Un produs Blogger.

marți, iulie 30, 2019

Iată de ce magistrații #rezist cer disperați desființarea SIIJ

73 comments

După ce magistrații și polițiștii au confirmat ca la Caracal  s-a răsturnat căruță cu ploști, este cam greu să mai desființeze secția. 

Ploști=vase în care vâlcenii și argeșenii de sub munte transportau poșirca(oțet de prune) în căruțe, prin localitățile de câmpie, pentru comerț la schimb cu cereale. 
Pentru a se apără de hoții și criminalii de la câmpie, legau cățeaua de căruțe.


Cercetări efectuate de SIIJ - cauza uciderii adolescentelor din Caracal

COMUNICAT


Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurorii din cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție au dispus la data de 28 iulie 2019 începerea urmăririi penale in rem, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, în cauza  privind  împrejurările în care organele de urmărire penală au acționat/nu au acționat în contextul cercetărilor care s-au desfășurat în dosarul uciderii adolescentelor din Olt.
În cursul zilei de 29 iulie 2019 procurorii și ofițerii de poliție judiciară din cadrul Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție au efectuat acte de urmărire penală în această cauză, constând în ridicarea unor documente de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, Curtea de Apel Craiova, I.P.J. Olt și I.P.J. Dolj, efectuarea de audieri și alte activități investigative. Activitățile vor continua și în cursul zilei de 30 iulie 2019.
Facem precizarea că începerea urmării penale in rem reprezintă etapa procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

73 de comentarii:

M spunea...

Mai grava mi se pare interventia plavanului de la Cotroceni care si-a intrerupt vacanta sa vina in Bucuresti si sa ceara transferul de competente de la Parchetul General la DIICOT Craiova.
Oare de ce? Ce vrea sa ascunda?

In plus este uimitor atacul dezlantuit impotriva reasezarii competentelor date politiei. De ce vrea Johannis (si trepanatii care il iubesc) o politie neputincioasa, care sa stea la porti in timp ce criminalii violeaza si ucid? Johannis si USR isi ascund crimele?

Daca Dancila bloca legea privind competentele politiei acum erau rezistentii cu perfuzii pe strada.

Este insa descurajator cum oameni cu pregatire militara, oameni care isi iubesc tara accepta explicatiile criminale ale lui Johannis.

Leon spunea...

Un grup de Facebook al USR anunță proteste care să pună presiune pe premierul Viorica Dăncilă, după crimele din Caracal. Se pare că partidul condus de Dan Barna dorește să valorifice politic cazul dramatic de la Caracal sau cel puțin susținătorii săi.

Potrivit unui mesaj de pe un grup al USR, se face apel pentru proteste masive în perioada următoare: ”Așa că dacă protestăm masiv în următoarea perioadă s-ar putea să scăpăm repede de ea - n.r. de Viorica Dăncilă, nu are tăria de caracter a lui Dragnea să reziste presiunii sociale.”

Iulian Mareș spunea...

M,
Nimic despre procurori în discursul politizat al înaltului! De ce?

Gigi spunea...

Caricatura,de mai sus,este edificatoare,într-un fel,dar era și mai edificatoare dacă în loc de 🏇 erau puși niște boi!Nu d-aia,dar cai nu prea avem,în schimb,boi destui!Știți voi unde.




Leon spunea...

Dacă ați auzi vocea acestei copile, depășește cu mult impactul public. Noi am ascultat ieri trei convorbiri, neputința autorităților de a o ajuta. Este de neînțeles ce se întâmplă. Deci noi ieri am înțeles că la ora 11 și 12 minute apelul se întrerupe. Ea nu a mai putut fi contactată, iar MAI vine și ne păcălește că polițistul a avut o super discuție cu ea. E o glumă teribilă. Din toate datele publice, nu mă convinge că acest monstru din Caracal le-a ucis pe aceste fete. Cineva e mult mai deștept decât noi. Aruncă pe piață informații, manipulări.

Cineva, mai presus de noi și mai deștept, ne manipulează


80% din ce circulă despre caz este fals. Cineva le aruncă în piață. Mă simt neputincioasă. Ar trebuie să le auziți vocile, lucrul ăsta o să vă sperie. Cum mama dracului oamenii aceia au fost la poartă și nu au făcut nimic. Ne cred tâmpiți pe toți? Ne păcălesc pe toți, eu așa cred. Ne lăsăm duși pe această direcție, eu cred că lucrurile sunt mult mai grave. Nimeni nu are curaj să destructureze, e mult mai grav", a precizat Adriana Săftoiu în direct la România TV.

De altfel, deputata a scris și pe pagina sa de Facebook despre ”stenogramele” date publicității.

„Wow! Au apărut stenogramele?! Oameni buni! Ferice de voi că nu aţi auzit vocile! Eu, după ziua de ieri, sunt doar nimic. Să auziţi vocea Alexandrei si vocile celor care ar fi trebuit să înţeleagă că nu e o glumă. Dar dincolo de voci...cazul, cazul, oameni buni...e cazuri! Nu cred nimic din ce ni se serveste public. Acel monstru nu e singur! Si cineva încearcă să ne convingă că e singur”, a scris Adriana Săftoiu pe pagina sa de Facebook.

Ein Stein spunea...

Mai oameni buni lasati-o mai moale cu intarirea "competentelor" politiei, nu cred ca va doriti o politie cu prea multe "competente", ati uitat cum se comporta militia.
Intr-adevar politiei ii sunt necesare competente profesionale, si asta nu o poate face decat MAI in interior si nu prin legi.
Urmaream la TV despre necazul copilelor de la Caracal, mai e putin si politia devine eroina. Era un comisar care spunea cum a urmarit culoarea la masina, un colt de numar, a facut tot felul de asocieri, au intrat peste trei domicilii gresite, etc. Eu nici acum nu pricep cum dracu de nu au reusit sa o scape pe Alexandra de la moarte. Cat de imbecil sa fii, atat timp cat ai numarul de telefon de pe care s-a sunat, indiferent ca era prepay, cu informatiile date de Alexandra, sa nu iei legatura cu operatorii de telefonie si sa afli din desfasurator numerele care au fost apelate de pe acel telefon. Nu ramanea decat sa sune acele numere si sa afle cui apartine numarul/telefonul si unde locuieste, cu certitudine si-a sunat rude, copii, nevasta, cunostinte. Asta denota lipsa de profesionalism si inteligenta. Mi s-a facut pielea gaina cand am vazut discutia intre Alexandra si ala de la 112, intreba saraca "Vine cineva, nu?". Cred ca s-a lamurit cu cine discuta si isi pierduse speranta.
Pe de alta parte fiecare operator de telefonie ofera clientilor serviciu de AGPS, acest serviciu a fost special creat pentru localizare in cazul numerelor de urgenta, a aparut prima data la americani pentru 911 cu multi ani in urma. AGPS ofera o pozitie foarte precisa inclusiv in lipsa conexiunii la sateliti, la serverele de AGPS sunt legate toate celulele de telefonie si toate releele si ofera locatia precisa in momentul apelarii. Nu e neaparat nevoie sa ai smartphone sau telefonul sa aibe facilitatea de AGPS, serverul oricum inregistreaza locatia, daca mai ai si telefon cu astfel de facilitati poti chiar beneficia de localizare. Mi-e greu sa cred ca STS nu are cunostinta de asta. Toti sunt niste incompetenti care trebuiesc zburati imediat din functii, ca se vede ca ori cu ei ori fara ei tot dracu ala e.
Va rog sa nu uitati ultimile cuvinte din viata acestui suflet chinuit si parasit de speranta "Vine cineva, nu?".

capitanu nemo spunea...

Pe 10 august va avea loc lupta finala intre ,,CORUPTIA UCIDE,,VS ,,CIUMA ROSIE,,.Ciuma Rosie condusa de bravul ei conducator Vasilica(Vasilica il chema si pe dispecerul de la 112) si din cauza stenogramelor publicate poate sa-si faca bagajele .Peleanu si Chirac v-a face un sondaj in care psd are 50% iar VASILICA v-a deveni presedintele Romaniei iar Vasilica ministru de interne.Pentru tot ce a facut pentru militari le urez ,,PLACUTA SUEDEZA,,

Iulian Mareș spunea...

Leon,
In ziarul electronic poți auzi vocea reală a fetei pt 10-15 secunde...asta numai dacă stai bine cu inima!

Leon spunea...

Iulica, nu, nu sunt in stare..!
Sper ca Alexandra este in viata si tare mi-as dori sa apara la Tv, spunandu-ne ca esta bine, ei da, asta as putea suporta..!
PS.Daca este o manipulare ordinara, o avea legatura cu rectificarea bugetara din aceste zile ?

Militar de la 14 ani spunea...

Cei care vor desființarea SIIJ nu sunt #rezist ci comuniștii din sistem care nu suportă să fie controlați. Adică ăia care le știu pe toate, care se pricep la orice, care nu acceptă că au greșit etc. Ei nu acceptă echilibrul în sistem pentru că puterea nu s-ar mai concentra în mâinile unor sforari ci s-ar disipa în mod natural în mâinile oamenilor care doresc cu adevărat o justiție curată. Și de aici, extrapoland, puterea ar reveni chiar poporului. De ce? Privind la sistemul de justiție american, observăm că acele cazuri de crimă sunt judecate de cei 12 jurați iar judecătorul citește decizia lor. Pentru că sistemul american spune că uite nu judecătorul te-a condamnat ci semenii tăi, oameni din popor. Dar ce vorbim aici? Problema nu e SIIJ ci oamenii care o compun, modul cum ajungi acolo. Până când politicul nu se va mai implica în chestiuni de justiție, tot timpul vom avea problema asta. Oare cât mai e? 10 ani, 50 sau 100? Slabă nație. Nu învățăm și nu vedem decât ce e rău în UE, USA și alte câteva țări civilizate.

Arfy spunea...

Nu vă mai dați cu parerea. Să așteptăm profesioniștii! Respectați instituțiile!

Huhu Rezea spunea...

@Leon
Nu e nicio speranta ca fata să mai fie în viață.
Cum poți să mai crezi așa ceva când oscioarele si dinții din cenușa din butoi sunt de om?
Toți cei care comentează, aici dar și pe televiziuni, pierd din vedere că acest crud criminal în serie este strângător de fiare vechi din care alege cuprul și aluminiul. Cred că stăpânește tehnica topirii acelor metale în creuzete. A folosit această tehnică în incinerarea multiplelor victime care au trecut prin mâinile sale, în decursul anilor.
A fost foarte decis pe ceea ce face, chiar dacă fata l/a pus sub presiune, siguranța venind din succesele avute în omorurile și incinerările anterioare.

Huhu Rezea spunea...

Surse bine informate, recte Tucă din Caracal, spun că mâine se va informa că cenușa și osemintele găsite în butoi au in proporție de peste 99% ADN -ul Alexandrei.

avianyc spunea...

Prima masura "drastica - cutremuratoare" luata .
Din sef IGPR ,sef al Politiei de Frontiera Române 🥨🙉 Plus doi membri de familie facuti ofiteri de politie pe filiera indirecta - direct din civilie.👌Plus ......chestia cu " Regina".......👑
Va mai aducti aminte de cazul "LARISA" dela Iasi si de incompetenta politistilor?
Sef IGP Iasi era pe atunci Tobă.
Asa masura "drastica si cutremuratoare " s-a luat dupa atata tam -tam in presa si societate incat Toba a fost sanctionat cu functia de sef IGPR ,moment in care tatal Larisei s-a sinucis.


Am avut ocazia zilele astea sa discut cu o asistenta medicala fosta pana curand la ambulanta.
O sa va cruciti de procedura pe care daca nu o respecta este sanctionata.
Daca primeste apel de la 112 si se deplaseaza la un bolnav grav, ATENȚIE, nu are voie sa se atinga de bolnav pana nu suna medicul ,ii spune afectiunea ,simtomele ,etc si acesta ii spune ce si cum si aproba interventia.

Stiti ce- mi place mie cel mai mult ca "masura"la politie aviza de spectrul larg parlamentar?
Faptul ca in privinta circulatiei rutiere au luat o"masura drastica" care sperie toti soferii sa calce acceleratia, accea ca radarele sa fie amplasate la vedere si nefiind sificient ,anuntat zilnic in presa si pe info trafic traseele pe care vor fi amplasate .
De rasu - plansu coroborat cu dezastrul de pe sosele.


@ M
Imi face placere sa va tineti de mine fiindca asa ocazie de a va completa sincopele de care dati dovada in cunoasterea mersului lucrurilor in afara cazarmii mai rar.
Acum aveti dovada cu politistii
Jandarii va garantez ca sunt la fel de breji ,mai ales ca peste jumatate sunt luati pentru o painica bunicica pe.....
... filiera indirecta.
De ceilalti ce sa mai zicem ,ca vazuram si auziram in direct

Iulian Mareș spunea...

ASALTUL! I.

Sectantii, asalt la Servicii!
Marii castigatori ai alegerilor europarlamentare nu sunt nici liberalii, nici useristii si nici macar mult ”periata” Administratie Prezidentiala. Ci cultele neoprotestante! Carora practic le-a iesit totul din plin la aceste alegeri. Iar dincolo de rezultatele imediate si de oamenii in a caror campanie au investit masiv cu sprijnul ”fratilor” dn strainatate, de-abia acum urmeaza marea lovitura data de strategii din umbra acestor culte. Pentru ca atat in Opozitia liberala, cat si in coalitia guvernamentala a inceput ”macelul”, fiind executati pe capete tot felul de ”Acari Paun”, in locul carora sunt numiti pe capete la conducerea unor filiale locale sau importante demnitati publice tocmai oamenii ”sectantilor”.

Sectantii, asalt la Servicii!
Astfel ca Partidul National Liberal pare deja acaparat de ”falanga neoprotestanta” din care, chiar daca nu face parte direct, noul lider de facto Rares Bogdan tot trebuie sa le faca jocurile, cel putin pentru a scapa astfel de ”datoria” din campanie. Si uite cum, dupa ”liantul” politico-mediatic Ben Oni Ardelean , secretarul general, pastorul Robert Sighiartau si marea majoritate a autoritatilor locale din municipiile transilvanene, neoprotestantii isi intind acum influenta si in Capitala. Acolo unde, departe de orice tam-tam mediatic, oamenii lui Busoi, cu tot cu el, vor fi inlocuiti tot de ”sectantii” liberali. Culmea este insa ca situatia pare trasa la indigo si la partidele coalitiei de guvernare, atat la ALDE, cat si la PSD existand influente ”capete de pod” neoprotestante. Cel mai relevant exemplu fiind cel al ministrului Apararii Nationale, Gabriel Les. Astfel ca in aceste zile se forteaza ”pe sestache” mana premierului, sperandu-se ca, sub pretextul ”epurarilor” masive din Guvern in ceea ce ii priveste pe ”loialistii” lui Dragnea, ”influencerii” neoprotestanti sa-si poata promova, ”sub acoperire”, proprii oameni de incredere.0a2 03 Sectantii, asalt la Servicii!Insa dupa reusitele prozelitismului religios din Ardeal si a ofensivei politice din toate structurile central ale partidelor traditionale, urmatoarea ”tinta” va fi mult mai greu de atins. Mai ales dupa ce ea a fost deja dezvaluita printr-un raport contrainformativ pur si simplu incendiar, intrat in posesia noastra.

Gata, au inchis cercul in Ardeal!
Din Oradea la Bistrita Nasaud si de la Arad tocmai pana in Caransebes, puterea locala nu este detinuta nici de pesedisti, nici de liberali, nici de ALDE sau de alte partide. Ci strict de reprezentantii cultelor neoprotestante care si-au asigurat chiar majoritati confortabile in consiliile locale si judetene, ca sa nu mai vorbim de Regiile si Directiile descentralizate, indiferent de culoarea politica sub care au candidat sau activeaza membrii acestora. Pentru ca adevarata ”politica” se face tot in lacasele de cult ale respectivelor comunitati.02ada 03 Sectantii, asalt la Servicii!Iar ascendentul exercitat asupra partidelor este deja unul si puternic financiar. Astfel ca ”schema” este una pe cat de simpla, pe atat de pragmatica. In campaniile electorale sunt sprijiniti logistic, chiar masiv din strainatate si mai ales de peste Ocean membrii cultelor neoprotestante sau oamenii de incredere ai acestora, dupa care firmele ”fratilor” sunt apoi favorite fara drept de apel la contractele cu autoritatile locale, dupa cel mai tipic model pur dambovitean…Iar in aceste ”afaceri de familie” nu mai reusesc sa patrunda nici macar altfel atat de influentele companii multinationale, ce sa mai vorbim de patronii romani ”neafiliati” religios!

Iulian Mareș spunea...

ASALTUL! II.

Avertismentul BOR!
Ei bine, desi putini o stiu, Biserica Ortodoxa Romana are propria structura informativa, fie ea si una neasumata oficial, cel putin la vedere. La fel cum de altfel si Vaticanul are propriul serviciu secret, asta ca tot a fost Papa in Romania. Iar un avertisment venit din acea zona a alertat odata in plus structurile contrainformative romanesti, care oricum monitorizau atent, desi in tacere pana acum, acest veritabil fenomen al ”exploziei” influentei cultelor neoprotestante in viata publica si politica. Mai ales ca dupa accederea lui Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni subiectul devenise oricum unul tabu. Numai ca acum, dupa cum reiese din informatiile de ultima ora intrate in posesia noastra, se face un apel alarmant privind informatiile despre declansarea unei adevarate ”ofensive totale” impotriva Bisericii Ortodoxe Romane, atit pe plan politic, cat mai ales mediatic si al societatii civile. Iar structurile contrainformative se incadreaza perfect in fisa constitutionala a postului cu monitorizarea acestor actiuni intrucat, in cea mai mare parte a lor, finantarile sunt unele externe. Insa daca la continuarea asaltului asupra bisericii ortodoxe oricum se asteptau nu doar initiatii sistemului, cu totul altfel stau lucrurile odata cu identificarea contrainformativa a unor noi ”tinte” ale ”sectantilor” : serviciile secrete romanesti!

DGIA in alerta, SIE ocolit
Informatiile privind continuare ofensivei si la nivelul sistemului de siguranta nationala sunt cu atat mai socante si alarmante deopotriva, cu cat pina acum, spre deosebire de administratia locala si centrala, clasa politica, mass-media si societatea civila, cultele neoprotestante nu reusisera sub nicio forma si penetrarea serviciilor secrete.02 0sfsf3 Sectantii, asalt la Servicii!Ce-i drept, nu neaparat pentru ca nu ar fi vrut, ci mai degraba pentru ca nu au putut! Meritul principal fiind cu prisosinta al structurilor contrainformative din sistem. Numai ca avantul politic luat in ultima vreme pare a schimba radical situatia. Iar ”veriga slaba” identificata in raportul intrat in posesia noastra este tocmai la Armata Romana, acolo unde ministru este pastorul practicant Gabriel Beniamin Les. Cel care, de la instalarea sa in fruntea Ministerului Apararii Nationale a avut doar o singura obsesie : ”decaparea” secretarului de stat, sef al Departamentului pentru Armamente, Andrei Ignat. Lucru care se pare ca ii va reusi fie si sub pretextul indepartarii ”oamenilor lui Dragnea” din sistem. Si cu atat mai mult cu cat este vorba nu doar despre parafarea unor contracte de miliarde de euro, dar si de subiectul atat de sensibil al inzestrarii Armatei Romane, DGIA trebuie sa stranga surubul informativ al avizarii viitoarei propuneri a lui Les… In schimb, aceleasi note informative arata ca, deocamdata cel putin, singurul serviciu secret care nu se numara printre ”tintele” pe termen scurt ale ”penetrarii” cultelor neoprotestante este SIE, motivul fiind strict sistemul contrainformativ extrem de ”compact” al structurii. Ceea ce face din SIE o ”tinta” inexpugnabila in acest moment…

Cititi mai mult:
https://www.national.ro/dezvaluiri/sectantii-asalt-la-servicii-658709.html/#ixzz5vC7ktOHK
National

Iulian Mareș spunea...

Huhu,

Lasa-ne sa mai speram, caci altfel ne fuge mintea spre cele 19 fete!
Nu cred ca a avut timp acest LUCIFER sa o arda, iar combustia sa fie totala!
Despre filiera de trafic carne, pt prostitutie fortata, cred ca este exclusa intrucat fetele trebuiau predate in stare buna, iar pretul unei virgine este colosal; daca viola pustoaica aia il omorau pe idiot!
Ca toti au actionat prost, ca sunt slab pregatiti, toate astea sunt evidente: nu stie sa deskida o harta electronica sa caute pe Google, sa deskida aplicatia, dar au sigur cont pe facebook! Traim vremuri tulburi si asta este o expresie eleganta!
Cineva a lansat o ipoteza legata de rectificarea bugetara pentru servicii si a facut-o avand la baza cate un incident creat in apropierea datei, de multe ori o valiza suspecta prin locuri sensibile! Ar fi naucitor ca cineva sa fi putut ajuta pe neputinciosi si sa fi stat calm, defensiv, asteptand sa exploateze momentul!

*minimorum: daca in mototrul Google scrii Bold, apare imediat si Caracal! acum cineva a marcat casa Diavolului!

https://www.google.ro/maps/place/Casa+lui+Gheorghe+Dincă/@44.1074889,24.3299908,13.7z/data=!4m13!1m7!3m6!1s0x40ace0c1f42cb2ab:0xbd8d93af56b90fbc!2sBold,+Caracal+235200!3b1!8m2!3d44.1023205!4d24.3321968!3m4!1s0x40ace1d127740939:0xdb937186242e1055!8m2!3d44.1131701!4d24.3229741

**T3
Daca ambulanta este de tip C, obligatoriu are medic, cu specializarea ATI sau medicina de urgenta! Asistenta este asistenta si atat! Mai multe informatii vei obtine de la Colegiul medicilor, Centru de formare medicina de urgenta/Tg Mures sau Arrafat!

Iulian Mareș spunea...

Nemo,

Nu mai pierde timpul, porneste la drum pt a fi in primele randuri!

Militar(?) de la 14 ani!

tie iti place ceea ce ai scris, adica minciunile alea? In Sectia speciala, destinata magistratilor toate posturile au fost ocupate prin Concurs si verdictul final a fost dat de CSM! faci o mare greseala inducand neadevaruri! Procurorul Florea a luat concursul cu media peste 9, pe cand c/candidatul #rezist Parlog a obtinut sub 5!!!!
Tu, ca individ, ai sustinut macar un examen asemanator? Sa admitem ca a ajutat-o un pic, sa admitem deci, dar de la 9 la 4 este cale imensa!
Despre ce vorbim?

M spunea...

@avianyc - iar ai calcat pe bec!
1. legea cu radarele a fost propusa si sustinuta de PNL (Florin Roman) - partidul ala de lupta impotriva penalilor si pentru justitie!
2. Legea cu radarele a cazut la controlul de constitutionalitate - CCR ala de ii faceti voi pe toti penali
3. Poti sa accepti ca asistenta medicala conform procedurii nu poate sa puna mana pe bolnav dar nu poti sa accepti ca politaii se subordoneaza procurorului si ca neavand infractiune flagranta nu puteau intra in casa. Asta si de teama ca dadeau apoi peste un judecator ca Danilet si le anula probele.
4. Am ascultat si eu inregistrarile. Da, lipsa de empatie. Dar asta nu omoara. Preferi un chirurg care sa planga cu tine pe patul de spital sau unul care sa te opereze?
5. Politistii gasesc sute, mii de oameni anual. Se intampla uneori sa nu ii gaseasca. Si aici si in toate lumea. Moartea starneste emotie. Emotia e buna la a scoate oamenii la vot.

M spunea...

Acum cativa ani, Belgia, tara misto!

Un fost pedofil (violase doi copii, fusese prins, condamnat si eliberat inainte de termen) este suspectat ca fiind parte dintr-o retea de trafic de masini. Vin politistii belgieni, il aresteaza si apoi fac percehzitie in casa.
Cauta ei vreo 6-8 ore hartii, acte de masini, aparate de sters/scris serii etc. La un moment dat aud niste strigata de copii. Se uita in jur si trag concluzia ca sunt de afara.
Pleaca si se emite mandat pe 30 de zile.
Dupa saptamani se intorc politistii si constata ca in pivnita, dupa un perete fals, nemernicul rapise alti doi copii si ii inchisese. Din cauza ca el era arestat nimeni nu le-a dat de mancare si copiii au murit de foame. (am citit cazul acum cativa ani deci nu imi amintesc amanunte, dar asta e povestea in mare).

Porcarii se intampla peste tot in lume!

Se uita idiotii la TV, la un serial politist si vad ei acolo ca "True Detective" gaseste criminalul in 43 de minute cat dureaza un episod! Se inghesuie apoi la portile Academiei de Politie si cand termina.....

De ce credeti ca in SUA de rapiri se ocupa FBI si nu politia/serifii locali? Pentru ca nicaieri in lume astia nu au experienta, pregatirea si dotarea sa rezolve aceste cazuri complexe. Noi le vrem rezolvate de seful de post!

Leon spunea...

https://m.dcnews.ro/caz-caracal-luis-lazarus-treziti-va-tampitilor-e-clar_677300.html

avianyc spunea...

@ M
Domnule" M", dumneavoastra chiar vreti sa ne convingeti ca motivul divortului este casatoria ?
Haideti sa fim totusi seriosi !

@ Mares
Tot din sistem aflata.
Dupa apelula 112 SAJ-urile sau SMURD trimit spre pacient ambanta libera sau cea mai apropiata.
Sânt comune care au " centre cu spitizare de o zi"-afacere infloritoare si care detin si ambulanta.
Dupa ce ambulanta cea mai apropiata cu asistent de regula ajunge la pacient si constata ca este grav,infact suna la medic iar SAJ-ul in culpa face rost de ambulanta tip C si o trimite spre pacientul deja decedat si pus in ambulanta cu asistent pentru transport la spital.
Pe drum cele doua ambulante se intalnesc ,se transfera pacientul decedat dar nedeclarat decesul din ambulaNta cu asistent in ambulanta cu medic.
Se transporta la spital unde se delrara decesul.
Toata lumea acoperită.
Ba nesimtitii de la morga( alta afacere infloritoare si nedesconspirata) iti mai pretind si intre 100 si 200 lei ca sa-ti faca ce necesare ca sa-l poti ridica pentru inmormantare.
In cartierul d-voastra o fi poate altfel ,in mediul rural insa cam asta este procedura pentru pacientii care apeaza serviciile medicale.

Huhu Rezea spunea...

Lăsați Ambulanță!
Aici discutăm de nesimtirea #rezist care s-a cuibărit și printre magistrați și polițiști. Incompletenta este acoperită prin militantism politic anarhic.

M spunea...

@avianyc - nu, domnule! Sunt sute de motive de la rezist și Johannis la PSD și Dăncilă.
Dar dumneata minți mereu. Accept să mai strecori câte o minciună necesară acoperirii marsaviei rezist, dar domnule, minți prea mult! Aproape cât mine Johannis dar el e președinte și are voie!

Dan B. spunea...

Nu „dau cu parul”, dar, de la ora 11.20 a zilei și până la ora intervenției în imobil (06.00), au fost manifestate carențe profesionale de neiertat ale salariaților de la „112”, ale polițiștilor, ale procurorului de caz și ale judecătorului, acesta din urmă numai dacă a eliberat cu întârziere mandatul de percheziție.
Așadar, iată o mare gloată de incompetenți, salarizați în exces pentru a nu face mare lucru, cu excepția cazului în care ar fi fost vorba de cineva apropiat lor.
Iar cum, în Oltenia, „apropiații” lor sunt îndeosebi membrii familiei lor și cei ai clanurilor interlope, .......
D-aia, acolo, este „raiul” infractorilor, mai toți sefii structurilor cu competențe în eradicare trăind în buna pace, în baza unor protocoale nescrise, dar care produc efecte avantajoase tuturor părților implicate.
Personal, apreciez că nu am avut ocazia să vizionez mai multe imagini cu exponenții puterii de stat în compania petrecăreților infractori olteni, mulți cu caziere de zeci de metri lungime.
Ah, să nu uit, oare ce preocupări au avut, în această perioadă, acolo, multitudinea de servicii secrete, stipendiate masiv de la bugetul de stat, doar pentru a duce la îndeplinire menirea lor, înscrisă în legile de înființare, organizare și de funcționare?
Nu întâmplător, mizeria cu țigăncușa Sorina a avut aceeași zonă olteană de desfășurare!
Dacă aș fi avut putere și aș fi găsit în teritoriu (de parcă ar fi oarecum deosebiți unii de alții!), aș concedia pe titularii funcțiilor amintite și aș organiza concurs de angajare pe locurile vacantate astfel, incl. la „112”.

Dan B. spunea...

@Militar de la 14 ani? Și cu „mansarda” afectată de la 16?

Pornirea dtale vs SIIJ este pur și simplu cretină, mai ales că pui înființarea ei în cârca „comuniștilor”.
Băiețică, îmi poți spune cumva cam câți dintre angajații ei au trăit inainte de 1990 și ce vârstă aveau, de-i asimilezi comuniștilor?
Să știi că eu sunt trăitorul acelor vremuri, fără a fi comunist în simțiri, carnetul de membru PCR fiind obiectul care nu mi-a restricționat cariera profesională, dar nici nu mi-a favorizat promovarea. Doar tembel să fii pentru a nu înțelege că #rezistentii sunt incompetenți sau compromiși profesional. Ai priceput că nici sectia de procurori din CSM nu a avut încotro și a notat-o pe Adina Florea cu „exceptional”, la concursul pentru numirea în fruntea SIIJ (iar acum împiedică validarea?), comparativ cu dobitocul Bogdan Pârlog, un neica-nimeni la Parchetul Sect 6, ajuns ofițer pt că nu s-a găsit un magistrat militar care să facă deplasarea în Afganistan, dar retrimis în țară, cu o cizmă yankee în cur, pentru că avea alte preocupări decât ale serviciului.

avianyc spunea...

Mda ,domnule Huhurez.
Al naibii caracatiță!
Si aici tot # rezest ii manipuleaza;

https://bit.ly/2K3XTJR?fbclid=IwAR1XAcueq0EfExDOeHIZ8gX5qavfa4BROaO2b_FjAsTbC4ya5GQlr65WTz

In cazul pedofilului care era printre ei tot #rezist ii manipula ?
ot # rezest il manipula si pe cel care si-a impuscat nevasta in coafor cu drept de port arma in localuri publice in timpul liber.
Stii ca un politist care a prins un infractor care a atacat si jefuit un hot pe strada acum trebuie sa plateasca daune infractorului pentru un motiv banal.
Tot # rezist o fi de vina mai ales ca politistul a fost declarT politistul anului.
Poate ii amintiti dvoastra dnului M de momentul in care acel deputat de Alba Roman,la o motiune de cenzura depunea pe masa MJ si Celui de la interne un protest prin care cerea oprirea recursului compensatoriu initiat de Pruna cu 3 zile bonificatie la luna si pus in aplicare de TT cu 7 zile bonificatie la luna.
Tot #rezist a provocat si acel caz lasat in coada de peste cu fata plesnita in lift la Alba despre care vorbea pomenitul deputat.
Ati auzit cumva de vreo masura in urma evenimentului.
Chiar nu suntem in stare sa aducem penitenciarele pentru acesti infractori prriculosi la standarde ,sa le dea de lucru ca sa-si recupereze cheltuiala.
Sa nu- i caute cumva pe oamenii astia care zic ca aplica legea la foia de avere pe familia extinsa si sa vedeti atunci balamuc si caracatite. O sa se constate ca unii doar merg la serviciu sa aiba de unde veni si sa incaseze un salariu baban ,ocupandu-se prin spate de prosperitatea neamului.
Caracatita este atat de intortocheata incat trebuie ani lumina si servicii FBI superspecializate ca sa-i puna cu botul pe labe.
Intotdeauna pestele se impute de la capo ........,si se curata de la coada.

Dan spunea...

Atentie ! Sa va spun ceva ce este ascuns intentionat de toate televiziunile de partid subordonate direct (prin servicii) mafiei statului ( mafie de stat formata din politicieni , magistrati,sefi din servicii si ai politiei ,,clanuri interlope). Dupa reclamatia (parintilor) de rapire timp de 4 zile Alexandra nu a fost data in urmarire generala (ca sa poata fi scoasa din tara si vanduta afara (din colonia de kk Romanistan) .Pentru câ ”a deranjat” și a sunat la 112,99% a fost ucisa.Mafia de stat nu iarta! Pentru ca sa tacâ probabil spre sigur il vor ''sinucide'' repede si pe criminalul psihopat!

Iulian Mareș spunea...

T3,
Tu ai fost identificat și cu afecțiuni medicale?
Da, trebuie curățenie, însă nu cumva ar trebui cu *?

Huhu Rezea spunea...

Alerta copil dispărut trebuia declanșată din 24 iulie ora 20,00, când părinții au reclamat la șeful de post.
Daca șeful de post a fost un înconstient, unde le-a fost mintea părinților dacă au așteptat toată noaptea?
Ca să ce, când fata nu răspundea la telefon..?
Părinții și iubitul fetei, cel cu care nu s-a mai putut întâlni, trebuiau sa alerteze ei politia din Caracal, trebuiau să caute și ei prin Caracal. Era bine sa-l alrteze pe Cumpănașu la Bucuresti.
Până dimineața se dădea de un fir care putea sa ducă la salvarea fetii.
Asta nu exonerează de răspundere penala Indivizii din poliție și Procuratură care au ignorat cu nesimtire dispariția de minore.

Iulian Mareș spunea...

Huhu,
Ai dreptate, dar alerta aia are un interval de timp după care se activează!
Trebuie trecut la metode neortodoxe de interogatoriu!

Gigi spunea...

Am spus că acest caz pute al dracului de tare!
Nu cred o iotă din ce ne servește acești deștepți din tv.
Altceva este la mijloc aici.
Sper,și sunt sigur că org.merg pe mai multe piste.Si mai cred că fata să fie în viață și să moară d de foame unde o fi ascunsă de acești nenorociți.
Unde este cadavrul,de ce nu este găsit,de ce,de ce,dece....Sunt întrebâri la care trebuie să răspundă org.
Ar fi păcat să se găsească fată moartă ulterior în condițiile arătate.

Iulian Mareș spunea...

Principalul vinovat este nemernicul de procuror incult cu # în sânge, căruia îi crapă troaca de atâta știință de nu înțelege scopul Secției Speciale pt magistrati!
Să dau un exemplu clar de rezolvare a unei situații aparent imposibil de rezolvat!
Leonidas nu a primit acordul Senatului și preoților pt declanșarea războiului cu perșii! A plecat la lupta cu cei mai buni 300 de soldați, motivând că: Aceștia sunt garda nea personală și vreau să mă plimb până la Termopile!
Kiar dacă legea te blokează, un cap inteligent găsește soluția!

avianyc spunea...

Cam asta este in fond caracatica pe domeniul "Muntele lui Venus".

https://observator.tv/social/seful-politiei-mizil-retinut-pentru-trafic-de-minori-185594.html?fbclid=IwAR2XWLrYxu252wxEVSFzSgLRAGqDX4jupZmR789pRHw21QJH3eggOj9sJ4c

Iulian Mareș spunea...

În butoiul lui, cu materialele din gospodărie, gaz, lemne, cărbuni, coceni, cauciuc...etc, nu se poate atinge o combustie nici macar de 1000°C în butoiul lui! Numai căptușirea cu materiale refractare ar putea aduce temperatura la aproximativ 800! În această situație combustia până la cenușă ar dura f mult!

Huhu Rezea spunea...

Cât de mult contează informaţiile intreţinute la foc continuu, nu ca la arzătorul lui Dincă, De mass media.
Interesul telespectatorilor mai este întreţinut doar de speranţa deşartă, ca şi în viaţa de apoi, că Alexandra mai ete în viaţă
Când se va anunţa că ADN+ul Alexandrei ete în cenuşa şi oasele calcinate din curtea călăului ratingul televiziunilor se va prăbuşi.
Aşadar, încercaţi să fiţi raţionali. Stiinţa nu lucrează cu minuni!

Leo spunea...

În Butoiul lui Dincă nu se va găsi proba că cenuşa este a Alexandrei. Ea nu a putut fi arsă in acel butoi , în acel timp disponibil al criminalului şi în acel context de posibilă surprindere a lui de către poliţia deja alertată.
Chiar şi Felix a spus că în acest moment nu există dovada morţii Alexandrei.

Iulian Mareș spunea...

Deh, măi Huhu,
Prea crude și frumoase pt un sfârșit atât de tragic!
Groaznic ar fi să fie decedate!
Niciun infractor nu rezistă mai mult de 5 minute in pozitia "cioară"!

M spunea...

A revenit avianyc cu minciunile și manipulările. Să o luăm pe rând :
1. Pedofilul din poliție - o mare rușine pentru polițiști. Anual, în România, între 10 și 15 dascăli sunt condamnați pentru pedofilie. Nu te văd revoltat! Dascălii, după mintea ta și a celor din rezist au liber la copiii noștri????
2. Idiotul ăla din Mizil. Cum îți explici că arestarea a fost ridicată, că ceilalți din dosar au fost deja condamnați iar el nu? Până nu e condamnat este nevinovat. Ca Johannis, care a avut dosare dar a fost ales președinte.
3. Polițistul care a prins un tâlhar era în timpul liber. Nu avea cătușele la el și l-a legat pe infractor cu cureaua. Un judecător rezist l-a condamnat pe polițist ca l-a înjosit pe infractor și i-a adus prejudicii de imagine. Ăștia sunteți!!!! Iubitorii de infractori.
4. Rezist și Johannis au blocat legea care permitea polițiștilor să intre în domiciliul din Caracal. Să vă fie rușine că apărați criminalii!!!
5. Mai devreme erai supărat pe modificarea care obliga poliția să aibă radarele la vedere. Același idiot, deputat de PNL de Alba, iubitor de infractori a fost inițiatorul. Dacă era de la PSD erai acum cu perfuzii de oftica!

Termină cu minciunile Avianyc!!! Rezist = minciună, violență, manipulare! 😁

avianyc spunea...

@ Huhurez
Să întelegem mai bine fenomenul ” CARACAL” !

http://jurnalul.ro/pictures/2013/10/28/18465528.jpg



Skoda 4x4 spunea...

Si unde este restul cadavrului ,,Maestre" pentru ca eu personal nu cred ca este posibil ca un corp uman sa fie ars..100%..in butoi...hahahaa...nu va mai legati de Politie,au si ei vina lor,dar Parchetul este principalul vinovat.Despre asta nu ziceti nimic? E o frica undeva?

Leon spunea...

Lupta impotriva coruptiei clamata de la varful Statului cu manie proletara, le-a convenit de minune interlopilor, care in liniste si fara teama, si-au dezvoltat si perfectionat retele de prostitutie, distributie droguri, de evaziune fiscala, ...avand protectia unor politisti, procurori, judecatori( chiar si fara protocoale scrise..).
In agenda telefonului acestui criminal sunt si nume de interlopi si politisti !

Leon spunea...

https://m.dcnews.ro/caz-caracal-gheorghe-dinca-si-a-incarcat-cartela-telefonica-in-ziua-crimei_677496.html

M spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Militar de la 14 ani spunea...

@Mareș
Examene am dat de când mă știu. Vorba aia din cititul presei după telejurnal: ofițerul - toată viața un elev.
@Dan B
Câtă minte poți să n-ai. Comunist poți să fi și la 20 ani, și la 30,50,70,100. Tu dacă ai fost nu mai poți să fi. De fapt, ce ești?

Dan B. spunea...

@Cel cu mansarda zdruncinată la 16 ani:

Am fost membru de partid și numai în aparență comunist.
În tembelismul dtale, îi acuzi pe membri SIIJ ca fiind comuniști? Ai argumente/probe sau aplici etichetele #Rezist asupra oricui are opinii diferite, dar sănătoase, vs elucubrațiile dtale.
Chiar așa, nu poți fi categorisit ca fiind nazist, doar de amorul artei, alături de alți descreierați, trăitori pe aceste plaiuri?

M spunea...

@Leon - în agenda telefonului meu sunt telefoanele unora de la Cancelaria Prezidențială. Ti se pare că mă pup pe gură cu Johannis? 😀

Leon spunea...

@M, daca crezi ca te ajuta cu ceva, pastreaza numerele de telefon din anturajul Cotroceniului, dar nu cred..!
PS. Si eu care credeam ca va plac Femeile...:)).

Iulian Mareș spunea...

M,
Tocmai te-ai autodenunțat că membru al unei rețele de trafic de copii, specialitatea unui "onorabil"....😂🤔🤣😁

M spunea...

@Leon - sper ca din decembrie să se schimbe personale de acolo.😁
Vroiam să spun că a avea numărul cuiva nu e o probă, nici măcar o acuzație și sigur nu o dovadă de iubire.
Eu sunt neiertător : pentru corupție, mai ales la polițiști, procurori și judecători chiar și sporul de pedeapsă actual mi se pare prea mic. Dar condamnarea pe dovezi ca lumea.
Am mare încrede în SSIIJ, singura cu șef nenumit politic și de care se tem corupții din sistem. E practic o DNA pentru magistrați nu pentru politicieni. Sper din tot sufletul sa nu aibă derapajele lui Kovesi.

Arfy spunea...

Vream să spun sau voiam să spun...! "Vroiam" mai multă atenție la... Cotroceni!

M spunea...

Sa revin la topic!

Rezist este o plaga in Romania! Cineva povestea pe aici de un politist condamnat sa plateasca daune morale unui infractor (baiat de bani gata).
https://2daynews.ro/headlines/politist-daune-morale-hot-vaslui-11285.html?fbclid=IwAR3p-DysI8lJTfLgov7M1bW9r6WC7A86u-70y7eLQe1j8sYo0Khn1KYJLv4

Onorata instanta a acordat daune morale de 1000 de lei infractorului.

Nu eram la curent cu cazul si m-am informat.

Judecatorul care a dat aceasta sentinta odioasa este Apostol Marina - fervent membru rezist, semnatara a tuturor petitiilor ("pentru justitie", "pentru Kovesi", "impotriva modificarilor la CP si CPP"). Asta e rezist! Ei doar declarativ lupta pentru justitie, in realitate sunt de partea infractorilor!

Iulian Mareș spunea...

M,
E cazul să-ți pui o pernă la cur, căci #2% mușcă sau molfăie! 😂

M spunea...

Ha, ha, ha.... Arfy a gasit ceva substantial de criticat!
Ultima editie a DOOM (Dictionarul ortografic, ortoepic si morfologic al limbii romane, 2005) indica drept corecte formele verbului a vrea/a voi : eu vream (se accepta si eu voiam), tu voiai (rar, vreai), el vrea (identic cu prezentul, dar si el voia), noi vream/voiam, voi vreati/voiati, ei vreau/voiau. Vroiam este un « hibrid », neacceptat de normele limbii literare, rezultat din contaminarea formelor verbului a vrea cu cele ale verbului a voi. In pofida faptului ca este o varianta incorecta, prin raportare la normele limbii romane, diverse statistici facute pe baza articolelor de presa, unele semnate chiar de personalitati culturale respectabile, releva faptul ca cea mai utilizata varianta este cea neliterara (vroiam/vroiai/vroia/vroiati/vroiau), urmata de cea acceptata (voiam/voiai etc.), rar fiind folosita forma recomandata de DOOM (vream/vreati/ vrea etc.).
Asadar, pana la aparitia unei noi editii DOOM, care, poate, va accepta ca fiind corecta abaterea de astazi, asa cum s-a intamplat si in cazul altor cuvinte, vom sti ca norma este sa spunem eu(noi) vream/eu(noi) voiam, si nu eu (noi) vroiam (chiar daca aceasta ultima forma nu este intr-atat de condamnabila, tradand, mai degraba, o tendinta a limbii actuale, si nu neaparat ignoranta).


Ia de aici domnule Arfy!
Punctele de suspensie nu marcheaza sfarsitul unei propozitii, ci indica o intrerupere a sirului vorbirii, care, trebuie continuat ca punctele se suspensie sa aibe sens si sa fie folosite, din punct de vedere gramatical, corect.
Deci punctele de suspensie NU SE PUN INAINTE SE SEMNUL EXCLAMARII deoarece ideea nu continua.
Este bine insa ca ridicati nivelul discutiei...! (sic!)

Ein Stein spunea...

Nu va mai uitati in gura la tot felul de "experti" care afirma ca nu poti atinge temperaturi mari si alte abureli. Daca ala care a fost sef la crematoriu a ajuns o autoritate in temperaturi mari nu e bine.
Poti atinge, casnic, temperaturi foarte mari peste 2000-3000 de grade fara efort, costuri sau dispozitive speciale, poti topi otel nu doar trupul unei copile. Exemplu, e foarte simplu sa obtii termit si la fel de usor sa-l folosesti in gropile alea ce le avea ticalosul pe acolo. Militenii mai bine ar cauta prin casa ticalosului materiale din care poate combina termit, oxid de fier, pilitura sau pulberi de aluminiu, aurolac, etc. Intr-o poza chiar se vede o movilita de cenusa in dreptul unei site, ar trebui sa afle ce e cu ea si sa nu mai bata campii.
Am citit stiri prin care Fifor pune palma la cur elementului ala de la 112. Oare e bine domnu comisar?
Idiotii astia nici pana acum nu au verificat numerele apelate de pe telefonul jigodiei batrane. Cica nu au telefonul. Daca imbecilii de la 112 si militenii de serviciu cereau operatorilor de telefonie desfasuratorul numerelor apelate nu le lua mai mult de 30 de minute sa afle domiciliul, numele, grupa sanguina, etc. ale jigodiei batrane si cu certitudine Alexandra acum era in viata.
Ideea e sa te duca nitel mintea dar cum institutiile statului sunt parazitate doar cu amante, nepoti, jagardele, analfabeti, e greu spre imposibil.

Arfy spunea...

Este ok dle M. Atâta timp cand discuțiile sunt pe idei și nu pe atacuri la persoană este de apreciat. S-auzim numai de bine. Un blog, cât de cât militarizat, ar trebui să ne unească efortul pentru a ne obține un drept constituțional și nu sa ne dezbine.

M spunea...

@Arfy - respect! Surprins plăcut!
Sunt de aceeași părere! Să atacăm și sa disecăm fapte, situații pe baza experientelor noastre cu respect pentru Patrie și Armată și, de ce nu, cu respect și între noi!

La topic :
În cazul Caracal procurorul l-a trimis pe suspect la București la IML (oare de ce nu în Craiova?), a solicitat evaluare psihiatrica (comisia de întrunește peste câteva zile) și a oprit perchezițiile (pe motivul idiot că suspectul nu poate participa)
Mie mi se pare că trage de timp să ducă cercetările, fără o concluzie, până pe 10 August astfel încât rezistenții să aibă o presiune în plus.

Iulian Mareș spunea...

Stein,

Privind detalii de pe numarul pe care a sunat fata ai perfecta dreptate; identificau persoana pe baza listingului ultimei luni!
Nu cred ca lambrozianul stia sa prepare artizanal termit, aliaj electron!

*Nu cred ca stia sa scota simul din smartphonul Alexandrei! Personal, cred ca lucra cu fi-su!

avianyc spunea...

Bine că au mai scapat de tetaculule caracatitei si cativa profesionisti.
Omul care a rezolvat cazul dupa ce unii au mers din balbe in balbe.

"Așia că s-a apelat la cei mai buni profesioniști, care au închis cazul într-o zi. Radu Gavriș, fostul șef al Serviciului Omoruri, cel pe care secretara fără școală, Carmen Dan, a vrut să-l de afară ?*din sistem, și-a trimis cea mai bună echipă la Caracal pentru cercetarea la fața locului, cea anterioară fiind realizată foarte prost. Au fost în sfârșit cooptați în marea echipă cei mai buni profesioniști din domeniu. Interogatoriul a fost exemplar, Dincă mărturisind în detaliu ce a făcut cu cadavrul Alexandrei și recunoscând din nou că a ucis-o și pe Luiza. Și nu doar pe Luiza."*.

M spunea...

@Avianyc - mincinosul iar in actiune!!!!! Dar nu ma las de tine pana cand nu te potolesti cu minciunile!
Radu Gavriș, un tip OK, a fost pus de rezistenti sa comenteze modificarile la CP si CPP. Dar nu alea reale ci tampeniile si minciunile unora de teapa lui Dide si Johannis.
Radu Gavriș a plecat ca un idiot dupa fenta. Carmen Dan i-a cerut sa nu mai iasa pe sticla cu declaratii politice (parca politaii nici nu au voie sa faca asta).
Acum un an fost promovat de Carmen Dan adjunct la Politia Capitalei dupa ce a rezolvat cazul cu furtul armei jandarmeritei batuta de rezist iar C. Dan i-a multumit.

Radu Gavriș nu a afirmat ca cineva a vrut sa fie dat afara. Astea sunt scornelile celor de la Adevarul (la fel ca minciuna cu camerele de supraveghere si confruntarea violator-persoana violata). Minciuni! Minciuni! Minciuni! Minciuni! = REZIST

Criminalul era prins. Fetele deja omorate. Hai sa ii facem statuie lui Gavris ca poate ne mai e de folos sa comenteze ceva! Cat de josnic!

avianyc spunea...

Caracatita invincibilă!

https://www.podul.ro/articol/celalalt-unchi-al-alexandrei-legaturile-lui-iliuta-cumpanasu-comisar-sef-la-politia-de-frontiera-si-fratele-ongistului-alexandru-cu-lumea-interlopa-din-timisoara-oras-in-care-traieste-si-fiica-lui-gheorghe-dinca-6568.html?fbclid=IwAR3L5CDOgyhkg1PNwduDSEkenYVV3yXk8O1t5oO7TPZyguZIWEqxXINzgAQ

Leon spunea...

T3, Alexandru CUMPANASU, este Presedintele Coalitiei Nationale pentru Modernizarea Romaniei (CMMR) la care au aderat sute de Asociatii, Sindicate din Sanatate, Invatamant, Aparare, ONG-uri,etc. Daca nu se implica personal in ,,impingerea,, de la spate a celor cu atributii in rezolvarea acestui caz, sunt convins ca nu iesea la iveala aceasta caracatita a mafiei din Caracal ( cred ca in mai toate orasele tarii sunt asemenea clanuri...).
Acest om trebuie sprijinit sa mearga mai departe si sa ajunga la cei care sunt in spatele acestui nemernic; nu trebuie sa ne luam dupa fenta unora care vor sa abata atentia opiniei publice de la acest caz infiorator..!

Huhu Rezea spunea...

Cumpănașu, președintele Coaliției pentru Moderniarea României, ani de zile nu a luat atitudine împotriva abuzurilor din justiția macoveist-băsist-Iohanist. Dimpotrivă, a sprijinit monstrul #rezist în magistratură.
Acum, când statul paralel l-a lovit și pe el, are norocul să-i aibă alături de necazul său pe cei care nu au încetat niciodată să lupte cu abuzurile din justiție, servicii, și poliție.

avianyc spunea...

@ Huhurez
Din pacate fiecare guvernare are "un stat paralel"al ei.
Fara "acest stat paralel"nu-si pot duce la indeplinire "obiectivele,interesele,etc".
Mafia institutionalizata numita si creditata de fiecare guvernare in ordinea succesiunii din care reies numiri politice peste tot,nepotisme ,etcau dus la slabirea in cel mai rau hal a statului de drept.
Ca si ironie ,pot spune ca mai avem putin si "cineva" va propune ca fiecare interlop care are in subordine cinci politisti ,doi politicieni .......să primeasca pensie specială.
Cu Cumpanasu ( pe care nu l-am agreat niciodata) sau nu mafia institutionalizata are drumul si strategia ei cu sprijinul larg al celor care o alimenteaza si pastoresc.
Acum este la butoane psd-alde si daca se uita in oglinda pot vedea un dezastru.
Maine ,poimane pot veni altii si se va intampla acelasi fenomen.
Mafia nu dispare ,ea doar se improspateaza.
Ne-ar trebui mii de "Corado Catani" ca să
dascalceasca incalciturile ,,intortochelile ,etc dintre lumea interlopa ,mafia politica ,justitie,institutii de forta ale statului.
Sunt o creatie a capitalismului salbatic,abrupt, evoluationist in sens negativ si cu el traim si vom trai in continuare ,fiecare cum isi gestioneaza propria situatie.

Ein Stein spunea...

Se anunta la Antena 3 ca este invitat "cel mai mare specialist" in ceva si va dezvalui. Sa te tii imbecilitati debitate la biata emisiune. Tot astia fac un experiment, probabil sa demonstreze ca nu se poate arde un cadavru intr-un butoi. E interesant de urmarit. In aceasta perioada nefericita s-au perindat pe la posturile de TV tot felul de experti si specialisti, unul chiar s-a burzuluit la prezentator ca nu i se adreseaza cu "profesor". Nu stiu daca ati observat dar toata liota asta de experti bateau cu pumnul in masa ca nu se poate arde un cadavru intr-un butoi, fiecare argumentand cu expertiza lui. Dramatic si nefericit ramasitele bietei Alexandra demonstra contrariul. Impostura? Incompetenta? Prostie? Oare ce o fi?
Ma intreb oare catre cine sa-ti indrepti strigatul de ajutor? Care sunt valorile de care sa ne agatam cand suntem in impas? Se mai poate face ceva cu tara asta amarata? Mai avem vreo sansa?

Ein Stein spunea...

Toate aceste evenimente nefericite au si o parte buna, cred ca nu mai are cineva indoieli de existenta statului mafiot, impostura generalizata, analfabetismul institutionalizat, nepotismul, etc. Am vazut azi chiar un popa care spunea ce sriu eu de o lunga perioada de timp, reprofesionalizarea si ocuparea posturilor doar pe baza de examen.
Ca fapt divers, s-a zvonit ca seful militiei de la Caracal a fost demis, azi aflu ca de fapt nici vorba de demitere, i s-a aprobat iesirea la pensie. Pensie grasuta, are indemnizatie de comanda, ca doar a condus foarte eficient subordonatii si trebuia sa primeasca acest spor, oskar cu certitudine, ca doar a facut o gramada de lucruri de exceptie, si o puzderie de alte sporuri. Merita omul pensie militara, sigur cu cinci cifre.
Va dati seama cat de influent este statul mafiot?

Ein Stein spunea...

112 loveste din nou, operatorul a trimis alerta de cod rosu de furtuna pentru judetul Constanta, nu era vorba de cod rosu ci portocaliu. Pe deasupra l-a mai trimis cand era foarte tarziu, furtuna era in toi. Indivizii astia habar nu au ce fac acolo, ei nu inteleg ca atunci cand emiti un cod autoritatile sunt obligate prin lege sa ia anumite masuri. Stau si ma intreb daca vreun primar mai fricos lua masura de evacuare a localitatii. Din cate am inteles s-au luat masuri draconice, ofiterul de serviciu a fost mustrat si in perioada urmatoare nu va mai putea candida la vreo functie superioara. Nu asa ca e hilar?

Ein Stein spunea...

Doar ce si-a mai prezentat un "expert" la A3 expertiza sa si a reafirmat ca un corp nu poate fi incinerat nici macar la 1000 de grade, lux de amanunte. Oare nu-i pune pe ganduri pe acesti experti ramasitele calcinate ale bietei copile? Alooo, ele exista!!! Nu le-ati vazut? Nu ati aflat ca s-au trimis proble din acele oase sa se faca expertiza ADN? Cum poti fii atat de imbecil sa negi realitatea. Eu am mai scris si se pare ca niciunui "expert" nu-i pica fisa ca foarte usor poti arde un cadavru fara nici cea mai mica problema. Este foarte usor si ieftin sa fabrici si sa folosesti termit, pana si un idiot ca aceasta bruta putea produce termit, rugina avea din belsug prin ograda, pulberi de aluminiu se pot procura la fel de usor daca ti-e lene sa-l produci. Se gaseste din abundenta in coloranti de vopsea, celebrul aurolac si in tot felul de alti compusi. Eu cred ca acest individ a folosit pulberi pentru a arde corpul Alexandrei, poate nu termit, poate alta combinatie, se stie ca idiotul se ocupa cu reciclari de metale. Oare nu pune pe ganduri niciun "expert"? De militieni sa se prinda nu e cazul?

M spunea...

Sunt 100% convins că ancheta va lămuri totul dar că unii nu vor accepta asta niciodată.

Surprinzător cum chestii simple, de a b c, sunt manipulate.
Exemplu:
Un polițist a întrebat interlopi dacă știu ceva, a cui e mașina, etc. Vai, a dat date din anchetă!
Mare revoltă între idioți!
Da, domnilor, se numește rețea de informatori.

Rămân să cred că criminalul nu e la prima crimă și că și-a perfecționat metoda în timp. Dacă aveți chef priviți orice film cu subiectul "criminal în serie" și o să vedeți ce greu sunt de prins și cum marii specialiști de la FBI așteptau ca criminalul să mai facă o victimă în speranța că o să se facă o greșeală. Sigur, polițiștii români sunt mai ai naibii ca ăia de la FBI că altfel de ce le cerem să fie mai performanți?

Leon spunea...

https://m.dcnews.ro/ludovic-orban-invita-liberalii-sa-participe-la-mitingul-din-10-august_678750.html

M spunea...

Asa cum securitatea era bratul inarmat al partidului comunist si rezist este bratul inarmat al gruparii de partide PNL, USR, +.
Rezist este o masa de manevra compusa din oameni spalati pe creier, violenti si ilogici!

M spunea...

Interesant cum se incearca a se lega cazul din Caracal de Baza de la Deveselu. Mie tare imi miroase a servicii secrete ruse mai ales ca au "experienta" in asa ceva.

In februarie 2017 in presa lituaniana au aparut informatii privind violarea unei tinere de catre militarii germani aflati in baza Rukla. Presa si publicul lituanian, mai educat si mai inteligent decat cel din alte tari, nu a reactionat emotional. Stirea s-a dovedit falsa.

In septembrie a fost lansata o stire prin care instructori lituanieni aflati in misiune in Ucraina (cantonati la baza din Yavoriv) ar fi violat niste minore. In plus acestea ar fi fost amenintate de politie " sa isi tina gura". Stirea s-a dovedit iar falsa.

Dan B. spunea...

@M:

Hai să-ți spun eu un adevăr:
În urmă cu vreo 40 ani, guvernul japonez, la presiunea locuitorilor unui mare centru urban, a anulat tratatul încheiat cu USA, referitor la faptul că „apărătorii americani ai democrației”, dislocați in bazele militare din arhipeleag, nu se supun jurisdicției penale japoneze, indiferent de natura infracțiunii (de exemplu, violul practicat asupra locuitoarelor, minore și mature).
Asemenea tratate, cu acest subiect, sunt valide și azi, acolo unde vajnicii soldați americani, în lipsa bromurii din ceai, dar aproape toți sub influența „întăritoarelor” furnizate armatei americane dislocate peste mări și țări, nu se mulțumesc cu masturbarea sau cu partenerii gay, apelează contracost la relații sexuale.
Asta fiind, vă reamintesc că Băsescu și ai lui au ratificat un asemenea tratat, care, ulterior, a permis „extragerea” rapidă a caporalului beat din ambasada USA, ucigașul lui Teo Peter.
Și, ca urmare a unui simulacru de proces, nemernicul a fost achitat de tribunalul militar american.
In România, proximitatea bazelor americane de la M.Kogălniceanu și Deveselu este înțesată cu „băieți cu ochi albaștri” români și yankei, care se limitau să restricționeze accesul vreunei „natașe” la secretele lui Uncle Sam. Deci, „inocenții” albăstriți la ochi erau la curent cu viața monden-sexuală a americanilor și, în curând, se va „sparge buboiul” incl la M.Kogălniceanu.
Cred că nu sunteți atât de proști încât să credeți că venise sorocul schimbului pentru cei 95 militari ai bazei cu scutul. A fost o semischimbare în teren, au ieșit 95 și nu a intrat nimeni, căci nu poți bate din palme și să găsești urgent 95 înlocuitori.