Un produs Blogger.

miercuri, februarie 10, 2021

Pensiile speciale vor fi tocate bucată cu bucată

209 comments

Bârnă, vicepremierul lui Cîțu, a dezvăluit la începutul acestei luni noua tactică a actualei majorități pentru eliminarea tuturor pensiilor speciale, astfel încât să se evite opoziția CCR, de ale cărei decizii în apărarea pensiilor speciale pentru magistrați au profitat și celelalte pensii speciale. 

Cum pensiile speciale au fost introduse prin legi separate, tot așa... și eliminarea lor se va face tot prin legi separate. Acolo unde nu se poate elimina o pensie specială sau de serviciu se va interveni prin Codul fiscal pentru impozitarea cu 80-90% a componentei necontributive.

Pentru cei care se îmbățoșează că pensiile militare nu ar fi pensii speciale, le reamintesc punctul 121 din recenta Decizie nr. 900/2020 a CCR:

"121.În concluzie, referitor la pensiile militare, reperele constituționale fixate de Curte coincid cu cele stabilite în privința pensiilor reglementate prin legi speciale, cu mențiunea că, în cazul pensiilor militare, nu există componentă contributivă a pensiei, întregul cuantum fiind suportat de la bugetul de stat."


Declarația lui Dan Barna

 “Poziția noastră consecventă este că ar trebui ca toate pensiile speciale să fie desființate. Aceasta este însă o abordare nerealistă. S-a încercat și anul trecut, teatral, de către fostul Parlament, știindu-se clar că inițiativa este neconstituțională.

Abordarea noastră este cea rațională și pragmatic realizabilă. Ne dorim ca în următoarele săptămâni, săptămâna asta sau cea următoare să ajungem la plen comun și să eliminăm pensiile speciale ale parlamentarilor, fiindcă asta se poate face, n-are probleme de constituționalitate. E foarte clar, modificăm regulamentul parlamentarilor.

În egală măsură vorbim de pensiile speciale pentru primari, care au fost prorogate încă un an. Anul acesta vom modifica Codul Administrativ, astfel încât să abrogăm prevederea respectivă, să fie foarte clar că nu există un beneficiu al calității de primar, îndreptățirea la o pensie specială. Contributivitatea e un criteriu suficient.

Pentru celelalte categorii de pensii speciale, abordarea noastră este de a avea inițiative legislative distincte pentru pensiile de serviciu, pensiile speciale de la Curtea de Conturi, pentru fiecare categorie în parte, astfel încât să nu mai intrăm în clenciul pe care Curtea Consotituțională l-a punctat foarte clar, în care, datorită unui detaliu sau a unei referințe pentru o anumită categorie, toată inițiativa să fie respinsă. Bucată cu bucată, fiecare categorie, unde se poate eliminarea, unde nu este posibilă din considerentele menționate de CCR, să venim cu o schemă de impozitare de 80-90%, astfel încât lucrurile să fie foarte clare şi să revină acea echitate în societate

209 comentarii:

  1. Asta inseamna ca d-na Turcan, cauta solutii pentru pensiile de serviciu, in sensul adaugarii la pensia stabilita pe Contributivitate si o Componenta ECHITABILA in functie de importanta statutului in societate !
    Cu siguranta trebuie modificate si articolele privitoare la pensii din Legile/Statutele respective !
    Inclin sa cred ca si pentru pensiile militare lucreaza un grup restrans de Finantisti&Juristi din SNAOPSN..!
    PS.Pana atunci puteti sa mergeti la Bancomat, CEC-ul a virat pensiile pe luna Februarie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Turcan habar nu are pe ce lume trăiește. Cum să caute asta soluții!???

      Ștergere
  2. Cine urca dealul?: For a Few Dollars More - Shooting apples in Agua Caliente

    RăspundețiȘtergere
  3. Cine are cardul ...indoit sa nu mai mearga! Nu mai intra nimic !!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @Sa-ti faci rost de pampersi ca aceasta s-ar putea sa fie ultima pensie de ofiter, te va trece la soldat tradator!Asta ,drept pedeapsa ca ti-ai batut joc de nenorocirea lui Cornelius.

      Ștergere
  4. Si Vicepremierul K.Hunor sustine acelasi lucru:
    https://www.stiripesurse.ro/kelemen-hunor-categoric-in-privinta-pensiilor-speciale-ori-eliminam-toate-pensiile-fiindca-toti_1636250.html

    RăspundețiȘtergere
  5. In bucățica de document (pe care i-am trimis-o și lui Huhurez) se vede că la MF se fac calcule privind stabilirea sporului OMM ca indemnizație neimpozabilă.
    La fel ca și cea de veteran.

    Și atunci se conturează pas cu pas soluția pentru pensiile militare: L263 + indemnizații.

    Personal cred că OMM trebuie să poată și fi retras.
    - cei condamnați definitiv pentru infracțiunii în legătură cu serviciu și/sau infracțiuni cu intenție,
    - cei care au participat la reprimarea Revoluției sau au făcut poliție politică,
    - lucrătorii de penitenciare care au lucrat pe secții cu deținuți politici.
    Nu văd de ce dacă alte ordine și medalii se pot retrage nu s-ar aplica și la OMM!

    După cum vedeți de indemnizațiile ziariștilor, sportivilor, artiștilor etc. nu vorbește nimeni de tăieri.

    Eu zic să se taie toate pensiile speciale dar începând cu cele de la Parlamentul European de unde ne luăm noi toți lumină!
    Rareș Bogdan să propună Parlamentului European eliminarea pensiilor lor și imediat ce se aprobă să treacă la transpunerea legislației în cea națională!!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. - cei care au participat la reprimarea Revoluției sau au făcut poliție politică,
      - lucrătorii de penitenciare care au lucrat pe secții cu deținuți politici.
      Stimate domn „M”, toate cadrele militare indicate de Dv. mai sus, și-au făcut datoria pe linia sa de muncă/au executat niște ordine....la 31 de ani de la Evenimente nu cred că-și are rostul „vendeta”...Păi, într-o U.M. poate că unii au tras, alții nu...iar sintagma de „poliție politică”- poate le dăm „neomarxiștilor” ideea că tot ce a fost militar a înfăptuit politica PCR alături, bineînțeles de procurori, judecători, profesori etc. etc... Sănătate multă și respectuos, fără jiniri!

      Ștergere
    2. @Nicola F.

      Sentința de poliție politică e altceva decât gândiți dumneavoastră.
      Un camarad care a considerat că poate să avanseze în carieră prin delațiuni împotriva colegilor cu se pare că merită să fie numit "militar merituos"?

      La fel și cei care au făcut exces de zel în reprimarea revoluționarilor. Eu nu vreau să fiu considerat coleg cu un asemenea individ!

      Ștergere
    3. @M, pai si cei care-l pazesc pe Dragnea sa ramana fara pensie..??

      Ștergere
    4. @Nicola
      nene matale pe unde ai frecat-o la rece ca secretar BOB PCR?
      vezi ca te cauta un mucea ca el a fost doar secretar UTC
      Da-i niste konsultatii ca l-au scos aia cu suturi in kur din unitate in 89 dar acum e mare guster.Nu ma cauta ca ies din serparia asta

      Ștergere
    5. @ M
      vrei nu vrei uite ca esti.Nu ne intreaba nimeni

      Ștergere
  6. Se pare ca se coace ceva.Hai Vianyc daca tot o preamaresti pe Turcana fa sapaturi.Acum e momentul sa te remarci.
    Colegul tau de breasla e evaporat.

    RăspundețiȘtergere
  7. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ești atât de grămadă că nu poți să te tîi de propriile promisiuni.
      Poți să ne spui și nouă actul normativ prin care s-a stabilit că pensiile militare ar fi pensii ocupaționale?
      Să nu spui că o opinie separată a unei judecătoare CCR are valoare juridică!

      Ștergere
  8. Mai intâi să vedem, dzise orbul, uitandu-se chiorâș si luuung dupa dupa niste picioare iesite splendid dintr-o minijupă!

    RăspundețiȘtergere
  9. Matrapaslîcurile ãstuia i le toacã cineva? Parca avea un dosar,l-o fi tocat? Întreb,doar,nu dau cu paru'.

    RăspundețiȘtergere
  10. @Leon, cert este ca au o echipa care lucreaza cu cele mai bune solutii sa nu se returneze la CCR, sau daca ajung acolo sa nu aiba cu nimic ce sa le anuleze. Daca tine echipa ferita de clocarii civili si militari, atunci ceva, ceva o sa iasa bun sa inchida gura lumii. Vor ca pana cel tarziu 1 Aprilie sa termine treaba. Daca le pica guvernarea, nimic nu se va mai face!

    RăspundețiȘtergere
  11. Proastă populimea care i-a votat!!! Cum dracu să votezi unul ca ăsta care SE FACE, CĂ FACE??? Ăsta care, chipurile își face antrenamente la degete ca să scrie la laptop...
    Probabil i-au amorțit deștele de la atâta consultanță de doi bani prin care a muls bugetul statului...
    Crapă acuși mămăliga și-o să vă fugărească românașii prin parlament și pe unde vă mai prind să vă tragă chelfăneala...NU MAI ESTE MULT!!!

    RăspundețiȘtergere
  12. La ora 12,39 BCR a virat pensiile in conturi, cel putin la Onesti, dar cred ca si in toata tara, mie venindu-mi anunț SMS.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mare dreptate aveți. Chiar au intrat cu adevărat.

      Ștergere
    2. Da....mie pe 05.02. ora 13,02 mi-a intrat în cont....de obicei o primesc pe 07 - 78 în fiecare lună. Sănătate multă tuturor.

      Ștergere
  13. Barna? Un alt impostor livrat de Codlea, din păcate tot din Sibiu!
    3 Doamne si toți 3!

    *Am înțeles de ce Cîțu iubește și încurajează pe cei care au băut cerneala si au jucat cărțile în loc sa le învețe!

    **Pe baza unui an absolvit în 11 ani ai licență și master?!
    Într-un comentariu, cunoscuta avocată Ingrid Mocanu remarcă: ”Vlăduț și-a pus pe FB ”diploma” care îi atestă ”licența” și ”masterul”.

    ”Este ACEA adresă care circula pe la televiziuni, care atestă că a făcut un an de studii (pentru studenții din sudul Europei)”, amintește Ingrid Mocanu, care contată că ”pe baze acelei adrese, Ministerul Educației, în perioada în care el era consilier al ministrului în Guvernul ”tehnocrat”, i-a echivalat atât master, cât și licență (conform ”atestatului” atașat prezentului mesaj)”.

    Concluzia avocatei: ”Deci pe baza unui an absolvit în 11 ani ai devenit absolvent de licență și master în România? Băejnebun?”.

    https://ro.sputnik.md/analytics/20210210/33562608/Ingrid-Mocanu-Chitic-i-Piperea-l-desfiineaz-pe-Vlad-Voiculescu-e-IMPOSTUR.html

    Cat de mult seamănă cu facultățile muncitorești de la începutul anilor 50..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu va luati de monteoru!
      In 1969 era deja ofiter cu vechime in armata populara la Galati.Eeee!!
      O fi implinit 75? Nu conteaza.Sa fie sanatos si la punga gros!!
      Putini de varsta lui monteoru se apropie de tastatura...pacat ca a ramas cu tehnologia undeva la nivel caverna "Fred si Barney"
      Multa sanatate venerabile!

      PS Imi inchipui ce misto e sa fii colonel batran in pragul pensiei si sa-ti clatesti ochii cu d-nele/ d-soarele de la G.P si cu fetitele de la P.T.Ap. plus ca la ordiiin...hehe se executa nu se discuta:)😃😃

      Ștergere
    2. Onorabile CFI
      Gata si cu rapelul l-am bifat si pe asta,peste 7 zile teoretic trebuie sa apara imunitatea la max....ramane in continuare valabila masca chestii trestii
      Imi pare rau ca mares nu se poate bucura.Inca mai respir.

      Ștergere
    3. @Iulian, si dovada aia scrisa este aranjata in laboratoarele #Rezist ale Europei, nedetaliata si fiind de fapt ca un fel de ciorna, generalizand de fapt...NIMIC!

      Ștergere
    4. Cineva comentează cu destinatar greșit...oare DC?
      Din fericire Monteoru are multa școală la baza; a trudit la viata lui, a skimbat multe garnizoana, ceea ce altora le pute!

      Ștergere
  14. Se vor taia, cică, multe pensii ale celor din vechiul aparat de partid si de stat din comunism, sefi de penitenciare, procurori si judecatori care au facut nedreptati si abuzuri, ca Monicaca Morcovei, lepre din consiile judetene, primării, C.I.-sti si gusteri care au fost secretari de BOB PCR-UTC, securisti cu pedigree, ca si militieni cu pelagră, dar mai ales cei care au tras cu armele in revolutionari, etc, toate facandu-se, cică, dupa un anumit nomenclator sa nu se faca nedreptati asupra unora care nu-s vinovati cu nimic. Asta se discuta pe retelele subterane, lansate probabil cu intentie sa ajunga la urechile impricinatilor vizati de noua lege, care elimina pensiile necuvenite. Dumnezeu nu bate cu parul, nu ma bucur de raul absolut a nimanui, dar nici de necazurile mele n-au plans prea multi, ba din contra ca am fost umilit, batjocorit si facut cersetor, fara ca eu sa cer ceva cuiva, ci doar cineva cu suflet mare a organizat donatii, chiar si acum cineva avand grija sa am niste bucurii lunare, nu stiu cine este, nu am sa ma interesez absolut niciodata cine o face, pentru ca astfel i-as intina anonimatul pe care si-l doreste respectat, si tin public sa-i multumesc pentru binele facut, de mii de ori sa-i intoarca si Dumnezeu cu sanatate si viata lunga in fericire si prosperitate! Ca sunt zvonuri sau va fi real cu aceste taieri, nici asta nu ma intereseaza cat ma intereseaza la modul personal sa se taie pensiile speciale, recent inventate! Eu sunt adeptul principiului ca un drept castigat nu poate fi pierdut, dar cu pensiile speciale aparute dupa Revolutie, ca ciupercile dupa ploaie, sunt de acord sa se taie din radacini, fiind politice si nemerituoase...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ifrim, ma baiatule,
      Daca o sa fie cum ai zis, o sa dau o bere, (si mai multe) daca suntem sanatosi - la "Lizica", stii tu. La Lizica. Candva, candva.
      Cum Dumnezeu sa-i.... "din vechiul aparat de partid si de stat din comunism, sefi de penitenciare, procurori si judecatori care au facut nedreptati si abuzuri, ca Monicaca Morcovei, lepre din consiile judetene, primării, C.I.-sti si gusteri care au fost secretari de BOB PCR-UTC, securisti cu pedigree, ca si militieni cu pelagră, dar mai ales cei care au tras cu armele in revolutionari, etc, toate facandu-se, cică, dupa un anumit nomenclator sa nu se faca nedreptati asupra unora care nu-s vinovati cu nimic".... (citat din Ifrim)
      Pai ei sunt la putere acum. Pe ei i-au votat parintii de astazi stiind ca acesti .. nu vor dubla alocatiile, pe ei i-au votat pensionarii stiind ca " adio 40 % marire. Pe ei au votat multi, stiind ca ... austeritate, taieri, reduceri,foamete si ... ce mama .racului mai pot ei inventa.
      In Romanistan, ce se petrece acum este o restauratie in toata regula. Securitatea care te-a trimis la Peninsula invie. Ei o sa preia tot ce a mai ramas, CEC, Hidroelectica, Cernavoda,Sanatatea si... .
      Dar poate ca o sa fie mai bine cu ei.
      Ca, pare, cu ei la putere adie un vant din spate pentru noi.
      Aceasta avand in vedere:
      Decizie nr. 900/2020 a CCR:

      "121.În concluzie, referitor la pensiile militare, reperele constitutionale fixate de Curte coincid cu cele stabilite în privinta pensiilor reglementate prin legi speciale, cu mentiunea ca, în cazul pensiilor militare, nu exista componenta contributiva a pensiei, întregul cuantum fiind suportat de la bugetul de stat."

      Nu exista componenta contributiva a pensiei militare. Adica, adio contributivitate.

      Dar daca nu, nu o sa le taie celor de care zici nimic si nu o sa fie vai de ei, sa dai tu o bere. Dar tot la Lizica. Candva, candva.
      S-auzim de bine.

      Ștergere
  15. Cornelius scuipa-ti in san.Ziua de 1 aprilie e blucuc.Bine,tu esti un fericit ca tie nu au ce sa-ti ia decat caii dela bicicleta.
    Indexeaza-ti pensia.Ia modelul Huhurezului. Sta acasa cu fundul in scaun,nu-l ploua nici ninge,nu-l pedepseste nimeni cand greseste,ne tine de vorba si banii curg din reclame.


    RăspundețiȘtergere
  16. V- am zis de anul trecut că nici o specială sau nu, nu va depăși 7000 RON! Credeați că glumesc?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Domnule Călugăru, haideți să fim serioși, chiar credeți ce spuneți. Ia aliniații dumneavoastră pe toți cei care primesc pensii speciale pe categorii socio-profesionale și vedeți / constatați dacă (,) chiar nu va exista nici o pensie peste 7.000 lei.

      Ștergere
    2. SI NU-I NORMAL?? Inca-i prea mult...!

      Ștergere
  17. Cine poate sa ii spuna acestui individ ca din 2010 militarii platesc integral contributii atat la pensii, cat si la sanatate, iar incepand cu 2004 , parca, plateau jumatate. Sa ne dea si noua un articol de lege de unde sa rezulte ca militarii nu platesc contributii sociale, altfel este un analfabet functional.

    RăspundețiȘtergere
  18. Domnule Huhu Rezea, încă o dată mulțumiri pentru postări și răspunsuri pertinente la „comentarii impertinente”! Nu-i înțeleg pe colegi care comentează „pe lângă lege”! Sănătate multă

    RăspundețiȘtergere
  19. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  20. Ciclitatea istorica. Are parti misto si asta!

    Au venit comunistii: in puscarii toata armata regala, fara pensii etc.

    Post-comunistii 2021: taie 2% din pensie pt. fiecare in PCR, 1% pt. fiecare an in UTC, vechimea pt. fiecare an de secretar PCT si UTC, in CI sau in DSS, baga in puscarii tortionarii.

    Nationalistii 202x: taie orice drept de pensie celor care au executat misiuni in subordinea lui Uncle Sam, desfiinteaza indemnizatiile de veteran acordate pt. misiuni in folosul SUA, baga in puscarie pe toti liderii militari si din noua securitate etc. care au cedat prin atitudinea lor obedienta, suveranitatea Romaniei s.a.m.d.

    Cam atat! Trecutul se stie, prezentul se vede, viitorul este déjà vu!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @Olescu ,am inteles ca ne aplica si un fel de supliment / bonus, ne taie scula ca sa-si faca breloc din ea iar din ouale noastre, clocite ca vai de ele isi fac maioneza de Sf.Paste

      Ștergere
    2. Ce scula sa mai taie la tine bai Honvez cu singe de Atilla? La tine s-a vindecat si ..locul....hi..hi..hi..!!

      Ștergere
    3. Ca tot veni vorba cu taierile de 2% ptr.fiecare an de membru de partid.....Gugustiucii de azi care vantura asemenea idei sunt urmasii celor care in anii '80,boceau pe la usi milogindu-se sa fie primiti in randurile membrilor de partid.Oameni de joasa valoare,slab pregatiti profesional ,alcoolisti de multe ori ,mizerabili ca tinuta si comportament ,ajunsi ofiteri sau sibofiteri datorita lui tata,unchiu sau cine stie ce neam cocotat pe la M.Ap.N.
      Intrand in randul cadrelor militare aproape fara voia lor ,au fost totusi impinsi de la spate sau trasi de ceilalti ptr.a razbi cumva.Nu erau facuti m.d.p.ptr.ca nu corespundeau din nici un punct de vedere.Acum....se umfla in pene ca au fost dizidenti si ca nu au vrut niciodata sa fie m.d.p.As vrea sa le povestesc copiilor lor ce tata fantastic au avut.Cei mai in varsta cunnosc faptul ca m.d.p.erau facuti doar cei care aveau intr-adevar rezultate,oameni capabili,constiinciosi si dedicati meseriei.Cica am fost patru milioane! Unde naiba sau ascuns toti?

      Ștergere
    4. Alex,
      Cand esti ofiter si UTC-ist la 27-28 de ani ce asteptari poti avea de la un individ? Lupta de clasa se finalizase, rafuielile la fel! In cocluzie: betiv/prost/comportament antisocial/lipsa de respect/puturos!
      Cel putin 2 am lovit la kordacii primitivi.

      Ștergere
  21. Legat de tema, niste afirmatii ale celui mai incisiv si cam singurul pe craca lui, sindicat al politisilor numit "Diamantul", ameninta ca daca politistii raman fara pensii militare, din secunda urmatoare isi vor exercita in plin, toate drepturile constitutionale si din Declaratia Fundamentale, care acum le sunt interzise prin legi interne, vadit anticonstitutionale. Si incep cu exercitarea dreptului constitutional la greva. Pe care il au de fapt, si militarii! Numai ca nici unii, nici altii nu indraznesc pe moment sa si-l exercite, fiind indimidati de legile interne, care contravin dreptului garantat de constitutie. Politistii s-au prins si opteaza in situatia data, sa respecte strict drepturile din Constitutie, si sa se pise pe ele de legi interne care le incalca drepturile garantate de constitutie. Abia atunci, va trece si Romania la adevarata democratie, si la adevaratul stat de drept. Sa vedeti pareze si apoplexii, cand militarii din Afganistan isi vor exercita primii dreptul fundamental la greva. Alaturi de politia de frontiera.

    RăspundețiȘtergere
  22. Pentru cei cu pensii mari nu vor exista griji, au de unde sa scadă.
    Bănuiesc că militarii NATO din alte țări sunt respectați cu adevărat.
    Sa fi in slujba patriei a statului sa ai niste restricții privind statutul, și pe urmă să te trezești că același stat care ți le-a impus, acum ti l-e ia, asta este prea de tot.Sa vedem cine se va mai înghesui să ajungă cadru militar.Viitorul nostru este sumbru!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da ,sunt respectati pentru ca nu au indivizi care vor sa-i transforme in batausii propriului popor (vezi initiativa legislativa de completare a prerogativelor politiei militare...).Armata,chiar daca a facut greseli mari in '89 mai avea un minim de credibilitate.Acum sa te vezi...Pe cand cu pulanul in capul civilului Domnule Ministru al MAN?

      Ștergere
    2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    3. @Xman. Smenul cu politia militara in care am activat si eu, este de fapt altul! Dupa vechea lege, era cam in ilegalitate. Inclusiv cand la banala dirijare a unei coloane militare. Daca iesea un accident etc., politistul militar putea fi arestat de politstul civil.

      Pe scurt, noua lege da autoritate politiei militare in fata politiei civile. Nu am citit noua lege, dar personal consider ca inclusiv la protestelor militarilor in rezerva, trebuie sa asigure protectia si/sau intevina politia militara, nu civila. Pt. ca in cazul contrar, militarii avand grad militar, iar politistii civili nu, apare o ofensa adusa de civili autoritatii militare.

      Ștergere
    4. @g.olescu
      Asa o fi cu ofensa,dar ce te faci daca se apuca politia militara sa dea in cap cu pulanul civililor.Nu cumva e dictatatura militara?Nu cumva se doreste atragerea armatei in niste mizerii mari de tot,pentru ca la final sa fie tap ispasitor?Este evident ca ceea ce a afirmat Constantinescu ca a fost invins de securitate a devenit vizibil dupa 21 de ani.Fostii securisti au toata puterea economica a acestei tari,iar daca pana acum nu aveau partide in integrum ,ci dictau dupa cum le era interesul prin intermediul unor lideri din aceste partide,acum au un partid intreg si sunt la guvernare.Acum sa te tii dreptate,ordine si legalitate in tarisoara noastra sub deviza:Nu ne-ati vrut in '89,las'ca va vrem noi in 2021,mai saraci,mai prosti,mai indobitociti daca se poate...Cunosc indivizi ale caror afinitati doar le intuiam inainte de '90,care au stat cu capul la fund cativa ani,au motrosit ce-au motrosit,oricum cu folos,adica bani,iar brusc i-a apucat dorul de studii politice...Mai sa vezi,planul a fost facut:trecem de falia asta ,iar apoi cand prindem putere economica ne pregatim si viitorii lideri .Nu stiu daca intelegi foarte clar ce se intampla,dar vad ca anumite planuri care abia eru rostite si cu mare frica pe la colturi inainte de cel de-al doilea razboi mondial ajung sa fie puse in aplicare...Vai de noi!Dupa cum l-au dat afara pe directorul de la ape care a facut public ceea ce in mii de locuri nu a fost facut public,ni se pregateste ceva.Faptul ca au tupeul sa proroge niste legi prin care nu indexeaza pensiile pentru CINCI MILIOANE DE PENSIONARI!!! crezi ca se impiedica de 200,000???Astia joaca acum ultimele mutari din gambitul damei...Cine e dama? E foarte usor sa ghicesti...Singurul care la poate incurca socotelile si in care acesti indivizi nu cred,e doar bunul DUMNEZEU!

      Ștergere
    5. doritori sa intre in armata vor fi in continuare
      sunt destui care nu isi gasesc un loc de munca
      doar ca nu vor mai fi interesati cei cu un nivel de inteligenta decent

      Ștergere
    6. @Xman. Este esclus. In primul rand ca politia militare are efective restranse. Un batalion la Bucuresti (unde am activat 4 ani si eu) si 4 companii in teritoriu. Asta inseamna sub ... 1500 de militari in total. Subtire ...

      Este cum am spus eu. Spilul este ca in cazurile in care mai este solicitata, cum a fost la pandemie, politia militara sa mai nu fie simpli companioni ai politiei civile. Este cam penibil sa fii bodyguard al politistului civil.

      Ștergere
    7. un oscar = o pensie, discutăm ca de la principal la principal și nu secundar ca și Cîțu și presupun că iar o să te superi. „Nivel de inteligență decent”. Are vreo legătură inteligența cu decența ? Crezi că poți pune semnul = (egal) între inteligență și decență ? Nu poți, cum nici semnul = (egal) dintre un oscar = o pensie nu-și are nici locul și nici rostul.

      Ștergere
    8. Viorel,
      uite ca ma obosesc sa iti raspund
      1-scriu pe repede inainte
      2-nu ma preocupa decat sa transmit un mesaj
      3-aici nu e cenaclu literar(nu facem compuneri de doctorat sau lucrari de exceptie)
      4-scriu mai mult pentru cei care fac sinteza zilnica despre starea natiunii(monitorizarea serv)
      5-oscarul lui mares este mai mare decat pensia lui CFI
      deci are exact locul si rostul(tot pentru monitori)

      Ștergere
    9. un oscar = o pensie, trecem pe dex atunci. „Nivel de inteligență decent”.
      Inteligență = deștept, ager la minte, pătrunzător (unele din cele 35 de definiții).
      Decent = lipsit de pretenții (modest), care respectă buna-cuviință (cuviincios), pudic (unele din cele 14 definiții).
      Întrebare: Unde este legătura dintre ele. Asta te-am întrebat în fond.
      Dacă citești cu atenție poți face următoarea propoziție și chiar mai multe, dar atunci tocmai ăștia se vor duce în armată. Adică: Nivel de inteligență (înlocuim decent) cu lipsit de pretenții (modest). Un fel de treacă – meargă principalul e să intru în armată să iau banul ce dacă am o inteligență modestă. Nu contează. La grămadă. Apoi se fac Sof., M.M., Of., poate ajung prin pile (nu afirm că domnul Ciucă a ajuns ministru prin pile, noroc cu podul de pe Eufrat care s-a dărâmat) ca și Ciucă (adică ministru) și ne îngheață pensiile și salariile la active.

      Ștergere
    10. @ Viorel
      Da are mare legatura inteligenta cu decenta.Inca n-am vazut prost decent
      Am vazut in schimb inteligenti nesimtiti
      Ca de obicei sunteti superficial in gandire si va acoperiti cu "sclipici" de pension de domnisoare.Nu pacaliti pe nimeni chiar daca sunati frumos din clopotei inainte de a injecta veninul.Am mai vazut mierosi de astia axati pe interesul propriu...sunteti leit un mares cu functie/grad mai mic.Caracterele sunt identice.Nu va deranjati cu raspuns dulceag veninos ca n-am sa va pot citi ..."sasaiturile"

      Ștergere
    11. Domnule akord-75, văd că s-a întors roata, mă criticați că sunt avocatul domnului Iulian Mareș, acum văd că dumneavoastră ați devenit avocatul domnului un oscar = o pensie. Mă bucură acest lucru, cel puțin eu sunt avocatul unui ofițer, iar dumneavoastră sunteți „pe invers”. Este bine și așa, în fond suntem cu toții pensionari și oameni înainte de toate. Deci, acceptând postura de avocat consider că sunteți egalul nostru motiv pentru care din acest moment orice comentariu pe care îl faceți la adresa M.M. sau Sof. considerați că-l faceți la adresa dumneavoastră.
      Vă dați deștept dar nu sunteți. Dacă avea legătură inteligența cu decența nu ajungeau foștii profesori și lectori ai domnului ministru Ciucă să se exprime pe acest blog: Redau din aduceri aminte pentru că este 00.34 și nu am chef să caut pe blog. „Măi Nicolae, ți-am fost profesori și lectori, te-am învățat carte ca să ajungi ceea ce ești astăzi și tu îți bați joc de viețile noastre”. Unde se îmbină inteligența cu decența în exemplul dat domnule Fagot sau Taragot-75 ? Vorba domnului Mareș, mai trageți una mica și la culcare, sau terminat desenele animate. Eu purtam o discuție cu un subofițer și v-ați băgat dumneavoastră făcându-mă nesimțit. Este perfect valabil și „pe invers”. Când sunați la 8989 cum afirmați într-un comentariu să nu greșiți și să sunați la 9898 și să vă vină unul păros la ușă.

      Ștergere
    12. Viorel,
      rogu-te, lasa ipokimenul primitiv si guraliv sa plece inca 2 ani! Poate, poate...il scazi pe TLD!

      Ștergere
  23. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  24. Nu înțeleg de ce boborul,inclusiv unii militari activi și în rezervă, după ce au votat ciuma galbenă și ciuma roz(neo-marxistii) se miră că li se bagă drujba în salarii și pensii!Au luat-o de atitea ori în freză,dar ei nu și nu,batman,batman! Multă sănătate celor care nu au votat pnl-pdl,usrminusplus și udmr (care spre deosebire de AUR,care este extremist,e patriotard)!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    2. Cred ca nu s-au prezentat la vot ...!!! din diferite motive !

      Ștergere
  25. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Cu cât sunt politicienii mai patrioți , cu atât este o țara mai ruinată"

      Ștergere
  26. De undeva rup astia la en gros, este clar! La 7,1% deficit bugetar ... cand inainte de pandemie era admis maxim 3%, suma care trebuie smulsa este mare. In mod cert, nu scapa pensiile militarilor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    2. Pentru Olescu 3 % deficit este mai mare decât 7,1% deficit bugetar..🤣 😱 😎 😇... El crede ce e - 3% și - 7,1%....🤣

      Ștergere
    3. @Iti reactioneza neuronii invers? Ia mai citeste o data, ce am scris. Deficit bugetar inseamna cheltuieli mai mari de la buget, decat sumele aduse la buget. Diferenta, inseamna fie ca te imprumuti - numai ca trebuie sa dai si inapoi cu dobanda si te indatorezi mai tare, anul urmator. Fie tai din chletuieli.

      Evident ca un deficit de 7.1% este mai mare decat un deficit de 3%. Nu stiu de ce te hlizesti ...

      Ștergere
  27. Luați-vă gândul de la adoptarea în acest an a Plx 199.
    Ciucălaie și-a realizat interesul propriu prin adoptarea legii veteranilor pentru străinătate.
    Astăzi guvernul câțului lui ghionoaie(ciocănitoare -> privighetoare măritată) a adoptat o ordonanță de urgență prin care în anul 2021 nu va mai fi majorată vreo pensie iar intrarea în vigoare a L 127/2019 a fost prorogată până în anul 2023.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta era clar. Militarii pensionati trebuie sa se concentreze pe niste taieri din pensiile si alte drepturi, pe care le au acum. Opinia mea este ca vor umba inclusiv la indemnizatiile de veteran si inca foarte curand. Ciuca este doar executant pe acolo, scapa de el in 3 secunde daca face galci. Si dupa flerul meu, Ciuca este santajat sa stea spasit, fiind santajat de DNA pt. niste contracte ale armatei in favoarea SUA. Asa fac cu toti ministrii si parlamentarii corupti: li se dau functii sa tina armata in frau, li se promite ca daca fac ce li se spune, vor scapa de DNA. Dupa ce isi fac treaba cu ei, li se da un sut in cur si tot la DNA aterizeaza. Iar armata are "n" exemple de puscariabili via DNA: Popescu, Badalan (un cuvant nu a carait in parlament la desfiintarea pensiilor militare in 2011, fiind si in PDL), Dobritoiu, Oprea.

      Foarte usor cad militarii in plasa politicului. Cu Ciuca este doar o chestie de timp, pana cand va fi saltat de DNA.

      Ștergere
    2. Asta este clar! La modul realist, trebuie sa ne concentram pe viitoarele taieri. Este prea mare deficitul de 7,1% incat sa nu taie in carne vie. Si 160 000 de militari pensionati, reprezinta o mina de aur pt. taieri. Depinde doar cum vor fi operate, de taiat, ne injunghie sigur!

      Ștergere
    3. Ordonanta de Urgenta a fost discutata numai in prima lectura, inca nu are toate avizele !

      Ștergere
    4. NUMAI pentru Huhu,..proiectul are un Aviz Favorabil cu Observatii si Propuneri , nr.43/10.02.2021, din partea Presedintelui Florin IORDACHE..!!

      Ștergere
    5. Domnule G. Olescu (o vorbă din popor), când ești prost stai dracului în banca ta. Numai că tot o vorbă din popor spune că prostul până nu e și fudul, nu e prost deajuns. Din partea mea poate să-l ia (și chiar îmi doresc) și să-l ducă unde a dus mutu iapa (ajungem tot la popor). Pentru că acest popor s-a săturat de lepre și leproși. Locul lor este la Tichilești în Tulcea, nu în Parlament, nu la Palatul Victoria, nu la Cotroceni. Cine merită respectul românilor și face ceva pentru ei [nu înghețări și tăieri (sporuri) de pensii și salarii] să rămână, cine nu, le punem la dispoziție cele 6 bilete de călătorie pe care nu le folosește aproape nimeni, au valabile vaucherele de vacanță de anul trecut și le urăm ședee plăcută și permanentă în Stațiunea Tichilești.
      Ați uitat de scandalul Piranha 5, Damen, Esper – Raytheon plus alte 3 programe la fel de grave (a se citi presa).

      Ștergere
    6. @Viorel. Nu stiu cine este prostul ala fudul. Poporul nu s=a saturat de lepre, altfel punea de o revolutie. Nici militarii pensionati nu s-au saturat, altfel faceau ca in Donbas, puneau mana pe arme si daramau regimul asupritor.

      Ștergere
    7. Domnule G. Olescu, prostul ăla fudul este în primul rând cel specificat de dumneavoastră la sfârșitul comentariului de mai sus și care trebuie să fie săltat cu cricul fiind ciuruit de acuze penale, urmat apoi de parte dintre cei specificați care își bat joc de popor.

      Ștergere
    8. Prozatorule,
      Guvernul ucrainean pro rus a picat pe Maidan nu la Dombas...

      Ștergere
  28. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Olescule la-ai uitat pe Cioflina sau el nu se pune ca ti-a fost comandant?

      Ștergere
  29. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  30. mesaj ,Ganditi va rog pozitiv ...! totul va fi bine !

    RăspundețiȘtergere
  31. Oleacă de anestezic de la Mircică......
    http://sindicatulcmd.blogspot.com/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce anestezic? baga daogaru canepa direct cu frânghie de aia cât parâma

      Ștergere
  32. Domnul Col.(r.)dr. Mircea DOGARU iar se laudă pe blogul SCMD cu Victoria obținută la Tribunalul București în Dosarul nr. 24608/3/2020 împotriva Inspectoratului de Poliție Județean.... Îmbucurător este faptul că are curajul să menționeze: „Termenele de apel, pentru parati, sunt stabilite la 10 zile”. Domnule Col.(r.)dr. Mircea DOGARU, v-am citit pe puțin 50 de dosare, unele câștigate altele pierdute la Instanțele de judecată din Tribunale (au mai rămas să vă citesc dosarele depuse la CEDO sau în alte țări din UE../ la mișto), după care m-am dus pe Portalul Curților de Apel să văd rezultatul în dosarele respective. În 99,99% din cazuri ați dat rateu și atunci cu ce vă tot lăudați și criticați ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dosarele nu aveați cum să le citiți poate doar soluția pe scurt. Modul de judecată este neunitar în România, lucru cunoscut de orice cetățean cu minime cunoștințe juridice. Faptul că a postat această reușită se datorează schimbării modului de abordare. Ieri la Tribunalul București Sectia a VIII-a în dosarele 32982/3/2020 și 26870/3/2020
      Nu numai că au recunoscut calitatea procesuală activă a SCMD dar au dat și câștig de cauză pe HG nr. 1/2017 pt. emitere adeverință de către angajator.
      Cel mai important este câ în dosarul 32982/3/2020 contestatorul este trecut în rezervă în anul 2015, iar în celălalt dosar contestatorul a trecut în rezervă după 2017.
      Deci dacă se vrea, se poate !

      Ștergere
    2. @teo
      Ce este atat de greu de înțeles pentru voi că o hotărăre de guvern nu poate modifica compoziția soldei de funcție reglementată prin lege, respectiv prin OUG nr. 1/2010 si L 285/2010?
      Vindeți speranțe deșarte pentru naivi.

      Ștergere
    3. Domnule Teo, fidel membru scmd si epigon al lu' doftor mircica...
      Daca Daogaru castiga ma inscriu in scmd si platesc si cotizatie de 10 lei/luna.
      Mai mult, daca Daogaru si Monica lu' Caloian castiga, chiar fara sa ne cunoastem, platesc o masa, cu de toate, oriunde vreti in tara noastra.
      Oriunde si oricat costa - stabilim data si locul care va convin.
      Si sunt om de cuvant.

      Ștergere
    4. Amabilul a zis oleacă mai sus :
      Ce este atat de greu de înțeles pentru voi că o hotărăre de guvern nu poate modifica compoziția soldei de funcție reglementată prin lege, respectiv prin OUG nr. 1/2010 si L 285/2010?
      Vindeți speranțe deșarte pentru naivi.
      DAR , av. Valică a zis şi el :
      SPERANŢELE SUNT MARI , numai dacă se formulează obiectul pretenției în temeiul L 223 art. 60 cu 1 ,coroborat cu L 80/1995 art. 9, lit. a)în refer. la HG 1/2017 + L 284/2010
      Nimeni din ce ştiu eu nu a legat de speță L 80/95 care împuternicește HG -ul la majorări de solde/salarii.
      IOSIF vasile , i-a aminte pt. APEL la aceste detalii.
      SUS SPERANŢA !


      Ștergere
    5. Da, cuantumul soldei de funcție se stabilește prin hotărăre de guvern, dar definiția si compunerea soldei de funcție sunt stabilite prin lege.
      Guvernul era in regulă dacă prin HG nr.1/2017 stabilea doar că solda de funcție , în definiția și compunerea din 2017, nu putea fi mai mică de salariul minim.
      Nu putea prin sintagma, fără alte sporuri,să modifice structura soldei de funcție stabilită prin lege... încă din 2010.
      Judecătorii care dau hotărâri neconforme cu legea nu realizează că dispozițiile legilor salarizării din anul 2010 sunt de actualitate și în prezent. Fac confuzie între cuantumul soldei de funcție și structura ei.

      Ștergere
    6. Domnule Teo, îmi cer scuze pentru că m-ați înțeles greșit. Când m-am dus pe Portal să caut Dosarul (știați la ce mă refer dar ați vrut să mă contraziceți ca umplutură pe comentariu) m-am referit la nr. dosarului, respectiv Dosarul nr. 24608/3/2020 (ca ex. judecat la Tribunalul București), dacă apare și la C.Ap.București și ce Hotărâre a dat. Mă interesa și subiectul (dacă era prezentat ca și în unele cauze) dar în primul rând Hotărâre. Aia contează. Comparând Hotărârile date de Tribunale (pentru mulțumirea dv. să spunem 90% favorabile), la Curțile de Apel în procent de 99% ați pierdut mai toate procesele.

      Ștergere
  33. @Tudor, sincer va zic la toti camarazii ca actuala guvernare nu va taia absolut nici o pensie speciala, chiar si in conditiile concurentei cu PSD, care a depus un proiect de Lege de taiere a acestor pensii speciale, la misto de fapt si de ochii electoratului, stiindu-se ca CCR va respinge orice incercare legislativa pe aceasta tema! Asa ca fostii nomenclaturisti, fripturisti, arivisti securisti sau muisti sa stea linistiti in fata jocurilor de glezne caci, incepand de azi si pentru inca 20 de ani incolo, nu se va face nimic, iar @TUDOR are dreptate cu ce zice ca e intesat Parlamentul si in toate partidele cu ei! De fapt, tinta sunt pensiile militare si cele civile mai rasarite, dar care vor ocoli pensiile babane ale protejatilor din mafiile politice din toate regimurile, doar ,,prostimea si dobitocimea'' avand de suferit! TRADUCERE: Prostii si fraierii care se duc sa voteze vor fi atacati la pensii, poPULIMEA!
    PS. Mi-e dor de camerele baracilor din Peninsula la Lumina, de la Canal, unde trageam pe cosor prospaturi obosite de altii, in paralel cu vermut rosu, sa nu se prindă lătăuții alpiniști in perucla ghebosului cârn, apoi fumam Cărpăcior de la gâgăncile locale la supra pret, dar fiind de Sf. Gheorghe sau Cimișoara, si uneori dormeam in depozitele de pamant, trantit de noptile pierdute cu inșurubările intre punțile motoare cu rosu pe gheare!

    RăspundețiȘtergere
  34. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  35. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  36. Speranța noastră, Șoșoacă exclusă din AUR?😂

    CE NE FACEM??????

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Se duce la F&M pe filiera indirectă.

      Ștergere
    2. Va fi independenta.
      La cat este de maaaare face singura cat un partid.
      Se pare ca vrea sa se inscrie in UDMR ...

      Ștergere
    3. @ Prietena mea , d-na senator Daniela Sosoaca nu este membra AUR
      Important: Diana Șoșoacă nu se numără printre fondatorii AUR, ci este membră în Partidul Neamul Românesc, fondat de Ninel Peia. Ea a intrat în Parlament candidând pe listele AUR în urma unui protocol de colaborare semnat între Partidul Neamul Românesc și Alianța pentru Unirea Românilor.
      Este o puternica sustinatoare a drepturilor si doleantelor pensionarilor militari in special ale aviatorilor.
      Asa ca
      @M si altiii "m" putin respect, este parlamentar roman si -nu este hot, ca altii.Ati inteles mistomediocrilor?

      Ștergere
    4. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    5. Eeee mare lucru! Se intalneste cu gabitza si cu CFI in Gara de Nord si rezolva ei.
      Nu va panicati,nu disperati!! Exista viata si dupa Shoshoaca 😄😄😄

      Ștergere
    6. @Tehnocrat

      Cred că nu ați vorbit serios cerându-mi respect pentru Șoșoacă!
      Respectul nu se câștigă la vot ci prin ceea ce face. Postarea parangheliei la care participa nu prea îmi inspiră respect!

      Ștergere
    7. Cam tarziu au dat-o afara din A.U.R.Cum naiba sa strecurat in partidul Neamul Romanesc? In afara de faptul ca are gura mare ,nu vad nimic ce ar putea-o recomanda
      ptr.a fi senator.A recunoscut ca si dumneaei si sotul au primit "sute" de amenzi ,dar a concluzionat: "cine le plateste?";nu poarta masca desi este obligatoriu si a mai tras si un chef zdravan cu trupa de soc, fara a respecta nici un fel de reguli(dans,probabil ceva limbi in zone mai retrase,e.t.c.) Ca sa vada toata prostimea a si transmis-o online.Merita o cafteala cum au luat-o tiganii petrecareti anul trecut.Sunt curios daca politia sa autosesizat.Masuri trebuie luate si facute publice.

      Ștergere
    8. Ceeeeeee?
      Domnul Fenechiu, liderul de grup parlamentar PNL, a inceput discutiile cu Sosoaca pentru a o recupera in grupul liberal???? Asa, intre avocati!!!!😂😂

      Ștergere
  37. @Leonard, omul hazard, Daogaru i se fâlfâie ca paru' de pe vremea cand domnea Pulea Spătaru, cu ștanga inmuiată in izmene mimând orgasme si teatral din prepuț gemând se screme, si-i tot trage din proteze ca o noua victorie o sa bifeze in instantele de judecata, in care pierde la procese tot bucata cu bucata, in fapt avand caderi de glicemie la cotizatii de nu mai are bani sa-si plateasca avocatii, sau rașpinca sa-i inmoaie azi grătărelul ca opinca, caci huzurul de altadată s-a topit, nene, ca gheața că a fugit puiul cu ața si cotețul si-acum linge făcălețul!!!

    RăspundețiȘtergere
  38. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu vă asteptați la alegeri anticipate. Actuala Constituție a consolidat schimbarea guvernării făra anticipate.
      In 30 de ani s-a dovedit că militarii nu stiu să mânuiască arma votului.

      Ștergere
    2. Votul!
      În data de 06.12.2020. data alegerilor parlamentare, din 18 milioane de votanți, 12 (douăsprezece) milioane - dintre care foarte mulți pensionari, AU STAT ACASĂ - lenevind, plictisiți, decepționați, deziluzionați sau poate sărbătorind ori alte motive. Din cei 6 milioane care au fost la urne (cu aproximările și redistribuirile ulterioare), cam 3 milioane au votat cu AUR și PSD, iar alte 3 milioane cu PNL, USR+, UDMR.
      Ce-a făcut kwi cu VOTUL? Practic, o minoritate formată din alte minorități (pnl, usr+, udmr și minorități, altele decât unguri) reprezentanții a doar 3 milioane de oameni - „guvernul meu” conduce destinul unei țări și a 19 milioane de locuitori.
      În cazul în care la alegeri a fost doar 1/3, iar 2/3 nu, întrebarea care se pune, ESTE parlamentul LEGITIM?
      Cu atât mai mult, Este guvernul LEGITIM?
      Care vor fi CONSECINȚELE? Vom vedea.

      P.S.
      Dacă măcar 1 milion de pensionari ar fi ieșit în plus la vot, mai aveam discuția asta? (și să nu spuneți că au fost toți speriați de Covid)
      Dar VOTUL ... STS ... contează? vă mai amintiți cum s-a oprit PMP la 4,99%

      Ștergere
    3. Puterea are Majoritatea in CD !
      In Sedinta de plen de astazi, au fost RESPINE 40 de initiative legislative, iar Opozitia are cu 40 de voturi mai putine..!

      Ștergere
  39. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Corect. Mi se pare printre puținele persoane raționale, care susține normalitatea.

      Ștergere
  40. Doamna Șoșoacă a fost EXCLUSĂ din AUR din caua nerespectarii disciplinei de partid si initiativelor personale, care au pus intr-o lumină nefavorabila onoarea partidului, incalcand statutul partidului in ceea ce priveste comunicatele si atitudinea publică, toate intrand sub incidenta sanctiunilor extreme, pana la excludere!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pleșoianu a dat-o în fapt ca o veche susținătoare a USR, iar Mircea Badea ca o admiratoare a Codruței anticonstituționala.

      Ștergere
    2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    3. @Petrut
      Intr-adevar ... e o voce.
      Am remarcat dupa behaieturile de la ultima chermeza.

      Ștergere
  41. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  42. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  43. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  44. Akord@nu te mai mira ca ramai contorsionat.


    RăspundețiȘtergere
  45. D-le PETRUȚ(Dr.medic=?) = pensionar militar sau civil..?,(promoție 1986(?): pt. că.. contractele pe 9 ani se semnau după admitere..?); dacă aveți pensie militară,putem schimba idei, pt.că.."nevoia"(!)..m-a făcut..și doctor "în pensii militare".!(mai ales ale medicilor militari= care au un "anume"..specific.?!="permițând"
    .."gânditorilor" politico-financiari din structurile M.Ap.N.-ului să..:"ciupească"= în clar:= SĂ FURE = din pensiile noastre și din: SOLDELE LUNARE BRUTE stabilite în baza legii 138/1999..!
    ..dacă simțiți nevoia schimbului de idei..calea e deschisă..!
    ..în rest sănătate și să ne.."citim"..cu bine..!

    RăspundețiȘtergere
  46. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  47. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  48. Care are Vana are ...care nu are ..nu are...! sta asa ..stati asa...!

    RăspundețiȘtergere
  49. Am fost azi la Bncomat să iau GĂIȚARII ȘI CÂND AM BĂGAT CARDUL S-A DĂRÂMAT ZIDUL .
    A căzut pe mine .Am ieșit dintre dărâmături ca de la atentat .
    Am rămas și fără card și fără bani ,tot belit pe față cu hainele rupte .Dezastru .
    Un bou a zis că eu am fost teroristul .Am fugit după el și când era să pun gaba pe el a sărit în Bahlui .Apa avea 15 cm .Am aruncat cu o tonetă de bilete în el cu tot cu vânzătoare .Urla aia ca la balamuc .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    2. Ba are petrutule are mare relevanta mai ales pt tine.
      Pana la urma esti doctor sau...ai fost la doctor? sau...du-te la doctor!
      Vezi ca il ai in fata ta pe "tehnocratul vandalul" de mana cu shoshoaca.Ei saracii nu stiu ca trebuie sa mearga la psihopupu

      Ștergere
    3. @Petrut
      Mulți s-au cacat în drum și au fugit în tufe .
      Dacă te-am întrebat un lucru foarte simplu din domeniul în care te lauzi, răspunzi nu faci ABUR.
      1.)O armă de foc lasă invalidități permanente la nivelul membrelor și articulațiilor .
      2.)Se poate expertiza plăgile după armele de foc pentru că nu se închid decăt foarte greu si se infectează mereu datorită reacțiilor chimice produse în urma exploziei încărcaturii.
      Nu îmi cumpăr OAIEșiȚAP. Am CERB în Crossmaglen UK.

      Ștergere
  50. Pe B1

    Sporuri halucinante de 200% în Apărarea Națională!!!


    Nimeni nu zice: ce mișto, haideți să ne facem militari!!! 😂

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. s-a rasuflat mares,ca nu s-a putut abtine.Dar nu le-a spus ca pentru el s-au dat telefoane cu duiumul si au cazut 3 guverne
      daca vb aia de col de jandarmi care a totalizat 800 de ore suplimentare in ultimele 6 luni sau de sefii din politie care nu scapa nici o zi libera sa nu mearga la seviciu pt "lucrari urgente" bineinteles doar in scripte parca nici nu ma mir...dar e numai pentru unii.Intreaba mares ca el stie toate portitele de eludare a legii...bani sa iasa!!

      Ștergere
    2. Y,
      Atentie la ora postarii...��L-au dat afara din carciuma de la Autogara Bartolomeu și-și reia munca de scris trol!

      Ștergere
    3. Basca faptul...ca m-Alul Nu are Liceul Militar si Scoala de ofiteri....!!

      Ștergere
  51. Draftul oug cu taierile are cinci pagini. Ma bucur ca au taiat transportul la studenti, aia care la 2 saptamani, dupa ce PSD a dat o lege ajutandu-i practic sa se duca acasa gratuit sau la jumatate, ei au iesit cu #Rezistii in strada, sustinand geaca rosie sa cada guvernarea! Merita sa le ia mai multe pentru ifosele lor politice, si iata ca li s-a infundat cu cei pe care ii sustineau! Daca cititi restul de draft, va puneti mainile in cap, sustinatorii liberalilor, de nu o sa-i mai votati cat o sa traiti! Ce v-ati dorit, aia aveti! Este ca merita sa-i pupati in gur de bucurie?! Ehei, si asta-i doar inceputul, iar conform noilor modificari din Constitutie, nici nu pot sa fie dati jos de la guvernare, asa ca 4 ani suntem toti la mila lui Dumnezeu din cauza acestor votanti, dusmani ai poporului!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    2. daca ati inceput s-o "ardeti" toti cu "s-avem credinta" si cu "mila lu' mniezau" e de rau dar rau de tot.Il doare'nc.r pe 'mniezo de durerea lui CFI sau a noastra,Ete na! cine va ajuta .Mai bine mergeti la tembelul ala de teodosie ca iar a blocat circulatia in Constanta...si vrea si maine si poimaine ca s-a dedulcit iarasi la banet mult...Ala va da bani baaa nu 'mniezo.'Mniezo va da ceva in...sa nu va cada chilotii:))
      La Allahu akbar ati incercat? Incercati ca va da imamu cat nu duceti
      naivilor!!
      PS Io cand raman fara insulina bag doua rugaciuni la festila si poc!! cade flexpenul! gata cutia cu 5 stilouri moca

      Ștergere
  52. PETRUȚ:( din motive "editoriale"
    mă voi adresa: tutuind,ca la americani)..: la "ureche", eu aș fi pus:..".."..!( ghilimele)..!
    ..cât privește "alegerile antici pate", stai blând,..că cineva, aici, acum câteva zile scria că: unii: cu mâna "stângă" dau,iar cu mâna "dreaptă"..taie, ..ceea ce: logic: spune aproape în clar că cele 2 mâini aparțin unui "trup",pe care stă un "cap"
    ..care ORDONĂ..ce..și..cum..: în țara "noastră".!,adică, în clar, orice ai vota..e..joc: win-win ..!= pentru același "cap..!!

    RăspundețiȘtergere
  53. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Domnule Petruț
      Vă pun o întrebare în calitatea de medic militar și ați afirmatcă ați văzut multe și vă rog să-mi răspundeți cu DA sau NU.
      Un foc executat cu o Armă de asalt - Pistol mitralieră la o distanță de 3 cm ,cu un cartuș de manevră posibil și cu glonț care a lăsat urmări grave în branțul și antebrațul măinii drepte cu imposibilitatea folosirii policelui drept datorită dispației din palmă a tot pănă la oase = SE CONSIDERĂ INVALIDITATE PERMANENTĂ ???? DA sau NU .
      2.) se poate expertiza o plagă de 1 metru ca fiind urmarea unei arme de foc =DA sau NU .
      Cu respect

      Ștergere
    2. Dom Petrut pe mine nu m-ai convins ca ai fi medic.Nu ca ar trebui sa convingi dar se simte ca ceva e "putred" in Danemarca...dar rau nu gluma.
      Numai de bancuri se tine huhu, are un taleeeent:)))

      Ștergere
  54. Y:..: PSD având 34 % voturi,după redistribuire,dacă VOIA SĂ GUVER NEZE țara,se ducea peste JOHANNIS..la "Cotroceni"..cu o propunere de..guvern..!,..și GUVERNA..!!!
    Dar "scenariile" sunt altele..!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri

    1. Nu pot să vă contrazic, deoarece chiar eu am mai afirmat aici pe blog că „PeSeDe-ul” este mână moartă în parlament, iar ciolacu este pe post de jolly joker.

      Ștergere
    2. Doctore,

      Multi se cred Kordaci, imparati si kiar doctori!

      Ștergere
  55. Din ce declara Dna Șoșoacă, sefii AUR sunt cu #Rezist USR si PNL, in afara de presedintele partidului, toti fiind vanduti dreptei politice, șucăriți ca Dna Șoșoacă critica guvernarea. De fapt ea este din partidul Neamului Romanesc, original la bază, ceilalti fiind de orientare liberal-userista... Este ca mana lui Iohannis este luuunga?! Mai ramane ca Ciolacu PSD sa faca epurarile impuse cu greii patrioti ai PSD, si Iohan-dreapta au executat la fix ordinile pe filiera venite de la Soros baci de a distruge total stanga politica, aici socotindu-se si voturile tradatorilor de tara si natie impotriva bunastarii si prosperitatii si ruinarea Romaniei! Dumnezeu sper sa-mi dea zile destule sa vad si separarea regiunilor istorice ale Romaniei, ca in fosta Yugoslavie, in timpul mandatului lui Iohannis, asa cum suna trompetele europene si sorosiste! Hai sa le multumim cu flegme generoase intre ocarine tuturor tradatorilor de neam si Tara!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. da p'astea de unde le mai stii CFI-ule.Ai vorbit si tu la telefon ca tehnocracu'?
      Mare dreptate are @Alex!!
      Gata plec definitiv. Pe aici sunteti prea multi si prea importanti pentru mine
      Ma duc sa-mi vad de zilele mele intre oamenii simpli
      @ Mares(prima data cand scriu cu litera mare dar e o exceptie facuta din mila)
      Nu uita!! .Scriu a treia oara pt ca vad ca ai soriciul gros...(ma asteptam)

      @mares
      Vezi ca ai de postat ultima functie pe care ai indeplinit-o.M-ai intrebat, ti-am raspuns in amanunt.Am raspuns provocarii tale de prost gust.
      Au trecut 24 de ore si taci...in papusoi.Te-am avertizat ca eu imi postez functia dar sa nu te faci ca uiti sa raspunzi la fel.Esti om de cuvant sau taci doar ca....?
      Astept inca 24 de ore sa vad daca esti om de cuvant si nu doar....

      Nu raspunde n-am sa mai deschid site-ul

      @Huhurez
      numai de bine si succes!👍

      Ștergere
  56. Stimati camarazi, nu va mai agitati... acusica vine primavara, apar floricelele, inflatia creste, albina incepe sa zbarnaie, preturile se umfla, ghioceii se inalta, pensiile scad....Fiti fericiti!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Lasã,d-le,cã apare stefia,urzica şi alte plante sanatoase, fãrã E-uri,fãrã a fi stropite cu fel de fel de Pesticide,ierbicide etc.
      In ce priveşte inflaţia,la noi,la pensiile militare,avem inflaţie încã din 2017.Am atras atentia, atunci,cã în câţiva ani vom fi trecuti in zona A.S(Asistaţi Sociali).Vor rezista cei care au ieşit începând cu 01.01.2016,dar nu mult.Orînduirea cea...bla,bla,bla,ne vor pregãti mari surprize.
      Nu va culcati pe-o ureche cã nu vor sta
      mult la putere,vor stã mult şi bine! Nu mai avem opozitie,ci mimatori(n-am gãsit ãla rimã).Aşa cã...sa dormim
      în pace,ţara gl.ne face(în rrezervã),cã doar nu Costã nimica,nu?

      Ștergere
  57. PETRUȚ: 1..ești,probabil,mai nou AICI,pe blog,..!
    ..în anii: '80, eram deja medic,nu semnam contract după absolvire ci după admitere în IMM,deci sunt "promoție"..mai mare decât tine..!( cred că ai fost "contemporan" cu prima serie de studente la IMM..!)
    2...jocul "win-win" e câștigat de "aripile" PUTERII: "stânga" și "dreapta"(văzute și nevăzute) de pe "scena" politică..din '89 ..încoace..!(cam ăsta e cadrul despre care "vorbim"..!)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Călin Mihai... Petruț nu este nou pe site sau blog... Doar pseudonimul sau numele Petruț este nou...
      Cred ca este chiar mai în vârstă decât mulți de pe aici... 🤣

      Ștergere
  58. PETRUȚ: cine era DECAN la IMM în 1980,toamna,când ai semnat contractul..?

    RăspundețiȘtergere
  59. @Acord 75, nu-ti da branci sa dispari din peisajul stangist, ca sa te retragi in acela din dreapta #Rezist, cand aici intre proletari si militari nu sunt latifundiari si miliardari burdusiti in poznare si la sertare si care, cu mai pardon, nu sunt din carton cu gudron, asa cum sunt useristi-liberalii super bogati si colorati si in găoz precum papagalii, pentru ca provin din toate partidele, ingrosand randurile cu scursurile: si nazist-national socialiste, si neofasciste, si legionare si userist lăbarale- toate anti nationale, si care se tin târâș-craci dupa doctrinele lui taica Soros baci, cu laba intinsă blană sa primeasca pomană de carici numarati in arginți de calici ai tradarii romanilor si ai Tarii!! Invata de la maica Istorie ca stanga va ramane vesnic in glorie, pentru ca n-a permis exploatarea sclavagista, cum o practica cea capitalista, de kăkat, in care oricine a chicat si calcat in fața Lui Dumnezeu a cazut in mare pacat! La drum lung nu se zice, niciodata, ,,calatorie sprancenata,'' ci doar atat: ,,Opreste-te si uita-te innapoi, inca o data, sa vezi daca se merita sa parasesti locul in care ti-a trait viata toata!''

    RăspundețiȘtergere
  60. Legendarul MAXX: legat de infirmitate mâinii drepte prin împușcare,cel mai indicat ar fi să mergeți la un spital militar,policlinică militară sau la un cabinet medical de unitate militară din zona în care locuiau și să vorbiți,de preferat cu un chirurg militar sau cu un medic militar de unitate,care au NORME mai noi: în vigoare..ACUM,privind: BAREME MEDICALE..și BAREME privind gradele de invaliditate în diverse situații lezionale, boli invalidante,etc.
    Un medic ieșit din sistem mai demult,nu poate să știe care e situatia încadrării în baremele actuale a unor boli.!
    Ar mai fi o variantă:să ajungeți la un cabinet de expertiza capacității de muncă, chiar și civil,care are acces la BAREME de încadrare în grade de invaliditate..etc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Domnule Calinmihaib
      Sunt operat de 4 ori de cei mai buni chirurgi plasticieni din țară .Toți au greșit după ce mi-au deschis brațul și antebrațul .
      Mâinile cu anexele (degete,etc ) sunt foarte complexe nimic nu este comatibil cu altceva .Nici stănga cu dreapta la aceluiași individ .
      Baremele sunt altceva față de ce am cerut să-mi fie explicat .

      Ștergere
  61. Ca sa dea un exemplu de "tocare" bucata cu bucata SA INCEAPA CU PENSIILE MAGISTRATILOR si atunci ii cred !! Citesc si ma crucesc cand vad pozitii ca cea cu retragerea OMM !!! Dati-le idei ca daca va fi o exceptie se poate aplica la toti maine poimaine. Vedeti cum se intoarece impotriva unora legea data de oprea in 2015 ? daca facea o lege buna alta era situatia acum...

    RăspundețiȘtergere
  62. BUREBISTA: nu știam, dar am luat că reper data semnării "contractului,care pe "vremea" mea se semna după admiterea din vară,care daca e adevarata data afirmată,am adăugat durata de 6 ani a facultății..!
    Eu sunt..: "anterior"..datelor lui "PETRUȚ"..!
    ..și sunt din "aluatul uman" care încă mai crede..în buna-credință..naturală,a oamenilor nepervertiți..de "ambiții" deșarte,..bani..și "SOCIETATE"= care se "încăpățînează"..să mă contrazică..!

    RăspundețiȘtergere
  63. Va dati seama, ce prosti, ce slabi, suntem si am fost? Si astia nu ne vor slabi, pana nu ne desteptam?

    Stimati colegi! Ia spuneti-mi voi mie, cand eram activi, de ce am bagat capul in nisip si nu am pus mana pe arma, pt. acordara si militarilor, a acelorasi drepturi si libertati fundamentale si constitutionale, precum cetatenilor civili? Pt. ca de exemplu, Constitutia garanteaza inclusiv militarilor dreptul la ... greva. Dar noi ce PLM am facut, cand Constitutia ne garanta acest drept, o lege interna ni-l interzicea? Am bagat capul in nisip, este? La fel si cu celelalte drepturi: de a candida - este garantat de Art. 21 din Declaratia Universala, oricarui cetatean - inclusiv militarilor. De libera exprimare, de manifestatie, apartenenta sindicala sau de a fonda o forma - sunt drepturi garantate de Constitutie s.a.m.d.

    Nu doar ca am bagat capul in nisip, complacandu-ne intr-o mocirla a incalcarii unor drepturi constitutionale pt. militari. Dar multi dintre noi, din ignoranta sau din exces dictatorial, au incurajat incalcarea drepturilor si libertatilor constitutionale si fundamentale pt. militari. Ia ziceti? Nu te ameninta CI-istul sau comandantul sau esalonul superior, daca cumva indrazneai sa iti revendici ca militar, drepturile fundamentale? Ba da si inca cum!

    Eu va spun! Pana NU ne revenim din mentalitatile inchistate si pana NU actionam pt. respectarea si pt. militari, a acelorasi drepturi si libertati fundamentale ca pt. cetatenii civili, astia ne vor decima fara scrupule.

    Voi ca dati seama in ce situatie sunt militarii romani? Cum sa ai mai ca militar, drept de sindicat garantat de Constitutie, iar tu legislativ sau executiv, te pisi pe Constitutie si interzici dreptul la sindicat militarilor?

    Realizati galeata? Dar slabiciunea noastra? Treziti-va la realitate si schimbati metoda de riposta! Sau daca nu, terminati cu smiorcaielile pe FB si pe bloguri. Militarii NU au nicio sansa de a fi respectati, pana cand nu pun mana pe arma, si cer elementarul: drepturi constitutionale egale cu rromii, cu politicienii, cu zidarii, cu ale calailor care isi bat joc de armata! Fara compromisuri!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stimate camarad, cand eram activi si daca ne adunam intr o bisericuta , sa ne fii cerut drepturile care zici, iti spun in mod sigur ca dupa 50 m de mers nu mai aveai pe nimeni in spate.Alin

      Ștergere
    2. Domnule G. Olescu. „Constitutia garanteaza inclusiv militarilor dreptul la ... greva. Cand Constitutia ne garanta acest drept, o lege interna ni-l interzicea?”
      Constituția României art. 43 (dreptul la grevă) pct. (1) Salariaţii au dreptul la grevă pentru apărarea intereselor profesionale, economice şi sociale.
      (2) Legea stabileşte condiţiile şi limitele exercitării acestui drept, precum şi garanţiile necesare asigurării serviciilor esenţiale pentru societate.
      Cum înțelegeți dumneavoastră conținutul Legii nr. 80/1995 cu modificările și completările ulteroare, respectiv prevederile art. 28 lit. (a-c), 29 lit. (a-h) și 30 pct. (1) și pct. (2) lit. (a-b) coroborat cu conținutul art. 43 pct. (2) din Constituția României (prezentat mai sus), în special „Legea stabileşte condiţiile şi limitele exercitării acestui drept”. Poate greșesc, dar după mintea mea de Sof. deduc (,) că, însăși Constituția României dă dreptul emiterii unei legi (gen Legea 80/1995) prin care să ne limiteze aceste drepturi. Mai concret, pentru militari limita la grevă este 0 (zero). Condiții de desfășurare, 0 (zero).

      Ștergere
  64. Hai, curaj, ostasi! Arma in mana cine mai poate, pancarta in cap cine e rablagit!

    Ordin de actiune! Drepturi fundamentale egale pt. militari, la fel ca pt. Barna, Iohannis, Turcan, LOV, Florin Salam, Cretuleasca, Hunor Simona Senzual si Monica Tatoiu! Fara privilegii si fara discriminari! Fara apartheid!

    Asta este singura metoda de reusita! Celelalte sunt prostii!

    RăspundețiȘtergere
  65. Cat mi-as dori sa fiu de partea dreptei, nu as putea, si asta din cauza ca, pentru o generatie cel putin, aceasta dreapta este compromisa total de personajul malefic si dual, Petrov-Băsănău &comp, acest turnator ordinar si dusman al romanilor, un individ viclean, pervers si periculos, la fel ca si toata sleahta de care s-a inconjurat sa ne jupoaie de elementele valorilor democratiei, compromitand-o total, instaurand haosul politic, haosul din magistraturi dar si de peste tot in societate, iar continuatorii acestui basism rasist, fascistoid si cretin perpetuand sa distruga sistematic si cu ura tot ce-i romanesc si Romania! Ca si Hitler, Stalin si alti dictatori, turnatorul Petrov s-a folosit, acum continuand sa se foloseasca liberal-useristii, de oameni naivi si inchistati in cojile fixismelor, de semianalfabeti functional, de fosti nomenclaturisti ratati, cei cu probleme psiho emotionale si clienti ai spitalelor dotate cu camasi de forta si medicamente neuroleptice, de pleava intregii societati, fara coloana vertebrala, dusmani ai patriotilor... Cum sa fiu eu in gasca Monicacăi Morcovei, Mooei Woodrea, Cocoșel Ciordel, Raluca Muianu, Boboc Boloboc si toata turma de bovine, multi regasindu-se azi in PNL-USR, toti cu averi uriase de pe timpul cand furau bugetul tarii cu camioanele, sprijiniti de magistraturile corupte si de partea lor? Da, PSD m-a schilodit la pensie prin cretina Lola Fiola, Fifor, Dragnea si alti cretini, dar nu mi-au dat sentimentul de voma a acelui basism neiertator si cumplit, ca si in aceste zile de austeritati fasciste, pentru ca PSD a gresit urat doar cu o parte a societatii, sistemul de aparare, ordine publica si securitate natonala, deci nu cu toti romanii, si asta din cauza ca in realitate au avut motivatii serioase s-o faca din cauza pensiilor uriase ale unor grofi si gusteri cu epoleti sau din magistraturile din aceeasi oala cu acestia. Fara stanga politica, Romania ar sucomba sub presiunea nazismului de stat al dreptei, care deja si-au aratat coltii plini de venin, chiar si impotriva propriilor alegatori, si nu-i de mirare ca maine poimaine toti cei care nu se aliniaza doctrinelor lor sa fie adunati in lagare de concentrare, si chiar de exterminare, decimati in masa doar cu un virus mortal, asa cum este la moda acum pe toata planeta, din partea dreptei intesata de ocultele mondiale... Fara stanga, Romania va piere ca natiune, neavand cine sa apere valorile nationale, crestinismul si familia traditionala! Ce bine ca nu ma numar printre tradatorii neamului meu romanesc si nu m-am lepadat de patriotism si crestinism!

    RăspundețiȘtergere
  66. Acord@
    Pãi,ce faci,d-le,abandonezi lupta in plin rãzboi? Militarul lupta pânã la capãt! Deocamdatã astea sunt armele cu care ne luptãm.
    Cineva spunea,cîndva:"Razbunarea cea mai cruntã,este sa-i arati duşmanului tãu cã eşti mai bun decât el".
    Hai,fii profesionist,ce......

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. El e_vita sa ne spună cum sutele de elicoptere veneau de pretutindeni noaptea, multe la joasa altitudine si pe trecători...
      Oare erau ele ekipate cu sisteme de navigație digitala si IR, in 89, pt a putea zbura noaptea si încă prin munți!
      Elicopterele zboară de principiu VFR...nu instrumental.
      Dar...bine ca nr raketelor a fost finit...ca mai lansau si azi!

      Ștergere
    2. @Mares
      Atât de mult îți place și d-tale să ricoșezi de la subiect...de numai...numai!
      Lasă-l în pace pe @akord că nu pleacă...decât dacă este indisponibil medical.
      Mă deranjează susținerile unor bruiați în 1898. Nici acum nu au realizat că diversiunea cu ținte aeriene false venea din exterior.

      Ștergere
    3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    4. @Leonard
      Asta este varianta diversionistă îi criminală susținută de o parte a DIA care s-a angajat, alături de forțele străine, în lovitura militară . Cu ce mama dracului de tehnologie putea DSS să pună atâtea ținte pe cerul Patriei?

      Ștergere
    5. @huhu
      Cateva racheto-modele pline cu foite de staniol desartabile si niste curenti ascensionali puternici genereaza tinte de nu le poti numara...

      Ștergere
    6. Huhu,
      Mie îmi place sa las prostii batrani in pace, însă xand tu lansezi 10 bucăți fata efect si insiști ești doar idiot!
      Printre glume, tu ia de bu ce am scris eu cu navigația El iarna, munte, Noapte. Si altora le era morcovu însă ăștia s-au destrăbălare. Au rămas fără Ra, rusii nu neau mai dat și unitățile au fost desființate xa se saturasem de mașină de antrenament unde era Kordakul administrator...

      Ștergere
    7. MAESTRE ,
      Cred că omul știe cel mai bine ce și cum.
      vezi link-ul
      http://presamil.ro/wp-content/uploads/2020/12/Ziar-51-52.pdf

      Ștergere
    8. Xman,
      Aia sunt reflectoare poliedrice se folosesc pt mascare, inselare, însă la asa ceva ortacii lui Kordac kiar nu cred că au pus boticul...

      Ștergere
    9. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    10. @Huhurez
      Cu sanatatea sunt bine,nu-s probleme
      Mi-e sila de ineptiile pe care le debiteaza unul pe aici spunand prostii dupa prostii.Culmea!!...si cu convingere
      Deocamdata are deja mai mult de 48 de ore de cand ii soma pe altii sa-si publice ultima functie avuta,spunand ca va face la fel cu cea obtinuta "prin concurs" fara sa-i ceara nimeni asa ceva.Am postat in amanunt cu denumirea completa asa ca acum ma poate identifica f usor sifonanad la "prietenii" lui activi,mai ales ca eram doar 6 in toata armata
      Pai asta-i om???
      @Huhu
      PS V-am raspuns doar ca exceptie, ca sa nu credeti cumva ca sunt in spital sau am mierlit-o.Nu se va mai repeta
      Sanatate maxima pentru dvs si celor de pe aici
      In articolul urmator sunt curios sa vad ce idiotenii mai scriu (unul).Pacat ca nu s-a facut nici o referire la sistemul PAROLA(esential) integrat cu ALMAZ sau poate s-a facut intentionat pt ca se refera si este chiar specific razboiului radio-electronic(verificarea,verificarii a verificarii identitatii unei tinte ca sa vorbesc simplu-dar in sine un sistem care pana acum nu s-a reusit a fi pacalit) PAROLA are ca "destinatie" bruiajele de vreo 8-9 feluri si securitatea identificarii si a comunicatiilor iar almaz se refera strict la automatizarea conducerii luptei.In mod sigur de atunci din razboiul rece s-au dezvoltat si mai mult.Nu inteleg de ce "natoistii" ii cred pe rusi in domeniu niste idioti? Cel mai mare pericol e sa-ti subestimezi adversarul...Doar mie mi-a zis mares ca sunt idiot si betiv....daca asa viseaza el asta e!!
      Macar v-am scris aici ca stiu ca multora o sa le scape ce am scris ceea ce dpdv al meu e foarte bine.Stiu ca dvs nu are cum sa va scape.
      Ma duc sa recitesc aia cu Gl Mocanu ca doar eu am postat link-ul....si mai am.Daca sunteti "in pana" de subiecte vreodata dati um e-mail spuneti din ce domeniu doriti si "sap" si eu ca sa va trimit niste link-uri utile(tot pe mail.Mai departe faceti cu ele ce vreti daca va sunt de folos.Macar mai economisiti un pic de timp
      O seara buna.
      N-o sa ne mai intalnim pe aici

      Ștergere
    11. @Huhu
      si spuneti-le sa lase dracu' reflectoarele poliedrice ca s-a terminat de mult WWII si inceputurile RdLc. Din 1972 nu au mai fost folosite de nimeni niciodata nu mai exista in nici o armata din lume "staniolul"(se numeste bruiaj pasiv)
      L-au inventat americanii in Vietnam spre sf razboiului ingroziti de pierderile pe care le aveau ca protectie primitiva ca sa-i zic asa.Vietnamezii(rusii) i-au gasit "antidotul"in mai putin de 3-4 luni dupa care a urmat adevarata escaladare a bruiajului activ cu numeroasele lui aplicatii de diferite feluri
      Bruiajul pasiv e istorie si in armata ro inca din anul 1969 cand tot ce mai era prin depozite s-a dat la topit....si cei de pe aici vorbesc de '89????
      merita cititi e un fel de "urzica"! Toti se pricep la TOT :))))
      Hai ca v-am plictisit.Tine-ti minte, daca credeti ca pot sa va ajut, pot cauta pe ici pe colo pe net ce va intereseaza

      Ștergere
  67. Tintele false veneau de pe barjele ucrainiene si rusesti de pe Dunare, in special din zona Galati, atacau Borcea, Ianca, Buzau si Alexeni.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Manipularea...diversiunea ..tradarea ..a venit din interior !
      De ce a fost consemnata la sol aviatia militara..?
      Nu se iese la interceptie ..nu se face cercetarea aeriana cu aparate supersonice...sa raspunda marele Comandant Rus...

      Ștergere
    2. Mai bine intreaba-l pe Mocanu...
      Cc de Av in folosul trupelor se face cu AN30. Pt alte probleme, spațiul aerian, numai Celebrul știe! (Sic!)
      Cum plm sa te atace zeci de El în 89, iarna, munți, anul 89? Cati aveau aparatura de azi, care este pe SOCAT? De harti digitale nici vorba...

      Ștergere
    3. Ca sa vadă cine, cum si in ce direcție zboară miile de ținte! Mai ceva ca podul aerian in Operatia Overlord!
      Atunci aeronavele militare nu aveau transpondere...

      Ștergere
  68. Am stat o noapte intreaga in ger cu toate efectivele subunitatii in transee...ca vin 50 de elicoptere fix..peste noi..
    Pe la orele 24...am aprins focuri sa ne mai incalzim ...am pus pe foc TOOOT ce am gasit in zona...
    Scirbele drakului ei stateau la caldura la ..cafele...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A considerat ca sunteti mai prosti de aia nu v-a informat despre falsitatea tintelor.

      Ștergere
    2. Ati fost masochiști...
      El xa elicopterele...., dar câte avioane puteau executa un atac punctual la sol (racheta aer-sol sau cu tunul de bord) in 89, iarna, Noaptea?
      Ceva nu se lega atunci si acum ne amuza...

      Iti mai spun ceva: ce vecin salta si trimitea 50 de El într-o operație sinucigașe? Dar de unde 50?
      In razboi, incapacitatea tehnica si de personal a unei unități de Av ajunge si la 30%! La pace cum o fi?

      *Raketele lui ăla, cu grup statuar, nu le-ai vazut zburând spre tinte? ...ca el le tragea la foc automat..., pe principiul efect 0 la primele 10, însă noi insistam, xa vrem sa obținem efecte diferite! Cum se numesc ăștia? Idi...i!

      Ștergere
    3. Ave Cezar, mare minuni se mai întâmplă în lumea aceasta. Eu credeam că Cezar e mort, când colo ce să vezi / auzi, dânsul trăiește și cică la viața dânsului a condus efective de subunități și nu legiuni, mai mult, cică nu a muri înjunghiat de pumnalele trădătorilor ci împușcat din elicoptere și nu de 23 sau 35 ci 50 au tras asupra dânsului mai ceva decât trădătorii. Dar pune dânsul mâna pe ei până la noua lege a pensiilor. Atunci să vezi măcel. Asta pentru că l-ați făcut măgar șef pe fratele meu mai mare (nu-i spun nici nene, nici bade, ca Ion Creangă lui Eminescu, „Bade Mihai”, ci) Domnul M.

      Ștergere
  69. Noi am "recuperat" ramasitele unei rachete purtatoare de foite de staniol si comandantu ne-a spus ca era de fabricatie ruseasca cu notite in limba maghiara.Toate aceste tinte au aparut doar in apropierea Dunarii, la distante sub 100km de la vasele/barjele ruse,magiare,ukrainene si sarbesti

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, au fost și din astea.
      Insa țintele Kordacului se deplasau cu viteze si la altitudini specifice El.
      Acum eu iau de bun ce a zis el, nu cred că i se invarteu okii in cap, sughița si se învârtea "cer si pamant" cu el...
      Cată inteligenta iti trebuie sa dai cu RaAA Volhvov după El?
      Raspuns: Enormă!

      Ștergere
  70. “În viziunea Ministerului Muncii și Protecției Sociale considerăm că atâta timp cât optezi să lucrezi la stat, mai ales dacă poți să optezi să ieși la pensie la o vârstă mai înaintată, să nu cumulezi și pensie și salariu. E un principiu corect, pe care oamenii îl așteaptă. Noi vom propune un astfel de proiect de lege pe care sperăm să îl punem cât mai repede în practică”, a mai spus Raluca Turcan joi."(capital.ro)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mi-a plăcut aia cu "pachetul de măsuri pentru cei cu pensii speciale".

      Cică după ce le taie pensiile dacă sunt nemulțumiți a pregătit Țurcan un pachet de măsuri cum ar fi:
      - să încerce să se reangajeze și să muncească până la 70 de ani sau peste pentru a își suplimenta pensia. "Și o să ia în această perioadă și pregătire și salariu?" întreabă ăla de la B1. "Pachetul e atractiv, vor lua doar salariu"
      - a doua măsură e că dacă e încă în activitate și din calcul nu e mulțumit cu pensia care ar ieși pe contributivitate îi dăm voie sa nu iasă la pensie și să muncească până când o să fie mulțumit!!!😂😂😂

      Eu sper tare!!! La muncă dragi camarazi!! Vă prezentați frumos la concursurile de încadrare că e o cerere de oameni de peste 65 de ani de nu se poate!

      Ștergere
    2. "M"...inca mai am un post ..de magar sef! Ti-l tin..??,,,hi,,hi,,hi

      Ștergere
    3. @Cezar

      Nu am cum sa iti iau postul! E al tau!

      Ștergere
  71. Data dracu' fatuca asta! Ptiu sa nu fie de deochi.Face numa' "bine".Va fi o noua lovitura sub centura ptr.multi care cmuleaza pensii de zeci de mii de lei cu salarii de aceeasi valoare.Astia sunt in general pilosii care sunt obisnuiti sa suga de la doua moase.Ar trebui permisa cumularea pensiei cu salariu' la cei cu pensii sub 2000 de lei care isi mai completeaza cat de cat venitul.Tipa nu vrea sa creeze discriminare si de aceea pensionarii cu 900 de lei se vor" bucura" de acelasi tratament ca cei cu 14.000.

    RăspundețiȘtergere
  72. Hai sa va dau de lucru !
    Pe site-ul M.Finantelor sunt publicate Proiectele BAS si BASS pentru anul 2021..!
    La o prima lectura :
    1.Salariul mediu va fi mai mic fata de cel de anul trecut 5380/5429lei.
    2.Cheltuielile cu personal MApN va avea o crestere de 1,53%(2021/2020)
    3.Cheltuielile cu Asistenta Sociala la MApN, are o crestere de 15,55% !
    Posibil ca pe langa Indemnizatia de 1000 de lei ptr.Veterani, sa fie alocate Fonduri si pentru Pensia minima din Pl x nr.199/2020..!

    RăspundețiȘtergere
  73. Alex
    Cei care vor sa cumuleze ...sa mearga la PRIVAT..nimeni nu-i opreste !

    RăspundețiȘtergere
  74. LEGIONARUL MAXX: am inteles clar și subtextul din "spatele" întrebării scrise cu majuscule, și v-am spus că medicii respectivi au BAREME cu.."grade de invaliditate",separate de baremele medico-militare: (care se referă la aptitudinea față de serviciul militar,cu diferite clasări medicale:apt,apt limitat , inapt,..etc.).Baremul cu gradele de invaliditate: I,II sau III,stabilesc: în funcție de gradul leziunilor(și/sau bolilor ) și aptitudinea pt.muncă..!
    .. nu e clar scopul întrebării, pt.că: 1. nu știu în ce situație medico- militară sunteți: apt, apt limitat sau inapt.. pentru infirmitatea mâinii drepte..?; 2.în urma rănirii prin împușcare : vi-a fost amputat policele drept..?
    ..de fapt ce vă interesează: situația medico-militară sau fap tul că eventual sunteți chemat anual la comisia de expertiză a capacității de muncă, (căci nu știu istoricul rănirii mâinii s-voastră..?
    ..dar până una alta nu evitați consultul medical cu un chirurg militar,care să vă vadă..!(= nu puteți pretinde nimănui o părere "avizataă" și care..chiar să vă fie utilă: așa..pe Ne-Ve ..!).
    .am înțeles din ceea ce scriați, că plaga nu e vindecată,că supurează..?căci dacă e așa, chiar trebuie să mergeți la un chirurg: la SMC(=eventual: dacă sunteți în capitală)..și să vă verificați GLICEMIA:..pt. diabet ..!

    RăspundețiȘtergere