Un produs Blogger.

20 mar. 2026

Doar social-democrații s-au zbătut pentru ajutorul, in două tranșe, pentru cca 2,8 milioane de pensionari cu pensii mai mici de 3000 lei

30 comments

Sub amenințarea că PSD nu va vota Bugetul, cu consecința căderii guvernului, liberalii și useriștii au acceptat acest program de măsuri sociale. 
S-a convenit, in Parlament,  ca   fondurile necesare acestui  acestui program social să fie obținute  din  diminuarea bugetului pentru plata unor restanțe pentru judecători și procurori, datorii salariale stabilite prin hotărâri judecătorești. Plata respectivelor datorii se va eșalona in anii viitori. S-a evitat creșterea  cu 0,04% a deficitului bugetar in anul 2026.

 Ajutorul se va acorda in două transe in acest an. 
Prima tranșă va fi in luna aprilie. 
Valoarea totală a ajutoarelor va fi:

-1.000 de lei pentru pensionarii care au pensii sub 1.500 de lei. În această situație se află 1.224.301 pensionari.
- 800 de lei pentru pensionarii cu pensie cuprinsă între 1.501 lei și 2.000 de lei. În această situație se află 621.095 de pensionari. 
- 600 de lei pentru pensionarii care au pensie cuprinsă între 2.001 și 3.000 de lei. În această situație se află 1.020.603 pensionari, potrivit Ministerului Muncii.

Beneficiari vor fi și pensionarii militari care au pensii in limitele de mai sus. 
În această situație se află aproximativ 17.639 de pensionari MApN, 14.312 pensionari MAI și 500 pensionari SRI .

30 de comentarii:

Marcell spunea...

Mai bine s-ar zbate pentru un nivel decent general al pensiilor în România, anul are 12 luni nu 2. Tot o fățărnicie și o durere undeva de popor dar parțială, așa..."Felicitări" adminului pentru "fina" observare, doar că lumea s-a mai deșteptat, nu mai pune botul așa cum cred cățeii de casă ai psd-ului= aceeași mizerie.

Claudiu Marin spunea...

@Marcell
O casă are căței de pază și este atacată de dihori și alte sălbăticiuni.

ManX spunea...

Da, o mare realizare a PSD, prin care urmărește să-și fidelizeze segmentul ce aștepta găleata și punga cu pixuri.E o jignire la adresa demnității - pomana de 400-500 lei de 2 ori pe an. Așteptăm reforme de fond, ale statului în esența sa (care este încă, 90% , cu aceleași instituții comuniste și cu un mod de funcționare bugetofag).O așezare a sistemului de pensii pe temelii mai echitabile nu se străduiește nici PSD-ul să facă, deși este la guvernare dar face o mai mare opoziție decât AUR.

Claudiu Marin spunea...

@ManX
Atîta poate să facă PSD... cu numai 20% din voturi.
Nici amărâții ăștia de pensionari cu pensii mici nu votează cu PSD. Mulți dintre ei se dau liberali sau progresiști, dar, mai ales CG-iști.

Stelian P. spunea...

@CM
Si cine credeti ca e vinovat ca pensionarii nu voteaza cu PSD? PSD a crescut in anul alegerilor salarii si pensii (mai putin pentru militari!!!) si au pierdut alegerile. Credeti ca pensionarii militari sunt mai putin inteligenti decat marea masa care a votat IMPOTRIVA PSD si PNL?

Iosif spunea...

Rusine!
Pensionarii militari au ajuns pomanagii?!
40.000.de militari.
Rezultatul politicii PSD,PNL,UDMR. si al Comandantilor Supremi Iliescu, Constantinescu, Basescu si Iohanis.

Claudiu Marin spunea...

@Stelioan P.
Fiind la modă să votezi impotriva PSD, cum indeamnă toate goarnele progresiste și sforăitor patriotarde, pensionarii nu mai realizează care este interesul lor politic.
@Iosif
Ti-e teamă să spui că instituțiile militare sunt in primul rând vinovate de halul in care au ajuns pensiile militare?

Calinmihaib12 spunea...

Claudiu:
1. NU .."în primul rând": ..= .. "instituțiile militare sunt de vină.."de halul în care au ajuns pensiile militare, ci POLITICIENII.."noștri" care fac..("chinuiți de.."INTERESE" = unele legitime, și altele (cam prea multe..!)= NON- LEGITIME‼️😜) cu greu .. BUGETELE NAȚIONALE.., dar și cele LOCALE.., iar specialiștii din ministere, puși în fața unor ="situații și fapte împlinite" (privind sumele de bani de manipulat =pt. "satisfacerea" NEVOILOR dar și a "POHTELOR"= "interesele" personale = ILEGITIME = din INVESTIȚIILE NERAȚIONALE ‼️, incep să "jongleze"=situațiile, faptele , textele proiectelor de reglementări necesare..etc astfel rezultând.."halul
..pensiilor militare".., dar nu numai‼️🤔😜

Claudiu Marin spunea...

@Călin
Departamentele de Finanțe și Juridice din instituțiile militare sunt vinovate de halul in care a ajuns sistemul de pensii militare, așa cum medicii din Comisiile medicale sunt vinovați de clasarea ca apt limitat și inapt a unor zdrahoni de militari,... care sunt atat de inapți incât după obținerea pensiei de serviciu anticipată parțială se angajează ca mercenari prin Africa și alte teatre de război.

Militar de la 14 ani spunea...

Un ajutor binevenit pentru cei cu pensii mici. Pe de altă parte, e o victorie a lui Bolojan care nu a renunțat până în ultimul moment la ce știe el mai bine, să taie ca un usr-ist, că liberal e doar cu numele. Însă cea mai dură lovitură a dat-o așa-zisului stat de drept punând pe pauză executarea unor hotărâri judecătorești privind drepturile unor magistrați, că ne place sau nu. PSD nu-l poate dă jos pe Bolojan fără acordul celor din UE care l-au pus, altfel dosarele lor încep să fiarbă.

Calinmihaib12 spunea...

Claudiu:
..eu am cam spus care e situația REALĂ.. în "discuția" asta;
Ce spui = sunt, în mare, de acord, dar nu exclude POLITICIENII din ecuația complexă descrisă, în care, ei, politicienii sunt= comanditarii" iar specialiștii din instituții, ministere, CPS-uri= sunt..EXECUTANȚII..!= care trebuie să echilibreze.."balantțele"..!

Mhy spunea...

“Atîta poate să facă PSD... cu numai 20% din voturi.” ----- după viitoarele alegeri o să facă și mai puțin cu sub 20% din voturi. Dacă ar fi avut într-adevăr respect pentru “bunei” (după cum mieros se exprimă măscăriciul ăla care a fost ministru), nu ar mai fi existat pensii sub 3000 de lei azi.

“Ti-e teamă să spui că instituțiile militare sunt in primul rând vinovate de halul in care au ajuns pensiile militare?” , “Departamentele de Finanțe și Juridice din instituțiile militare sunt vinovate de halul in care a ajuns sistemul de pensii militare“ ----- iar manipulare și vrăjeală de 2 lei postarea pentru gâște. Nici aplaudacii de altădată nu mai cred așa ceva.
Legislația este făcută și asumată de către POLITICIENI, instituțiile militare pot urla cât vor, degeaba, dacă politicul dorește să reglementeze un aspect sau altul. Și rezerviștii s-au convins, pesedeul i-a țepuit urât.
Asta e ca vrăjeala cealaltă din topicul anterior, cu indemnizația veteranilor din teatrele de operații: “In 1920(2020), pentru a face pe plac eroului de la Nasiriya-Irak, a fost adptat proiectul de lege Pl x 264/2019, inițiat de senatorul PSD-ist Brăiloiu Tit-Liviu.” --- deci pesedeul, ca să-i facă pe plac eroului pe care nu-l mai dorise șef SMAp la expirarea mandatului în 2018 (ne amintim ce scandal a fost cu Leș + Veorica vs Klaus, da?), inițiază în 2019 proiectul de lege. Dar desigur, fix pentru Ciucă era, că doar Tit-Liviu era frate de sânge cu Nicolae-Ionel 🤣.
Opera cu indemnizația este 100% a pesedeului. Urmăriți tot ce ține de parcursul procesului legislativ și veți vedea că așa e. Deci când se vrea (sau când există interes) se poate.
Puteți nota de pe acum că dl Sorinel de Nordis nu va fi premier la anul. 😜

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Bulibaș Siminoc, care ani de-a randul a fost legionar, apoi in simbria lui Soros Baci in legiunile useriste, in secret fiind cel mai mare prieten a lui Mucan Dilișor si cu bossii USR, s-a spart in figuri legionare si sovietice invocand ca, dacă nu se majorează la toti, Haur nu votează deloc, se abtin precum constipatii! Stapanul sau direct, Cataroi Bolovan, îî va asigura, pentru acest favor, un loc in iad, langă el, pe lumea cealaltă! Intr-un cuvant, si-a definitivat si afisat pe față apartenenta la Soros si USR! Cred ca e cea mai mare pramatie politică, după mafiotul legionar si sovietic, Căcălin Porcescu, cersetorul cu mana intinsă la Ghițâșor-tv, cel care l-a devoalat ca interlop legionar! Lăudabila ambitie pesedistă ca amaratii sa primească de sarbatori macar un banut, celalti demonstrand un nazism de zile mari! In Postul Pastelui au grohăit si țipat din râtane înșoricații, ca de Ignat, in loc să behăie mieii Lui Hristos!

Vasile Anghel spunea...

PSD este un partid în cădere și asta datorită faptului că votanții lor majoritari sunt foști pensionari, între timp decedați.Actualii pensionari sunt diferiți și nu se mulțumesc cu firimiturile aruncate de PSD !

Catana spunea...

Chiar dacă este o frecție la un picior de lemn romanul zice sa fie primit.Mananca și el mai bine de doua ori pe an .
E o rușine.
Pentru asa ceva nu se merita sa te deranjezi sa votezi nici un partid.
PSD face pe fata mare.Pana acum și probabil și în viitor joaca la doua capete.Asta nu înseamnă că mă aștept la ceva bun dela celelalte partide.
Anul acesta va fi dezastru.
Vom asista la explozie a preturilor.Cum poate un om care numai are putere de munca sa trăiască cu 1250 lei pe luna?
Ce tara e asta ?
Știți ca sunt tari în Europa unde se acorda a 13-a și chiar a 14-a pensie? Sa nu-ti blestemi faptul ca te-ai născut în România.?




Fănică spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Claudiu Marin spunea...

Sunt niște comentatori talibani impotriva social-democratilor ofuscați de titlul topicului, deși el reflectă realitatea politică a momentului privind atitudinea partidelor față de pensionarii cu venituri mici.
Intenția a fost de a informa că și militarii cu pensii mici vor primi ajutorul.
Dacă ii intrebi ce politică fac ei... iți vor răspunde ca niște palavragii că nu fac politică. Păi ...când ești public impotriva unui partid se cheamă că faci politică ,dar iți ascunzi adevăratele convingeri.
Pe cei care nu suportă ce scriu pe acest blog ii rog să nu-l acceseze. Să-și facă propriile tribune agresiv antipesediste!

Calinmihaib12 spunea...

Claudiu:
PS: la comentariul tău..în care aminteai "rolul" medicilor din comisiile de expertiza medicală..:
Din păcate, dacă sunt cazuri ..dovedite..de corupere și mită a medicilor din astfel de comisii, dar nu numai.., legea ar trebui să-și spună "cuvântul".., dar, ca și în cazul încălcării legilor de salarizare și pensii ale militarilor..care produc și ele.."pagube".., cei vinovați dovediți ..nu prea "răspund"..= pt., că .. CORUPȚIA +/- MITA = se întind în toate sferele .."conexe"..!

Florin Stoica spunea...

Bună seara. Ce a reușit PSD să obțină 2 ajutoare de Paști și de Crăciun pentru pensionarii cu venituri foarte mici este un lucru bun, dar am observat foarte mulți dintre noi că și acest partid s-a îndepărtat de bazinul electoral propriu, prin votul acordat măsurilor de abator ale lui bolojan, un simplu tăietor, fără veleități de prim ministru. PSD nu are 20% în Parlament, avea 22% după alegeri, iar acum ar avea 31%, după redistribuirea mandatelor de parlamentar neatribuite și migrațiile dinspre POT și SOS, așa preciza un pesedist la televizor. Problema este la conducerea PSD, subordonată liderilor de la Bruxelles și fără vlagă în lupta pentru impozitarea multinaționalelor și corporațiilor străine. Nu au viziune pentru reindustrializarea țării și sunt dezinteresați pentru asigurarea majorității statului în companiile care administrează resurse strategice, astfel încât resursele țării să fie utilizate cu prioritate în economia națională. Același lucru îl vedem și la pnl care a fost acaparat de băsiști și la usr, ambele partide neavând nimic în comun cu interesul național și sunt indiferenți la suferințele românilor. Toate partidele din coaliția toxică vor avea de pierdut la următoarele alegeri parlamentare și prezidențiale, la locale este altceva, momentan nu sunt alte opțiuni. Când guvernul României va lucra în primul rând pentru români, va ști cum să dezvolte economia, să administreze resursele naturale și să exporte produse finite nu materii prime, să recupereze impozitele de la marile companii străine sau românești, atunci vor exista bani pentru salarii, pensii, asistență socială și creșterea nivelului de trai pentru toți. Acum vedem o realitate inversă, cu foarte multe familii sărace lipsite de mijloacele minime de trai (mâncare, haine, surse de căldură iarna, fără electricitate), resurse exploatate de companii străine care formează prețurile resurselor energetice la Amsterdam sau Viena, deși acestea sunt extrase din România și o mulțime de companii care scot zeci de miliarde de euro din țară prin optimizare fiscală și o listă la ANAF cu datornici către statul român de peste 100 miliarde de lei din care peste 80 de miliarde ale companiilor private. Informațiile sunt publice și se estimează ca multe din acestea fiind istorice nu vor putea fi recuperate. PSD trebuie să facă mult mai mult dacă vrea să mai aibă un cuvânt de spus în Parlament după următoarele alegeri parlamentare și să îndrepte lucrurile pentru binele românilor.

Liviu PO spunea...

@calinmihai
Nu politicienii sunt de vină,ci generalii ,care de frică să nu crească și pensiile ,în loc să crească funcțiile și gradele activilor, au început să-și mărească veniturile prin sporuri.Mișcare greșită,pentru că acestea nu figurau în legea 164,iar ca să nu piardă avantajul creat, au eliminat legea 164...Credeți că politicienii s-ar fi legat de armată,dacă nu ar fi fost complicitatea conducătorilor acesteia?

vasile spunea...

Intradevar acum s-au zbatut putin. Este foarte bine pentru pensionarii militari aflati in aceasta situatie, dar mai important era sa se bata pentru respectarea legii privind indexarea tuturor pensiilor.

Margarit Fernand spunea...

@Mhy -La viitoarele alegeri nu vor avea mai puțin de 20 % pentru că atâția sunt ei cu neamurile, slugile și amantele lor. Toți cei din administrație și pe unde s-au mai ”metastazat” întrunesc procentul de 20-22%. Am lucrat ani de zile într-o direcție a unei primării psd-iste și știu cum se mobilizau când se apropia alegerile. Rămâneam la muncă noi cei apolitici, adică vreo 2-3 și restul pe teren la strâns semnături și lipit afișe. Au o mașinărie fantastică și bine condusă în fiecare localitate( cel puțin aici în județ) și fiecare aduce cu el 5- 10 voturi în mod cert. Era un individ în direcție care cu familia lui și niște nevoiași de pe la țară care îi munceau pe moșie totalizau aproximativ 15 voturi și sunt mulți din ăștia!

VALYCA2010 spunea...

Bravo lor sunt alături de persoanele vulnerabile!

raul spunea...

FS Dintotdeauna ti-am apreciat comentariile!Echilibrate si obiective!De vreo cativa ani spun si eu la fel!Politicienilor romani ori le e frica ori sunt vanduti si corupti intereselor straine!O spun cu toata taria ROMANIZATI ECONOMIA TARII!Romanii ,spre deosebire de criza din anii 2000 ,AU BANI ,care investiti cu ajutorul statului,vor produce minuni!Spre deosebire de straini care vin ,baga ceva bani ,apoi scot insutit si pleaca romanul prin traditie va face ceva sa lase si copiilor!E mult de scris ,dar care mai aveti neamuri politicieni ,spuneti-le sa fie curajosi ,patrioti si sa-i mai lase naibii pe straini,cum spunea Eminescu!

dora spunea...

Buna seara, dragi colegi! Mare atentie, vine criza financiara, mai drastica ca cea din 2008. Sa aveti cash in casa, limitati-va, doar la cheltuielile necesare, este posibil sa fie limitata scoaterea banilor de pe card. Tara este sau va fi, in incapacitate de plata, nicio banca nu va mai imprumuta statul.

Costel spunea...

Indraznesc un comentariu referitor la cei care au pensii pana in 1500 lei. In vremurile de dinainte de 1990 cei de la sate unde mi-am petrecut si eu copilaria se faceau asa-zisele ,,norme" la care participau majoritatea satenilor, acestea fiind notate de sefii de echipa sau brigaderii, din ce imi aduc aminte, si care ar fi trebuit sa conteze in calculul pensiei. Am participat la multe din aceste activitati, sapat silozuri, reparat podete, pe semanatoare, etc. Normele acestea erau trecute pe numele parintilor mei. Unii au facut mai multe norme altii mai putine sau deloc. In functie de gradul de rudenie pe care il aveai cu seful de echipa.
Intrebarea ar fi: pentru ce au muncit acesti oamenii daca tu ai sters toate aceste norme si i-ai egalat pe toti in calculul pensiei?

Viorel spunea...

Dora, nu-i nimic. Să vină. În linkul de mai jos ai rezolvarea situației: https://adevarul.ro/stiri-locale/botosani/lucruri-mai-putin-stiute-despre-rascoala-de-la-2066405.html
Ca să fim mai cizelați îi spunem protest.

Viorel spunea...

Ce își doresc oamenii de la politicienii dintr-o Românie DEMOCRATĂ și bătută și f….ă și cu banii luați. „Dar vor veni, odată, zile fericite pentru noi”.
Mor botoșănenii de foame în case, strigătul disperat al celor care nu mai cer nimic, doar o bucată de pâine.
https://www.botosaneanul.ro/mor-botosanenii-de-foame-in-case-strigatul-disperat-al-celor-care-nu-mai-cer-nimic-doar-o-bucata-de-paine-video

Zar Dacul spunea...

Bineinteles ca ei s-au "zbatut" ca doar ei au vrut sa dea pomana dupa ce au sustinut bucurosi si unanimi inghetarea pensiilor, introducerea CASS, neactualizarea pensiilor militare cu soldele de grad si functie... Ne cred doar niste cersetori, niste oameni ai strazii, carora le arunca plini de "marinimie" firimituri ca doar nu dau de la ei. Si modul in care au facut rost de bani e periculos. Si noi, militarii, avem procese pe care daca le castigam ar trebui sa primim bani. Chestia asta creaza un precedent periculos !

Claudiu Marin spunea...

Cornelius Flavius Ifrim a comentat la "Comunitatea Asociațiilor Reprezentative de Rezerviști a luat locul Forumului Structurilor Asociative din AOPSN și prinde voce."
Acum o oră
Sunt postatori atei, afoni total la politică si habarnisti cu lustru care atacă PSD ca oferă un ajutor celor mai saraci români, copiilor, veteranilor de război, familiilor cu un singur părinte, celor cu pensiile cele mai mici, etc, cinismul si prostia inlocuind omenia! Sa le amintesc ca noua alianță PÂRȚ-TROMBON, adică AUR, USR si PNL, cei care s-au opus ca turbații acestui ajutor omenesc si crestin in Postul Pastelui, invocand nazisme si legionarisme bune de hărăchit, cu tot cu borfasii lor, fiind dusmanii PSD si UDMR ca vor sa-i salveze pe saraci in această criză cumplită, aveti grijă că vă au in vedere pe cei cu pensiile mai răsărite si gâtosi la majorarile amaratilor, ca să vă mai asteptati de la noua alianță otrăvită a pârțoșilor trombonisti de dreapta sa vă mai altoiască la pensii cu noi jmecherii borfășești, părându-li-se ca le aveti prea mari! Grijă mare cui doriti raul că el nu cade peste ce vă doriti voi!