Un produs Blogger.

joi, martie 08, 2018

De ce trebuie contestate deciziile de actualizare a pensiilor militare?

33 comments
Articolul este redactat ca urmare a unui indemn de pe pagina SCMD, adresat sindicaliștilor.
Nu ştiu cum va concepe Departamentul juridic al SCMD modelul de contestaţie, dar este clar că articolul domnului Dogaru conţine câteva confuzii.
-Deciziile trebuie contestate, nu pentru că ar reconfirma recalcularea pensiilor militare potrivit OUG nr. 57/2017, ci pentru faptul că, prin  deciziile emise până în prezent, (analizate aici și aici) CPS a MApN încalcă flagrant Anexa 2 a Ordinului M25/2016 privind actualizarea pensiilor militare şi dispoziţiile Legii 152/2017, așa cum a fost completată prin OUG nr. 56/2017 și Legea nr. 207/2017.
In primul rând, Legea 152/2017 a majorat solda de funcție a personalului militar în activitate cu 15%. Articolul 60 din Legea 223/2015 prevedea că în astfel de situații întreaga pensie militară se actualizează, nu numai solda de funcție, cum greșit a procedat CPS. Toate elementele salariale, mai puțin solda de grad, care compun baza de calcul trebuiau majorate cu procentele din decizia de recalculare, aplicate la noua valoare majorată a soldei de funcție. Să înțelegem că și personalului militar în activitate i s-a majorat cu 15% numai solda de funcție?
De reținut că operațiunea din art. 60 al L 223/2015 s-a numit actualizarea pensiei militare și nu actualizarea doar a soldei de funcție din compunerea bazei de calcul. Aceasta era și procedura lansată prin Ordinul M25/2016, Anexa 2.
In al doilea rând, OUG 56/04 08 2017 completa Legea 152/2017 în sensul că majorarea de 15% se aplică la solda de funcție, care nu poate fi mai mică decât  salariul minim garantat, valoare care la data de 30 iunie 2017 era de 1450 lei.
După cum vedem în tabelul de mai jos, cu valorile soldei de funcție actualizate până în anul 2022, conform art. 38 din Legea nr. 153/2017 și grilei soldelor de funcție din anul 2022, toate soldele de funcție  până la gradul de colonel, majorate cu 10%, (cif x 197,33 + 10%), sunt, în anul 2017, mai mici decât 1450 lei.
 la maxim, pentru anii 2017-2022, potrivit Legii salarizării unitare
Tabel actualizat cu majorarea de 15% la MApN potrivit L 152/2017

Pentru cei mai scrupuloși, care spun că onor CPS a folosit la recalculare/actualizare cuantumul compus al soldei de funcție, atrag atenția că valorile soldelor de funcție din grila soldelor de funcție pentru anul 2022, din capitolul I al Anexei VI a Legii nr. 153/2017, nu includ și soldele de grad, gradațiile, solde de merit sau indemnizații de comandă.
Deciziile analizate ignoră  complet OUG nr. 56/2017.
Actualizarea pensiilor militare cu 15%, calculată corect, ar fi adăugat o sumă mai mare, pentru cele mai multe pensii militare, decât suma indexărilor de 5% +5,25% din anii 2016-2017.



SI DECIZIILE DE ACTUALIZARE TREBUIE CONTESTATE
-         In atentia tuturor membrilor S.C.M.D. -
Doamnelor si domnilor,
Au inceput sa vina asa-zisele decizii de actualizare. Acestea va arata ce pensie ati fi avut daca, in locul indexarii cu 5,25% din ianuarie 2017, vi s-ar fi aplicat cresterea cu 15% din iunie 2017. Suma calculata porneste de la cuantumul din decembrie 2016. Si, evident este mai mica decat ceea ce aveti in plata.
Legea nr. 223/2015 prevedea ca, in anul in care se produce si indexarea cu rata inflatiei si cresterea salariala la activi, ni se aplica ori una ori alta, adica cea mai favorabila dintre ele. In cazul in care cresterea salariala ar fi fost foarte mare am fi primit indexarea in ianuarie, plus diferenta pana la cuantumul cresterii, atunci cand aceasta s-ar fi produs. Dar nu a fost cazul, cresterea cu 15% a soldei de functie fiind mult mai mica decat indexarea cu 5,25% a intregului venit.
In mod normal, Casele sectoriale de pensii ar fi trebuit sa trimita o instiintare doar rezervistilor care au solicitat in scris cu specificarea: „Daca ati fi avut un plus la cresterea cu 15% a soldei de functie, acesta vi s-ar fi acordat conform legii, automat, inca din iulie 2017. Dar n-a fost cazul!”.
De ce ne-au prostit sa facem, in mod absurd, cereri de actualizare sau recalculare, desi era inutil? Ca sa poata emite acum, asa-zise decizii de actualizare, care bat in cuie cuantumul pensiei, obtinut prin OUG nr. 57/2015, de doua ori: odata prin adaugirea indexarii la cuantumul din decembrie 2016 si a doua oara prin adaugarea la acelasi cuantum din decembrie 2016, a zisei cresteri cu 15% a soldei de functie (fara indexare).
Deci, deciziile de actualizare trebuie contestate pentru ca ele reconfirma in fapt, recalcularea pe OUG nr. 57/2015, pe care am contestat-o deja.
Departamentul juridic al S.C.M.D. a elaborat modelul de contestatie, pe care membrii de sindicat il vor putea lua de la presedintii de filiale.
Honor et patria! Vae victis!
Presedintele S.C.M.D.
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

33 de comentarii:

luminita spunea...

DATI in cap cu aceste consideratii celor de la MAPN si de la casa de pensii ,exact asa cum ne spuneti aci. multumiri celor care o vor face

Gigi spunea...

Am discutat azi cu un pensionar militar căruia ia tocmai a primit noua decizie de actualizare,+6 lei.
La stăruința mea,a spus că o contestă.
Bineînțeles că i-am explicat cum stau treburile cu aceste actualizări,se miră cum de 15%,este doar 6 lei!

Într-un sondaj IMAS,realizat la nivelul lunii Februarie,PSD-ul a scăzut sub 30% și sub PNL,care are 29.4%,față de 28,6% al PSD.
Bravo,tovarăși,dați în continuare în militari că ajungeți bine!

Cu ocazia zilei de 8 Martie,urez tuturor femeilor,un călduros și sincer,LA MULȚI ANI!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ Cu ocazia zilei de 8 Martie, Luminita si toate doamnele postatoare, si nu numai, va urez un sincer La multi ani in sanatate, fericite, prosperitate si sa vi se implineasca tot ce va doriti! Doamne, ajuta!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Catre intreaga ostire senectuta si neglijenta:
Necontestand o Decizie, in fata oricarui judecator, la o adica de niscaiva nedreptati, vi se da cu tifla in bornau! Mai este scaparea, mica de tot pe revizuire, dar contestatia atarna cel mai greu!
Cand m-am judecat eu, juristul imberb al CSP aproape turbase completul de judecata pe reprosul ca n-am contestat decizia, desi la ce aveam eu mergea si revizuirea, dar judecatoarea mi-a zis ca altadata sa fac bine si sa fac contestatii la orice decizie! Caci, revizuirea e una, contestatia e o alta mancare de peste!
Dl. Col. Dogaru, ar trebui sa aplece urechea la adminul acestui blog, daca nu vrea s-o mai dea in bara, cum a dat-o de fiecare data, pana acum, cu juristii lu' peste prajit, care nu sunt atenti si la alte detalii.
Si nu numai D.l Col Dogaru, ci si alte sindicate, ori o colaborare, fara aceste ifose, mofturi, talentos des Bufteas, aere de superioritate si egoisme emanate de catre 'jde mii de sindicate imprastiate ca mustele peste tot, dar de fapt niste nulitati juridice, izolate si fara sanse juridice in instante, fiind minuscule si fara de osanza in ele, in lipsa unitatii de actiune si opinii, actiunile sunt sortite esecului!
Lasati naibii ciolanosul ala viermanos si dati Cezarului ce este al Cezarului: Colaborati in stransa unitate, pe o singura concluzie, pe o singura actiune juridica, intrucat ati bulversat si zapacit sindicalistii, care nauci de cap o sa va mai dea salutul de parasire a terenului, in loc sa va mai indoape budgetele grasoaie de mari protocoale sindicaliste, onorabililor conducatori de grupuscule infinitezimabile, sindicaliste! Honor et Patria per mucles hacanaua!

Aurel spunea...

@ Gigi
D-nule Gigi,și colegii mei au primit decizia actualizata mai mult pe minus decât pe ceva lei plus.
Foarte nemulțumită foarte multă lume de aventurile trandafirilor roșii uita.
După harababura cu legea salarizării foarte multi angajați din privat din zonă își caută de lucru în străinătate.Se duc unuii pe alții iar femeile pensionare care nu se ajung cu banii își caută de lucru la îngrijit persoane vârstnice prin Austria.
Merg mult prea departe cu aventurile fără să-și dea seamă că poporul îi judecă și îi taxează.
Și nu partidul în mod spe
Dacă nu termina cu festivalurile astea lumea de debarasează de ei.
Multi își pun problema dacă vor respecta ce au promis sau ne-au mințit pe toți și ne vor baga in vreo criză de toate genurile.
De aici scăderea în sondaje.
Ar fi cazul sa mai lucreze și pentru popor și țară.

Liviu PO spunea...

Dimensiunea marlaniei este foarte,foarte mare si trebuie sa recunosc ca functionarii de la CSP a armatei se situeaza foarte, foarte clar in art.297 NCP...
Oare nu le e frica de Codruta?

Huhu Rezea spunea...

Liviu
Ar trebui să le fie teamă de cel care va veni după plecarea Luluței.
Până atunci...cine crezi că i-a dat gradul de coloneasă în rezervă, alături de ...Otomanescu?
Uite, acum nu mai vreau să plece Luluța.
Lasați-o, domnule TT, să termine cercetările penale legate de emiterea hotărârii individuale de guvern despre Transalpina 3. Un trubadur cânta ...Cine nu sare, ia o condamnare!!!

Iosif spunea...

Buna seara,

Aveti idee ce se intampla cu R 26500 si Mos Alecu? Sunt probleme tehnice?

Unknown spunea...

La mulți ani doamnelor de 8 Martie. Ultima sesizare a președintelui referitoare la funcționarii parlamentari oug 59 ne poate ajuta și pe noi?

avianyc spunea...

@ Liviu Po
Păi nu CCR a dat la ”c-da mafiei roșii” precum ca DNA nu are voie sa cerceteze oportunitatea OG date de guvern ,spre satisfafactia lui TT -7,62 inert si a lui Huhurez -glonț pe țeavă?
Parca-l aud pe Huhurez ca o da la intors după metoda TT precum ca de fapt procurorii nu cerceteaza oportunitati ci că ar trebui sa cerceteze fapte penale savârsite in intocmirea unei OG ,fapte prin care se aduc prejudicii intentionate unei categorii profesionale împotriva legii. Și poate-l trage de urechi si pe nea TT.
Altfel guvernantii ne pot face ciur cu ”oportunitatile” lor prin faptele penale comise.
@ Huhurez
D-ta nu întelegi ca pnl are nevoie de un presedinte care sa-i ridice in sondaje si nu de trubaduri fara trecere la votanti. Așa că ,acțiune .......că se filmeaza ca să jubileze fraierii rosii.
Și dacă după crește pnl în sondaje vor lua modelul si psd-istii?

Leon spunea...

Huhu Rezea, in tabelul de mai sus, de ce nu apare si Majorarea cu 10% a Soldei de Functie din Decembrie 2015 ?

Pop Iuliu spunea...

Buna seara!
cu scuzele de rigoare pentru ca sunt in in afara subiectului postarii, dar considerand ca este de real interes va rog sa avem in vedere faptul ca astazi, Presedintele Romaniei a cerut Curtii Constitutionale sa verifice constitutionalitatea unor prevederi ale Legii de mofificare a legii nr. 7/2006 privind statutul functionarului public parlamentar, printre care si noile prevederi prin care se stipuleaza modificarea OUG 59/2017 in sensul ca "pensia de serviciu se actualizeaza cu majorarea salariului de baza de care beneficiaza functionarul public parlamentar aflat in activitate, cu acelasi nivel de salarizare si pe aceeasi functie publica."
Eu zic ca asteptam cu real interes Decizia Curti Constitutionale, in functie de care vom evalua sansele noastre a de obtine modificarea prin Legea de aprobare a OUG 59/2017 a art VII, in sensul ca pensiile militare sa fie actualizate odata cu majorarea soldelor activilor.

https://www.hotnews.ro/stiri-politic-22330552-klaus-iohannis-sesizat-curtea-constitutionala-legatura-modificarea-legii-privind-statutul-functionarului-public-parlamentar.htm

Huhu Rezea spunea...

@Leon
Tabelul este întocmit de mine.
Nu am mai trecut si majorarea cu 10% din 2015 pentru că am văzut că ea este calculată separat în deciziile de calculare/recalculare.
Oricum, cu sau fără majorarea de 10%, in cuantum compus sau nu, solda de funcție curată va ajunge pentru personalul militar în activitate, la valorile și coeficienții din anul 2022 din Grila soldelor de funcție a L 153/2017.

Leo spunea...

"Am auzit eu ca" Flavius are la tescherea un formular de contestatie de-i lasa-n cur pe cei de la juridicul lu madam scarbu.

Leon spunea...

@avianyc, nu mai bruia Tema..! Ai ceva propuneri pentru Actualizarea pensiilor militare care sa duca la cresterea acestora si nu la scadere ? Daca nu, poate faci o Sinteza cu propunerile facute pe acest blog si printr-un Memoriu adresat Presedintelui Romaniei, poate ajunge la Cotroceni,...casele din Sibiu posibil sa nu aiba si Cutii postale..:)).

Unknown spunea...

VALI Nu am primit cuponul de pensie pt luna ianuarie si februarie. Stie cineva din ce motiv? Pina acum nu sa mai intimplat asta!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ Leonard: Sa traiestri, conasule jurist ad-hoc! Sa-ti traiasca familia 1000 de ani, si impreuna sa prindeti dreptatea din Romanica! Cu ce am la tescherea, il fac pe boss Dogaru de belea si Casa de Mutilari la Pensii o pun la podea!

Huhu Rezea spunea...

@pop
Trimiterea pentru verificarea constituționalității, de către Președinție, a respectivului articol din legea de modificare a L nr. 7/2006 , referitor la pensiile de serviciu ale funcționarilor parlamentari, percepe modificarea recentă de lege ca o excepție de la OUG nr. 59/2017.
Admiterea excepției de către CCR ar însemna o consolidare a dispozițiilor din Ordonanța 59 de înghețare a pensiilor speciale de serviciu.
Din punctul meu de vedere, pensiile militare nefiind nici partial contributive, ele nu trebuiau incluse în același malaxor cu pensiile speciale.

Pop Iuliu spunea...

@Huhu Rezea
Sunt de acord cu concluzia dumneavoastră si mai mult decât atât vreau sa evidențiez ca așa cum au adoptat pentru funcționarii parlamentari, distinșii deputați trebuie sa adopte si Legea de aprobare cu modificări a OUG59/2017 in sensul de a abroga cel puțin prevederile prin care pensiile militare sunt decuplate fata de soldele cadrelor militare in activitate.

tehnocrat spunea...

Dogaru-i dus cu pluta. Asa o fost tot timpul, l-a interesat numai ghiseftul personal, din prostirea pensionarilor militari.
Citez: "De ce ne-au prostit , in mod absurd, sa facem cereri de actualizare sau recalculare, desi era inutil ?"
Cererile de recalculare pe legea 223/2015 erau singurele documente care permiteau alegerea perioadei pt baza de calcul, alta decat ultimele 6 luni de activitate.
Am camarazi care au castigat la pensie peste 30%, raprtat la BC din ultimele 6 luni de activitate, prin alegerea inteligenta a altor 6 luni consecutive din ultimii 5 ani de activitate.
Asa ca cererile pt recalculare, au fost strict necesare si nimeni n-a prostit pe nimeni.
dogaru s-a dat de gol, el n-a vrut nici o recalculare, vezi proiectul de lege initial depus in Parlament, pt pensionarii militari care si-au deschis drepturile de pensie anterior datei de 01/01/2011. Pt ca principiul de baza dupa care se ghideaza dogaru ii urmatorul: daca eu nu castig nimic, nici altii n-au dreptul sa castige nimic la pensie.
Dogaru se poate lua de manuta cu avianyc, pt ca-s doua nulitati gemene, chiar daca uneori domeniile pe care le abordeaza-s diferite.

Negritoiu spunea...

Domnule Flavius,
Daca(asa cum ati fost parat de prietenul dvs.)dispuneti de un model de contestatie deosebit,capabil sa ingenuncheze CPS, de ce nu-l prezentati pentru a-l folosi cat mai multi rezervisti ? Nu fiti egoist,ajutati-ne si pe noi. Personal,nu am gasit un avocat capabil sa intocmeasca o contestatie care sa aiba vreo sansa de reusita.

Negritoiu spunea...

Catre TEHNOCRAT,
Nu trebuia sa ai o inteligenta deosebita pentru a alege cea mai favorabila perioada. Trebuia sa ai ce alege!

Au castigat cei pensionati dupa introducerea nenumaratelor ( si discutabilelor)sporuri si compensatii. EX: Spor pentru activitati cu risc/pericol si Compensatii pentru risc.Sau sporuri pentru activitati cuprinse in Fisa Postuluiu,pentru care erau platiti sa le execute.
Oare Curtea de Conturi si diversele Comisii parlamentare de control nu au sesizat acest lucru ?

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ Tehnocrat, sincer intreb: Nu cumva Dogarescu este vandut si ne tradeaza, dar jucand fata de noi un teatru ieftin? Am intrebat cu tenta directa de banuiala deconspirare, doar n-am dat cu parul!

Tze spunea...

În paralel cu contestarea deciziilor, militarii care mai au ceva legături cu politicienii PSD ar trebui să explice acestora urmatoarele lucruri:
1 Medicii castigau acum 1-2 ani în jur de 50 milioane în mână, acum iau în jur de 100 milioane în mână, după 1 martie probabil vor câstiga 200. Cu toate aceste creșteri fabuloase PSD nu cred că a câstigat mai mult de 3-4 procente ca opțiuni de vot din rândul acestora, ei sunt tot majoritar anti PSD, ba chiar cei de la privat, medicii de familie, etc acum sunt 100% anti PSD;
2 Militarii, polițiștii, etc cred că au fost în proporție de 70-80% votanți PSD, ei si familiile lor. Familiile militarilor locuiesc preponderent în cartiere aglomerate, cu nivel mediu spre scazut de trai, deci votanti majoritar de stânga, unde socializeaza si chiar se ține cont de părerea lor. Ori in ultima vreme, nu neapărat datorită măsurilor luate, cât mai ales aroganței unor lideri care au creat PSD imaginea unui partid antimilitari,politisti,etc, acest partid a pierdut foarte mult, poate definitiv,cele 10-12 procente care i-au asigurat de-a lungul timpului o majoritate confortabilă.

Tze spunea...

În paralel cu contestarea deciziilor, militarii care mai au ceva legături cu politicienii PSD ar trebui să explice acestora urmatoarele lucruri:
1 Medicii castigau acum 1-2 ani în jur de 50 milioane în mână, acum iau în jur de 100 milioane în mână, după 1 martie probabil vor câstiga 200. Cu toate aceste creșteri fabuloase PSD nu cred că a câstigat mai mult de 3-4 procente ca opțiuni de vot din rândul acestora, ei sunt tot majoritar anti PSD, ba chiar cei de la privat, medicii de familie, etc acum sunt 100% anti PSD;
2 Militarii, polițiștii, etc cred că au fost în proporție de 70-80% votanți PSD, ei si familiile lor. Familiile militarilor locuiesc preponderent în cartiere aglomerate, cu nivel mediu spre scazut de trai, deci votanti majoritar de stânga, unde socializeaza si chiar se ține cont de părerea lor. Ori in ultima vreme, nu neapărat datorită măsurilor luate, cât mai ales aroganței unor lideri care au creat PSD imaginea unui partid antimilitari,politisti,etc, acest partid a pierdut foarte mult, poate definitiv,cele 10-12 procente care i-au asigurat de-a lungul timpului o majoritate confortabilă.

CEZAR spunea...

Nici un parastas de pomenire pentru,,(b )Elita ??
m-Alul domnul T-2MaKiss..nu dau un colak o tuica ceva ...??
Chiar imi lipsesc ..manipularile copilaresti ale lui giOlescu !!!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Cezarica, astazi se dau mucenici, pe langa parastase! Eu am dat deja de pomana cu lumanare, dupa ce i-am tamaiat si m-am indopat cu doi babani, cu multa miere si nuci, bineanteles ca facuti de moi, uscati, pentru ca nu-mi plac cei imbalosati in zamarca...Blogul Elita cred ca a fost inchis pentru exorcizare, sa se dea cu tamaie si apa sfintita, caci in ultima vreme prea se strecurasera dracusorii in unii postatori cu ace lungi de viespii! Ori, poate ca ,,statul paralel'' a bagat pe fir si in matzaraiele calculatorului paduchi, carcalaci si paraziti sa-l reduca la tacere!

Gigi spunea...

@Tze
Foarte bună observația din comentariul d-voastră!
Nu stiu cine este/sunt persoana/persoanele care îi îndeamnă să ia aceste măsuri aberante împotriva acestei categorii de persoane,dar vor avea mult de pierdut și nu am spus-o de acuma.
Oricum,acțiunile lor se văd.
Durerea mare este ca,românul are un cusur al lui,acela că uită cam repede ce a pățit anii anteriori și parcă văd că ne va pricopsi cu alții și mai și.
@@@
Văd că,deja unii se bucură despre faptul că celălalt Blog s a închis,sau nu știu ce se întâmplă.
Cu toate că în ultimul timp nu am mai postat acolo,nu mă bucur, trebuie să ne întristăm
nu să ne bucurăm că se închide un
câmp de luptă,unde am avut posibilitatea să ne exprimăm liber ceea ce ne doare pe noi de ani de zile,unde batjocora guv.față de noi nu mai are sfârșit.
Cei care se bucură, îi rog să mai reflecteze!
Fără să fiu bănuit de lingușeală,dar acești oameni care au în administrare aceste bloguri militare,sunt adevărați eroi ai zilelor noastre,altfel, eram mult mai puțin informati,mult mai puțin cunoscuți și nebăgați în seamă de orânduire!

Leo spunea...

@ Flavius, daca vrei , ajuta-l pe dl. Petre Aldea.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Petre Aldea, sa-mi dai adresa de mail pe adresa mea ifrimcorneliu@yahoo.ro sa-ti trimit bunaciunea!

Teo Braileanul spunea...

Draga Huhurezea,
Am vazut de-a lungul timpului ca esti informat la zi si mai mult om luminat in a interpreta limba juridica romana.Din unele comentarii si raspunsuri mi-a atras atentia 2 aspecte pe care as dorii sa faci precizari suplimentare.
1.SUNT pensionar dar si lucrez la privat.Si imi opreste CASS>E OBLIGATIRIU sa trimita astia informare la CASAOPNAJ ca imi vireaza CASS?
2.Am facut cerere ca pe 2016 si 2017 sa-mi dea contributia CAS INAPOI DEOARECE nu mai vreau nicio pensie de la civil.Ma tuf pe ea si pe mama lor.In 2018 au zis ca se suspenda si ca trebuie marita baza de impozitare deoarece psd nu poate renunta la asistatii social care produc voturi la comanda si trebuie exploatate toate situatiile pentru a aduce banii necesari.Am folosit preambulul acesta ca sa te rog daca ai stiinta despre adevaratul cod fiscal din bantustanul Romania.
O sefa de administratie ANAF GALATI anul trecut imi zice intr-o adresa ca nu tre sa platesc CAS IAR ANUL ASTAimi raspunde ca sa modificat art 114 lit b din codul fiscal si acum citez:
-b)veniturile din salarii si asimilate salariilor realizate de catre persoanele fizice asigurate in in sisteme proprii de asigurari sociale,din activitati pentru care existaobligatiaasigurarii in aceste sisteme potrivit legii.
In incheiere zice:
Prin urmare incepand cu anul 2018,persoanele beneficiare de pensie militara datoreaza CAS in sistemul public de pensii pentru veniturile din salarii asimilate salariilor obtinute.
Dar cu asta cum ramane ca interpretare:
ART. 141 - Excepţii specifice contribuţiilor de asigurări sociale
Se exceptează de la plata contribuţiilor de asigurări sociale următoarele venituri:
b) veniturile din salarii şi asimilate salariilor realizate de către persoanele fizice asigurate în sisteme proprii de asigurări sociale, din activităţi pentru care există obligaţia asigurării în aceste sisteme potrivit legii;
Si in final as vrea sa spun ca inainte pentru cei 10 ani lucrati in viata civila la privat am reusit sa adun vreo 275 de lei.Cand mi-a venit recalcularea au zis ca sumele se suprapun si ca nu se mai aduga si diferenta realizata in viata civila recte 275 lei.
Si cu asta inchei.Nea Costica Telemache plt adj a implinit anul acesta 64 de ani Coform legii civile dupa anul nasterii sa dus la casa de pensii braila sa vada daca pentru cei 2 ani si 3 i se cuvine ceva I sa raspuns ca MUe.Sa trimita la casa de pensii a mapn.A sunat la ei si i sa zis ca la casa civila.Concluzia ar fi ca dupa ce iti fura si bani si reclami te mai ia si la bataie.
va multumesc cu deosebita stima pentru ceea ce face-ti aici si sa fiti sanatosi sa mai votati psd

Huhu Rezea spunea...

@Te
Pentru angajați, plata CAS este obligatorie.Acum dai 25% DIN salariul brut.
În baza principiului solidarității nu poți cere restituirea contributiei.
Când faci 65 ani, te duci la Casă județeană de pensii sa-ți calculeze punctajul, adică 2,5/35, sau mai puțin, dacă ai venitul brut mai mic decât salariul mediu.
Sa vedem cum îi scoate Olguta din rândul pensionarilor pe cei care au contribuit mai puțin de 10 ani.CAS-ul lor este acumulat tot în Fondul de pensii.

Leo spunea...

Eu am inteles ca n-o sa se mai imparta la 35 , pt. a se elimina diferentele dintre mascului si femele. Unii spun ca se va imparti la 25 altii la 30. Este o nebuloasa totala tipica pt. FUR si MINT.