Un produs Blogger.

duminică, iunie 07, 2020

Soldele/salariile de funcție din anul 2022 nu vor mai avea actualul cuantum compus

107 comments
Incepând cu anul 2022 se intră pe coeficienții și valoarea de referință din Grila de salarizare a  Anexaei VI, Cap I din  Legea nr. 153/2017.
Soldele de funcție obținute din produsul dintre coeficienți din grilă si valoarea de referința  de 2500 lei, salariul minim pe economie din anul 2022,  sunt soldele corespunzătoare gradației 0.

Soldele/salariile de funcție în cuantum compus ale personalului în activitate cresc și în prezent conform art. 38 din L 153/2017, dar suma componentelor soldei/salariului de funcție nu poate fi mai mică decât salariul minim pe economie și mai mare decât valorile sodelor de funcție  necompuse, corespunzătoare gradației 0 din anul 2022, potrivit tabelului Anexei VI a L 153/2017. Sunt blocate, din cauza OUG nr. 59/2017, doar cresterile soldelor/salariilor  de funcție în cuantum compus ale pensionarilor militari

Incetează, astfel, brambureala din sistemul de salarizare în domeniul apărarării, ordinii publice și siguranței naționale, cea care a înghețat valoarea soldei de funcție la nivelul anului 2009, adăugând lângă ea diverse sume compensatorii pentru a avea un cuantum compus,  special pentru a bloca actualizarea pensiilor militare fără a modifica L 164/2001. Socoteala bramburiștilor a fost stricată de Legea 119/2010 și L263/2010, când pensiile militarilor au devenit contributive, până la Legea  nr. 223/2015.
Revenindu-se la pensiile militare prin Legea nr. 223/2015, primul pericol pentru paznicii bugetelor ministerelor din domeniul apărării naționale a apărut după adoptarea Legii 153/2017, lege care, pentru militari,  a restabilit rolul soldei/salariului de funcție ca element principal al soldei/salariului lunar brut, înlăturând posibilitatea de a acorda sporuri si indemnizații prin acte legislative de rang inferior..
De aceea, aceiași paznici, s-au grăbit să elimine actualizarea pensiilor militare prin OUG nr. 59/2017, de creșterile soldei/salariului de funcție din noua lege a salarizării putând să beneficieze numai militarii, polițiștii si funcționarii în activitate și viitorii pensionari militari, acestia numai până la deschiderea dreptului de pensie.

Pentru fiecare grad este un minim și un maxim al soldei/salariului de funcție.
Incepând cu anul 2022,  valoarea soldei/salariului de funcție corespunzătoare gradului crește în funcție de numărul gradatiilor pentru vechime, potrivit articoluli nr. 11 din  Anexă, reprodus mai jos. 
Solda de funcție la maxim a unui plutonier adjutant, corespunzătoare gradației 0,  va fi  în anul 2022 în sumă de 4259 lei
Solda de funcție corespunzătoare celorlalte 7 gradații va fi:
gradația I : 4259 + 3%= 4387 lei
gradația II; 4387 +3%= 4519 lei
gradația III; 4519+3%=4654 lei
gradatia IV; 4654 +3%=4794 lei
gradatia V; 4794 +3%= 4938 lei
gradația VI; 4938 +3%=5086 lei
gradația VII; 5086 +3%=5239  lei
Creșterea soldei de funcție corespunzătoare gradației VII este de 23.01% fața de solda de funcție corespunzătoare gradației 0.
Toate celelalte elemente salariale ale soldei lunare brute se determină procentual, potrivit 
Anexei VI a Legii nr. 153/2017,  din solda de funcție corespunzătoare gradației avute. 

După anul 2022, soldele/salariile de funcție corespunzătoare gradației 0 vor fi majorate prin înmulțirea coeficienților  din Grila de salarizare cu noile valori anuale ale salariului minim pe economie. 

Sper să înțeleagă toatâ lumea de ce este importantă reluarea actualizârii pensiei militare, pentru ca și actualii pensionari să beneficieze de creșterile soldelor de funcție pentru militarii în activitate, prevăzute de Legea  nr. 153/2017, și să nu ne mai lăsăm manipulați cu indici de corecție, pensii minime sau alte paleative care, în fond, tergiversează actualizarea. 
Fiecare vă puteți calcula soldele de funcție din anul 2022, corespunzâtoare numărului de gradație, solde din care s-ar actualiza noua bază de calcul a pensiei dvs, dacă se reintroduce ACTUALIZAREA.
Lăsați ifosele unor sefi de structuri asociative să se manifeste  în direcția însușirii paternității proiectelor aflate în dezbatere în Parlament și concentrați-va atenția asupra principalei revendicări, respectiv  ACTUALIZARE  într-un articol unic, în forma propusă pe prima pagina a blogului. 



Grila spldelor/salariilor de funcție, în topicul următor. 

107 comentarii:

BONIFATIE spunea...


Domnilor, am onoarea!
Articolul merge brici cu un vin roșu (fără insinuări).
Se prefigurează un viitor luminos pentru cei care, cu voia Domnului, vom scăpa de Covid 20 și 21.
Oare cine vor fi conducătorii astrali din anul de grație 2022?! Asta chiar că este o mare dilemă.
Dacă vor masacra (ca pe altele) și Legea nr.153/2017, înainte de a intra în vigoare, după încheierea cincinalului 2017-2021, atunci chiar că ne trebuie un nou 1989.
Oricum apreciez, și cred că nu sunt singurul, modul detaliat în care ne lămuriți din nou cu actualizările. Cei care am muncit mult și suntem „galonați” vom trăi un „trai pe vătrai”.

ifrim spunea...

Incepând cu 2022 terminare în 2024 mulți dintre noi nu mai prindem noile grile!Care este diferența între gradația I și VII dacă toate se majorează cu același procent de 3%?

ifrim spunea...

Scuze,mi-am revenit,ce rezultă din gradația anterioară se mărește cu 3% șamd!

Huhu Rezea spunea...

D-ta nu prea ești deloc în temă cu actualizarea și L 153.
Actualizarea ar trebui sa inceapă imediat cu valorile soldelor de funcție corespunzatoare anilor 2018-2020, potrivit art. 38 din L 153.
Actualizarea pentru anii 2021 și 2022 ar urma sa se se facă fiecare separat.
Important este să promovăm reluarea imediată a actualizarii, nu peste 2-4 ani.
Te rogmai citeste o data topicul!

Alex spunea...

Domnule Dogaru si ceilalti care reprezentati pensionarii militari la intalnirea cu reprezentantii guvernului,este probabil prima data cand puteti merge cu lectia facuta de nota 10.
Aceasta este solutia cea mai buna pentru toata lumea.Nu mai puneti pe masa toate aiurelile.Dumneavoastra prezentati-o in forma care apare pe blogul d-lui Huhu Rezea ,care a si conceput-o.
Nu v-ati plictisit sa vi se spuna amatori? Lasati deoparte mandria si orgoliile personale si faceti odata ceva ca lumea pentru toti.

kostas spunea...

Sa presupunem prin absurd ca ne vor actualiza si noua pensiile, in 2022,ce gradatii vor fi luate in considerare, cea de pe decizia de pensie, adica gradatia 7 = 42% sau pe cea din legea 153, adica gradatia 7 = 21% ? Adica pensionarii care au pe decizie 42% o sa aiba 21%?

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Ei vor aplicarea peste cativa ani pentru ca multi sa numai aâapuce ziua aceea. Cat sadism, ce inimi de piatra, cata rautate si venin fata de cei napastuiti, bolnavi, batrani si saraci!

Huhu Rezea spunea...

Reluarea actualizării presupune tranferarea tuturor cresterilor soldelor de grad si de functie din art. 38 si Anexa VI ale Legii 153/2017 în calculul bazei de actualizare a pensiilor militare.
Dacă sumele rezultate din aplicarea gradațiilor la minimul/maximul soldei de funcție reprerzintă noile valori ale soldelor de funcție în anul 2022... acestea se aplică și în actualizarea pensiilor militare.

Gigi spunea...

Mã bucur,d.le H ca aţi adus în actualitate ACTUALIZAREA pensiilor militare,CONFORM cu prevederile L.153/2017,aşa cum este firesc dupã ce au fost inghetate,stim noi de cine,dupã lovitura de upercut datã de politic cu ai noştrii de prin ministere,aşa zişii guleraţi.
Mãcar acest termen sã fie respectat,iar dacã va fi mai devreme nu poate decât sã fie benefic pt.noi care ne-am sacrificat tineretile pt.a ne pregati sã ne aparam ţara la nevoie.
Vãd mult scepticicism în comentarii,dar este de înţeles la câte nedreptãţi am fost supuşi din 2010 şi pâna în prezent,iar un proiect de lege aflat în malaxorul parlamentului nu face altceva decât sã prelungeascã boala,cu actualizare toooocmai prin 2025.
Se pare cã duşmanii noştri nu sunt numai politicul,guleraţii etc,ci şi unele dintre asociaţiile,aşa zise ale noastre care ne reprezintã în frunte cu ANCMRR,care nu au fãcut nimic sã inceteze aceastã bãtaie de joc,pt.simplul motiv,acela de a nu-şi pierde privilegiile obţinute.Lupta fracticidã nu duce la nimic bun pt.majoritate,ci nu face altceva decât sã prelungeascã boala.
Se pare cã şi instanţele au înţeles şi incep sã decâlceasca iţele amalgamului de OUG,legi etc.
Sã sperãm cã cineva le va da mintea politicienilor şi celorlalţi factori de decizie,acelora amintiti mai sus şi sã facã in aşa fel sã inceteze bãtaia de joc odatã pt.totdeauna.




Leo spunea...

În acest moment , nimic nu este cunoscut privitor la actualizare. Totul este o zvonistiscă și niste incercări eșuate făcute doar din rațiune electorală.
F&M a reușit performanța ca să introducă o nouă lege a pensiilor militare prin care toate pensiile recalculate se înjumătățeau la 01.01.2016. Apoi , după numai 1 an și și 9 luni , prin licheluța lov și oug 59 ,același F&M a eliminat actulizările . Apoi prin uog 114 , prin același F&M prin Art. 84 din oug 114 a ÎNGROPAT definitiv orișice speranță de actualizare a pensiilor în raport de soldele de funcți și/sau grade militare. Deci , cu 65% majoritate parlamentară și la guvernare de 8 ani ( mai puțin cele 6 luni din 4.11.2019) , F&M și-a bătut joc de pensiile militare prin care le-a castrat estapă de etapă. De aceea , acum tabelul prezentat în topic este "cal verde pe perete" , este un fel de amăgire.
VOM VEDEA , pe 01.07.2020 ce le poate pielea şi acestora care sunt la guvernare din04.11.2019 şi care au promis prin vocea lui CIUCĂ că în 6 luni vor preyenta o oug de soluţionare a problematicii create de F/M în domeniul pensiilor militare.
ON VERA
AMR 22 zile

CEZAR spunea...

@/Leonard....,
Tragi tare si cu multa perfidie ..la propaganda de partid pnlpdelizda !
Daca eram pe manuta lu Olguta ..eram acum super multumit !
Ciuca ii adevarat are o sansa pentru a ramane in Istoriografia militara !
Tu ..nu !

Iulian Mareș spunea...

Până acum OUG) Ciucă ar fi trebuit să fie pe fluxul de avizare!

Îmi place că ești scepticul cel mai optimist, pt că lași să se întrevadă "Se poate și mai rău!". 👍😂😜
🆘: 🚔 sau 🚑....

Huhu Rezea spunea...

De la Ciucă nu aștept nimic, câtă vreme el și consilierii lui juridici nu sunt în stare să impună la DFC și CPS aplicare corectă a legislației privind actualizarea în anul 2017 și calculul sporului OMM după 15 sept 2017.
Dacă se va intămpla ceva cu actualizarea anul acesta.. se va întâmpla în Parlament până la alegeri, ca o șicanare a actualei puteri.După alegeri, slabe speranțe.

Leo spunea...

Iar dacă CIUCĂ se va ține de cuvânt , atunci te rog să-l ierți pe Flavius de lada de bere Germană.......

Huhu Rezea spunea...

Flavius ar fi tebuit să câștige la Bacău, solda lui de funcție în cuantum compus fiind mult mai mică în anul 2017 decât salariul minim pe economie de 1450 lei.

monteoru spunea...

Unul striga cat il tine borjogii:mincinosii mei sunt mai putin mincinosi decat mincinosii tai.Si guvernul PNL cat si Parlamentul PSD poate dar nu vrea sa lichideze neajunsurile legii actuale a pensiilor militare.Fiti cinstiti cu voi si nu incercati sa denaturati realitatea.Ciuca nu va face nimic.El e intepenit in corvete,rachete etc.

kostas spunea...

Nu m-ai inteles! Daca eu acum in decizia de pensie am gradatia 7, adica 42%(6% intre trepte, adica 7x6=42) din functie, la actualizare, dupa dupa 2022, cand in legea 153 gradatia 7 reprezinta 21%,cu ce procent imi mareste valoarea functiei din tabelul din lege, cu 42% sau 21% ?

Huhu Rezea spunea...

Ti-am răspuns, dar nu înțelegi!
Actualizarea bazei de calcul a pensiei se face la valorile soldei de funcție corespunzătoare gradatiei în procentele noii legi.Gradațiile intră in valoarea soldei/salariului de funcție, potrivit art. 11 din Anexa VI.

Gigi spunea...

Două adevăruri spuse de cei care au scris mai sus:
1.dacă nu se va face(actualizarea) până la alegerile din toamnă,sunt slabe speranțe că după alegeri să se mai facă!Așa este avem experiența anilor trecuți.Ba din contră,se pot întâmpla și mai rău,vezi OUG 59 & 114!!!!
2.Toți au mințit în ce ne privește,indiferent de culoarea politică!
Și ca să adaug ceva și de la mine,sper că dușul rece de anul trecut de la alegeri, să-i fi trezit pe cei care aspiră la fotoliul puterii,că planul de acasă nu se potrivește cu cel din târg,s-a văzut.Așa căăă...aviz amatorilor!

Huhu Rezea spunea...

După ce a fost trădat de 4 milioane de pensionari, care nu au vrut să mai fie catalogați pesediști, chiar dacă PSD le-a mârit efectiv pensiile cu 36%, urmând a mai primi 40% în toamnă, este greu de crezut că se vor mai bate pentru 200 000 de pensionari militari.Decât dacă vor să-i afunde și mai mult pe liberali.
Sunt sigur că, dacă Parlamentul va adopta actualizarea, după dezbaterea celor 2 proiecte de lege, Guvernul va proroga aplicarea actualizării prin OUG.

Stelian P. spunea...

@Huhu
Cei 4 milioane de pensionari pesedisti au votat cu PNL ? Tare glumet sunteti.

brenda spunea...

DL H pensia mea o primesc de la MI, sa inteleg ca intra la revizuire? mai precis a sotului obtinuta in 1987 recalculata in 2010 pe lege 263 si apoi pe 223 cand a fost jumulita , gradatia era 7 deci se va recalcula in ce sens ,sau ce ? cu multummiri

brenda spunea...

Ma refer la ordonanta de urgrnta 75\2020 asta ar insemna si o actualizare deci cum o afecta ce am in plata, cu mii de multumiri

brenda spunea...

pai aaa se urmmareste

Viorel spunea...

Domnule Kostaș, domnul Huhu Rezea v-a dat mură în gură și Anexa nr. VI (pentru a vedea la ce pct. vă încadrați în momentul ieșirii la pensie), inclusiv art. 11 pct. 4 din Legea nr. 153/2017 pentru a vă stabili gradația. (Uitați de gradația a VII-a x 6%, ea pentru dv. rămâne doar pentru confirmarea vechimii. Calculul se face pe noua lege deci dacă ați avut gadația a VII-a aceasta se înmulțește cu 3 %.)
Ex.: Vă aflați la pct. 8 = funcție corespunzătoare gradului de colonel = valoare soldă la maxim = 6.844 lei. Dumneavoastră ați avut gradația a VII-a.
Rezultă: 6.844 x 3 = 205, 32 lei, prin rotunjire în minus = 205 lei;
6.844 + 205 = 7.049 lei;
7.049 x 3 = 211, 47 lei, prin rotunjire în minus = 211 lei;
7.049 + 211 = 7.260 lei.
Continuați calculul până ajungeți la gradația a VII-a sau care ați avut-o dumneavoastră.
Puteți merge și prin înmulțire direct 6.844 x 21 (care înseamnă gradația a VII-a x 3) + 6.844 = 1.437,24 + 6.844 = 8.281,24 adică 8.281 prin rotunjire în minus. Făcând calculul separate, puteți ieși cu puțin mai mult dacă rotunjirea este pe plus.

Huhu Rezea spunea...

@St P
Așa întelegi d-ta?
Cei 4 milioane nu au mai votat cu PSD ori nu s-au prezentat la vot.

Huhu Rezea spunea...

Ordonanța 75/2020 nu se aplică soțului pentru că el a fost militar, nu polițist.

Huhu Rezea spunea...

Dacă nu faci cerere de revizuire la decizia primită în 2016-2017, nu a să-ți revizuiască nimeni pensia potrivit fostului art. 60

Huhu Rezea spunea...

@Viorel
Prin aplicarea procentului de 3% la valoarea gradației anterioare, solda de funcție corespunzătoare gradației 7 crește cu 23,01 fața de solda corespunzâtoare gradației 0, nu numai cu 7 x 3= 21.

Sorina spunea...

Ar trebui sa o aplice si la mapn si la militari.Mi dece nu?

Viorel spunea...

Domnule Cătălin, considerațivă SPECIAL pe dumneavoastră ca persoană în familie și societate, pensia noastră conform legii și Deciziei de pensie se numește pensie militară de stat, nu pensie SPECIALĂ.

Gigi spunea...

Asta cu trãdarea celor 4 mil.cãrora le-au marit pensiile,era de aşteptat.
Cred cã am fost printre putinii care au anticipat cã se va întâmpla aşa,nu de alta,dar românul are o cutumã,aceia cã uitã cam repede cine i-a fãcut bine,este credul şi are trãdarea in sânge.Îmi pare rãu cã spun astfel de cuvinte faţã de concetãţenii mei,dar este un adevãr dureros pe care cu greutate o spun din când în cãnd.
Am spus încã asta de când femeia cu parul de foc a început ofensiva asupra noastrã cã socoteste greşit,cã sunt unele categorii sociale care indiferent cât le vor da,la vot o sã voteze altceva.Şi iatã cã am avut dreptate.
Nu vor da atenţie celor 200.000? Sã nu dea,dar buturga mica rãstoarnã carul.

Da,aşa este,OUG-Ciucã este de sine înteles cã va fi amânatã dacã unul din cele douã proiecte va fi adoptat.
Ar juca de bucurie cei ce nu ne vor binele,mai ales dacã s-ar adopta cel care prevede ACTUALIZARE prin 2025.
Unii s-ar multumi cã le-ar da nişte bani rapid,care peste 5 ani nu ar mai valora nimic,în loc sã luptãm sã se revinà la actualizare cât de curând.


Huhu Rezea spunea...

@Gigi
De acord, oamenii proști și neinformați, nu vorbim de cei interesati ori afiliați politic, nu sunt capabili să inteleagă cine le vrea binele si cine le vrea răul. Cum crezi că au ieșit președinți, cu repetir, indivizi ca Băse și Klaus?

Sorina spunea...

In ordonanta 75/2020 spune revizuirea pensiilor militare asa ca vom vedea.fara alte precizări adica cu trimitere la art 65 din lege 223

spiritul lui Haret spunea...

Huhule se putea tu sa nu gasesti scuze pesedeului?Pentru asta pesedeul nu face nimic favorabil pensionarilor militari ca nu au fost votati la europarlamentare?Dar pentru cei 46% la parlamentare ce sula lui Avram Iancu a facut?Hai sa fim seriosi.Nu s-a vrut fiindca s-au
gandit ca pierde voturi in alta parte.In alta ordine de idei daca ar tine neaparat sa fie marite pensiile la civili cu 40% ar da jos guvernul Sica si ar trece el la guvernare.Stand in asa zisa opozitie vrea sa scoata castanele din foc cu mana liberalilor.Ii ameninta pe liberali cu cenzura de ochii lumii .

Viorel spunea...

Aveți perfecta dreptate, calculul prin înmulțirea directă adică, 6.844 x 21 (care înseamnă gradația a VII-a x 3) + 6.844 = 1.437,24 + 6.844 = 8.281,24 adică 8.281 prin rotunjire în minus pică. Am sesizat eroarea. Înmulțirea și adunarea etapizată în funcție de gradație va da valoarea reală a soldei.

kostas spunea...

Dl.Viorel, nu trebuia sa faceti atata calcul, deoarece cunosc foarte bine algoritmul. Sa va explic de ce am pus intrebarea. In 2010 cand s-a dat legea 284, a salarizarii unice, eu aveam deja gradatia 7 x 6% adica 42%. In legea 284 la anexa 7 se prevedea gradatia 7 x 3% adica 21% , cu 3% pentru fiecare gradatie, ca in legea 153. Totusi eu dupa aplicarea legii 284, am continuat sa am 42% in anul 2011 si pana am iesit la pensie am avut 42%, iar pe decizie tot 42%. Deci, chir daca s-a schimbat de la 6% la 3% valoarea unei gradatii, in 2010, cei care au avut inainte de legea 284 de exemplu 42% au ramas cu 42%, cazul meu, iar pe decizie tot 42% am. Nu stiu daca am fost clar. Eu cred ca cei care sunt la pensie vor ramane cu valoarea gradatiilor, in procente cum au pe decizie si nu se vor injumatati.

ifrim spunea...

Știe cineva cifra exactă a numărului de asociații ale rezerviștilor militari?Dacă în statutul lor scrie că sunt de utilitate publică primesc fonduri de la ministerul arondat?Dacă se mai înființează câteva nu că nu vor fi bani de actualizare,nu vor mai fi fonduri pentru plata pensiilor curente.Să treacă pe autogestionare din cotizațiile membrilor caci sunt prea multe și d'aia nu le convine unirea sub o singură insignă!

Stelian P. spunea...

@Huhu
Tradarea apare cind ai depus un juramint, cind ti-ai asumat o obligatie etc. Unde vedeti dvs. tradare la pensionari ? Ce obligatii au ei fata de un partid (oricare ar fi el)? Ii faceti la gramada prosti si neinformati. Nu credeti ca e prea mult ? Milioanele astea au dreptul sa voteze sau sa nu voteze, sa judece cum doresc iar dvs. nu aveti dreptul sa-i jigniti deoarece nu voteaza cum vreti dvs. Poate ca altii au fost mai convingatori decit pesedistii si pesedistii sunt vinovati ca nu s-au facut intelesi. Prostia e la ei.

Călugărul spunea...

Cimitirul e plin de optimiști actualizarea din 2022 e sigura pentru toți după ce vom fi acoperiți cu pământ!

Huhu Rezea spunea...

@St P
Chiar așa! Dar ce obligații are PSD fața de ei? Să le mărească Cîțu și cu Barna pensiile.
Ei au dreptul să voteze cum se nimerește, iar eu am dreptul să le spun că au fost proști, când au votat bețivi și klaustrați în funcția de președinte al țării.

Huhu Rezea spunea...

@Iceparu
Nu te mai ascunde, buzoianule, sub alte nume, că tot se văd GP -urile în textele pe care le creezi.
Uite, vezi, pentru cele 46% la parlamentare, vot dat acum patru ani, au si acum speranța că, după ce le-a mărit punctul de pensie cu 36%, ar urma să primească in septembrie încă 40%.
Dar, pentru ca au votat klaustratul și urmasii lui Băse, anul trecut, acum tremură că Covidul și Cîțatu' le amână toată legea pensiilor, votată deja de PSD.

Huhu Rezea spunea...

@Călugăre
Grijă mare... să nu te prindă Covidul în horă!
Doar atât ai înțeles tu din acest topic?
Actualizarea s-ar putea aplica si acum... dacă ar fi lege. Dacă nu este lege de actualizare, nu se va aplica nici an 2022 și acest topic este valabil numai pentru activi.
Atunci se dezbracă solda de funcție a activilor de toate elementele salariale introduse în ea prin legislația de după anul 2009. Asta am vrut eu să subliniez prin acest topic, pentru a înțelege toți pensionarii militari de ce este nevoie urgentă de ACTUALIZARE, fără indici de corecție, fără recalculări, fără Anexe cu pensii minime

Leo spunea...

27

Viorel spunea...

Păi domnule Kostaș, noi ne zbatem de ani de zile (prin comentarii) să se aducă un echilibru și echitate în pensiile militare plecând de la premiza că indiferent de anul ieșirii la pensie, la grade, funcții, vechime egală, pensiile să fie egale (aproximativ egale cu mici diferențe și am dat ca ex.: unul are Autorizație de acces la documente clsificate nivel Secret = 12%, celălalt Strict Secret = 14% ). Atunci vă întreb, dumneavoastră (ex. dat) și eu, amândoi: Funcție corespunzătoare gradului de colonel = valoare soldă la maxim = 6.844 lei. Dumneavoastră vreți să vi se aplice gradația a VII-a (7 x 6%=42%) pentru că așa scrie în Decizia de pensie. Mie însă, să mi se aplice tot gradația a VII-a (7 x 3%=21%) pentru că așa VA SCRIE în Decizia mea de pensie. Unde este echitatea, egalitatea, etc.
Atunci vă întreb, NU VREȚI CA ȘI VALOARE SOLDEI LA MAXIM PENTRU FUNCȚIA GRADULUI DE COLONEL SĂ RĂMÂNĂ LA FEL CA ȘI ÎN Decizia de pensie pe care o aveți acum ? Rezultat final / mărire pensie = 0.
Dacă nu ați citit atent Subiectul dezbaterii, redau din postarea domnului Huhu Rezea: „Sper să înțeleagă toatâ lumea de ce este importantă reluarea actualizârii pensiei militare, pentru ca și actualii pensionari să beneficieze de creșterile soldelor de funcție pentru militarii în activitate, prevăzute de Legea nr. 153/2017, și să nu ne mai lăsăm manipulați cu indici de corecție, pensii minime sau alte paleative care, în fond, tergiversează actualizarea”.
Deci în momentul reluării actualizării pensiei militare, dați puțin cu stânga și primiți mai mult cu dreapta.

Leo spunea...

L. 223 este o lege SPECIALĂ , care are prioritate la interpretare.
Pensia dobândită în baza unei legi speciale , este o pensie specială.

Stelian P. spunea...

@Huhu
Daca altii o sa spuna ca votantii lui Veorica sau ai lui dr. Ponta sunt prosti sper ca nu va simtiti jignit.

Viorel spunea...

M-ați înțeles greșit. Eu mă consider SPECIAL prin ceea ce am fost și sunt, prin ceea ce las în urma mea (familie și societate), prin faptul că am cu ce mă mândri.

Huhu Rezea spunea...

Nu știu de ce te ataci tu, că te-am băgat la categoriile interesați sau afiliati, nu la prosti.
Niciunul din oponenții lui Băse sau Werner,respectiv Năstase, Geoana, Ponta sau Veorica nu sunt betivi sau klaustrati. România era departe dacă primii 3 ajungeau presedinți.
Incultura politică din Romania a ales după chipul si asemănarea ei.Aici te includ si pe tine!

kostas spunea...

DL.Viorel, nu ca asa vreau eu, dar toate legile de actualizare spun ca se actualizeaza ori de cate ori se mareste functia sau gradul, iar celelalte elemente se actualizeaza in functie de acestea, in procentele prevazute in decizia de pensie, pe care le-a avut respectivul la iesirea la pensie.Daca ar fi altfel, atunci ar trebui nu numai gradatia sa se schimbe ci si valoarea unur sporuri, care acum sunt mai mari, sau adaugarea altor sporuri pe care nu le-ai avut la iesirea la pensie.Acest lucru nu s-a prevazut in nici-un proiect de lege, in toate proiectele se specifica clar ca actualizarea se face numai la schimbarea cuantumului functiei sau al gradului, iar celelelte elemente in procentele din decizie. Dar nu vreau sa supar pe nimeni, de aceea cel mai bine e sa asteptam pana la actualizare, daca va fi si atunci vom vedea.

Leo spunea...

Tocmai la PRO TV la știri a spus că pe 01.09.2020 se vor majora cu 10% TOATE pensiile , inclusiv cele militare , cele ale judecărorilor , etc..

Huhu Rezea spunea...

Se poate @Leonard să iei o asemenea plasă?
Cei de la PRO tv nu știu că pensiile magistraților sunt calculate si în puncte de pensie, partea contributivă, iar cele ale militarilor, fiind necontributive, nu au niciun punct de pensie.

kostas spunea...

Toti specialii, sug de la 2 oi Primesc o data marire si indexare la pensia pe contributivitate si alta data indexare cu inflatia la partea speciala. Numai noi militarii suntem singurii pensionari din tara asta cre sunt cei mai dezavantajati, primim numai indexare cu rata inflatie. Suntem singurii pacalici. Nesimtire si bataie de joc se numeste asta.

Huhu Rezea spunea...

Nu este chiar asa! Totalul pensiei rămâne același. Cu cât crește partea contributivă, prin mărirea valorii punctului de pensie, scade partea necontributivă suportată de la buget.

kostas spunea...

N-am stiut.

monteoru spunea...

Huhule ce treaba au aici fostele GP?Ce treaba are faptul ca unul e buzoian sau altul e clujan?Te supara ca PSD e vazut ca e identic cu PNL?Se stie ca esti propagandist al PSD-ului si nimeni nu-ti face o culpa din asta.Ce irita este ca tu cauti scuza PSD-ului cu orice pret.Ca sa fie clar.PSD e la fel de vinovat ca si PNL pentru inechitatile din sistemul pensiilor militare. La fel ca si PNL ne-a mintit si continua sa ne minta cu gratie.Dovedeste ca nu minte.Ce il impiedica pe PSD sa dea jos guvernul liberal,sa preia el guvernarea si sa mareasca punctul de pensie la 1725 lei?Raspunsul il stii.

Gigi spunea...

Profesore@
Mai rãruţ cã-i mai drãguţ!:-D

Iulian Mareș spunea...

Huhu,
Parcă nu as aș crede....
Zegrean, ....macar asta nu a lucrat umăr la umăr cu torționarii precum Taica Lazar, înălbitorul cu Clor al Robotului!

Huhu Rezea spunea...

@Mareș
Dacă nu crezi citește art. 85 di Statutul magistraților.
Totalul pensiei de serviciu pentru magistrați crește prin actualizarea cu creșterile salariilor magistraților în activitate. Din acest total se deduce pensia contributivă.

Iulian Mareș spunea...

Gigi,
adaug: kiar spre deloc! :))
Nesimtirea lui este vecina cu infatuarea!

Iulian Mareș spunea...

Pensionarii sunt din ce in ce mai coerenti si uniti!
"Legea 127 are un an de când a fost promulgată, a fost semnată de preşedintele României, toate partidele au fost de acord. Cum are curajul domnul Cîţu să vină la televiziune şi să spună că această lege este neconstituţională? Să-i fie ruşine domnului Cîţu pentru că toţi parlamentarii au votat legea. De ce nu au spus atunci că este neconstituţională? Noi, parlamentarii, i-am suportat destul de 30 de ani şi ne-au umilit cu pensiile. Cum este posibil?"

Iulian Mareș spunea...

Un camarad comenteaza pt sustinerea pensionarilor civili si in favoarea celor militari!
*Domnia sa mai posteaza si pe aici! Felicitari pt curaj si verbul postarii!

"Stelian Palass
Se vor alinia și pensionarii militari ,cei invalizi și cei care au pensii sub nivelul de trai . Nu mă refer la acei pensionari militari care și-au tras pensii cum au vrut ei . Am dansat cu moartea acum 30 de ani la vârsta de 20 ani la ordinul MApN în CC București , când unii parlamentari stăteau ascunși pe sub paturi pe la cătunele lor și acum conduc România ???? , pentru ce ???? .
NU VĂ JUCAȚI CU FURIA POPORULUI ROMÂN ,NU VĂ JUCAȚI . Că o să cereți milă în genunchi așa cum au făcut-o unii în 1989 și acum au ajuns la butoanele țării."

valica spunea...

Reporterul de la Protv, este sigur unul din aia care a primit sinecura din partea guvernului, care a alocat 40 de milioane de euro din fondul de rezerva pentru presa pe perioada pandemiei, si va avea si plus +50% la pensie , asa ca "vorba volens" dar noi nu mincam zburatoare.

Leon spunea...

Nici Comisia de Aparare, in sedinta de astazi NU are pe ordinea de zi cele doua proiecte privind pensiile militare de stat..!

Huhu Rezea spunea...

Topicul acesta poate fi de interes și pentru cei care, invocând HG nr.1/2017, pierd timpul prin instante să le măreasca CIF x 197,33 din componenta soldei/salariului de funcție în cunatum compus, definit de legile și ordonanțele de după anul 2009.
In 2009, solda de funcție avea, într-adevăr, un cuantum unitar, așa cu îl avea din nou din anul 2022, dar cu alți coeficienți și cu altă valoare de referință.
Până atunci, solda/salariul de funcție, are din anul 2010, pe lângă valoarea unitară din 2009 si o serie de sume compensatorii, introduse în ea prin OUG nr. 1/2010 si L 285/2010, reprezentând sporuri si indemnizații care nu se mai regăseau în soldele /salariile lunare reglementate în legislatia cadru de după 2009.
Această componență compozită s-a pastrat, an de an, până la L153/2017, iar după această lege a continuat să subziste cu valoarea minimă impusă de L 152/2017 si OUG nr. 56/2017, respectiv salariul minim pe economie.
Potrivit art. 38 din L 153, valoarea soldei de funcție în cuantum compus se majorează anul, valoarea ei minimă urmând să ajungă în anul 2022 la suma de 2500 lei, sumă care devine valoare de referință pentru calcularea noii valori unitare a soldei/salariului de funcție prin înmulțirea cu coeficienții din Grila de salarizare din sistemul de apărare.
Instanțele, inclusiv ICCJ, nu pot să modifice componența legală a soldelor/salariilor de funcție numai pentru că o Hotărâre de Guvern din 2017 a spus ca valoarea ei, fără alte sporuri, nu poate fi mai mică decât salariul minim pe economie.
Cel mult se poate admite că întreaga soldă de funcție în cuantum compus, nu numai. vrs x 197,33 lei, nu poate fi mai mică decât salariul minim pe economie.
Doar militari precum @Flavius Cornelius a căror soldă de funcție în cuantum compus din baza de actualizare a decizia de actualizare din 2017 era mai mică de 1450 lei este îndreptățit să ceară în instanță reluarea calculului bazei de actualizare a pensiei.
Toti cei care vântură Sentințe ale unor tribunale, că li s-a admis calculul actualizarii cu solda de funcție fără alte sporuri la valoarea de 1450 lei, să facă bine să citeasca Nota de calcul a actualizării din 2017 si să compare valoarea soldei/salariului de funcție în cuantum compus cu 1450 lei, ca să intrevadă ce se va întâmpla în apelurile care vor judeca acele sentințe.

Leo spunea...

Se confirmă ceea ce ai spus. DIN PĂCATE !
La Curtea de Apel IȘ în dos. 6924/99/2018
Dar să mai vedem și alte Curți de Apel cât de unitară va fi practica lor....

ghurse spunea...

@Profesor...Aceleasi caracteristici sunt aplicabile si legii pensiilor civile.

Burebista spunea...

Domnule Huhurez, a-ți uitat de sporul pt toți cei din apărare și ordine publica de 7,5% care se adaugă La exemplul dat de dvs..
Art. 19. -
Pentru realizarea prerogativelor constituționale de apărare, ordine publică și securitate națională, personalul militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalul civil beneficiază de majorarea soldei de funcție/salariului de funcție/salariului de bază cu 7,5%.
Precum și de sport ul de 12,5% pentru cei care lucrează în structuri centrale din ministere...
23. - Jurisprudență
Personalul militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalul civil care sunt încadrați în structurile centrale ale instituțiilor din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională sau în structuri militare ale NATO sau UE dislocate pe teritoriul României, beneficiază de majorarea soldei de funcție/salariului de funcție/salariului de bază cu 12,5%.

Burebista spunea...

Corect, domnule Huhurez. Parcă este și o decizie CCR care a stabilit clar acest lucru.

Huhu Rezea spunea...

Nu am uitat nimic!
Nu ti-e clar că exemplul se refera numai la solda de functie corespunzătoare adjutantului, în anul 2022, nu la întreaga soldă lunară brută a adjutantului?
Nu mă hazardez să calculez eu solda lunară brută a militarilor... din anul 2022.
Grila se referă numai la valorile numerice ale soldelor/salariilor de funcție, determinate prin înmulțirea coeficiențiilor de funcție cu salariul minim pe economie din anul 202 In anii următori, soldele de funcție corespunzătoare gradației 0 se calculează cu aceiași coeficienți, dar cu valoarea anuală a salariului minim din acei ani.
Celelalte drepturi, între care pot fi cele de care amintești d-ta, se calculează din valoarea soldei de funcție corespunzătoare numărului de gradatie.

Burebista spunea...

Sporurile despre care am scris eu mai sus fac parte din solda de funcție valabilă în 2022.
Exemplul dat de dvs este pentru un plutonier adjutant cu studii superioare...
Asta cu studiile superioare este o țeapă la fel cum este și cea dată polițiștilor prin OUG 75 cu creșterile din urma...
Sporul pentru studii superioare se acorda doar celor care își desfășoară activitatea pe o funcție care prevede prin fișa postului studii superioare!!
Ori 90 % din funcțiile de subofițeri sau agenți nu prevăd studii superioare ci doar cele liceale și post liceale..
Va spun sigur ca sporul de 7.5 % face parte din solda de funcție din 2022 pentru ca la mine este inclusă. Nu știu de celalalt spor de 12, 5 pentru ca nu am lucrat în aparatul central dar cu siguranță este și acela inclus în SF 2022.

Huhu Rezea spunea...

@Pompiliu
Complet greșit.
Soldele de funcție corespunzătoare gradației 0, cu un minim sau un maxim, din Grila de salaruzare a Anexei VI, nu mai includ nimic în ele, începând cu anul 2022.
In prezent, ne aflăm în perioada tranzitorie de la sllda de funcție în cuantum compus la solda de funcție în cuantum unitar.
Subliniez încă o dată, că văd că nu înțelegi. In acest topic discutăm de solda/salariul de funcție, nu de solda lunară brută. Nu mai amesteca termenii.

mircea spunea...

Monteorule...PSD nu poate guverna ,fiindca il impiedica fizicianul de renume mondial numit JOHANNIS| Ati votat JOHANNIS ,asteptati va la mai rau|

BONIFATIE spunea...


Are dreptate d-l LEO, în parte, și berbecul de la pro...toplasmă, magistrații militari.
Ceilalți militari, când vor trece iar pe Legea nr.263/2010. Până atunci ne dau... cu virgulă.

Burebista spunea...

Cred ca dvs nu înțelegeți ce am scris eu...
Salariul/solda mea la nivel 2022 trebuia sa fie 5404 lei. În asta este și sporul de 7.5 %. Salariul/solda de funcție din 2018 a fost 2954 (cu tot cu sumele compensatorii) dar fără gradația 564 lei și grad 395 lei.. 1/4 din diferența dintre SF 2022 a fost 613 lei brut. 5404-2954=2450:4=612,5.
Cresterea SF în 2019 2954+613= 3567 SF în 2019... La 3567 s a adăugat gradația 564, grad 395 și celelalte sporuri condiții grele, noapte, sdsl. Rezultatul Solda/salariul brut la care s a adăugat compensația pentru contribuția sociala..
Deci în SF 2022 este inclus și sporul de 7.5 %...
Sf a mea din 2022 la gradație 0 era pe grila 4087 plus gradații (VII)= 5026,5+sporul de 7.5% =5403.5
Deci este asa cum am spus eu...

Huhu Rezea spunea...

@Pompiliu
Dacă nu pui mâna să citești tot Capitolul 1 din Anexa VI a L 153/2017 eu nu mă pot înțelege cu d-ta.
Nu pieerzi nimic în anul 2022, dar acele sporuri vor intra în solda lunară brută, nu în solda de funcție.

Burebista spunea...

Citiți cu atenție art. 19 și art 23 și veți vedea ca eu am dreptate. Solda/salariul de funcție în 2022 include și acele sporuri în afara de gradație...
Din acea solda se vor calcula sporurile în procente ce nu vor putea depăși 30% parca, sporuri care se vor adăuga la solda de funcție calculata cum am spus eu, plus solda de grad si abia atunci vorbim despre solda total bruta din care se vor retine contribuțiile și impozitul...

Burebista spunea...

O sa va trimit pe mail și o poza din fisa de calcul a pensiei sa vedeți ca am dreptate..

Huhu Rezea spunea...

Definițiile si explicațiile diferentierii soldei/salariului de funcție sunt cele de mai jos, din Cap II al Anexei VI a L 153/2017.
Ele sunt valabile pentru cadrele în activitate.
Cum vor fi ele transpuse în actualizarea pensiilor militare vom vedea dacă se aprobă ACTUALIZAREA.


Art. 3. -
(1) Personalul militar are dreptul la soldă lunară.

(2) Solda lunară se compune din solda de funcție, solda de grad, gradații și, după caz, solda de comandă, indemnizații, compensații, sporuri, prime, premii și din alte drepturi salariale.

Art. 4. - Jurisprudență
(1) Polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare au dreptul la salariu lunar.

(2) Salariul lunar se compune din salariul de funcție, salariul gradului profesional deținut, gradații și, după caz, salariul de comandă, indemnizații, compensații, sporuri, prime, premii și din alte drepturi salariale.

Art. 5. -
(1) Soldele de funcție, respectiv salariile de funcție sunt diferențiate în raport cu nivelul studiilor, pregătirea profesională, atribuțiile ce revin fiecărei funcții, solicitările la efort, complexitatea și gradul de răspundere cerut de îndeplinirea acesteia, precum și cu eșalonul la care se desfășoară activitatea, prevăzute în prezenta anexă la cap. I.

(2) Pentru personalul militar, precum și pentru polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, soldele de funcție corespunzătoare gradelor militare și nivelului studiilor, respectiv salariile de funcție corespunzătoare gradelor profesionale și nivelului studiilor sunt prevăzute în prezenta anexă la cap. I.

(3) Soldele de funcție/Salariile de funcție și nivelul studiilor pentru funcțiile de comandă, respectiv de execuție ale personalului militar pe grade militare, respectiv ale polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, pe grade profesionale, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, în limitele prevăzute în prezenta anexă la cap. I, în raport cu eșalonul la care se desfășoară activitatea.

(4) Solda de funcție se acordă de la data prevăzută în ordinul de numire. Pentru persoanele chemate sau rechemate în activitate, solda de funcție se acordă de la data prezentării la serviciu.

(5) Salariul de funcție se acordă de la data prevăzută în ordinul/dispoziția/decizia de numire. Pentru persoanele nou-încadrate sau reintegrate în rândul polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, salariul de funcție se acordă de la data prezentării la serviciu.

Art. 6. -
Solda de funcție, respectiv salariul de funcție sunt prevăzute în prezenta anexă la cap. I.

Viorel spunea...

Domnule Leonard, am citit Hotărârea Tribunalului Iași nr. 451/2019 a domnului Munteanu Constantin care i-a dat câștig de cauză numai că la C.Ap.Iași a pierdut.
Acesta este un caz, dar ce ne facem cu parte dintre procurorii și judecătorii de la CCR în jos până la Tribunal și invers în anumite procese. De ce la EI TOT TIMPUL ESTE „DA” sau „NU” ÎN FUNCȚIE DE AVANTAJ și noi o primim mereu în barbă.
Vedeți zilnic la TV și citiți în presa online despre scursurile societății începând de la cel mai înalt nivel și terminând cu omul simplu. Dacă omului de rând când greșește (din neștiință / atât îl duce capul) ai mai putea să-i treci cu vederea anumite infracțiuni aplicându-i pedeapsa minimă, acestor infractori care acuză și judecă atunci când greșesc ar trebui pedeapsa maximă, judecat și condamnat în regim de urgență pentru că el știe legea, este pus să o aplice însă o încalcă. Gen Portocală, judecătoarea G.T/Cazul Transferurilor (https://www.cotidianul.ro/spagi-pentru-magistrati-bani-sex-tigari-si-produse-alimentare/), E.T. moartă de beată la volan (1 mg alcool) care voia la 2 noaptea să-și sune șeful s-o salveze, scăpată de dosar penal de către colegii judecători (https://ziare.com/stiri/ancheta/o-judecatoare-prinsa-bauta-la-volan-a-scapat-de-dosar-penal-341505). Mulți dintre ei JEGURI, OAMENI FĂRĂ CARACTER, AVARI DUPĂ BANI ȘI FUNCȚII. ĂȘTIA NE JUDECĂ PE NOI ȘI NE STABILESC ANUMITE DREPTURI ÎN FUNCȚIE DE CUM VOR MUȘCHII LOR, LA ORDIN POLITIC SAU DE PROȘTI CE SUNT.
Nu uit și nu iert Hotărârile date în defavoarea noastră de către CCR și ICCJ din 2016 și până în prezent. Pentru ei, politicieni, etc., etc., se găsește tot timpul o „PORTIȚĂ” numai la proști, nu.

Huhu Rezea spunea...

@Viorel
D-ta nu ai înțeles din comentariul de mai sus, referitor la cuantumul compus al soldei de funcție, că soluția Curții de Apel Iași este cea corectă?

Ein Stein spunea...

E greu de crezut ca un plutonier adjutant cu 21 ani vechime care acum are o pensie de 1500-2000 lei va primi in 2022 o pensie de 4000-5000. Sa facem un calcul estimativ minim, daca din cei 75 000 pensionari doar la 50 000 le va creste pensia cu doar 1000 lei asta ar rezulta un plus de sase sute de milioane lei. Un numar mult mai aproape de adevar ar fi peste un miliard de lei, si asta numai la fondul de pensii, nu mai aduc in discutie fondul de salarizare. Daca cineva crede ca in 2022 guvernul va suplimenta fondul de pensii, numai la armata, cu un miliard de lei are probleme mari cu simtul realitatii. Pe legislatia actuala este imposibil sa se intample ce ne dorim toti, da imposibil rau de tot.

Ein Stein spunea...

Solutia este sa se constientizeze ca pensia nu este o pseudosolda platita pentru continuarea activitatii, de acasa, dupa trecerea in rezerva. Trebuie aplicata si la noi o masura, neomarxista neobolsevica egalitarista occidentala, ca la ailalti, la alegere. Trebuie o noua lege prin care pensia sa nu mai fie legata de solda avuta in activitate, nu are noima, baza de calcul actuala contine tot felul de sporuri si indemnizatii care nu au legatura cu statutul de pensionar. Tocmai duiumul de sporuri si bunatati a transformat L223 intr-un act normativ cel putin ciudat si de neaplicat. Anexa lui Ciuca, numai partea de tabel cu pensiile minime, poate reprezenta un fundament pentru o noua lege prin care pensia sa reflecte gradul/functia, vechimea si aparteneta la o arma, asa cum e in orice tara NATO de traditie. Parerea mea e ca anexa lui Ciuca a fost croita cu alt scop, nu cel hilar declarat. Se stabileste minimul pensiei, un lucru bun pentru a nu fi penalizati cei cu vechime mica si foarte mica, respecta criteriul de 1 la 3 intre cea mai mare si cea mai mica pensie, exceptand generalii. Dupa elaborarea acestei legi, sau poate fi copy/paste de la oricare alta tara, obligatoriu toate pensiile recalculate iar cuantumul in plata sa fie cel recalculat fara smecherii cu cunatumul mai avantajos sau alta escrocherie. Trebuie inteles de asemenea faptul ca totul trebuie sa se incadreze in anvelopa bugetului de pensii alocat. Punct.
Sunt convins ca se vor gasi destule "valori" care sa explice moartea caprioarei, realitatea in schimb e aia pe care am scris-o. Eu vreau doar o lege realista de tip neomarxist neobolsevica egalitarista occidentala, mai precis ca la bolsevicii egalitaristi americani.
Nu exista alta solutie, imbatatul cu apa rece face rau la galci.

Huhu Rezea spunea...

@Ein Stein
Unde ai fost domnule în ultimii 3 ani, de te miri atât de mult, că pe acest blog s-a discutat de numeroase ori despre această grilă de salarizare, adoptată prin Lege 153/2017... a hulitei Olguța Vasilescu?
Soldele de funcție, deci nu soldele lunare brute ale activilor se apropie deja, prin cresterile anuale din art. 38 al L 153/2017, de valorile din anul 2022, de care te miri d-ta.
In exemplul dat cu adjutantul am inclus doar solda de funcție a activului care ar putea intra în baza de actualizare a pensiei, fără a adăuga si alte elemente salariale de care ar putea dispune adjutantul.
Dacă actualizarea ar incepe de anul acesta valoarea soldei de funcție care intră în baza de calcul este mai mică decât cea din grilă. Efortul financiar s-ar dispers in 3 ani.

Ein Stein spunea...

Huhurez
Aici am fost insa m-am ferit sa comentez tocmai pentru mustruluiala pe care mi-o tragi ori de cate ori scriu pe tema. Dar sporurile si indemnizatiile din soldele compozite unde sunt? Oare nu se vor aplica la solda de functie din 153? Sa nu spui ca ele sunt limitate la 30% ca nu te cred, si in 330 au fost limitate dar asta nu a impiedicat sa se ajunga la procente de peste 150%. Solda de functie nu este unu si acelasi lucru cu baza de calcul ca sa o luam ca referinta chiar si pentru un simplu calcul estimativ. Efortul financiar nu se va dispersa pe trei ani ci doar va fi defalcat. Peste trei ani bugetul de pensii va trebui suplimentat cu peste un miliard de lei, doar la armata. Trebuie sa fim realisti si sa intelegem ca nu va da nici dracu un leu in plus pentru pensii. Orice indreptare a situatie se poate face doar in cadrul sumelor alocate iar L 223 + L153 nu ofera absolut nicio perspectiva.

Ein Stein spunea...

@Huhurea
Apropos de plutonierul adjutant, teoretic pensia ar putea depasi 5000 lei, eu nu asta am contestat ci faptul ca nu o va primi in veci pe legislatia actuala. Nu are de unde sa se plateasca.

Huhu Rezea spunea...

Adjutantul care iese acum la pensie, prin creșterile prevăzute de L 153, în mod sigur are o pensie de peste 5000 lei, pensie pe care nici nu o visează un colonel pensionat acum 10-15 ani.
Asta te preocupă pe d-ta, că nu are statul bani pentru pensii? Atunci cum vrei să se elimine inechitățile, dacă nu prin actualizare?

Ein Stein spunea...

@Huhurez
Cu tot respectul si stima pe care ti-o port te rog sa nu cadem in ridicol. TOTUL se rezuma la bani! Daca un plutonier are acum 5000 lei inchipuieste-ti cat va avea un colonel pensia actualizata in 2022. Teoretic ar trebui sa aibe cel putin 10 000 lei pe actuala legislatie, daca acum are sa zicem 3 000 in 2022 statul va trebui sa suplimenteze numai pentru un colonel cu 7 000 de lei, numai pentru unul singur. Exemplul pe care l-am dat la primul comentariu cu 1 000 de lei crestere pentru 50 000 de pensionari e de-a dreptul ridicol, e prea mica suma. Daca se va pastra legea actuala si se va ajunge in 2022 cu actualizarea, cei 2% din PIB, alocati pentru armata, nu vor ajunge nici macar pentru plata pensiilor. Putem chiar sa facem un calcul estimativ raportand valoarea soldei de functie din L153, pentru fiecare categorie de grade la valoarea din L330 facand o medie apoi procentul rezultat aplicat la fondul de pensii cheltuit anul trecut. Iti garantez ca iti va da frisoane. Ca are sau nu statul bani e o alta discutie, cred ca ar trebui sa-i intrebam pe aia din USR sau PNL sau chiar pe Vipera Rosie ei ce parere au. Sper sa nu ma banuiesti ca nu-mi doresc eliminarea inechitatilor, eu chiar mi-o doresc dar din pacate nu se poate, acum pe legislatia actuala. De unde bani? Multi bani. Daca am pus macar o umbra de indoiala pe siguranta care te stapaneste inseamna ca nu am pierdut timpul degeaba cu comentariile. Un vis frumos tot vis ramane.

Gigi spunea...

Dl.Cîrțu se anteprronuntă pe o lege că este neConstitutională? Cum își permite,când legea este votată de parlament și promulgată de presedinte?
Dar este constituțional că guvernele să nu acorde drepturi,eludând legi? Ei își permit să nu respecte legile,să transforme o lege organică într-0 lege găunoasă lipsită de de orice obiect?
Stau și mă întreb,câteodată,de unde apar asemenea tâmpiți,de unde îi scot frate ăștia?

N O spunea...

La MApN un adjutant cu funcție de adjutant care iese acum,fără Oscar,are pensia în jur de 3500 lei.

Gigi spunea...

Ein Stein
Legea este.facuta să fie respectata,să fie clar,Respectată.
În2017,au scos art.60 din lege,motivând că noi,pensionarii militari avem pensii nesimțite,că actualizarea.se va face peste 5 ani,și iară au motivat că dacă se va.face în 2017,rezerviștii ar avea.pensia mai mare că activii,dar în 2022 se va regla.
De.ta esti fericit când un plutonier Adj.ca tot ai dat exemplu cu el,va ieși la pensie cu 6000 lei,iar cel ieșit înainte de 2016,are 2500 lei? Sau un ale exemplu,plt.adj.care iese în 2022 o să aibă o pensie mai mare că un Colonel ieșit înainte de 2016?
Întreb:E corect,d.le Chestor?
De unde bani? De unde găsesc să le dea la.primari,la profesori etc.
Ce grijuliu ești d.ta că sărăcește bugetul,când e vorba despre noi!!!!!!.

kostas spunea...

Ein Stein, ai dreptate ca ar fi prea mult de dat dintr-o data. Dar oare nu este prostia guvernantilor pe care au aplicat-o si cu ajutoarele la pensionare? Adica le-au sistat atatia ani, s-au adunat, iar acum pare o suma mare, iar acum nu le dau ca reprezinta efort bugetar mare. La pensii la fel pun problema De ce au inghetat actualizarile? Daca se dadeau an de an nu mai parea acum o diferenta atat de mare. Oare banii care ni se cuveneau acesti ani nu ni s-au furat din buzunar? Si ne fura in continuare. Nu ne fura ca hotii obisnuiti, ci mai subtil, cu ordonante de inghetare a unor drepturi sau de prorogare ani la rand. De ce? Fiindca pot sa faca asa, ordonantele nu sunt trecute nicaieri in codurile penale sau civile ca ar fi infractiuni sau contraventii.

Huhu Rezea spunea...

Adjutantul care iese anul acesta, pierde măririle soldei/salariului de funcție din anii 2021 și 2022. Deci nu a ajuns la valorile din Grila pentru 2022.
Pensia mea de colonel, recalculată si actualizată potrivit L 223/2015 este sub 3500 lei. Noroc cu Legea 119/2010 a lui Oprea.

Viorel spunea...

Am înțeles perfect domnule Huhu Rezea. C.Ap.Iași a aplicat corect legea, răbufnirea mea la dresa procurorilor și judecătorilor a fost, este și va fi pentru ceea ce au putut face pozitiv pentru noi și nu au făcut. Ura la adresa lor se declanșează numai când aud despre procurori și judecători. Tu procuror de la Iași îmbrăcat în pantaloni scurți, tricou și sandale în picioare, stând pe scaun picior peste picior ca Orban la crâșmă îl întrebi pe colegul de lângă mine de ce nu întinde mâinile pe lângă corp în fața lui ? Așa te prezinți și în fața comandantului ? îl întreabă. Ăsta-i procuror ce vrea respect, care acuză, taie și spânzură. Tu judecătoare (președinte complet) la C.Ap.X, în momentul când a vrut să dea o Hotărăre favorabilă este atenționată de una din cele două judecătoare, pune palma la gură, îi șoptește ceva și verdictul se schimbă în 5 secunde. Așa se judecă ? Așa se hotărăsc destinele unor oameni ? Nu mai vorbesc de contradicția dintre Decizia nr. 16/2015 și 5/2018 a ICCJ.

Viorel spunea...

Din realitatea celor 7 luni de guvernare (părerea mea dedusă din fabula lui Alecu Donici).
Personaje: Musca de pe jug = Primul ministru și Guvernul;
Musca în zbor = Opoziția cu toate partidele;
Boul = poporul roman (cu mii de scuze pentru comparație, dar așa ne consideră ei, un bou care să tragă la jug iar în car / facem excepție de plug, se află ei cu familiile).
„De la arat un plug Venea încet spre casă Și, la un bou pe jug, O muscă se-așezase. Iar, ei, spre-ntâmpinare, O altă mucă-n zbor Îi face întrebare: - De unde dragă sor ? - Și mai întrebi de unde ! Ei musca îi răspunde C-un aer supărat, Au nu pricepi ce facem ? Nu vezi că noi ne-ntoarcem Din camp, de la arat ! Spre laudă deșartă Mulți zic: noi am lucrat, Când ei lucrează-n faptă, Ca Musca la arat”.

ifrim spunea...

@ EinStein.Da' de ce sunteți d-stră atât de grijuliu cu anvelopa fondului de pensii?Aveți pensia gropizată și vreți să nu se schimbe nimic nu?Pentru anvelopa magistraților nu sunteți ingrijorat?Dar a medicilor,a profesorilor?Cât am fost și suntem discriminați și furați s-au făcut economii,de acolo trebuie sa pună în aplicare actualizarea!Dar nu-i grija dumitale fondurile pentru pensii!

Huhu Rezea spunea...

@Ifrim
Atenție la exprimarea cu pensiile gropizate... că aici nu ești pe contul lui curbă de nivel.
Pensiile contributive pentru militari au favorizat mai bine de 80% dintre pensionari

Viorel spunea...

Domnule Ein Stein, sunteți un pensionar bine pregătit și informat, eu sunt prostul de serviciu și vă întreb: - Câți bani s-au dat pe pe cele 2 fregate, dacă prețul este corect și cât a fost mita (https://www.mediafax.ro/social/dosarul-fregatelor-pe-care-marea-britanie-le-a-vandut-romaniei-clasat-4837744); - Câți bani ar fi costat cele 4 corvete, plus mita (https://www.bursa.ro/ofertele-depuse-pentru-corvete-secret-de-serviciu-apararea-netransparenta-in-achizitiile-publice-85837834); - Cele 7 Sisteme de rachetele Patriot chiar valorează 3,9 miliarde dolari și cu plată anticipate când puteam folosi banii în alte scopuri economice ? (https://www.hotnews.ro/stiri-defense-23501309-romania-plati-avans-sistemele-patriot-din-banii-ramasi-necheltuiti-corvete-bateriile-coasta-ministrul-apararii.htm); - Etc., etc., nimeni nu contestă importanța tehnicii, dar OMUL, OMUL domnule Ein Stein, contează pentru politruci ? Se învârte volanul fără șofer ? Au bani și pentru pensii și pentru salarii și pentru tehnică și echipamente, DAR TOATE LA TIMPUL LOR. ACUM ESTE RÂNDUL OMULUI MILITAR, ACTIV SAU PENSIONAR, ASTA TREBUIE SĂ ÎNȚELEAGĂ, DUPĂ CARE, CUMPERE CE VOR. NIMENI NU LE VA MAI STA ÎN CALE.

Ein Stein spunea...

@ifrim
Da, chiar asa, ce-mi bat eu capul, chiar daca grija mea nu era fondul de pensii ci lispa lui. Pana la urma ne meritam soarta. Sper sa-ti aduci aminte de comentarii cand va veni sorocul.

Viorel spunea...

Am uitat un lucru domnule Ein Stein, pentru argumentarea celor scrise în finalul comentariului meu, vă mai pun o întrebare ? Pentru ce se luptă acum întreaga lume științifică a Planetei Pământ ? Pentru un vaccin. Necesar cui ? fregatei, corvetei, rachetei ? Nu. NECESAR OMULUI, PRINTRE CARE SUNT ȘI EU ȘI DUMNEAVOASTRĂ ȘI TOȚI CEILALȚI DIN LUMEA ÎNTREAGĂ.

Huhu Rezea spunea...

@Viorel
Cauzele juridece generate de aplicarea gresită a legii pensiilor de catre CSP-uri i-a luat prin surprindere pe judecători asa cum i-a luat noul coronavirus pe virusologi? Nu se așteptau ca instituții considerate serioase să vină în fața lor cu niste documente atât de neglijent formulate. O vreme le-au luat de bune, dar, cu timpul, văzând că numărul proceselor crește, au studiat mai atent legislația salarizării in domeniul militar si au început să emită decizii corecte.

Iulian Mareș spunea...

Stein,
uite m-am gandit sa-ti ridic mingea la fileu in legatura cu "sa reflecte gradul/functia, vechimea si aparteneta la o arma, asa cum e in orice tara NATO de traditie"!
Uite iti explic succint, in maniera spatio-temporala, dinamica unei campanii actuale, marca NATO, alegand razboiul din Golf:
-FM: blocada, patrulare, pregatire, stare de lupta si ceva actiuni punctuale;
-FT: ofensiva pe directii, desant aero-mobil (saltul de broasca) lupta, urmarire, punerea in stare de aparare a aliniamentelor atinse, putina fortare, dezvoltarea ofensivei si cand sa dea piept cu cele 3 divizii tari (Modena, Messina, Al-Nill) profesioniste se autopulverizeaza sub loviturile Av;
-FA: bruiaj total, in principal cu Awacs, misiuni tintite si precise conform planului; si f eficiente!
-FS: superlativ! Evidentiat POL!
FT, FM, FS in teren, mereu!
FA: o zi de misiune: tehnicii pregatesc continu aeronavele si le armeaza! pilotul: cateva ore pregatirea misiunii zilei, zbor 2-3 ore, "descarca marfa", daca a decolat din baze aeriene indepartate, realimenteaza in aer, aterizeaza, isi inainteaza raportul de lupta si LIBER, cel putin 24 ore (ei au asigurati cel putin 3 piloti / aeronava)! Totul s-a consumat pe parcursul unei zile, in 10-14 ore .... apoi, merge acasa la ai lui, daca nu este ambarcat pe portavion.
Ceilalti, majoritar, dormeau pe rand, pe nisip, in Au, in TC sau in cuseta navei!
Cuantifica dumneata toate astea, caci mie imi da cu virgula si 6 in perioada!

* Pentru ca esti atras de idei bune iti sugerez o mica lectura: "Nicu Porsenna. Alt vizionar, cartea „Regenerarea Neamului Românesc”, 1937, recunoscută în degenerarea neamului nostru de după 1989: Corupţia momentului – O carte care a fost cândva interzisă!"
**Scurta recenzie:

https://asociatia-tempora.ro/2019/02/11/nicu-porsenna-alt-vizionar-cartea-regenerarea-neamului-romanesc-1937-recunoscuta-in-degenerarea-neamului-nostru-de-dupa-1989-coruptia-momentului-o-carte-care-a-fo/

Iulian Mareș spunea...

Stein,
adesea te intrebi "Cum a fost posibil?"
Uite prof. Marga iti raspunde indirect: "Trecerea la prostocrație"

https://www.cotidianul.ro/trecerea-la-prostocratie/

Iulian Mareș spunea...

Huhu,
mai introduce o categorie...."inteligentii asimptomatici"!
In crestere exponentiala, kiar daca OMS ne-a informat ca "Transmiterea virusului ANTIFA de către asimptomatici este foarte rară"!
Atunci, cred ca o cauza ar fi cea naturala, biologica, prin nastere, prin transmitere materna sau paterna, inca neelucidata!

ifrim spunea...

@Ein Stein.Nu fiți cobe.Dacă emitem în eter gânduri negative că nu avem,nu putem se reîntorc spre noi ca ecou sub formă de OG 57,59,114.Statul care nu poate plăti salarii bugetari,pensii înseamnă că este un prost gospodar și se autodesființează.Fie ca gândurile pozitive să vă însoțească!

Huhu Rezea spunea...

Pardon, nu statul se desființează, când nu este în stare să asigure securitatea socială a pensionarilor,ci guvernul își dă demisia sau este demis.

Ein Stein spunea...

@Mares
Un scenariu extraordinar insa prezinta oarece cusururi, ceva de genul ca atunci cand se foloseste in statistici pensia medie, doar pentru a arata ca totusi nu sunt foarte mari, unele. Pana nu demult cei care pregatesc continuu avioanele erau ciocanari si unsurosi, brusc au devenit personal tehnic, alaturi de blocaje, patrulari, cei care dorm pe nisip, ai omis sa-i amintesti si pe cei care rapusi de zumzetul inselator si nabadois al aerului conditionat motaiau nevinovat prin birouri. De ce sa nu-i amintim si pe cei care si-au sacrificat sanatatea prin birouri facand calcule contabilicesti complexe cu adunari si scaderi sau pe cei care se felicitau cat de frumos au colorat harta si multe alte situatii sofisticate si periculoase. Daca nu le pomenim riscam sa nu descriem tabloul corect si ne furam singuri caciula. Oricum scenariul minge-la-fileu este complet irelevant pentru discutie. Pentru toate actiunile si riscurile la care au fost supusi cei din scenariu au primit sporuri, indemnizatii, beneficii pentru ce au executat/facut. Nu e sanatos sa subliniem doar anumite aspecte pentru a evidentia ceva ce ne-ar conveni. Ca pensionar nu participi la niciun scenariu, nu dormi pe nisip, nu faci blocade, patrulari, bruiaj, atunci la ce sa beneficiezi de niste drepturi specifice activitatilor enumerate?
Eu merg totusi pe principiul egalitarist occidental, cred ca stiu ei ce stiu. Sper ca anexa lui Ciuca sa fie fundamentul unei noi legi, neomarxiste neobolsevice egalitariste occidentale.