Un produs Blogger.

joi, noiembrie 05, 2020

Tribunalul Ilfov cere CSP a MAI micșorarea cuantumului actualizat al pensiei militare?

52 comments


Deși ICCJ a dat mai multe decizii prin care  validează cuantumul compus al soldei/salariului de funcție potrivit reglementarilor din anul 2010 și anii următori, până la L 153/2017, respectiv OUG nr.1/2010, Legea nr. 285/2010 și ordonanțele anuale privind salarizarea bugetarilor din perioada 2011-2016, soluție adoptată și de multe Curți de Apel, iată că mai există instanțe care dau decizii potrivit cărora o Hotărăre de Guvern, precum HG nr. 1/2017, ar anula caracterul compus al soldei /salariului de funcție reglementat prin lege.

HG nr. 1/2017 putea să stabilească valoarea salariului/soldei de baza la suma minimă de 1450 lei în anul 2017, aceasta având semnificația pentru militari și polițiști că se refera la solda/salariul de funcție așa cum este definit de legislația din anul 2010, definiție valabilă până la aplicarea completă a art. 38 din L 153/2017. Adică, se referă   la valoarea soldei/salariului de funcție  în cuantum compus, așa cum este evidențiat el în toate deciziile de calculare/recalculare/actualizare pensii militare, potrivit L 223/2015.

Petenta  Petruța din Ilfov era în drept să ceară actualizarea pensiei, stabilite în prima parte a anului 2017, doar dacă cuantumul compus al soldelor de funcție de la litera h3 din Notele de calcul era mai mic de 1450 lei în anul 2017, situație existentă la @flavius în Dosarul 2033/110/2018 de la Tribunalul Bacău în care ieri a mai primit o amânare.

Casa de Pensii a MAI, în loc să  arate baza legală a netemeiniciei cererii, se avântă în niște excepții idioate, recunosc aici după cine se inspiră @avia al nostru, fără să observe că era acționată ca pârâtă într-o actiune în  realizare, nu de contestare.  

Soluția dată de Tribunalul Ilfov, dacă ar fi respectată de Casa de Pensii a MAI în litera dispozitivului ei, ar conduce la micșorarea cuantumului pensiei militare deoarece, la litera h3 din Nota de calcul, petenta are soldele de funcție, actualizate în anul 2017, din baza de calcul mai mari de 1450 lei.



 

2496/202024-09-2020

Recalculare pensieTribunalul ILFOVDosar nr. 444/93/2020


Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului I____ la data de 4 februarie 2020,  reclamanta D____ P______ a chemat în judecată pe pârâta C___ de P_____ Sectoriala a M___________ A_________ I______, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: actualizarea pensiei militare de serviciu de care beneficiază la nivelul unei solde lunare brute realizate la funcția de bază în valoare de 1.450 lei, de la data de 01.02 2007, precum și plata drepturilor de pensie actualizate începând cu data de 01.02.2017 și până la data plății efective a drepturilor.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că prin Decizia nr. xxxxxx/19.05.2017 emisă de pârâta i s-au stabilit drepturile de pensie în conformitate cu art. 28 din Legea 223/2015. Potrivit acestor dispoziții legale, în momentul în care se majorează solda de grad/ salariul gradului profesional, sau solda de funcție/salariul de funcție al militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special, aflați în activitate,  se majorează și pensiile militare de stat ale pensionarilor

Se mai arată că, potrivit Anexei nr. 2 l Ordinul MAI nr. 31/2016, actualizarea pensiilor militare de stat se realizează de către Casele de P_____ Sectoriale, de regulă din oficiu, pe baza informațiilor din bazele de date proprii. Cu toate că beneficiază de pensie militară de serviciu, pârâta nu a utilizat la stabilirea drepturilor de pensie o valoare a salariului de funcție în cuantum de 1.450 lei

Potrivit  prevederilor art. 9, art. 12, art. 4, capitolul II din Anexa VII din Legea cadru nr. 284/2010, coroborat cu art. art. 7 și art. 4, capitolul II din anexa 6 din Legea cadru 153/2017, rezultă că polițiști au dreptul la un salariu lunar denumit și salariul de funcție, care potrivit art. 7 litera b din Legea 153/2017 nu poate fi mai mic decât nivelul salariului de baza minim brut pe țară garantat în plată.

Față de aceste dispoziții legală, apreciază că beneficiază de  un cuantum al pensiei de serviciu calculat la nivelul unui salariu de funcție mai mic, deși, potrivit art. 1 din HG nr. 1/2017 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, care nu  include sporuri și alte adaosuri este de 1.450 lei, astfel că are dreptul la actualizarea pensiei de serviciu. În acest sens, apreciază că actualizarea se impune a fi realizată la nivelul unui salariu de funcție în valoare de 1450 RON, iar pârâta trebuie să fie obligată la plata diferențelor de pensie rezultate din actualizare, precum și la actualizarea acestor diferențe cu rata indicelui de inflație și dobânda legală penalizatoare începând cu data de 01.02.2017 și până la data plății efective a drepturilor,  pentru lipsa de folosință a sumelor de bani

La data de 18.03.2020 pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care invocă excepția prematurității introducerii acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a instituției, iar pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

În ceea ce privește excepția prematurității introducerii cererii se arată că, reclamanta solicită actualizarea unui drept salarial, respectiv majorarea salariului de funcție de care a beneficiat la data deschiderii dreptului de pensie. Această majorare poate fi realizată doar de unitatea angajatoare și nu de către instituția pârâta.

Pentru ca reclamanta să poată beneficia de prevederile HG nr. 1/2017, se impunea ca la data deschiderii drepturilor de pensie, drepturile salariale ce au constituit baza de calcul necesară stabilirii pensiei militare, să fie actualizată de către unitatea angajatoare cu care reclamanta a avut raporturi juridice de muncă.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a instituției, se arată că potrivit anexei nr. 1b,  care cuprinde situația soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcția de bază, actualizate de care a beneficiat reclamanta, a fost întocmită în conformitate cu prevederile Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat și a art. 4 alin. 6 din Ordinul MAI nr. 31/2016.

Pe fondul cauzei, se arată că elementele salariale care au fost incluse în baza de calcul a deciziei contestate, sunt aferente perioadei în care reclamanta a avut raporturi juridice de muncă cu unitatea angajatoare, și care au stat la baza recalculării drepturilor de pensie, au fost transmite de către unitatea angajatoare către C___ de P_____ Sectoriala a MAI.

Mai mult chiar, actualizarea se efectuează pe baza elementelor salariale specifice, realizate în perioada de 6 luni, aleasă de reclamantă, respectiv noiembrie 2003 – aprilie 2004, în conformitate cu dispozițiile legale, neexistând nicio posibilitate legală de a actualiza elementele salariale care nu făceau parte din salariul lunar brut realizat la funcția de bază în lunile indicate.

Se mai arată că unitatea angajatoarea transmis  Casei de P_____ sectoriale Anexa nr. 1 b care cuprinde situația soldelor/salariile lunare realizate la funcția de bază, actualizate, pentru perioada indicată de reclamant în care a beneficiat în perioada de referință fiindu-i stabilit un cuantum brut al pensie de 4.246 lei.

În drept au fost invocate dispoz. art. 205 Cod proc. civilă.

Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul reține următoarele:

Reclamanta are calitatea de pen sionar, în baza deciziei nr. xxxxxx/19.05.2017 emisă de pârâtă.

Tribunalul va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive ca neîntemeiată, constatând  că decizia de pensionare a reclamantei a fost emisă de către C___  de  P_____ S_________ a M___________ A_________ I______, respectiv pârâta chemată în judecată, în sarcina acesteia fiind actualizarea drepturilor de pensie. Prin urmare, având în vedere existența raportului juridic dintre reclamant și pârâtă, tribunalul apreciază că se justifică calitatea procesuală pasivă a pârâtei.

De asemenea Tribunalul va respinge excepția prematurității introducerii acțiunii de către reclamantă ca neîntemeiată, constatând  că acțiunea reclamantei, astfel cum a fost formulată, nu este supusă unui termen sau unei condiții pentru introducerea cererii de chemare în judecată.

Potrivit art. 1 din HG nr. 1/2017, intrată în vigoare la data de 01.02.2017 începând cu data de 1 februarie 2017, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, sumă stabilită în bani care nu include sporuri și alte adaosuri, se stabilește la 1.450 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 166,00 ore, în medie, pe lună, în anul 2017, reprezentând 8,735 lei/oră.

În conformitate cu disp. art. 1 alin. (1) din OUG nr. 9/2017, în perioada 1 martie - 31 decembrie 2017, se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna februarie 2017 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare lunară, precum și cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare”.

De asemenea, potrivit art. 4 alin. (2) din același act normativ, „p rin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna aprilie 2017, pentru personalul militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalul civil din cadrul instituțiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, sporurile, indemnizațiile și alte asemenea drepturi specifice acestui domeniu de activitate, acordate proporțional cu timpul efectiv lucrat - pe baza pontajelor, și care nu fac parte, potrivit legii, din salariul de bază/salariul funcției de bază/solda funcției de bază, precum și drepturile salariale acordate pentru risc și suprasolicitare neuropsihică sau, după caz, pentru risc și pericol deosebit se determină prin raportare la salariul de bază/solda de funcție/salariul de funcție cuvenit, al cărei/cărui cuantum nu poate fi mai mic decât nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată ”.

În fine, conform art. II alin. (3) lit. b) din Legea nr. 152/2017, „De la data intrării în vigoare a prezentei legi se majorează cu 15% cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcție ale următoarelor categorii de personal: b) cadrele militare în activitate, precum și soldații și gradații voluntari, inclusiv personalul civil din Ministerul Apărării Naționale și instituțiile aflate în subordinea sa, cu excepția celor care au beneficiat de majorări potrivit Legii nr. 250/2016 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative”.

Se reține că, deși legile de salarizare impun respectarea condițiilor de încadrare în fondurile aprobate prin buget și a limitelor maxime prevăzute pentru anul 2022, în stabilirea salariului de funcție pe lângă condiția din art. 5 din Legea nr. 153/2017 (în limitele prevăzute în prezenta anexă la cap. I), se mai prevede în art. 7 lit. b) ca salariul de funcție să fie stabilit conform anexelor nr. I - IX, și să nu fie mai mic decât nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.

Verificând elementele salariale componente, rezultate din dosarul de pensie, reiese că solda în funcție nu a fost stabilită prin raportare la valoarea de 1450 lei în conf. cu prev.  HG nr. 1/2017 și art. 4 alin. (2) din OUG nr. 9/2017

Față de toate aceste motive cererea formulată apare ca fondată astfel încât va fi admisă, obligată intimata  la actualizarea pensiei militare de serviciu a reclamantului, începând cu data de 01.02.2017, prin raportare la o soldă de funcție în valoare de 1450 lei, și la emiterea unei decizii în acest sens, precum și la plata diferențelor dintre pensia astfel calculată și cea achitată efectiv, actualizate cu rata inflației și dobânda legală, retroactiv, începând cu data de 01.02.2017 și până la data plății efective și respinse excepțiile invocate ca neîntemeiate.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE :

 

Respinge excepțiile prematurității și lipsei calității procesuale pasive invocate de intimată.

Admite cererea formulată de reclamanta D____ P______ , CNP – xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul ales în Popești Leordeni, ________________________. 14A, județul I____ în contradictoriu cu pârâta C___ DE P_____ S_________ A M___________ A_________ I______ cu sediul în București, _________________________. 3 sector 4 .

Obligă intimata la actualizarea pensiei militare de serviciu a reclamantului, începând cu data de 01.02.2017, prin raportare la o soldă de funcție în valoare de 1450 lei, și la emiterea unei decizii în acest sens, precum și la plata diferențelor dintre pensia astfel calculată și cea achitată efectiv, actualizate cu rata inflației și dobânda legală, retroactiv, începând cu data de 01.02.2017 și până la data plății efective.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cerere de apel ce se depune la Tribunalul I____.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, azi, 24.09.2020. 

52 de comentarii:

I. David spunea...

Noaptea minții cu "specialii ăștia de la justiție" când este vorba de drepturile altora întotdeauna se respinge, acum văd că le dă și cu minus

I. David spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Burebista spunea...

Decizia instantei este corectă pentru ca s-ar putea ca în 2017 solda/salariul de funcție al petentei sa fi fost mai mica decât 1459 lei, dacă a fost subofiter și dacă a fost polițist sau polițist de penitenciare. Pentru aceștia nu a crescut în 2017 cu nimic pentru ca mărire de 10: a salariilor de funcție s a dat în octombrie după intrarea în vigoare a oug 59 din 2017. Mai ales pentru cei cu vechime mica în serviciu (polițist sau militar).

Huhu Rezea spunea...

Petenta si-a ales cele 6 luni din perioada în care era cadru militar, nu polițistă. Ca atare a beneficiat de majorarea soldei de funcție în cuantum compus cu 15% potrivit L 152/2017.
La o asemenea vechime, este exclus ca ea să fi avut o soldă de funcție actualizată de nmai 1150 lei.
De altfel, petenta nu invocă L 152/2017 ci HG nr.1/2017
Dacă nici Intămpinarea CSP nu lămurește instanța ce inseamnă solda de funcție în anul 2017, de unde să fi auzit judecătorul de la Buftea de cuantumul compus al soldei de funcție. De unde să stie că solda de baza au fost incluse o droaie de elemente salariale care au statutul de sume compensatorii?
Curtea de Apel București va indrepta Sentința, numai să n se apuce cei de la MAI să-i ciuntească pensia.

raul spunea...

Daca au facut dreptul la alde Spiru Haret &co ,si apoi au avut pile sa intre in magistratura ,ce va mai mira????

monteoru spunea...

Tribunalul judeca in complet de 3 judecatori.Oricare dintre ei poate emite opinie separata.Chiar toti trei sa nu cunoasca ce este inclus in solda de baza?Ma indoiesc.

Burebista spunea...

Ve contrazic cu argumente clare..nu contează ca atunci când era în activitate deși era polițist cadru militar, acestora nu Le a crescut solda de funcție din pensie odată cu militarii din MAPN, jandarmi, pompieri, SRI, STS... Dacă au lucrat în activitate ca polițist național sau polițist de penitenciare nu au primit nimic...

Burebista spunea...

Citiți comunicatul de pe site ul CPS MAI în legătură cu cererile de revizuire..pentru creșterile din 2017.
,, Comunicat privind actualizarea pensiilor
Având în vedere faptul că în mediul online sunt distribuite cereri de actualizare a pensiei militare de stat, facem următoarele precizări:

I. Modificarea art. 60 din Legea nr. 223/2015, adusă prin intrarea în vigoare la data de 15.09.2017 a art. VII pct. 3 din O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, a condus la excluderea, cu această dată, din legea pensiilor militare de stat a operațiunii de actualizare.

Astfel, raportat la dispozițiile art. II alin. (5) din Legea nr. 152/2017 prin care au fost majorate, începând cu data de 01.10.2017, cu 10% valorile salariilor de funcție pentru polițiștii și funcționarii publici din administrația penitenciarelor aflați în activitate, Casa de Pensii Sectorială a M.A.I. nu poate efectua actualizarea cuantumurilor pensiilor militare de stat pentru categoriile de beneficiari proveniți din rândul celor două categorii profesionale.

Această operațiune de actualizare nu se poate efectua întrucât la data de 01.10.2017 nu mai exista temei legal.

II. Pentru titularii drepturilor de pensie militară de stat cărora le-au fost încetate raporturile de serviciu cu unitatea din rândul polițiștilor sau funcționarilor publici cu statut special din administrația penitenciarelor ori cărora le-au fost recalculate drepturile de pensie utilizând baze de calcul similare funcțiilor aferente acestor categorii profesionale nu există temei legal pentru actualizarea prevăzută art. 60 din Legea nr. 223/2015 coroborată cu dispozițiile art. II pct. 3 lit. b) din Legea nr. 152/2017, întrucât aceasta este aplicabilă doar militarilor, în această categorie intrând doar persoanele care au beneficiat de drepturi salariale aferente cadrelor militare ori le-au fost recalculate drepturile de pensie utilizând baze de calcul similare funcțiilor aferente acestei categorii profesionale.

Operațiunea de actualizarea prevăzută de art. 60 din Legea nr. 223/2015 coroborată cu dispozițiile art. II pct. 3 lit. b) din Legea nr. 152/2017 a fost efectuată de către Casa de Pensii Sectorială a M.A.I. din oficiu ori la cererea beneficiarilor ce au avut calitatea de militar ori au beneficiat de recalcularea drepturilor de pensie utilizând baza de calcul similară funcțiilor aferente cadrelor militare.

Leo spunea...

Completul de AS și LM la orice tribunal este compus dintr-un singur judecăror și doi asistenți judiciari . Nu sunt 3 judecători.

Huhu Rezea spunea...

@Burebista
Comunicatul CPS a MAI din anul 2017 lămureste care categorii de pensionari MAI beneficiaîa de majorarea de 15% si care nu.
Daca si-a ales baza de calcul din perioada când avea solda militară, politistul beneficiaza de 15% de actualizarea din 2017.

https://www.huhurez.com/2018/05/cps-mai-ignora-oug-562017-si-legea.html

Leo spunea...

Dosar suspendat până la soluționarea dosar 3029/1/2009 al îccJ ,pe care nu-l găsesc....
http://portal.just.ro/42/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=10500000000152891&id_inst=42

Leo spunea...

Este un SINECURIST paralel cu armata și care și-a luat consilier pe măcelarul L. 223 - pe unul maciu

Huhu Rezea spunea...

Era dosarul 3029/1/2019!
Parca am mai analizat aceasta deczie a ICCJ care a respins ca inadmisibilă cererea Curtii de Apel Bucuresti.
Cum s-ar zice este la mintea cocoșului...
Vezi decizia.
http://www.scj.ro/1093/Detalii-jurisprudenta?customQuery%5b0%5d.Key=id&customQuery%5b0%5d.Value=156008

monteoru spunea...

Chiar un judecator si doi asistenti nu schimba esenta

Alexcta spunea...

Dom Profesor, Balu este un Nimeni!

Huhu Rezea spunea...

Din Decizia nr. 15/2020 a ICCJ în dosarul 3029/1/2019 putem trage concluzia că este o pierdere de timp pentru cei care speră că până în anul 2022 solda/salariul de funcție nu are un cuantum compus. Nu puteau fi excluse din solda/salariul de funcție, printr-o hotărâre de guvern, sumele compensatorii introduse prin lege.

"analiza comparativă a nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată cu cel al salariului de funcție al polițiștilor se face fără excluderea din salariul de funcție a sumelor compensatorii tranzitorii aferente sporurilor care nu se mai regăsesc în actuala reglementare - Legea-cadru nr. 284/2010 -, dar care au fost păstrate, virtual, ca drepturi câștigate, ceea ce conduce la concluzia că problema de drept, astfel cum este prezentată în sesizare, nu este susceptibilă de interpretări diferite, în măsură să reclame intervenția instanței supreme prin pronunțarea unei hotărâri prealabile necesare pentru a preîntâmpina o jurisprudență neunitară, potrivit scopului acestei proceduri."

micutzul spunea...

Rog cine cunoaste in mod corect sa explice clar ce înseamnă solda de functie asa cum o defineste ICCJ. Multumesc.

Huhu Rezea spunea...

Cu riscul că te vei supăra și d-ta din nou, ca și @Iosif și alții, trebuie să-ți spun că, ori nu înțelegi, ori nu vrei să înțelegi ce se scrie pe acest blog, de câțiva ani, despre compunerea soldei de funcție după anul 2009, așa cum a fost reglementată prin OUG nr.1/2010 și L 285/2010 și ordonanțele anuale, până în anul 2017.
Solda/salariul de funcție la nivelul anului 2017, când s-a dat HG nr,1/2017, era compusă din CIF x 197,33 lei plus sumele compensatorii(indemnizatie de dispozitiv, solda de merit și alte elemente salariale care nu s-au mai regăsit în l 284/2010).
După Hg nr. 1/2017, relatia matematica a soldei/salariului de funcție este:

CIF x 197,33 + sume compensatorii(h3 din nota de calcul) >1450 lei.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Sa te inhami in Romania in procese cu statul si Armata, este o aventura riscanta, intrucat la noi principiile bolsevice se perpetua prin magistrati corupti, incompetenti, iresponsabili si influentati, daca nu chiar sub papuc! Eu am riscat enorm, cu cheltuieli destul de mari, si nu am certitutidi, dar cel putin am demonstrat ca nu sunt laș, ca nu ma las pe tanjala din cauza saraciei si pensiei mici, crezand naiv ca cei mai potentati ma vor urma in lupta, dar nu a fost sa fie asa, prea putini avand acest curaj nebunesc! Dumnezeu cu mila, de acum incolo, insa faptul ca nu avem judecatori profesinisti si competenti ne va aduce pe toti la ruina!

Leo spunea...

Este drept că multe curți de apel spun ce spune și Amabilul aici. Dar este o Curte , care în două dosare spune DEFINITIV ce spun cei ca Iosif.
Concluzie:
ESTE PRACTICĂ JUDICIARĂ NEUNITARĂ.
Iar av. lui Flavius , va cere sesiyarea ÎCCJ dacă pe 18 nu i se va face dreptate.
VÂNT DIN PUPĂ !

Burebista spunea...

Cornelius, ce zici de știrea asta...

https://m.ziare.com/stiri/cat-castiga-gabriel-oprea-lunar-din-pensii-speciale-1642149

sky-zone spunea...

In legea pensiilor militare, exista acest articol specific anului 2021:
(6) Începând cu anul 2021, cuantumul pensiilor militare de stat se indexează anual cu 100% din rata inflației, la care se adaugă 45% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut, realizate pe anul precedent.

Se aplica?

Leo spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
BONIFATIE spunea...


Am onoarea!
În completare la ultima postare a d-lui HUHU, pentru pensionarii M.A.I.,să facem precizarea că H3 din Buletinul de calcul al deciziilor emise de C.P.S. a M.Ap.N., corespunde la C.P.S. a M.A.I. cu trei asteriscuri (***) care urmează după lit.h), respectiv „Cuantumul compus actualizat al salariului de funcție, majorat”.
A nu se confunda H3 cu 3H, cel din urmă, tritiul, fiind radioactiv.

CEZAR spunea...

uite atit ca merita !

Fostul presedinte al UNPR, candidat independent la alegerile parlamentare, si-a publicat declaratia de avere din care reiese ca are un venit lunar de peste 17.000 de lei din indemnizatia de fost senator si pensia militara. De asemenea, Oprea detine o colectie de bijuterii si tablouri de 60.000 de euro.

"In calitate de candidat independent la Camera Deputatilor, Gabriel Oprea, fost vicepremier si lider al UNPR, si-a depus declaratia de avere din care rezulta ca nu are alte venituri decat pensia. Dar nu e vorba de orice fel de pensie, ci de una speciala. Si nu una, ci doua pensii.
Cu titlu de pensie militara, Oprea a primit in 2019 suma de 96.420 de lei, la care a adaugat indemnizatia pentru fostii parlamentari, de 115.824 de lei. In total, 212.244 de lei.
Adica nici mai mult, nici mai putin de 17.687 de lei pe luna. Sau cam 12 pensii medii pe luna", a scris deputatul USR Stelian Ion, pe Facebook.
Dupa ce Oprea a spus ca s-a hotarat sa candideze "la cererea militarilor si politistilor din toata tara", Stelian Ion se intreaba: "Suntem curiosi: oare ce-o zice majoritatea militarilor si politistilor vazand zecile de mii de lei cum se aduna lunar in contul marelui general care si-a inmultit stelele pe epoleti pe masura ce a avansat in cariera politica? Altfel, alegatorii ar putea fi interesati cum, de cand au inceput problemele penale, mai toata averea lui Gabriel Oprea - incluzand terenuri, vile si spatii comerciale in Bucuresti si Ilfov - s-a "topit" din declaratia de avere, fiind donata copiilor. A ramas "saracul" doar cu pensiile", a mai scris Stelian Ion, pe Facebook.
Facebook Share Tweet

CEZAR spunea...

Cornelius Flavius Ifrim
vineri, noiembrie 06, 2020
:"" Eu am riscat enorm, cu cheltuieli destul de mari, si nu am certitutidi, dar cel putin am demonstrat ca nu sunt laș, ca nu ma las pe tanjala din cauza saraciei si pensiei mici,
---------------------------------------
O singura intrebare,,,,DE UNDE BANI....DE LA TELEDON....???

Gigi spunea...

Ramane pe dreaku in afarã jocurilor politice!
Exemple avem destule.Unul este proaspat,care a napârlit şi a uitatat de ea,imediat.

Leo spunea...

Da . dar alin. 7 din OUG 56 a fost în vigoare simultan cu Art. 60 (în forma nemodificată de oug 59) de pe 07.08.2017 până pe 15.09.2017. timp în care a produs efecte juridice.........

Militar de carieră spunea...

Ooooo. S.a abrogat de mulți ani această prevedere..... In ce lege citiți d.le.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Burebista, banii Gen.Oprea sunt manipulati si umflati artificial de potrivnici si oponentii politici ca sa ne indeparteze de domnia sa, sa nu-l votam, sa nu se faca dreptate, sa ramanem fraierii societatii, umiliti si discriminati, sa aiba doar ei de toate, nu noi, si asfel foarte multi au pus botu' sa nu-l voteze, sa ramana cu pensiile inghetate in vecie, in loc sa ignore toate aceste gunoaie media si sa le pice fisa ca, nevotandu-l pe General, o sa-si taie cracanul de sub talpi! Ce ma doare pe mine de averea lui Oprea, daca el imi face mie dreptate sa am si eu, ca si camarazilor mei? Eu nu impartasesc aceste dezinformari si fake news, si lupt in continuare sa conving rezervistii de necesitatea alegerii Gen. Oprea sa ni se faca dreptate din Parlamentul Romaniei! Cat despre pensia acestuia, este ca a unui Colonel mai rasarit, pe bune, neavand acordul domniei sale s-o fac publica, avand un plus din vechimea parlamentara, nesemnificativa. Acele bunuri sunt de colectie, e colectionar legal, iar acum, chiar azi, daruieste unei fundatii o casca de pompier francez de pe la 1800, pentru fonduri umanitare, deci omul nu este un bogatan care aduna valori, avand si asa de cheltuit o groaza de bani cu sediul Uniunii Militarilor si Politistilor, cu campania electorala, cu activitatile de sustinere a Sindicatului, de ingrijire si cinstire cu diferite prilejuri a monumentelor pentru Eroi ridicate, activitati in acest sens comemorative, pentru ca UNPR s-a stins, renuntand sa se mai judece cu Basescu pentru ca i-a furat partidul, la modul odios si laș. Sediul din curtea cu PSD, din Cotroceni, este al domniei sale, si cere cheltuieli de intretinere permanenta, deci n-are o avere sau bani asa cum cantă ostilii. Sa nu uitam ca domnia sa contribuie permanent cu diferite donatii de caritate catre flamanzii saraci si necajiti, fiind extrem de credincios, si, din cate il stiu, domnia sa nu are preocupari de acumlari de averi, si tot ce obtine este absolut legal.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ Cezarica, cheltuielile au fost din pensie, ca sa trimit documente prin posta, dar de mult am trecut pe mail si s-au redus la zero. Am doi avocati care s-au oferit sa ma ajute fara bani, hai sa zicem ca de mila saraciei mele, desi ma doare sufletul s-o spun public, insa nefurand nimic ma mandresc cu asta, dar cred ca o sa te zgarai pe ochi de ciuda ca sunt ajutat de oameni cu sulet ai Lui Dumnezeu. Macar crezi in Dumnezeu, de ai atata ura pe saracii necajiti? ! Am prieteni care stiu ca nu aveam ce pune in farfurie, dar pastram banuti sa pot trimite postal hartiile la tribunale, ca in 5 directii nu-i usor s-o faci, Tribunal, ICCJ, Curte Apel, Av. Poporului, CCR... Ce grija ai tu, nu cumva ca cineva sa-mi dea un ban sau sa ma ajute cu ceva sa ies din mocirla, ca o sa faci hepatita de ciuda! Azi ai mancat si ai baut bine? Ei, aia sa te intereseze, nu burta altuia, sa te bucuri ca moare de foame!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ Cezar, veniturile Generalului Oprea sunt folosite si in scopuri filantropice, pune frana cu bucuria, si am explicat mai sus ca are de cheltuit cu sediul Sindicatului, etc! Camarazii nemutumiti si umiliti nu o sa se uite la postarile tale dusmanoase, impotriva acestui MARE OM, GENERALUL OPREA, DE LA CARE AVEM PENSIILE DE AZI, DE LA CARE AI SI TU PENSIA DE AZI, SI IN LOC SA-I MULTUMESTI TE ALATURI CORULUI DE OPONENTI, CARE NE VOR PARADITI SI INGHETETI LA PENSIILE MILITARE!

Huhu Rezea spunea...

Dacă avocatul a reușit să facă instanța să înțeleagă ce este acela un cuantum compus al soldei/salaruilui de funcție, adică suma de la h3 din notele de recalculare/ actualizare, i-ar admite acțiunea. El se află în situația opusă petentei de la Ilfov și lui Ionescu de la Alba, având solda de funcție în cuantum compus mai mică de 1450 lei. OUG 56/2017 este anterioară OUG 59, care a eliminat actualizarea dintr-o soldă de funcție care nu putea fi mai mică de 1450 lei.
Sumele compensatorii( sollda de merit, indemnizatia de dispozitiv etc) scoase din anvelopa soldei/salariului de funcție, acolo unde le-a pitit L 285/ 2010, au valoarea zero.
Așadar, CIF x 197,33 este doar o componenta a soldei/salariului de funcție ... până se intră pe coeficienții din L 153/2017.

je spunea...

Pensia militara a gl. Oprea(8035 lei/luna) este decenta, sub nivelul unei functii de general.Comparand cu indemnizatia lunara de fost parlamentar(9652 lei) ne putem da seama, intradevar, cat de jos s-a ajuns privind aplicarea principiului "recunoștinței față de loialitatea, sacrificiile și privațiunile suferite de militari, polițiști și funcționari publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și familiile acestora pe timpul carierei" versus cariera in politica.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Corect, @ Tehnocrat! Onoare si Respect pentru luciditate, respectarea adevarului si recunostinta fata de cel care a facut DREOTATE REALA: GEN. GABRIEL OPREA! Cine il stropeste cu noroi, doar din considerente politice si egoism, de fapt singur isi pateaza onoarea, cea mai sfanta calitate a unui militar!

Anton spunea...

Astăzi s-a înregistrat la ICCJ sesizarea Curții de Apel Bacău în dosarul nr. 2317/110/2019, dar nu a fixat primul termen.

monteoru spunea...

Cornele-ce dracul mai omule doar nu crezi ca i-a falsificat cineva declaratia de avere lui Oprea?
Sa-l voteze cine vrea pe Oprea.Mie nu-mi inspira incredere .E general pentru tine pentru mine are gradul cu care a trecut initial in rezerva.
Kis@ceeace afirmi despre Oprea se apropie de adevar.Daca mentinea cuantumul cel mai avantajos era OK.Si in 2013 a umblat cu jumatati de masura.
Pentru mine e curios cum de aveai tu in 2011 numai 1900 lei?

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Felicitari, Dan Bazavan, pt castigarea procesului in Instanta pt. majorarea la 1450 lei!

vasile iosif spunea...

Domnule H,
Pentru ca ati avut amabilitatea sa ma nominalizati intr-un comentariu al d-voastra in legatura cu sustinerea de catre mine a faptului ca notiunea de "solda de functie COMPUSA" este o inventie ce nu este definita in nici o lege, va adresez respectuos urmatoare intrebari:

1. Este adevarat ca Decizia CCR nr.51/2020 a declarat NECONSTITUTIONALE:

- art.4 alin.1 din OUG nr.1/2010 privind reîncadrarea in 2010 potrivit cu veniturile de la 31 decembrie 2009?

- art.6 alin.1 din OUG nr.1/2010 privind acordarea de sume compensatorii ?

- art.1 alin.5 /Legea nr.285/2010 privind sporurile si elemente salariale incluse in solda de functie?

Ca urmare, rezulta ca introducerea sporurilor in solda de functie este NECONSTITUTIONALA si sporurile isi pastreaza individualitatea?

2. Este adevarat ca Decizia 15/2020 a ICCJ este inferioara Deciziei 51/2020 a CCR si nu poate produce efecte ?

3. Deci, intreaga reconstructie salariala in Sistemul de Aparare si, implicit, calculul pensiilor militare sunt neconstitutionale ?

Ce spuneti?

Cu stima,

Cu stima,

Calinmihaib12 spunea...

Tehnocrat: greșești profund când "genaralizezi"..fără să cunoști realitatea..!
Când era ministru al apărării..
OMUL..Oprea a greșit..cel puțin ..permițând "guleraților" finan ciari și contabili= angajați ai statului și subordonați ai săi: să ÎNCALCE LEGEA..!= cu EFECTUL: ..FURT: de 2 ori din = DIN PENSIILE NOASTRE..!:
1.FURT:..prin efectul interpre
tării și aplicării PERVERSE a
unei legi de pensie..!
2.FURT:prin folosirea: la recal
cularea pensiilor noastre a
unor VENITURI LUNARE..FURATE
..pur și simplu:..pe ICI,..PE
COLO..!,astfel încât să se
AJUNGĂ..la un PUNCTAJ TOTAL
=PRESTABILIT..!=adică FURAT..!
..iar la CONTESTAȚIILE NOASTRE
LEGALE,..EL,..C.C.=comisia de
contestatii și casa de pensii
=...au mers mai departe cu
FURTUL din PENSIILE NOASTRE,
FURT care:.."OPEREAZĂ" și
AZI.!! = sub "ACOPERIREA" UNEI
.."JUSTIȚII".."CHIOARE",..
.."FUDULE"=SURDE=la o ureche.!
..NESIMȚITĂ =pur si simplu..!!
Să nu invocați..necunoașterea
SITUAȚIEI..REALE.!,ALTFEL..era
omul nepotrivit..ACOLO..!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ JE: ASTA-I PENSIA GENERALULUI OPREA, ANUL TRECU ERA DE 7000 SI CEVA: ESTE URIASA ACEASTA PENSIE MILIRARA, LA UN GENERAL, CAND COLONEII AU MAI MULT DECAT DOMNIA SA? MERITA BALACARIT PENTRU SUMA ASTA, DOAR CA AVEM FIERE IN LOC DE INIMA, CUM FAC UNII CARE AU AZI AU PENSIEI BUNE DE PE URMA DOMNIEI SALE! FELICITARI PENTRU POSTAREA ADEVARULUI DESPRE PENSIA GEN. OPREA!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Iulian, in Tribunal sunt optimist, insa Curtea de Apel Bacau imi da foarte mult de gandit, cu un complet care m-a șuntat pe CCR, absolut si total nemotivat, cu toate mornnele de exemple, motivatii si probatorii, aici fiind pornita insa treaba de la un complet al Tribunalului, care s-a facut de ras amestecand cauzele a doua dosare, facand confuzii grosolane din cauza neitirii Cererii si actelor de la Dosar, cazand prada vicleniilor paratelor, al carui jurist viclean trebuia pedepsit pentru ducere in eroare si chiar sperjur! De acum, chiar ca vant din pu(l)pa, si nu m-ar supara alizeele din tribord si babord, adicătelea din șolduri, ca sa nu se rastoarne sandramaua piticului din pijamale!!!

Calinmihaib12 spunea...

Tehnocrat: greșești profund când "genaralizezi"..fără să cunoști realitatea..!
In 01.01.2011:regimul Băsescu-Boc-Oprea mi-a tăiat=ILEGAL= pensia de vreo 3.450 de lei Brut cu vreo 1.600 de lei Brut(.!?.);
În 01.02.2011,mi-au redat pensia inițială..!
În 01.01.2012 iar..mi-au TĂIAT =ILEGAL= PENSIA BRUTĂ..cu vreo 700 de lei Brut..până în..OCTOM BRIE 2013,când iar mi s-a redat pensia din dec.2011..! + ..alte "aventuri" de genul ăsta..! =făcute de urmașii lor = de aceeași "culoare"..,!
Când era ministru al apărării..
OMUL..Oprea a greșit..cel puțin ..permițând "guleraților" finan ciari și contabili= angajați ai STATULUI și subordonați ai săi: să ÎNCALCE LEGEA..!= cu EFECTUL: =FURT:de 2 ori din =din PENSIILE mele..!:
1.FURT:..prin efectul interpre
tării și aplicării PERVERSE a
unei legi de pensie..!
2.FURT:prin folosirea: la recal
cularea pensiilor noastre a
unor VENITURI LUNARE..FURATE
..pur și simplu:..pe ICI,..PE
COLO..!,astfel încât să se
AJUNGĂ..la un PUNCTAJ TOTAL
=PRESTABILIT..!=adică FURAT..!
..iar la CONTESTAȚIILE NOASTRE
LEGALE..: EL,..C.C.=comisia de
contestatii și casa de pensii
=...au mers mai departe cu
FURTUL din PENSIILE NOASTRE,
FURT care:.."OPEREAZĂ" și
AZI.!! = sub "ACOPERIREA" UNEI
"JUSTIȚII".."CHIOARE","FUDULE"
=SURDE=la o "ureche"..!
..NESIMȚITĂ =pur si simplu..!!
Să nu invocați..NECUNOAȘTEREA
SITUAȚIEI..REALE.!,ALTFEL..era
omul NEPOTRIVIT..ACOLO..!

Huhu Rezea spunea...

Nimic nu-i adevătat, domnule Iosif, din ce spuneți aici!
Decizia nr.51/2020 a CCR a stabilit că doar interpretarea pe care a dat-o ICCJ acestor articole de lege este neconstituțională. Nu textele de lege analizate.
ICCJ dăduse Decizia nr. 21/2016 prin care interpretase greșit aceste texte de lege, pentru a ajunge la concluzia că sporul de doctorat acordat după 2010 este legal, deși el fusese desființat de L 330/2009, dar păstrat ca sumă compensatorie in cuantumul soldei/salariului de funcție(alături de indemnizația de dispozitiv,solda de merit) potrivit oug nr.1/2010, însă numai pentru cei care il avusesera pâna la data intrării în vigoare a L 330/2009.
ESte o mare, mare deosebire fată de ce spui d-ta.

Nu puteam să cred că d-ta poți să citești în registrul de mai sus Decizia nr.51/2020 a CCR
Cine vrea să se convingă poate citi topicul de aici
https://www.huhurez.com/2020/05/decizia-nr-512020-ccr-sporul-pentru.html

Leo spunea...

Iosif,
După ce există 2 decizii DEFINITIVE care susțin ceea și ce tu susții , deja ADEVĂRUL JURIDIC este compromis. De aceea s-a creat o BREȘĂ în problematică , pe care cei care sunt în faza de APEL , trebuie s-o valorifice prin solicitarea sesizaării ÎCCJ privind practica neunitară. Apoi ÎCCJ va da dreptate implicit ție și altora sau nu va da dreptate. Spune-i lui Dan și avocatului asta.
VÂNT DIN PUPĂ !

CEZAR spunea...

SIRVUPLE MADAME ...

Leo spunea...

Iosif ,iar în privinţa Deciziei nr. 51 a ÎCCJ ( nu a CCR ) trebuie să știi că Amabilul are dreptate.
Deoarece această Decizie , vizează problematica cuantumului salariului funcţiei de bază la nivelul maxim stabilit în cazul polițiștilor MAI care au aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie şi care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiții , nu are treabă cu militarii din MFA sau MAI . BRAVO MAESTRE ! Dar în ceea ce privește invenția de cuantum compus actualizat , trebuie să vedem cum dezleagă ÎCCJ treaba asta . restul sunt OPINII și nu CERTITUDINI .
TOATE PÂNZELE SUS !

CEZAR spunea...

Poate ne redai ..cronologic si cum a ajuns general ..pentru a primi aceasta .."MODESTA " pensie...din capitan de intendenta zic...

CEZAR spunea...

Dotoreee...ai un stil de a minti asa prin ..omisiune..mai ceva ca Ciomu sa taie ..apendicile...
NU TI_AU TAIAT PENSIA ...TI-AU RECALCULAT-o CA LA INTREAGA OMENIRE !
DE ce pensia TA..pe infama L-164 nu a batut cu pensia recalculata pe CONTRIBUTIVITATE..??
Simplu pentru ca era calculata ..PEULTIMAAAAAA LUNA si ai resusit sa ..profiti si tu de furtisaguri...asa zise legale dar complet imorale
La multi foarte multi 100,000 si ceva pensia a crescut.....
A venit boul de Ponta si pentru speranta de voturi ti-a dat redat cuantumul..obtinut prin furtisag..grosolan..
Apoi a venit L223..si iar nu a batut pensia ta GONFLATA..cu HIDROGEN SULFURAT...si ti-a mai retezat teoretic din ea...
Ai ramas iarasi cu CUANTUMUL FURAT....
Deci doctore...nu iti este jena..???

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Calin Mihai, esti intr-o confuzie totala, pentru ca Oprea a multumit pe toata lumea, iar cei 26.500 sa nu mai carcoteasca pentru ca le-a dat cu varf si indesat. E mai bine ca astia ne da ciu-ciu? OPREA N-A TAIAT NIMIC, SI ATUNCI ERAU ACOLO ROSU SI ALTI CRIMINALI DE PENSII!
@Monteoru, ce a dat si o sa mai dea Oprea, nu a dat si nu va mai da absolut nimeni, asta sa se tina minte, pentru ca, asa cum mi-a zis personal Gen. Oprea, este plan scris, hotarare definitiva, OZU sa nu se mai dea absolut nimic pana cel putin in 2026, si stie ce zice domnia sa! E mai bine asa? Orice Ministru MApN se va ghida dupa acest ordin, dar cu Oprea in Parlament avem un luptator sa dea peste cap acest ordin venit de ,,sus'', inclusiv NATO-UE!

Leo spunea...

Eu am pensia lui GĂBIȚĂ.
Și eu votez GĂBIȚĂ !

Leo spunea...

Flavius , atunci nu era roșu. Era măcelarul maciu PICIU , regina balului.
Mai era și zanfirache și jiganu.