Nu analizăm decât paragrafele finale ale deciziei, cele cu numărul 254 și 255, din care rezultă că Parlamentului îi revine obligaţia doar de a constata încetarea de drept a procesului legislativ, ca urmare a constatării neconstituţionalităţii legii, în integralitatea sa.
Așadar, dacă Guvernul vrea să indrepte ceva in legea privind pensiile magistraților și grefierilor, trebuie să reia procesul de legiferare de la ZERO.
Cum și Decizia nr. 126/2025 a constatat neconstituționalitatea Plx 540/2024, in integralitatea lui, e drept că pe un motiv intrinsec inventat de CCR, respectiv discriminarea viitorilor pensionari militari, Parlamentul nu mai poate repara ceva in proiectul de lege privind actualizarea pensiilor militare, urmând să constate incetarea procesului legislativ.
O fi reținut CCR că nicio altă autoritate publică nu poate contesta considerentele de principiu rezultate din jurisprudența Curţii Constituţionale, aceasta fiind obligată să le aplice în mod corespunzător, respectarea deciziilor Curţii fiind o componentă esenţială a statului de drept( vezi paragraful nr. 255), dar ce facem când constatăm că un considerent dintr-o decizie CCR este complet greșit, vizibil și de pe LUNĂ?
Iși indreaptă CCR decizia vădit greșită, privind Plx540/2024 , in care a interpretat că actualizarea pensiilor militare nu s-ar aplica si celor stabilite ulterior, ca și când acelea nu ar avea și ele statutul de pensii militare in plată după data emiterii deciziei de pensie?
In plus, considerentul din paragraful 254 al Deciziei nr. 479/2025 este contrar articolului 147 alin(2) din Constituție care instituie obligativitatea reexaminării legii in Parlament, fără să distingă dacă neconstituționalitatea este parțială sau integrală
Art 147 din Constituție
2) În cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale.
254. Cât priveşte efectele unei decizii prin care Curtea, în cadrul controlului anterior promulgării, constată neconstituţionalitatea legii examinate, în integralitatea sa, iar nu doar a unor dispoziţii din cuprinsul acesteia, în temeiul art.147 alin.(4) din Legea fundamentală şi având în vedere jurisprudenţa Curţii în materie, Parlamentului îi revine obligaţia de a constata încetarea de drept a procesului legislativ, ca urmare a constatării neconstituţionalităţii legii, în integralitatea sa. Curtea a arătat în jurisprudenţa sa că situaţia determinată de constatarea neconstituţionalităţii legii în ansamblul său are efect definitiv cu privire la acel act normativ, consecinţa fiind încetarea procesului legislativ în privinţa respectivei reglementări (în acest sens fiind Decizia nr.619 din 11 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.6 din 4 ianuarie 2017, sau Decizia nr.139 din 13 martie 2019, precitată, paragraful 88).
255. În final, Curtea reaminteşte considerentele de principiu reţinute constant în jurisprudenţa sa, potrivit cărora forţa obligatorie care însoţeşte actele jurisdicţionale ale Curţii – deci şi deciziile – se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta (a se vedea, în acest sens, Decizia nr.414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.291 din 4 mai 2010, Decizia nr.903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.584 din 17 august 2010, Decizia nr.727 din 9 iulie 2012, precitată, şi Decizia nr.1.039 din 5 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.61 din 29 ianuarie 2013). Curtea a reţinut, totodată, că nicio altă autoritate publică nu poate contesta considerentele de principiu rezultate din jurisprudența Curţii Constituţionale, aceasta fiind obligată să le aplice în mod corespunzător, respectarea deciziilor Curţii fiind o componentă esenţială a statului de drept.