Un produs Blogger.

sâmbătă, iunie 27, 2020

Sentință care stabilise că HG nr.1/2017 abrogă cuantumul compus al soldei/salariului de funcție, desființată de Curtea de Apel Galați .

30 comments
a
Spuneam anterior că soluțiile în cauzele privind aplicarea HG nr.1/2017 vor fi orientate de jurisprudența relevantă a Curților de Apel și de Decizia nr. 15/2020 a ICCJ. 
In expunerea de motive a respingerii ca inadmisibilă a unei cereri de dezlegare a unei chestiuni de drept, ICCJ a apreciat că nu este cazul să dea o solutie prealabilă câtă vreme s-a conturat soluția, dată deja de instanțele relevante,  că salariul de funcție are un cuantum compus și că stabilirea prin HG a valorii salariului de funcție la o llimită minimă, echivalentă cu salariul minim pe economie, nu influențează cu nimic   compoziția stabilită prin legislația de după anul 2009. 
Structurile asociative ar face bine să nu mai dea speranțe pensionarilor militari că prin demersuri epistolare vor determina instituțiile militare să accepte că salariile/soldele de funcție mai mari decât salariul minim pe economie sunt cele din 2009, exprimate în relația vrs x 197,33 lei.
Asemenea cereri nu nu au nicio baza legală.
Soldele/salariile de funcție pentru activi vor redeveni unitare, pierzându-și actualul cuantum compus, abia în anul 2022, când se va intra pe coeficienții și valoarea de referință de 2500 lei(în fapt salariul minim) din grila de salarizare a Legii nr. 153/2017, Anexa VI, capitolul I, valabilă pentru  anul 2022. 

Soluția corectă dată ieri de Curtea de Apel Galați

665/113/2019*
26.06.2020
Ora estimata: 8:30
Complet: Complet 1 R- CAF
Tip solutie: Modifică sentinţa
Solutia pe scurt: nr. 441/Respinge excepţia nulităţii recursului, ca nefondată. Admite recursul. Casează sentinţa recurată şi în rejudecare: Respinge acţiunea ca nefondată. Definitivă. Pronunţată astăzi 26.06.2020, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Document: Hotarâre  441/2020  26.06.2020


Tribunalul Brăila
665/113/2019
04.12.2019
Ora estimata: 09:00
Complet: F6 COM+CA
Tip solutie: Admite in parte cererea
Solutia pe scurt: Admite în parte cererea ca fondată. Obligă pîrîtul la calcularea şi acordarea salariului de funcţie începînd cu data de 01 02 2017 prin raportare la salariul de bază minim brut pe ţară garant în plată, în sumă de 1450, lei stabilit prin HG nr 1/2017, fără alte sporuri sau adausuri, respectiv calcularea şi acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu (adausuri) prin raportare la salariul de funcţie stabilit la 1450 lei Obligă pîrîtul la calcularea şi acordarea salariului de funcţie începînd cu data de 01 01 2018 prin raportare la salariul de bază minim brut pe ţară garant în plată, în sumă de 1900, lei stabilit prin HG nr 846/2017, fără alte sporuri sau adausuri, respectiv calcularea şi acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu (adausuri) prin raportare la salariul de funcţie stabilit la 1900 lei Obligă pîrîtul la calcularea şi acordarea salariului de funcţie începînd cu data de 01 01 2019 prin raportare la salariul de bază minim brut pe ţară garant în plată, în sumă de 2350, lei stabilit prin HG nr 937/2018, fără alte sporuri sau adausuri, respectiv calcularea şi acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu (adausuri) prin raportare la salariul de funcţie stabilit la 2350 lei. Obligă pîrîtul la actualizarea sumelor datorate de la data scadenţei fiecăreia şi pînă la plata efectivă cu dobînda legală penalizatoare. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare Recursul se depune la Tribunalul Brăila Pronunţată în şedinţă publică azi 04 12 2019
Document: Hotarâre  495/2019  04.12.2019

30 de comentarii:

Leon spunea...

Pai daca la activi, Curtea de Apel acorda credit Ministerului, pentru pensionarii militari, nicio sansa de reusita in Instanta ..!

monteoru spunea...

Mers prin tribunale si prin CA pierdere de timp,castig de stres.Tot mai bun e buzduganul la sediile partidelor parlamentare,ministere,guvern,presedinte.Palavrageala multa egal prostie.

Huhu Rezea spunea...

Pardon!
Aplică legea corect! Cine a mai auzit ca o lege să fie modificată pein HG, așa cum decisese Tribunalul Brăila!

Leon spunea...

Am asteptat prea mult timp un Comunicat din partea CPS a MApN sau chiar al ministrului Ciuca, in urma controlului Curtii de Conturi, si nimic..!
Luni 29 iunie voi trimite prin Email, solicitarea de Revizuire a pensiei prin care sa fie adaugat si cuantumul ce reprezinta majorarea de 5% din anul 2016.
O sa solicit si restituirea sumelor neacordate pentru cele 36 luni( o sa trec exact aceste sume pentru fiecare an )..!

monteoru spunea...

Eu unul am inteles de mult ca orice actiune ce are ca subiect pensia militara se inpotmoleste la CA.Ce nu inteleg eu e cum Tribunalul are o solutie si CA alta.Instantele nu inteleg legile ce reglementeaza pensiile noastre si nici nu-si bat capul sa le inteleaga.
Ma repet.E ca un facut.Parca intentionat sunt facute legile ca sa pot fi interpretate dupa cum vrea fiecare.In dau dreptate unuia care a afirmat ca cea mai clara lege a fost 164.Nu spun ca si cea mai convenabila.

Lucian spunea...

Corect!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

O sa chicăm cu totii in instante, ca sarmalele in farfurii, la pomana! Iac asa! Nu-i nimic: Mersul in instante ne innobileaza si impodobeste cu hartii, ca pe sorcove vesele! Ihaaai! Doar nu o sa-mi bag gheara-n gârleaja, ca ciocârlanul, ca altii pierd si imi vine, curand, si mie randul! Pana atunci, noi sa fim sanatosi si frumosi, ca de belele suntem acriti, ca de mere padurețe si păsărici crețe și fâșnețe! Cu foamea m-am obișnuit, asa ca o sa-mi pun de pe acum, pentru iarna, la camara, rabdari prăjâte! Pam-pam! Hai, anul 2022, care o mai ramane viu dintre noi!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Onorabili camarazi, Un prieten de bine si stimabil mi-a dat vestea ca Luni, Col. Dogaru si o intreaga delegatie formata din reprezentantii tuturor organizatiilor rezervistilor din aparare, ordine publica si siguranta nationala, se vor prezenta la Presedintie pentru a-si prezenta punctele de vedere referitoare la pensiile militare. Punct. Probabi ca, dupa intrevedere, se va elabora un comunicat oficial, comun, in acest sens. Punct. Mai mult de atat nu pot sa va informez, pentru ca doar atat stiu. Punct si respectele mele, onorabililor!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ Leon, sa fac si eu, ca papagalul, sau maimuța care imita, o Cerere de revizuire? Sau imi dau cu tifla clocarii zgarciogari ca am cu ei procese pe rol?

Cezar spunea...

MaKiss...ni ne spune nimic..nimic
Sau l.au expulzat..pe..butoias..🤣😛🤣

Huhu Rezea spunea...

Ce dracu, Flavius, nici nu stii ce procese ai pe rol?
D-ta, care aveai in 2017 cuantumul compus al soldei de funcție mai mic de 1450 lei, erai îndreptâțit să ceri actualizarea pensiei cu solda de funcție de minim 1450 lei
Ce ai făcut cu acel proces de la bacău, că nu am mai urmărit?
In privința indexării din 2016 faci actiune numai dacă îl câstigi pe cel cu 1450 lei.Pănă atunci ai pensia în plată mult mai mare decât pensia actualizată și nu te ajută cu nimic indexarea din 2016.

Leon spunea...

In anul 2003, pana n-a pus pe Ordinea de zi a CSAT, Presedintele Iliescu, rezolvarea recalcularii pensiilor militare aflate in plata la data aparitiei L.164/ aprilie 2001, Nu se rezolvase nimic.
In scurt timp a aparut Legea nr.479/2003 care a rezolvat in mare parte recalcularile pensiilor militare avand aceleasi elemente: solda de Grad, de Functie, de Merit, de Comanda, Gradatii si Ind.de Dispozitiv..!
Ar fi un exemplu de urmat si de Presedintele Iohannis !

Iulian Mareș spunea...

Ai un model?
Îl poți posta?

Iulian Mareș spunea...

Contează la număr pt a lovi Hidra cu manivela!
Orice victorie contează fie că-i ciocnire, lupta, bătălie, operatie sau campanie!

Iulian Mareș spunea...

Ca la Kisinau? "Cine se apropie îi zboară capul!"
Îndemni la zevzera?

Leo spunea...

L-a amânat pe 4 nov.
şi mai are unul "RACHETĂ BALISTICĂ"

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Onorabile, am pe 04 Nov, si mai am o torpila șmecheră! Nu-mi fac probleme ca nu castig in Tribunal, de Curtea de Apel ma tem la Bacau, stiind niste precedente!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ Stalio, asa am patit eu pe dosarul pe racalculare, cand judecatorul le-a amestecat la cerere pe amandoua, si daca le-am aratat ca este o chestiune eronata aceasta actiune, fiind subiecte total diferite si actiuni separate, m-au trantit in Apel ca NEFONDAT! Cred ca nici un batalion de petenti nu aveau Notele, Cererea si probatoriul meu, dar uite ca m-au trantit si nu mi-au acceptat ca dosarul sa se duca si la CCR. Am pe rol deci procesul de baza, in continuare, pe recalculare si altul pe actualizare, dar cei de la recalculare, unde desprinsesem o aripa pentru CCR, precis o sa ma tranteasca pentru ca i-am tras de urechi ca amesteca fasolea cu laptele batut. Aia pe CCR ajunsese in Apel, dar fiind cele doua corpuri de cladiri lipite s-a transmis guvidul de la Tribunal la Apel!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ Bravo, Stelica!

Leon spunea...

Inca Nu, deocamdata numai in gand !
Pana Luni gasesc eu o varianta..!

Leo spunea...

Bravo Stelică.
Jos cu HUOnorius !

Leo spunea...

Așa începe...
Mai întâi lucrezi cu gândul.
Apoi cu degetul....

Leo spunea...

MAESTRE ,
Parcă a vorbit un PĂDUREAN .........

Viorel spunea...

Da domnule Leon, dar vă rog să mai citiți o dată ce ați comentat. Deci în 2003, fostul domn președinte Ion Iliescu a pus în discuția CSAT rezolvarea recalculării pensiilor militare și apoi ce ați mai afirmat ? Că, în scurt timp a apărut Legea nr. 479/2003 care a rezolvat în mare parte actualizarea pensiilor militare. Repet „ÎN SCURT TIMP A APĂRUT LEGEA” (propune în 2003, apare legea în 2003). Nu se aseamănă ca rapiditate cu Planul de măsuri al domnului Ciucă ? Prezentat pe 15.01.2020 și probabil definitivat (ca să fie tot cu 3) în anul 2023 ? Cei de sub comanda donului Iliescu fac o lege în 6 luni și ăștia nu sunt în stare să emită o O.U.G. sau să cumuleze, să aleagă ce vor, dar să aleagă ceva din cele 2 proiecte ? Ăsta e guvern, ministru al apărării, promiți și nu te ții de cuvânt ? Așa faceți și cu promisiunile NATO domnule ministru ? Nu, acolo totul este ANTICIPAT ȘI CA PROIECT ȘI CA PLATĂ.

Huhu Rezea spunea...

@Leonard
De când citești acest blog, ai văzut un atac nejustificat la adresa Caselor Sectoriale sau la adresa instanțelor care au judecat corect?
Problema cuantumului compus am înțeles-o și eu ceva mai târziu, dar îmi pierdeam orice credibilitate dacă persistam în greșeala în care văd că și mulți judecători cad...în legătură cu HG nr.1/2017.

Misu53 spunea...

Asta înseamnă că din 2022 se vor recalcula toate pensiile militare?

Huhu Rezea spunea...

In 2022 doar se actualizează, dacă se reintroduce actualizarea pensiilor.
Pensiile militare nu mai au nevoie de nicio recalculare.
De aceea insist ca toate demersurile să fie intensificate pentru reintroducerea actualizării în forma pe care o citiți peprima pagină a blogului.

Leo spunea...

Corect MAESTRE.
Totuși având în vedere confuzionările judecărorilor prin diversiunile utilizate de LICHELELE PĂDURENE în procese și care dau roade , eu din spirit de breaslă cu pensionarii m-aș fi prefăcut că este cum spun Tribunalele. Nu aș fi lărgit breșa pe care o lărgesc continuu cu spor PĂDURENII. Eu sunt sigur , că pădurenii au preluat de la tălică "metoda" prin care răstornă în Apeluri sentințele Tribunalelor.Justiţia nu este o Mânăstire de maici , ci este o structură în care minciuna şi şmecheria fac legea.

Huhu Rezea spunea...

@Leonard
Până în anul 2022, mai este numai un an, obișnuiește-te că solda de funcție în cuantum compus trebuie să fie mai mare decât salariul minim.
In anul 2022 toți activii vor avea din nou solda/salariul de funcție unitar/ă, în care salariul minim devine valoare de referință.
Pensionarii militari vor avea și ei solda/salariul de funcție unitar numai dacă se reia ACTUALIZAREA.

Lăsați prostiile și concentrați-vă pe reluarea ACTUALIZARII!

BONIFATIE spunea...

D-le HUHU!
Chiar dacă sunteți „negativist” („Asemenea cereri nu nu au nicio baza legală.”), din viteză ați dublat particula „nu”, pe fond aveți dreptate.
Nici unii colegi de-ai mei nu vor să înțeleagă că ne raportăm, când vorbim de aplicarea H.G. nr.1/2017, la valoarea de la primul asterix (*) din pag.2 a Anexei 1 (buletinul de calcul la decizia de recalculare) și nu la lit.a) „salariul/solda de funcție” de la pag.1 a buletinului de calcul (vezi deciziile emise de CPS a MAI).
Azi sunt 32 grade, „la umbra nucului bătrân”.