Un produs Blogger.

miercuri, octombrie 30, 2019

Ce proiect de Ordonanță a propus CCMRR și ce proiect de lege a depus Leș în Senat!

164 comments

-Pensia suplimentară se acordă peste plafonul de 85%

-Actualizarea este înlocuită până la 01 01 2023 cu indici de corecție. 

-Multă improvizație, iar experimente, vorba lui  Ciucă civilul. 

Era mult mai simplu, pentru rezolvarea problemei actualizãrii pensiilor militare,  sã fie reluatã dezbaterea proiectului legii de adoptare a OUG 59/2017 prin care sã se respinga modificarea art. 60  al L 223/2015. 
Dacã tot voia domnul fost ministru sã se remarce cu o inițiativã legislativã, era mult mai necomplicat sã reducã acest proiect doar  la textul din art. 110 indice 4, text care era convenit și cu CCMRR, cu aplicabilitate imediatã intrarii în vigoare a legii.
Nu mai era nevoie nici de inutila și ilogica recalculare de la 01 01 2022(de ce recalculare, cã doar nu se schimbã sistemul de pensionare).
Nu mai era nevoie nici de arbitrarii coeficienti de corecție pentru anii în care Legea 263/2010, nu Legea 223/2015, nu i-a prevãzut.
Nu se mai facea nici impardonabilul dezacord gramatical din art. 110 indice 3(persoanele a (!!!) cãror drepturi de pensie). Leș are ardeleni și în rândul personalului tehnic?
Cum sa mai faci actualizarea din anul 2023, art. 110 indice 4, dacã incã nu s-a terminat inutila recalculare din anul 2022 ?? Are termen de finalizare anul 2024.
Din documentul CCMRR, domnul Leș a mai pãstrat intacte temele privind pensia suplimentarã, extragerea stagiilor civile din vechimea cumulatã captivã a pensiilor militare recalculate si  pensiile militare ale celor transferati în economie. N-a vrut sã se punã rãu cu Dan Buz.
Tema actualizãrii pensiilor militare a spoit-o criminal, expediind-o prin anl 2023. Ca paharul de venin sa poatã fi înghițit de pensionari, Leș   a turnat în el ceva indici de corecție care ar urma să se aplice la cuantumul brut cuvenit sau în plată, fără a constitui o modificare a dreptului de pensie care ar presupune emiterea unei decizii de pensie. 
Cuantumul brut cuvenit este cuantumul calculat/recalculat și actualizat/indexat potrivit L223/2015.
Cuantumul brut în plată se referă la cei care au rămas în plată cu cuantumul mai avantajos fata de cel cuvenit după recalculare, potrivit art. 121 din L 223/2015.
Incepând cu recalcularea din 2022 și continuând cu actualizarea din anul 2023, s-ar elimina plafonul net al pensiei militare calculat din media soldelor nete. Se revine la baza de calcul ca medie a soldelor brute. Avantaj pentru cei pensionați dupã 15 sept.2017.









B512/2019

Propunere legislativă privind modificarea și completarea Legii nr.223/2015 privind pensiile militare de stat și instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor militare de stat
Număr de înregistrare Senat:B512/2019
Număr de înregistrare Camera Deputaților:
Adresa:-
Prima cameră:Senat
Tip inițiativă:Propunere legislativă
Inițiatori:Leş Gabriel-Beniamin - senator PSD
Avizul Consiliului Legislativ:x
Procedura de urgență:Nu
Stadiu:înregistrat la Senat pt. dezbatere
Caracterul legii:-
Termen adoptare:
Opiniile persoanelor interesate asupra propunerilor legislative aflate în consultare publică:Opinii trimise

Derularea procedurii legislative

DataAcțiunea
29-10-2019Înregistrat la Senat pentru dezbatere cu nr.b512
expunerea de motive la iniţiativa legislativă expunerea de motive la iniţiativa legislativăforma iniţiatorului forma iniţiatoruluiadresa de înaintare a iniţiativei legislative pentru dezbatere adresa de înaintare a iniţiativei legislative pentru dezbatere
SE


 - adresa de înaintare a iniţiativei legislative pentru dezbatere
 - forma iniţiatorului
 - expunerea de motive la iniţiativa legislativă


      Page 1 of 4





!

164 de comentarii:

hankook spunea...

Vrajeala dusa la infinit ! Daca OUG ,alea otravite, care au adus corectii negative Legii 223 stau si acum nedezbatute , sa credem ca prostia asta debitata de Les va avea succes ? Niciodata !

reddog spunea...

Putem spera dar sa vedem daca ii lasa statul paralel.

https://youtu.be/avfmOddw9Io

Leon spunea...

Huhu Rezea, proiectul este depus la Senat la Sectiunea "Proiecte aflate in consultare publica" si inca nu este inregistrat si repartizat comisiilor, de catre Biroul Permanent al Senatului..!
Sa nu ne imbatam cu apa rece deoarece nu este timp pentru a deveni lege pana la 31.12.2019.
Totusi, nu mi se pare un proiect serios, nici cu acei coeficienti de corectie aplicabili din ianuarie 2020, si nici cu recalcularea tututor pensiilor militare la nivelul soldelor nete/pensii nete peste 3 ani.
Sa-l vedem repartizat la comisiile din Senat si venim cu propuneri..!

raul spunea...

N-am scris urat niciodata,dar nu mai suport!Ma pis pe el de proiect!Ce termene,2022,2023?!Ba voi sunteti normali?Asteptati sa murim toti?Rusine doar atat,ca-mi vine sa injur mai rau ca birjarii!

kostas spunea...

Daca erau seriosi si nu nesimtiti,prevedeau ca recalcularea sa inceapa pe 01.01.2021,o puneau 1 an si de la 01.01.2022 intrau si pensiile si salariile odata dupa grila prevazuta in legea salarizarii.Dar ori se vrea sa se mai taraganeze 4 ani, ori sunt tolomaci.

Cezar spunea...

Vedeți detaliat pe pagina mea de fb
Sunt pe tf.nu pot sa pun

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Subscriu cu sectia de Urologie, stimate camarad, Raul! Pana cand vom crapa, nu mai vedem nimic in plus la pensiile militare! Soarta noastra este deja pecetluita, iar cine crede ca se va mai schimba ceva se inseala amarnic! Nimieni si nimic nu mai poate sa mai rezolve, in urmatorii a cel putin 10 ani, situatia la pensiile militare, si o sa va convingeti de asta, cei care mai aveti zile de trait, si ma rog sa traiasca toti in sanatate pana atunci, sa dea Dumnezeu! Cu ce avem, cu aia murim! Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul cu drame...

Militar de la 14 ani spunea...

Proiectul este neserios. Până în 2024 contribuțiile pe salarii pot scădea cu 25% așa cum au și crescut. Ce se întâmplă? Iar se recalculează salariul net? O inepție. Ca să nu mai zic de indicii de corecție. Ăsta nu primește nici măcar nr de înregistrare la cât de prost e gândit.

kostas spunea...

Ia sa vedeti belea.Cei iesiti in perioada 01.01.2010-14.09.2017 care nu or sa primeasca nimic de la 01.01.2020, indice de corectie 1,or sa primeasca ajutoarele care nu s-au mai dat

kostas spunea...

De fapt am gresit. 5 ani sunt,nu 4.Plus anii care au trecut, astia or fi crezand ca noi suntem din neamul lui Matusalem, sa traim sute de ani.

Sorina spunea...

Poate ne face recalculare sau ce dracu mai mint ăștia pe lumea cealaltă

Patrascioiu spunea...

Încă odată se vede ca Leș își bate joc de noi.Leș și întreg PSD sa-si bage în cur corectiile ale.ĂstIa ne cred nemuritori de umbla cu anii 2022,2023.

nlblog spunea...

La alegerea acelor coeficienti de corectie ar trebui sa se tina seama si de faptul ca acei ultimi cinci ani de activitate cuprind sau nu perioada de austeritate (2010 - 2014) si de asemenea daca cel pensionat a primit sau nu salarii compensatorii sau a beneficiat sau nu de ajutoare la iesirea la pensie

reddog spunea...

Banii sunt simple hartii.
Unii chiar spun ca sunt ochiul dracului.
Desertaciuni...
Important este ce simtim pentru Romania!
Sa le fie binecuvantata memoria celor care au luptat pentru Romania!

reddog spunea...

Sorina

Mai usor cu diavolul, va rugam frumos.
Diavolul se ascunde uneori in detalii, stim asta.
Putem aprecia faptul ca sunteti atenta la detalii dar nu exagerati!
Patria a Priori!!

vasile iosif spunea...

Dle H, stimati colegi,

Documentul este valoros, in primul rand , pentru faptul ca recunoaste 2 lucruri despre care am sustinut permanent ca nu sunt conform ordinii de drept interne(L263/2010, art.107 alin.4, L127/2019 art.161, art.20 din Constitutie) si internationale(art.1 din Protocolul nr.1 la CEDO, art.17 din Carta Drepturilor Fundamentale a UE, Tratatul de la Lisabona,Declaratia Universala a Drepturilor Omului)
1. Pensia suplimentara este contributiva si trebuie valorificata cf.art.108 in afara bazei de calcul si indiferent de valoarea pensiei militare de stat, fiind evidentiata separat de aceasta.

2. Stagiul civil adaugat dupa trecerea in rezerva sa poata fi valorificat OPTIONAL la casele de pensii civile, prin simetrie juridica cu prevederile Legii nr.127/2019 art.161.
El nu poate fi confiscat avand alta origine decat raporturile de serviciu cu MApN, fiind rezultatul unui raport de munca intre un angajat civil si angajatorul sau privat, de regula, guvernat de prevederile Codului Muncii si Codului Fiscal, fara legatura cu pensia militara de stat. Vechimea in munca civila nu poate fi disociata de veniturile obtinute in aceasta perioada pentru calcularea unei pensii.

Desigur, termenele pentru actualizare sunt foarte largi, pentru a nu fi puse in executare de actualii functionari din Casele de Pensii Sectoriale si pentru a mai usura sarcina bugetara prin "iesiri naturale din sistem".

Chiar daca nu s-ar concretiza rapid, proiectul este valoros prin recunoasterea implicita a guvernantilor si Directiilor jurudice si financiare ca au tolerat si participat la un furt generalizat si un genocid dirijat asupra unei categorii sociale determinate (500_600 de morti lunar - economii la Buget), asistati de hotarari ale Tribunalelor, Curtilor de Apel, inclusiv tolerati prin Decizii ale CCR care au sustinut ca dreptul la pensia suplimentara si pensia civila pentru stagiul civil adaugat poate fi incalcat prin abuz de drept de catre Stat, liber sa decida cum doreste, dincolo de principiile de drept si obligatiile de garantie statala a pensiilor militare de stat fata de militarii care i-au asigurat independenta timp de aprox.1/3 din existenta sa istorica.

Cu stima,

Unknown spunea...

O mare mizerie!!!! Cei pensionati dupa 15.09.2017 primesc corectie 1.20? Adica din nou unii o sa aiba pensii mult mai mari. Nu uitati ca salariile lor, din care se calculeaza pensia chiar si la net, au fost mult marite, poate chiar dublate. Si tot de atunci oscarul a devenit aproape generalizat. Mizerie!!!!

Unknown spunea...

Si ca sa fim corecti pana la capat, cei pensionati in perioada 2010-2017, trebuie sa primeasca in anul 2020 salariile compensatorii neacordate.

Unknown spunea...

Si ca sa fim corecti pana la capat, cei pensionati in perioada 2010-2017, trebuie sa primeasca in anul 2020 salariile compensatorii neacordate.

Patrascioiu spunea...

Încă odată se vede ca Leș își bate joc de noi.Leș și întreg PSD sa-si bage în cur corectiile ale.ĂstIa ne cred nemuritori de umbla cu anii 2022,2023.

Liviub spunea...

Nu sunt tolomaci deloc, totul este calculat la pas...

M spunea...

😁 Sigur ca da!!!

brenda spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
brenda spunea...

procentul de 85 din legea 223 sau la care aia la care sau calculat pensiile in2016dupa ce au jumult legea 223

CEZAR spunea...

Se contureaza o varianta!!!

Pensiile militarilor. Modificări majore începând de anul viitor
Simona Haiduc / 30 oct 2019 / 15:34

Un proiect de lege a fost depus spre dezbatere la Senat
Un proiect de lege a fost depus spre dezbatere la Senat
Începând din anul viitor, pensiile celor care au activat ca militari, polițiști sau funcționari publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor vor fi corectate și se vor recalcula din octombrie 2022. Este ceea ce prevede un proiect legislativ intrat recent în dezbaterea senatorilor.

Potrivit documentului, pensiile persoanelor care s-au retras din activitate până la jumătatea lunii septembrie 2017 vor fi corectate prin aplicarea, o singură dată, a unui indice calculat în funcție de data ieșirii la pensie.

- pentru cei ieșiți la pensie până la 31.12.1994 – indice de corecție de 1,30;

- pentru cei ieșiți la pensie între 01.01.1995 și 31.12.1999 – indice de corecție 1,25;

- pentru cei ieșiți la pensie între 01.01.2000 și 31.12.2004 – indice de corecție 1,35;

- pentru cei ieșiți la pensie între 01.01.2005 și 31.12.2009 – indice de corecție 1,15;

- pentru cei ieșiți la pensie între 01.01.2010 și 14.09.2017 – indice de corecție 1,00.

Totuși, de această corectare vor beneficia inclusiv cei care au ieșit la pensie după data de 14.09.2017, pentru care se va aplica, la valoarea brută a pensiei, un indice de 1,20.

Suplimentar, începând cu octombrie 2022, pensiile militarilor, polițiștilor sau funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare care vor fi în plată la sfârșitul anului 2021 se vor recalcula din oficiu. Baza de calcul va fi media soldelor sau salariilor lunare brute aferente funcției utilizate la stabilirea sau recalcularea drepturilor de pensie până la sfârșitul anului 2021.

Citește și Se pregătește un nou proiect privind pensiile militarilor

Recalcularea pensiilor militare de stat ar trebui să se încheie, potrivit textului propunerii, până în decembrie 2024. În cazul în care, în urma recalculării pensiei, pensia aflată în plată va fi mai mare decât cea recalculată, pensionarul o va primi pe cea mai mare, respectiv pe cea aflată deja în plată.

O altă măsură prevăzută în proiectul legislativ este actualizarea permanentă a pensiilor militare de stat. Concret, acestea ar urma să se actualizeze, începând din 2023, ori de câte ori se majorează soldele sau salariile militarilor, polițiștilor sau funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare.

Gigi spunea...

Pentru perioada 2010-2015,acel indice de corecție este ZERO,ținând cont că am ieșit într-o perioada grea.Recalculare până în 2025.
O nouă bătaie de joc nu se putea.Este din nou mâna LOV.
Eu,când vă spuneam că cei din comisia aia sunt niște idioți,urmăresc doar interesul lor,al grupului lor,m-au împroșcat cu noroi.
Rușine!
Am să lupt ca să revenim la legea civilă!Cu demnitatea și onoarea,murim de foame si ne fură hoții pâinea din mână!
Bagi în aceeași oală perioada 2010 cu anul 2016?

kostas spunea...

Poate ma lanureste cineva,de ce, cei iesiti la pensie in perioada 01.01.2010-14.09.2017 nu primesc nimic la 01.01.2020, deoarece pentru aceasta perioada indicele de corectie este 1.00. Cum s-or fi facut acesti indici de corectie, diferiti pentru perioade diferite?

Gigi spunea...

Asta trebuie să intrăm pe site unde se dezbate acest proiect.Așa au considerat cei care au negociat cu Leș in numele tuturor!

Trofin spunea...

Eu am o vorba care o spun acelora care urasc oamenii in varsta : sa nu ajungeti la aceasta varsta sau sa nu va bucurati de pensie. Acela-si lucru pot sa-l adresez si acelora care blameaza eforturile unor oameni care se zbat pentru binele tuturora , adica sa nu ajunga sa vada implinite speratele care ni se ofera. Cred ca multi nici nu au inteles textul proiectului de lege fie din lipsa de rationament fie din rautate politica. Daca este din lipsa de rationament se poate aplica principiul leninist : nu poti te ajutam , dar daca la baza este principiul politic atunci este pura inconstienta.

Liviu PO spunea...

Salariile compensatorii au fost acordate drept momeala celor care trebuiau sa subtieze armata pentru a putea incapea in buzunarul NATO.Acestea au fost acordate mai ales in perioada de pre-aderare la alianta.Dupa ,nu stiu ce sens ar mai fi avut ,pentru ca nu s-au mai desfiintat unitati si se puteau face locuri pe statele de organizare pana cand iesea cineva la pensie de drept ,pentru cei ramasi cumva fara functie corespunzatoare gradului si pregatirii.Asa ca, o formula care sa introduca si salariile compensatorii in calcul este pur si simplu eronata,mai ales ca aceste salarii compensatorii au fost macinate de inflatie intr-o medie anuala,de exemplu din 2003 pana in 2018 cu 5.325% pe an,adica 85.32%!!!Ce spui ,pentru cei care a fost disponibilizati in 2003, fost o afacere sa primeasca salarii compensatorii de mizerie din care inflatia a mai lasat doar 14.68%?

bassil spunea...

Pentru civili indicele de corecție este egal cu raportul dintre 43/100din salariul mediu brut în momentul ieșirii la pensie și valoarea punctului de pensie din acel moment.Sa vedem ce raport se aplica la pensiile militare !

Niky spunea...

Este o bătaie de joc faptul de a acorda corecția de 1,00,celor pensionați in perioada 2010-2017(14,09).Exact cum spuneai,s-a ieșit din 2018 si pina acum cu pensii in cuantum mai mare ca oricând,asta datorită creșterilor salariale,si cum ai spus,generalizarea Oscar-ului(sporul de lins in urechi superiorii). Încă o dovada ca va avea loc o noua adîncire a inechităților, iar reprezentanții asociațiilor rezerviștilor au negociat doar in interesul lor personal.

Gigi spunea...

Întrebă-l pe Leș și cei care au fost la dezbateri.
Au mult de sughițat.
Compensatorii=zero,Coef.corecție=zero.
Dar,nici ceilalți să nu se bucure,vor fi și ei dezamăgiți după plafonarea net/net.Vor avea mari surprize.
Se pare că cei ieșiți cu legea 263,din 2010,suntem f..tuți până la capăt.Adică perioada 2010-2015.
Această perioadă trebuia delimitată de 2016-2019.

trofin spunea...

Cei ieșiți după 2017 au pensiile mult mai mari că cei ieșiti până în 2015, deoarece ieșind puțini din sistem, beneficiază toti de Oscar.

VICTOR spunea...

link-ul paginii ?

gigi 2 spunea...

f. corect

Cezar spunea...

Se prezuma ca ati iesit cu vechime cat Tutankamon..si cu oensii de nabab
Asta trebuie sa fie....

Militar de la 14 ani spunea...

Trebuia să treci în rezervă înainte de 2010 sau după 14.09.2017 și acum erai fericit. Asta-i viața, cum a zis Tudose. Toată viața vrei să ți se dea. Nu mai fi milog că ai pensie de îmbuibat.

brenda spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
brenda spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
hankook spunea...

Total de acord cu Dogaru, acest proiect este o mizerie !



Doamnelor si domnilor deputati / senatori,
De 10 ani, va loviti de rezervisti in strada, Parlament, in tribunale, in media si nu intelegeti de ce. Pentru ca de 10 ani se desfasoara un razboi imagologic si psihologic, fara precedent in istoria popoarelor, impotriva componentelor sistemului national de aparare, vizand, prin distrugerea acestora, destructurarea statala.
De 10 ani,va acuzam pe dvs, indiferent de culoarea politica a guvernelor care vin la putere, pentru ignoranta de a vota si a semna “ca primarul” masuri ale tradarii nationale pe care nu le intelegeti. Noi stim ca cei care profita de ignoranta dvs. in domeniu au ca unelte tradatorii sau robotii din propriul nostru sistem, cei educati candva, pe principiile servilismului politic si ale celor “3 R” ai lui Ceausescu. Va rugam sa intelegeti, odata pentru totdeauna, ca noi, rezevistii, NU AM AVUT CONTRACTE DE MUNCA PENTRU 8 ORE PE ZI (CU PLATA ADAUGATA A ORELOR SUPLIMENTARE), CI CONTRACTE DE ACTIVITATE, LA ORDIN, PENTRU 24/24 ORE, FIIND SINGURA CATEGORIE SOCIO-PROFESIONALA ALE CAREI OBLIGATII CONTINUA SI DUPA TRECEREA IN REZERVA. Iar neexecutarea ordinului ne asigura, pe timp de pace, darea afara din sistem, pierderea tuturor drepturilor si, eventual, detentia. In timp de razboi – glontul! Potrivit Constitutiei (Art.42, al.2), activitatea noastra nu se poate incadra decat, eventual, la categoria MUNCA FORTATA, fapt interzis. Cu alte cuvinte, am avut alt regim de viata si activitate decat civilii, alt sistem de salarizare, alt sistem de retribuire/pensie in rezerva.

hankook spunea...

Pe cale de consecinta, orice tentativa legislativa de tip egalitarist, doar la drepturi nu si la indatoriri, poate fi privita, ori ca habarnavism politic, ori ca asumare, intr-o democratie de tip european, a ideilor bolsevismului de tip stahanovist.
Declansata in 2009 (Legea 329/2009), ofensiva impotriva noastra, soldata cu o mortalitate de 500-600 de rezervisti/lunar, s-a inscris si se inscrie intr-un plan extern al Comunismului Mondial numit, astazi, Globalism, de destructurare a statelor existente, potrivit principiului lui Leopold-Kohr: “Tot ce este mic este minunat.” Adica fictiuni statale exploatate de capitalul transnational!
Cu greu, dupa ce am contestat Legile 329/2009, 119/2010, 263/2010 (nevotata real in Parlament), OUG1/2011 etc., care au condus la legalizarea discriminarii intre noi, pe de o parte, intre noi si civili, pe de alta, am obtinut Legea reparatorie 223/2015, votata in cvasiunanimitate de inaintasii dvs si promulgata de presedinte, care ne reda demnitatea, prin recunoasterea statutului de rezervist si a drepturilor conexe, in conformitate cu prevederile legislatiei din statele membre UE si NATO si ale tratatelor de aderare. Legea 223/2015 nu a fost, insa, niciodata, aplicata, fiind anulata prin OUG57/2015, OUG 59/2017 si urmatoarele.
Identificand vinovatii, SCMD a atacat in Justitie, Ministerul Apararii Nationale prin directiile General Juridica si Financiara, in solidar cu ministrii semnatari si Ministerul Muncii in solidar cu initiatoarea noii ofensive impotriva noastra, Lia Olguta Vasilescu.
In paralel, ne-am adresat dvs. si va multumim pentru ca, in mare majoritatea, ati inteles ca pensiile militare de stat nu sunt pensii speciale, ca nu se platesc de Casa Nationala de Pensii, ci din fondurile ministerelor noastre, care produc, inca, pe langa banii de la buget, sume importante in valuta, din contractele pe armament, munitii, materiale si servicii, chiar daca industria noastra de armament a pierdut, in ultimii 30 de ani, 231.000 de specialisti.
Ne-am adresat dvs. si multi dintre dvs. ati inteles ca singura posibilitate de curmare a nemultumirilor rezervistilor si revenire la normalitate este asumarea de catre dvs. a amendamentelor solicitate de SCMD la forma consolidata a Legii 223/2015, vizand revenirea la lege, la forma promulgata.
Va transmitem, din nou, alaturat, lista amendamentelor solicitate, spre asumare ca initiativa legislativa, cu rugamintea de a respinge Proiectul Les, care, sub aparenta rezolvarii situatiei, mai taie din baza de calcul a pensiilor militare, care sunt, deja, diminuate si inghetate pe viata, conform intitiativei, public recunoscute, in ultimele zile, a doamnei Lia Oguta Vasilescu, astazi reintoarsa, pe cai mari, in politica. Si care raspunde doar opiniei doamnei Lagarde, ca “traim prea mult“, deoarece, pana la aplicarea finala a acesteia, la 31 decembrie 2024, vor mai fi disparut dintre noi circa 37.800 de rezervisti,
Va mai transmitem, totodata rugamintea, de a anula si prevederile OUG 95/2014, care introduce discriminarea intre revolutionari si-i exclude cu totul pe militari din Legea Recunostintei. Adica, pe cei fara al caror sacrificiu, dvs. nu ati fi astazi, ceea ce sunteti!
In speranta ca veti da curs demersului nostru, asa cum multi dintre dvs. v-ati angajat, deja, ne angajam sa dam si noi curs, in teritoriu, demersurilor dvs., electorale.

Cezar spunea...

Nu blestema Trofin! Nu.i frumos
Poti insa sa zici as...sa vi se vindece locul..ca lu T.2 MaKiss🤣😂🤣😂
Nb
Poate incerci o simulare..ca exemplu

Cezar spunea...

Da.l drakului de papagal mincinos
El vorbeste de munca in Armata??

Lenovi spunea...

Cu ce ma încălzește procentul de 85%,daca pensia neta rămâne plafonata conform ord. 59, la 0,585 din baza de calcul stabilita de art. 28? Dacă nu se face actualizare timp de câțiva ani, cel ieșit la pensie în 2020 va primi și el indicele de corecție de 1,2, chiar dacă baza lui de calcul i s a actualizat de doua ori fata de mine, ieșit în 2018. Adică pensia lui, deja mai mare ca a mea, la aceeași vechime și aceeași funcție, va fi și mai mare. Cine dracu le gândește proiectele astea, le clocesc singuri alde Leș sau primesc ajutor?

reddog spunea...

Se reflecta precum imaginea unui inorog intr-o apa tulbure... 😁

Cezar spunea...

Brenda..my dear,
Daca tu ai gasit indicile asta..e ckar iti mareste de..100 de ori pensioara
O sa plesneasca Mares..când o sa.l suni din Madagascar😂🤣😂🤣😜😜

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Da, Tehnocrat, la domnul popa este solutia pensiilor militare! Vauchere pentru sicrie... Asta ne-a dorit satanistul, Satan, pardon, Lesh-bules!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Brenda, e mai mica decat ,,sluga'' de furnică?!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Pariu ca mizeria asta legislativa o sa dispara la tomberon? E cea mai jegoasa minciuna si amanare la nivel de bolsevism, de tip Lola Fiola Vasilescu si stârvul Leș, paraditoarea criminala a Armatei si demagogul anticrestin, iar in 2023 vor scoate o alta mizerie de amanare de acest gen si actulaizari tot nu o sa vedem!”

Patrascioiu spunea...

Breda ești femeie cu experiență. Nu-ti pune speranța în Marcel.Dacă ai ști câți pesedisti cu state vechi îl înjura te-ai schimba părerea.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Mos Alecu, prin trei postari siropoase si sexoase pe subiectul la acest articol, e pus la grea incercare sa dea cu papilele in raspar si la o ,,pasarica,” care tot ii sta in garleaja ca nu mai este lasat sa se exchibitioneze p-acilea! Mosule, friptura in sange era buna in tinerete, cand aveai cu ce mușca! Acum, voyerismul si ipsatiunea te mai salveaza! Baga tare din rasoale!

brenda spunea...

da sa se respecte legea 223 si in 2024 sau la alta guvernare sa faca si alte modificari acum fac numai tampenii oamenii nu mai au rabdare sa le suporte aburelile cretinilor si mincinosilor sa le fie rusine

Patrascioiu spunea...

TROFIN@fii explicit.Explica tu ce este de lăudat în textul de lege propus exceptând faptul ca la cei 85% se adaugă contribuția la pensia suplimentara?Cu ăsta se lichidează diferențele funcție de anul pensionarii?Nu cred.

Cezar spunea...

Dan B...a ramas fara furajarea de iarna..clar !
Si cat s.a strofocat...😂🤣😂🤣

brenda spunea...

Cezar nu mai baga batul pru gard eate si interesul tau asa mai bine vezi cu ce contrbui

Huhu Rezea spunea...

Opiniile mele despre acest proiect le găsiți în textul topicului.

kostas spunea...

Indice 1.00 inseamna ca nu se mareste cu nimic. Ramane la fel.

Neacsu spunea...

Cand am spus ca toate ”negocierile” si Consiliul lui Les (pus sub conducerea secretarului de stat pentru relatia cu parlamentul, adica a unui politician) este doar modalitatea prin care conducerea MApN isi justifica masurile criminale sub aparenta acordului ”asociatiilor” militarilor, multi au sarit de cur in sus, ca am ceva cu ei si ca sunt Gica Contra. Acuma s-a dovedit ca ceea ce am spus eu a fost adevarat. Les a luat proiectul( nici ala complet si corect in totalitate) l-a ajustat cum a vrut el si acuma il prezintaca proiect agreat cu asociatiile in cadrul Consiliului iar cei care i-au dat girul nu pot sa nege faptul ca au discutat cu specialistii lui Les si ”s-au pus de acord”. La fel a procedat si Kati, cea care a propus formarea Secretariatului pentru problemele rezervistilor si veteranilor, folosindu-se de alte asociatii si momindu-i pe cei cu care a discutat ca le va da functii de secretari de stat si ii va angaja la guvern, asa cum altii s-au bucurat ca fac parte din Consilui Consultativ la MApN. O sa le iasa la toti pe nas functiile promise.

Gigi spunea...

***Că acest proiect este bătaie de joc sau,o nouă bătaie de joc,am să arăt numai atâta:
În 2021 se înccheie etapa de crestere a activilor cnf.L.153.
La rezervisti,încep actualizările conf.proiectului Les-Ancmr în 2023.
Intrebare:S-or mai marii sldele/salariile după ultima etapă de cresterw di 2021 ca să ne mai actualizeze și nouă pensiile?
Cei care au ieșit în perioada 2010-2015,vor fi cei mai năpăstuiți.De ce?Au fost calculați pe L.263.Calculul au fost diferit și implicit cuantumul pensiei mai mic față de cum s-a procedat pe L.119.Am mai spus asta.Nu stiu de ce a introdus această perioadă(2010-2015)cu 2016-15.09.2017.!!!???Si cei din 2010-2015,au fost escluși de la acel coeficient?
Sper,ca la sesizarea mai multor rezervisti care au ieșit în această perioadă (2010-2015)să se reglementeze situația.***

Neacsu spunea...

A sa nu uit, pentru cine vrea sa vada cine anume a ”negociat” introducerea indicilor de corectie, cautati sa vedeti cine din cei care au facut parte din Consiliu, a iesit la pensie in perioada 2000-2004, cand se aplica indicele de corectie cel mai mare, fara nici o justificare.

Neacsu spunea...

Nu e induiosator ca el vorbeste despre servicii, cizme, aplicatii, cand habar nu are ce inseamna aia?

Leon spunea...

Am trait sa apuc si aceasta MINUNE:
Proiectul de lege privind Organizarea Rezidentiatului (Pl x 609/28.10.2019 ), dupa Adoptarea lui de catre Senat in data de 22 oct., a fost repartizat la Comisiile din CD in data de 28 oct, Comisia ptr.Sanatate a intocmit raportul pe 29 oct.,si in aceeasi zi a fost adoptat de plenul CD..!
Dar MINUNEA apare astazi, cand acest proiect de lege este promulgat prin Decretul 779 de Presedintele Iohannis in aceeasi zi de la primirea lui, 31.10.2019 si devine Legea nr.197/31.10.2019...!
Si cant te gandesti ca proiectul de lege privind aprobarea OUG.nr.57/2015( Pl x nr.82/2016), se afla la Comisia de munca pentru raport din ....aprilie 2016...!

Viorel spunea...

Viorel,
Domnii mei, nu-l mai blamați pe președintele S.C.M.D. domnul Col.(r)dr. Mircea DOGARU pentru tot ceea ce a scris sau scrie pe blogul dumnealui.
Nu contează ce a făcut în viață ca și cadru militar, principalul este să citim și să analizăm acum din postura de pensionar militar dacă ceea ce discută cu persoanele politice, dosarele trimise în instanță la adresa unor politruci care ne-au jecmănit la salarii și pensii, ne-au înjosit fățiș fără bun simț în presă și TV (Olguța) privindu-ne de sus ca niște zei, despre cei ce conduc armata în special sistemul juridic și financiar care stau ca și ghioceii primăvara când dă înghețul (cu capul în jos în fața politicului pentru a-și păstra funcțiile) ne ajută acum cu ceva, cel puțin are inițiativă comparativ cu alții, de care numai gura este de ei (probabil sunt foști secretari de B.O.B.P.).
Când am ieșit la pensie am fost abordat imediat de fostul meu Șef al logisticii în momentul de față de vicepreședintele ANCMRR din garnizoana X pentru a mă înscrie în organizați dumnealor.
L-am refuzat politicos spunând că asociația dumnealor prin conducerea pe care o are nu mă reprezintă (nu am văzut nici un comentariu sau initiative în favoarea pensionarilor militari).
Cu tot respectul pentru toți cei care citesc și comentează pe axest blog.
Faceți o comparație între domnul Col.(r)dr. Mircea DOGARU și o altă personalitate fost mare chestor șef în Poliția Română (citiți ce spune presa despre viața, cariera, acuzele aduse la adresa dumnealui) în prezent mare avocat (pensaionar) care apără tocmai ceea ce trebuia să combată ca activ.

Viorel spunea...

Viorel,
Domnule Liviu PO, cu tot respectul vă rog să nu induceți colegii în eroare, intrați pe “Mitingul rezerviștilor și-a atins scopul” (am 2 comentarii Viorel din 26.10.2019) pe tema ajutoarelor / indemnizațiilor la trecerea în rezervă.
Dacă nu sunt suficiente, vin și cu alte detalii, principalul este să mă întrbați ce anume nu știți.
De exemplu în anul 2005, 2007, 2010 s-au desființat sau înființat noi U.M., S.U., sau alte structuri în Divizia 2 Infanterie “Getica”, au fost resubordonate unele U.M. S.U., sau alte structuri către o altă “D” din Cluj-Napoca.
Citiți cu atenție, legile nu le-am făcut noi (O.U.G. nr. 7/29.12.2019, Legea nr. 138/20.07.1999, Legea nr. 284/28.12.2010), le-au făcut Guvernele și Parlamentele României ca drept răsplată pentru meritele, eforturile și îngrădirea unor drepturi prevăzute de constituție.
Ce părere credeți că au (eu mi-am făcut-o deja) colegii dumneavoastră care citesc ceea ce a-ți scris, redau: “Salariile compensatorii au fost acordate drept momeala celor care trebuiau sa subtieze armata pentru a putea incapea in buzunarul NATO. Acestea au fost acordate mai ales in perioada de pre-aderare la alianta. Dupa, nu stiu ce sens ar mai fi avut, pentru ca nu s-au mai desfiintat unitati si se puteau face locuri pe statele de organizare pana cand iesea cineva la pensie de drept, pentru cei ramasi cumva fara functie corespunzatoare gradului si pregatirii. Asa ca, o formula care sa introduca si salariile compensatorii in calcul este pur si simplu eronata”.
Sunt promoție 1983, ca să pot pleca din garnizoana Galați în garnizoana natală aproape de familie am plecat în perioada octombrie 1988-mai 1990 în garnizoana București ca C.D.C.-ist la Casa Poporului (ordinul lui Ceaușescu nu pleci din orașele mari / orașe închise decât dacă mergi 2 ani în economia națională / am prins „revoluția” în București).
Am putut să mă mut abia în anul 1997, în garnizoana natală, au venit state de organizare în anii 2000, 2002, 2005, 2007, 2010.
A-ți făcut armata domnule Liviu PO. A-ți simțit vreodată pe pielea dumneavostră nesiguranța zilei de mâine pentru familie ?
Vom fi iarăți ce-am fost și mai mult decât atât ! (Petru Rareș).
Merităm mai mult decât aceste salarii, pensii, ajutoare / indemnizații la trecerea în rezervă, merităm RESPECT din partea tuturor, politicieni, populație, parteneri externi (militari sau civili), pentru că noi am fost, suntem și vom rămâne un popor pașnic, nu am cotropit, nu am colonializat teritorii, nu am jefuit averile altor țări, pe ale noastre ni le-au furat ai noștri și cei din afară și totuți mai avem.
Deci există și pentru noi.

mosmartin16 spunea...

Sunt in ast proiect niste termene ...ca si curcile rad !!! Ha, ha,ha ... chiar putem fi atat de naivi ???..O Doamne !!!

Huhu Rezea spunea...

@gigi
Ce naiba, nu poți sã-ți citesti propria decizie, dacã zici cã te-ai pensionat pe L 263/2010?
Dupa decizia CCR din 2013, s-au aplicat indicii de corectie prevãzuti de art. 170, inclusiv pentru cei care s-au pensionat in perioada 2011-2013.

M spunea...

😁 Oare până acum nu vă era clar ca fiecare se uită doar la beneficiile lui?
Unii vor sa taie sporurile, alții vor o diminuare a bazei de calcul, alții vor și ei salarii compensatorii.
Mie mi se pare ok ideea cu indicatorii de corecție.
Ei au fost calculați luând soldele nete medii raportate la salariul mediu net pe economie.

Leon spunea...

https://www.google.com/url?sa=t&source=web&rct=j&url=http://www.mmuncii.ro/j33/images/Documente/protectie_sociala/pensii/2015_Indicele_de_corectie.pdf&ved=2ahUKEwjdpKS4psflAhUSdJoKHU8UAxAQFjAIegQIBxAB&usg=AOvVaw3qQuoT-FpCh11FWFjKcy2f&cshid=1572552809645

Viorel spunea...

Viorel (Răspuns parțial de la M.Ap.N. / Direcția generală financiar-contabilă nr. P-199 din 18.09.2019)
„La cererea dumneavoastră adresată ministrului apărării naționale, redirecționată Direcției generale financiar-contabile a M.Ap.N., înregistrată în această direcție sub nr. P-199/2019, vă aducem la cunoștință următoarele (sunt enumerate toate art. din O.U.G. prin care sau suspendat sau nu s-au acordat în anul respectiv ajutoarele la trecerea în rezervă, menționate de altfel și de mine în adresa trimisă)”.
În încheiere Locțiitorul șefului Direcției Generale Financiar – Contabile, domnul General de brigadă (nu este trecut numele) specifică:
„Prin urmare Curtea Constituțională constată că nu există o obligație de a reglementa acordarea de ajutoare la trecerea în rezervă (citat din decizia C.C. ?)”.
În acest contest legislativ, rezultă că imposibilitatea exercitării dreptului născut în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) (a uitat și de alin. 2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, se datorează restricțiilor statutate prin reglementările actelor normative succesive, speciale și derogatorii, începând cu anul 2011 și până în anul 2021.
În atribuțiilor conferite de lege, M.Ap.N. este direct interesat de soluționarea dezirabilă a problematicii expuse de dumneavoastră.
Vă dați seama cât de interesați au fost acești miniștri ai apărării dacă nu au fost în stare din 2011 și până în prezent, cu prelungirile acordate de arbitru până în anul 2021 să ne rezolve aceste probleme ? Minciuni pe toată linia (militară, politică).


Liviu PO spunea...

Va referiti la soldele compensatorii pentru disponibilizati conform og7,sau cele la pensionarea la termen?

Liviu PO spunea...

Indicele de corectie calculat economic, nu are nimic de-a face cu acest indice calculat empiric din proiectul domnului LES.In opinia mea,de acest indice de corectie ar trebui sa beneficieze disponibilizatii cu precadere,adica cei care prin forta lucrurilor au iesit in pensie,neavand o alta varianta de ramanere in armata.Nu stiu cum a fost calculat si de cine,cu toate ca domnul LES ar fi putut si singur ,fiind absolvent de stiinte economice,dar daca in formula de calcul nu a introdus ca elemente de calcul variabilele:varsta de pensionare legala in 2019(60 de ani),varsta la care a fost disponibilizat prin pensionare,inflatia medie anuala,numarul de ani de pensie si numarul de ani pe care se intinde procedura legala de recalculare in varianta pesimista (2.75*** ani, pentru ca acest indice se acorda o singura data incepand cu 1 ianuarie 2020), consider ca NU a procedat corect.
***=cei 2.75 ani sunt 2020,2021 si 9 luni din 2022,deoarece incepand cu data recalcularii,chiar daca primesti pensia recalculata la 31 decembrie 2024,vei primi si banii din urma…
Pentru cei disponibilizati ,repet PENTRU DISPONIBILIZATII DIN PRE-ADERAREA LA ALIANTA,consider ca formula corecta ar fi urmatoarea :1+[(varsta legala ACTUALA de pensionare -varsta la data pensionarii)*inflatia medie anuala calculata din anul iesirii la pensie ,respectiv pentru cei care au iesit la pensie de exemplu in 2003 (folosind datele de la insee,pana in anul 2018 aceasta este de 5.325%)*numarul de ani de cand este pensionar*2.75]/100.In cazul meu ,acest indice de corectie ar fi egal cu 1.49203 la variabila 60 de ani,iar la variabila 55 de ani(ca varsta legala de pensionare), 1.37488. ADICA pentru toti cei de varsta mea care s-au pensionat in anul 2003,indicele de corectie ar trebui sa fie de 1.49203 sau 1.37488,iar nu de 1.35!!!
Domniile lor folosesc insa indicele de corectie egal cu 1.35,adica HOTIE PE FATA,deoarece banii oricum se erodeaza prin inflatiile din anul 2019 (neluata in calcul),2020 si a primelor noua luni din 2021…,chiar daca una dintre aceste valori va fi inclusa in pensiile din anul 2021,pentru ca cea din 2019 nu va mai fi inclusa in pensia din 2020 datorita formularii din art.59…In cazul meu,furtul ar fi egal cu suma data de produsul dintre 275*33 de luni sau 48*33,respectiv 9075 lei sau 1584 lei…
Cei care s-au pensionat la termen in intervalele precizate nu ar trebui sa beneficieze de vreo corectie, iar cei care s-au pensionat pana la 31 decembrie 1994 ar trebui sa primeasca recalcularile conform anului 2025 IMEDIAT!!!,pentru ca daca s-au pensionat la 55 de ani acestia au deja 80 de ani!!! P.S1.Media anuala a inflatiei in intervalul 2000-2005 este de 6.375437%,iar daca s-ar folosi indicele de inflatie al grupei ,in cazul meu indicele de corectie ar trebui sa fie egal cu 1.58909,adica HOTIA este egala cu 463*33,respectiv 15279 lei...PS2 Le acord totusi credit parlamentarilor cu conditia ca legea sa iasa cu un amendament in care sa se precizeze ca la recalculare se va tine cont si de indicele de corectie individual calculat dupa formula pe care v-am prezentat-o,iar daca pensionarul a pierdut bani sa i se dea cu dobanda legala sumele respective ,iar daca a castigat bani sa-i returneze,fara dobanda, prin retinerea din pensie in 33 de luni a banilor primiti prin aplicarea unui indice de corectie nemeritat...


Gigi spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Gigi spunea...

Acei indici de corecție s-au aplicat fără acea decizie a CCR.
Dar,nu sau mai regăsit în cele 6 luni alese care au format BC în vederea recalculării pe legea 223.Asa că...au dispărut odată cu recalcularea pe legea în vigoare.
Să se treacă pe contributate.Aia a fost cea mai corectă lege.Aven puctajele fiecare,se aplică noa formulă de calcul și cu asta basta.Stim,barem,o treabă.
Ce atâtea măgării?

Dan B. spunea...

Am onoarea să vă salut!
Am lecturat inițiativa legislativă depusă la Senat și, nu vă ascund, am o oarecare satisfacție privind includerea formulei mele de calcul, chiar dacă, sub pretextul „termenul general de prescripție”, diferențele rezultate din recalculare se acordă retroactiv de la data publicării în MO a eventualei și aprobatei inițiative legislative, nu de la 01.01.2016. Am înțeles că diferențele pentru 2016 ar fi deja prescrise, însă, în opinia mea, termenul general de prescripție (3 ani) curge din prima zi de după termenul legal de recalculare in baza Legii 223/2015, adică 01.07.2018
Pe de altă parte, vă mărturisesc că înșiruirea respectivilor indici de corectie, în general descrescători (exceptii pt 2000-2004 și după 2017) este una prohibitivă, susținută de autorul Monac și sustinută de gl Băhnăreanu și gl Bălăceanu. Personal, apreciez că acești indici nu soluționează discriminarea dintre generațiile de militari; dacă niște indici de corecție ar fi fost aplicați pensiilor din vremurile de demult, prin raportare la cele recente și consistente, de sorginte „opristă”, ......
Desigur, mă refer la pensiile acelor militari, unul „matusalemic” și altul „cu caș la gură”, care au exercitat aceeași funcție, au avut același grad și vechime, pentru condiții identice de muncă. Fiindcă o majorare de 20% pentru pensia celui din „mezozoic”, comparativ cu pensia titularului de „oscar” din perioada „băsistă”, este insignifiantă.
Așadar, susțin aplicarea diferiților indici de corecție funcție de cuantumurile pensiilor de ieri și de azi, cu respectarea motto-ului LADPM („pensie egală la funcții, grade, vechime și conditii de muncă identice”), nicidecum în raport cu perioada trecerii în rezervă.
Cele prezentate nu sunt opinii ale unui „profesionist” în calcularea și stabilirea unei pensii a militarului, ele fiind, potrivit gândirii mele, logice și de bun simț.

M spunea...

NU te joci cu cei din sanatate si cu cei din invatamant!
Sunt curios daca PDL o sa le aduca celor din invatamant salariile la nivelul final inca de la 01.01.2020.

M spunea...

Legea 153 Art. 12.
(2) Începând cu anul 2023, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție și indemnizațiile de încadrare se stabilesc prin înmulțirea coeficienților prevăzuți în anexele nr. I-VIII cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată în vigoare.

Da, la prima vedere, cei care au iesit în perioada 2010-2015 nu sunt calculati corect.

CEZAR spunea...

Nu trebuia sa mai intrebi ...e clar ca lumina becului ..negru !!!

M spunea...

"Fiindcă o majorare de 20% pentru pensia celui din „mezozoic”, comparativ cu pensia titularului de „oscar” din perioada „băsistă”, este insignifiantă."

Cat crede domnia ta ca reprezinta sporul pentru lucrari din cuantumul total brut al pensiei? Sa nu spuneti 50% ca am incheiat discutia pentru ca evident nu aveti habar!

Dar va inteleg: "nu sunt opinii ale unui „profesionist” în calcularea și stabilirea unei pensii a militarului...."

Haideti ca va lamuresc eu dupa consultarea deciziei! Procentul adus de sporul respectiv este de fix 20%.

La mine, personal, e si amuzant! Sporul il luasem cu vreo 4 ani inainte de pensie. In cei 4 ani solda imi crescuse (prin avansarea in functie) cu vreo 15%.

CEZAR spunea...

Clarificare...de la un cetatean care nu circula pe blog....

Niculae Georgescu
Perioada 2000-2004 a fost perioada cea mai "neagră" din istoria .... pensionărilor forțate, când restructurarea a făcut cele mai multe victime și a determinat vechimi mici utile la calculul pensiilor !!

brenda spunea...

DLE MERGETI LA PARLMENT cu acst subiect aveti dreptate cand vorbiti de cei cu varsta de peste 80 ani

M spunea...

😂 Dacă la medici ar avea curaj cineva să sancționeze luarea de mită sau primirea de foloase necuvenite atunci ar aprecia mai mult salariul.
La fel la profesori. Cum naiba un profesor de provincie își ia 6 case?

Eu știu cazuri de asistente medicale care s-au întors în România la salariile astea mărite.

Iulian Mareș spunea...

Să vezi belea...

Leon spunea...

"Ce mai freamat, ce mai zbucium" pentru un proiect aruncat pe piata in plina campanie electorala..!
Un proiect si fara cap si fara coada, si mai mult ca sigur, initiatorul il va retrage !
Haideti mai bine sa ne concentram pe cele 3-4 Ordonante care se pot finaliza in aceasta luna prin interventia energica a dlui Presedinte al CD, deputatul Marcel Ciolacu.

Leon spunea...

T2, din cate cunosc eu, doamna completeaza cererea de pensie de urmas si bifeaza ambele optiuni, legea 223/2015 si Legea 263/2010, si ramane in plata ce pensia mai mare..!

Dan B. spunea...

@tehnocrat:
Am presupus că, fiind băiat deștept, pricepi că am militat pentru pensii egale, indiferent de „mezozoic” sau de „caș la gură”
In legătură cu pensia de urmaș:
Dacă decesul militarului survine înainte ca soția să indeplinească vârsta prevăzută in tabelul din Legea 223/2015, la termenul stabilit, va primi 50% din pensia recalculată. Dacă etatea sa este realizată conf. tabelului, cei 50% sunt din pensia aflată în plată, respectiv din cuantumul avantajos, dacă „recalculata” este mai mică.

Dan B. spunea...

@M:
Încearcă, te rog, să nu te autovictimizezi!
După reducerea lui Boc cu 25% a salariilor/soldelor, Oprea a compensat pierderea cu sporuri, sporuri care nu au fost retrase în momentul reabilitării salariale, astea rămânând în soldă și fiind cuantificate în bazele de calcul pentru pensie.

reddog spunea...

Se spune ca banii nu aduc fericirea.

CEZAR spunea...

Ce rationament de ...boulean de Hurzicati ..!!!
Concluzia ..doar lui si lu Dan Grasul sa le dea ...ca au burdihanul supradimensionat..
Ia mai reveniti si voi la talia de viespie ca atunci cand erati ..locotenenti ...face bine la ritmul ..circadian....hi hi hi..

CEZAR spunea...

Si compensatii impozitzte cu peste 40%//,,milogii drek//!!
Viurel T-2 MaKiSS...a primit o remorca plina de bani ..fara impozitare si acum urla ca tapuyl meu la stana cand vede cate o ..caprioara ..
SA LE DEA INAPOI...valoarea impozitului de 40%....pork burtos...

CEZAR spunea...

reddog..daa,,cand sunt ..putini..!!

ACEASTA VRIANTA ESTE FEZABILA !
FELICITARI CELOR CARE AU IMPUS.0...trageti tare sa se transpuna in practica...
Poate se mai umbla pe la TERMENE...ca unii ca T-2...zic ca nu mai apuca...
Oricum indicele 100..(sic Brenda ) le vine ..manusa...!!
NOI VA SUSTINEM PESTE TOT....!!

Huhu Rezea spunea...

@kis
Ai pe blog dezbateri cu pensia de urmaș. Nu trebuie decât sa dai căutare după cuvântul urmaș. Sunt dese situațiile în care CPS a MApN a calculat pensia de urmaș din cuantumul cuvenit, adică recalculat pe L223, dar Instantele au corectat stabilind pensia urnasului, asa cum spune și legea, din cuantumul în plată pe care l-ar fi avut sotul decedat la data deschiderii dreptului de urmaș.

M spunea...

Unde vedeți că mă autovictimizez?

Spun doar ca
1. Sporul pentru lucrări aduce cam 20% la pensie.
2. Un coeficient de 1,20 este deci egal cu a da sporul pentru lucrări TUTUROR!
3. Am spus că atunci când ai fost alese cele 6 luni am făcut-o pe baza legii din acel moment. Modificarea bazei de calcul ar trebui să permită atât furnizarea informațiilor ACTUALIZATE din ultimii 5 ani de carieră cât și posibilitatea de a alege alte 6 luni pe baza noilor circumstanțe.
4. Faptul că se măresc pensiile unora (nu și mie, e adevărat) nu poate decât să mă bucure!!! Eu nu am sufletul ros de ură ca alții!!! 😁 Cât timp se dă nu se ia ei sprijin orice proiect!

PS - știu șmecheria cu sporurile dar întreabă-i pe camarazii de la MAI sau ANP dacă și la ei a fost la fel. Din câte știu eu, nu!

Jhony spunea...

Bine omule ti-ai vărsat năduful!Toți gandim ca tine.

Leon spunea...

"În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma 'înscrierea iniţială la pensie' (...) este constituţională, în ceea ce priveşte beneficiarii pensiilor de invaliditate, în măsura în care se interpretează că se referă la stabilirea pensiei pentru limită de vârstă prin aplicarea, pentru prima oară, a condiţiilor de vârstă legală de pensionare şi stagiu complet de cotizare prevăzute de Legea nr. 263/2010", se arată într-un comunicat al CCR

Articolul 170 din legea vizată prevede la primul alineat că "la punctajul mediu anual (...) se aplică un indice de corecţƒie calculat ca raport între 43,3% din câştigul salarial mediu brut realizat şi valoarea unui punct de pensie în vigoare la data înscrierii la pensie", iar la alineatul al treilea că "indicele de corecţie se aplică o singură dată, la înscrierea iniţƒială la pensie".

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi va fi comunicată celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanţelor de judecată care au sesizat Curtea Constituţională.

reddog spunea...

CEZAR

Chestiunea asta cu lindicele, mai mari sau mai mici este sursa de controverse si dispute intre militari.

Dar, na, militarii tot cu gandul la lindice...

Fericiti cei ce apreciaza lucruri simple gen cantecul unei privihgetori sau miscarile unei gazele...

https://youtu.be/avfmOddw9Io

Iulian Mareș spunea...

Cezar,
Când îți vor da pensia suplimentară și coeficientul de 1,3 faci AVC!
Devii Adolf, nu Cezar!...😎😜

Viorel spunea...

Viorel
Domnule Liviu PO mă refer la ambele (Ordonanța nr. 7/1998 și Legea nr. 138/1999).
Conținutul lor în proporție de 75% se suprapune, diferența dintre ele în prima fază este titlul ordonanței sau al legii care ar trebui să sară în ochi oricărei personae care citește aceste documente.
1. Ordonanța nr. 7/1998 privind unele măsuri de protecție socială a personalului militar și civil, care se vor aplica în perioada restructurării marilor unități, unităților și formațiunilor din compunerea Ministerului Apărării Naționale.
(Personalul militar și salariații civili, din cadrul unităților militare, care se disponibilizează ca urmare a programului de restructurare a armatei, beneficiază de măsurile de protecție socială prevăzute în prezenta ordonanță).
2. Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
(Dispozițiile prezentei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției).
Dînd timpul înapoi, să ne aducem aminte că prima instituție a statului care trebuia să intre în restructurare, reorganizare, a fost M.Ap.N., urma apoi M.I. (actualul M.A.I.), Ministerul Sănătății, Ministerul Învățământului, etc.
Având în vedere avantajele sau dezavantajele (pentru unii) O.U.G. nr. 7 la presiuni politice (probabil pentru că M.I. (actualul M.A.I.), Ministerul Sănătății, Ministerul Învățământului, nu s-au mai restructurat, reorganizat, dimpotrivă și-au mărit efectivele) au solicitat și ei acelea-și drepturi.
Dacă în O.U.G. nr. 7/1998 apare personalul militar și civil din M.Ap.N., în Legea nr. 138/1999 apar și Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.
Domnule Liviu PO, una este să stai 8 sau peste 8 ore pe zi între 4 garduri, 4 pereți pentru unii sau pe câmpul de instrucție, să fii rupt de realitate și alta e să relaționezi cu populația din viața civilă, să deții informații verbale sau scrise despre senatorul X, deputatul Y, primarul Z, altfel ești băgat în seamă când ai de rezolvat o problemă, principalul este să-i amintești în treacăt despre ceva la adresa lui.
Cu regret o spun, polițiștii comparativ cu noi militarii sunt mai uniți.
Solicitați de curiozitate (dacă se poate din punct de vedere legal) Curții de Apel Suceava o situație cu polițiștii care au obținut ajutoarele la trecerea în rezervă prin hotărâre definitivă, să vedeți procentul dintre ei și noi, mai mult, după ce au primit ajutoarele la nivelul anului 2009, au dat din nou în judecată M.A.I. pentru ca aceste ajutoare să fie plătite cum spune legea – solda funcţiei de bază avută în luna schimbării poziţiei de activitate.
Aici ne-a blocat onorata Î.C.C.J. prin Decizia nr. 5 / 2018.
Unii juriști de la ei nici nu se prezentau la proces.
Vă urezo zi bună.

Cezar spunea...

1.35....

Cezar spunea...

Rog sa.mi spuna cineva..pregatit
In aceasta varianta magnifica...CAT II TAIE LU m-Al?
Ca daca nu.i taie motul o dau dreak...facem alta🤣😂😜😜😎

brenda spunea...

numai numarul lor

Iulian Mareș spunea...

Ceea ce susții tu nu pare forma corecta pt plural... pt indice, și nici cum pui accentul,..ia mai găsește o variantă! 😂

Liviu PO spunea...

Am priceput.Va dati seama ca nu depinde de noi acest fapt ce vi s-a intamplat dumneavoastra si altor camarazi.Luati exemplu si dati-i in judecata...

Leon spunea...

https://www.in-cuiul-catarii.info/2019/11/02/16767-16767

Gigi spunea...

Un articol excelent!Col Neacșu este un om care mai gândește în țara asta!
Felicitări!
Nu degeaba i-am luat apărarea,
atunci când aici un individ a încercat sa-l împroște cu noroi.
Articolele d-lui sunt acide,
realiste,
exprimă adevărul,fără însă a practica atacul la persoană.
Un art.care merită citit!Chiar am vrut să-l aduc la cunoștința cititorilor acestui blog,dar distinsul nostru @Leon mi-a luat înainte.Încă odată felicitări!

Huhu Rezea spunea...

@Gigi
Articolul de care vorbești nu e semnat de Mărin. Și-a tras un consultant/ă.

brenda spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
brenda spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Gigi spunea...

Da,mulțumesc pentru observație și totodată felicitări autorului!
Oricum,cele spuse anterior rămân valabile.

Gigi spunea...

Da,așa este.Acel indice de corecție s-a aplicat.Ex.în 2011 a fost de 1,12.Dar,la recalculare pe L.223 nu s a mai regăsi în Baza de Calcul.Și,nu se justifică ca cei ieșiți la pensie în perioada 2010-2015 să nu primească nimic.
De aceea spun,că la negocieri trebuie să participe pensionari ieșiti în perioade diferite,pe legi diferite pentru că ei cunosc cel mai bine situația.Mârlănia,jigodismul la români,coroborat cu lipsa de pregătire în domeniul juridic, nu va dispărea niciodată.
Atitudinea de neam prost a unora să decidă ei soarta a zeci de mii de rezerviști,este așa cum am spus,a neamului prost.Bine că acest ministru a fost demis si totodată sper să ia cu el porcăriile emise si atitudinea de Vătaf al armatei,care pt.el momentele solemne sunt nuște Discoteci unde protagoniștii sunt persoane care defilează cu Steaguri,iar el,capul armatei să butoneze telefonul.
Hai că ne cam merităm soarta!

brenda spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Cezar spunea...

Gigi...tu esti functionar public??

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Ce vaicareli si boceli pe capul lui Limbric Organ, liderul basanistilor! Cica nu mai sunt bani de furaciuni pentru limberali si vor cadea in fundul prapastiei spitalele, fondurile pentru handicapati, pensiile si salariile, Romania, Europa si planeta Pamant! Mai prapaditule si coate goale, fir-ai tu al dalacului de șomer ipocrit si cazatura basanista, chiar crezi ca poti prosti o intreaga natiune cu manipularile tale de jeg betiv si guraliv, ca o țață de șantan?! Numai in guvernari la voi cad fondurile financiare si spitalele, jigodii blestemate si putori politice de cea mai joasa speta! Stau si ma intreb cine naiba mai voteaza astfel de nenorociti de closetari, acum in Mileniul al treilea!... De fapt, cine seamana, se aduna! Si sunt destui prostovani si dusi cu sorcova sa-i voteze pe acesti debili!

brenda spunea...

mâi ,civil, da pentrca aia morti ,voteaza ca sa te miri tu sI sa te adresezi asa ,maicutei tale, nu mie ,DA VOTEZA URMASA ALUIA CU TOT NEAMUL LUI ,si nu mai face pe desteptul

brenda spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Neacsu spunea...

Nu mi-am tras consultanta, este o alta persoana care are dreptul si posibilitatea sa posteze orice doreste, cand doreste pe pagina mea. Nu e intamplator faptul ca si pe acest subiect parerile noastre coincid.

Leon spunea...

Personal sunt de acord cu ce spune Victor Ponta: "E foarte bine ca s-au marit pensiile, dar s-au marit gresit. Nu poti sa maresti cu 10% la toata lumea, si la cel care are 1.000 de lei pensie si la cel care are 10.000 de pensie, pentru ca celui cu 1.000 de lei ii dai 100 de lei si celuilalt ii dai 1.000. Deci in loc sa le faci o viata mai dreapta, ii departajezi (...) cresteri diferentiate de pensii: la cei care au putin sa cresca mai mult, la cei care au mult sa nu mai creasca deloc”

Huhu Rezea spunea...

@Leon
Ponta a spus o mare prostie, dacã a afirmat așa ceva. Neaga principiul contributivitãtii.
Principiul contributivitãtii se bazeaza pe gasirea unui coeficient comun de comensurare a muncii tuturor pensionarilor, indiferent de perioada in care au lucrat, dat de raportul dintre venitul lunar brut si salariul mediu pe economie.
Punctul de pensie are o valoare unica... si pentru pensiile mici... si pentru pensiile mari. Cum sa majorezi diferentiat valoarea punctului de pensie?

Iulian Mareș spunea...

1. Wolters Kluwer Romania , Soft legislativ , Program legislativ , Aplicatie legislativaAcasă Despre Wolters Kluwer Produse Evenimente Contact
Art. 175: Funcţionar public
alexandra.caras/ February 15, 2019/ 2019 codul penal/ 0 comments

Search for:
Search
TITLUL X: Înţelesul unor termeni sau expresii în legea penală
Art. 175: Funcţionar public

(1) Funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie:
a) exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti;
b) exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură;
c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.
(2) De asemenea, este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.
2. https://www.avocatnet.ro/forum/discutie_248711/Definitia-functionarului-public-de-citit-inainte-de-a-posta-aici.html

Iulian Mareș spunea...

Brenda,
un sfat: din pensia ta mare, da-le si celor cu pensie mica! Acesta este visul lui Cezar! (cel cu oi mai multe sa dea si celui mai sarac)

Iulian Mareș spunea...

Bravo, Felicitari!

Iulian Mareș spunea...

Ponta este exact ca Cezar!

CEZAR spunea...

Huhu..hai sa nu o dam cu oistea in gard !!

Momentan..si cu contributia celor care latra cel mai tare pe aici in frunte cu Daogaru...PENSIA MILITARA NU ARE PARTE CONTRIBUTIVA...
Pe cale de consecinta...NU ARE NICI-O TREABA CU PUNCTUL DE PENSIE !
Rezulta ca Guvernul are toata libertatea CONSTITUTIONALA...sa decida ce si cum in materie !
Acum a decis ...sa-i ajute un pic si pe cei sacrificati pe altarul..ADERARII LA NATO....
Ai ca m-Alu care in plina restructurare dureroasa ..au avut partia deschisca pana in varf..paradoxal...au beneficiat si beneficiaza din plin..
Daca nu crezi ..cere-le sa posteze cu CUPONUL PE MASA..!!!

brenda spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Marian spunea...

Ponta nu se referea la pensiile civile. Acolo lucrurile sunt clare ( val pct pensie x cate puncte ai). Se referea la pensiile noastre( ale militarilor) si la cele speciale. Dar n-o sa fie cazul pentru ca le taie Catu pe toate.

Huhu Rezea spunea...

@Cezar
Ponta se referea la pensiile civile.
Indicii de corectie din proiect sunt buni pentru cei pensionati inainte de anul 2010, dar ce te faci ca ei se aplica si superbeneficiarilor pensionati pe L 164/2001, repusi in platã de Ponta prin L 241/2013?
Acordarea acestor indici cu caracter provizoriu, pânã la actualizarea din 2023, aratã ca nimic nu misca in domeniul salarizarii in sistemul militar fãrã acordul celor care s-au speriat de cresterea soldei de functie, in detrimentul sporurilor, din Legea 153/2017 si care deciseserã suspendarea actualizarii pensiilor militare pânã in anul 2022.

Iulian Mareș spunea...

Dar nu are pensie calculată conform legii? Știu că a lucrat cam puțin; acum nu mai lucrează sau nu mai poate?

CEZAR spunea...

Deja...ametesc....!!
Ia-l la intrebari pe Dan B( zis Grasul) el a fost acolo !
Daca sunt manareli ...el stie !

M spunea...

@Huhu Rezea

Va rog sa ma credeti: absolut toti, dar absolut toti, reprezentantii militarilor si politistilor au cerut cresterea soldei de functie in detrimentul sporurilor. Am fost acolo, i-am auzit!
Din pacate sau nu s-a adoptat modelul polonez de retribuire al militarilor cu solde de functie de aprox 60%, sporuri de aprox 30% si alte beneficii (nefiscalizate) de 10%.
Si la polonezi pensia se calculeaza pe veniturile fiscalizate (SF, SG + SPORURI).
Cresterea soldei de functie a fost prezentata de Olguta ca o mare reusita dar daca va uitati ea este importanta (iau de exemplu corpul ofiterilor) la slt si lt, mai putin la cpt. mr. si mica la lt. col. si col. (de generali nu ma bag ca ei sunt in alte sfere).
Smecheria Olgutei e cam asa:"am crescut soldele si cu 200%. Va da-ti seama ca practic am dubla pensiile?". Nu, doamna, ati crescut cu 200% la inceputul carierei dar aia de ies la pensie ies de pe grade/functii la care cresterea a fost mult mai mica.

Propunerea lui Les are un mare avantaj: NU TAIE LA NIMENI! Indicii trebuiau calculati pentru fiecare grad raportat la salariu mediu net pe economie. Se pare ca si-a bagat dracu coada!

Iulian Mareș spunea...

Marian,
Ponta se referea propagandistic și demagogic la o mărire procentuala a pensiilor, care kipurile nu s-ar putea apropia, cea mica de cea mare!
Păi, este în firea lucrurilor sa nu tindă spre egalizare! Pricepi?
Ex. Un colonel nu o sa sa aibă în vecii vecilor pensia cât a unui general 2*!
Important este că referința pt pensia mică sa asigure un trai decent! Știi de ce?
Răspund eu: pt că ROU este un stat social, totuși!

Iulian Mareș spunea...

Înainte de a exprima bla bla-uri, raspunde-ti la întrebarea: De ce ei și eu de ce nu?
Când vei afla răspunsul te vei purifica 50%, întrucât pentru ceilalți 50% este imposibil; se află în tine nativ!

Geo spunea...

Foarte corect dl tehnocrat

Geo spunea...

Acum SCMD transmite scrisoare parlamentarilor sa nu aprobe proiectul Les. Nu o sa vedem schimbari in bine curand, smecherul promite fraierul trage nadejde!!!!!

Neacsu spunea...

Asa, de curiozitate, de ce nu e bine sa le maresti la toti la fel? Nu vrem egalitate ? Daca e egalitate, egalitate sa fie. Asta principial vorbind. Si tot principialvorbind, nu toti au lucrat in acelerasi conditii aceleasi locuri de munca, nu au aceeasi vechime, nu au avut acelesi functii, aceeasi pregatire, deci e normal sa existe diferente intre pensii. A le egaliza in conditii diferite, e o prostie. Problema sta nu in faptul ca sunt diferente intre pensii ci cat de mari sunt aceste diferente si de ce. Deci chestia cu " la cei care au putin sa cresca mai mult, la cei care au mult sa nu mai creasca deloc” e o prostie care nu se justifica, pentru ca ar incuraja lenea si incompetenta, toata lumea mergand pe principiul ca " nu e nici o problema, orice as face, vom avea pensii egale."

Viorel spunea...

Viorel
Domnule Cezar, atunci de ce în Decizia de pensie la pct. 9 apare: Vechime contribuție la fondul pentru pensia suplimentară și / sau buget: 3, 6 sau 9% ?
Logic ar fi fost ca pentru toți pensionarii la care, după calculul anilor de vechime se ajunge la procentul de calcul al pensiei (85%) cum spune legea, pentru procentele ce le rămân din “Vechime contribuție la fondul pentru pensia suplimentară și / sau buget” cuprinse între 1 și 9 % să se emită o nouă Decizie de pensie prin înmulțirea valorii pensiei de serviciu cu nr. procentelor rămase sau după “Total drepturi de pensie” să fie trecută Pensie suplimentară pentru Vechime contribuție la fondul pentru pensia suplimentară și / sau buget în procent de X%, în valoare de Y lei.
“Total pensie militară de stat în plată” = “Total drepturi de pensie” + “Total pensie suplimentară”.
Așa ar fi fost echitabil și repet mai jos ceea ce am mai repetat pe acest blog dar nu a fost băgat în seamă probabil de nimeni.
Nu mi se pare normal ca (,) Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale să plătească pensionarilor militari care au făcut parte din muzici militare o indemnizație lunară în cuantum de 50% din pensia de bază având în vedere că, o parte dintre aceștia, începând cu data de 01.12.2002 au îndeplinit alte funcții fără nici o legătură cu muzica militară, ca urmare a desființării acestora.
Un fost coleg de al meu din aceeași unitate cu mine, în perioada 01.12.2002 până la data de 30.11.2016 (14 ani), dată la care a trecut în rezervă, o dată cu mine și care a îndeplinit funcțiile de comandant pluton, administrator, casier și prin cumul operator la stația de amplificare cu diferite ocazii (Ziua Imnului Național, Ziua Drapelului Național, etc.) fără nici o tangență cu muzica militară, beneficiază de o indemnizație lunară de 50% din pensia de bază, aproximativ 1.600 lei, pensie totală 4.800 lei, vi se pare normal ?
Nu am nimic cu acești colegi pensionari, dar nu mi se pare corect ca ei să primescă o indemnizație lunară în cuantum de 50% din pensia de bază, fără ca în urma lor să rămână ceva în domeniul muzicii, în special a muzicii militare (un imn, un șlagăr, o simfonie, o creație ceva).
Unii au între 5 maxim 10 ani activitate în muzicile militare, prin desființare au îndeplinit alte funcții, deci pentru 5-10 ani ca muzicant primește 50% din pensie.
Au prezentat o “adeverință” din care rezultă că au făcut parte din ce (?), au creat ce (?) și au contribuit cu ce (?) la indemnizația lunară și sau/buget pentru a merita această indemnizație, suportată de Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale.
De ce nu este plătită de Casa Națională de Pensii Publice (sistemul public de pensii / să le arate lor marile creații) după cum rezultă și din definiția Legii nr. 8/2006 ?
Când am întrebat Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale și M.Ap.N. au spus că așa prevede legea, atunci să propună și pentru noi o lege pentru pensia suplimentară, să citească documentele cu atenție și nu pe cantul foii de hârtie cum au făcut cu indexarea de 5% /2016 sau dacă nu să facă cursuri la Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne.

raul spunea...

Degeaba ne dam noi de ceasul mortii in privinta pensiilor si discutam despre proiectul X sau proiectul Y,cand toate aceste proiecte au girul ,,guleratilor'' din minister,sunt produsul creierelor birocratice de acolo!Din cate ne-au demonstrat ei nu tin cu noi si singura speranta e sa vina cineva cu sange si cu sprijin politic puternic ,sa le spuna clar sa faca ordine si dreptate indiferent de consecinte si de costuri !Cat o balacesc cu amanari ,cu indici, paraindici nu arata decat faptul ca nu se vrea cu adevarat rezolvarea problemei si noi ne facem sperante degeaba!
ps Inclusiv brambureala cu indici ,cu cuantumuri compuse ,necompuse si alte necunoscute nu fac decat sa complice intentionat lucrurile!Inainte toata lumea isi putea calcula si salariul si apoi pensia!Atat era functia ,atat gradul atat dispozitivul,atat la suta un specialist ,o prima de comanda ,atat un spor de care stiai cat la suta reprezenta si-ti calculai salariul singur!Pe baza lui ,procente si niste adaosuri legale aflai pensia !Acum iti trebuie algoritmi de calcul ,programe intregi si tot nu-i dai de cap!De ce ? Ca nu se vrea!Si pana cand nu se va dori ,ne luptam cu morile de vant!

Viorel spunea...

Viorel
Domnule Iulian MAREȘ, am să mă repet de câte ori îmi va cere situația “unde nu știu citesc, unde nu înțeleg întreb”, așa că vă întreb:
1. Răspunsul dumneavoastră de 2,5 rânduri s-a referit la comentariul meu ?
2. Dacă da, având în vedere că nu am facultăți și doctorate explicați-mi și mie ce ați vrut să spuneți prin: “de ce ei și eu de ce nu” ?, pentru că eu nu știu răspunsul iar pentru al afla prefer să vă cedez procentul de 50% de puritate în schimbul acestuia.
3. Dacă știam răspunsul mă purificam în procent de 50% ? (moral, vocal, religios etc., din ce punct de vedere deveneam pur) ?
4. Afirmați că “întrucât pentru ceilalți 50% este imposibil; se află în tine nativ!”
Păi Domnule Iulian MAREȘ, nativ nu înseamnă pur ?
Dacă aș fi știut răspunsul la întrebare înseamnă că aș fi fost pur 50% + nativ care înseamnă tot pur, asta nu denotă că aș fi fost pur 100% ?
Mi se pare mie sau a-ți cam dat-o în bară cu bla bla-urile scrise și adresate mie.
Dacă cumva comentariul nu a fost la adresa mea, îmi cer mii de scuze.
Îmi mențin ideea ca la toți pensionarii militari să li se calculeze și să beneficieze de pensia suplimentară de 3, 6 sau 9% sau între 1 și 9% în funcție de vechimea rămasă.
Exemplul despre personalul ce a încadrat muzici militare a fost cu scopul de a înțelege mai bine că unde se vrea se poate (toți ne batem cu pumnul în piept că la grade, funcții, vechime, etc. egale, pensii egale, atunci revin la remarca dumneavoastră “de ce ei și eu de ce nu” ?).

Iulian Mareș spunea...

Viorel,
Nu era un raspuns pt dumneata ci pt alt user! Nu-i dau numele, dar el a inteles perfect ceea ce am scris, intrucat este mereu inclinat spre paralele si comparatii!
Multa sanatate!

Iulian Mareș spunea...

Viorel,
nativ...NATÍV, -Ă adj. 1. Înnăscut; natural.
deci un om pote fi frumos, inobilat la minte, urat, rau, ...etc nativ!
Reiterez: nu despre dv era vorba si da, sunt pt legala pensie suplimentara!

CEZAR spunea...

@/Viorel(mai bine un pseudonim - asa poti sa fi confundat cu VIUREL MaKiSS..si te faci de rasul blogului asa cum se face el)
====
Nu-ti fa probleme cu " omul fara umbra..fara liceu militar si fara scoala de ofiteri " adica Mares !
Are vagi inclinatii spre filozofia Dadaista ...si arunca cuvinte asa la intamplare si cerneala pe pereti...!
Nimeni nu-l baga in seama CHIT CA PE BAZA DE P.C.R...a intrat pe filiera indirecta -indecenta ca si DAOGARU si s-a invartit de o pensioaie de peste 15.000 lei !
Culmea-i ca el considera ca o merita...ceilalti pot sta linistiti pe la maxim 2000...ca nu au fost decat ..carne de tun ..in Armata...(sic)
Ca sa te convingi ..intreaba-l cum se leaga siretul la bocancul ..militar ....

M spunea...

Ieri, la schimbat cauciucurile....

"Ati vazut, ma? PSD da iar bani la astia cu pensii speciale. La unii o sa mareasca pensiile acum, de la intai ianuarie, cu 100% iar la altii chiar cu 135% dupa anul pensionarii.
Nu se mai satura securistii de bani. Sper sa crape toti sa nu se bucure de pensii!!!"

Vox populi!

Leon spunea...

Comisiile din Camera Deputatilor nu lucreaza in aceasta saptamana,...au program in teritoriu, doar suntem in campanie electorala, nu..?

Iulian Mareș spunea...

Viorel,
Eu nu am dorit-o, dar musca verde a bâzâit singură! După cum se observă...😂😜

Iulian Mareș spunea...

Gloata care a băut cerneală și a mâncat la greu cretă!

CEZAR spunea...

Ti se potriveste manusa ..domnule M,,mare de tipar....!!!

brenda spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Leon spunea...

Ati vazut dle Les, ne-ai pus lumea in cap cu traznaia asta de proiect, ati face bine sa-l retrageti urgent de pe site ul Senatului si sa comunicati public acest lucru !

M spunea...

@Mareș
Nimeni nu are timp să citească și mai ales să înțeleagă. Știrea e dată cică de Antena 1. Au văzut niște cifre.... Gata!

Cezarică să nu faci apoplexie! Nu te bag în seamă până când nu dai semne de viață cât de cât inteligentă!

Nu mai râde ca un prost. Cei cu care am corespondat pe mail îmi știu numele și așa e inițiala numelui.... M. Rămâi la ce te duce neuronul: înjură-mi familia!

Huhu Rezea spunea...

@brenda
Pentru perioada 2000-2004 ste preconizat coeficientul de 1,35, adică o creștere de 35%.
O pensie in plată de 4000 lei ar deveni 5400 lei.

brenda spunea...

DL MEU DRAG H PENSIA ESTE DE URMASI DECI PENSI SOTULUI A FOST OBTINUTA IN 1987 , LA ASTA MA REFER SI DACA SE APLICA LA CEA IN PLATA MA SCUZATI DE INSISTENTA .....

brenda spunea...

SI INDEXAREA,DLE H ,SE VA APLICA ,LA CEA IN PLATA SAU LA CEA CU APLICAREA CORECTIEI? MII DE SCUZE ......POATE AVEM NOROC .........

Huhu Rezea spunea...

@brenda
Pentru alegerea coeficientului de corecție la pensia de urmaș contează anul când s-a pensionat sotul, dacă deja avea pensie Dacă nu era pensionar contează anul în care sotul care trăiește a optat pentru pensia militară de urmaș.
Coeficientul se aplica la pensia brută în plată la data când ar întra în vigoare legea.

Iulian Mareș spunea...

M,
Unitatea de măsurare a prostiei este Iohanul! Cezarul este doar un submultiplu! 1000 Cz = 1 Ihn!

Iulian Mareș spunea...

4000 X 1,3

Iulian Mareș spunea...

Daaa! Să dai un cognac fin, 7*!

brenda spunea...

DECI SOTUL S-A PENSIONAT IN APRILIE 1989 PENSIA DE URMASI AM OBTINUT-0 IN MAI 2007....

Iulian Mareș spunea...

Ai noroc, cum sa nu ai?

brenda spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Viorel spunea...

Domnule CEZAR, mulțumesc pentru sfat, o să vi-l urmez, dar având în vedere că nu pot să renunț la ceea ce sunt, adică eu și nu altcineva, voi comenta sub un psiodonim cum propuneți dumneavoastră, dar nu vreau să-mi ascund după el numele dat de părinții mei, o să-mi zic deacum înainte BIRLIC, după marele nostru actor de comedie VASILIU Grigore zis BIRLIC poreclă ce a primit-o după sucesul din piesa cu același nume.
Deci Viorel a dispărut, trăiască BIRLIC.
Cine vrea să râdă de mine, poate să o facă cu plăcere, cine vrea să comenteze jignitor la adresa mea, să o facă tot cu plăcere, eu rămân același, dar înainte de toate să se uite în oglindă.
Și eu pot vorbi urât sau jigni, dar nu am să o fac niciodată, atât doar le recomand unor astfel de persoane, să închirieze de la administrația locală (urban serv) o vidanjă, să și-o bage pe gît, să dea afară tot ce este rău din el, să se spele pe gură apoi să vorbească cu noi, astfel va avea o voce clară și va înțelege toată lumea ce vrea să spună.

Misu spunea...

Proiectul Les are număr de înregistrare, are avize de la mai multe comisii. Nu rămâne așa, este vorbit la comisii pentru amendamente, o să iasă, în final, varianta SCMD.

Misu spunea...

Bine că are număr de înregistrare și a început parcursul legislativ. Trebuie sa sa a o finalitate, decât promisiuni marca maCiuca.
Știu din surse sigure că nu o să rămână asa, după ce se adoptă adoptă amendamentele, o să iasă ceva model SCMD, 85% + PS + OMM, aplicabil de la 01.01.2020, termen 2 ani.

Misu spunea...

Nu e nimic finalizat. Răbdare și tutun.

Dan B. spunea...

Tembelismul este o tară de caracter specifică unora dintre membri acestui grup de discuții!
Unii dintre comentatorii acestei teme, propusă de administrator, o tot dați cu „jos inițiativa, dle Leș!”, prostovanii nepricepând că, dacă un articol dintr-o inițiativă legislativă contravine scopului propus al acesteia, nu se aruncă la coș normativul în cauză, ci se elimină/modifică articolul în cauză.
Cam asta face și Dogaru, care-i setat prioritar pentru apărarea intereselor civililor din consiliul nășit de el, nu ale militarilor care-i sponsorizează, prin cotizații, traiul dulce.

Așadar, vă recomand să decelați prevederile negative, dacă există, din respectivul proiect de lege și să le comentați, inclusiv să solicitați excluderea lor în propunerile dvs la B 512/2019 de pe site-ul Senatului.

Dan B. spunea...

@Cezar:
Ori ești prost, ori doar idiot!
Când vei pricepe că, urmare a aprecierilor tale tâmpe privind persoana mea, vei intra în atenția mea, „malaxorul” meu de personalitate desființându-te cu totul?
Nu-i prima oară când te atenționez, dar protejarea ta de către administrator a indus cenzurarea postărilor mele cu acest subiect.
Și, în opinia mea, ești singurul personaj grobian de pe aici, lipsit de elementara educație, dar al cărui vocalimbar este apreciat numai de către protectorul tău, din moment ce nu-ți aplică „botnița”! Dar mi-o aplică mie, când mă refer la tine!
Sper ca măcar acest comentariu să ajungă a fi publicat!