Un produs Blogger.

miercuri, iunie 26, 2019

Încă o discriminare pentru militari comisă de Guvernul PSD

36 comments
Guvernul Dăncilă a adoptat prin ordonanța de urgență Codul Administrativ, act normativ care fusese declarat de câteva ori neconstitutional. 
Este un act normativ necesar pentru Administrația centrală și locală a României, dar, care pune în evidentă tratamentul discriminatoriu aplicat militarilor, comparativ cu aleșii locali, în privința modului de calculare a pensiilor. 
În timp ce printr-o prăpădită de ordonantă, OUG nr. 59/2017, pensiile militare în plată la data de 15 septembrie 2017 au fost înghețate la nivelul de calcul al soldei de funcție din anul 2009, iar pentru pensiile militare calculate ulterior baza de calcul este solda netă din 6 luni alese din ultimii 5 ani de activitate și, când, chiar astăzi,  Camera Deputaților are pe Ordinea de zi respingerea propunerii PL x 265/2019, de reluare a actualizării pensiilor militare, Guvernul PSD acorda pensii speciale aleșilor locali, pensii calculate din indemnizațiile brute, indemnizații care și asa fuseseră substanțial mărite prin legea salarizării. 
În esență, dispoziția adoptată ieri prevede:

Aleșii locali, începând din 1992 încoace, ar urma să primească o pensie specială calculată astfel: 0,4% din salariul lunar brut (aproape dublu decât netul) înmulțit cu numărul de luni petrecute în funcție. Limita maximă pentru acest calcul este de 3 mandate, adică 12 ani de mandat. Conform ministrului Dezvoltării, Daniel Suciu, impactul bugetar al acestor pensii speciale ar fi de maximum 150 de milioane de lei pe an (peste 31 de milioane de euro, la cursul actual).

36 de comentarii:

capitanu nemo spunea...

CIUMA ROSIE NESIMTITA prin vectorii lor de comunicare (Olguta Vasilescu,Chiriac,Peleanu,civica) pe toate posturile tv au spus din 2016 ca avem ,,pensii speciale nesimtite ,, si au blocat actualizarea,noi fiind dati exemplu si blamati ,in schimb si-au dat salariii si pensii speciale.Sa-i voteze clica lor,eu nu am sa-i mai votez.Pana la alegerile locale o sa aiba soarta PNTCD pentru ca sunt prosti,aroganti si nesimtiti.Le urez PLACUTA SUEDEZA.

brenda spunea...

Dar la guvern nu se poate actiona cumva ? se poate ca azi in plen sa nu FIE RESPINSA? in senat a fost aprobata , sant amendamente sau chiar astia sant nebuni?

M spunea...

Subliniez ce a spus Olguța aseară :
"Veţi vedea că pensionarii ajung să se aproprie în cuantum cu pensiile de pensiile speciale, ceea ce este foarte important şi chiar să le depăşească şi vă dau un exemplu concret, un profesor universitar va ajunge la o pensie de 8000 de lei pe această lege pe care am dezbătut-o astăzi, un pensionar militar are o pensie de 3500 de lei."

Deci scopul este unul singur: Să le depășească! Cum, necum, nu contează!!! Le tăiem militarilor salariile, pensiile, le mărim la ăilalți, orice și oricum dar să îi umilim pe militari.

Leo spunea...

LICHELELE FUR ŞI MINT au început cu triplarea salariilor parlamentarilor şi ministrilor si aristrocaţiei bugetare aplicabile chiar din 01.07.2017, au continuat cu dezmățul salarial din administraţia locală unde de exemplu un "maidanez" comunitar (eu nu-i spun polițist ca să nu jignesc instituția poliției) are dublul unui poliţist adevărat au continuat cu tot felul de beneficii țintite lor încât au dublat deficitul bugetar din 2016 , au dat salarii de zeci de mii de lei la directorimea din compania de autostrăzi ca să nu facă nici un kilometru de autostradă , au dat pensii speciale la aristrocratia locală , etc... etc...au bulversat ROMANIA si o îngroapă în fiecare zi , iar lumea doarme în case conform zicalei care a făcut carieră în urmă cu 2 decenii : "DORMI LINSTIT CĂ GUVERNUL LUCREAYĂ PT. TINE" (era sa zic ca FNI).
NU E VINA LOR.
VOTAŢI ÎN CONTINUARE LICHELELE FUR & MINT !

Leon spunea...

Tot de la Olguta zicere in sedinta de plen de astazi a CD:
" O sa vedeti ca in 3 ani de zile o sa cam dispara pensiile speciale,deoarece va fi mai avantajos o pensie bazata pe Contributivitate si calculata pe formula din noua lege a sistemului public de pensii "
PL x nr.725/2018, a fost discutata in plen si in max.o ora va fi supusa votului final !

roman sadea spunea...

Plangem ca babele!
Concret, iese cineva in strada, sau este prea cald?

Liviu PO spunea...

Urmeaza membrii in consiliile locale si judetene cu aceleasi drepturi calculate la indemnizatiile primarilor.Daca la circa 3,000 de localitati ar fi cam 10,000 de primari si viceprimari beneficiari ai acestei legi datorita faptului ca unii dintre ei sunt la al n-lea mandat,prin introducerea in ecuatie si a alesilor locali din consiliile locale si judetene se formeaza de fapt o a doua armata de pensionari ce va depasi cu mult numarul pensionarilor militari.In acest caz nu va mai exista vreodata cresterea pensiilor militare de stat pentru ca nu-i asa, nu vor fi bani suficienti pentru cresterea ambelor tipuri de pensie niciodata...

M spunea...

Olguța continuă : "proiectul USR de desființare a pensiilor speciale este o mare minciună. Aceștia desființează numai unele pensii speciale pe cele militare le păstrează ba chiar mai mult le raportează la ultimul salariu brut deci acestea vor crește"
Va spuneam ce zicea Olguța în comisia privind legea 223 în joia de dinaintea încarcerării lui Dragnea: "lăsați ca de marți o să negociați numai cu mine!!!!" Știa ea ceva!!!! 👹

Mitica spunea...

Eu cand v-am zis ca LOV....sufera inca...ca nu a pus-o Tudose, ministrul apararii la acea vreme...ca de, era, este ..... mare in armata...nu m-ati crezut.... Punctele dupa este...le concluzionati d-voastra. Scarba.....sa ii vina Manda de la Bruxelles....odata la 3 luni....

vio spunea...

Plx 265/2019 a fost respinsa

maiag spunea...

vad ca azi au respins legea pensiilor militarilor,adio arme,nu mai avem ce astepta,mai importanti primarii care fura decit armata

Alexandru spunea...

N.am văzut și n.am auzit până acum cat de nenorociți,javre ordinare, hoți, mafioți, criminali și caractere de ce.a mai joasa speță,sunt ăștia din acest guvern și nu numai, își bat joc de pensionarii militari în ultimul hal, dracu îi mai votează eu și generațiile viitoare. Bătaie de joc pe fata, fara nicio reținere și nenorociți din conducerea MApN nu iau măsuri, parca n.ar ajunge și ei pensionari. Mi.e scârbă de ei! Trebuie neapărat sa facem ceva, ieșim în stradă mergem la guvern și la sediul MApN și ne cerem drepturile, discriminare pe fata, fara pic de reținere. Sunt atât de supărat, că i.asi omorâ pe toți nenorociți ăștia, pe toate lichelele astea, care își bat joc de rezerva armatei, sa meargă ei la război!

raul spunea...

I-am înjurat pe unde am apucat pe noii securisti,USR-ul de azi dar cred ca mai rau ca acum n-are cum sa ne fie!Decât bătaia de joc a panaramei de LOV,mai bine votez cu USR-ul cu tot neamul meu!Măgarii de psd-isti sa ia seamă!Trăiască Suedia!

Leon spunea...

Deci, plenul CD a votat proiectul de lege privind sistemul public de pensii cu 197 voturi Pentru si 70 Abtineri !
Saptamana viitoare va fi trimis la Promulgare ..!
S a votat deasemenea si Respingerea Pl x nr.265/2019, proiectul senatorului Brailoiu , cu 264 voturi Pentru si 4 Abtineri..!

Cezar spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Cezar spunea...

Cine ne.a obligat să latraăm ca vrem pensie militară?
Eu stiu cine ! Tu..M..ai vreo parere?
Era bine acum sa ne calculăm cam care pe unde ajungeam..era foarte bine să fim aproape de popor!!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

CRED CA V-ATI CONVINS TOTAL CINE ESTE PSD: NE-AU VRUT VOTURILE, NU SI BINELE! NE FORTEAZA MANA PENTRU A NE CERE PE LEGEA CIVILA A PENSIILOR, NU VA E CLAR?

Burebista spunea...

264 la 4....deci din toate partidele.. Asta din cauza ca la comisii au tăcut toți cei din partea militarilor.. Ba chiar ai respins proiectul în loc să-l îmbunătățească...

Dan spunea...

Felicitari Huhurez.Se pare ca te-ai vindecat de ciuma rosie kgb-fsb-fsn-pdsr-psd.Te-am distribuit in grupurile militare !

Burebista spunea...

Aseară la TV ministrul muncii spunea ca impactul bugetar al pensiilor publice anul acesta e de 8 miliarde.... Iar în 2022 va fi de 80 miliarde... Dacă Solomon a spus în comisii ca pt militari nu sunt bani de indexare cu creșterea salariului celor activi, atunci de unde vor avea de 10 ori mai mulți pani pt pensiile publice.
Va fi o teapa pt votanți. Vor mări din pix ca nu-i doare mina și vor lăsa pe alții sa aplice legea, și care pt ca nu vor fi bani nu o vor aplica. Prostimea o sa zică ca PSD-ul ar fi dat și iar vor ieși la votpt ei.... Ne întoarcem în anii 90 în loc sa înaintăm către occident și viitor....

raul spunea...

Leon ,deci la PSD nu stie stanga ce face dreapta !Senatorii da ,deputatii ,nu !Halal partid !Am ascultat-o adineauri pe reprezentanta bovidae-lor ,LOV ,referitor la proiectul USR de desfiintare a pensiilor speciale ,cica de unele se leaga si de unele nu !Adica de ale magistratilor si ale militarilor conform hatararii CCR!Astia stiu mai bine legea decat ruminantia(rumegatoarea) asta!Voi vota de-al naibii cu astia ,sa le desfiinteze pensiile lor speciale ,ale parlamentarilor si primarilor!Daca ei nu ne vor ,nici noi nu-i dorim!Si sa crape si capra lor cu coada in sus!
PS Olguto de te-ar vedea Vadim ,care te-a lansat in politica ,dar care ii iubea pe militari te-ar scuipa in ochi!Si n-ar gresi deloc ,magarito!

Leon spunea...

https://m.dcnews.ro/decizie-finala-privind-legea-statului-politistilor-din-penitenciare_667250.html

emillian123 spunea...

..Am primit "hotararea" comisiei de contestatii a M.Ap.N.-ului- dupa mai mult de un an de la contestatia Deciziei de Actualizare a pensiei= cum ca ele-(cele 2) contestatiile mele sunt "neintemeiate" -desi mi-au "taiat" gradul de colonel(la= lt.col.)-avut la pensionare=trecere in rezerva, contrar art. 60, alin.1 lit. "a"-din legea 223/2015..!; de asemenea : mi- DEZ-ACTUALIZAT-SOLDA DE FUNCTIE SI SOLDA DE COMANDA-(..si in cascada algoritmului de calcul a S.L.B.-BZ. de C...au taiat toate celelalte elemente salariale- la nivelul ERONAT-STABILIT,INDEXAT SI ACTUALIZAT si PLATIT --intre anul pensionarii si martie 2008...! ) ACTUALZATE- LEGAL-inca din APRILIE 2008 si PLATITE-LEGAL- IN PENSIE- pana la 31 dec.2015-adica pana la INCEPUTUL "RECALCULARII SI ACTUALIZARII"=01.01.2016- care- cel putin in cazul meu=E INCEPUTUL DIS(=DEZ-=SCADERII)-ACTUALIZARII PENSIEI MELE-adica "crestere prin taiere..!?."=cam cum spunea d-nul COARNA - la diverse televiziuni...!

MIȘU spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
emillian123 spunea...

...Domnilor si Doamnelor:.. nu va suparati...dar eu cred ca usr-ul e satelitul PSD..., cum si guvernul Ciolos= a fost ASISDEREA, adica "UNEALTA" PSD-ului in 2015, cand- o anume... "aripa" a partidului =a "hotarat"...ca legea 223/2015 editata de guvernul Ponta -e...PREA....PREA...NU STIU CUM...!; URMAREA: ...E DEJA ISTORIE...! Totusi -mai e ceva :DE CE TACE PONTA...?!..Stati LINISTITI...ca nici cu...!... "liberalii" =nu sunt mai BREJI...! RESTUL...e vai si amar...!!

raul spunea...

Pentru activii cei naivi si ademeniti cu sporuri aiurea,veti deveni ca si noi niste paria ,nici un zanganit de arme mai copii????Daca ei nu respecta legea noi de ce am face-o????Sunteti mai tineri si aveti vana presupun!

emillian123 spunea...

...stie cineva -totusi- ce cuprinde ordinul MS-60/2016...? eu cred ca el nu "actualizeaza" soldele lunare brute din cele 6 luni alese-la nivelul aplicat la 31 dec.2015, si nici macar la nivelul lui 31.12.2009, ci- pe la nivelul lui 12/2006 -si acesta(=nivelul slb=stabilit arbitrar...!la minimul functiei...!indeplinite...!?)

Leon spunea...

Având în vedere interesul foarte mare și solicitările adresate FSNPPC, pe tema inițiativei de modificare a Legii pensiilor militare de stat nr. 223/2015, facem următoarea precizare:

Mâine, 26 iunie 2019, plenul Camerei Deputaților va adopta (va fi supus votului) ,,Raportul comun de respingere a proiectului legislativ Pl-x 265/2019”, întocmit de Comisia pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională și Comisia pentru Muncă și Protecție Socială (vezi foto-atașamentele la postarea de azi, pe contul nostru de facebook).

Așa cum am informat anterior, președintele FSNPPC, Dumitru Coarnă, a participat la dezbaterea proiectului în cauză (vezi foto 2/pag. 3 din Raport, care contrazice o știre de genul ,,fake news", lansată de o organizație, în căutare de senzațional) și a susținut respingerea lui, concomitent cu reluarea procedurilor parlamentare referitoare la adoptarea, prin lege, a OUG nr. 57/2015 (art. 40), cu amendamentele noastre, depuse deja, in Senat, în martie 2016, și respingerea OUG 59/2017, caz în care regimul juridic al pensiilor militare de stat ar fi îmbunătățit semnificativ.
Pentru Pompiliu..!

Burebista spunea...

Am sa urmăresc cu mare interes când se vor relua discuțiile în parlament pt aprobarea color 2 OUG uri prin lege..... Va spun eu. La pastele cailor... La toamna vor fi ocupați cu alegerile pt președinte, la anu cu cele pt primari și toamna viitoare cele pt parlament... Nu o sa dea bine la electoratul pesdist și nu numai sa se revină la pensiile vechi pe legea 223... Și vom rămâne cu degetul în gura... Nici actualizare cu salariile, nici Meritul Militar sau SOSP. Nu era mai bine ca acum sa fi câștigat ceva? Asa am castgat... Nimic...
Au mai fost în comisii cele 2 OUG uri 57 și 59 și Solomon nu a fost de acord cu niciun amendament al sindicatelor...

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ Misu: Bravoooooo! N-au iesit in strada, si aici vor sa faca bravada!

Huhu Rezea spunea...

@Pompiliu
Am spus ca a fost ticăloasă poziția lui Coarnă și a sindicatelor de polițiști de a susține doar un amendament la pl x 265/2019 cu actualizarea pensiei cu solda de grad.

Ein Stein spunea...

@Pompiliu
Ministrul Muncii mananca maro, pensiile nu se platesc de la bugetul de stat ci dintr-un fond constituit prin cotizatii la CASS, un fond care nu face parte din bugetul consolidat, acest fond este pe excedent, ce-i drept prin masurile luate de PSD pentru transferul contributiilor de la angajator la angajat. Latra si el ce i se spune pentru a scoate in evidenta "ceva", dracu sa-i ia ce vor sa scoata in evidenta, cert e ca minte.

Ein Stein spunea...

Huhurezule eu am mai spus ca nu au ce sa caute in aceasi oala militarii reali cu militarii doar la pensie. Coarna trage spuza pe turta alora din care face si el parte.

Mitica spunea...

Adica ce-a facut Brailoiu............s-a spalat pe maini si a trimis-o la CD...noi la senat am vrut....DAR....adica deputatii PSD.....nu au dat 1 vot. 1 vot... Atat sa va dea D-zeu la alegeri....Sub 10% pe tara..........

Mitica spunea...

Tot comentati cine a vrut sa ne treaca de pe puncte pe astea militare...Cine??? DOGARU....manca in stanga si in drepta...cacat...ca ,,izmenarul"...nu il ajuta...L-a ajutat si i-a facut pensie militara.....Ca de ...el era asistat social pe puncte....
A se citi izmenarul...onor domn general Oprea. Singurul care a facut ceva si va face..pentru sistemul militar...am vecini politisti care il plang....Deci??

Burebista spunea...

Și când bugetul de pensii constituit din cotizații nu va mai fi de ajuns, de exemplu la anul când necesarul de plata se va tripla, de unde se vor lua banii? Nu cumva din bugetul de stat consolidat? Dar în 2022 când va fi de 10 ori mai mare de unde se vor lua banii? Salariile din România nu vor creste de 3 ori la anu sau de 10 ori în 2022 pt ca Cass ul oprit din salarii sa acopere necesarul pt plata pensiilor...