Un produs Blogger.

vineri, decembrie 20, 2019

Contestatie, excelent motivatã in recurs, pierdutã pe procedurã

60 comments


Probabil ca LV a citit acest blog dupã ce formulase deja contestatie la Tribunal, astfel nu se explicã de ce la instanța de fond si-a sustinut contestatia privind neacordarea Sporului OMM de cãtre CPS a MAI doar pe comparatia cu modul de calcul pânã la 15 09 2017, inainte de intrarea în vigoare a OUG nr. 59/2017.

Gresind calificarea ca apel a cãii de atac, CPS a obligat instanța  prin Intâmpinare sã judece apelul  numai pe baza motivelor invocate pe fond.
Redau aceasta decizie a Curtii de Apel Timisoara pentru ca motivele invocate în recurs de LV sã servieascã model de contestație pentru cei care vor mai primii decizii de pensie cu Ordinul OMM/SOPS inclus in cuantumul net al pensiei militarew calculate potrivit L 223/2015 modificatã de OUG nr. 59/2017.


Decizia nr. 472/201928-05-2019

Recalculare pensieCurtea de Apel TIMISOARA

Pe rol se află pronunțarea apelului formulat de reclamanta L_____ V_______ împotriva Sentinței civile nr.952/2018, pronunțată de Tribunalul A___ în dosar nr.XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu pârâtele C___ de P_____ S_________ a M___________ Afacerilor Interne și C______ de Contestații P_____ d__ c_____ M___________ Administrației și I_________, având ca obiect recalcul are pensie.
Mersul dezbaterilor a avut loc în ședința publică d__ 14 mai 2019, cele declarate fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, care face parte integrantă d__ prezenta hotărâre și potrivit căreia s-a amânat pronunțarea la data de 28 mai 2019, pentru când au fost depuse concluzii scrise de către reclamanta apelantă.



CURTEA,

În deliberare, a constatat că prin Sentința civilă nr.952/2018, pronunțată de Tribunalul A___ în dosar nr.XXXXXXXXXXXXX, a fost respinsă  acțiunea civilă formulată de reclamanta L_____ V_______ împotriva pârâtelor C___ de P_____ S_________ a M___________ Afacerilor Interne și C______ de Contestații P_____ d__ c_____ M___________ Administrației și I_________, având ca obiect anularea Hotărârii nr.xxxxx/23.07.2018  pronunțată de C______ de Contestații P_____ d__ c_____ MAI, înregistrată sub nr.xxxxxxx/23.07.2017, prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva deciziei nr.xxxxxx/16.05.2018 emisă de către C___ de P_____ S_________ a MAI privind acordarea pensiei militare de stat prevăzută de Legea nr.223/2015; anularea Deciziei nr.xxxxxx/16.05.2018 privind acordarea pensiei militare de stat prevăzută de Legea 223/2015; obligarea Casei de P_____ Sectoriale a MAI să emită o nouă decizie prin care la pensia netă în plată stabilită potrivit art. VII pct.3 d__ OUG 59/2017 în cuantum de 3.759 lei să se adauge suma de 1.093 lei, sumă corespunzătoare Ordinului/Semnului Onorific „În Serviciul Patriei”, atestat prin Ordinul nr.4305/C/05.12.2016 emis de către Ministerul Justiției rezultând un total de plată în cuantum de 4.852 lei, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanta a avut funcția de agent șef principal de penitenciare, a realizat perioadele de vechime evidențiate în buletinul de calcul aflat la fila 12 dosar și a trecut în rezervă/a încetat raporturile de serviciu la data de 04.01.2018.
Prin decizia nr. xxxxxx d__ 16.05.2018 s-au stabilit următoarele drepturi în favoarea reclamantei:  5463 lei pensie militară de stat și 1093 lei sumă corespunzătoare ordinului/semnului onorific, cuantumul brut al pensiei totale militare fiind de 6556 lei, în timp ce pensia netă în plată stabilită potrivit  art. VII pct.3 d__ OUG 659/2017 a fost de 3759 lei.
Împotriva deciziei mai sus arătate reclamanta a formulat contestație soluționată, prin Hotărârea  nr. xxxxx d__ 23,.07.2018, de către C______ de Contestații în sensul respingerii contestației.
Atât decizia cât și hotărârea contestate în prezenta acțiune, criticate pentru  nelegalitate, sunt temeinice și legale pentru considerentele care succed.
În baza prevederilor art. 16 și 21 d__ Legea nr. 223/2015, cu modificările și completările ulterioare, pensia de serviciu în plată, în cuantum net de 3.759 lei, a fost stabilită conform art. VII punctul 3 d__ OUG nr. 59/2017, cu începere de la data de 04.01.2018.
La emiterea deciziei, pentru aplicarea algoritmului legal de determinare a pensiei brute și a pensiei nete pârâta a utilizat baza de calcul aferentă perioadei de 6 luni (octombrie 2016-martie 2017) aleasă de pensionară prin cererea de pensie, astfel cum este atestată de fostul angajator la punctul 7 d__ fișa de pensie, respectiv media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcția de baza, actualizate la data deschiderii dreptului, de 6.427 lei; vechimea cumulată de 42 ani 4 luni 28 zile; procentul de 9% corespunzător vechimii peste 25 de ani a contribuției la pensia suplimentară, rezultând procentul total de 91% d__ baza de calcul (65%+17%+9%), determinat în baza art. 28,29 și 108 d__ lege, care a atras calcularea pensiei militare brute plafonată la 85% d__ baza de calcul de 5.463 lei, la care s-a adăugat sporul cu 20% al cuantumului brut, pentru semnul onorific 25 ani, totalizând pensia brută de 6.556 lei.
Pentru determinarea pensiei nete conform art. VII punctul 1 d__ OUG nr. 59/2017, pârâta a calculat și reținut impozitul în sumă de 456 lei, potrivit reglementării d__ Codul fiscal în vigoare la data acordării dreptului - ianuarie 2018, și a efectuat comparația cuantumurilor nete în raport de care este stabilită pensia în plată plafonată conform art. VII punctul 3 d__ OUG nr. 59/2017, rezultând că pensia netă (art. VII pct. 1) de 6.100 lei, este superioară plafonului legal (art. VII punctul 3) reprezentat de media netă de 3.759 lei a salariilor/soldelor comunicată de A.N.P. prin adeverința nr. B40796/DEA/03.05.2018.
A rezultat astfel pensia netă în plată de 3.759 lei, al cărei cuantum este determinat potrivit tuturor prevederilor legale în vigoare aplicabile oricărui drept la pensia militară deschis în baza Legii nr. 223/2015, cu modificările și completările ulterioare, după data de 15.09.2017 la care a intrat în vigoare art. VII punctul 3 d__ OUG nr. 59/2017.
  Referitor la nemulțumirile contestatarei, instanța constată că sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente: Privitor la elementele d__ compunerea bazei de calcul, la atestarea mediei nete a salariilor/soldelor și a datei încetării plății soldei/salariului, reține că această obligație este prevăzută de art. 17 d__ Ordinul MAI nr. 30/2016 în sarcina structurii financiare a unității cu care solicitantul a avut raporturi de serviciu și se materializează în completarea punctului 7 și a punctului 8 al fișei de pensie: "Partea a H-a a fișei de pensie se completează de către structura de resurse umane, cu excepția pct. 7 și 8, care se completează de către structura financiar-contabilă, după cum urmează: (...) f) la pct. 7 se specifică Situația soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcția de bază, corespunzătoare celor 6 luni consecutive alese sau ultimelor 6 luni de activitate pentru situația în care beneficiarul nu își exprimă opțiunea, actualizate, d__ care se constituie baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare, prevăzută de art. 28 d__ Legea nr. 223/2015, cu modificările și completările ulterioare. Rubricile d__ tabel se completează prin înscrierea în casetele I-VI, pe orizontală, a elementelor componente ale soldei/salariului lunar(e) realizat(e) la funcția de bază, actualizate, aferente fiecăreia d__ cele 6 luni, astfel cum sunt prevăzute în contextul formularului, respectiv coeficient/procent și sumă;
g) la pct. 8 se înscriu data - zi, lună, an - până la care persoanele prevăzute la art. 3 lit. a)-c) d__ Legea nr. 223/2015, cu modificările și completările ulterioare, au primit solda lunară brută/salariul lunar brut."
Astfel, la stabilirea pensiei reclamantei au fost utilizate întocmai atât baza de calcul, actualizată la data deschiderii dreptului cât și media netă a soldelor/salariilor, sumele fiind atestate de unitate la punctul 7 al fișei de pensie și prin adeverință.
Algoritmul de calcul prin care a fost stabilit cuantumul pensiei militare de stat respectă integral prevederile Legii nr. 223/2015, cu modificările și completările ulterioare, fiind determinat prin utilizarea ca bază de calcul a mediei salariilor brute realizate în perioada aleasă de contestatoare.
Instanța a constatat că procentul corespunzător perioadei de contribuție Ia fondul pentru pensia suplimentară, este inclus în procentul pensiei de bază încă d__ anul 1998.
Astfel, potrivit art. 4 d__ Ordonanța de Urgență nr. 31 d__ 5 noiembrie 1998 privind unificarea fondurilor componente ale bugetului asigurărilor sociale de stat, precum si a celor pentru plata pensiilor cuvenite asiguraților d__ unitățile cu atribuții in domeniul apărării naționale, ordinii publice si siguranței naționale:.. (2) începând cu luna noiembrie 1998, pensiile suplimentare existente în plata, precum și cele care vor fi stabilite potrivit dispozițiilor legale se includ în drepturile privind pensia de bază."
Totodată, potrivit art. 5 d__ același act normativ: ,,începând cu data de 1 ianuarie 1999, contribuția individuală pentru pensia suplimentară, atât în cazul asiguraților d__ sistemul asigurărilor sociale de stat, cat și al celor d__ domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale, este de 5%."
Potrivit art.108 d__ Legea nr. 223/2015, cu modificările și completările ulterioare: ,,Pentru militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special care au plătit contribuție la Fondul pentru pensia suplimentară și/sau contribuția individuală la buget „la stabilirea, recalcularea sau actualizarea pensiei militare se acordă un spor de:(...)".
Modalitatea de calcul a pensiei s-a realizat potrivit art. 29 al.1 lit. a) coroborat cu alin.3 d__ același act normativ potrivit căruia: (l)Cuantumul pensiei de serviciu se determină în procente d__ baza de calcul, astfel: a) militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, cu vechime cumulată conform art. 3 lit. f) de cel puțin 25 de ani, beneficiază, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 65% d__ baza de calcul prevăzută la art. 28; b) pentru fiecare an care depășește vechimea prevăzută la lit. a, la cuantumul pensiei se adaugă câte 1% d__ baza de calcul prevăzută la art. 28. ( ).
De asemenea, potrivit art.108 d__ Legea nr. 223/2015, cu modificările și completările ulterioare: „Pentru militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special care au plătit contribuție la Fondul pentru pensia suplimentară si/sau contribuția individuală la buget „Ia stabilirea, recalcularea sau actualizarea pensiei militare se acordă un spor" de: (...) a) 3% pentru o vechime a contribuției între 5-15 ani; b)6% pentru o vechime a contribuției între 15-25 ani; c)9% pentru o vechime a contribuției peste 25 de ani.
Potrivit dispozițiilor legale anterior menționate, procentul pensiei contestatoarei a fost stabilit astfel: 65% (pt. 25 ani ) +17% (vechimea ce depășește 25 de ani ) + 9% (contribuție pensie suplimentară) = 91%. Astfel, procentul de 91% x 6427 lei (baza de calcul) =5849 lei pensie militară brută stabilită conform Legii nr. 223/2015, cu modificările și completările ulterioare.
Instanța a reținut că potrivit art. 30 d__ Legea nr.223/2010 modificată prin OUG nr. 57/2015: „Pensia stabilită, recalculată si actualizată în condițiile prezentei legi nu poate fi mai mare decât 85% d__ baza de calcul prevăzută la art. 28, sens în care procentul pensiei reclamantei nu poate depăși 85% d__ baza de calcul, chiar dacă prin adăugarea procentului pensiei suplimentare, procentul reclamantei ajunge la 91%, pensia brută a acesteia nu poate depăși procentul prevăzut la articolul 30 d__ lege.
Potrivit prevederii anterioare, pensia militară a reclamantei se stabilește astfel: 6427x85%= 5463 lei pensie militară brută. Totodată, conform prevederilor art. 11, alin. 3 d__ Legea nr. 80/1995, cu modificările și completările ulterioare: „Pensionării militari decorați cu ordinul "Meritul M______" clasele a III-a, a II-a și I beneficiază de un spor de 10%, 15% și, respectiv, 20% al cuantumului pensiei".
Instanța a constatat că în temeiul acestei dispoziții legale, la cuantumul pensiei militare brute stabilite s-a aplicat sporul de 20%, aferent Semnului Onorific „În Serviciul Patriei" pentru 25 ani. De asemenea, la pensia militară brută a reclamantei se adaugă cuantumul aferent OMM, rezultat ca urmare a adăugării procentului calculat astfel: 5463 lei x 20% = 1093 lei, 5463+1093= 6556 lei brut.
Potrivit dispozițiilor art. VII d__ OUG nr.59./2017 „la stabilirea pensiei militare de stat, pensia netă nu poate fi mai mare decât media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul al pensiei".
Pentru a se stabili pensia netă se aplică dispozițiile legale cu privire la impozitare, în sensul că se impozitează veniturile d__ pensie ce depășesc 2000 lei, reclamanta datorând impozit în cuantum de 456 lei, impozit care se scade d__ cuant umul brut al pensiei, astfel: 6556-456= 6100 lei.
Potrivit adeverinței nr. B xxxxx d__ data de 03.05.2018, emisă de Serviciul financiar d__ c_____ Penitenciarului A___,  media salariilor nete realizate de reclamantă pe cele 6 luni, respectiv octombrie 2016 - martie 2017 a fost în cuantum de 3759 lei.
Tribunalul a constatat că pârâta a acționat în conformitate cu prevederile art. VII pct.3 d__ OUG nr. 59/2017, privind modificarea și completarea unor acte normative d__ domeniul pensiilor de serviciu, potrivit cărora pensia netă a reclamantei este plafonată la media salariilor nete pe cele 6 luni, respectiv la cuantumul de 3759 lei, aspect menționat și în decizia de pensie contestată.
În ceea ce privește modificarea Legii nr. 223/2015, cu modificările si completările ulterioare, instanța reține că aceasta a produs efecte asupra persoanelor a căror drepturi la pensiei   s-au deschis după data de 07.08.2017, respectiv 15.09.2017. cunoscut fiind si principiul de drept conform căruia legea nu retroactivează, cu excepția legii penale mai favorabile.
Astfel, câtă vreme intervenția legiuitorului s-a realizat înainte de deschiderea dreptului reclamantei la pensie, nu se poate invoca aplicarea unui act normativ ale cărui prevederi nu mai erau în vigoare la data deschider ii dreptului la pensie.
Instanța a observat că procentul aferent pensiei suplimentare și sporul aferent ordinul meritul militar au fost aplicate corect, actualizarea s-a realizat conform dispozițiilor legale, vechimea totală a reclamantei a fost corect valorificată, baza de calcul a pensiei este cea comunicată de angajator, salariile nete sunt cele comunicate de angajator, modalitatea de calcul a pensiei fiind cea prevăzută în lege, sens în care susținerile reclamantei vin în contradicție cu prevederile legale mai sus enunțate.
În ceea ce privește susținerile reclamantei privind încălcarea principiilor constituționale, instanța menționează că dispoziția legală privește doar stabilirea cuantumului pensiei petentei pentru viitor, în acord cu jurisprudența Curții Constituționale.
De altfel, plata pensiei reprezintă o prestație periodică, iar Statul, în virtutea dreptului său suveran de a dispune cu privire la modalitatea de organizare a sistemului de asigurări sociale, poate oricând interveni, pentru viitor, asupra cuantumului pensiei, astfel cum a procedat cu ocazia fiecărei recalculări.
A constatat că Legea nr. 223/2015 nu suprimă dreptul petentei la un cuantum al pensiei dobândit prin actele normative anterioare, ci doar dispune pentru viitor modul de stabili re a cuantumului pensiei.
Acordarea pensiei militare de stat este un atribut al statului, exercitat prin autoritatea sa legislativă, acesta fiind exercitat în funcție de politicile sale economice.
Instanța a opinat  că nu poate fi vorba despre un drept câștigat garantat pentru viitor, ci despre un drept acordat temporar de stat, în limita politicilor economice, astfel că, raportat la aspectele prezentate, pârâta s-a raportat dispozițiilor incidente în materie, respectând actele normative în vigoare.
A const atat că nu poate fi reținută o afectare a substanței dreptului la pensie prin recalcularea pensiei, câta vreme dreptul garantat de art. 1 d__ Protocolul 1 este dreptul la pensie, iar nu dreptul de a primi un anumit cuantum al pensiei, aceasta putând suferi modificări datorită schimbărilor legislative, fără a se putea considera că aceste fluctuații afectează însăși substanța dreptului, astfel încât să se poate susține faptul că petenta și-ar fi pierdut chiar dreptul la pensie.
Având în vedere aspectele preci zate, instanța a apreciat că în speța dedusă judecății nu a avut loc nicio încălcare a art. 1 d__ Protocolul 1 Adițional la Convenție. Simpla comparație pe care pensionarul ar realiza-o între cuantumul pensiei stabilite și un cuantum mai avantajos dar iluz oriu al pensiei, nu poate înfrânge principiul constituțional al intrării în vigoare și aplicării în timp a legii.
În considerarea tuturor celor ce preced, în baza temeiurilor de drept mai sus indicare, găsind neîntemeiată acțiunea civilă exercitată de reclamanta L_____ V_______ în contradictoriu cu pârâtele C___ de P_____ S_________ a M___________ Afacerilor Interne și C______ de Contestații P_____ d__ c_____ M___________ Administrației și I_________ – reprezentată prin Direcția Generală Juridică, Tribunalul a  respins-o și, raportat la această soluție, nu a acordat cheltuielile de judecată solicitate de reclamantă.  
Împotriva sentinței civile a declarat recurs, recalificat apel, reclamanta L_____ V_______, solicitând admiterea apelului , schimbarea în tot a hotărârii instanței de fond în sensul admiterii acțiunii, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. VII d__ O.U.G nr 59/2017 la stabilirea pensiei militare de stat, pensia netă nu poate fi mai mare decât media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor /salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul al pensiei.
Potrivit dispozițiilor art.11, alin. 3 d__ Legea nr.80/1995, cu modificările și completările ulterioare, pensionarii militari decorați cu Ordinul "Meritul M______"clasele a III-a, a II-a, și a I-a beneficiază de un spor de 10%, 15% și respectiv 20% al cuantumului pensiei.
Existența celor două reglementări legale și a principiului interpretării unei dispoziții legale în sensul producerii de consecințe juridice, duc la concluzia, dând eficiență acestui principiu, că fiecare normă legală ante-menționată reglementează domenii diferite.
Astfel, O.U.G nr 59/2017 stabilește modul de calcul al pensiei prin raportare la soldele / salariile obținute de salariat timp de 6 luni.
Așa fiind, pensia netă de care se poate beneficia este ușor de calculat și nu prezintă nici o dificultate.
Legea nr.80/1995 nu reglementează venituri de care se poate beneficia anterior momentului pensionării deci, niciodată, nu vor putea fi luate în calcul la stabilirea pensiei .D__ acest punct de vedere, concluzia instanței de fond în sensul că aplicarea procentului de 20%, în ceea ce o privește pe reclamantă, determină depășirea mediei pe șase luni a soldelor/ salariilor reprezentând pensia netă apare nelegată, întrucât acest procent nu se încadrează la venit, nu poate fi luat în calcul la stabilirea pensiei, ci se aplică ulterior stabilirii pensiei, prin raportarea procentului la pensia stabilită.
A concluziona astfel, ar însemna că, deși nu reprezintă baza de caicul a pensiei, în mod artificial este asimilată acesteia.
În al doilea rând, se învederează faptul că introducerea ordinului "Meritul M______" în baza de calcul a pensiei lipsește de orice eficiență juridică Legea nr. 80/1995 pentru simplul motiv că nimeni, anterior momentului pensionării nu a beneficiat financiarde procentul stabilit prin lege, deci nimeni nu ar putea beneficia nici ulterior pensionării.
Nu în ultimul rând, se arată faptul că Ordinul "Meritul M______" reprezintă o gratificație acordată de stat unei persoane, deci nefiind un drept al persoanei și, corelativ, o obligație a statului, nu poate fi reglementată prin lege aplicabilă erga omnes. Reprezentând o excepție, privește doar persoana căreia i s-a acordat, în consecință, gratificația nu se poate înlătura aplicându-se reglementări legale aplicabile persoanelor care nu au beneficiat de această gratificație.
Semnul onorific "Meritul M______" este o medalie, o decorație, ca multe altele, instituite de statul român ca semn de apreciere pentru cetățenii săi merituoși .Unele decorații au doar o valoare morală, altele atrag pentru titulari și anumite avantaje patrimoniale .Cu alte cuvinte, C___ de P_____ a M.A.I interpretează în manieră originală că statul (emitentul O.U.G 59/2017), ar fi ales să elimine brusc un privilegiu financiar acordat unor titulari de decorații care se năștea concret doar după dobândirea calității de pensionar.
Această practică a Casei Sectoriale a M.A.I a apărut în urma unei interpretări pe care o consideră exagerată și abuzivă a prevederilor art.60 d__ Legea 223/2015, așa cum a fost modificat acest text prin O.U.G 59/2017.
Motivele pentru care consideră incorectă interpretarea articolului 60, cu consecința eliminării sporului sunt următoarele :
- sporul pentru Ordinul "Meritul M______" are un alt caracter juridic decât pensia ;
- sporul pentru Ordinul "Meritul M______" nu face parte d__ baza de caicul a pensiei ;
- sporul se calculează și, evident, se adaugă la pensie, doar după ce se cunoaște pensia .
Art. 11 alin.4 d__ Legea 80/1995 prevede că titularii, în funcție de vechime," beneficiază de un spor de 10%, 15 %, și,respectiv, 20% al cuantumului pensiei”.
- Art.60 d__ Legea 223/2015, modificat prin O.U.G 59/2017 reglementează cu privire la pensie, nu cu privire la suplimentele ce se adaugă ulterior la pensie
- O.U.G 59/2017 nu poate abroga implicit art.11  alin.4, d__ Legea 80/1995, întrucât este o normă specială care trebuie abrogată expres, în lumina art.67, alin 3 d__ Legea 24/2000
- Nici măcar C___ de P_____ s_________ a M.A.I nu reține că sporul pentru Ordinul  "Meritul M______" ar fi fost abrogat .D__ contră, este calculat, frumos, teoretic, în decizia de pensie, dar anihilat prin interpretarea făcută a art.60 d__ Legea 223/2015.
În cauză, s-a depus întâmpinare de către C___ de P_____ S_________ a M___________ Afacerilor Interne, prin care s-a solicitat respingerea recursului, pentru următoarele considerente:
I. Astfel, se învederează faptul că natura litigiului este de asigurări sociale, astfel, calificarea căii de atac exercitată de recurentul reclamant, nu poate fi decât apel.
Potrivit art. 483 alin 2 Cod de procedură civilă: „ Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de munca și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 lei inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.
II. În al doilea rând și în acord cu cele menționate anterior, se solicită analizarea excepției nulității apelului, în raport de prevederile art. 471 Cod de procedură civilă.
Potrivit art. 471 alin. 1 Cod de procedură civilă:,, Apelul și, când este cazul, motivele de apel se depun Ia instanța a cărei hotărâre se atacă, sub sancțiunea nulității".
Având în vedere prevederile legale mai sus menționate și faptul că cererea de recurs  nu este motivată, se apreciază că este nulă de drept.
Față de considerentele arătate, pârâta intimată  a solicitat  admiterea excepțiilor invocate, și, pe cale de consecință, constatarea nulității apelului.
În drept: dispozițiile art. 471 alin.5 N. C. proc. civ.
Totodată, în cauză s-a depus întâmpinare de către intimatul Ministerul Afacerilor Interne.
I. În cuprinsul întâmpinării a fost invocată excepția inadmisibilității recursului formulat, în temeiul art. 457 alin.(l) Cod procedură civilă, potrivit căruia hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile d__ dispozitivul el
Prin Decizia nr. 19 d__ 24 octombrie 2016, privind examinarea recursului în interesul legii referitor la interpretarea și aplicarea prevederilor art. 457 d__ Codul de procedură civilă - soluția instanței de control judiciar în ipoteza în care partea exercită o cale de atac greșită, diferită de cea corect menționată în dispozitivul hotărârii atacate, publicată în Monitorul Oficial nr. 103 d__ 6 februarie 2017, înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii și a decis că:
“Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel B_____ și, în consecință, stabilește că:
Dispozițiile art. 457 alin. (4) d__ Codul de procedură civilă nu sunt aplicabile dacă partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menționată în dispozitivul hotărârii atacate.
In ipoteza în care partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menționată în dispozitivul hotărârii atacate, instanța de control judiciar va respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, potrivit art. 457 alin. (1) d__ Codul de procedură civilă, în măsura în care aceasta nu poate fi calificată prin aplicarea dispozițiilor art. 152 raportat la art. 22 alin. (4) d__ Codul de procedură civilă. "
In cauza dedusă judecății, reclamanta a sesizat instanța de judecată cu o cerere având ca obiect - contestație decizie de pensionare, nemulțumirea acesteia vizând cuantumul drepturilor Ia pensie, rezultat în urma recalculării/actualizării pensiei în baza Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat.
Astfel, potrivit art. 100 și art. 103 d__ Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat „Jurisdicția în sistemului pensiilor militare de stat se realizează prin tribunale și curți de apel. Hotărârea tribunalului poate fi atacată cu apel."
Totodată, Tribunalul A___, în dispozitivul sentinței civile nr. 952/05.12.2018 a indicat calea de atac prevăzută de lege și pe care reclamantul avea dreptul să o formuleze, respectiv „cu apel în termen de 30 zile de la comunicare."
De asemenea, se susține faptul că în cauză nu este incident art. 152 Cod procedură civilă, potrivit căruia cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greșită, întrucât reclamanta nu indică niciun temei legal pentru formularea cererii sale, singurul aspect pe care îl menționează fiind legat de faptul că va depune motivele de recurs până Ia data stabilirii primului termen de judecată.
Pe cale de consecință, având în vedere cele expuse, precum și faptul că potrivit art. 517 alin. (4) Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, se solicită respingerea căii de atac, ca inadmisibilă.
II. Totodată, în cuprinsul întâmpinării a fost invocată excepția decăderii în raport de următoarele considerente:
Dacă instanța de control judiciar va califica cererea reclamantului ca fiind cerere de apel, se solicită să se constate faptul că apelanta-reclamantă nu formulează critici cu privire la considerentele reținute de către instanța de fond la fundamentarea soluției, ci doar declară apel împotriva sentinței civile pronunțate în cauză.
Potrivit art. 468 Cod procedură civilă „Termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel “
Totodată, art. 470 alin. (1) Cod procedură civilă dispune că “Cererea de apel va cuprinde: c) motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul (...)."
Termenul de motivare a apelului este un termen legal imperativ, astfel încât sancțiunea nerespectării lui este, conform art. 470 alin. (3) Cod procedură civilă, decăderea d__ dreptul de a motiva apelul.
Prin cererea sa, apelanta-reclamantă nu formulează critici cu privire la considerentele care au stat la baza hotărârii apelate, nu arată temeiurile legale în baza cărora și-a fundamentat cererea, ci se limitează la a promova calea de atac a apelului, arătând că va prezenta motivele de recurs până la data stabilirii primului termen de judecată.
Totodată, se menționează faptul că orice nemulțumire a părții poate duce la anularea ori modificarea hotărârii apelate. A motiva apelul înseamnă a arăta criticile aduse hotărârii atacate, a indica și a dezvolta motivele de nelegalitate și netemeinicie ale hotărârii atacate.
Pe fondul cauzei, se apreciază faptul că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, analizând în detaliu acțiunea și probele existente la dosarul cauzei.
Având în vedere aceste aspecte, intimatul  a solicitat respingerea apelului, ca nemotivat.
În cele ce urmează instanța de apel va cenzura hotărârea apelată prin prisma celor invocate de reclamantă în fața instanței de fond, având în vedere că dispozițiile art. 476 Cod procedură civilă stabilesc că în cazul în care apelul nu se motivează, instanța de apel se va pronunța numai în baza celor invocate la prima instanță.
Potrivit art. 60 d__ legea 223/2015, în forma aflată în vigoare la data emiterii deciziei de pensionare xxxxxx/16.05.2018, l a stabilirea pensiei militare de stat, pensia netă nu poate fi mai mare decât media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul al pensiei .
Legiuitorul a înțeles astfel să plafoneze cuantumul pensiei militare de stat calculată conform dispozițiilor art. 29 d__ Legea 223/2015 la nivelul salariilor nete corespunzătoare salariilor lunare brute d__ baza de calcul a pensiei.
Dispozițiile art. 11 d__ Legea 80/1995 invocate de reclamată, nu pot fi aplicate în sensul dorit de aceasta prin aplicarea procentului de 20% la cuantumul stabilit conform art. 60 d__ Legea 223/2015.
Procentul de 20% prevăzut de art. 11 d__ Legea 80/1995 pentru obținerea Semnului Onorific “În Serviciul Patriei”, se aplică la cuantumul brut al pensiei calculat conform art. 28-30 d__ Legea 223/2015, după care se stabilește pensia netă prin scăderea impozitului datorat, iar apoi în cazul în care se depășește cuantumul salariilor nete cuprinse în baza de calcul al pensiei, pensia ce urmează a se achita se stabilește la nivelul acestui cuantum.
În ceea ce privește neretroactivitatea legii, se constată că la data 04.01.2018, data când apelanta a ieșit la pensie, art. 60 d__  Legea 223/2015 a fost deja modificat prin OUG 59/2017 și se aplică doar pentru viitor.
Dreptul la pensie este un drept fundamental, însă condițiile, criteriile de acordare a pensiei, modul de calcul, precum și cuantumul valoric sunt stabilite de legiuitor, care are totodată libertatea să le modifice.
Legiuitorul are atribuția de a stabili condițiile și criteriile de acordare a acestor drepturi, inclusiv modalitățile de calcul al cuantumului lor.
Acesta, în considerarea unor schimbări intervenite în posibilitățile de acordare și dimensionare a drepturilor de asigurări sociale, poate modifica, ori de câte ori consideră că este necesar, criteriile și modalitățile de calcul al cuantumului acestor drepturi, dar cu efecte numai pentru viitor.
Prin urmare, ține de opțiunea liberă a legiuitorului identificarea bazei de calcul pentru stabilirea cuantumului pensiilor.
Având în vedere cele expuse, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă, Curtea va respinge apelul reclamantei și va menține sentința apelată.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE

Respinge apelul formulat de reclamanta L_____ V_______ împotriva Sentinței civile nr.952, pronunțată la 05.12.2018 de Tribunalul A___ în dosar nr.XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu pârâtele C___ de P_____ S_________ a M___________ Afacerilor Interne și C______ de Contestații P_____ d__ c_____ M___________ Administrației și I_________.
Fără cheltuieli de judecată.

60 de comentarii:

Lenovi spunea...

Adica pe romaneste... Ciuciu spor pentru OMM

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ Civil, te doare de a Armatei moroi ca a inceput sa piarda procesele cu noi? Stai asa sa vezi, nepoate, cand le-oi castiga eu pe toate , ca toti guleratii clocari, azi grozavi pe magari mari, vor purta pansamente insangerate peste zgaraieturile de pe muianele infuriate, facandu-le singuri ca mi s-a facut dreptate!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Nu este o pierdere, este un ordin secretizat sa se piarda procesele, insa noi castigam prin faptul ca numarul mare de procese pot determina politicul sa faca schombari legislative. Eu consider ca petentul a castigat, daca nu dreptul revendicat, macar o flegma si-au primit clocarii si imbecilii care PARADESC CU REA INTENTIE PENSIILE MILITARE!

Gigi spunea...

Pe proceduri se pierd multe procese,în civil,dar şi în penal!
Dacà nu studiezi bine cpciv respectiv cpp în cazul când nu ai avocat,te apuci degeaba de procese,chiar şi aşa,unele instanţe îţi respinge acţiunea invocând diferite motive,mai ales când te judeci pe bani ce implicà bugetul.
Trebuie sä ai avocat al dracului de tot sà ai sorţi de izbândà! Sà nu ziceţi cà nu v-am spus'Deci,atenţie mare!

spiritul lui Haret spunea...

Cu alte cuvinte legea pensiilor militare da dreptul angajatorului in persoana statului sa faca ce vrea cu pensiile noastre.Daca vrea sa ne dea numai un leu nu ne vaduveste de dreptul de a beneficia de pensie.
Nu vi se pare ca o lege bazata pe contributivitate restrictioneaza posibilitatea statului sa faca ce vrea cu noi?Intreb.

Leo spunea...

Instanţa a recalificat recursul ca fiind apel , căci altfel i se respingea ca inadmisibil demersul. Deci nu a reusit să convingă Curtea de Apel cu motivele formulate. tribunalul a preciyat clar care este calea de atac , adică apelul. Recursul are motive stricte cam 8 sau 9. Ce să faci cu Flavius la care instanţa nici nu i+a spus care este calea de atac legală. noroc cu avocatul lui de IF care l+a salvat în ultima clipă..........
http://portal.just.ro/59/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=10800000000107450&id_inst=59

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Bravo, Leonard, ca ai pus . pe I!!!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ Gigi, avocatul meu are Doctorat la si inalte studii juridice la Sorbona-Paris-France, deci e mai tare decat titanul, mai dur decat diamantul si mai inteligent decat toata clocarimea gulerata din toate institutiile de forta la un loc! Pazea, juristilor, ca vin peste voi cu tavalugul!

IulianC spunea...

Mulțumesc Huhu pentru postare, m-am pensionat anul acesta și nu am contestat cele de mai sus la primirea decizie de pensioare. Care sunt mai departe pașii dacă se poate? Eu ma gândeam ca prima data sa fac o cerere de revizuire la CPS a MApN (cu rabdarea magarului si pensiea suplimetara), iar cand primesc raspunsul de la ei sa ii actionez in instanta avand in vedere ca sunt in termenul general de prescriptie de 3 ani.

Leo spunea...

Nu ai ce să cauți cu revizuire acum.
Întăi se face în max. 30 de zile , contestatie la Comisia de contestatii a MFA ȘI SCRII CE TE NEMULȚUMESTE. Apoi după 45 de zile dacă ți se respinge Contestatia sau nu primesti hot. comisiei de cont. a MFA , îi dai in judecată. Dar trebuie sa cunosti ceva proceduri si forme de formulare a cererii de chemare în judecată.

Xpert 86 spunea...

astia de la casele de pesii si pentru ei tot asa își vor calcula oare pensiile, cu OSP înclus în brut????????????

Mihai spunea...

Daca domnul Huhurez ridica mingea la fileu, mai ales ca valoarea cuantumului pensiilor militare si ale politistilor au fost declarate prin art 86 (4) din L153 /2017 au fost declarate ”confidentiale” in contradictie cu L 170 /2010 actualizata art 1 (31) ,art 6 (e) .
Doar întreb ;
Daca ”principalul ” are brutul 6556 lei oare cat o avea comisarul sef ?
Asta ca sa se lamureasca ”criticii” la comentariile anterioare cam cum stau lucrurile. Nici acest brut domnule @ Gigi nu este afectat de vreun punct de la a-p din OG57.
Nu stium din ce an este decizia dar acest brut daca este din 2019 creste la cel putin 7500 lei in 2020.
Ca atare prin abrogarea OG 57 ,59 -114 actualizarea pentru principali ar trebui facuta cam la acest brut.
Extrapolati si calculati la ce bruturi trebuiesc actualizate la nivel de comisar sef ....!!!!!!
Politicienii arunca tot felul de variante pe piata iar după ce intra pe fondul problemei constata ca nu iese pasenta cu bugetul. Primul efect blocarea abrogarii OG 57 ,59-114. pâna la gasirea unei solutii de eliminare a inechitatilor.

Orban domnule Huhurez a spus ca in zona pol exista pensii foarte meari mult peste 10.000 si ca este o problema cu asta.
Acum chiar credeti ca daca elimina pensiile speciale peste 10 000,inclusiv ale magistratilor credeti ca le va inlocui cu pensiile de serviciu care bat pana pe la 18 ..... iar daca se abroga OG-urile bat pana pe la 25 ....sau poate mai mult prin unele zone sau chiar mai mult.
Cam despre asta era vorba . Si doar in sensul de a se intelege ca nici psd ,nici pnl nu au fost si nu sunt in stare sa rezolve de azi pe maine acesta problema in contextul aplicarii L153 si a legii pensiilor civile prin prisma bugetului.
Au aruncat toti lozinci si cand au ajuns la calcule au dat cu capul de grinda.Chiar remarcam aseara pe cateva posturi ca atat ziaristii cat si politicienii din toate partidele prezente si in special USR sunt habarnisti de realitati. Clampanesc tot felul de trasnai fara documentare initiala.
Acum poate inteleg si ”criticii ” unde si din ce cauze se blocheaza demersurile pentru eliminarea inechitatilor.

Huhu Rezea spunea...

Pentru a nu se face confuzii, ar fi vorba de revizuirea la cerere a deciziei de calculare a pensiei, potrivit art. 65, nu de revizuirea unei hotarâri judecãtoresti. Ar fi o ultimã sansa pentru neinformatii care nu stiu sa citeasca o decizie de pensie, pentru a sti ce sã conteste in 30 de zile.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Tigri compus, noi n-avem nici o sansa in fata rechinilor cu peste 10.000! Nedreptatea este tipic romanistana si asa va muri!

Gigi spunea...

D.le T2+1,v-am "criticat" pt.un singur motiv,acela ca aţi afirmat faptul ca la MAI se calculeaza pensia altfel decât la cei din MAN.
L.153 este valabilà pt.toata lumea,iar faceţi o afirmaţie care nu corespunde adevarului
Spuneţi cà un principal,are solda de 6550+marirea de la anul 7500,sincer va spun nu cunosc aceste amanunte,dar, banuiesc ca ar putea fi real,datorita faptului ca ei sunt la a treia màrire de la anul,la fel si la ceilalti,MAN,SRI,Jandarmi,ISU etc.
La un brut de 7500,cum spuneti ca ar fi de la anul,pensia (neta)este de 4410 lei.Destul de bunà pentru gr.funcţia avuta.Spre deosebire de cei ieşiţi înainte de 2016,este destul de bunà!

mosmartin16 spunea...

..chiar de nu-i in legatura directa cu subiectul abordat ....

mosmartin16 spunea...

6 PRINCIPII CE POT REZOLVA PROBLEMATICA PENSIILOR MILITARE DE STAT !!!

1) Pensii militare in cuantumuri decente raportate la cele din sistemul public !!!
2) Majorarea acestora in functie de posibilitatile economiei romanesti !!!
3) Pensii egale - indiferent de anul trecerii in rezerva - pentru acelasi grad, functie, vechime si conditii de munca !!!
4) Pastrarea unui raport echitabil al cuantumurilor pensiilor pentru corpul ofiterilor ... versus ... cel al subofiterilor !!!
5) Punerea in practica a cuantumului pensiei - rezultat din algoritmul de calcul - fara pastrarea celui avantajos...reiesit dintr-o cu totul alta lege !!!
6) Aplicarea taxarii cuantumurilor pensiilor militare in scopul pastrarii unui raport decent fata de cele din sistemul public !!!

Desigur ca aceste principii pot fi detaliate si exemplificate !!! Important e ca ele sa fie intelese si acceptate !!!
Gand bun ...tuturor !!!



liceu militar Mitica Tocilarul spunea...

Militari , daca in situatia noastra politica ne-ar aduce un avantaj as zice ca am avea motiv sa ne atacam reciproc.Discutiile noastre in contradictoriu,uneori duse pana la limita lipsei bunului simt distruge unitatea noastra in avantajul celor care sunt adversarii nostri.Ii vedeti pe adversarii nostri iesind zilnic pe sticla intrbandu-se dece noi am fi mai speciali decat ei.Vazandu-i ma face sa regret pozitia mea vis a vis in anuminte momente.Daca cei ce comenteaza ar fi cunoscuti ca oameni integri nu m-ar deranja controlul civil.Ma simt vinovat ca pe timpul cat am fost activ am acceptat sa-mi fie aplicate restrictii.Regret ca nu m-am afiliat celei care se autointitula CADA.Poate va aduceti aminte de aceasta.

.

raul spunea...

Cand nu dai mue cui trebuie si la timpul cuvenit ,rezultatul se numeste pensie militara!Si culmea ,in mass media se numeste pensie speciala!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ Mosmartin16, felicitari!

IulianC spunea...

@mosmartin16, punctul 4 e putin discriminator, echilibrul intre pensiile ofiterilor si al subofiterilor raportat la importanta si periculozitatea functie. Iarna nu e ca vara intodeuna, eu incapand cu gradul de plutonier major am avut salariul intre maior si locotenent colonel nenavigant, prima de clasificare si sporurile de navigant compenseaza prima de comanda si coeficientul functie al ofiterilor, salariu care s-a transpus si in pensie mai bine decat OSCARUL.

Negritoiu spunea...

Ti le-a dictat Orban ? Te-ai sfatuit cu Ciuca? Cand toata lumea da fara discernamant in rezervisti te-ai gasit tu sa le ridici mingea la fileu!!
1. Raportate la cele ale magistratilor
2. Adica niciodata
3. Greu de aliniat toate aceste cerinte
4. Cum stabilesti acest raport echitabil? Compari un ofiter care numara izmenele cu un subofiter din trupele speciale?
5. Te-ai gandit bine? Judeca un pic: In urma recalcularii/actualizarii un mare numar de rezervisi au obtinut un cuantum mai mic al pensiei(plus majorarea din 2016 care a fost scoasa doar din cuantumul calculat,NU si din acel aflat in plata).Toate actualizarile din ultimii ani s-au aplicat la cuantumul aflat in plata,lucru care a dus la marirea considerabila a diferentei dintre cele doua.
Dupa judecata ta ar trebui sa se renunte si la adaugarea coeficientilo stabiliti prin OMM deoarece si acesta face obiectul altei legi.
6. Te framanta in continuare capra vecinului!Gandeste un pic: taxarea odata stabilita si aplicata isi face efectul in permanenta. Pensiile din sistemul public de pensii au crescut si vor creste in continuare-VEZI calculele prezentate pe alt topic-spre deosebire de cele militare care au primit doar indexari nesimnicative. In ritmul acesta raportul dintre cele doua sisteme se va schimba in defavoarea sistemului de pensii militar.
De ce nu le-ai detaliat si exemplificat dumneata?
Mosmartin 16 :cele 6 principii prezentate par a fi culese di gandirea creatore a guvernantilor,urmarind un singur scop-nimic pentru rezervistii MApN!

liceu militar Mitica Tocilarul spunea...

Cei in varsta din randul nostru sunt nemultumiti fiindca pensiile lor au tot batut pasul pe loc si au ramas de rahat.Cei mai tineri din randul nostru sunt multumiti si din aceasta cauza sunt indiferenti cum merg lucrurile.Mare gresala.Repeta pozitia ghiocelului avuta de cei mai in varsta si nu peste mult timp pensia avuta acum va fi de rahat.Actualii si fostii guvernanti au speculat si speculeaza pozitia tuturor pensionarilor militari de masa amorfa.Cazuri izolate dintre noi cand apare cate unul mai activ-vezi Olescu-ceilalti asteptam para malaiata.Pe guvernantii fosti si actuali nu-i doare clantanitul nostru pe internet.Mai multi decat atat ne mai arunca si cate o momeala ca sa ne tina ocupati.Indestulam avocati in speranta noastra ca vom castiga in justitie.Fara nici o sansa fiindca legile au fost astfel construite incat sa nu avem succes .Cei mai tineri nu repetati gresala noastra a celor mai in varsta.Acum cand ne-am trezit la realitate nu mai putem face nimic fiindca starea de sanatate si neputinta data de varsta isi spune cuvantul.Guvernantii au tendinta sa ia spre folosul lor.Trebuie sa cautam mijloace sa-i determinam sa ne respecte.Uitati-va la magistrati.Uniti,si incetarea lucrului chiar daca nu au voie la greva i-a facut pe guvernanti sa renunte la ai lovi.La noi activi ca si noi altadata dorm in bocanci.Noi pana acum trebuia sa dam navala cu cereri in audienta la fostii si actualii ministri si sa batem cu pumnul in masa nu sa tot pierdem timpul sa descalcim legi care oricum sunt facute a fi interpretabile dupa bunul plac a celor de la putere.Pana si politistii sunt cu mai mult sange in vene.



ifrim spunea...

@Mosmartin16.Visavis de pc.2 daca ne blagosloveste Doamne Doamne cu un guvern incompetent iar economia merge in declin atunci ce facem ,așteptam sa fim raschetați ?Iar legislativul ce concepe legi cu aplicabilitate peste 4 ani este cam parșiv dar cetatenii se cam prind si nu le mai acorda votul de incredere!

nick spunea...

Buna ziua tuturor! Stiu ca este pe langa subiect,si imi cer scuze,dar am o intrebare:mai poate cineva (in speta mama mea) ,care a optat pentru pensie de urmas militara sa se reantoarca in sistemul civil de pensii, ca deja pensia veche, daca se mareste punctul de la anul,ar fi mai mare? Va multumesc!

Huhu Rezea spunea...

Da, opțiunea nu este limitată. Cerere la Casa Județeană și dovada încetării plății pensiei militare de la CPS. Crezi că Mamndolica duce punctul de pensie la 1700 lei?
Doar Dragnea îndrăznise...și a fost pedepsit de pensionari.

Gigi spunea...

@moşmartin
De acord cu totul.
Dar,când factorul uman îşi etaleaza avaritatea,necinstea şi multe alte chestii ce ţin de a avea cât mai mult,fara a se gândi daca celàlalt de lànga el care a lucrat la ordin toatà viaťa se chinuie,este o mare problema!
Uitaţi-và la cei cu pensii,salarii de peste 10000 lei.Aici nu mà refer numai la militari,ma refer la toti.
Uitaţi-va la aleşii de prin primàrii,unde femeia de serviciu are 3000 lei,un primar de comuna cu 2000 locuitor,unele chia sub 2000,au salarii peste 10000 lei!
Ce faci mài, avarule tu, cu pensie si salariu de 150.000,200000.....350.000 lei,cànd unii mor de foame,lucreaza la privat cu sal. net de 1250 lei?
Nu mai continui,nu vreau sa ma enervez!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Raul, Numai eu le-am varat astora cateva garnituri de marfare de carne macra cu 'jde mii de cofraje de găoace, inmultite cu toata rezerva cazona, de i-am adus la obezitate! Numai ca nesimtirea si galanescul din ei n-au margini! Nu se vrea din cauza pensiilor uriase ale generalilor de carton asfaltat, care insumate depasesc restul pensiilor, mici si medii. A vazut cineva pe aici generali sa se boceasca de ceva, ca avem Colonei, cata frunza si iarba, cu pensiile de caporali! Am prieten la Cluj, fiind Colonel sadea, cu vechime mare, fost Cdt Regiment, mereu chinuit cu detasari si familia departe, cu pensia de 3.200 lei: E normal, mafiotilor, cand femela de serviciu, liftiera, amanta si soferul de parlamentar au peste 6000-8000 lei? Cat despre mine... vai, mama mea! Organ Orgasm, cantacios si flasc, umbla cu abureli, asa ca nu ma astept la nimic bun din partea laberalilor. Mure din din stufoasa si intunecata padure, PNL! Bai, golanilor iresponsabili, pensiile militare nu sunt pensii speciale, si sunt date de peste 150 de ani de catre Domnitorul Alexandru Ioan Cuza!

Dan spunea...

@l m M T
Cei mai tineri invata de la cei mai batrani si le urmeaza exemplul.
Ma uit in jur (eu fiind dintre cei tineri) si vad marea majoritate a celor (batrani) cei ce reprezinta asociatiile militarilor nu au facut nimic altceva decat si-au cerut drepturile LOR de pensie (pentru pensiile din anii si legile in care au iesit ei), lucru care se perpetueaza si in prezent. Când eram in activitate si eram OBLIGAT sa am pozitia ghiocelului, urmaream cum cei ”batrani” nu au ca zona de interes decat propriile pensii. Când pensionarul militar, care nu mai este obligat sa ia pozitia ghiocelului, nu va lupta si pentru alte drepturi ale celor activi (nu doar pentru pensie) atunci vom avea o casta unita, altfel vom ramane divizati, rezervisti (batrani sau tineri) vor lupta doar pentru drepturile de pensie, iar tineri rezervisti vor face acelasi lucru luat ca exemplu de la cei batrani... Când vom incepe sa luptam si pentru alte drepturi (in general ale activilor), atunci si tanarul rezervist va lupta pentru drepturile celor batrani pentru ca stie ca atunci când era in activitate, rezervistul batran a luptat pentru drepturile lui.

brenda spunea...

si nu se tine cont ca cele care au pensia lor renunta la ea, deci pensia de urmasi este o diferenta intre cele doua pe nsii ,dar pensie de urmasi primesc in acelasi procent si cele care nu au avut pensie proprie , deci? in aceasta situatie procentul ar trebui sa die de 75 in loc 50 , pentru cele care au renuntat la pensia lor . in rest sa o ia pe Olguta la plimbare prin jilava ca ea a facut cele mai mari tampenii

brenda spunea...

dle H GRESESC CUMVA CA PENSIILE DE URMASI LA MAGISTRATI AU UN PROCENT DE 80 SI NU DE 50 DIN PENSIA INTRETINATORULUI? AR FI DE STIUT VA DORESC NUMAI BINE SI MULTUMIRI CA NE PUNETI LA DISPO\ITIE ATAT DE VAEIATE INFORMATII

CEZAR spunea...

mosmartin16
vineri, decembrie 20, 2019
----------------------------
Ave..mai primesti si matale cateva injuraturi de sarbatori de la gusatii gonflati gen m-Alul si "Big littleM"!

Gigi spunea...

Corect,un comentariu pertinent!
Pài cum crezi dumneata cà mai lupta cei ieşiti dupa 2016,când au pensii destul de bune?
Acum,sà ma ierte,nu este vina lor!
Acum un an doi,nu mai reţin bine,col.Neacşu,pe blogul sàu,la un comentariu postat de un user pe aceastà tema,a postat un art.cam cum stau,sau sunt împarţiţi rezerviştii la timpul respectiv în procente în functie de interesul în ceea ce priveşte pensia,legile,participarea la mitinguri etc.
A facut o caracterizare atat de exactà încat m-a uimit.
Aşa este,rezerviştii se împart în mai multe categorii:
-Cei mulţumiţi,
-Bàtrâni şi bolnavi,
-Cei care aşteaptà sà le pice ceva,dupa lupta altora,
-Neinformaţii,necunoscatorii etc
Nepasarea,indiferenţa,automulţumirea din partea noastra duce la bataia de joc la care suntem supuşi de 10 ani încoace din partea stapânirii!

Mihai spunea...

@Gigi
Domnule Gigi ,cum sa spun ca cele doua entitati sunt calculate diferit cand legea de pensionare este una comuna. Imi pare rau ca ati inteles gresit si ati apelat la un limbaj inadecvat situatiei
Am spus doar ca diferenta la brut pentri unii si altii este facuta de OG 57 prin sporurile adaugate.
Pe unii OG57 (lit a-p) nu ii afecteaza ,pe cand cateva categorii de militari sunt afectati de OG57(lit a-p).
De la 65% pornesc toti ,dar la g-uri lucrurile stau altfel.
Davada decizia atacata de mai sus.
Similarul domnului agent care este activ acum si se va pensiona in 2021 va avea in acel an un brut calculabil la art 28 din L153 de peste 9000 lei
Calculati dvoastra cat va fi cuantumul pensiei doar pentru un agent principal daca se abroga dupa cum se cere OG 57, OG 59 si art 84 din Oug 114.
Poate ne spuneti si care partid va avea curajul si resursele sa actualizeze pensiile mici la aceste valori doar pentru agenti principali,etc plus
si mai sus pentru functiile mari.
Si daca mai punem la socoteala ca MAi trebuie sa incadreze aproximativ 15 000 de persoane ,agenti,isu,jandarmi cu salarizarea si logistica adecvata putem face tabloul complet al situatiei reale.
Pacat ca veniturile de la aceste categorii sunt confidentiale prin art 86 din L153 si nu putem vedea si alte venituri la net din declaratiile de avere.
A razbit la vedere un venit luat in calcul prin aceastta decizie publicata de Huhurez.

Mihai spunea...

@Huhurez
Din cate am retinut banii pentru majorare sunt prevazuti in buget la MM.Plus fata de actual cu cateva zeci de miliardeei.
Daca Dragnea cu lafaiala lui eficienta si ineficienta si afectiva pentru multi a ridicat SMB pt 2020 la 5445 lei era obligatoriu sa ridice punctul de pensie ,altfel ii ducea la genocid.
Pana in sept 2020 punctul de pensie scade la 22% din SMB pe economie.
Pensionarii cer si au cerut mereu 45% ,lucra care era prevazut in l 19 si prin OG 1.....
De aici si recompensa cu voturi ,etc.....vizavi de cresteri la utilitati ,bunuri de consum ,etc
Dar daca pesede mai voteaza ceva pomeni se poate orice .

M spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Leon spunea...

La data intrarii in vigoare a L 127/2019, 01.09.2021, valoarea punctului de pensie este de 1875 lei (o crestere cu 48% fata de sept.2019) si prin inmultirea cu 75 (VPR) a numarului total de puncte realizate, foarte multe pensii civile vor depasi grosul pensiilor militare; asa ca stai linistit, sotiile noastre poate nu vor solicita pensie de urmas.
PS. Oricum la olteni, traditia este ca sotiile sa-si urmeze sotul numai dupa cei 7 ani de parastase ..:)).

Gigi spunea...

Se pare ca vorbim alte limbi şi nu ne înţelegem!
Toţi suntem afectaţi de OUG 57 art.40,dar poate aţi vrut sa spuneţi ca li s-au introdus în salarizare dupà 2015-2016 şi alte sporuri,cum ar fi:
-ORE suplimentare,de sarbtori legale lucrate,sâmbete şi duminici, platite în plus etc.
Acesta,coroborate cu maririle de 25%+25% din 2018 respectiv 2019 şi care vor urma în 2020 şi 2021,este firesc sa aiba o baza de calcul mai mare faţà cei ieşiţi la pensie sau recalculaţi pe l.263, respectiv 119.
Asta face diferenţa dintre cei ieşiţi inainte de 2016 şi cei ieşiţi dupa.Chiar dacà cei care vor ieşi acum sunt limitaţi,afectaţi de OUG 59.
Cei ieşiţi înaite de anul 2016,vor rãmâne în urmã cu pensiile fàţà de cei ieşiti începând cu 2016.


Gigi spunea...

Cornele,tu le-ai vàrât,nimic de zis,crezi cà ai rezolat ceva cu asta?La foamea pe care o au,nu se va sàtura niciodata.Sunt imuni la aşa ceva!:)))

Militar de la 14 ani spunea...

Foarte bun articolul. De apreciat că a fost preluat și de MApN.
D-le M, ghinionul nostru este:
1.Suntem mulți prin comparație cu ceilalți speciali (aprox. 150000 versus 8-9000)
2.Din 9 mld lei/an aprox. 8 mld se duc la noi, deci "economie" s-ar face dacă și nouă ni s-ar tăia pensia, uitându-se că pe puncte suma per total tot în jur de 8 mld va fi (dacă nu mai mare din 2020)
3.De pensie militară beneficiază și foștii securiști, și foștii șefi de penitenciare comuniste, și torționari, și trădători, și cei care au tras în popor la revoluție/lovitură de stat
4.Lipsa educației duce la întrebarea de ce ne mai trebuie armată, care e rolul ei, cu ce ne ajută etc.
5.Lipsa instituției pe modelul Avocatul poporului-Senatorul (avocatul) militarilor, instituție care cu adevărat să își facă treaba în Parlament, nepolitizata (departamentul ăla din MApN este politizat, ineficient, subordonat ministrului etc.)
Puteți să completați. Lista e deschisă.

M spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Dan spunea...

@Gigi
Eu am iesit in 2018... si imi vine sa ma bat pentru cei activi...dar când imi vad ”inaintsii” pe care as fi vrut sa-i am ca exemplu... ma apuca tristetea.

Can vor disparea categoriile enumerate de tine... poate ca atunci vom putea gandi cu totii la ce trebuie facut de fapt si de drept.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@M- Articolul a fost preluat de Ministerul Apararii Nationale, probabil afland ca se lucreaza la eliminarea inechitatilor, prin implicare politica, si astfel isi vad interesele de clocari ruinate. Sunt trimise numeroase petitii catre liberalii aflati la guvernare acum, in care rezervistii se plang de o legislatie denaturata de clocarimea mafiota din MApN (eu asa le spun in toate petitiile mele), si sunt peste 70% cu pensiile militare subevaluate si sub pragul normalitatii, nefiind actualizate din 2010, pentru ca am retinut ca liberalii sunt decisi sa se implice in acest sector, stiind ca Generalii aici au facut legile lor proprii, ajutati de mafia din interiorul MApN, iar eu, de exemplu, descriindu-le in mare ce dezastru exista si cate discriminari sunt cauza acestor mafioti, dandu-le exemple de pensii din tot spectrul ierarhiei militare. Acum ca ii critic, nefiind iubirea vietii mele liberalismul, insa datoria fata de situatia mea si a camarazilor m-a impins sa trimit trei astfel de petitii de informare, la Presedintie, Prim Ministru, Guvern, Alina Gorghiu, madam Turcan si alti liberali, inclusiv la Ministrul Justitiei, CSAT, Drepturile Omului din Parlament si la Ministerul Muncii, responsabil cu oug 57 de pe timpul defunctei bahice, Fiola! Drepturile Omului a dirijat petitiile mele catre toti acesti destinatari, eu trimitand petitiile, ca sa fiu sigur, prin Petitii si Sesizari si Petitii Online. Astept un semn cat de mic in raspunsul la petitii sa vad ce parere au, oficial, pana acum doar Min. Muncii scriindu-mi ca au redirijat petitiile catre guvernanti, cat si cei de la Drepturile Omului din Parlament. Am reiterat necesitatea unui control de mare competenta, guvernamental si cu buni specialisti, la Casa de Pensii Militare si Comisia de Contestatii, printre altele sa se verifice cate famiglii, familioane pe arbori genealogici, sisteme de cumetrii si nepotisme, clanuri, gasti si hold-up-isti exista acolo, incat orice lege intrata acolo este automat denaturata si interpretata la modul lor de aplicare, doar ei si clientela sa beneficieze de drepturi!
@ Tehnocrat, noi suntem programati ca sa traim fix 110 ani, asa ca o sa vedem cum mor sub ochii nostrii toti clocarii gulerati si toti mafiotii de la pensiile militare, care peste 90% dintre ei nici nu mai apuca sa se vada iesiti la pensie, la cate blesteme s-au abatut pe capetele lor patrate sau țuguiate!

Huhu Rezea spunea...

/@Calalin
Greșit!
Conf OUG 59, nicio pensie militara, nici cele stabilite după 15 09 2017, nu se mai actualizează.

Leo spunea...

E drept că nu se masi actualizează dar pensiile stabilite bdupă 2017 ÎNGLOBEAZĂ IMPLICIT în bazele lor de clacul majorările soldelor de funcție , fiecare pt. anul în care s-a pensionat.
cel care s-a pensionat în 2018 numai majorarea pe 2018
cel care s-a pensionat în 2019 , înglobează majorăriole din 2018 și 2019
cel care s-a pensionat în 2020 înglobează majorăriole din 2018 și 2019 și 2020
ȘI TOT AȘA.......
Deci nu este o actulizare astfel cum o știam noi până în 15.09.2017 , ci este CA O "ACTUALIZARE" IMPLICITĂ şi SUBSECVENTĂ anului în care are loc pensionarea de după 2018 inclusiv.
VELA MARE SUS !

M spunea...

@Cornelius Flavius Ifrim

Să o schimbe cum vor, să fie lumea mulțumită. Chiar și turnătorii ca Cezar!

Eu nu am decât o solicitare: la o eventuală recalculare să îmi dea dreptul să aleg să trec la contributivitate!

Huhu Rezea spunea...

Aici vorbim de actualizarea în baza fostului art 60, nu de actualizarea la stabilirea pensiei, art. 28, sau de actualizarea la recalculare, articolele 109 și 110.
Iar ați uitat că aveam în lege trei feluri de actualizări?

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ M, daca eram pe contributiva, azi eram departe! Nici macar in procese!
@ Tehnocrat, i-am tinut pumnii mereu, si tot constipat sunt de 10 ani!
Cuponul de penzie vorbeste deschis, în față, nu-i tradator ca fundul, care ne ,,vorbeste'' pe la spate, la cei din jur, ca am mancat fasole!

brenda spunea...

nu se amanase?

ifrim spunea...

Eu am fost cuminte anul ăsta si i-am csris Mosului ca vreau cu plecare de la 80 nu 65.Hai cu Mosul darnic.(Exclus Alecu ori Martin ca stiu legile si ma trezesc la realitate)

CEZAR spunea...

Iar vorbeste ..prrrrostul ...iar o luam in brrrrate...!!!!

CEZAR spunea...

@ CorneliunSSon,
Sa nu cazi in plasa lui Big..-"little M"...
E un melitian scarboos...!!!

CEZAR spunea...

Motanele Kakacios recte Tehnokrak" ..adica sa mai inghit un sfert de secol ..ineptiile tale?? E mult baa..foarte mult..
Revizueste-ti foaia de parcurs.....Ce drakul..hihi..ho..ho....!!!!

Leon spunea...

Luni este numai sedinta comuna a Senatului si Camerei deputatilor, unde Orban isi asuma raspunderea pe 3 proiecte de lege, BS, BASS si Masuri fiscale pentru anul 2020..!

Iulian Mareș spunea...

M,
Crezi că Realesu' se gândește să urmeze exemplul lui Macrin și să renunțe la pensia cuvenită peste 5 ani, pt 2 mandate? Să renunțe la falsă imunitate? Nici vorbă!
El considera co trebuie să-i de-a peste inca 5 ani 2 vile, pt că așa se interpretează textul legii de către cei cazuri la Testul Pisa!
Doar s-a spus clar...bacșișul de 4,6 % și dacă o mai fi și actualizarea cu solda de grad, vom avea orgasm financiar!

M spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
M spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Iulian Mareș spunea...

M,
Mulțumesc mult, asemene și dv și familiei! 🗼🗽🍸🍹

Leo spunea...

Păi nu ştiu dacă se poate să renunţi la pensia militară şi să soliciţi la 65 de ani stabilirea unei pensii în CNPP. Ar fi o versiune fezabilă. Dar mai există posibilitatea celor care îndeplinesc condițiile legii 263/2010 și se pensionează din sistemul militar , ca până în 2021 să poată să opteze pt. această pensie la deschiderea dreptului de pensie și nu dacă ești pensionar. Parcă art 122 din L 223/2015 .

Florian Vascan spunea...

De interes Hotararea Curtii de Apel Bucuresti nr. 9295/3/2019, privind acordarea sporului pentru OMM.

http://portal.just.ro/2/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=300000000868829&id_inst=2