Un produs Blogger.

miercuri, octombrie 26, 2022

Proiectul de ordonanță de modificare a Legii Nr. 223/2015 și a celorlalte pensii de serviciu reglementate prin legi speciale

237 comments


Întregul proiect vizând toate pensiile de serviciu reglementate prin legi speciale AICI difuzat de Lumea Justiției

Ministerul Muncii  spune că proiectul nu este elaborat sub egida sa, dar proiectul pare a fi eleborat la un nivel guvernamental care este interesat de menținerea în plată a pensiilor militare cu cuantumul din 5 cifre.

Mulțumesc domnului SB pentru furnizarea aceluiași document în alt format, semn că documentul poate fi catalogat credibil.

Printre dubiile care mai stăruie se numără păstrarea în lege a articolului 60, așa cum a fost modificat și completat prin ordonanțele 59/2017 și 114/2018.

Dacă se păstraează actualul cuantum în plată pentru toate categoriile de pensii de serviciu unde este raționalizarea cerută de PNRR?

Vechimea suplimentară acordată de art. 24 pentru condițiile de muncă pare inutilă pentru cei care au vechime în serviciu și vechime efectivă suficiente ca să atingă  procentul  de pensie de 65% ... peste care nu se mai acordă niciun procent pentru vechime. 

 Proiectul propune perfid continuarea actualei reglementări care a produs dezechilibrele din ultimii 7 ani în sistemul de pensii militare, respectiv neactualizarea cuantumului pensiei militare după stabilirea dreptului de pensie. 

Neavînd dispoziții de recalculare a pensiilor militare în plată, proiectul de ordonanță se adresează numai militarilor care se vor pensiona după 90 de zile de la publicarea ordonanței în Monitorul Oficial. 

Vor coexista 3 categorii de pensii militare:

-pensii plafonate la 102% din media a 6 solde brute din ultimii 5 ani de activitate stabilite/recalculate până la 15 sept. 2017.Aceste pensii sunt neactualizate din anul 2017. Beneficiarii lor plătesc impozite și contribuții din pensie. 

-pensii plafonate la media celor 6 solde nete din baza de calcul, stabilite în baza OUG nr. 59/2017 și OUG nr.114/2018, în perioada 15 sept. 2017 până la data intrării în vigoare a  noii ordonanțe. Aceste pensii sunt neactualizate de la data stabilirii lor. Beneficiarii lor nu plătesc impozite și contribuții din pensie.

-pensii cu un cuantum de 56% +sporul de pensie suplimentară din media a 12 solde lunare brute, pensii  stabilite potrivit noii ordonanțe. Nu vor mai fi actualizate de la data stabilirii. Beneficiarii lor vor plăti impozite și contribuții din pensie.




237 de comentarii:

  1. 😂😂😂 Deja au scos "proiecte"!!!! Să fim serioși!

    RăspundețiȘtergere
  2. https://snpp.ro/au-inceput-soparlele-de-partid-proiect-de-pensii-fake/

    RăspundețiȘtergere
  3. Deci fara contributivitate? O furtuna intr un pahar cu apa. In afara de cresterea varstei de pensionare si extinderea perioadei pentru baza de calcul la 12 luni mai e ceva?

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu o să rămână așa, o să vedeți..

    RăspundețiȘtergere
  5. Eu nu cred nimic, poate fi este o încercare da se vadă reacția celor afectați SA VEDEM , iar o recalculare durează vreo 2 ani poste.

    RăspundețiȘtergere
  6. Dacă este adevărat acest proiect..

    Art. IX. –
    Cunatumurile pensiilor aflate în plată se mențin …….

    Pe finalul proiectului lipsește al X-lea. E trecut după IX, XI și XII.

    RăspundețiȘtergere
  7. Huhurez & mos martin parca intraseră pe" turnanta " cu contributiva dupa instiintarile lui mos martin(((((🥱🥱🥱
    Ce nu stiu ei este că au fentat startul
    🤣🤣
    Din surse sigure va spusei mai in urma cu cateva zile ca acolo sus se lupta pentru un singur deziderat .
    Acela este 223 cosmetizata in asa fel ca sa dea bine in targ.
    In rest fiecare cu ce isi inchipuie ca iar prinde bine.

    RăspundețiȘtergere
  8. Pe Economedia scrie ca o recomandare a BM este sa creasca de la 60 ani la 65 ani varsta standard de pensionare cu 0,6 pe an pana ajunge la 65 ani si pensiile militare nu fac parte din cele 6 categoriiptcare se mareste varsta de la 60la 65!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @Liviu

      La unele categorii de angajați tocmai au redus vârsta de pensionare (nu zic că nu e motivat).
      Dar ia uitați motivarea:
      “având în vedere statisticile care relevă faptul că, după vârsta de 40 de ani, condiţia fizică, inclusiv musculatura dansatorilor şi soliştilor balet, este deteriorată, fără a mai putea face faţă prezentării spectacolelor la un nivel artistic de înaltă calitate sau de mai lungă durată şi faptul că în rândul salariaţilor dansatori din instituţiile de profil se constată că, după vârsta de 45 de ani, aceştia se află cel puţin opt luni din an în concedii medicale sau pe tratamente de recuperare a problemelor la ligamente şi fracturilor”

      Sigur, să te urci pe o autoscară cu 20 de kile de echipament în spate la 65 de ani e o plăcere! Iar acolo nu e "spectacol"! E chestie de viață sau moarte!

      Ștergere
  9. hahahhahahahah
    hahahhahhaahaha
    UNDE-I CONTRIBUTIVITATEA ???????
    HAHAHHAHAHAH
    HAHHAHHA

    RăspundețiȘtergere
  10. Si unde e contributivitatea? O porcarie de draft facut pentru smecheri. Sa speram ca nu e asta. Cred ca e aruncat la plezneala sa vada ce zice prostimea.

    RăspundețiȘtergere
  11. Este o dezmintire trimisa de Ministerul Muncii catre CSM.Care minte, care dezinformeaza?

    RăspundețiȘtergere
  12. Mă așteptam exact cum am scris într-un comentariu anterior. S-a rezolvat. Recalcularea va dura cel puțin 6 luni-1 an. Se menține cuantumul în plată. Probleme la vârsta de pensionare, 65 de ani, deci 53 minim, media cred că va fi 55-56 ani.
    Cât despre contributivitate... să fim serioși...

    RăspundețiȘtergere
  13. https://www.luju.ro/magistrati-nu-mergeti-pe-fenta-ministerul-muncii-a-instiintat-csm-ca-nu-a-elaborat-niciun-proiect-de-oug-privind-taierea-pensiilor-magistratilor-proiectul-de-oug-exista-iar-el-circula-deja-la-nivelul-coalitiei-de-guvernamant-se-repeta-episodul-legilor-sig

    RăspundețiȘtergere
  14. Daca se continua batjocora si e reala aceasta fituica, in care nu cred deocamdata, vand laptopul si ma retrag total, urmand sa intru intr-o hibernare lunga, urmand sa nu mai urmaresc pe tv nici macar stirile, cat voi mai trai... Cred ca vrea sa se ajunga prea departe cu batjocora: Adica, ala care a iesit in pensie in 1980, sau 1985, sau in 2000 sa ramana pe acelasi sistem de salarizare invechit si pe acelasi sitsem de salarizare sa i se calculeze pensia? Unde este eliminarea discriminarilor intre generatii?

    RăspundețiȘtergere
  15. MAGISTRATI, NU MERGETI PE FENTA! – Ministerul Muncii a instiintat CSM ca nu a elaborat niciun proiect de OUG privind taierea pensiilor magistratilor. Proiectul de OUG exista, iar el circula deja la nivelul coalitiei de guvernamant. Se repeta episodul legilor sigurantei nationale pe care nimeni nu si le-a asumat. Iata adresa trimisa de presedintele CSM catre instante cu raspunsul Ministerului Muncii (Document)

    RăspundețiȘtergere
  16. Cât de credibilă este sursa, dle Huhu? Să nu ne aruncăm "ca rața la muci". Să mai asteptăm noutăți după vizita de la Bruxeles a decidenților? Poate aduc modificări acestui proiect, care nu știm cât de exact este si nici cât va rămâne din el in forma asta.

    RăspundețiȘtergere
  17. Esența proiectului în ceea ce privește pensiile militare e următoarea : 1.vârsta de pensionare crește progresiv până la 65 de ani ! 2. se poate ieși la pensie, dar nu mai devreme de 52 de ani ! 3. baza de calcul a pensiei e din media soldelor pentru 12 luni ! 4. nu se mai aplică câte 1% pentru fiecare an care depășește vechimea cumulată de 25 de ani ! 5. cei care au vechime cumulată mai mică de 25 de ani nu primesc pensie de serviciu ! 6. dispare pragul de 85 % ! Seară cu bine, tuturor !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Revin pentru că moșul nu-mi răspunde. Deci, MOȘULE CE TÂNĂT EȘTI, IARĂȘI TE ȚII DE POVEȘTI.
      mosmartin16 (16 ianuarie ziua mea de naștere). Moșule. Redau din criticile dumneavoastră la adresa mea pe un comentariu așazis fals: „Dă-ne sursa exactă...nu ce spune un ziar, agenție ! Poți ? Sau "tăvălești" o informație neverificată și contribui...fără să vrei...la dezinformare !”. Cu ce este mai credibil Lumea Justiției decât Economia.ro. ? Făcând o paralelă, putem da crezare topicului prezentat de către domnul Huhu Rezea sau aete o „dezinformare”?

      Ștergere
  18. Pai, si nimic contributeala! Iar o sa ne ia CCR la intors cu componentele pensiei speciale! Si pentru asta au fost astia la BM si pe la Bruxelles! Jenant, vai de kurul nostru, nici in Africa nu gasesti asa ceva.

    RăspundețiȘtergere
  19. Fakeeeeeeeeeeeeeeee! Asta are o directie: Magistraturile! Cati o fi facut infarct?

    RăspundețiȘtergere
  20. "Vârsta de pensionare pentru cele șase tipuri de beneficiari de pensii speciale din România va crește treptat de la 60 la 65 de ani, recomandă Banca Mondială, în cadrul propunerilor pentru reforma pensiilor speciale, jalon asumat de România în cadrul Planului de Redresare și Reziliență (PNRR) și care trebuie adoptat până la finalul acestui an, arată documentul obținut de Economedia. Banca Mondială este consultantul însărcinat să propună reforme, a dezvăluit în exclusivitate Economedia.

    Este vorba despre următoarele pensii de serviciu:

    – Membri al Corpului diplomatic și consular (Legea nr. 216/2015)
    – Funcționari publici parlamentari (Legea nr. 215/2015)
    – Personal aeronautic civil (Legea nr. 223/2007)
    – Procurori și judecători (Legea nr. 303/2004)
    – Personalul auxiliar al instanțelor de judecată/procurorilor (Legea nr. 130/2015)
    – Beneficiarii de pensii ai Curții de Conturi Legea nr. 7/2016, Decizia CCR nr. 297/2012)" SURSA INFORMAŢIILOR: https://www.g4media.ro/doua-judecatoare-din-csm-ii-solicita-presedintelui-institutiei-detalii-despre-discutiile-cu-guvernul-pe-tema-reducerii-cheltuielilor-cu-pensiile-speciale.html

    RăspundețiȘtergere
  21. Avianyc, te-ai aruncat cu capul înainte ...ca fata la măritat ! Faptul că "io" am zis că "s-a intrat pe turnantă" nu implică neapărat și faptul că aș fi un susținător al contributivității ! Din contră, dacă ai fi urmărit postările mele ai fi realizat faptul că eu am susținut pensiile militare pe algoritmul actual ( cu unele modificări de substanță ) ! Vezi topicul creat de Huhu ( pe 13 februarie ) ce are ca obiect o documentație proprie ! Cât privește varianta cu includerea contributivității, are și ea beneficiile ei, unele majore, dar cred că nu cunoști problematica pentru a te pronunța în cunoștință de cauză ! Cât despre acest "proiect"...revin imediat pentru a demonstra că e o "hai să mă scarpin la urechea dreaptă cu mâna stângă" !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pe L- 119 Contributiva ..ACUM TOTI AVEAM CUNTUMUL DUBLU !
      AI CARE MA INJURATI SUS SI TARE ACUM BAGATI-VA UNGHIA IN GIT....

      Ștergere
    2. In principiu nu sunt un adept al contributivitatii ,desi contributivitatea mi-a adus un mic beneficiu vizavi de L164 si un dezavantaj major fata de L223.
      Pentru unii contributiva + poate aduce beneficii ,nu va contrazic, insa lucrurile luate la rece arata rau pe viitor dupa calculele mele pentru unele categorii de cadre militare .
      Spre exemplu spuneti-ne dvoastra ce salarii brute ar trebui sa aiba un militar profesionist (caporal) ca sa realizeze anul acesta sau pe viitor 1 pct de pensie /luna /an. Îi poate asigura statul constant un astfel de salariu lunar ??
      Este posibil ca la actuala si viitoarea salarizare acesti militari ,baza fortei luptatoare a armatei sa iasa la pensie contributiva cu un punctaj total foarte mic care sa le aduca o pensie de mizerie ? In acest caz mai devine atragatoare angajarea in armata ca si militar profesionist ???
      Repetati exercitiul prin prisma salarizarii si pentru sof si of pana la gradul de cpt sau chiar mr si expunetine rezultatul .
      De asemenea sa faceti o analiza a sporului pentru grupele de munca si sa ne spuneti daca este corect ca pe contributiva cei care au muncit ani de zile in grupa AC sa beneficieze de acelasi spor (50%)precum cei din grupa inferioara CS ,. De asta nu vorbit nimeni pe aici ..........
      Lamurim deocamdata aceste aspecte privind aplicarea contributivei+ apoi vedem cine s-a aruncat cu capul in fata la finiș daca pe turnanta s-a mers umar la umar.
      Si inchei cu o intrebare ,cireasa de pe tort . Are statul roman posibilitatea ca in cazul actualului si viitorului SMBE dus de mediul privat si bugetar la valori foarte mari sa-si plateasca cadrele militare in asa fel incat sa mai realizeze ca in vermurile apuse punctaje anuale intre 1,5-2 pct (de inceput de cariera) 3 -4 -5 pct ( de sfarsit cariera )?????
      Ce vor strica prin televiziuni , la mitinguri ,etc ,of si generalii care pe contributiva vor avea pensii mult mai mici decat cadrele militare mecanici de bord aviatie ,scafandri ,parasutisti ,etc ??? Stiti cred lozincile lui Dogaru la trecerea de pe L164 pe contributiva ? Daca nu ,fac efortul si le reproduc ; ”Sof si maistri cu pensii mai mari ca generalii !!!!!! ” asa argumenta dom Dogaru nocivitatea contributivitatii pentru ierahia militara.
      Poate va ajuta si domn specializt Huhurez !

      Ștergere
  22. Aproape orice varianta cu contributivitate are un mare avantaj. Apara actualii și viitorii pensionari de situațiile actuale, nu ar mai permite discrepante asa mari în viitor. Nu ar mai permite neactualizarea/neindexarea pensiei nspe ani printr-o ordonanță marca LOV. Dar are și un mare dezavantaj. Ar scădea pensiile celor care urmează sa iasă în următorii 10-20 ani. De ce? Simplu. Salariizarea și faptul ca activii actuali pre 2009 au "beneficiat" de tăierile salariale din 2010 (sau chiar din 2009 dacă punem și CO fără plata din weekenduri). O salarizare nu prea răsărit plus câțiva ani de tăieri s-ar reflecta negativ în orice varianta de contributivitate.
    Iar șansele ca un guvern sa le zică activilor : bai tocmai va tragem o mare teapa, acum cu un război la granițe...sunt mici. Pana și BM a înțeles. Nu e imposibil însă. Cică ne apara NATO.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sensi, gresesti. Pentru perioadele cat soldele au fost taiate cu 25% din 2010, 2011 nu influienteaza cu nimic pensiile celor care au fost atunci in activitare, deoarece pentru acea perioada se iau in considerare la calculul pe contributivitate soldele lunare complete pe care le-ai fi avut fara taiere

      Ștergere
    2. #kostas
      Gândește înainte să scrii. Pe contributivitate se ia totalul brut, adică diminuat cu 25%. Explicația e alta. Punctajul e același pentru că și salariul mediu brut s-a diminuat cu 25%.

      Ștergere
    3. @militar de la 14 ani, care salariu mediu brut s-a diminuat cu 25%? În sectorul bugetar da, consecință a tăierii cu 25% a veniturilor. Însă când vorbim de o pensie contributiva nu te raportezi la salariul mediu brut sectorial ci la ala pe economie.
      @kostas, cu sa se ia în calcul ca ai contribut cu o suma cu care nu ai contribuit?
      In caz ca ați uitat, au fost tăiate veniturile bugetarilor nu tuturor angajaților din România.

      Ștergere
  23. Acest proiect este năsit de oamenii lui Putin, care doresc fragilizarea S.N.Aparare si a Justitiei din Romania!
    "Art. XII. -
    Prezenta ordonanță intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I."
    Crede cineva ca in 90 de zile mai ramane cineva in sistem daca indeplineste conditiile pentru Pensie Anticipata..??

    RăspundețiȘtergere
  24. Observați cum Amabilul nu exprimă nici un pdv ?
    Păi este firesc , stă după uluci şi râde şi el de ce topic a deschis.
    TOTUŞI , prin absurd să zicem că este adevărată fițuica , atunci ar fi FOARTE GRAV.
    VARȘOVIȘTII mai STĂTEM , iar NATOIȘTII la fel ca din 2016 încoace nu pe val ci pe TSUNAMI.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Se vede că unii n-au mai citit adăugirile la topic.

      Ștergere
    2. Proiectul , dacă este ADEVĂRAT , a fost clocit în ministeriatul lui SebY MIMĂ , el nu a apărut brusc. Deci SebY , ori nu a știut de el căci îl jucau gulerații pe degete , ori a fost complice la acest proiect.
      Un lucru știm precis , că acest proiect a fost elaborat la MFA cu știrea lui DOTTORE ăăă..îîî..., deoarece MFA-ul este ministerul coordonator și inițiator din SNAOPSN .
      Acest fapt dacă este ADEVĂRAT, confirmă ce eu tot vă spuneam că DOTTORE ăăă...îîîî....cu funcția pe care este , este cel mai MARE PERICOL pt. noi.
      SĂ SPERĂM CĂ ACEST PROIECT ESTE UN FAKE.
      + cum adică , este OUG și intră în vogoare peste 90 de zile ????? Păi care este URGENȚA ? Și asta spune multe......................
      VELA MARE SUS !

      Ștergere
  25. După acest "proiect", ar rezulta cam așa, luând un exemplu ! Să zicem că media soldelor brute - pe 12 luni, pen' că așa "grăiește" proiectul - e de 10000 lei ! Solda netă - după reținerile din prezent ( CAS, CASS și impozit ) este de 58,5 % din brut, adică 5850 lei ! Să zicem că cel în cauză are o vechime cumulată de 44 de ani ! Calculăm procentele care se aplică bazei de calcul ( care e de 10000 lei ) ! Avem 65% ( pentru 25 de ani vechime cumulată ) + 9 % ( contribuția la pensia suplimentară ) = 74 %. Nu se mai adaugă 1% pentru fiecare an ce depășește vechimea cumulată de 25, pen' că așa "zice" proiectul ! Rezultă așadar o pensie brută de 7400 lei ( 74% din 10000 ).Adăugăm la cei 7400 și pe cei 20 % OMM și rezultă pensia finală de 8880 lei brut ! Din ea, se scade CASS ( 10 % din ce depășește 4000 ) și impozitul ( tot de 10 % din ceea ce depășește 2000 și după deducerea CASS ). Rezultă pensia netă finală de 7753 lei ! Cum pensia netă nu poate fi mai mare decât media soldelor nete, rezultă - în final - o pensie netă ( " în bozonar" ) de 5850 lei ! Așadar nimic schimbat față de ce pensie i-ar rezulta celui în cauză fără acest "măreț proiect" !! Ș-atunci...vorba maestrului Tănase : "Și cu asta ce-am făcut" ! "Curat murdar"...ar spune și celălalt maestru...născut în Haimanale ! Oare numele vechi al localității natale a marelui Caragiale nu poate fi atribuit și unora dintre cei care "concep" ori "nasc" diverse acte normative "mărețe" ?!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. moșule martin 16. Bine moșule. Calculul este aproximativ corect (părerea mea deocamdată până la noi informații, lucrăm pe presupuneri până se completează rubricile cu puncte, puncte) cu o mica modificare și unele întrebări, urmat de o inexactitate. Modificare=în noul proiect, procentul OMM/SOSP=25%. Întrebări=Rămâne așa sau se va modifica noul Proiect privind Statutul cadrelor militare, se va mai menține acest spor OMM/SOSP în proiect ? Dar pensia suplimentară ?

      Ștergere
    2. Proiectul nu propune o modificare a art. 108 din lege privind pensiile speciale .

      Ștergere
  26. Proiectul de ordonanta era deja pregatit si tinut la secret de mult!!! Deja din urma cu 3 ani au iesit spre presa informatii despre intenția de crestere a vârstei de pensionare a militarilor si politistilor!!! Ii va afecta pe viitorii rezervisti, efectele ordonanței nu afecteaza pensiile militare deja in plata!!!! Totusi exista posibilitatea dupa negocierea PNNR de Ciuca la imparatie ca sa mai apara modificari, insa nu pozitive!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Paul Puiu. Vă rog să-mi spneți ce reprezintă sau ce urmează după puncta, puncta de la art. IX Cunatumurile pensiilor aflate în plată se mențin ……. Vă întreb pentru că sigur urmează ceva, dar ce ? Poate fi continuat cu: se mențin până la plafonul de 10.000 lei, de la 10.001 la 20.000 se impozitează cu…., de la 20.001 la 30.000 se impozitează cu…., iar de la 30.001-40.001 (cea mai mare pensie prezentată de CPS a MApN.) se impozitează cu….
      Spun aceasta (că mai urmează ceva) pentreu că, dacă vă uitați la pct. XI, urmează iar puncta, puncta, pentru a nu inșirui toate ministerele din govern.

      Ștergere
    2. Viorel, se mentin pana cand nu depasesc salariul in plata in cele 12 luni.

      Ștergere
  27. Art. XI și XII presupune: 60 de zile pe…, 90 de zile pe…, încă 90 de zile pe X, 90 pe Y și 90 pe Z rezultă cee ace se urmărește. Aprobarea OUG în anul 2024 când candidez ca deputat sau senator, pentru a distruge clica de borfași. Glumesc, îi las pe șmecherii cu experiență la locul de muncă.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. chestie de tehnica legislativa...conform calendarului PNRR pana la 31.12.2022 trebuie sa fie finalizata partea legislativa iar pana la 31 martie anul viitor punerea in practica.Anul 2023 va fi foarte important pt toti pensionarii din Romania pt ca in 2024,an electoral,pomenile nu se mai dau ...nu ca pana acum ar fi fost prea mari....

      Ștergere
  28. Câțiva gulerati aruncă pe piață un proiect vechi dar cu freza făcută de ei așa cum gandesc....adică prost! Păi kkciosii spun că se abroga art. 30 care ce să vezi face vorbire despre GRUPELE DE MUNCĂ! Păi papagalii e clar că au frecat menta prin vreo magazie la o partidă de table in timp ce armata reală era in SLP . Concret e o fituica de pe vremea trecută dar coafata cu 12 luni și 65 de ani. Adevărata OUG o să fie și mai rea ...La 65 de ani ne împușcă 😀

    RăspundețiȘtergere
  29. Vă asigur 100 % că acest propiect de OUG va fi în în FORMĂ FINALĂ IDENTIC .
    Tot ce este consemat are o LOGICĂ mai ales că ţine cont şi de MODIFICARILE LEGII 223-2015 , Deci nu pierdea timpul nimeni să+şi bată capul de pomană .
    Proiectul preyintă şiaatenţionări la cei care vor scoate ciocul consemnânduse ..................
    Cea mai importanta frază este cea unde scrie că Pensia va rămâne în plataă
    hahahahahah
    hahahahhaa Cum să rămână în plata pensii de sute de milioane , care mai este rolul reformei .????
    dar pune ............ ca s-o muște băieții și în forma finală BANG .
    Cuantumul pensiei este cel rezultat în urma recalculării .Râmân în plată pensiile sub 2500 lei

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţi GICĂ CONTRA din alte "GALAXII", care îşi urmăresc doar interesul sau sunt în slujba celor care nu încap de pensiile militarilor. Pot să jur că acest blog nu este citit, comentat şi urmărit doar de către cei care au îmbrăcat o haină militară.

      Ștergere
    2. Ce ati scris pe final nu este deloc corect. Adica daca un pensionar militar are sub 2500 lei nu i se mai recalculeaza, iar la restul, da? Pai ori legea de recalculare este pentru toti, ori pentru nimeni. Proiectul acestui OUG va fi cel asumat. Deocamdata putem comenta un OUG neasumat de vreun minister/politician de la guvernare.

      Ștergere
    3. Articolul 30
      Pensia stabilită, recalculată și actualizată în condițiile prezentei legi nu poate fi mai mare decât 85% din baza de calcul prevăzută la art. 28.
      (la 11-12-2015, Art. 30 a fost modificat de pct. 6 al art. 40 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 57 din 9 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 923 din 11 decembrie 2015. )

      ARTICOLUL 30 NU ARE NICI O TREABĂ CU GRUPELE DE MUNCĂ .
      il Abrogă pentru că plafonul maxim este Salarul /Solda din ultima lună sau BAZA DE CALCUL .

      Ce este interesant o reprezintă faptul că atacă dur Art.28 adică Modul cum a fost stabilită Baza de calcul .
      Se stie foarte bine că Modificarile Art.28 au apărut dup ce Marii Sefi și-au pus tot în Baza de Calcul .
      O altă treabă înțeleaptă o reprezintă Art.29 alin 2 Abrogat .
      CORECT = De ce să mai lasi acest Aliniat din Articol atât timp cât Actualizezi Soldele după Legea 153/2017 .
      Alta mai frumoasă .
      Se alege 12 luni din ultimii 5 ani . Acest lucru duce la concluzia că nu despre sumele din cele 12 luni este vorba ci despre Solda de Grad , Funcție deținută în acea perioadă ,restul ZBOARĂ .
      Procentul râmâne 65 % unde se ridică cu Pensia suplimentară , grupa de muncă și alte procenturi din venituri care urmează a fi realizate până la 65 de ani ( deci te pune și la muncă ) .
      Scopul este ca să nu ajungi în timpul pensiei militare la 100% la pensionari decât cei care au 65 ani și 35 ani stagiul complet de cotizare .
      Nu mai iese nimeni sub 25 ani din armata întrucât pierde pensia militară ,iar pe urmă tralalela .
      Cei care au făcut această lucrare ȘTIU EI CE FAC .
      Ciucă o să rămână mut sau poate chiar el ia pus să facă treaba întrucât el nu are de unde cunoaște aceste aspecte .
      Dacă nu se făcea acest proiect în 48 ore nu credeam .
      S-au mișcat Rapid ca să acopere TOT și să meargă treaba rapid până în 01.01.2023 în tandem cu Ordinile Băncii Mondiale și cu Indexarea aferentă .
      .Reclacularea de face în 2 ani .Legea trebuie să fie clară petru ei .
      Corectează imediat Consiliu Legislativ și totușl merge BRICI .

      Ștergere
  30. Ca varșoviști, eu zic sa nu punem botu' să ni se zică botanisti, ca la la natoiști, caci ei fiind stapanii inelelor au dreptul asupra gardurilor pentru uscarea izmenelor! Cei de la GRU rusesc rad de se prăpadesc cum rezervistii se izmenesc la ce citesc, adica la ce ei au gandit si in Romanistan au raspandit! Sa asteptam opiniile oficiale despre pensiile speciale si militare, daca aceste zvonuri sunt reale, si daca o fi adevarat, sau neadevarat, vorba braileanului: care i-a ouat si i-a imbrăcat, caci in 90 de zile lucratoare pica intreaga guvernare, cu tot cu atarnatul din spanzuratoare, si Armata Rosie ne-a trecut prin foc si sabie, fara ca nimeni sa le fi stat in cale ceva sa mai apere, militarul spunand catranit: ,,aleaga-se de toti si de toate pulberea si praful, cum s-a intamplat la Oaste cu pensiile noastre!

    RăspundețiȘtergere
  31. Puneti mana pe carte si mergeti la Virgil Iantu care prezinta Castiga ROMANIA pe TvR1 ora 21 si castigati un ban frumos !
    Rezervistul Jandarm, Alfred Marian(HD.) a castigat in aceasta seara 10 000 de lei si revine maine seara in a 4 a Runda:
    https://youtu.be/z3tKdMPfVhA

    RăspundețiȘtergere
  32. Ăsta e un proiect serios când la art.IX se menționează : "Cuantumurile pensiilor aflate în plată se mențin......" ??? Cineva fie e dobitoc, fie sondează pulsul reacțiilor !

    RăspundețiȘtergere
  33. Nu va mai duceti dupa fenta si dupa perdele de fum tobele bat doar surzii le aud

    RăspundețiȘtergere
  34. Cum să concepi un proiect de OUG cu articol ( n.n. - IX ) care se finalizează cu :..........??? Proiectanți cu mintea-n colțuri !

    RăspundețiȘtergere
  35. Trebuie avut in vedere ca ce vedem aici nu are coeficienti de aplicare, un act aditional sau anexa cu un mod concret de calcul de lucru. E prea simplu si generalist si fara temei ceea ce e la vedere, e o fantomă. Nu poti calcula zeci de mii de pensii pe paduchi, in loc de cifre. Apoi sunt pensiile alea de 500 de lei, ori PNRR scrie clar ca trebuiesc rezolvate alea mari printr-o amputare si alea mici sa creasca, si daca zic ca la armata nu se vor atinge de ele, eu nu vad cum lasi neatinse pensii de peste 20.000 lei, ca si pe cele de 500-1500-2000 lei in paragina! Aici e mana lui Ciuca si Iohannis, si daca Dancu a demisionat i se trage de la porcaria asta de oug pentru ca nu a vrut s-o accepte, nu pentru ca a declarat public ce a afirmat despre rusi. De acum incolo va fi un razboi mediatic si rasunator, fiind implicati foarte multi in acest rahat inacceptabil. Care rezolvari de inechitati, nedreptati si discriminari, cand ele se vor adanci dramatic? Forma asta de oug nu e pe contributiva ci pe DISTRUCTIVĂ! Se vor adanci si mai grav situatiile dramatice ale celor saraci si bolnavi, acest oug fiind nazist si bolsevic de cea mai josa speta, vinovati fiind aceiasi criminali din casele teritoriale, actualul Prim ministru si Iohannis, cu sprijinul total al sefilor de partidelor, ministrul Muncii si ministrul de Finante al actualei guvernari. Va zic eu ca nici unul nu va scapa de razbunarea magistratilor foarte furiosi, si cum vor calca pe bec, cum ii vor ascunde prin bulăurile patriei! La multe ma asteptam, dar la o asemenea lovitura de gratie absolut deloc! Chiar ca acum pensiile mici si medii, daca asta e real, vor fi facute praf si pulbere, dar se pare ca mai mult decat atat e ca vor ramane iar inghetate ani si ani in sir, pe cand belferii copy paste vor belfari in continuare...

    RăspundețiȘtergere
  36. Părerea mea este că dacă pensiile militare aflate în plată nu vor fi calculate în două componente ca la celelalte pensii de serviciu (contributivitate + bonus de la stat), cel mai corect este ca ele să fie impozitate în funcție de cuantum.
    De ce? Pentru că sunt mai multe modificări pentru pensia militară și nu sunt ei de vină (rezerviștii) pentru că au greșit alții în anumite momente în lege/legi. S-au tot dat OUG împotriva pensionarilor militari, ba nu s-au indexat (2021).
    Așa măcar vor știi militarii activi cum vor ieși la pensie pe viitor fără să aibă surprize negative.
    Sunt sigur că dacă nu s-ar impozita doar pensiile mari și foarte mari și ar fi recalculate și cele mici și medii, ar pierde și acestea procente bune din pensii.
    Așa se întâmplă când faci schimbări la pensii (în cazul nostru, militare) și le tot modifici după plac sau din ură împotriva militarilor!
    De ce nu auzim de pensiile publice mari că vor fi impozitate? Mă refer la cele mari și foarte mari. Pentru că acolo sunt milioane de voturi, nu până în 200000 cum se întâmplă în cazul pensiilor militare. Să nu creadă cineva că nu sunt multe greșeli intenționate sau neintenționate și la pensiile civile.

    RăspundețiȘtergere
  37. După calculul făcut de mosmartin16, e jale, păi câți din cei pensionați înainte de 2005 au media de 10000? Dacă calculez după acest model, pensia mea scade cu vreo 1000 de lei presupunând că se va menține OMM, dar dacă nu, e și mai rău! În acest caz ori am calculat eu gresit, ori majoritatea pensiilor ”varșoviștilor” vor fi sub 3000 de lei!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Proiectul, în forma în care este redactat, nu privește pensiile de serviciu în plată ci numai pe cele care se vor stabili după intrarea în vigoare a ordonanței.

      Ștergere
  38. MosMartin sa mearga la hibernare, varianta lui e cea actuala si nu viitoare!!! De unde stie el cum va fi, se vor adopta normele metodologice si pe urma se va vedea exact!!!! Vor fi afectati doar viitori rezervisti de noile prevederi, nu pensiile aflate in plata!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  39. In cateva ziare spune ca in raportul BM nu sunt incluse pensiile militare!

    RăspundețiȘtergere
  40. @Leo
    Proiectul per total este croit și coordonat de la nivelul guvernului Ciucă. Numai partea privind L 223/2015 este redactată de gulerați.
    Necesitatea adoptării prin ordonanță de urgență este motivată în preambul, preambul care cuprinde și un mare neadevăr precum că toate aceste categorii de pensii ar fi actualizate anual la nivelul celor în activitate.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Totuşi , faptul că nu se aude nimic în media despre pensiile militare din acest proiect , ne face să SPERĂM că este un FAKE sau o fumigenă lansată pt. a se studia reacţia celor impactați (feed back).
      SĂ STĂTEM CIULIȚI CU DOTTORE LA BUTOANE !

      Ștergere
    2. asa este dar...multi citesc putin pricep...in continuare la militari lipseste actualizarea cu soldele activilor .Vorbeam acum cateva minute cu un fost sef de cadre din inima Munteniei...nici nu a observat ca lipseste un articol,preambulul mincinos in parte,nici nu l-a citit...confunda actualizarea soldelor cu indexarea...Eu de ieri spuneam in cadrul topicului anterior ,ca in familia Ciuca nu se va produce un sepuku financiar.Art.X care lipseste ascunde o mare necunoscuta...sa fie al ministerului finantelor? Apoi ar mai fi o sansa prin indexarea diferentiata la cele peste 4000...s-ar micsora ecartul oleaca..

      Ștergere
    3. Si eu cred ca acest proiect este lucrat la nivelul Guvernului, de un grup coordonat de Premierul Ciuca si pare credibil, deoarece respecta propunerile BM !
      "Articolul 29(L.223/2015):
      (1) Cuantumul pensiei de serviciu se determină în procente din baza de calcul, astfel:
      a) militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, cu vechime cumulată conform art. 3 lit. f) de cel puțin 25 de ani, beneficiază, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 65% din baza de calcul prevăzută la art. 28;"
      Modelul din Legea 223 este preluat si pentru celelalte pensii de serviciu, procentul de 65% din BC, prelungirea perioadei alese de la o luna la 12 luni, etc.
      Pentru pensiile aflate in plata va apare curand un alt proiect de OuG prin care se impoziteaza suplimentar pensiile mai mari de un anumit orag..!

      Ștergere
    4. In afară de presa militară, restul nu prea știe cu ce se mănâncă pensiile militare. Presa cârcotașă știe doar că sunt necontributive.
      Dacă presa militară tace, înseamnă că acesta este ordinul de zi pe unitate.
      Aici și pe alte site-uri sunt cam singurele locuri unde pot fi înserate observații la obiect.
      Cei care au asemenea observații, nu lozinci, sunt rugați să le scrie.

      Ștergere
    5. Proiectul e croit de ziariști luând drept model OUG 59/2017, ordonanță dată de guvernul de tristă amintire Tudose și clocită de Olguța Vasilescu.

      Ștergere
  41. Huhule, Actualizarea cu Rata Inflatiei este in vigoare cf.OuG 59 si 114 pentru TOATE pensiile de serviciu !
    Dupa cum observam in aceasta Actualizare prin INDEXARE intra si MAGISTRATII cf.art.85 al.(1)din L.303, modificat de acest proiect. !!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @Leon
      Confuzia dintre indexare și actualizare din art. 59 a fost eliminată prin OUG nr. 114/2018.
      In prezent există în lege numai indexare cu rata inflației, nu și actualizare cu creșterile de solde de funcție și grad.

      Ștergere
    2. In prezent Numai Magistratii au pensiile Actualizate in functie de majorarile colegilor activi!
      Modificarea propusa in acest proiect aliniază si Magistratii cu celelalte pensii de serviciu !

      Ștergere
  42. Se pare că domnul general Ciucă a înfrânt și la Bruxelles! Vorbele sunt că a reușit eliminarea plafonului de 9.4% astfel încât poate să crească pensiile civile! La schimb, a sacrificat militarii, legea pensiilor militare va fi iar ciuruită cu creșterea vârstei de pensionare și alte prevederi împotriva militarilor!

    Omul a zis că renegocierea e un proces ce poate dura 6 luni și el s-a născut obosit!

    Cine poate să plece.... Să plece! Vine iar urgia tăierilor!

    PS să dea Dumnezeu să mă înșel eu și noua lege să fie mai bună decât asta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. desigur ca vine "urgia taierilor".....pentru unii
      Absolut normala "urgia"asta
      Eu vreau sa-i faca lui CFI pensia de cel putin 3000 lei,stiu eu de ce:))

      Ștergere
    2. @Bravo, Akord, si iti multumesc, si eu vreau sa ti-o faca doar 10.000lei, doar pe un picior, pe celalalt numai 5000 lei sa nu fii urât de carcotasi! Vezi? Prietenul la nevoie se cunoaste!

      Ștergere
    3. @CFI
      Nu-mi trebuie si nici nu merit atat.Si nici nu bat campii.
      Doar am procedat si eu ca alti postaci parsivi ...Iti doresc tie cel putin 3000 pentru ca pe baza proportionalitatii eu devin "si mai si"
      E doar un exemplu de egoism feroce al unor "specialisti in manipularea multimilor"(asa s-a autocaracterizat,nu am spus-o eu) care doresc de la inaltimea pensiei lor....."sa le creasca la toti" atat cat au ei.Lucru imposibil si care bineinteles ascunde alte scopuri, plus imaginea de "aura de sfant" care de fapt e doar de kkt
      Jeguri!

      Ștergere
    4. Acordeoane nu ajungi și mai și căci lui Corneluș i-o indexează cu 15% iar ție cu 5,1% unde vezi tu proporționalitate?Și dacă se procedează astfel încă 2-3 ani Flavius te întrece la cuantum și-ți spune că ai avut karma defectă,chakrele-ncâlcite!

      Ștergere
    5. @Cornelius Flavius Ifrim

      Să îl parafrazez pe Napoleon: prietenul dușmanului meu ....

      Atât!

      Ștergere
    6. @M, camarazii se tachineaza si categoric lipsesc dusmaniile! Aia care, chiar sunt nebuni si au creierii si ficatii zdrobiti de ura patologică ,@Onorabilul ii depisteaza si ii blocheaza la mantinelă, si bine face!

      Ștergere
  43. "PNRR va fi ajustat, conform unor surse citate de Antena 3. Procentul de 9,4% din PIB pentru pensii va fi eliminat, dar nu majorat, și înlocuit cu alte condiții. Conform sursei citate, vor putea fi majorate pensiile, dar vor fi implementate alte condiții, precum creșterea vârstei de pensionare pentru angajații MAI și MApN. De asemenea, ar urma să fie introdusă imposibilitatea ca pensia să depășească salariul în plată, pentru toate categoriile. Se pare că ar exista și alte condiții ce urmează a fi implementate până la sfârșitul anului, condiții ce ar fi ajuns deja la Ministerul Muncii. "(dcnews) !

    RăspundețiȘtergere
  44. Statutul cadrelor militare va apărea impreuna cu aceste oug.Va rămâne de văzut dacă indemnizațiile activilor,neimpozabile,pentru omm vor întra în baza de calcul a pensiilor.De asemenea daca pensia suplimentara va întra sau nu în matricea de comparare cu sondele activilor,acel 58.5%.Majorarea pensiilor cu omm pare totuși destul de neclara,mai bine foloseau termenul de indemnizatie,renta neimpozabila.Poate in acel art. X sa fie exprimata actualizarea anuala a acestor pensii.Astfel,nu ar mai fi necesara vreo referire expresa la pensiile aflate în plata...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, referirea la păstrarea cuantumului pensiilor în plată își avea rostul doar dacă ordonanța ar fi cuprins dispoziții de recalculare/actualizare a pensiilor în plată.
      De aceea am subliniat în topic că vor coexista 3 tipuri de pensii militare.

      Ștergere
    2. @Xman

      Când am prezentat acum 3 luni primele propuneri ale Băncii Mondiale, OMM era văzut doar ca recompensă simbolică. Practic, pentru a evita crearea a tot felul de recompense prin alte legi care să crească cuantumurile pensiilor se propunea ca pensia să fie max 65% cu tot cu OMM (aici era ceva curios că se refereau la brut nu la net)

      Probabil că eu nu am fost atent dar zic PNRR și Banca Mondială ceva despre indemnizațiile maneliștilor și ziariștilor?
      Totuși un spor de 50% la pensie nu e de neglijat!!!!
      Sau sacrificații de serviciu sunt militarii? (Cred că sunteți de acord cu mine că magistrații vor avea prilejul să dea decizii în favoarea lor!!!!!)

      Ștergere
  45. Am ajuns cu toții la pixul domnului general Ciuca

    RăspundețiȘtergere
  46. Cum vedeți calculul pensiilor din perspectiva viitoarei legi dacă:
    1. 2020 = Pensionar: Grad = Plt.adj.pr.; Funcție = Plt.adj.pr.; Procent = 85%; Pensie netă = 3.960 (Șef. C.D.C.);
    2. 2022 = Activ: Grad = Plt.adj.pr.; Funcție = Plt.adj.pr.; Solda brută fără norma de hrană, doar veniturile ce intră în calculul pensiei = 6.190; Solda netă ce intră pe CARD = 3.621;
    3. Conform OUG, dacă ar ieși la pensie, PENSIA NU POATE DEPĂȘI SUMA DE 3.621;
    4. CE FEL DE OUG MAI AVANTAJOASĂ PENTRU VIITORII PENSIONARI ESTE ?
    5. CE SE ÎNTÂMPLĂ CU CEL PENSIONAT DEJA CU PENSIA DE 3.960.
    6. INFORMAȚIILE LE-AM PRIMIT ACUM O ORĂ DE LA UN FOST COLEG PENSIONAR ȘI COLEGUL MEU DE BIROU CE MI-A OCUPAT FUNCȚIA.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Conform formei proiectului, pensiile in plata nu se recalculează nu se actualizează

      Ștergere
    2. Viorel, pensiile raman inghetate, nu intelegi?

      Ștergere
    3. Cornele. Nu mai înțeleg legile fizicii. Fie vară sau iarnă, de 6 ani pensile militare sunt înghețate. Iohanis, Ciucă, Ciolacu înțeleg acest fenomen nenatural (artificial) sau nu au învățat la școală ?

      Ștergere
    4. "Huhu Rezea
      27 octombrie 2022, 11:57
      Conform formei proiectului, pensiile in plata nu se recalculează nu se actualizează"
      Ha ha !!
      Au reformat-o de au rupt-o!!

      Ștergere
    5. Unde scrie în proiect ca pensiile rămân înghețate și nu se mai indexează Cfm art 59?????
      În fake oug scrie decât ca pensiile deja stabilite până la întrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgenta rămâne în plată, adică nu se recalculează în minus pentru judecători și procurori... Acest fake a fost făcut special pentru magistrați. Chiar și termenul de întrare în vigoare este aberant.. 90 zile??? Pai în 3 lun ies la pensie toți magistrații care au 25 ani de serviciu... 🤣
      Dacă ne luam după gândirea Huhurezului la restul nu e o problema aceasta lege pentru ca spune el ca nu vor mai avea pensiile plafonate și vor ajunge la 85 % din brut.. 🤣 Ca lunea. Ciucanii cum le spune dânsul sau guleratii vor aștepta aceasta oug și vor avea toți pensii cu 5 cifre de la Colonel în sus.. 🤣

      Ștergere
    6. Fratilor, nuscrie nicaieri de indexari si actualizari! Tind sa cred ca e o facatura totusi, pana in ziua cand ni se va livra ,,placinta'' reala! Dela MApN mi s-aspus sa stam calmi ca va fi de ,,bine'' pentru pensiile mici si medii si sa nu ne panicam, ca acum se ,,lucreaza la ceva, sus, la esalonul superior, sunt multe discutii, sunt ctiuni!''

      Ștergere
  47. Of, Paul puișor...greu pricepi ! Eu am făcut simularea cu un exemplu concret... în situația în care acest proiect ar fi ordonanță adoptată ! Ce bazaconii spui de norme metodologice, dacă în reglementările din proiect lucrurile sunt limpezi ?? Pentru tine dacă 1 + 1 = 2, îți trebuie și metodologie ?!🤣 Vezi, caută-ți logica, ai rătăcit-o pe undeva !🤣Cât despre faptul că acest proiect - în forma prezentată în topic - s-ar referi și la pensiile în plată....unde naiba am spus "io" asta ??! Iar ai luat-o "pe arătură" !🤣 "Cetește bre" Constituția și poate afli că legea se aplică pentru viitor, cu o singură excepție ...pe care nu ți-o spun, că poate, poate..."cetești" !🤣🤣🤣

    RăspundețiȘtergere
  48. Huhurez,
    1. Iar o dai în bărci susținând prostia că pensionarii militari, pensionați după 15.09.2017 nu plătesc impozite.... Ba plătesc și încă mai mari decât ale celor pensionați înainte de 15.09.2017....
    2. Dacă acest proiect de oug ar fi real înseamnă că nici noii pensionari nu vor beneficia de pensia netă rezultată depa aplicarea impozitului și eventual al CASS pentru ca ARTICOLUL 60 NU SE MODIFICA.... Deci pensia netă în plată nu poate depăși media salariilor nete corespunzătoare mediei salariilor brute din baza de calcul... Asa ca 65% +9 %+ 20% % omm*= pensie brută 85 % din baza de calcul...... Pensie în plată 58,5% din baza de calcul, adică exact ca în prezent...
    După gândirea dv nici ăștia nu plătesc taxe și impozite din pensiile lor... 🤣 😱

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Au şi de unde plăti impozit pe pensie, la câte OSCAR-URI şi-au tras şi având în vedere că au primit toţi SALARIU DE MERIT iar soldele aproape că s-au dublat după 2016.

      Ștergere
  49. For all... 🤣
    ACEASTA AŞA ZISA OUG NU MODIFICA SAU ABROGA ART 59 CU INDEXAREA ȘI NICI 60 CU PLAFONAREA LA NET.... 🤣 😱 😎

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, măi, ti-ai dat si d-ta seama, dar art. 60 s-a aplicat numai celor care s-au pensionat după 15 09 2017 și își va înceta aplicarea pentru cei care se vor pensiona după intrarea în vigoare a noii ordonanțe.
      Ciucanii nu plătesc impozite si contribuții din pensia în plată. Ca la niște pomanagii, angaralele le sunt plătite din bugetul pentru pensii al instituțiilor militare.

      Ștergere
    2. Prin urmare,dacă art.60 își încetează aplicarea și dacă art.X se refera la actualizarea anuala,atunci oug nu ar fi rea cu condiția recalcuării pensiilor în plata de la 1 noiembrie,sau 1 decembrie a.c.,nu de alta,dar s-au mai răzgândit în defavoarea noastră din iulie 2015 ...

      Ștergere
    3. Unde vezi dumneata ca în proiectul de mai sus FAKE este modificat art 59 și 60??? Nici art cu procentul din baza de calcul nu este modificat art 29 alin 1 lit a rămâne în continuare... Pentru ca nu este modificat de prezenta fake oug...
      Vezi dumneata ca se abroga art 60???? Sau 59???
      Este greu cu cititul... 🤣

      Ștergere
    4. Huhu
      Nimeni nu ar trebui sa plateasca impozite din pensie.Tu n-ai auzit de dubla impozitare?
      Si apoi pensia nu trebuie considerata venit indiferent dupa ce definitie ai judeca.Pentru ca NU ESTE VENIT in adevaratul sens al cuvantului/expresiei "venit financiar"

      Ștergere
  50. Mare parte din aceste propuneri le-a spus la TvR Info, Kelemen Hunor(Coalitia, nu ?) acum 2 zile, si a 2 a zi a aparut acest proiect:
    https://www.google.com/url?sa=t&source=web&rct=j&url=http://m.stiri.tvr.ro/kelemen-hunor-pensiile-trebuie-crescute-cu-rata-infla-iei_917147.html&ved=2ahUKEwjG8MuZjYD7AhUOxgIHHd-fC80QFnoECAcQAQ&usg=AOvVaw0vlsMnITwy4sXjspsewcHR

    RăspundețiȘtergere
  51. A zis maCiuca in legatura cu discutia cu Adina Valean ca a trecut proiectele in rezerva (nu in revista) Nici nu si-a dat seama ce "margica" a ouat :))) si nici nu s-a corectat.Deci nu stie ce vorbeste....vorbe,vorbe,vorbe impanate cu aaaa....iiiiii....a...uaaa...iiii!!!

    RăspundețiȘtergere
  52. A terminat "discursul". Involuntar i-a scapat un oftat de usurare
    Mare chin mare zdroaba pt omul asta....:))))

    RăspundețiȘtergere
  53. Este ca avea dreptate Generalul Gabriel Oprea ca toate pensiile militare vorfi inghetate in vecie, asa cum mi-a zis si sefa Casei Teritoriale, tot acum acum 2 ani? S-a stiut asta de acum 2 ani de catre toti decidentii, eu v-am atentionat despre ce am auzit atunci ca vom fi inghetati inveci, si de aia s-au avansat clocarii la gradele de generali in zilele zilele astea din urma, iesind apoi la pensie, acum toata conducerea CSP este total noua, deci intrati pe site-ul MApN si consultati pe profil conducerea redusa numeric, nou numită... Deci s-a stiut ce se va intampla si oug asta s-a aranjat la noi in tara, in MApn cu Ciucă ministru, pus de Iohannis expres s-o faca, nu cu BM si nu cu Bruxelles-ul, Dancu afland probabil abia acum si prea tarziu, de aceea dandu-si demisia de la MApN, stiind ca e o catastrofa, a fost un secret de stat, rasuflat totusi, dar pitrocit la noi in tara, in clocarime si am fost dusi cu presul de toti! Doar Generalul Oprea a avut curajul sa-mi spuna, afland-o pe filiere-prieteni-fosti subordonati probabil, si s-o transmit camarazilor mai departe, dar n-am intuit tragedia si realismul vorbelor dumnealui!
    Azi am discutat cu un domn X cu gradul Y, din MApN, spnandu- mi ca se are in vedere cresterea pensiilor mici si medii, cum rezulta din niste discutii, spunandu-mi ca deocamdata problema este proaspata, si cand am accentuat ca ce se poate face cu tragedia pensiilor de 500 lei-1500lei, mi-a zis ca se cunoaste la nivel de minister, ca ,,sunt discutii, sunt sanse sa fie bine, sa fiu optimist,'' dandu-mi de inteles ca mai mult ,,nu stie'' da stie ca totusi ca ,,va fi bine!'' si sa asteptam cu optimism la inceputul nului viitor ca ceva trebuie sa apara, nestiind sa-mi zica si daca ne cadram la majorarile care se dau celor pe contributiva, civili, care au pana in1500 lei pensie. Deci e o nebuloasa, si din ce e scris pe topicul de aici nimic nu lasa de inteles ca pensiile pana in1500 lei-2000 lei vor mai creste, ba chiar ca din continutul oug reiese clar inghetarea in vecie. Domnul ofiter de la telefon m-a asigurat ca ceva se va emite, dar ,,nu stie ce si cum, sau cand!'' Ii multumesc pe aceasta cale Dlui ofiter, fiind deosebit de amabil, calm si dispus la dialog!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Flavius,
      O "păsărică" (vorba lui vâscu suge sevă & co) , mi-a spus ca să fim OPTIMIȘTI că acum "se lucrează" la lucrare.
      SUS SĂ AVEM INIMILE VARȘOVIȘTILOR !

      Ștergere
    2. @Leon, Sus vula, pardon, vela mare si tare dintre plantare din barca esuată pe Marea cea mare!

      Ștergere
  54. După părerea mea umilă cred că nu vor exista 3 categorii de pensii militare pentru că nu s-ar respeta Constituția României și prevederile art. 2 din Legea nr. 223/2015.
    Art. 2:
    Principiile de bază ale sistemului pensiilor militare de stat sunt următoarele:
    a) principiul unicităţii, potrivit căruia statul organizează şi garantează sistemul de pensii militare de stat bazat pe aceleaşi norme de drept, pentru toţi participanţii la acesta;Respingeri de neconstituţionalitate (1), Jurisprudenţă
    b) principiul egalităţii, prin care se asigură tuturor participanţilor la sistemul de pensii militare de stat un tratament nediscriminatoriu între persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică, în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege;Respingeri de neconstituţionalitate (1), Jurisprudenţă, Reviste (2)
    c) principiul imprescriptibilităţii, potrivit căruia dreptul la pensie nu se prescrie;
    d) principiul incesibilităţii, potrivit căruia dreptul la pensie nu poate fi cedat, total sau parţial;
    e) principiul autonomiei, bazat pe organizarea, conducerea şi administrarea, de sine stătătoare, a sistemului pensiilor militare de stat de către instituţiile din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale;
    f) principiul recunoştinţei faţă de loialitatea, sacrificiile şi privaţiunile suferite de militari, poliţişti şi funcţionari publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi familiile acestora pe timpul carierei.
    Dacă s-ar calcula cum este postat pe blog, 3 categorii de pensionari pe aceeași lege, mă întreb, cum vor fi eliminate inechitățile existente și de care se plâng marea majoritate de pensionari ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Viorele
      Nu fi naiv!
      Ai auzit de principiul tempus regit actum . mai tare decât oricare dispoziție legală?
      O lege se poate aplica retroactiv numai dacă se prevede expres acest lucru în cuprinsul ei. Asa cum L 223/2017 a prevăzut expres prin articolele 109 și 110 recalcularea pensiiloe în plată la 01 01 2016. Cum ordonanța nu prevede altfel, modificările se aplică numai pensiilor de serviciu stabilite după intrarea ei în vigoare.
      Așa că, pensiile stabilite până la 15 09 2017 rămân cu cuantumul brut de maximum 102% din baza de calcul, inclusiv sporul OMM, pensiile stabilite după 15 09 2017 rămân în cuantumul net, fără să primească OMM, din media a 6 solde lunare nete, iar pensiile stabilite după intrarea în vigoare a ordonanței vor avea cuantumul brut de 65% + sporul pensie sulplimentară din media a 12 solde brute + sporul OMM.

      Ștergere
    2. Mai grav este ca dumneata Huhu chiar crezi ceea ce scrii.. 😱
      O ordonanta de urgenta nu modifica decât articolele din legile respective clar specificate în cuprinsul ei... La fel s a întâmplat și cu oug 59... A modificat doar câteva articole din 223 specificate clar...
      În prezenta FAKE oug, nu se modifica art 59 cu indexarea pensiilor, deci vor fi indexate în continuare toate pensiile militare în plată sau nou stabilite și nici nu modifica art 60 care spune clar ca la stabilirea pensiei militare de stat deci și pentru viitoarele pensii din FAKE oug se va limita la net ca și pentru cele de după 15.09.2017..
      Chiar acum am văzut la realitatea TV pe domnul Ciuca când a răspuns la conferința de presă de la UE ca pensiile militare se încadrează în cerințele băncii mondiale și nu vor suferi modificări..
      Uraa! Uraaa! A-ți înfrânt cei care va doriți contributeala!! 🍾 🎂 🥂

      Ștergere
    3. Burebisto
      Desteptule|
      Am zis eu că nu se mai aplică indexarea sau alte instituții din L 223/2015 care nu sunt modificate prin Ordonanță? Indexarea cu rata inflației a fost reglementată de L 223/2017 initială și se va aplica și în viitor.
      Art. 60 introdus de OUG 59/2017 se mai aplică doar celor care se vor pensiona până la data intrării în vigoare a noii ordonanțe.
      Dar nu observi că modificările aduse articolelor 28 și 29 se bat cap în cap cu dispozițiile art. 60 introdus de OUG 59/2017? Contradicția se rezolvă juridic prin aplicarea lor succesivă, nu concomitent.

      Ștergere
    4. Căderea în desuetudine a actualului art. 60 din L 223/2017 nu înseamnă, cum văd că speră unii, repunerea în vigoare a fostului articol 60 privind actualizarea.

      Ștergere
    5. Da Huhu a-ți scris chiar în topic..
      Deși recunoasteti în topic ca art 60 nu s a modificat prin această oug fake
      ,, Printre dubiile care mai stăruie se numără păstrarea în lege a articolului 60, așa cum a fost modificat și completat prin ordonanțele 59/2017 și 114/2018.,
      Apoi dai cu stângul în dreptul și susții ca vor exista 3 tipuri de pensie și ca ăștia care se vor pensiona după oug fake nu vor mai avea pensiile plafonate la net... Oare?? Pai asta a fost cerința principala a BM ca pensia netă în plată sa nu depășească salariul net din activitate...
      Va fi o diferență la cei pensionați după oug fake și anume ca vor avea pensia brută din care li se vor retine impozit și CASS mai mica decât a celor pe oug 59...penyru ca se va pleca de la 65% și vor ajunge la maxim 85% cu tot cu omm... Dar pensia netă plafonata va fi tot mult mai mică decât cea netă rezultata după impozitarea pensiei brute... După mintea dumitale nici ăștia nu vor plăti impozite și taxe???? 🤣 😱 😎 😇

      Ștergere
    6. Huhule, pai dispare Pensia Suplimentara ?
      Eu cred ca procentul ajunge la 85%( ce coincidenta , acelasi procent ca in prezent !):
      65 + 9%×65 = 5,85
      65 + 5,85 = 70,85
      70,85 + 20%×70,85= 14,17
      70,85+ 14.17 = 85, 02%..!

      Ștergere
    7. Burebisto
      Celor care se vor pensiona după intrarea în vigoare a ordonanței valoarea procentului de pensie pentru îndeplinirea condițiilor de pensionare este 65% fix. Restul vechimii se pierde.
      La 65% se mai pot adăuga 9% pentru pensia suplimentară
      65% + 9%=74%

      Ștergere
    8. @Huhu Rezea

      Este posibil ca sporul la pensie venit prin alte legi/statute să nu poată să depășească 65%.

      Nu sunt proști ăștia de la Banca Mondială!

      Românii, hoți, zic că reduc pensiile militare la 65% prin legea pensiilor și apoi, după ce iau banii din PNRR modifică Statutul Cadrelor militare și fac OMM de 50%.

      Ștergere
  55. Agitație în lumea sindicală din România, după ce, pe surse, a apărut un proiect de act normativ care ar fi fost elaborat de Ministerul Muncii și ar viza pensiile speciale, precum și pe cele militare.

    Într-un răspuns pentru sindicaliști, ministrul Muncii, Marius Budăi, a transmis că proiectul respectiv este un fals. Potrivit lui Marius Budăi, până la această oră Ministerul Muncii „nu a elaborat încă un proiect de OUG în vederea îndeplinirii Jalonului 215 din PNRR”.

    RăspundețiȘtergere
  56. "Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că a purtat discuții de principiu privind deciziile PNRR pe pensii. Pe scurt, e posibil ca polițiștii și militarii să nu se mai poată pensiona la 45 de ani. Deocamdată însă, nu s-a intrat în astfel de detalii, spune Ciucă.

    Cred că este foarte important să clarificăm un aspect relevant. Ieri, la întâlnirea cu doamna Ursula von der Leyen nu am intrat în detalii. La nivelul acesta nu aveam timp să intrăm în astfel de detalii și nu aveam documentele pregătite. Am convenit că e necesar să continuăm PNRR și am dat exemple jaloanele de la pensii și decarbonare ca dumneai să înțelegă ideea și să își dea acordul ca la nivelul comisiilor de specialitate să se ia deciziile necesare."(stiripesurse) !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Păi bine băi p..ă cu un ochi. De peste un an se vorbește în România că se va încerca renegocierea PNRR la Comisia Europeană iar tu te duci ca bo.l la tăiat, anunâțnd că : „nu aveam documentele pregătite”. Băi, dacă ești prost, dăți dracului demisia și dute acasă învârtindu-te ca titirezul până cazi în cap sau Olt și nu te mai vedem. De ce nu ai lăsat poameni competenți, pe domenii de negociere să plece la Bruxelles. Ai plecat pentru imagine ți poză de aduceri aminte sau în excursie. Nu lăsa 6.000.000 de pensionari să moară de foame 50 de ani deacum înainte (pentru că economia s-a dus dracului, nu mai crește ci stagnează iar PIB-ul va fi același încă mulți ani deacum înainte datorită guvernării voastre proaste. / Solicitați domnului Ponta și Dăncilă să vă dea lecții pe domeniu. Creștere economică peste 6, 7% va mai fi atunci când nu veți mai fi la guvernare ci la Pătrunjelu / Cimitirul de pe malul Prutului) datorită celui ce a întocmit acest document, cea care a reprezentat Ministerul Muncii și un afon cu părul „creț” ce a semnat aces document. Nu mai vorbesc de tine. Cred că nu te-ai exprimat correct în engleză. Ești un fel de MAVĂR ȘI TAVĂR (vorba lui nea Crin Antonescu la discursul cu FMI). Rușine. Cred că ar fi bine să trimitem sportivii de performanță să ne reprezint țara și nu boșorogi.

      Ștergere
  57. Iata ce gandesc eu despre cei 15% coeficient propus de Guvern azi pentru majorarea pensiilor, si ca se va aplica, ca si in alti ani, si la militari la 1 Ianuarie: La1 Ianuarie nefiind aplicata-operabila oug de mai sus se va aplica si aceasta majorare, acum depinzand cum se va aplica, la toate sau doar la o parte dintre pensii, sa nu cuprinda si clasa nesimtita a specialilor, fostilor gulerati si vipuscarilor copy paste.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cornele. Anul trecut acești papagali de guvernanți au aplicat indexarea așa cum o știi creând nemulțumiri între pensionarii militari cu pensii de 2.501 lei și cei până în 2.500. Sigur, acum s-au exprimat greșit, nu în ceilalți ani ci cum s-a indexat și anul trecut. Intervine o dilemă (raționament cu 2 soluții, eu prevăd 3 sau chiar mai multe). Ori indexează ca în 2015 pentru 2016 (oug nr. 57/2015) prin derogare de la lege (223 și 263) cu un procent egal pentru toată lumea, ori indexează ca anul trecut (5.6% peste 2.501lei și 15% la cei până în 2.500 lei, ori ridică procentul la 10% la cei peste 2.500 lei). INS vine și ne vinde gogoși. Per ansamblu, infșlația reală în România este de 27 spre 30%, dar ei mint poporul pentru că nu dă bine la pu..me, adică PSD, PNL, UDMR cât și guvernului Ciuruc (de la ciur pe unde se sifonează banii poporului, încet dar bine).

      Ștergere
  58. MULTE sânt neclare, dar indexarea cu ea trebuie aplicata imediat sau poate da o aplica mai târziu? inflația,??? la pensiile in plată, daca va fi o ordonanță ,poate că pentru militari va ține de statutul cadrelor militare, despre care nu se mai aude nimic l

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Se da, Brenda, indexari ca inca suntem pe legea de acum, si se da cel putin 15%, s-a anuntat deja! Pentru noile legi se lucreaza in taina, in comisii la ministere, este un secret total!

      Ștergere
    2. Cornele mâncațiaș ciorapii din picioare pe post de colțunași. Cică anul acesta, prin derogare de la Legea nr. 223/2015, 15% le dă celor cu pensii de la 40.001 în jos, până la 2.501 lei. Celor ce au de la 2.500 în jos, le dă 5,6% cât prevede legea. Cică așa este echitabil, un an voi, un an noi.

      Ștergere
  59. Mos Martine, citeste art XI integral din proiectul de ordonanta si nu fi superficial: Art. XI. -
    publicării în Monitorul Oficial al României a prezentei ordonanţe de urgenţă, Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului, Ministerul de Interne, Ministerul Apărării Naționale, Serviciul Român de Informații, Ministerul Justitiei, Ministerul Public, Ministerul Transporturilor, Curtea de Conturi a Romaniei, .............
    elaborează normele de aplicare ale acesteia, pe care le va supune spre aprobare Guvernului.
    În termen de 60 de zile de la data
    Ministerul Muncii şi Solidarității Sociale împreună cu
    Art. XII. -
    Prezenta ordonanță intră în vigoare la 90 de zile… Se face referire la normele de aplicare sau metodologice!!!! Stiu ca este la baza inginer sau mecanic, dar trebuie citit atent si unde nu stii consulta un prieten ma bine informat in materia juridica!!!Apropo consilierea juridica se plateste!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Normele de aplicare/Metodologia se aprobă de guvern și nu se pot referi decât la modificările aduse legilor care reglementează pensiile de serviciu. Eventualele recalculări sau actualizări nu pot fi reglementate prin norme de aplicare, dacă nu sunt cuprinse ordonanță.

      Ștergere
    2. AMABILULE, trebuie să recunosc că ne-ai creat emoții și agitație cu acest topic. Bine că este neadevărat. cel adevărat este în lucru.
      ATENȚIE ,
      SĂ STĂTEM CIULIȚI CU DOTTORE LA BUTOANE !

      Ștergere
    3. Leo
      Este posibil să nu fie forma finală, dar el este "scăpat" din comisia interministerială însărcinată cu redactarea proiectului de ordonanță de care a amintit Bulai. Se vede mâna specialiștilor în redactarea actelor normative.

      Ștergere
    4. Are lisuri mari acest proiect !
      De exemplu:
      Daca ai 30 de ani vechime, si pentru 25 de ani beneficiezi de 65% din BC, pai ceilalti 5 ce faci cu ei ??
      -

      Ștergere
    5. @Leon

      Nu este proiect. Nu e "scăpat" de nicăieri. Încă nu lucrează nimeni până nu vedem cum rămâne cu PNRR.

      Nu înțeleg de ce atâta pasiune pentru acest așa-zis proiect!?

      Vă rog să observați că la articolul cu Norme de Aplicare, zice că "Ministerul de Interne" face și drege!
      Pe bune? Chiar credeți că un jurist din MAI nu știe cum se numește propriul minister???

      Ștergere
    6. @ Leon
      Îi transferi la cel care nu are ((((((!
      Cred ca proiectul este facut de Mareș & colegii sefi de sectii )))))(((((

      Ștergere
    7. @Avia, iti transfer cu placere 6 ani; iti trimit si Contul IBAN..:))).

      Ștergere
  60. Ha,ha,ha ! Ești jalnic, Paul puișor ! Or fi necesitând și norme de aplicare ordonanța asta aflată în stadiu de proiect ! Dar legat de Legea 223 / 2015, or fi și aspecte ce necesită norme de aplicare, însă cu privire la calculul concret al unei pensii ce alte elemente îți mai trebuie ?!🤣 E ceva de clasa a II-a să aplici aceleași articole ca și până-n prezent, cu excepția celor abrogate, respectiv 29 (1) lit.b), 29 (2) și 30 ! Nu mă fă să cred că ...ai putea face parte din categoria ...analfabeților funcțional !!🤣 Fii sănătos și...mâna pe carte !🤣

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu e jalnic! E comisar.....si pe deasupra si sef
      scuze! nu mai e comisar. Acum e "vopsit":)))

      Ștergere
  61. Răspunsuri
    1. Brenda
      De acord 100%
      Daca sobrietate nu e nimic nu e!

      Ștergere
    2. Nu, Brenda, cu asa ceva nu glumesc, si maia les cu o Doamna respectabila, considerandu-te ca pe-o surioara! Sa avem rabdare caci se lucreaza la ceva in mare secret, mie mi-a spus azi de la MApN ca CA VA FI BINE PT PENSIILE MEDII SI MICI!

      Ștergere
    3. Cornele. Vezi poate te aude doamna Ana și-ți dă ea ție numai „surioară”. Cât despre relațiile din MApN, de curiozitate (nu ne aude nimeni că e noapte și toți dorm), cu cine ai vorbit ? Poate îl cunosc și eu șii dau câteva idei (peste cap). Mai am o întrebare fără răspuns. Ce înseamnă pentru tine pensii medii și mici, pentru că pensia cea mai mare plătită de CPS a MApN este de 42.666 lei = magistrate militar în pe legea 223 în luna august 2022. Lăsându-l pe magistrat, tot în urma unui comunicat al CPS / MApN., un tilică de general probabil are 40.001 lei. Deci, conform celor spuse de tine, pensile mijlocii sunt cele în cuantum de 20.000 lei. Deci, astea se măreasc cu prioritate, de la 1 leu la 20.000 lei. Corect și echitabil. Deștep ăsta cu informația de la MApN. Păcat că nu îl cunosc.

      Ștergere
  62. Proiectul de OUG prezentat este bun ca material didactic de excerciții sau pt. un seminar pe tema în discuție. VESTEA BUNĂ e că acest material este un FAKE.......
    Reglementarea care va fi , este acum în lucru și totodată nepublică și nepublicată.
    Altă VESTE BUNĂ , e că cineva din inerior ne îndeamnă SĂ FIM OPTIMIȘTI.
    În concluzie , VEȘTILE BUNE CURG GÂRLĂ...................
    VELA MARE SUS !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Domnule Leo. Dumneavostră ați citit cu atenție topical ? Dacă nu, citiți-l, apoi explicați cele prezentate mai joj.
      Ministerul Muncii spune că proiectul nu este elaborat sub egida sa, dar proiectul pare a fi eleborat la un nivel guvernamental care este interesat de menținerea în plată a pensiilor militare cu cuantumul din 5 cifre.
      Mulțumesc domnului SB pentru furnizarea aceluiași document în alt format, semn că documentul poate fi catalogat credibil.

      Ștergere
    2. Leo
      Deci ai noștri au oameni în cetatea inamicului?
      Sunt șanse să îi nimicim de data asta?
      Dar cine suntem noi și cine sunt ei?
      Că să știm taberele nu de alta. 😁

      Ștergere
    3. Vio ,
      MMSS este ministerul ÎMPUTRENICIT , COORDONATOR și RESPONSABIL cu Componenta 8 / Reforma 6 din PNRR. El are obligația să se ASIGURE că celelalte ministere , elaborează normele specifice astfel încât să fie atinsă ținta stabilită politic de guvern în raport cu JALONUL 215 și 214 din PNRR.
      MFA-ul este ministerul coordonator și inițiator în domeniu pt. SNAOPSN care colaborează cu MAI și Serviciile pt. a elabora normele de care am spus mai sus și pe care le va trimite la MMSS pt. a fi integrate în POLITICA GUVERNAMENTALĂ raportat la PNRR.
      SĂ STĂTEM CIULIȚI CU DOTTORE LA BUTOANE !

      Ștergere
  63. Eu zic să așteptam până la 31 decembrie,atunci vom vedea,cu ajutorul lui Dumnezeu,ce indexare o să dea la pensiile militare!Dacă vor face ca anul acesta,10% la unii,2,6 la la alții,nu prea este echitabil! Spunea cineva,nu mai știu cine,că este o hotărâre a CCR,care spune,că nu este constituțional să se aplice indexări diferite!

    RăspundețiȘtergere
  64. ŞTIRIASTĂZI, 14:39
    DOCUMENT ”pe surse” privind pensiile militarilor, Marius Budăi intervine: Este un fals
    Agitație în lumea sindicală din România, după ce, pe surse, a apărut un proiect de act normativ care ar fi fost elaborat de Ministerul Muncii și ar viza pensiile speciale, precum și pe cele militare.
    Într-un răspuns pentru sindicaliști, ministrul Muncii, Marius Budăi, a transmis că proiectul respectiv este un fals.
    Potrivit lui Marius Budăi, până la această oră Ministerul Muncii „nu a elaborat încă un proiect de OUG în vederea îndeplinirii Jalonului 215 din PNRR” (vezi foto jos).
    Marius Budăi a ținut să precizeze că, în vederea elaborării unui astfel de proiect, va discuta cu toate părțile implicate.
    „Având în vedere proiectul legii pensiilor apărut astăzi subit pe surse, cu prevederi care vizează pensiile speciale dar și pe cele militare, am solicitat Președintelui Blocului Național să verifice în relație cu Ministerul Muncii dacă proiectul este cel elaborat de MM și asumat pe linia jalonului din PNRR sau este un fake pe tiparul cunoscut al proiectelor care apar “pe surse” pe teme de mare interes fix înaintea proiectului oficial, fie pentru testarea pieței, fie pentru destabilizare în luptele politice permanente.
    Dl Dumitru Costin, Președintele BNS, ne-a informat în urmă cu câteva minute că Ministerul Muncii nu asumă proiectul care circulă deja pe Internet și nu se cunoaște proveniența acestuia. Deci putem informa oficial că este vorba despre… dezinformare. Chiar dacă proiectul scos azi la lumină este un fake, foarte probabil multe dintre prevederi se vor regăsi și în varianta oficial asumată de MM, însă această variantă nu a fost încă definitivată.
    Atunci când MM va finaliza proiectele de legi privind salarizarea-cadru și pensiile, impuse prin PNRR, acestea vor intra în etapa de transparență decizională și dialog cu partenerii sociali și vom avea temă de dezbatere în mod oficial si organizat, urmând să ne setăm propunerile și strategia de urmat. În niciun caz nu ne vom trezi peste noapte cu o nouă lege de pensii trântită direct la Monitorul Oficial care să și producă efecte instant. Legea trebuie să treacă prin niște etape altfel ar fi neconstituțională, și va fi timp pentru ca fiecare să-și ia decizia în funcție de situație”, a informat Sindicatul Național al Polițiștilor din Penitenciare, potrivit Bugetul.ro.
    https://www.botosaneanul.ro/stiri/document-pe-surse-privind-pensiile-militarilor-marius-budai-intervine-este-un-fals/





    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. chiar acum pe televiziuni domnul premier Ciuca a afirmat ca in discutiile cu Banca Mondiala s-a spus clar ca pensiile militare sunt legale din perspectiva contributivitatii.....nu doar in contextul starii de razboi in care ne aflam....lasand sa inteleaga ca pensiile militare vor fi scoase de la reformare....eu asa am inteles

      Ștergere
    2. Care ziceai ma pe aici de seriozitatea "economedia.ro" si a jurnalizdei redactor sef?
      Asa v-au tras-o si cand i-ati votat ca berbecii.Credeam ca stiti demult ca redactorul asta e sugaciul USR-ului....ma rog nu la toti doar la unii e sugaci:))) mai spre sefi incolo...
      iar "ziarul" face parte din gasca lui G4 media...ca nu degeaba au ele 4 puncte G :))

      Ștergere
    3. @ Viorel
      azi te-ai crizat rau!! dar rau de tot :))))
      doar asa inceputul de incalzire
      "Păi bine băi p..ă cu un ochi. De peste un an se vorbește în România că se va încerca renegocierea PNRR la Comisia Europeană iar tu te duci ca bo.l la tăiat, anunâțnd că : „nu aveam documentele pregătite”. Băi, dacă ești prost, dăți dracului demisia și dute acasă învârtindu-te ca titirezul până cazi în cap sau Olt și nu te mai vedem......"
      Te si vedeai la c*rul gol fara oskaru' de la BDS/CDC :))))))
      Bune si "feicurile" astea la ceva.Le intra tulumba in trepidatii unora:)))...asa moale cum e...

      Ștergere
    4. Domnule akord 75. A jigni este foarte ușor, de răbdat și înghițit minciunile unora și altora iar în cazul acesta a lui Ciucă este greu. Ce a întocmit, semnat, ștampilat domnul Ciucă pe 17 01.2020 și prezentat public pe 19.01.2020. Planul de măsuri la nivelul MApN cu 22 de puncte, cu termen de finalitate 30.06.2020. Ați mai auzit ceva de el ? Nu. Deci, un mincinos. A avut sau nu posibilitatea ca în calitate de ministru al Ap. să urgenteze și să se aprobe Proiectul de lege PLx-199/2020 care ar fi eliminat toate inechitățile dintre pensile militare și am fi trait și noi mai bine pe perioada pandemiei care ne-a sresat și tâmpit cu „boala” în sine și măsurile luate care acum se descoperă că au fost niște mârșăvii (au spus medici și oameni politici la TV). Ne-a spus sau ne spune ceva domnul fost prim ministru Orban și Cîțu și actualul prim ministru Ciucă despre zecile de miliarde de euro împrumutate, cât, de la ce bănci, cu ce dobânzi, pe ce perioadă, pe ce s-au dus banii, de ce s-au cumpărat echipamente expirate, 180 de milioane de vaccinuri, etc. De ce și pe ce sau irosit acești bani sărăcind și îndatorând poporul român pe zeci de ani. Mai vine și Ghinea, Cîțu și Turcan (tot preesa / TV afirmă) și ne bagă în mormânt cu totul iar când avem sau poate avem posibilitatea să remediem ceva din prostia celor 3, dânsul se duce la Beuxelles și spune că „nu aveam documentele pregătite”. Păi atunci pentru ce dracu te-ai mai dus ? Cu toate acestea, acum 10 minute am citit ()asta nu-l scutește de celelalte critici:
      STIRI.TVR.RO Actualitate
      Renegociere PNRR: Disciplină financiară, în loc de procentul stabilit. Cu cât vor crește pensiile, după ce Guvernul a asigurat că acest lucru se va întâmpla, de la 1 iaunuarie.
      Pensiile trebuie să crească de la 1 ianuarie, dar guvernanţîi încă nu ştiu cu ce procent le vor majora. De la Bruxelles, premierul Nicolae Ciucă a anunţat că România va scăpa de plafonul de cheltuieli cu pensiile, impus prin PNRR, ce va fi înlocuit cu indicatori noi de disciplină financiară. Astfel, majorarea pensiilor va depinde de mai mulți factori: rata inflaţiei, gradul de colectare la bugetul de stat pe anul viitor şi deficitul bugetar.
      27 Octombrie 2022, 17:49 (actualizat 27 Octombrie 2022, 19:48) Știrile TVR



      Ștergere
  65. A spus cineva că proiectul a fost elaborat de Ministerul Muncii?
    Bănuiala este că a fost elaborat la un nivel mai înalt și Budăi îl va primi în plic...dacă mai așteaptă cu văicărelile.
    Credeți că magistrații s-au alertat degeaba?
    La noi ar trebui să se alerteze cei în activitate, pentru că lor li se adresează această formă de proiect.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Maestre
      Aici mi-a plâcut . ați dat dovadă de înțelepciune .
      Dacă Budăi declara că până în prezent nu a elaborat nimic , întrebarea se pune CE AȘTEAPTĂ ???? sau pe cine așteaptă ???
      El are dreptate că spune că nu a emis , A spus cineva că sa emis vre-un proiect de OUG ??? NU , Dar poate premeditat a vrut să fie scăpat să vadă ce spun cei responsabili .Ca BUDĂI

      Ștergere
    2. Cum ce așteaptă?

      Chiar nu vedeți că OUG-ul se poate rezuma la 7 pagini? Chiar daca scriu o pagină pe oră tot îl termină într-o zi de muncă cu tot cu pauza de masă!

      Proiectul e ușor de scris după ce se ia decizia tehnică.

      Vorbim discuții! A luat un ziarist de la LuJu ce a zis Banca Mondială, a luat OUG 59 și a făcut un alt OUG. Apoi l-a pus pe site și a început să primească banii de reclamă pe numărul de accesări!

      😂 La fel că Huhurez!!!!

      Ștergere
    3. A declarat Ciolacu pe undeva ca pensiile mici pot creste cu 15,5% si cele mari cu 10%. Budai zice ca nu stie nimic (Romania TV)

      Ștergere
    4. Ciuca a declarat ca garanteaza o majorare de cel putin 15%, Budai se codeste si la aceasta declaratie reala. Ciolacu si-a facut declaratia, postata mai sus, in Jud Dolj.

      Ștergere
    5. @Huhu
      In mod sigur se vor alerta si la noi cei in activitate.Prin reprezentantii lor" de la doua stele in sus" si lampas dublu lat. Sa te tii "alerta"

      Ștergere
  66. Acest asa zis proiect de oug a apărut pentru prima data pe site-ul Luju.ro.... Știți cine administrează acel site..... Eu zic ca a fost aruncat pe piața se le arate pisica 😾 magistratilor.. 🤣 Pentru ei chiar va fi o mare scădere de la 20000 media la 12000...
    Pentru restul specialilor nu e o mare tragedie pentru ca oricum aveau pensiile în plată stabilite la nivelul salariului net avut și nu creșteau decât prin indexare cu inflația la fel ca la pensiile militare...
    La magistrați pensia se și actualiza odată cu salariu și putea ajunge chiar la nivelul de max 100 % din brut... Acum or sa vadă și ei cum e sa vezi pe talonul de pensie o sumă brută aproape dublă fata de cât îți intra pe card net... Pentru ca în viitoarea oug pensiile magistraților chiar vor suferi modificări... În minus mult fata de acum.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @Burebista

      Magistrații oricum vor scăpa! Probabil o să facă același troc pe care l-au făcut cu Băsescu: scăpați voi dar apoi dați decizii de respingere pentru toți ceilalți care vor încerca să scape!

      Ștergere
    2. Cât despre troc..
      Pentru ca pensiile care sunt în plată nu se vor modifica nici CCR nu va avea interes sa respingă o astfel de oug. Se va respecta principiul aplicării doar pentru viitor și etapizat... Cei care îndeplinesc condițiile vor ieși din sistem acum dacă oug nu va fi aplicata mai rapid.. Sau o sa fie ca oug 59 cu aplicare după 30 zile...

      Ștergere
  67. Ciucă, despre pensiile militarilor: Respectă prevederile legale


    Reporter: Despre pensiile militarilor, pentru că acolo Banca Mondială spune să avem o atenție mai sporită, pentru că ne aflăm într-o perioadă de criză și un război la graniță. Care ar fi modificările în acest capitol?

    Nicolae Ciucă: ”Am avut o întâlnire cu Banca Mondială pe acest subiect, nu pe subiectul pensii militare, ci pe subiectul pensii speciale. Iar atunci când a venit vorba despre pensiile militare, este cuprins și în acea linie în care se referă la pensiile militare, scrie foarte clar că ele îndeplinesc condițiile prevăzute de contributivitate. Ca atare, dincolo de contextul securitar, este vorba de respectarea prevederilor legale. Și în acest moment se încadrează în acesta.”

    RăspundețiȘtergere
  68. Este greu să-și asume cineva răspunderea că viitorii magistrați vor avea pensiile aduse la 65% din media salariilor brute pe 12 luni.
    Dar...ce nu fac guvernanții pentru a primi miliardele din PNRR!!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Deci o să fie neconstituțional! Cel puțin articolul care îi privește pe magistrați!

      Ștergere
    2. M, de date asta nu scapă magistrații pentru ca BM a spus clar ca 65% din brut se apropie, eu zic ca depășește, netul din activitate, ori directiva europeana spune ca magistrații trebuie sa aibă după ieșirea la pensie un venit cât mai apropiat de cel avut în activitate...
      Prin modificarea codului fiscal și mutarea contribuțiilor la angajați brutul s a mărit foarte mult dar magistrații au rămas cu legea pensiilor la 80-100% din brut... Cu aproape 33 % în plus pensie netă fata de cât aveau salariul net...
      Și nu vor contesta pentru ca creșterea vechimii de la 25 ani la 30 sa va face treptat cu câte 6luni la fiecare an la fel și cu vârsta de pensionare. În schimb îi lovește tare cu cei 25 ani efectivi de magistrați... Sau chiar 30... Și mi se oare normal.
      Bineînțeles asta ca fi pentru viitorii pensionari. La fel ar trebui și pentru militari sau polițiști minim 25 ani de serviciu efectiv fără scoli, armata, vechime civilă de dinainte de militarie...

      Ștergere
  69. 19:15 RTPLUS: Declaraţie CIO....LANU: "Nu cred că toate pensiile trebuie crescute, doar cele vulnerabile." Băi "habarnistule", ca să nu zic altfel, dacă mă refer la CODUL PENAL, cel care nu respectă o lege cum ar fi L223 din 2015 unde se specifică că pensiile se indexează anual cu rata inflaţiei, se numeşte sau nu se numeşte INFRACTOR, având în vedere faptul că ABUZUL ÎN SERVICIU este trecut în CODUL PENAL? De ce nu respecţi legea şi faci declaraţii halucinante doar pentru a atrage electoratul cu studii medii?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și dacă se destramă porcăria asta de guvernare ????

      Ștergere
    2. @Catalin, ingălatul a revenit si a zis ca pensiile mici semajoreaza cu 15,5% si pensiile mari cu 10%, fara a defini care sunt alea, ca procent

      Ștergere
  70. Budăi este în direct la A3, în emisiunea lui Gâdea.

    RăspundețiȘtergere
  71. A fost bun feicniuzul asta cu ougheul.Azi pe blog a fost ca discutia despre sexul ingerilor..
    I-a sarit contorul din perete lu' huhu cu tocu' usii cu tot.
    Traiasca Romania!
    NB

    RăspundețiȘtergere
  72. HAHAHHAHAHHA
    HAHAHAH
    50% OMM ?????
    Pensiile la activi de acum încolo se vor calcula plecând de la o Bază de calcul de 65% tot așa cum preciza și Legea 164/2001 .
    la aceasta se vor adăuga , SF +, SG+ IC + Gradațiile +pensia suplimentară + alte sume care rezultă din plați salariale + posibil Solda de merit ( este o componentă pentru a mări perfecționarea cadrelor militare . Toate sporurile și premii dispar la pensii , ele având numai valoare în activitate pentru a nu te mai pensiona.
    Raportat la vârsta de 65 de ani aceasta vârstă se referă la SERVICII și NU la LUPTĂTORI , ei având Grupe speciale de muncă care il va scoate la 52 ani conform reducerea vârstei art.21 .
    2.) La Pensionari militari în prezent se v-a pleca tot de la 65 % , Drepturile Stabilite după o Bază de calcul actualizată la Legea 153/2017 , întrucât s-a abrogat ART.29 , alin 2 , în funcție de media din 12 luni din ultimii 5 ani . La acea BAZA de calcul se v-a aplic apărocentul de 65 % și se va aduna Pensia suplimentară + OMM fără a depăși valoarea vazei de calcul .
    Exemplu :
    La o Bază de calcul de 10.000 lei + 10.000 X 65% + 9 % ps (74%) =7.400 lei Brut
    7400 X OMM 25% = 9. 250 lei
    Se observă cum Baza de calcul la MAXIM ,nu poate fi depășită cu toate drepturile acordate .
    De aici se ia Impozitul și CASS .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E cam greu cu matematica.. 🤣
      Bază de calcul 10000
      65% din 10000 = 6500
      6500 +9% = 7085
      7085 +20% = 8502 fix 😱😎...

      Ștergere
    2. Solda de merit nu a fost introdusa pentru a stimula perfecționarea,ci pentru a plăti obedienta...Pentru perfecționare erau cursurile și primele de clasificare.Indemnizatia de comanda o alta găselniță a celor cu plutitor(insignă a.c.)

      Ștergere
    3. Burebista
      Nu nu este cum ați calculat , întrucât dacă puneți tot procent la ce rămâne ajungeți sub axa o - infinit .
      Deci Baza de calcul de 10.000 se înmulțeste cu tot procentul ,respectiv , 65 % + 9 % = 74 % și nu din ce rămâne de la fiecare operație în parte . Numai OMM se aplică la calculul rămas .

      Ștergere
    4. Burebisto
      Sprul pentru pensia suplimentara se aplica tot la baza de calcul ca si procentul de 65%. De aceea aceste procente se adună.
      65 +9 =74
      Sporul OMM se aplica la pensia rezultată din calculul pe legea pensiilor, deci la 74% din baza de calcul. De aceea se inmulteste 74+ 20%x74= 88,8%

      Ștergere
    5. @ Burebista
      1-Cand dai SM la TOATA lumea (ca sa stimulezi perfectionarea, atunci pur si simplu dispare "stimularea" nu mai ramane nimic,,,)
      2-Cu aritmetica da,sunt de acord: Intotdeauna a fost greu la MAI cu asa ceva.:))
      3-Le-ai luat pe toate la maxim? Asta numesti o medie a pensiilor? sau 90% din pensionari indeplinesc conditiile de mai sus...chiar asa?
      Auzi calcul BC=10000 ?/PS=9% ?/OMM=25%?
      Ia fa matale un calcul cu un BC-7000/PS=6% si OMM 10-1% sa vezi ce ramane.....ca tot esti bun la matematica.Ti-am dat tema suplimentara "pentru acasa" ca antrenament,ca la "politieni" e mai greu
      Aprob sa-l chemi pe fostul comisar sef , P...Puiu in ajutor :)))
      La pensia lui sigur o sa fie 5 cifre....in $!

      Ștergere
    6. ".Indemnizatia de comanda o alta găselniță..."
      Cine imparte,parte'si face !!

      Ștergere
    7. Huhurez, chiar dacă ar fi asa cum spuneți dvs, tot nu ar ieși cât a scris omul acesta în comentariul său... 9250 ????
      La dvs ar ieși 8800..
      Eu cred ca acel procent pentru pensia suplimentara, dacă se va mai acorda va fi separat de procentul pensiei brute care nu poate depăși 65 % din baza de calcul...
      Acord 75.... Exemplul nu este al pensiei mele.. 🤣
      A fost pus în comentariu de... Și îngerii vor plânge de ce va urma.. 🤣 😱
      Ca un exemplu de calcul pentru ca nici domnul acesta nu are pensie brută 10000..🤣
      Dacă dumneata ai 7000 baza de calcul....
      PS 6 % inceamna ca ai avut sub 25 ani vechime în muncă, Omm 10 % însemna că ai avut sub 20 ani vechime în serviciu militar...
      Oricum în eventualitatea unei noi modificări ale legii pentru acest PNNR pensiile în plată nu vor fi recalculate...

      Ștergere
  73. Cu cât ar putea crește pensiile și care ar fi impactul în PIB

    În prezent, cheltuielile statului român cu pensiile se ridică la aproximativ 122,5 miliarde de lei pe an. Procentual, această sumă reprezintă 9,3% din PIB, aproape de limita de 9,4% pe care guvernul s-a angajat în PNRR să nu o depășească.

    Aici intră atât pensiile contributive, cât și cele speciale și de serviciu. Pensiile contributive reprezintă 8,5% din PIB, impactul bugetar fiind de aproximativ 112 miliarde de lei pe an. Pensiile speciale reprezintă 0,8% din PIB, adică 10 miliarde și jumătate de lei.

    Ce ar însemna majorarea anunțată de la 1 ianuarie anul viitor
    Dacă pensiile ar crește cu 10%, variantă minimală vehiculată de liderii coaliției, cheltuielile ar crește cu peste 12 miliarde și jumătate de lei și ar ajunge la 10,2% din PIB.

    În varianta în care pensiile ar fi majorate cu 15%, impactul ar fi cu 18 miliarde și jumătate de lei mai mare, ajungând la 10,7% din PIB.

    În ambele variante s-ar depăși plafonul de 9,4% prevăzut în PNRR.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Procentul de 9,3% este calculat pentru un PIB in acest an de 1317 mld.lei prevazut in Buget !
      Tinand cont ca se preconizeaza un Buget mai mic cu 1-2 procente, deja in 2022 avem 9,4% pentru plata pensiilor !
      PS. Pentru anul viitor, calculul se va face pentru PIB-ul bugetat in 2023..!

      Ștergere
    2. Tot ce se pregăteşte acum pensionarilor militari este o scădere drastică a pensiilor. Doar cei cu pensii mici (între 3000-4000 de lei) şi foarte mici (sub 3000 lei), vor înregistra mici ajustări în plus dar astea oricum le obţineaţi dacă legea ar fi fost respectată (actualizare, indexare, ne-supraimpozitare şi neaplicarea CASS aşa cum ar fi fost normal şi legal). Într-un stat abuziv şi dictatorial merge după cum bate vântul, adică abuziv şi cu multe posibile "infracţiuni" pe care le comit cei aflaţi în slujba Bruxell-ului.

      Ștergere
  74. Culcati-va si treziti-va cu melodia, Heaven, intr-o interpretare de exceptie a super starului, Bryan Adams -Youtube...

    RăspundețiȘtergere
  75. Nea Ciolacu s-a dat de gol afirmând ieri 'cred că întreg pachetul trebuie discutat şi să vedem cât economisim prin legea privind pensiile speciale şi normal că nu ia nimeni acei bani acasă, îi direcţionăm către pensiile vulnerabile'..
    Păi nu este de ajuns cât ați 'bărbierit' pensiile militare? PSD, PNL și USR? Prin OUG, cu neindexări sau mici spre 0?
    Adică dacă tot vreți să economisiți, tăieți din alea de 5 cifre și poate rezolvați cu ce sumă luați de acolo și dați-le celor sub 1500 lei.
    Păi e vina unui militar, care a muncit cel puțin 25 de ani cu peste 40 de ani vechime acumulată? Iar alții au pensii mici fie că au avut probleme medicale sau au muncit mai mult la negru și au ieșit anticipat ori cu punctaj mic?
    Adica un militar care are pensie mică (până în 3000) iar altul cu pensie medie (până în 6000) să piardă bani că voi ați tot umblat la pensia militară?
    De ce? Pentru că sunt aproape 5 milioane de votanți civili și restul, doar până în 200000 de militari?
    Rezolvarea inechităților nu înseamnă scăderea pensiilor militare sub 6000 lei, ci indexarea/actualizarea lor în fiecare an. Dar mai ales din 2017 v-ați bătut joc de pensiile militare.
    Ar fi total nedrept să fie recalculate pensiile militare cu propunerile venite de la BM peste cele aflate deja cu un alt calcul.
    Ei uită că inflația este pentru toată lumea. Și pentru pensiile militare mici și medii.. Nu doar pentru pensiile civile mici și medii.

    RăspundețiȘtergere
  76. AVEM DOVADA – Proiectul de OUG de taiere a pensiilor magistratilor este semnat la metadata de autor: "Valentina Robu". Intamplator, Valentina Robu este numele secretarului general al Casei de Pensii. Documentul poarta data 26 octombrie 2022, adica la doua zile dupa dispozitiile cioclilor de la Banca Mondiala, care ne ordona cum sa ne facem politica financiara si in ziua intalnirii premierului Ciuca cu Ursula von der Leyen. A inceput exodul din magistratura: zeci de cereri de pensionare in 24 ore

    Magistratura este in flacari dupa ce Lumea Justitiei a publicat in exclusivitate proiectul de ordonanta de urgenta prin care se doreste taierea pensiilor magistratilor si modificarea conditiilor de pensionare si dupa ce oficialii Ministerului Muncii s-au inteles cu reprezentantii Bancii Mondiale in problema "arzatoare" a asa numitelor pensii speciale care revin magistratilor, militarilor, dar si politistilor, astfel incat sa fie indeplinit "jalonul" asumat prin PNRR. In ultimele 24 de ore au fost inregistrate pe banda rulanta cereri de pensionare, judecatorii si procurorii au lasat totul de-o parte pentru a-si elibera adeverintele si actualizarile necesare stabilirii cuantumului pensiei inainte ca ingrozitoarea Ordonanta de urgenta care circula de miercuri, 26 octombrie 2022, in sistemul judiciar si in mediul politic sa-si produca efectele.

    Colapsul din magistratura este ignorat de autoritatile care nu si-au asumat autoratul "Proiectului de Ordonanta de Urgenta privind reducerea cheltuielilor cu pensiile de serviciu cu respectarea jalonului 215 din Programul National de Redresare si Rezilienta" (PNRR). Cert este ca, oficial, documentul nu apartine niciunei institutii, nu este insusit de nimeni, dar el exista, deja nu mai este negat, iar magistratii stau cu sufletul la gura pana vineri, 28 octombrie 2022, cand ar urma sa aiba loc sedinta de Guvern in care exista informatii ca urmeaza sa fie pus in dezbatere proiectul de OUG care cioparteste "pensiile speciale" si obliga magistratii sa ramana in sistem pana la varsta de 63 de ani femeile, respectiv 65 de ani barbatii.

    Din verificarile pe care le-am efectuat, documentul intitulat "Proiectul de Ordonanta de Urgenta privind reducerea cheltuielilor cu pensiile de serviciu cu respectarea jalonului 215 din Programul National de Redresare si Rezilienta" apare la metadata ca fiind creat in data de 26 octombrie 2022, la orele 08:08, data la care a fost accesat pentru a fi modificat pentru ultima oara (vezi facsimil 1). Documentul a fost creat sub numele de autor "Valentina Robu" care, intamplator sau nu, este numele secretarului general al Casei Nationale de Pensii Publice (CNPP), Vasilica Valentina Robu (vezi facsimil 2).


    Documentul, astfel cum reiese din imaginea de mai jos, poarta numele de "Proiect OUG pensii de serviciu cu militari" in care sunt incluse prevederile referitoare la pensiile magistratilor (click aici pentru a citi).

    Tot articolul: https://m.luju.ro//avem-dovada-proiectul-de-oug-de-taiere-a-pensiilor-magistratilor-este-semnat-la-metadata-de-autor-valentina-robu-intamplator-valentina-robu-este-numele-secretarului-general-al-casei-de-pensii-documentul-poarta-data-26-octombrie-2022-adica-la-doua-zile-dup

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu alte cuvinte, acesta este documentul primar, întocmit de un specialist, care va sta la baza ordonanței care va fi emisă pentru îndeplinirea jalonului.

      Ștergere

    2. O Tara condusa dupa pareri presupuneri si nazareli din interviuri.
      De mult nu mai conteaza nici o lege.O tara condusa "dupa ureche" lautareste
      S-au inversat "rolurile". Acum maCiuca si KWJ vor "sa dea"...ca oricum pleaca si vor sa lase PSD-ul fara "bistari" la guvernare, cu prim ministru PSD lefter
      Ciolanus s-a sucit si el si incearca sa pastreze bani la tescherea cat mai multi, ca urmeaza sa devina PM
      Peste care se suprapun toate alegerile posibile in 2024 +nemernicii de la BM copilu din flori al FMI
      Au incasat deja 4 mil $(cf contract de consultanta) pentru 3 randuri(ei le zic principii) de kkt
      .....ce mai! "a inebunit lupu" ca sanatos n-a fost niciodata!

      Ștergere
    3. Cum naiba vine asta... Documentul a fost creat în data de 26.10.2022 la ora 08.08.00 de Valentina Robu și modificat tot la aceeași ora 08.08.00 de gabip2009@yahoo.com ???
      Mai mul ca sigur este creeat tot de acel gabip2009@yahoo.com
      Este un fake grosolan...

      Ștergere
  77. Spuneti ca:
    In cazul pensiilor stabilite în baza OUG nr. 59/2017 și OUG nr.114/2018, în perioada 15 sept. 2017 până la data intrării în vigoare a noii ordonanțe (care sunt plafonate la media celor 6 solde nete din baza de calcul), neactualizate de la data stabilirii lor.,
    "Beneficiarii lor nu plătesc impozite și contribuții din pensie".

    GRESITI.

    Si in acest caz SE PLATESC TOATE CONTRIBUTIILE.
    Tocmai limitarea la salariul net, în condițiile în care brațul pensiei este de fapt pensia calculată, face ca pensia netă sa nu fi fost afectată de CAS.
    Si asta ptr ca marea majoritate a celor pensionati de la intrarea în vigoare a legii 223 si pana la OUG 59 (daca nu chiar toti), au pensia netă mai mare decat salariul net.

    Repet: ati gresit cu afirmatia facuta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu am greșit cu nimic! Ati primit sporuri cu duiumul ca să compensați diferența dintre baza de calcul brută și cea netă.
      Nu plătiți niciun leu impozit si contribuții din pensia pe care o primiți. Va plăteste statul impozitul si contributia.

      Ștergere
  78. Tot e bine că s-au mai liniștit cei care așteptau contributivitatea la militari. Au tot spus unii pe aici, dar ei nu, Batman, Batman. Pe modalitatea de actualizare trebuie bătut fierul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar dacă îţi vor da actualizarea la pensie, îţi vor micşora Baza de calcul aşa cum reiese din proiect. "Guleraţii" îţi dau cu o mână şi îţi iau cu două.

      Ștergere
    2. Catalin
      Tu ești bolând rău dacă, după atâtea explicații, tot n-ai înțeles că actualul proiect, în forma publicată, nu se aplică pensiilor în plată?
      Ca să se aplice și pensiillor în plată mai trebuie să se adauge modificări care să privească recalcularea pensiilor în plată.

      Ștergere
    3. Huhu, proiectul nu este defintivat şi nu are cum să se aplice în această formă având în vedere faptul că după anul 2016 au tot promis că vor înlătura INECHITĂŢILE din sistem.

      Ștergere
  79. Peste 4 zile adică mă ia la ȘTANGĂ începând cu 01.11.2022 se judecă Dosarul la ÎCCJ cu mine și Corneliu . Speneții lui Corneliu care l-a văzut că ICCJ ne-a chemat în fața sa ,la bară să sustinem Recursul așa cum spune Legea conteciosului la Intervenintul Principal .
    Să nu o facă pe Cotite șți să nu se prezinte că îndoi șinele de la CFR .

    RăspundețiȘtergere
  80. DE CE SPUN EU MEREU CĂ LA CONDUCERE SUNT DOAR NIŞTE "GUNOAIE" ABUZIVE? Deoarece în fiecare an s-a făcut la sfârţitul anului câte un abuz (ABUZ ÎN SERVICIU) şi s-a modificat de fiecare dată legea pensiilor militare (şi nu numai) după cum a bătut vântul. Niciodată L223 din 2015 nu a fost respectată aşa cum a fost promulgată de "preşedinte". Fie nu au fost respecate prevederile legii prin emiterea de OUG-uri, fie am fost "supra-impozitaţi", "ne-indexaţi", "ne-actualizaţi" sau "CASS-izaţi" abuziv.

    RăspundețiȘtergere
  81. Astazi, pana in ora 10.00:
    "TOTALUL AFIȘĂRILOR DE PAGINĂ
    30 000 349"...!
    Huhule, FELICITARILE NOASTRE !!
    PS.Ne intalnim la o Bere ??

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 30 milioane???? 🤣 😱

      Ștergere
    2. @Leon & @Onorabilul, Felicitari si la mai multe postari! Berea-i o leoarcă si amară de chișoarcă, mai bun e un vinișor, dulce acrisor! Contorul se roteste incetisor, noi scriem cu spor de necazul pensiilor... Sanatate si viata lungă tuturor!

      Ștergere
    3. O idee excelenta!
      Ar fi interesantă o întâlnire inter-arme cu participarea celor de la arma vaucere, gulerati, penitenciare, ochiu' și timpanu' dar și de la celelalte arme din SNAOPSN

      Ștergere
  82. Consider că este foarte CORECT ca toate pensiile militare să se calculeze după munca și răspunderea pe care a avut-o fiecare , condițiile de muncă unde a lucrat , vechimea efectuată , și pregătirea pe specialitatea pentru care a absolvit Scoala militară ( NU ACCEPT CA UNUL e la auto sau INFANTERIST SĂ VINĂ JURIST și să mă judece el în instanță că a făcut un curs de juristi la Barul Crasnaleuca model Paduraru ) ,
    SUNT ÎMPOTRIVA CELOR CARE AU FOFILAT-O cu TRAISTA și ÎMPOTRIVA ACORDĂRII LA PENSIE DE SPORURI SAU ALTE BENEFICII PE CARE LE_AI AVUT ÎN ACTIVITATE . Nu-ți convine la pensie și cu o pensie 80% - 90 % din solda avută la trecerea în rezervă ,atunci rămâi în activitate până la 65 de ani și te duci direct printre morminte .
    hahahhahaa
    hahahaa

    RăspundețiȘtergere
  83. "AICI SUNT BANII DUMNEAVOASTRĂ". DE CE NU SUNT BANI PENTRU SALARII ŞI PENSII INDEXATE CU RATA INFLAŢIEI? PRIVIŢI AICI UNUL DIN MOTIVE: https://luba.ro/bani-pentru-refugiatii-din-ucraina-guvernul-suplimenteaza-suma-pentru-cheltuielile-cu-hrana-si-cazarea-acestora-ministerul-de-finante-primeste-autorizarea-document/?fbclid=IwAR2Z8lzUyBBR2BJ8WfY-QGgeY8teJUmfnyhm1-f1oBEYsZEaj6W5v3I0C_w

    RăspundețiȘtergere
  84. VĂ MAI ADUCEŢI AMINTE DE "AJUTORUL BĂNESC" ACORDAT PENSIONARILOR MILITARI LA DATA TRECERII ÎN REZERVĂ ŞI CARE NU A FOST NICIODATĂ ANULAT CI DOAR AMÂNAT LA "CALANDELE GRECEŞTI" DAR PRINTR-UN TERTIP LEGISLATIV PRACTIC ANULAT?

    RăspundețiȘtergere
  85. Onorabile, v-am trimis la urgenta un mail interesant!

    RăspundețiȘtergere

Aviz trolilor și celor predispuși la atacuri la persoană: blogul poate funcționa și fără comentarii.