( ca doar toti stiati) cea mai buna aparare e tot atacul.Urmeaza....echilibrarea prin zdruncinare,zgaltaire,amputare ...cate si mai cate dar imi place la nebunie placa cu pensiile militare din ultimul timp. Asa ceva doar la noi vezi....

Brenda spunea...

Dece la Ministerul muncii??? Nu era vorba că aceia nu am treabat cu pensiile altor cade de pensii , Există Ministerul muncii. Apărării ,pai iar arunca pisica ?

Brenda spunea...

O să îmi spună de jalon,dar dacă și el considera că nu avem treabă cu asta , Dece ii trimite la , MUNCĂ?

Petrut spunea...

Cred ca si de data asta Dl Ciuca a ascultat ,si-a facut datoria superficiala sa asculte si a fost bucuros ca nu a promis cred eu nimic ..si a mai fost si fericit ca a fost intr-un mediu care nu-si permite sa insiste pe treaba cu Pensiile Militare ..in orice caz stie ca sant pensionari militari care au nevoie de masuri sociale ..ceea ce nu este deloc OK chiar este inimaginabil ca un pensionar militar sa fie in situatia de primi tot felul de ajutoare sociale caci ei au fost cei ce intr-o anumita perioada au "servit Patria " ,chiar au particiat la Revolutie majoritatea ,Revolutie fara de care nu exista societatea de acum in forma de acum si acum astepta ajutoare sociale sa supravietuiasca la senectute ...Dupa parerea mea este o pata pe obrazul Societatii romanesti ca un pensionar militar sa aiba nevoie de masuri sociale sa supravituiasca ...Pensionarul militar este imaginea in oglinda a militarului in activitate ,militar in activitate care cred cai si va pune multe intrebari inca din activitate ...Eu personal nu mai am asteptari de "bunavointa " din partea celor indreptatiti sa faca ceva ..

Leo spunea...

Viitoarea lege pt. sistemul public nu este decisă în acest moment.
Are JALONUL 214 pt. aplicare cel târziu la 31.03.2023.
Dottore ĂĂĂ..ÎÎÎ..a cerut ca finalizarea procesului de reformă al pensiilor și al salarizării să fie pe 31.12.2022 , odată cu intrarea în aplicare a JALONULUI 215.
Se pare a fi o devansare a termenului JALONULUI 214 de la 31.03.2023 la 31.12.2022.
Acest lucru prezumă indiciul că va fi o lege UNICĂ și integrată a sistemului de pensii , cu aplicare din 01.01.2023.
Să vedem zise orbul....
AMR 4 luni

Alkan spunea...

Iulie 24, 2022 - 09:49,
la România TV

Ministrul Muncii, BUDIGĂI:
"Ai nevoie de sursa bugetară pentru a rezolva inechitatile din sistem, pentru ca eu nu cred ca cineva (..) se gândea să rezolve inechităţile prin tăierea celor care au bani mai mulţi şi să dea la ceilalţi. Eu nu cred că se poate aşa, trebuie aliniate şi avem nevoie de un impact bugetar”, a mai spus ministrul Muncii

Mirelaperianu spunea...

Cel mai bine arvtrebui sa aplice sibpensiilor militare pricentul de inflație psba cand splicacei ce va urms se duc milti in loc de linistevdi mukta linistr si verdeață !!!!!!??

Arfy spunea...

A spus dîncu "cam în două săptămâni rezolvam cu statutul militarilor cu salarizarea, diurnă, chirie..." Despre pensii n-a mai zis nimic! Nu se vrea pentru că alții de la finanțe consideră pensionarii militari o masă neglijabilă! Și chiar așa suntem. Șeful guvernului, o marionetă, n-are nimic de spus.face alte comisii interministeriale la nivel Ministerul muncii! Termen! Ioc!

monteoru spunea...

Trage de timp cat poate.Nici lui nu-i surade o schimbare.El are pensie substantiala,nevasta e si ea pe langa si atunci dece sa se consume?
Privind plagiatul ce sa mai zic!Ce fel de dreptate judecatoreasca o fi asta cum ca pentru stabilitate se iarta.Justitie cu capul spart.r

anonim spunea...

Astept trecerea la noul topic al lui Buhuhu ca de cate ori vad muianu' transpirat a lu' ala din poza imi aduc aminte instant de "corectitudinea,obiectivitatea, inaltul atasament fata de echitatea,spiritul de corp".... si bla,bla,bla ale micimii "marelui conducator" Chiar daca nu ma afecteaza in nici un mod toate astea se numesc L 168/2020(printre multe altele) Mi s-a parut pur si simplu jignitoare
"Misiunile și operațiile desfășurate în afara(pe teritoriul-n.m). teritoriului statului român, începând cu anul 1990 și până la intrarea în vigoare a legii ...."

In concluzie: Pana in anul 1990 NIMIC nu a existat,nimic nu are valoare....cam asta-i "modul de gandire" al marelui patriot
Nici nu mai conteaza valoarea sau corectitudinea juridica a unui document cand unii il impart asa cum le vine la indemana.Multe altele au contribuit ca x si y sa se injurea pe bloguri sau aiurea si impreuna sa-l injure pe z
Asta-i "respectul si recunostinta" acordate

Negritoiu spunea...

Brenda,
Nu te-ai obisnuit inca? Cind nu vor sa faca ceva in favoarea pensiilor militare,maiinfiinteaza o noua comisie care,la randul ei,propune infiintarea unei noi comisii care ........,si asa mai departe. Cand a stabilit pomana pentru cei din T.O. cate comisii de propuneri si analiza au functionat? Se tot da vina pe un partid sau altul! Adevarul e ca toate partidele,fara exceptie,au actionat(si actioneaza) impotriva pensionarilor militari.
P.S. Ii doare in cot de viitoarele alegeri. Pana atunci teschereaua e plina si viitorul asigurat.

Brenda spunea...

Da cu ostia in gard

Viorel spunea...

Known. Rezerviști sunt și cetățenii români care și-au satisfăcut stagiul militar obligatoriu până pe data de 31.12.2006. Marea lor majoritate muncesc în „țările calde”. Deci nu te limita numai la pensionarii militari.

Julian spunea...

Acest retardat bâlbâit cu burta plină de rahat marele și unicul luptător de la Ștefan cel Mare încoace nu a făcut nimic niciodată pentru armata nici când era activ nici acum .De planuri de măsuri de amânări suntem sătui așteptam alegerile ca sa nu ii mai vedem Penibilile Bâlbe ori de câte ori apare in fața presei .

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Petrut, frumos si de bun simt comentariu, drept pentru care, felicitari!
@ Leo, ca de obicei, un comentariu realist si expresiv, care subliniaza un adevar, nu bajbaieli sau dupa ureche. E bine ca s-a impus un termen strategic la pensii, altfel in 2030 se aplica, dupa muschii lor!
Concluzie: Ei considera pensiile romanilor doar o pomana, iar pe noi niste pomanagii, drepturile fundamentale si prioritatile vitale si legale apartinand doar clasei politice, de fapt o haita de hiene mafomista, oportunista, lacoma, nesimtita si cersetoare, miloagă de voturi, cu laba intinsa la capra podului, ca ultimile gunoaie ale societatii, dar dupa ce sunt alesi impunand austeritati si interdictii intregii societati, ca vatafii de pe propriile mosii! Placuta suedeza insasi s-a scarbit de ei, trebuind cautat altceva sa inlocuiasca bogatul meniu hranitor si binemeritat pentru acesti jegosi din politica, fi-mi-ar scarbă de ei!

Leo spunea...

Julien ,
👍👍👍👍👍👍👍....👍👍👍👍👍👍👍👍👍.....👍👍👍👍👍👍👍...👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍...

Șoimul spunea...

Viorel,cred că ai avut dreptate in privința lui Known, am crezut că face parte din rândul pensionarilor militari,sau chiar civili, dar este un impostor și un mare nesimțit,un jeg, un infect care cangrenează acest blog.

monteoru spunea...

CFI constitutia este astfel croita ca sa nu scapam de ei.Chiar si in conditiile existentei unui singur partid tot politicienii sunt la putere.Daca la alegeri participa un singur votant tot va fi un partid care guverneaza.Nu sunt solutii de scapare de politicieni decat o dictatura militara.Sunt tari unde a fost dictatura militara si populatia nu a fost multumita.Trebuie sa invatam sa ne adaptam.Unii tigani trebuie sa acceptam ca se descurca mai bine decat noi.Nu o sa vezi tigan sa munceasca cand musca zboara.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Monteoru, o dictatura, fie ea si militara, ar schimba multe, de la tradatoarea CCR, magistratii corupti si slugi politice si pana la ultimul asasin politic, toti parlamentarii fiind asasinii acestui popor si ai statului de drept!

Huhu Rezea spunea...

Mușcă-ți limba @Flavius! Cum poți generaliza în halul ăsta?

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Fabulos si extrem de interesant ceea ce a scris, cu mult talent si realism, @Viorel Kis, in amintirile sale de pilot de elicoptere, scrieri lirice si diverse, intr-un mail limitat! Merita a fi citite de oricine, mai ales pentru continutul lor unic si fascinant. Felicitari, camarade! Cred ca nu-i unicul dintre noi care are preocupari in ale scrisului de calitate literara, si m-as bucura sa-i mai stiu si pe altii care sa ne incante cu talentul lor literar.

Leo spunea...

Flavius s-a radicalizat.
Răbdare Flavius , oleacă de răbdare de numai 4 luni.
Pînă acum a fost "răbdarea măgarului", iar de acum e răbdarea "epurelui".

M spunea...

@Cornelius Flavius Ifrim

Din păcate, sau nu, parlamentarii sunt o mostră a poporului din care provin. Nu sunt nici mai buni nici mai răi decât poporul român. Ar trebui schimbat poporul 😂.

Nu o să ai parlamentari care să se sacrifice pentru țară în condițiile în care atunci când a început războiul din Ucraina românii s-au înghesuit să își facă pașapoarte .... "pentru orice eventualitate".

Polonezii, de exemplu, au făcut cozi la centrele de recrutare de militari voluntari ai armatei, parlamentarii polonezii votând p lege pentru creșterea personalului militar la 300.000.

luchy19 spunea...

Lia Olguța Vasilescu și pensiile militare

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ Leo, nu-i prea misto ca fac ca soldatul care striga, ,,hai, liberare,'' si ecoul in departare ii raspunde, ,,ai in PLM rabdare!''
@ M, foarte corect spus ca romanul fofează e aidoma cu cel pe care il voteaza! Meritam ceea ce votam!
@ Onorabile, mi-am muscat limba, dar situatia politica si sociala e ca naiba!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Si-au facut efectul cele mai moderne instalatii de irigatii din Europa: Cădelnița, icoana, apa sfintită si domnul popa si, cand am vazut in fata blocului prima baltă, dupa o ploaie curată, pe loc i-am inchinat o odă vibrantă, ca in timpurile de altădată, măi, tată!

nr. 1 spunea...

Viitoare lege a pensiilor militare se pare ca inca nu e decisa. Sunt in principal 3 variante de lucru. Ceea ce pare ca s-a decis : - va fi o componenta pe contributeala; -va fi si un adaos cu specific militar ; -f probabil pensia militara va cuprinde doar perioada de militarie , fara struto-camilaria(se acorda drept de pensie militara pentru anii in civil ) de acum care a condus si conduce la numeroase nedreptati si discriminari;- e posibil sa fie cu pornire de la zero, fara cuantumul avantajos, de fapt acesta este unul dintre impusurile PNRR pentru incadrare in bugetul stabilit si pentru eliminarea inechitatilor. Termen de finalizare lege: 31.12.2022; Termen de punere in aplicare: 31.12.2022 , cel mai tarziu 31.03.2023. Ce va fi cu adevarat, vom vedea!

spiritul lui Haret spunea...

Suntem de rasul plansul.Pe masura ce timpul trece ne prostim.Inghesuiala la pasapoarte cu scuza ca are copii.Inteleg protectia copiilor dar tu om matur ?Sunt greseli impartonabile care se mentin.Foste cazarmi abandonate.Rusine.Francezii veniti sa apere Romania cazati in corturi.Nici minimul de confort.Tinuta spalata pe cont propriu pusa la uscat pe franghii.O Romanie cum nu mi-am dorit.Ce avem astazi e rodul a 32 ani de democratie in varianta de stanga si de dreapta.Sincer,nu am ce vota.Dim punctul meu de vedere nu se merita efortul.

Alexandru spunea...

Din ciclul "aici sunt banii dumneavoastră":
https://www.stiripesurse.ro/in-timp-ce-romania-cumpara-second-hand-din-norvegia-polonia-cumpara-avioane-si-tancuri-perfomante-din-coreea-de-sud_2481500.html
Când o să înțelegeți că suntem fraierii EU și SUA?

Viorel spunea...

nr. 1. Ne duci în ispită, ca să nu zic în eroare. Tu afirmi: „Viitoare lege a pensiilor militare se pare ca inca nu e decisa. Sunt in principal 3 variante de lucru. Ceea ce pare ca s-a decis:” Păi ori încă nu s-a decis, ori sunt 3 variante, ori s-a decis și începi să enumeri…. Spune clar ce s-a decis, pentru că atunci când afirmi că „Ceea ce pare ca s-a decis” înseamnă că 2 variante au picat și a rămas un ace va fi pusă în practică.

Gigi spunea...

@Spiritul......De-abea acum ati observat? Nu-mi vine sa cred asa ceva!Sunteti in urma cu cel putin 30 de ani😁

Calinmihaib12 spunea...

Spirtul lui Haret:
..se poate.."experimenta" statul acasă
în acele zile..!
"Nimeni" se face că / sau CHIAR NU înțelege că s-a schimbat..PARADIGMA(?) LUMII = spre dominația LUMII de către o.. conceptură de origine și structură "polimorfă",..cu EFECTELE MULTIPLE: APARENT HAOTICE.., unele concomitente, altele succesive..,dar = paradoxal sau NU = COORDONATE, pe care LE SUFERIM de câțiva ani buni (de o generație)..!
(asta=ca să mai facem haz de necaz!?).

Liviu PO spunea...

@spiritul lui Haret
Nu suntem de nici un rasul plansul,ci suntem doar un popor pacalit...Nu sunt de vina nici cei de dreapta ,nici cei de stanga.S-a plecat rau,s-a plecat urat din block starturi.Cand liota autoimputernicita a improprietarit directorii cu fabricile si uzinele in care muncitorii aveau parti sociale (dupa intoarcerea banilor la expeditori prin vointa lui petrica...)prin transformarea acestora in RA (regii autonome),acestia habar nu aveau ce li se coace de catre securisti...Sa-mi spuna mie cineva ,daca indrazneste,ca vreun director din Romania,chiar de balastiera, nu era mana-n mana cu nenea de la secu...Asa ca securistii au fost improprietariti cu active la care au trudit zeci de ani intregul popor.Astia,adica securistii nu s-au mai multumit sa-si puna motoare de mercedesuri pe lade (masina aia ruseasca),ci au vrut mercedesurile in original.Oare cei de la armata,adica noi, nu avem nici o vina pentru aceasta stare de fapt?Vina celor de la varful armatei,care au predat tara la cheie se rasfrange si asupra noastra...Nu vedeti ca Zelenschi se chinuie in plin razboi sa se debaraseze de tradatori?Oare ce-o fi la noi,pentru ca sub masca democratiei multi si-au vandut nu numai tara ,dar si sufletul...Cum poti sa pui procent din PIB pentru plata pensiilor?Nu te doare inima pentru seniorii tarii care au trudit si au trait in lipsuri ca sa fie padurile la locul lor ,sa avem hidrocentrale,campuri irigate,otel din belsug,flota oceanica etc.?Nu era mai corect sa impui procent din pib pentru salariatii bugetari?De cand cu intrarea in ue mai stim si noi cate ceva:de pilda ca administrarea unei localitati din germania de sub 20,000 de locuitori nu e facuta cu un aparat de lucru mai mare de ,tineti-va bine,20 de persoane...Cand mergi in austria intr-un spital cu o simpla durere de cap te controleaza din cap pana in picioare(inclusiv rmn,ct ,ecograf 3 D etc.) si nu te externeaza fara un diagnostic...Romania ne-a facut militari,NOI ce am facut pentru ea?Am bagat capul in nisipul afganistanului,irakului si nu ne-a mai pasat de tara si de popor,cu toate ca in toate sondajele poporul spunea si spune ca am luat-o intr-o directie gresita...Vae Victis???Nu cumva suntem victime ca am vrut sa fim????

Alexandru spunea...

Known este limitat!

Alex spunea...

Singura diploma obtinuta pe bune de acest"Aaaaa-ist" MaCiuca ,este aceea de master in stiintele pupincurismului mondial, stiinta despre care am mai povestit acum doi ani? pe acest blog.Desi la noi in tara pupincurismul are radacini seculare si multi practicanti,MaCiuca a devenit primul pupincurist cu acte devansandu-l cu mult pe Mutu'sau Dulapu' cum ii zic prietenii.Mai nou este pregatita o lege ,prin care plagiatorii nu vor suporta nici o conse cinta.Va fi indeajuns ca acestia sa renunte de bunavoie la doctorat.Nu se vor mai lua alte masuri impotriva lor.MaCiuca va fi beneficiarul nr.1 al acesteia.

Cezar spunea...

Inca un basist de treaba..condamnat cu executare..6 ani! Statul confisca 6.500.000 euro
Se pune intrebarea: va ramîne sarac?
Este de asteptat sa se imbolnaveasca de cancer..dupa incarcerare desigut

Ion Oblemenco spunea...

Pentru spiritul lui Haret , doresc să-mi exprim opinia despre partea doua a comentariului d-voastră :: daca francezii nu au condiții ,, SĂ STEA DRACU LA EI ACASĂ ,,

Ion Oblemenco spunea...

Pentru mirela perianu ora 15,52 fă , tu înțelegi ce dracu scrii ?

Andrei spunea...

Ciucă este omul Sistemului Ticăloșit. Nu mai trageți speranțe deșarte.

Omul cu burtă are o misiune și o va duce la capăt, ca un soldat devotat sistemului care l-a făcut premier.

https://pressone.ro/cum-v-a-salvat-infractorul-fugar-cristian-rizea-domnule-prim-ministru-nicolae-ciuca-si-cum-m-a-ingropat-pe-mine

M spunea...

Pe B1 la emisiunea Sub semnul întrebării un diliu pe nume Ciprian Purice a găsit vinovații pentru prețul mare al curentului electric: rezerviștii.

Cică suntem dați dracului. Hidroeletrica, Nuclear-electrica, Transgaz, Hidroelectrica .... sunt căpușate de rezerviști! 😂

Vreau să îl felicit pe Huhurez că l-a invitat pe forum pe tovarășul Lavrov din numele de "Ion Oblemenco".

nr. 1 spunea...

Dle Viorel, nimic nu e sigur in acest moment. Printre impusurile(recomandarile?) PNRR se afla si reforma pensiilor de orice culoare si tip si eliminarea inechitatilor care sunt destule la pensiile civile si fff multe la pensiile speciale, inclusiv militare. PNRR cere printre altele reformarea tuturor pensiilor in ideea eliminarii inechitatilor ceea ce mie personal(si sunt f multi care gandesc asa) mi se pare o idee fff buna si la obiect !Deci e posibila adoptarea unei legi cu caracter mixt , ca la magistrati , componenta contributiva plus componenta militara! Dar si in situatia in care va fi adoptata o lege separata a pensiilor militare se va tine cont de soldele pe o perioada de minimum 12 luni nicidecum 6 luni ca acum iar in baza de calcul vor fi incluse toate sporurile cu caractere permanent nu cele conjuncturale! La a treia varianta , va fi ceva in genul L263/2010 , POATE FI CHIAR LEGEA GENERALA cu un capitol separat pentru militari ! De data asta, cred ca va fi o reforma pe bune nu una gen hai sa ne facem ca facem ceva! PNRR obliga la o reforma adevarata nu facaturi! Si lasati dle rambo ideile cu muncitorii necalificati, cu asistatii sociale , stagiile injumattatite , aste le puteti discuta in particular! Daca aveti date concrete nu abureli si aiureli sindicaliste , sunteti asteptat sa le expuneti! Cu deosebita stima si consideratiune !

Brenda spunea...

Auzi, mă, Mirela a greșit ,ei și,fi domn are tasta defectă , poate , dar a zis că cel puțin să se de-a indexările corect, eventual sa o corecteze pe cea din ianuarie, ce zici ,mai DRAGĂ,. Tu

M spunea...

@rambo2021

😂😂😂Pana atunci sa meditam la versurile eminesciene

Internaționala a fost scrisă de Eugène Pottier, muzica Pierre Degeyter.

Nu ai cum să scoți rămășițele mișcării revoluționare socialiste din unii tovarăși.😂😂😂 L-ați băgat pe Eminescu la înaintare ca să ne sensibilizați? Credeați că citește numai akord75? 😂😂😂

Sper că ați scris cu mâna dreaptă ridicată și cu pumnul strâns în semn de salut, așa cum se cuvine!

monteoru spunea...

Sa-i acordam circumstante.Probabil ca a incurcat ochelarii ori a scris prin intermediar.Copil clasa zero.Mirela e un nume imbietor.Daca arata si dama bine se iarta.

Joe spunea...

,,E vorba de Primul Ministru?''
Prim ministru sau prim-ministru ?

Forma corectă: Prim-ministru

Forma greşită: Prim ministru

prim-ministru = cancelar, premier.

Prim-ministru este un substantiv compus care se scrie cu cratimă, precum alte substantive compuse cu adjectivul prim: prim-secretar, prim-procuror.
,,KNOWN'' mâ-ta e cu cratimâ?

Brenda spunea...

AUZI ,BA,, TE CREZI DEȘTEPT , dar ești un necioplit

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

*Woow de bungalow! Ma *incanta* concurenta de verbe grosiere, canicula facand printre primatele cățărătoare, originare din tarile bananiere, cateva victime sigure... Sarut mainile doamnelor postatoare, cerandu-le sa fie ingaduitoare si iertatoare cu jargoanele grele, made in cartierele mucurestene mizere!
**Mucurestenii nu pot trai fara apa calda, ventilatie la noadă si bere neaparat in ladă, chiar daca restul tarii in flacari poate sa se perpeleasca si arda, caci specia lor unica, la o adică, nu suporta austeritatea impudică si răbdarile prajite, fiind niste ilustre elite, gingase, suave si galese dintre toate speciile humane, alese! Fi-mi-ar milă fortata de ei, dar dupa cum ii voteaza pe primarii-cotei, le-as dori mai degraba sa mai ducă cu limba scoasă si in gheabă austeritati si privatiuni o gramada!

anonim spunea...

Brenda
"AUZI ,BA,, TE CREZI DEȘTEPT , dar ești un necioplit"Ar fi cazul sa impartiti intre voi vechimea aia de 100 de ani a lu' raposatu',El a muncit la secu' un secol si voi ii spargeti banii inca fo' 50 de ani...pana acum(voi doua adica tu)
Asta o zice babaciunea "cealanta" periamu???

@ram_ou2021
Aloo tov BOB partid,acum am aflat ca tu esti "malgas" ca ai facut traducerea din malgasa veche
Va "multumim" toarsu malgas
....referitor la "eminescu"
"Solidarizarea Prin noi s-o făurim!''

Alta solutie nu prea avem!"
Daca le "integrai" asa aveai motive sa te laude celalalt membru ai cenaclului "blesteme si vaicareli vesele".....cam asa
"Solidarizarea Prin noi s-o făurim!''
Alta solutie nu prea gasim!"
Ai terminal mitilicul din "tabloul de bord"?
te imprumuta tulumba ca are de unde dupa ce o sa-si curete limba de "reziduurile sefilor"
dpdv financiar sunteti cam 4 X kiss=1 tulumba sau 1 kiss = 1/4 tulumbe.Doar brenda il poate concura dar ea "o are pe jumate"
Doar au fost colegi la acelasi minister tip Postelnicu:)...
Reiau ca uiti repede
"Solidarizarea Prin noi s-o făurim!''
Alta solutie nu prea gasim!"

anonim spunea...

Hai Pa !!
Plec la piata Ii spun eu lui CIF ce s-a mai discutat.Stiti doar ca el e asa de harnic ca nu-i ajung 25 de ore din 24
Exact ca fituica la care a lucrat"Ora 25"
Cam cu asta se ocupau "jmekerii"
Lectura placuta
https://www.facebook.com/photo/?fbid=257721716372005&set=a.257721673038676

Alexcta spunea...

Voi nu v-ați Săturat să vorbiți despre Ghinea? Eu DA!

GO spunea...

@Huhu Rezea, CFI. Este deja dictatura. Un stat care nu respecta Art. 21 din Declaratia Universala si la care Romania este parte semnatara, este stat dictatorial. Art. 21 garanteaza accesul liber si egal, la functii publice, tuturor cetatenilor, inclusiv militarilor. Numai ca in Romania militarii nu au dreptul sa candideze la functii publice.

Asa ca Romania este stat dictatorial.

GO spunea...

Politistii si jandarmii pusi sa plateasca amenzile date in pandemie, in baza unor legi sau ordonanțe declarate ulterior de CCR ca fiind neconstitutionale.

Asteptam si solutiile CCR care sa constate ca desi militarilor le sunt garantate de Constitutie, dreptul la sindicat, greva si munca neingradita, aceste drepturi le sunt interzise militarilor prin diverse legi interne.


https://www.national.ro/social/politistii-buni-de-plata-li-se-imputa-sanctiunile-date-in-pandemie-769980.html

Brenda spunea...

Mirela subiect? Ce sa faceți și voi!!!!

Viorel spunea...

rambo2021. În sfârșit ai spus, dar mai important este că ai recunoscut un adevăr: „Dacă te bagi în troacă te mănâncă…….prietenii”. Este bine că ți-ai găsit poziția în societate. Sper că nu te referi la noi ci la cercul tău de „preteni” pentru că pe aici nu prea ai. De curiozitate. Ce înseamnă „ghetrele” ?

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@GO, Pacat de aceasta dictatura risipita, la mațe friptă, fiind una fascista, de gang, si girata de plavanul atarnat in vesel in streang! Politia a dat amenzi fara nici o piedica si acum platesc ceea ce merita!
@Akord, ce combustie record incarci dimineatala la (ba)bord?! M-ai prins in clinci cu ziarul Ora 25! Brenda si celelalte colege merita ocrotite si indrumate pe lege, tainele pensiilor sa le dezlege, si daca putem sa le oferim cate o floare putem sa o facem cu cea mai mare placere si onoare, caci nu doare si nimeni din asta nu moare...

M spunea...

@rambo2021

Răspunsul corect era: "mă scuzați, am greșit!".

@alexcta

Neeeeee. Eu nu m-am săturat să vorbesc despre Ghinea Slinosul. Până când nu îl văd cerându-și scuze am să tot vorbesc despre jegul ăsta de om. Poți însă să nu mai vorbești dumneata!

Atât ghenosu' cât și partidulețul lui se declară pe față dușmanii militarilor români și ai Armatei Române deci am să îi înjur de trei ori pe zi, dimineața, la prânz și seara!

anonim spunea...

Da mai Brenda!.....mai mica sau mai mare dar macar noi o avem intreaga

Brenda?....tot Mirela ramane doar ca ea e "cioplita" in securisme

"Mirelaperianu spunea...
Dle Arty ,iti doresc sa pleci dupa securistul Coruț., jogodie ce esti..

29 octombrie 2021, 11:53"
sau

"marvas66@yahoo.com spunea...
Usor cu pianul pe scari domnule Mirela...Daca-i tineti parte lui Corut inseamna ca ati fost alaturi de ...EI... Acum va dati democrat? Voi ati distrus Romania, ati saracit-o si ati vandut-o pe doi bani...Acum, pentru ce a mai ramas il aveti pe Ciuca, sa distruga increderea in partide...(pnl-ul l-a terminat) si sa ne indatoreze nu numai cu fiare vechi militare ci si energetic

29 octombrie 2021, 14:33"

Ce faine sunt muianele unora:)))

anonim spunea...

ALO, Iulian Mares,
BRICS a eliminat dolarul, vad ca suferi rau de tot ! Dece nu-ti iei catrafusele sa emigrezi la Bideu ???

Cum Ucraina nu a agresat pe nimeni cand Ucraina refuza sa restituie Romaniei teritoriile romanesti furate , practicand interdictia limbii si scolilor romane in aceste teritorii cu populatie majoritar romana, cu traditie si istorie romana !
Sau suferi de orbul gainilor, ca doar istoria sta scrisa !!!!!! Inca n-au inghitit-o saurienii care te platesc, asa cum spera sceleratii abrutizati ai banului, ca se va intampla !

ESTI SI TU DROGAT CA TOTI WARMONGERII ROMANOFOBI CARE TE PLATESC SA AGRESEZI ROMANII NONSTOP ?

DECE FOLOSESTI K IN LOC DE C, DIN SCARBA PENTRU LIMBA ROMANA ,PARAZITULE ?????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????

Du-te bai in pustie de unde ai venit !

Ce cauti in tara asta ???

Sau esti un biet parazit de profesie si n-ai ce manca
?????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????

Distribuie!
FacebookTwitterLinkedInWhatsApp

Astia inca n-au aflat ca gunoiul(scuzati "patriotul" am vrut sa spun) se numeste acum M si se da pompier.....maine-poimaine se "reinventeaza" ca altceva....cu texte gen RO-UA...kkt!!

"totul pentru mine ,totul pentru $"= proletcultismul capitalist

anonim spunea...

Da scuzati ! pe aici umbla neica-nimeni asta.Nu mai zic nimic ca zic altii destule

https://ioncoja.ro/alo-iulian-mares/

GO spunea...

Relax! Un mesaj de incurajare a pendiinarilor militari,cu antetul CPS a MApN care circula pe retele!

"Iesiti la ore calde ale zilei si nu consumati apa!"

Semnat: Casa de pensii sectorială a MApN

Huhu Rezea spunea...

Lui Holescu nu i-a plăcut moaca lui Gourcha publicată pe blog prin 2013 și tocmai acum a făcut reclamție la Google.

Brenda spunea...

Securisme????? Explicați va rog!!

GO spunea...

Am uitat sa precizez ca sunt la Odesa. Este super, linistit. Si aici a fost anunțată la televiziunile ucrainene locale, infiintarea unei brigazi de rebeli ucraineni din regiunea Odesa, care vor sa scape Odesa de Kiev. I-a dat la televizor, au jurat ca "elibereaza" Odesa, dupa modelul Donbas. Am si captura video.

Asadar, asta este situatia reala. Ucrainenii lupta cu ucrainenii. Rusii si americanii doar ii asmut!

anonim spunea...

@Ram_ou
Sa-ti traiasca prietenii si tu impreuna cu ei.De Ignat o sa-ti ramana tie mai mult spatiu"locativ"Hai ca-n patru luni "te extinzi". Nu uita sa te prezinti la intabulare cu un sorici ceva:)))...adica nu,ca il ai "la purtator" dar e cam gros...soriciul:)

Mirelaperianu spunea...

Ce faci,? Nefericitule?,te împiedică e am scri eu gresit3? SCUZE

M spunea...

Admirabil ministru român la Comisia Europeană de azi.

Germania a cerut o reducere cu 15% a consumului și sprijinirea ei în cazul în care le taie Putler gazul. Ministrul român a spus că da, că România poate să sprijine Germania în acest caz dar că și Germania trebuie să reducă bugetul de pensii de la 13,5% din PIB la 9,4% și să desființeze pensiile speciale pentru militarii germani.
😂😂😂

spiritul lui Haret spunea...

Huhule rog publica numai ce este redactat la orele diminetii fiindca dupa amiaza unii scriu sub influenta etanolului.Primul pe lista e cel ce se ascunde sub pseudonimul Akord 75.

Outlander spunea...

@nr.1
Oricare variantă va fi va trebui să țină cont de întrega activitate militară, de vechime, de studii, de locul de muncă, de funcție.
Nu am nimic de-aface cu acești anacronici, dar se pare că numai dintr-o anumită direcție mai vin imbolduri către a face reformă în pensiile militare, pentru că mass-media îngenuncheată partidelor de la guvernare nu au decât ca agendă ceea ce trasează zilnic, interesele sistemului!

Contractul de consultanță cu Banca Mondială pe legea pensiilor prevede reforma pensiilor militare.
Sursa de informare: https://economedia.ro/exclusiv-contractul-de-consultanta-cu-banca-mondiala-pe-legea-pensiilor-prevede-reforma-pensiilor-militare-documente.html


Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@GO, Nu risipiti apa, ca talharii, ca va impusca primarii! De unde-s primarii cu dracovenia si amenintarea? De unde naiba decat din Oltenia titireză, unde se scoate prazul cu cheia franceza! De-al de Sucă a lu' nea Mărin sunt plini de venin, insa, la electorale, cu o bere, ajutoare sociale si o strachina cu sarmale, îi intoarna cu totul sa pună botul sa le dea iarasi votul, ca asa-i rumanul, sluga si dependent de ajutoare, sa ne puna pe capete aceste jeguri si caractere nasoale, cum se intampla permanent la Bucale sau in alte zone parpale, preponderent userist liberale...

Viorel spunea...

rambo2021. Văd că prezinți date și cifre. 384 de membri sunt cei înscriși în PARTIDUL tău intitulat Partidul Național „Pentru Patrie” sau despre ce „grup public / adunătură” vorbești tu în comentariu ? „9 generali în R”, în râpă, în răzbel sau în ce, pentru că în rezervă = Rz., iar în retragere se scrie Rtr., sau tu nu ai făcut armata ? Am înțeles, tu ești omul de serviciu de pe pistă și te-ai lipit și pe lângă „adunătură”. Cât despre NOI CEI 3, NE PREZENTĂM CU CÂTE UN „OSKAR”, PE BUNE ȘI PE MERIT. Ai înțeles „OM AL STEPEI” ?

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Spiritul lui Haret, mai concret si mai degraba carburanti de aviatie sa le dea avans la turatie, caci nu conteaza calitatea celor scris-asternute cat cantitatea celor baute pe rupte, si cu cat clabucul la bot este mai groscior, cu atat si calitatea de porcusor grohaitor impotriva tuturor!

Outlander spunea...

Are dreptate cineva de pe aici!
Chiar dacă a trecut o zi, le adresez tuturor radiolocatoriștilor sănătate și numai bine.
Dânșii, cu stațiile la dispoziție, m-au ajutat să îndeplinesc misiunile subunității ce o conduceam, am avut o colaborare deosebită în diverse locații!
Le mulțumesc tuturor!
La mulți ani, stimați colegi!

Viorel spunea...

Sylvester Stallone. Auzi băi mucea, ai devenit PROSTUL blogului folosind expresia „atâta dragoste și atracție (neortodoxă) între individ și animal”. În afară de prostiile scrise în comentariu, poți detalia, ortodox / neortodox (dragostea oamenilor pentru animale, păsări, etc.). Dragostea dintre oameni, mucea. Numai că tu nu știi ce este dragostea dintre semeni (de asta ești și singur și te postezi pe facebook cu femei gonflabile) motiv pentru care îți recomand să citești SUFERINȚELE DIN ARDEAL de Vasile Stoica.

Viorel spunea...

Domnule M. Postarea de la 19:20 este pe bune ?

M spunea...

@rambo2021

Ce ai domnule? Chiar nu vezi că doar atunci când ai greșit ți-am atras atenția în rest nu răspund decât atunci când mă pomenești în postările dumitale? NU am nimic cu dumneata, să fii sănătos, să ai 20 de milioane de membrii.

Eu nu mă iau de dumneata! Stai domnule liniștit și ignoră-mă! Dumneata nu ești mitomanul obsedat de akord75 așa că te tratez cu seriozitate! Suferi de mania persecuției? Îl înjuri pe ăla, pe ălălalt... și când îți răspunde unul te ofuschezi că are cineva ceva cu dumneata!

M spunea...

@Viorel

Nu e domnule Viorel. Am plecat de la un comentariu al unui grec care, încă supărat pe austeritatea impusă țării lui acum vreo 10-12 ani de Germania (Grecia stând bine la importul de gaze) a întrebat și el ce măsuri de austeritate ia Germania ca să primească ajutor.
Mi-ar fi plăcut....

Mai vreau să adaug ceva și profit de ocazie!

Am mai văzut contracte de asistență cu Banca Mondială. 😂 Nu e ce vor unii să creadă!!!! Ei vin, propun, dar până la urmă Guvernul României are ultimul cuvânt!!!!

Nu intru în detalii dar experții BM sunt oameni, adică poți să le spui simplu că noi vedem altfel lucrurile! "Assistance" nu înseamnă "diktat". 😂

spiritul lui Haret spunea...

Olescule de unde atata simpatie pentru cei de pe Volga?Daca pe timpul Tratatului dela Varsovia ai fi fost mare mahar sau daca aveai ceva studii pe la Moscova mai ca te intelegeam dar asa...
Sotie rusoaica nu cred.Rude rusi nu cred.La ce secrete detineai pe timpul activitatii nu cred ca prezentai interes pentru serviciile de informatii sovietice sau ruse.Eu cred ca ti-a venit tie asa din senin .Nu pierd timpul sa-ti explic ce inseamna nulitate absoluta.

Outlander spunea...

@nr.1
Din ce am citit din Contractul de consultanță, punctul 4.3, din capitolul reforma sistemului de pensii, face trimitere directă, fără ocolișuri, la reforma cadrului legislativ al pensiilor militare!
Domnii, Ciucă, Bode, Ciolacu, Dâncu și Budăi să pună mânuța pe niște dicționare de engleză (MacMillan, Webster, Longman) și să treacă la treabă, conform contractului!

Ofițerului în rezervă, care a apărut la Romanistan TV, exprimându-și nedumerirea și stupoarea că a fost chemat la CMJ pentru actualizarea datelor pentru o (să sperăm că nu) mobilizare, îi transmit să dea buluc la chioșcul cu pașapoarte! Are dreptate CFI cu cele două decizii de pensii ale subofițerilor MI(8500, respectiv 11.000, NET!)
Au dreptate când ne bălăcăresc unii!

Outlander spunea...

Cine poate crede că Banca Mondială încheia un contract cu referire la reforma pensiilor miltare fără să se pună la punct cu hotărârea CE?
Numai Ciucă, Bode, Ciolacu, Dâncu și Budăi se fac că nu înțeleg, nici după 7 luni!
Avem niște guvernanți...! Mai zicem de ce vine rahatul ăla de Orban și își face nevoile la noi în țară, după ce și președinta a făcut aceeași treabă...!

Outlander spunea...

Pentru cei de mai sus,...oare cum or sta cu STANAG-ul!

anonim spunea...

@ spiritul lui Haret
Am repetat si am tot repetat pana m-am plictisit.Nu am mai pus picatura de alcool din martie 2014 cand am avut primul infarct...unul serios nu gluma,cu nino-nino,masca de oxigen interventie de urgenta si un lung ATI dupa care o si mai lunga spitalizare
Iar tu spirite il crezi pe mitomanul Kiss? In cazul asta sa fii sanatos si crede orice ti se sufla in urechi
Nici eu nu stiu cine se ascunde sub pseudonimul "spiritul lui Haret"dar tare ma indoiesc ca ar fi spiritul marelui matematician si astronom ulterior si ministru
Dac-ar stii saracul cine se "lipeste" de numele lui....
Despre kiss alias "tigri 2" prin 2010(ca-si schimba si asta pseudonimele mai dihai decat caracterul) despre SCMD indemnuri la revolta si finante grase nu-i nimic de spus.Dar rambo 2021 nici acolo nu a putut pune botu la bani ca era cam micut pe langa marii rechini...asa ca acum isi cauta alti prosti.El cu indemnurile la revolta altii cu platitul "ulcelelor sparte"
In rest repeta ca un papagal de 12 ani doar "birtolomeu" si "betivan".Pai oricine e la "pitici" pe langa asta si e usor de recunoscut: O da fie in poezii cu iz revolutionar fie trece simplu la blesteme(cand e cu trascaul in nas) ca ultimul necivilizat din epoca Anei Pauker
De ce am refuzat o intalnire cu el la Bv?De aia!!... si i-am spus la telefon direct de ce
Pentru ca deja stiam si eu nu ma intalnesc cu de astia alde SCMD la nivelul anilor 2010(pe vremea aia avea SCMD-ul o armata de cotizanti si bani cacalau de asta s-a dus si kiss acolo,apoi s-a roit.Asa cum n-o sa ma intalnesc cu tine vreodata "spirite",dar cuvintele ar trebui sa ti le masori cu ceva mai multa grija,pentru ca altfel cu tot "spiritul" pe care ti-l arogi, ajungi in aceeasi cocina cu tigri2/rambo etc....
Hai Pa! si cand vorbesti nu grohai,altii se ocupa de asta

Liviu PO spunea...

@Viorel
Va multumesc pentru "Suferintele din Ardeal".Am citit cateva pagini si am realizat ca habar n-am de istoria Ardealului.Cineva ,nu mai tin minte cine, ne-a recomandat "Secolul meu scurt" de Mircea MALITA-de asemenea o carte foarte buna pentru ceea ce inseamna intelectual de Ardeal.
@ HUHU
Poate ar fi bine ,ca macar o data pe luna sa faceti un topic cu recenzii scurte ale cartilor pe care le-am mai citit,noi cei ce ne dam cu parerea pe acest blog.Astfel, am mai putea decela mai cu folos binele de rau si am sti ce carti merita sa le avem prin bibilioteca...

Leo spunea...

@ Outlander
Cu ce fel de Decizii de subofițer de 8500 și 11000 lei NET , are dreptate Flavius ?
Păi deja se apropie de pensia croitoresei acei subofițeri MAI.
E imposibil așa ceva. Auzi pensii de 11000 lei la subofițeri. Păi cristinucă-sa lui dottore devine invidioasă pe asemenea pensii și cred că deja îl bate la cap pe dottore că vrea și ea.

Luc 3 spunea...

Cine a văzut 8500 ,11000 lei N E T ,la subofițeri???!Nu mai dezinformați cititorii acestui blog!!! Am multi prieteni subofițeri,din multe structuri,unii au iesit anul trecut la pensie,nu au asemenea pensii! Nici pe departe !!!Se învârt în jurul la 4500 lei ,N E T !!!Poate ...brutul..DA!!! Dar netul în NICI UN CAZ!!!

Outlander spunea...

@Leo
Domnul CFI a trimis un memoriu către toate instituțiile europene, mass-media, oameni politici, ș.a.. Numai pe Marte nu a trimis acel memoriu!
Stați liniștit, nu se va întâmpla nimic!
Atașamentele la memoriu sunt cele două decizii la care fac referire.
Acestea îmi par extrem de reale.
Sunt excepțiile care confirmă regula conform sintagmei "din binefacerile L223/2015", o lege făcută cu dedicație, după chipul și asemănarea celor care au profitat și încă mai profiă de ea.
Totul este legal! Să trăiască nașul mare și să mai dea!
Recunosc, nici mie nu mi-a venit să cred și chiar și acum sunt siderat!
Cu siguranță, domnul CFI vă poate spune mai multe!
Toate bune!

monteoru spunea...

Akord spui ca ai interdictie la alcool dar derapajele te contrazic.Nu poti sa-ti aperi ideile fara sa arunci cu laturi in stanga si dreapta?
Esti suparat ca sunt indivizi care se afla in aceeasi situatie juridica si au pensie in valoare dubla si tripla.Te inteleg .Si eu ma aflu in aceeasi situatie dar nu Mares sau M mi-au bagat mana in buzunar.Ei isi apara buzunarul lor cum si eu ma lupt pentru al meu.Daca buzunarul meu ar depinde de ei le asi da la picioare.Cum ei sunt un graunte de nisip intr-un desert nu merita tratati drept dusmani.Dusmaniile i-a facut pe unii ca in 1989 sa se ucida intre ei.E cazul unora din Batalionul de bruiaj dela Buzau.La A2 s-au arestat intre ei.Au fost comandanti care pe toata durata evenimentelor nu au parasit biroul.Samd.Sa ne ferim sa se mai intample asemenea evenimente.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Lasa, @Leo, ca am facut si eu copii la acele decizii de pensii si, comparativ cu a mea si ale altora schiloditi la recalculari si actualizari, in engleza si romana, si impreuna cu niste camarazi bacauani, le-am trimis exemplificativ, comparativ si petitionar la Banca Mondiala, compartimentele UE, dar si NATO, in mai multe randuri ca sa afle adevarul mafiot!

M spunea...

@monteoru

Daca buzunarul meu ar depinde de ei le asi da la picioare.😂

Nici nu ar trebui stimate coleg că dacă depindea de mine până cum ori era rezolvată ori eram dat afară! 😁

Vedeți dumneavoastră? legea 153 a mărit salariile medicilor cu 300%. Evident că medicii tineri vor avea și pensiile mai mari cu până la 300% față de cei bătrâni.

Eu afirm că fiecare sistem de salarizare ar trebui să fie legat de un sistem de pensii (mai ales acolo unde atât salariul cât și pensia se stabilesc arbitrar de câte o fătucă cu părul roșu de prin Țara Prazului Verde!)

Nimeni nu mi-a dat răspuns la două întrebări:
1. de ce să nu poată să treacă pe contributivitate cei cărora le convine acest sistem?
2. dacă suntem trecuți TOȚI pe contributivitate și o pensie a unuia trecut în rezervă în 1995 este dublă decât a unuia pensionat în 2023 (același grad, funcție etc.) atunci este de acord cel "bătrân" să i se reducă pensia până la nivelul celui "tânăr"?

La Radio Trinitas este o emisiune: "CUVÂNTUL CARE ZIDEȘTE". Mi se pare foarte bună expresia. Am tot făcut apel să "zidim" și nu să "dărâmăm"! Dărâmarea nu slujește decât dușmanilor noștri!

raul spunea...

@RAMBO 26 iulie 2022, 20:17
Mai adauga unul ,fost subordonat ,66 de ani luna trecuta ! Si cati or mai fi!Din vechiul meu echipaj ,un of ,la 60 ,un mm la 55 si alt mm 64!Cui dracu sa =i spui si sa inteleaga ce-i ala SLP ,CU RADIATIILE ,,CAT CASA " ,in APARAREA AA?????SI ASTA ANI SI ANI DE ZILE ! Si iau 1 000 de lei cei care s-au plimbat 120 de zile prin Kosovo sau Bosnia!Dreptu-i ma ,minister de papagali??????

Leo spunea...

Ce se întâmplă cu Leon de nu mai auzim nimic de la el ?
O fi ocupat cu conducta de ţuică de ghindă care leagă Craiova de Cetate via Caracal prin Moțăței ?

anonim spunea...

@Monteoru
Cat timp rog pe unul sau pe altul sa spuna ce trateaza sau ce titlu are macar "lucrarea de exceptie" si NIMENI nu raspunde,astea nu sunt laturi.Ca pe vremea mea nu exista asa ceva si nici un morman de sporuri iarasi nu conteaza.Cand un sef de birou are spor de stres ,conditii vatamatoare,spor de confidentialitate,spor de fidelitate etc si cel putin CS(gr I munca) nici astea nu sunt laturi sunt doar realitati
Atunci de altii inclusiv piloti de lupta,RdLc, rachetisti si toti lucrand in SLP cate 20-30 de ani ce sa mai zici? sau alpinistii de la VM sau scafandrii....pe toate coclaurile in varf de munte sau pe pista? si astea sunt laturi monteorule.Numai cine nu a avut viata aia nu stie si nici n-ar trebui sa vorbeasca. Pe cand pe cei de la financiar BDS sau cazarmare sau remizele tehnice auto le stiu viata le-am vazut-o ca era o bucurie cand coboram la "oras" cum se zice
Unul din ei n-am vazut macar odata intr-o unitate in SLP....doar scurte vizite maxim 2-3 ore "din an in Paste" cand venea cu pmc-ii(aia ramaneau la munca ajutati de soldatii si cadrele din Dn) sa mai repare cate un acoperis ca ploua pe tehnica ingropata sau semi ingropata si era vorba de ditamai complexul.In rest tot anul fiecare in birouasul lui....nici macar la C Midia la trageri nu se deranjau finantistii.....si mai aveau si o aroganta in eiii mama-mama.La aia cu mov doar aroganta deranja ca in rest n-aveam treaba cu ei.Doar cand veneai din misiune si trebuia cate un decont sa te tii se dezlantuiau in toata"splendoarea" Ba ca nu se poate aia ba ailalta dar mai vino si data viitoare ...dar n-avem bani etc,etc,etc
Acum sa-mi zici ca mint monteorule! sau tocmai te-ai recunoscut intre ei.De SLP cred ca stii ce presupune."Sunt aia care dorm 24 de ore ca sa plece apoi linistiti si odihniti acasa"....da da trai pe vatrai asa cred unii ca e in serviciul de lupta
Deci nu e despre faptul ca eu nu am spor de praf(da intra la conditii vatamatoare si asta)...problema e ca au unii sporuri fara nici o logica sau justificare....iar unii ,nu putini, le-au obtinut "cu periuta" ca sa ma exprim elegant.Dar deja asta e stiuta si răs stiuta de toata lumea e chiar unul din motivele principale pentru care toate s-au intors cu curu'n sus in armata Iar tu monteorule "habar nu ai"...hmmm
Hai pa!! si vorbeste cu altii.Eu cu dumneata si cu GP am terminat,stiu era bine la studenti....sef de sef,in buricul targului.Imi pare rau ca nu ai obtinut CS dar numai varsta e de vina,altfel "te lipeai" si de asa ceva si de multe alte sporuri....ce daca erai la birou de 2 ori pe saptamana si la o tragere cu ZB-ul semestrial.poate nici atat

Cezar spunea...

Foarte corect..Akord !