Gânduri despre trecut, prezent și viitor

Un produs Blogger.

Program lejer de vară

Prilej de recapitulare.

15 ianuarie 2020

Cine a descoperit teoria relativității, Einstein sau Eminescu?

55 comments
Filosofia lui Eminescu a pătruns acolo unde teoriile  matematice nu au ajuns nici astăzi, susține fizicianul vâlcean Cristian Presură, doctor în fizică și cercetător la Philips Research Eindhoven și autorul cărții Fizica povestită. 
Cristian Presură crede în România cu tărie: ”Mie îmi place să trăiesc în țara asta, eu iubesc țara asta și mă gândesc foarte serios să mă întorc definitv.”
Astăzi, când aniversăm nașterea lui Eminescu, să-l ascultăm pe fizicianul Presură ce spune despre filosofia cosmică a poeziei poetului național. 



Să vedem mai jos care este relația fizicianului Presură cu religia,într-un interviu din Hotnews:
”Fizica o faci dacă ești preocupat de ce e lumea asta din jurul tău... Fizicianul să spună sincer că nu știe. Lumea asta e ca o ceapa, dai pe rând la o parte straturi ale cepei, care e realitatea, și niciodată nu știi dacă ajungi la esență care e foarte departe. Noi, în Fizică, am dat până acum doar 6-7 straturi ale cepei și ele or fi o mie până acolo și stai și te uiți în adâncimea aia și te gândești Doamne, cât de departe sunt eu de adevărul ăla fundamental”, spune Cristian Presură.
”În esență, Fizica te învață ce este lumea, dar numai prin lucrurile pe care le vedem direct în jurul nostru, dar dacă in spatele acestei creații există un Dumnezeu-poate că există-dar atâta timp cât acest Dumnezeu nu se manifestă prin niște măsurători fizice, cum a făcut apostolul Toma, atunci, pentru fizician EL nu există. (...) Lumea îsi imaginează însă că toți fizicienii sunt atei. E foarte ușor să-ți imaginezi un fizician ateu, numai că adevărule e că fizicianul e un om, fizicianul suferă, fizicianul are familie, are probleme medicale. Fizicianul, ca om, este pus în fața acestor probleme.
Eu am o experiență personală în descoperirea religiei și am avut experiențele mele personale religioase, am fost la biserică și, uite, îți spun acum, am citit la Biserică apostolii în fiecare săptămână, și am avut aceste experiențe religioase de existență a divinității. Și, pot să-ți spun, am avut zile în care am simțit că am plutit pe pământ. De ce? Pentru că în zilele respective eram convis că Dumnezeu există. Și am zis, Doamne, dacă tu ești, ăsta e lucrul cel mai important lucru de pe toată lumea asta, pentru că, dacă tu ești, viața mea are ceva dincolo, viața mea are un sens, mie nu are să-mi mai fie frică de nimic pe lumea asta, pentru că tu exiști. Am avut această experiență religioasă a existenței divinității și am purtat-o cu mine și am zis că nu e nimic mai frumos pe lumea asta decât să crezi în Dumnezeu”, a povestit fizicianul.

Însă, a precizat el, „la un moment dat, mintea ta începe să îți spună că tot ceea ce gândești tu e doar o invenție a minții tale”.

„Și atunci credința poate să se spargă, să dispară până ajungi aprope de nihilism. În mare parte, așa s-a întâmplat la mine. Ceea ce am crezut a dispărut, s-a spart în bucățele și acum eu sunt pe undeva în partea de jos, destul de aproape de nihilism, și încerc să trăiesc așa împotriva la ceea ce se spunea că secolul următor va fi religios sau nu va fi deloc . Secolul ăsta va fi, chiar dacă va fi nihilist. Și eu tot trebuie să trăiesc, chiar dacă nu mai am credința în Dumnezeu și încerc să imi găsesc acele mecanisme de înțelegere a lumii, dar oricum o simt ca o pierdere”, spune Cristian Presură.

55 de comentarii:

  1. Teoria relativității a enunțat-o fizicianul, dar că viteza luminii în orice mediu este finită, se știa (Galilei a presupus aceasta, fără să o poată demonstra). Această viteză a și fost de fapt determinată încă din dec. XVIII, cu o precizie remarcabilă (sub. 1%). Deci, fizica e mai veche decât celebra poezie... Asta nu înseamnă firește nimic și nu știrbește genialitatea Luceafărului nostru!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iertată fie-mi indiscreția!
      Sunteti cumva celebrul @Instalatorul care odinioară se duela cu regretatul @Cârcotașul pe Adrian năstase blog?

      Ștergere
    2. * apropos de indiscreţie/discreţie
      Profesorul de istorie către elev :
      - Ce şti despre Maria Antoaneta ?
      Elevul răspunde încurcat :
      - Prefer să fiu discret...

      Ștergere
    3. O precizie remarcabila de sub 1% inseamna o eroare la fel de remarcabila de peste 99%. Cred ca ar trebui sa reformulezi.

      Ștergere
  2. Este clar,...Eminescu a trait in viitor, este si acum printre noi, va fi si langa nepotii nostri..!

    RăspundețiȘtergere
  3. Candva Eminescu a calcat prin aceste locuri.
    Cladirea cu fond galben-bej din video este casa in care a popsit in pelerinajul care a inclus si Blajul.
    Se afla la intrarea in Blaj dinspre Jidvei.

    https://youtu.be/X1dtdD8R3dc

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu am intrat vreodată pe blogul d-lui A. Năstase (recunosc cu rușine asta) și nu sunt, din fericire, celebru. Chiar sunt instalator, este adevărat inginer, dar, tot una e.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai nu este kiar asa....un inginer de instalatii/sisteme poate face ceea ce executa un instalator, daca are si abilitatile practice, insa un instalator nu poate face organizarea, conceptia, proiectarea de instalatii sanitare, termice sau de care or mai fi! Sunt despartiti de ani multi de scoala grea!
      Vorba cuiva: Ba, tu nu ai ani de scoala cat am eu de vacanta! :))

      Ștergere
  5. O teorie poti sa o descoperi doar in carti, ea a fost deja demonstrata si argumentata. Teoria relativitatii se refera la interdependenta intre spatiu si timp si nu are nicio legatura cu ecuatia energiei. Eminescu a fost un geniu, din fericire roman, dar a fost doar poet si trebuie sa-l lasam asa. In istorie au fost si exceptii, genii care au performat atat in literatura cat si in stiinte, Charles Lutwidge Dogdson care in afara de rigide tratate de matematica a scris si "Alice in tara minunilor". Inteleg dorinta de senzational a fizicianului care a facut filmul si trebuie sa o luam doar ca senzational, nimic mai mult, altfel se vor gasi destui amatori care sa gandeasca ca daca un poet se pricepea la fizica particulelor, ei, ospatari sau lautari de ce nu s-ar pricepe si nu ar fi potriviti ca politicieni si ministri. Cum se intampla de fapt, d-aia ne e asa de bine.
    Daca ne strofocam nitel, noi astia de aici, sigur vom descoperi o legatura intre cuantumurile minime din Anexa 2, din proiectul de modificare L223 si gravitatia planetei Marte, vointa sa fie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cartea este semnata Lewis Carroll. Autorul este un individ complex, kiar daca a avut unele probleme de vorbire in copilarie(toti fratii erau stangaci).
      S-a ocupat cu filozofia, logica și matematica.
      A ținut cursuri de matematică la Oxford și a scris tratate de algebră și de geometrie. A introdus logica implicației stricte în matematică și a descoperit două paradoxuri logice. A arătat că elementul demonstrativ în aritmetică prezintă o mare importanță pedagogică.
      A inventat o masă de biliard circulară.
      A perfecționat alfabetul numeric al lui Richard Grey din 1730.
      Preocuparea sa pentru matematica recreațională este dovedită de numeroasele articole dedicate acestui subiect. Îi plăceau jocurile de cuvinte. A compus anagrame pentru numele diferiților oameni celebri. A scris acrostihuri pe nume de fete, ghicitori, șarade. Toate scrisorile sale către prieteni sunt pline de astfel de recreații.

      Ștergere
    2. Ce interesant și convingător pare, una este să citești o carte sau biografia unei persoane din plăcere, pentru propria cunoaștere și alta este să copii de pe internet anumite date pe care le expui publicului și dai impresia cât de bine pregătit ești (m-am referit în general, nu la cineva anume).
      https://ro.wikipedia.org/wiki/Lewis_Carroll. Preocupări științifice.

      Ștergere
    3. Important este să citești cartea la timp altfel corpul ți-o ia razna și mintea îți rămâne pe loc!
      Important este sa sa i sa cauți și să nu rămâi pi loc, tot pi loc!

      Ștergere
    4. Vă contraziceți singur pentru că (,) corpul rămâne pe loc și mintea poate întradevăr să o ia razna (din popor: ăla e dus cu sorcova, i-a luat-o mintea razna).
      Toți cei care urmează școli, facultăți, diferite cursuri pentru a fi în ritm cu realitatea zilnică citesc cărți și se documentează, ajung în funcții înalte în structuri ale statului, emit legi, ordonanțe, hotărâri, sunt verificate de juriști, expuse spre dezbatere, aprobate, promulgate și ajungem în instanță, numai că:
      - Judecători cu pregătire ajung la concluzia că anumite articole se bat cap în cap și cer un punct de vedere la ICCJ;
      - Unele legi sunt contestate la CCR (constitutional / neconstituțional, propune modificarea legii);
      - Unele se aplică după cum a înțeles fiecare.
      Afirmați cândva, să las justițiarii cu pregătire să se ocupe de legi, etc. nu un afon ca mine, atunci toate greșelile din legi emise și interpretate greșit de justițiari, aceștia cum trebuiesc catalogați ?
      Vă respect și-mi pare rău că nu suntem pe aceea-și lungime de undă.

      Ștergere
  6. Orice individ inteligent are dreptul la o doza de cretinism. Inca nu a aparut omul perfect, Dumnezeu este o entitate egoista. Fizicienii astia... ar fi fost prea frumos sa aiba un orizont pur, davincian. Batatoare de covoare, dar cu staif. Nu mai puneti botu' la praf.

    RăspundețiȘtergere
  7. *****Eminescu,a descoperit teoria GENIULUI LITERAR.Altul,ca el,nu mai gãsim pe toatã planeta pãmânt.Patriot desãvârsit,un ROMÂN ADEVÃRAT!*****

    RăspundețiȘtergere
  8. Ha ha ha...
    La guvern s-a schimbat tinuta... se poarta papion si smoking... Orbetele vrea sa ii calce pe urme lui Ratiu?! Nu are nici o sansa ... :))))))))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si nici nu va avea.... Ratiu a fost un roman sadea, un ION de Romania! Pe cand alogenul asta....

      Ștergere
  9. Un poet vesnic indragostit,un mare patriot si cunoscator al istoriei,iubitor.de natura a "cantat"prin versurile sale faptele de vitejie ale unora dintre stramosii nostri.A trait o poveste de dragoste intensa cu Veronica Micle ,dedicandu-i o multime de poeme.A avut un sfarsi tragic,ucis de o boala crunta,agravata de o lovitura la cap.cu o piatra ,plecata din prastia unui pacient ca si el atunci cand se afla la azil ptr.tratament.A fost un geniu sl poeziei
    ,probabil un pic filozof dar,nici un pic fizician.Totusi alaturarile acelor simboluri si cifre versurilor sale ,denota.faptul ca a fost un om informat,studios.A.avut o viata modesta si plina de lipsuri ,probabil dragostea l-a."hranit".Eminescu a fost si va ramane un geniu sl poeziei.

    RăspundețiȘtergere
  10. Eminescu cotrobaia printre stele sa determine adevarata dimensiune a eternitatii, temandu-se de vesnicia ei. A descoperit ca era mai practic sa oferi in dragoste pulberi de stele, Luna sau Luceafarul, decat flori vremelnice. Einstein descoperea, prin formule cuantice, relativitati din cosmosul etern; Eminescu descoperea certitudini din cosmogonia folclorica, pe care si le nota in versuri eterne...Geniile creative vin din Cosmos, aici pe Terra ne dezvaluie tainele lumii din care vin, dupa care se intorc printre stele sa le intretina stralucirea in eternitate. Pe pamant lasa urme de aur adanci in constiinte, pentru a eclipsa darele de noroi lasate de politicieni si rezultatele eforturilor lor nocive pentru orice societate din lume. Einstein a scris formule in versuri albe de matematica aplicata in fizica, Eminescu a lasat sa curga versurile pline de astrii peste constiinte noastre, amandoi avand numele cu ,,E'' putem sa-i amalgamam si, intr-un final, sa-i dam o dimensiune universului ratiunii si inteligentei umane, in care nu exista limite cand se hranesc cu tot ce este in spatiul inconjurator, dar mai ales cu iubire...

    RăspundețiȘtergere
  11. Ce mai scria Eminescu printre altele,din
    https://www.zf.ro/opinii/ce-scria-mihai-eminescu-in-1878-in-ziarul-timpul-in-articolul-concesiuni-economice-despre-relatiile-economice-dintre-romania-si-austria-traieste-tu-dar-lasa-si-pe-altul-sa-traiasca-16064929
    ,,Leben und lehen lassen este un bun proverb german care se tîlcuieşte ; "Trăieşte tu, dar lasă şi pe altul să trăiască". O deplină subjugare economică în condiţiile de astăzi ale muncii e egală cu sărăcirea, demoralizarea şi moartea. Tocmai pentru că ştim preţui înţelepciunea politică a oamenilor de stat din împărăţia învecinată, de aceea nici credem că acele concesiuni cerute să fie de natură a compromite viitorul nostru economic.”
    Ghici despre ce?Despre relatia cu Austria de atunci,ma rog Imperiul dualist habsburgic!

    RăspundețiȘtergere
  12. Va recomand pe Youtube sa ascultati o melodie patriotica ce face sa planga si pietrele: ROMANIA-CANTEC DE UNIRE!

    RăspundețiȘtergere
  13. @ Cornelius
    I-am amalgamat nea Corneliule cat am putut mai bine si in final i-am dat o dimensiune hranita universului de care zici matale, de mi-a iesit dracaria asta:
    Esentimenicenius.
    E ca-i tare? Bine ca nu ne-ai pus sa-l bagam si pe Eminem in creuzetul marii creatiuni - din punctul meu de vedere cel mai tare dintre cei trei Ezi.
    E = mc2, cum bine zis-a Caragiale.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Atunci de ce mi=l cam furara si marginalizara, scotandu-l din multe manuale? Pentru proza lui acida si articolele caustice din ziarul Timpul, la adresa ciocoilor si evreilor ce inhatasera cam tot?

      Ștergere
    2. @I M
      Toti Marii Romani si ce e romanesc trebuie uitat, istoria si radacinile romanilor trebuiesc uitate, Dacia si Dacii, Mihai, Stefan, Cuza etc. numai uitandu-ne istoria si inaintasi putem fi tinuti sub bocanc.

      Ștergere

  14. Și din această/aceste cauză/cauze mulți patrioți, nu numai români, mor prematur.
    Și pentru că d-l CFI este și meloman, să ne aducem aminte de EMINESCU și de MONDIAL: „Atât de fragedă”. https://www.youtube.com/watch?v=jiCNveImxtQ

    RăspundețiȘtergere
  15. Cu pãre de rãu o spun,asearã m-a sunat cineva ca sã-mi spunã sã mã uit la un reportaj fãcut pe stradã,intervievaţi tineri.Am rãmas indignat despre faptul cã unii nici mãcar nu auzise de Eminescu,ca sã mai recite câteva versuri nici vorbã.
    Trist,dar adevãrat,din pãcate!
    Sã vã fie ruşine,profesori şi celor care aţi tolerat ani la rând aceste nereguli din învãtamânt,ci nu numai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @ Gigi
      Trist este ca printre intervievati au fost si studenti de la litere Univ Buc care habar nu aveau de semnificatia zilei de 15 ianurie plus ...............

      Ștergere
    2. Octavian Hoandră a citat indignat, serile trecute, pe Realitatea Tv, din Programa scolară în care profesorilor de istorie și literatură li se recomanda să promoveze multiculturalismul, nu naționalismul.
      In mintea acestor filfizoni de modă nouă, Eminescu a fost un naționalist si trebuie marginalizat.

      Ștergere
    3. @Huhu
      A promova multiculturalismul nu inseamna a exclude valorile nationale. Sper ca nu trebuie sa dau si definitii.

      Ștergere
    4. Pãcat,cã am ajuns aici, în cest punct.Asta înseamnã cã acum se face ore numai ca profesorii,dar şi elevii,sã aibã unde veni şi pleca.
      Auzi,studenţi la U.de litere!Vai de capul nostru şi al vostru de dascãli! "...unde eşti tu Ţepeş..."

      Ștergere
    5. Huhu draga,
      dar mai este un singur pas si mi-l declara si antisemit, prin prisma unor articole din ziarul Timpul! Categoric ca pe asta nu o vede individul cosmopolit sub semnul #! ... caci multiculturalismul s-a diluat de mult in globalism!

      Ștergere
    6. @Gigi
      Este un deal corect, studentii se aleg cu diploma si universitatea cu taxele, afacerea merge inainte.

      Ștergere
  16. Da ce de filosofi sunt pe aici! Nu va mai prostiti copiind de pe internet ce spun altii.

    RăspundețiȘtergere
  17. @ Onorabile, patriotismul fara nationalism, trebuie sa inteleaha acest Hoașcă, sau Hoandra, sau Buleandra, este ca pisica fara mustati!
    @ Sebi, spectaculos! E o anagrama buna! Sa ridicam paharele! In vino veritas, camarazi, ca daca beam hin hier cu arome mediteraniene eram sanatos-obuzier, pt ca astazi am mai dat alti peste 65 lei sa-mi iau frane de muci, de lacrimi, stranut si bojoci!

    RăspundețiȘtergere
  18. @ Bonifatie, excelent, cu multumiri! In tinerete mi-a mangaiat inima, ca si acum! Solistul de la Mondial, inimitabil, a murit, din pacate, destul de tanar...

    RăspundețiȘtergere
  19. Nea' Mitica, atata ne duce capul, atata scriem, ca ni-e rusine si frica de Dumnezeu sa copiem! Mi-e ciuda ca nu pot bea si eu un sprit subtirel, ca aripa de borangic al ingerului, si sa beau si o cafeluta meseriasa, si de aia imi vine sa trantesc de pamant caciula, ca juristii Casei Sectoriale de Pensii Militare, cand pierd procesele! Dar, la sfarsit, am sa-i invit la o agapa de impacare in restaurantul pozitionat in fata Tribonalului, ca sa dovedesc ca si ei ne sunt frati si camarazi, care merita tot respectul din lume, atunci cand sunt invinsi!

    RăspundețiȘtergere
  20. Ați pângărit memoria lui Eminescu cu comentarii politice sau despre pensii.
    Daca nu le mutați într-o oră ..le șterg eu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Huhule, inca nu ai invatat ca pe pensionari ii intereseaza doar pensiile? Dar ce e prima oara cand posteze un subiect si se discuta despre pensii ? Ai grija, unii ar spune ca tu ai pangarit memoria lui Eminescu, aducandu-l aici sau mai rau, ca ai pangarit pensiile aducandu-l pe Eminescu aici. Totusi eu cred ca nici tu, nici ei nu aveti dreptate, asta e romanul, iar Eminescu il cunoaste mai bine ca tine. As vrea sa vad si eu un articol, o postare la care comentariile vor fi numai pe subiectul respectiv. Nu ai sa vezi, asa ca las-o asa.

      Ștergere
  21. Huhu,
    Cum majoritar publicistica lui Eminescu este politică, putem accepta și aceste comentarii drept continuatoare a politicii vremurilor sale, întrucât nu sunt mari diferențe actionale!

    RăspundețiȘtergere
  22. Comentarii eminesciene. Germanu-i foarte tacticos. Germanu-i foarte tacticos Și cu temei în toate, De are-o pată la surtuc, Chimia o învață. Învață azi, învață mîni, Pân-izbuteste-n fine Să știe cum dintr-un surtuc Scoți petele mai bine. Când știe tot din fir în păr, Atunci îl calcă focul, Căci din surtuc n-au mai rămas Decât numai urzeala.

    RăspundețiȘtergere
  23. "Cum El din cer o auzi
    Se stinse de durere,
    Si cerul incepe a se roti
    In locul in care piere !!
    NB
    Stingerea unei stele si formarea unei gauri negre...prezentata de Eminescu !!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și se curbează lumina?
      Cu cine ai făcut romana? Dar fizică?
      Bagă și ci geneza și Demiurgul...

      Ștergere
    2. m-Al,
      Este evident ca nu intelegi ..teoria cosmogonica" dezvoltata de Eminescu in poemul .."Luceafarul" !!
      NB
      Traind in cercul vostru stramnt
      Norocul ti-l petrece
      Iar Eu in lumea mea ma simt
      NEMURITOR SI RECE !

      Ștergere
  24. Dle H,iatã ce scria Eminescu despe politicieni:
    *****Greşelile politicienilor sunt crime,cãci în urma lor suferã milioane de oameni nevinovaţi,se împiedicã dezvoltarea unei ţãri întregi şi se împiedicã,pentru zeci de ani înaite viitorul ei*****
    Asta cã tot veni vorba de politicã şi sã întãresc cele spuse de @Neacşu.
    În consecinţã...iertaţi-ne!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce vor zice peste câțiva ani, cititorii care vor nimeri să citească acest articol pe google?
      Vor crede că au nimerit pe pagina unui Eminescu... pensionar militar. :):).)

      Ștergere
    2. Depinde de cine vor fi acei cititori care "vor zice."
      Dacă cititorii vor fi cei de care ne spune Emil Srăinu , că umblă printre noi de ceva timp , atunci nici nu vreau să mă gândesc, că deja mă doare capul..........

      Ștergere
  25. Daca si Antonescu a zis ”ce să mai fac ca să scap țara de hoți si tâlhari” !!!!!!! Vesnicia lui Eminescu si tentaculele vesniciei coruptie ,hotiei si tâlhariei pe meleagul mioritico-balcanic este ceva emblematic si intangibil.
    Stau si ma gandesc ce de bogati din furt ar fi fost si comunistii de frunte daca nu punea nea Nicu cu legile lui șaua pe ei !!!!!!
    Povestea cu lupu si naravu .............. .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Așa este onorabile!
      Dar pt întărire, nu ar fi cazul că să returneze 320000€ la MF și să crească macar cu 10% alocația copiilor ce frecventează școala?
      Așa l-aș vita a 3-a oară....

      Ștergere
    2. "pt. întărire" sunt altele soluțiile......

      Ștergere
  26. Huhu,
    Îți propun 2 subiecte grele:
    1-Cum a inventat SRI resorganizarea prin care comanda-cotrolul teritorial nu vrea sa sa tre munții;
    2-Cum îi imită Ceacanica de Caransebeș?

    *Cum nici o autostradă nu trece nunții din cauza gândacilor așa nici structurilor de forță le este frică pe pasuri și trecători!
    **Nu aveți frică căci trupele de VM sunt acolo, pe creste, și au mobilitate și putere mare de foc!
    ***Olescu le poate face consiliere!
    ****Inimoșilor și inteligenților uniți țara și nu o fragmentați că niște ignari!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mares ,tot in cazarma ,tot in cazarma .....cu plutonul ,batalionul ....
      "Gandacii "vostri ne mananca viata....
      Daca as avea de unde v-as mai aduce ....😂😂😂

      Ștergere
  27. Asta era o intrebare buna pentru Veorica. In mod sigur raspunsul ar fi venit promt ........

    RăspundețiȘtergere


Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.