Un produs Blogger.

luni, ianuarie 20, 2020

Mai pot fi făcute amendamente în plen la Plx-292/2019 privind desființarea pensiilor și indemnizațiilor speciale?

35 comments
  • Camera Deputaților va dezbate pe 28 februarie 2020, în sesiune extraordinară, Raportul de adoptare cu amendamente a inițiativei legislative privind desființarea pensiilor și indemnizațiilor speciale, raport întocmit de Comisia de muncă.  

  • Raportul proiectului de lege care va fi supus adoptării, Plx - 292/2019, poate fi citit AICI 

  • Președintele Camerei a anunțat că în cursul dezbaterilor se va propune un amendament prin care se va elimina din Raport propunerea de desființarea a indemnizațiilor de merit pentru sportivi și artiști.
  • Să citim din materialul de pe site-ul Camerei pentru a vedea dacă este posibilă formularea unor  amendamente la Raport!
  • Să analizăm  și ce consecințe juridice ar avea respingerea prin votul plenului Camerei Deputaților, cameră decizională,  a amendamentului referitor la Legea 223/2015, privind pensiile militare, de la nr. 5, pag 35 din Anexa nr. 1 - AMENDAMENTE ADMISE
  • DEZBATEREA ÎN PLEN

    După aprobarea ordinii de zi de către Cameră, proiectele de lege şi propunerile legislative se supun dezbaterii şi adoptării, în succesiunea în care ele au fost înscrise în ordinea de zi. Derularea procedurii legislative în plenul Camerei comportă o dezbatere generală asupra proiectului de lege sau a propunerii legislative şi o dezbatere pe articole dacă în raportul comisiei sesizate în fond există amendamente admise sau respinse. Dezbaterea generală este precedată de prezentarea de către iniţiator a motivelor care au condus la promovarea iniţiativei legislative. Intervenţia iniţiatorului este urmată de prezentarea raportului comisiei permanente sesizate în fond. Raportul este prezentat de preşedintele comisiei sau de un raportor desemnat de aceasta. După prezentarea raportului, preşedintele de şedinţă dă cuvântul deputaţilor, în ordinea înscrierii lor la cuvânt. Iniţiatorul proiectului sau al propunerii legislative, preşedintele comisiei sesizate în fond sau raportorul acesteia au dreptul să ia cuvântul înainte de închiderea dezbaterii generale. În faza dezbaterilor generale, nu pot fi propuse amendamente. Dacă în raportul comisiei se propune respingerea iniţiativei legislative, după încheierea dezbaterii generale preşedintele de şedinţă supune votului Camerei iniţiativa, sau votul poate fi dat şi într-o şedinţă specială de vot. Dacă în raportul comisiei sesizate în fond există amendamente admise sau respinse, Camera trece la dezbaterea pe articole a iniţiativei legislative. La discutarea articolelor pot lua cuvântul: deputaţii, reprezentantul Guvernului sau al iniţiatorului şi raportorul comisiei sesizate în fond. În luările de cuvânt, pot fi făcute doar amendamente ce privesc probleme de corelare tehnico-legislativă, gramaticale sau lingvistice. Discutarea articolelor începe cu amendamentele depuse la comisii, admise şi respinse. În cazul în care amendamentele au consecinţe importante asupra proiectului de lege sau propunerii legislative, preşedintele de şedinţă poate hotărî trimiterea textelor în discuţie comisiilor sesizate în fond. Iniţiatorul amendamentului şi reprezentantul Guvernului au dreptul să fie ascultaţi în cadrul comisiei. 
  • Camera se pronunţă prin vot distinct asupra fiecărui amendament, cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi.

35 de comentarii:

Leon spunea...

In plen se supune la vot fiecare punct din lista Amendamentelor Admise si chiar din lista cu Amendamente Respinse( daca sunt sustinute de cel care le-a propus).
Deci este posibil ca un amendament
admis, la vot sa fie respins si invers, un amendament respins in comisie, sa fie admis de plen.
Si mai este o varianta pe care am vazut-o in sedinta din 18.12.2019:
Liderul de grup al PNL(Roman) a propus retrimiterea la comisia care a intocmit un raport de respingere a proiectului privind abilitatea guvernului de a emite Ordonante, pentru 30 minute, timp in care , cu aprobarea plenului, membrii comisiei s-au retras, si dupa 40 minute, presedintele comisiei a prezentat plenului un Raport de Admitere si fiind votat de plen a mers la promulgare..!!

Iulian Mareș spunea...

Sa nu ne rupem de actiunile in curs:

*Puitorul de mine "Viceamiral Constantin Bălescu" a plecat în misiune

https://www.defenseromania.ro/puitorul-de-mine-viceamiral-constantin-balescu-a-plecat-in-misiune_600964.html

**Guvernul a stabilit valoarea noilor diurne pentru militarii și civilii participanți la misiuni externe

https://www.defenseromania.ro/guv

***SUA: Primul zbor al dronei X-61A, lansată de pe un C-130A Hercules

https://www.defenseromania.ro/sua-primul-zbor-al-dronei-x-61a-lansata-de-pe-un-c-130a-hercules-video_600980.html

*1- A plecat în misiune a echipajul puitorului de mine şi plase "Viceamiral Constantin Bălescu", din dotarea Forţelor Navale Române.
Nava Forţelor Navale Române pleacă în misiune pentru şase luni în Marea Neagră şi Marea Mediterană, alături de nave militare din Bulgaria, Germania, Italia, Spania şi Turcia. Nava Viceamiral Constantin Bălescu va comanda, în premieră, gruparea navală permanentă a NATO de luptă contra minelor Standing NATO Mine Counter Measures Group 2.
Şeful Statului Major al Forţelor Navale, viceamiral dr. Alexandru Mîrşu, a spus, în discursul său, că prin atribuirea părţii române a comenzii grupării militare NATO este certificat nivelul ridicat de pregătire şi interoperabilitate al militarilor ţării noastre.
"Asistăm astăzi la un moment deosebit în evoluţia şi istoria Forţelor Navale. Este pentru prima dată când un ofiţer român este la comanda unei grupări NATO şi, mai mult decât atât, acesta va comanda gruparea de la bordul unei nave a Forţelor Navale Române, puitorul de mine şi plase 'Viceamiral Constantin Bălescu'. Astăzi, Forţele Navale Române scriu o nouă pagină de istorie. Prin atribuirea acestei comenzi, NATO a certificat personalul şi nava puse la dispoziţie de Forţele Navale Române, ajungându-se la nivelul de pregătire şi interoperabilitate necesare îndeplinirii sarcinilor şi misiunilor specifice forţelor navale permanente ale NATO", a afirmat Mîrşu.
Puitorul de mine şi plase "Viceamiral Constantin Bălescu" (PM-274) are la bord un echipaj format din 68 de marinari şi militari de stat major, iar la comanda navei se află căpitan-comandorul Daniel Gheorma.
Conform Statului Major al Forţelor Navale, nava va fi prezentă în Marea Neagră, Marea Egee, Marea Adriatică şi Marea Mediterană şi va face escale pentru refacerea capacităţii de luptă în porturile: Varna (Bulgaria), Eregli (Turcia), Souda (Grecia), Aksaz (Turcia), Mersin (Turcia), Antalia (Turcia), Patras (Grecia), Split (Croaţia), Vlore (Albania), Palermo (Italia), Marsilia (Franţa), Mahon (Spania), Palma (Spania), Catania (Italia), Civitavecchia (Italia), Salamis (Grecia).
SNMCMG - 2 este una dintre cele patru forţe maritime multinaţionale integrate, care contribuie la asigurarea măsurilor de securitate colectivă a Alianţei Nord Atlantice şi demonstrează solidaritatea partenerilor NATO, se arată în comunicatul Statului Major al Forţelor Navale Române.

Huhu Rezea spunea...

NU realizează niciun polițist, niciun special de la Penitenciare ce se poate întâmpla dacă în plen este respins amendamentul care scoate din proiect modificarea Legii pensiilor militare?

nick spunea...

Pana la urma cand va fi votul, in sesiunea extraordinara 20-31 ianuarie sau pe 28 februarie?

Dan spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Huhu Rezea spunea...

Dacă în plen este respins la vot amendamentul care scoate din textul proiectului aprobat tacit de Senat modificarea Legii 223/2015, înseamnă că polițiștii și penitenciariștii rămân fără pensie militară.

Iosif spunea...

Dle H,

Si in acest caz pensiile militare devin contributive?
Cu luarea in calcul a:
- pensiei suplimentare, 9% ?
- a indexarii oug57/2015 de 5% ?
- a OMM de 20%
- a stagiului civil adaugat dupa trecerea in rezerva ?
- a tuturor conditiilor de munca ?
- a raportarii la smbe ?
- a valorii punctului de pensie de 1700 lei?

Ce dezastru….., ce economii la bugetul de stat, ca si data trecuta.

Cu stima,

vasile spunea...

Nu va fi asa ceva. Tocmai s-a anuntat ca si magistratii vor fi scosi din aceasta lege.

Leon spunea...

Parerea mea este ca in sedinta de plen din 28 ianuarie, in afara de circul obisnuit , nu se va intampla mai nimic; se va vota retrimiterea la comisia de munca a proiectului pentru un raport suplimentar, si va ramane acolo pana la urmatoarea campanie electorala..!
Credeti ca are cineva curajul sa elimine pensiile de serviciu ale magistratilor, ale pilotilor, sau indemnizatiile pentru limita de varsta ale Presedintilor Tarii sau chiar ale parlamentarilor..?
Si unde este economia, cand stim ca legea se aplica pentru viitor, iar pensiile aflate in plata raman in acelasi cuantum ! Scrie undeva ce se intampla cu pensiile de serviciu aflate in plata ?

Huhu Rezea spunea...

Cum poți să spui asemenea trăznăi?
Dacă se respinge amendamentul, rămân valabile doar prevederile art. 4 din Proiectul trecut de Senat, adică se modifică în 223/2015 doar articolele prevăzute art 4 din proiect, suficient ca să dispară pensiile militare pentru poliști și penitenciariti și să se modifice condițiile de pensionare anticipată pentru militari.

Huhu Rezea spunea...

@Leon
Am impresia că vorbesc degeaba despre deciziile CCR privind pensiile speciale dacă poți să spui că, dacă se elimină pensiile speciale, specialii rămân cu cuantumurile prezente.
Nu domnule, de la data intrării în vigoare a legii specialii rămân în plată doar cu partea contributtivă a pensiei lor, calculată deja pe legea 263/2010.
Eu cred ca va fi respins doar amendamentul care privește indemnizațiile de merit pentru sportivi și artiști.

CEZAR spunea...

Huhu..e rau sa te razboiesti cu narojii...recte m-Al ...:D

M spunea...

Constat ca "minunea" de a nu (mai) publica zoaiele aruncate de Cezar a durat cam 3 zile!

Normal ar fi ca pensiile militare sa priveasca doar militarii!

BONIFATIE spunea...


Am onoarea, domnilor!
Când îi vor lăsa politrucii pe magistrați fără pensie ocupațională, noi vom fi, cu toții, din nou „civili”, mulți la orizontală.
Au un dar, politicienii, de a încurca lucrurile simple, pe principiul „fă-te că lucrezi”.
Cred că d-l IOSIF se referea la polițiști. Calculul său este O.K.
Adică îi pot lăsa pe polițiști de căruță (pensii militare) pe considerentul că nu mai au grade militare. Raționamentul ar rezulta din faptul că pompierii și jandarmii, care fac parte tot din MAI, vor rămâne cu pensii militare pentru că au, încă, grade militare. O.K., însă ce vor face cu polițiștii pensionari care până în anul 2002 (vezi Legea nr.360/2002)aveau, și ei, grade militare.
Chestiunea cu contributivitate vs necontributivitate am mai discutat-o pe aici și se mai poate discuta. Este relevantă doar de ceva timp, însă fixată în capul unora tocmai de la facerea Pământului, în măsura în care înainte de luna aprilie 2001 (art.2 lit.e) din Legea nr.19/2000) niciun pensionar, civil sau militar, nu avea pensia calculată pe principiul controversat.
Art.2 alin.(1) din Legea nr.3/1977:
„(1) Dreptul la pensie se acordă la împlinirea vârstei stabilite de lege în raport de natura muncii prestate şi de numărul de ani efectiv lucrați în activitatea economică şi socială”...
„Art.3 alin.(1) - Dreptul la pensia de asigurări sociale este recunoscut tuturor cetățenilor țării care au desfășurat o activitate permanenta pe baza unui contract de munca şi pentru care unităţile socialiste au depus contribuţia prevăzută de lege, la fondul de asigurări sociale de stat.(2) Fondurile necesare pentru plata pensiilor de asigurări sociale de stat se constituie din contribuţiile pe care le plătesc unităţile socialiste, precum şi din sumele alocate în acest scop de la bugetul de stat”...
„ART.10 - Retribuţia tarifara, care se ia ca baza de calcul la stabilirea pensiei, este media retribuţiilor tarifare lunare din 5 ani lucraţi consecutiv, la alegere, din ultimii 10 ani de activitate”.
SIMPLU DOMNILOR !!!

Gigi spunea...

Da,şi eu spun ca militarii sã aibã legea lor.Dar ce fac cu cei care pânã în 2003 au avut statut de militari?
Le împart stagiile în douã? Ca la magistraţi? Iar,la trecerea în rezervã când îsi primesc din nou gradul militar şi sunt luaţi în evidenta CMJ,cum vor proceda? Îmi pare rãu,dar ãştia care emit proiecte pe bandã rulantã nu gãndesc nici cu c.r.l! Niste amatori jalnici în ale legilor!Au ameţit nişte legi de nici Scaraoschii nu le va mai descurca în vecii vecilor.Amatorilor,ãstura,ar trebui denumiţi nu legiuitori,ci terminatori,ca personajul din filmul cu acelaşi nume,jucat de legendarul actor austric,Arnold Schwarzenegger.

Leon spunea...

"Tribunalul Municipiului București (TMB) și Curtea de Apel București (CAB) își vor suspenda activitatea, începând de miercuri, pe perioadă nedeterminată, ca urmare a nemulțumirilor legate de abrogarea legii pensiilor de serviciu, au precizat, pentru Mediafax, oficiali din cadrul instanțelor.

Magistrații sunt nemulțumiți pentru că pe masa parlamentarilor se va afla, în 28 ianuarie, legea privind eliminarea pensiilor de serviciu, după ce Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor a emis deja un raport favorabil pentru abrogarea pensiilor speciale."(DCNEWS)

CEZAR spunea...

Ce ofuscat ii litlle M..melitianul-pentru ca nu l-am bagat si pe el in seama ...!!!
Regret nu pot sa te pun pe aceiasi treapta cu m-Alul !!!
La cate creioane colorate a ascutuit acesta ...te rog sa intelegi ...!!

M spunea...

La Antena 3 unei domnișoare i-au dat lacrimile vorbind despre discriminarea tăierii pensiilor pentru magistrații civili și posibilitatea ca procurorii și judecătorii militari să rămână cu ele.

Șefa Tribunalului București a dat un comunicat în care subliniază corelația dintre limitarea drepturilor și compensarea prin pensie.
A naibii unde era când militarii erau "justițiabili"? Când dădea te bandă decizii împotriva militarilor?

M spunea...

😁Cred ca dacă ii spuneam tatălui meu că mă duc la școala de miliție mă dădea afară din casă! Dar domnia ta poate să bată câmpii in continuare!

Reprezentați ce este mai urât și mai detestabil in această țară: omul nerealizat în plan personal care urăște pe toți cei care au reușit mai mult decât el.

Am să iau deci iar o pauză pana când stimatul Huhurez (cu care am deosebiri de opinie dar arătăm că putem să ne contrazicem onorabil) o să se întoarcă la promisiunea de a nu mai accepta jignirile între cei ce postează aici!

Huhu Rezea spunea...

Milițienii și polițiștii ar continua să primească pensie militară pentru stagiile militarizate și dacă polițiștii și penitenciariștii ar fi scosi din Legea 223.
Deocamdată, nu e cazul! Nu cred câ deputații vor respinge amendamentul privind L 223.

Leon spunea...

https://www.stiripesurse.ro/inspectorii-judiciari-condamna-in-unanimitate-intentia-eliminarii-pensiilor-de-serviciu-incalca-brutal-independenta-si-statutul-constitutional_1423304.html

BONIFATIE spunea...



Ca mulți de pe aici, nu agreez ideea cu „să moară și capra vecinului”, indiferent că este vorba de magistrați, polițiști etc., ideea fiind ca să primim și noi, ceilalți, câte un ied, doi, dacă se poate mai grași.
Acum, chestia cu „încălcarea brutală a independenței magistraților” sună bombastic (totul se reduce la bani) și nereal pentru că, pe ici pe colo, prin punctele esențiale, unii sunt foarte dependenți față de... „sistem”.
Observ viteza cu care, de fiecare dată când simt pericolul, magistrații ies pe scări. Poate ne văd și pe noi în capul scării.
Foarte bine vine suspendarea asta. Am și eu un proces săptămâna viitoare. Sper că ați luat-o ca o glumă. Eu susțin celeritatea.

Gigi spunea...

Chiar i-au dat lacrimile? O cred şi eu,ţine cu sãracii,din cauza asta i-au dat lãcrãmile.D'aia nu mã mai uit la tembelizor,la emisiuni de 50 de bani!

radud spunea...

La indicația imperativă a lui ,,de îndată"din ziua de 16.12.2019 și din declarația acestuia după ședința CSAT /1712.2019 s-a aprobat
proiectul de buget pe 2020.
Comisia de muncă a Camerei Deputaților a adoptat în ziua de 17.12.2019 proiectul de lege prin care se abroga toate pensiile/indemnizațiile de serviciu, începând cu cele ale judecătorilor/procurorilor,cu EXCEPȚIA pensiilor militarilor din Mapn,a celor din SRI,STS,SPP,SIE a polițiștilor și a personalului din A.N.a Penitenciarelor(?!!).
Rămâne să vedem dacă KWI rămâne ferm pe poziție!!!

Gigi spunea...

@Bonifati
Pâna sã primim noi ceva,capra vecinului fatã trei iezi cucuieţi si pe deasupra are si lapte,bânzã,carne etc.
Dacã nu mã credeţi...întrebaţi prin vecini.

jupderval spunea...

De ce ne frica nu scapam, o sa se modifice tot la militari, asa a fost intotdeauna; noi vom avea valoare numai cand incepe razboiul.

Leon spunea...

https://www.bugetul.ro/e-panica-printre-politisti-ce-spuneti-le-vor-elimina/

Viorel spunea...

Domnule Cezar, om prost pe lume nu există. Fiecare are un domeniu în care este bun la ceva. Între dumneavoastră cu studii superioare, inferioare sau cum vreți să le spuneți și un șmecheraș cu 4 clase, șmenar de meserie este mare diferență. El poate să vă șutească oricând portofelul din buzunar, lucru pe care dumneavoastră nu îl puteți face pentru că vă prinde și ajungeți la pușcărie. El nu, vă ia banii șii bea și vă râde în față. Să trecem la subiect.
Nu contează că a fost milițian înainte de 1989 și polițist după, prin schimbarea denumirii de către conducerea din acel moment, cum nu putem spune (considerați-l exemplu și nu realitate) că dumneavostră din postura de militar dar pe funcție de Secretar de partid în unitate (deci politruc) ați devenit militar 100%, curat ca lacrima, fără a vă face nici un reproș (moral) la adresa „muncii desfășurate”.
Comparativ cu noi militarii (mă refer la conducere) au fost tot timpul cu un pas în fața noastră și ca exemplu, polițistul care conduce Casa Sectorială de Pensii a M.A.I. a fost mai deștept (aplicând legea corect) decât militarul care conduce Casa Sectorială de Pensii a M.Ap.N. prin aplicarea procentului de 5%/2016, avantaj ei.
La orice proiect de lege, O.U., privind unele drepturi, fără ei nu le-am fi obținut pentru că cei de la D.G.F.C. a M.Ap.N. erau un fel de Gigi contra (intereselor noastre) iar unele chiar nu au putut fi finalizate pozitiv.
Deci, eu zic să nu îi criticăm ci chiar ar trebui să le mulțumim pentru aportul lor.
Singurul meu reproș și pe bună dreptate la adresa dumnealor este acela că trebuiau să se mulțumească cu ajutoarele la trecerea în rezervă așa cum au fost stabilite prin O.U. (2009) și aprobate de C.Ap. și să nu insiste prin aplicarea Legii 284/2010 (data schimbării poziției de activitate), blocând toate procesele prin Decizia nr. 5/2018 a I.C.C.J.
M.Ap.N. poate propune acordarea ajutoarelor așa cum prevede Legea nr. 284/2010.

Militar de la 14 ani spunea...

Totuși pe decizia pensionarului MAI, scrie colonel(r) nu comisar șef, lt.col.(r) nu comisar și tot așa.
Pentru cei ieșiți ar fi vreo problemă sau numai pentru viitorii pensionari?
Am vorbit cu un pensionar MAI și nu își făcea probleme.

Cezar spunea...

@/Viorel
Cu toata simpatia..pentru ca sunteti mai nou pe aici,voi repeta a nustiu cata oara functiile indeplinite Numai intr.o unitate gata dr lupta permanent
Comandant de pluton
Comandant de companie
Loctiitor cdt.batalion
Sef stat major batalion
Comandant batalion
Ofiter ACT..automatizarea conducerii trupelor
Punct..

CEZAR spunea...

PS.N!
Inca una daca tot m-ai zgandarit ..si daca Huhu va publica desigur...
Sunt atatea pagini deschise pe NET..gen..Pensionari Militari numai din MApN..etc...
Pe aceste ..asa cum se obisnuieste ..formatori de opinii....
Stiti ce am constatat ..?
Majoritatea din ..MAI...militieni...hi..hi..hi..
Poate ai vazut ce mai trageau ei cu aplomb IN NUMELE ARMATEI ..CE MAI INJURAU POLITICIENII..CE MAI CHEMAU LA REVOLUTII IN PIATA ...IN NUMELE ARMATEI....! DE CEEE??
Eu stiu ca au (aveti ) deformatie profesionala ..dar nici asa..
Din avion se vedea ca ei fac tot posibilul ca polticienii si opinia publica sa ne urasca..de ce..??
Pentru ca au sacii in caruta si NU VOR SA SE MAI SCHIMBE NIMIC....
Stiti ce se intampla de cateva zile? Cica MAI..nu semneaza Ordonanta lu Ciuca pe motiv ca NU AU BANI...sa mori de ras.....ho..ho..ho..
Si la final iarasi intreb:
De ce nu iosi fac ei LEGEA lor .?? Ce armata din lumea NATO ..mai are legea pensiilor amestecata cu politia ??
Astept..cu mare interes...

CEZAR spunea...

@ /Civil
Multumesc ..se vede ca esti o constiinta treaza...!!

BONIFATIE spunea...


D-le GIGI! Vă cred, pentru că și eu știu, fără să mai întreb prin vecini.
D-le RADUD! Să vedem.

Viorel spunea...

Domnule Cezar,
În comentariul meu dacă o să-l mai citiți o dată, nu m-am referit la dumneavostră, am și specificat acest lucru întroducând textul între paranteze.
Fiți sigur că până la urmă cei de M.A.I. vor semna orice document pentru că, dând timpul înapoi, adică în 1998 când a fost emisă O.U.G. nr. 7 privind unele măsuri de protecție socială a personalului militar și civil, care se vor aplica în perioada restructurării marilor unități, unităților și formațiunilor din compunerea Ministerului Apărării Naționale, ce lege a urmat ?
Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
Nu vreau să mă refer la legea în sine ci doar la prevederile art. 31.
Art. 1: Dispozițiile prezentei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.
Art. 31: (1) La trecerea în rezervă sau direct în retragere, cu drept la pensie, cadrele militare, pentru activitatea depusă, în funcție de vechimea efectivă ca militar și ca salariat civil în cadrul ministerelor și instituțiilor centrale prevăzute la art. 1, beneficiază de un ajutor neimpozabil stabilit în raport cu solda lunară brută avută în luna schimbării poziției de activitate, astfel: etc., etc., au preluat o parte din O.U.G. nr. 7 pentru a beneficia întreg sistemul de aceste drepturi (s-au restructurat, reorganizat ?, nu, s-au multiplicat). Au intrat sub umbrela noastră profitând de condițiile impuse de preaderare / aderare N.A.T.O.
Închei cu un banc referitor la “au sacii în căruță”.
Țiganul (denumirea corectă) îl strângea în brațe pe român bătândul cu palma pe spate insistând să se “Înfrățească” cum sunt fel de fel de localități, din țări diferite, “Înfrățite”. Azi așa, mâine la fel, românul s-a plictisit și-l întreabă, bine mă țigane, ne înfrățim dar în ce constă asta între noi doi. Păi uite măi române, TU MUNCEȘTE, EU CIORDEȘTE, TU MUNCEȘTE, EU CIORDEȘTE.


M spunea...

@Viorel

Creierele noastre sunt leneșe. O afirmație, chiar și falsă, dacă este repetată de multe ori începem să o acceptăm ca adevărată numai pentru că ne este lene să gândim!
Este o tehnică de manipulare. De aceea Cezar repetă mereu că am fost milițian. Se bazează pe creierele Dumneavoastră leneșe. 😁