Un produs Blogger.

luni, ianuarie 31, 2022

Ministrul Dîncu insistă pe adoptarea PLx-199/2020

199 comments

Într-un interviu transmis duminică 30 ianuarie 2022 de Prima TV, emisiunea INSIDER politic, ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a fost întrebat care este situaţia în privinţa pensiilor militare din Armată, pornind de la anumite acuze lansate în spaţiul public potrivit cărora la nivelul MApN există "pensii speciale, pensii 'nesimţite'".

Pentru cei care nu doresc să asculte tot interviul, de la minutul nr 32':26"

"În niciun caz noi nu putem să vorbim despre pensii speciale, pentru că nu sunt pensii speciale, sunt pensii de serviciu. Militarii au fost... pentru ei contribuţia a plătit-o statul, pentru că nu aveau dreptul să facă niciun fel de alte activităţi, au fost privaţi de toate acele lucruri. Problema noastră... sistemul de pensii este unul foarte dezechilibrat, din nefericire. Ne trebuie şi lucrăm acum, am construit împreună cu asociaţiile rezerviştilor şi ale celor trecuţi în rezervă, ale pensionarilor, am creat o comisie de mediere şi de lucru pentru ca să schimbăm câteva lucruri esenţiale. Există o mare disproporţie între pensii şi între generaţii de pensionari, ca să spun aşa, şi va trebui să unificăm asta. Două lucruri sunt importante la care lucrăm acum, să avem un sistem unitar de pensii, pentru că la funcţii egale, la grade egale şi la vechime egală, indiferent când ai ieşit din sistem trebuie, să ai aceeaşi pensie, acum nu se întâmplă acest lucru", a declarat Vasile Dîncu duminică, la PrimaTV.

El explicat că sunt cazuri de ofiţeri care au deţinut şi funcţii de conducere înainte de 1989 sau la nivelul anilor 1990-2000 şi care, în acest moment, au "jumătate din pensia unuia care a ieşit acum".

"Deci, aceasta este o inegalitate strigătoare la cer. Apoi, s-au făcut tot felul de modificări şi acestea trebuie să le unificăm. Lucrăm, şi sper am înţelegerea Parlamentului, să finalizăm o ordonanţă, un PLx 199, care aduce un pic de stabilitate în sistem. Deci, în acest moment, avem o problemă şi e o problemă pe care am moştenit-o, dar trebuie să o rezolv cu echipa mea din acest moment. Şi sunt sigur că o să rezolv, pentru că unul din proiectele mele cele mai importante cu care am venit la minister a fost să asigur calitatea vieţii umane pentru cei care se sacrifică în Armata Română"

NOTA BLOGULUI.
Chiar dacă ministrul spune că pensiile militare nu ar fi pensii speciale, insist în a sublinia că pensiile militare sunt singurele pensii speciale din România, cu o tradiței de peste 150 de ani, complet deconectate de sistemul public de pensii. Celelalte pensii de serviciu sunt pensii integrate sistemului public de pensii.

199 de comentarii:

  1. Dacă dl gl. Dîncu asa a spus, atunci este ca și un Ordin pe Unitate!
    Sa ne trăiți ca ne trebuiti!
    *Mai ales ca pana la sfârșitul lui februarie Guvărnul Ionel este paaa! ..ca nu o fi tot 4%!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A fost vreunul,(ministru zic)care să nu rezolve el pensiile militare ?

      Ștergere
    2. @Ion
      Eeeee, hai ca exagerezi si tu, au fost si ministrii dintr-o bucata, oameni de cuvant, Ciuca spre exemplu, a zis ca nu se atinge de pensiile militare si asa a facut.

      Ștergere
  2. Sa vedem cu cine colaboreaza D-ul ministru Vasile Dancu, sa fie pus pe Ordinea de zi Pl x nr.199/2020 la Comisia de Aparare din CD, deoarece aceasta comisie NU are inca un Presedinte( D-ul Vicepresedinte Mihai Fifor tine locul) iar singurul Secretar, deputatul Coarna este in izolare din cauza de Covid..!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @Leon, daca sunt Maciu, Rosu, Padureanu, Jianu, Andritoiu si ceilalti clocari corifei si paraditori de pensii in comisia ministrului, putem sa ne luam o vacanta in Caraibe si sa ramanem acolo sa spalam vesela pentru a intregi pensiile, eu alegand sa ma duc in Congo Brazaville, la urmasii lui Mobutu Sese Seku Senku Kuku Zanga Banga sa le instruiesc armata cu arma alba-neagra, ranga, sa-mi pot lua solda!

      Ștergere
  3. Dl deputat COARNA a iesit din izolare.

    RăspundețiȘtergere
  4. Știe cineva dacă acei coeficienți de majorare, care erau puși din “burtă” la acest proiect, au fost modificați? De exemplu cei pensionați în perioada 2010-14.09.2017 aveau coeficient 1,00%! Hai pe bune! Chiar ăștia aveau cele mai mari cuantumuri?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Coeficienții fuseseră inlocuiți cu cuantumul minim net si brut, in Raportul provizoriu al Camerei Deputaților.

      Ștergere
    2. Wooow! Felicitari, @Niki, ca si eu ma aflam in aceeasi situatie absurda cu zero barat crestere pensie pe coeficient 1, neîntelegand nici acum de ce aceasta discriminare incredibila si criminala la o pensie atat de mica ca a mea! Coeficientii aia scosi din burta la oug 199 erau fix, dar fix cu dedicatie doar pentru pensii uriase! Daca ministru este inconjurat de mafioti, iar ne trezim cei cu pensiile mici cu ele inghetate in vecie!
      @Onorabile, ce fel de coeficienti de inlocuire sunt aceia, caci eu am citit draftul si n-am vazut acei coeficienti, fiind pironit acelasi 1? Puteti face o scurta si mica detaliere sa inteleg si eu despre ce este vorba?

      Ștergere
    3. Flavius , cu cam 300 lei.
      Dar e MIMĂ.

      Ștergere
    4. @Flavius
      Esti atent numai la can-canurile de pe blog , nu și la informațiile de substanță.
      Plx- 199, in ultima variantă, inlocuise coeficienții lui Leș,cu cuantumul minim al lui Ciucă, despre care sunt scrise zeci de articole si sute de comentarii.
      La vremea respectivă te declarasei mulțumit de cuantumul minim provizoriu.

      Ștergere
    5. Te cred, @Leo! Cred ca se protejeaza ceva care se lucreaza in mare taina si se arunca pe taraba pietei variante, inclusiv declaratia ministrului Dancu, ca daca s-ar mirosi reala varianta ar tabarî clocarii si generalii sa sfasie varianta, si e posibil ca Dancu sa aiba o echipa aleasa anume din afara sistemului, stiind de existenta pericolului clocarilor gulerati! Doamne, ajuta!

      Ștergere
  5. Daca se insista pe PLX 199 si ramane prevederea cu vechimea in serviciu,care ar trebui inlocuita cu vechimea cumulata -pt unii buna si cea efectiva,cazul lui Cornelis-,pt foarte multi ,mai ales ,pt neterminatii lui Huhu,acest PLX va fi fix pix!Vechime CUMULATA,altfel pt aviatori si altii iesti cu OG7 va fi frectie la un picior de lemn!Bani in plus de un coniac ,o ciorba de burta si nu stiu daca le mai ramane si de un pahar de vin,mai ales cu PROPORTIONALUL (au gandit-o mult hahalerele de gulere albe)lui peste!Macar de era scaderea cu 1% ,dar asa la 5 ani lipsa cred ca 20% minus-parca asa rezulta -va fi naspa...Ar trebui ca domnilor carora le place sa se joace cu cifrele ,sa faca niste simulari ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu le mai duceți grija disponibilizaților. Sunt 23 ani de la OG 7. Disponibilizații, pe lângă sumele compensatorii primite, mulți si-au completat între timp pensiile cu stagii ulterioare pensionării.

      Ștergere
    2. Majoritayea sînt afaceristi de succes..antreprenori..altii f..t Buha prin Dombas...

      Ștergere
    3. "Nu le mai duceți grija disponibilizaților. Sunt 23 ani de la OG 7. Disponibilizații, pe lângă sumele compensatorii primite, mulți si-au completat între timp pensiile cu stagii ulterioare pensionării."

      Densitate maxima de idiotenii in 2 propozitii si o fraza
      -1 trebuie sa ma simt vinovat ca am mai lucrat un nr(x) de ani cu sal minim
      -2 trebuie sa ma simt vinovat ca am primit o suma rezonabila(in nici un caz mare) pe inflatia si solda de atunci....acum DUPA 23 de ani!
      -3 trebuie sa ma simt vinovat ca la ora actuala am pensia de cel putin 2X mai mica(de vreo 5 ani)decat a omologului meu....oare pierderea asta crezi ca a fost/va fi compensata de sumele alea?....NICIODATA!!!
      -4 si da! trebuie sa ma simt vinovat ca s-a desfiintat unitatea operativa in SLP ca sa poata ramane unii sa linga dosare prin birouri inca vreo 20 de ani
      Si ca mine sunt alte zeci de mii de oameni

      PS agentul sef "politian" are o pensie cu 250% mai mare decat mine lt.col. cu c.f 4,60 la vremea aia.....despre sporuri nu mai zic nimic pentru ca a cam inceput sa-mi fie scarba!!
      Auzi cretinism! spor misiune PERMANENTA!!baaa sunteti culmea nesimtirii!

      Ștergere
    4. Huhule ,daca se iau numai anii din serviciul militar despre ce stagii ulterioare vorbim????De aia spuneam de vechime efectiva sau cumulata!

      Ștergere
    5. @Onorabile, nimeni nu si-a pus problema ca cei cu invaliditati in timpul serviciului n-au mai putut munci si au ramas fara vechime si ar putea Ministerul sa-si faca mila de ei sa le dea avantajul cumulului, dar cine s-o faca, in afara de Dl General Oprea care a cerut in scris asa ceva, inclusiv si pentru ,,neterminati?!''

      Ștergere
    6. Un ,,activ'' iese la pensie anticipat.In prealabil blocheaza un post de civil in unitate sau chiar si-l creiaza.Dupa ce iese la pensie,pune uniforma la cuier si se prezinta a doua zi drept personal civil angajat in aceiasi unitate.Pe parcurs mai cumpara ceva ani pentru a fi la limita de ani serviciu si lucreaza in unitate pana la 64-65 de ani.Sa fie sanatos si legea binecuvantata.

      Ștergere
    7. Uite că am ajuns să subscriu opiniei lui „akord-75”!
      Când debitezi prostiile devoalate de comentariul lui, ai probat funcționalitatea propriilor neuroni?
      Ba chiar plusez, invocând faptul că patronul nu a plătit ceea ce mi-a reținut pe ștatul de plată, ca obligații fiscale, fapt constatat la ITM, cu ocazia solicitării de către mine a înscrierii stagiului de cotizare în cartea de muncă!
      Și, nu te supăra pe mine, dar mai toți patronii, știind ca ai și pensie miltară, nu refuzau să te încadreze pe funcții superioare, dar pe bani puțini. Nu mai zic cât mi-a trebuit să-l conving de faptul că degeaba cotizez la ajutorul de șomaj, pe care nicicând nu aveam să-l văd vreodată. În schimb, am rămas să plătesc contribuția pentru sănătate, căci cine ar fi priceput prevederea din Legea 80/1995, pe „praful” din sistemul medical?
      Iar cum patronul și-a dizolvat firma, trecând activele pe noua firmă, pentru scutirea de impozit pe profit (așa era, la 5 ani, înființa o firmă nouă)......
      Avantajul pensionaților din MAI a fost reconsiderarea salariului (nu soldei!) de funcție în baza Legii 153/2017, iar sporurile incluse în baza de calcul, exprimate procentual din SF, majorează considerabil cuantumul final.

      Ștergere
  6. Mares nu prea iti surade de unde si faptul ca dai pronosticul ca guvernul Ionel pana la sfarsitul lui februarie Pa.Atentie ca ceeace iti doresti se poate intampla.Te belesti la dumneaei cu USR+AUR + UDMR la guvernare.Cu 15 ani vechime ca militar poti sa ai vechime cumulata cat muntele Everest ca la contributie esti zero barat.
    Canti degeaba "Ridicate Ioane....".

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ...l.ai prins Icepar
      🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣

      Ștergere
    2. 2 rad pe note false! Iar tu daca erai doar IcePar mintea iti statea in cap si nu fugea spre cur!
      Ai luat de la cineva (persoana ffff inteligenta) cea mai proasta si dezumflata expresie, cum ca eu nu as avea decat 15 ani vekime efectiva! Ti-ai construit ”eseul” pe lucruri false, din start si iti recomand Lecitină!
      Nu te duce mintea cand:
      -discut cu unii camarazi despre colegi de LM, șc.mil., AISM...etc;
      -eu nu am intalnit situații cand un ofiter intrat pe filiera indirecta, dupa un numar apreciabil de ani munciți in viata civila, primeste functie si grad militar superior, da examen la academie, facultatea de comanda si stat major, având doar cei 15 ani banuiti de Diliul blogului! Asta in situati in care nu sunt inginer, psiholog, doctor, jurnalist sau mai stiu eu ce specialitati care nu se pregatesc in institutiile militare de invatamant! Te bantuie prosteala din cand in cand...cu atat mai mult cu cat eu îi spusesem lui Padina ca la B/Bg am fost la 35 de ani, in calitate de comandant!
      Tataie, am vekime cumulata peste 55 ani, numai in armata, dau si altora, pt ca pana acum mi nu mi s-au acordat beneficiile financiare legale!
      *Daca te-ai bagat in seama doar asa de ”drum lung”, considera ca nu ti-am raspuns....

      Ștergere
  7. Cred ca f important este ce spune dl ministru si ma refer strict la inechitati (nu la faptula ca sunt sau nu speciale, asta e bine stabilit de Decizia 900/2020 deci no comment-ne place ori ba asta e situatia)_. DECI, LA FUNCTII EGALE, GRADE EGALE, VECHIME EGALA=ACEEASI PENSIE(evident APROXIMATIV EGALE ca nu pot fi chiar exact aceleasi matematic dar nici ca acum cu diferente uriase, nejustificate).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Intr-adevăr pensiile nu pot fi egale pentru toți cei care au aceeași soldă de funcție corespunzătoare gradului, câtă vreme fiecare soldă are un minim și un maxim.
      Transformarea coeficienților soldelor de funcție din anul 2009 in coeeficienții soldelor de funcții din Anexa VI a L 153 o puteți face ghidându-vă după acest topic:
      https://www.huhurez.com/2020/10/cum-calculam-coeficientul-de-functie.html

      Ștergere
    2. Domnule nr. 1. Citind topicul „Ministrul Dâncu insistă pe adoptarea PLx-199/2020”, mai aveți acele emoții ca și în comentariul din data de 29 ianuarie 2022 / 20:21 ? Mai susțineți că (,) conținutul topicului „Eu zic că e bine să avem o pensie care e în același timp și contributivă și militară” este un proiect al viitorului apropiat ? Parcă PLx-199/2020 era istorie pentru dv. Eu cred că ar trebui să vă cereți scuze (în gând) de la Col. (fostul meu Cdt.) cu o pensie modestă (nu cu 5 cifre cum ați afirmat) comparativ cu alții ieșiți în 2019-2021. Vă recomand cu căldură să citiți Amintiri din copilărie de Moș Ion Creangă și să-l lăsați pe Erich von Daniken.

      Ștergere
    3. Viorel - Cred ca pensie militara pentru anii de serviciu in slujba patriei si pensie civila pe contributivitate pentru anii lucrati in civilie ar fi corect. Ti se pare ok ?

      Ștergere
    4. nr. 1
      Ce inseamna ”FUNCTII EGALE”? Puteti explica epuizând in scurt subiectul?

      Ștergere
    5. Ionel. Unii zic că da, alții spun că nu. Mie îmi este indiferent. Contează la câți din totalul pensionarilor militari le-ar ieși pensia pe minus. În plus, cei cu pensii mari și care au un cuvânt de spus prin gradele, funcțiile avute, relațiile păstrate în sistem (colegi, șefi, rude), create cu mediul politic sau chiar intrând în politică, sigur nu vor fi deacord și vor influența decizia finală cu tot PNRR-ul lor.

      Ștergere
  8. Oricum, orice modificare se va face în stil românesc.
    Articolu paișpe : Dacă prin aplicarea legii, valoarea pensiei nou calculată rezultă mai mică decât valoarea pensiei în plată, atunci va fi păstrat cuantumul actual, până când ... bla, bla...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si pana la urma ce urmaresti, sa.ti creasca tie sau sa scada la altii??

      Ștergere
    2. cei mai slabi cu duhul doresc si cred asta: Le scade pensia unora si imi creste mie! ca si cum ar lua din etuiul lui X un pix, ramanad doar cu stilou și l-ar da lui Y, care nu avea nimic! Acum si X si Y au cu ce scrie, numai ca ambii sunt tot nemulțumiți, intrucat X a fost deposedat, iar Y nu are etui si nici stilou si nici nu s-a gandit macar ca poate fi si o alta variantă!
      Astă gandire este bolșevică!

      Ștergere
  9. Azi, am participat la festivitatea de predare a funcției de către gl.Bg. Răzvan Hristea, conf. univ., kirurg, Comandantul Institutului Național de Medicina Aeronautica și Spațială!
    Grupul de ofițeri testați și verificați de INMSA va vom fi mereu aproape!

    *avianyc, de ce nu figurezi printre verificații prin expertiză anuală?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @Iulian, de acesta expertiza medicala au parte doar cei care au navigat la manșă, adica nu si cei de la intretinere si reparatii, maistrii si subofiterii tehnici!

      Ștergere
    2. Plus parașutiștii, personalul navigant militar si de bord al aeronavelor civile!

      Ștergere
    3. @CFI:
      Tot personalul participant la activitatea aeronautică este verificat la INMAS.
      D-aia ajung acolo și civilii din DAvC (personalul de dirijare și control) și din companiile aeriene care operează în România.

      Ștergere
    4. Dan B.,
      de 3 X l-am intrebat pe ”camaradul” ”Av(?)” avianyc sa-mi spuna si mie diferenta dintre aerodrom si aeroport si afurisitul nu a dorit! Cred ca inca scrie un eseu pe tema asta... :))
      *Din ordinul gl. Orzeață eu si colegii mei de munca faceam vizita medicala anuala numai la INMSA, ca exceptie de la regula generala! Apreciez si azi profesionalismul medicilor si asitentelor de acolo!

      Ștergere
    5. Orice maistru de aviație cunoaște diferența dintre aeroport și aerodrom! Că ambele denumiri sunt, uneori, comune aceleiași locații, nu prea se știe.

      Ștergere
  10. Sper să se rezolve odată, este diferență în ultimii ani de 1500 sau chiar mai mult între oameni care au lucrat pe aceleași funcții, nu mai vorbesc de cei mai vechi, acolo îmi e rușine să văd ce pensii mici au.

    RăspundețiȘtergere
  11. Numai in aceasta luna, Ianuarie 2022, prin Decret Prezidential, au iesit la Pensie de serviciu un numar de 66 MAGISTRATI !
    Stie cineva de ce aceasta graba ??

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu mai pupă ei păstrarea cuantumului mai avantajos pentru partea necontributivă după reforma PNRR! Degeaba s-au grăbit să iasă la pensie. Să se certe cu judecătorii de la CCR care au spus că partea necontributivă nu este un drept câstigat.

      Ștergere
  12. Huhu Rezea.As face putina instructie de front cu tine pentru postarea despre disponibilizati.Dar nu ma cobor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici eu nu mă cobor la mintea ta!

      Ștergere
    2. Stelică, pune-i dopul si sparge-o de ciment, pana nu te bea ea pe tine! De ce vrei sa ajungi asa de departe cu lipsa de bun simt si respect?! Totusi, fata de @ Onorabilul, trebuie sa avem macar un minim de respectul si recunostinta pentru existenta acestui blog, care ne-a facut cunoscute vocile, durerile si neîmplinirile, punandu-ne la dispozitie o biblioteca legislativa si informatii extrem de utile, legi, proiecte si calcule inestimabile si asta-i recunostinta fata de domnia sa? Repet: Sparge sticla si aduna-te, pana nu-i prea tarziu pentru starea ta generala, caci aici treburile se pot linisti dintr-un click, temporar sau pentru totdeauna, dar limbajul folosit fata de admin si alti camarazi deloc nu te onoreaza, un alt camarad telefonandu-mi ca se simte scarbit de atitudinea ta ostila si recalcitranta, avand si o caruta de stele pe umeri! Regret si ma ingrijoreaza ceea ce faci!

      Ștergere
    3. am imprresia ca CEZAR ,ORI E PROST ,ORI E PROST ,DIN DOUA ,UNA ESTE SIGUR !
      CE TREABA ARE EL CU DISPONIBILIZATII ? STIE EL PRIN CE AU TRECUT UNII COLEGI?

      Ștergere
    4. Eu unul sunt din cei care am stat un an pe o functie inferioara gradului ca urmare modificarii statului de organizare dar care am fost platit pe vechea functie.Cunosc ofiteri care au preferat trecerea in rezerva cu drept de pensie.Facand o comparatie intre valoarea pensiei si veniturile lunare ca activi diferenta nu era prea mare.Necazul a venit cand valoarea pensiei a batut pasul pe loc ,inflatia iar soldele activilor s-au marit .Pierderile au depasit cu mult salariile compensatorii.
      Ganditi-va la cei care s-au pensionat tot in urma disponibilizarii inainte de 1998 si care nu au primit salarii compensatorii.
      Dintr-un anumit motiv Oprea dupa 2011 a fost un mascarici.A facut diferenta privind grupele de munca intre cei pensionati inainte de 2010 si dupa.Dupa un timp de..a sters aceasta diferenta dar a venit tampitul de Dobritaiu.Pocitania dracului merita flecma intre felinare.Asta fost comandant de batalion studenti militari la medicina devenit general politruc a facut numai tampenii.
      Subofiteri nu au fost disponibilizati decat in masura in care au fost notati consecutv doi ani cu calificativ satisfacator sau sub.Asa se face ca multi dintre ei au vechime completa adica 35 ani si mai mult.Disponibilizari nu au fost la MAI,SRI si SIE.MAI a preferat sa angajeze din randul civililor nu dela MAI.
      Eu am trait acele vremurisi va rog sa ma credeti ca nu m-am simtit comod.Salariile compensatorii au fost impozitate fapt ce i-a determinat pe unii mai aprigi sa cheme statul roman in judecata ajungand in final la CEDO unde au castigat.La nivelul inflatie din acea vreme cu salariile acele copensatorii nu te comparai cu un buticar.Daca e sa ma analizez recunosc ca am fost un taltalau ca dupa 1990 mi-am insusit sa nu desfasor activitati ca se spunea ca nu sunt compatibile cu onoarea si demnitatea de militar.Am tinut la a respecta ordinele si regulamentele militare in timp ce altii faceau Turcia,Serbia,Ungaria.Dupa 1998 a fost tarziu si deci zburase puiul ca ata.Cei dela politie si SRI sulfani au stiut mai bine decat noi cum merg lucrurile.Astia sunt precum pisicile.Oricat le-ai arunca in sus cad tot in picioare.

      Ștergere
    5. monteoru
      Asta cu pisicile i se potriveste lui Huhu.
      La Puerta Bianca a fost director intr-o perioada un fost ofiter de tancuri.
      Baiat bun dealtfel.
      Si nu a fost singurul exemplu de acest fel.

      Ștergere
  13. Multumesc dle Huhu. Ce nu am inteles din lectura privind coeficientul de functie: soldele de grad la pensii sunt cele prevazute in Anexa 6 a L153/2017? La activi au fost corelate cu cresterea salariului minim brut pe economie? Nu ar fi cazul unei HG prin care sa fie corelate soldele de grad cu valoarea smb de 2550lei?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu am la cunoștință dacă s-a dat o asemenea Hotărăre de Guvern pentru actualizarea soldelor de grad la personalul activ. Se pare că au rămas valorile din 2017. Cine stie să aducă informația.

      Ștergere
    2. NU a fost nicio HG pana acum !
      Si in prezent Solda de Grad la activi, este calculata cu coef.din 2009( cu VRS=197,3387 lei) actualizat cu 10% cf.Lg.293/2015 si inca 25% cf.OuG.79 din 2017 !
      Astfel la coef.de 1,7, de la 336 lei, in prezent este de 463 lei..!!

      Ștergere
    3. Soldele de grad sunt stabilite pentru anul 2017 la valorile din Anexa VI Cap. 1, art. 7 alin (2).
      Nu pot să mai fie cele din 2009.

      Ștergere
    4. Solda de Grad ptr.Lt.col.aflat in activitate, in 2021 era de 463 lei, suma confirmata de un Lt.col.MApN !
      Ne poate ajuta un coleg aflat inca in activitate( in Tabel la Lg.153 este trecuta suma de 340 lei )..!

      Ștergere
    5. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
  14. Am gasit, @Onorabile, tabelele cu coeficienti si tot tacamul! Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  15. Huhurez ai pus problema exact ca matusalemicul birocraț militar care putea sta și până la 100 de ani luptând cu pixul. "Neterminațul" te-a băgat în NATO, pregătind terenul apoi l-ați sacrificat pe "altarul" aderării și pe el însuși. Îți spun asta pentru că în virtutea logicii tale și tu poți fi unul dintre matusalemici. Cinismul tău cu 23 de ani este dezgustător rău. Nu mai zic de sumele compensatorii????!!!!! Tu dacă ai mâncat ieri o prăjitură poți sta nemâncat 23 de ani?
    Invidia orbește judecata.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ei nu spune?
      Câți disponibilizați din cei 9000 existenți prin 2010 crezi că mai sunt astăzi?
      In schimb, neterminați ieșiți cu pensii matusalemice în ultimii 7 ani, la nici 20 de ani vechime in serviciu, sunt acum cu zecile de mii in sistemul pensiilor militare.

      Ștergere
    2. Pai zi mai Huhule ca ai ce ai cu ,,tineretul taurin " de dupa 2010 ,dar vezi ca prin ricoseu ii atingi si pe sacrificatii de serviciu si nu e corect!Ce pensii au astia si ce pensii au ceilalti???

      Ștergere
    3. Hala
      👍
      cred ca "eM1 si eM2" vor arata semnul exact invers dupa care vor sustine "sus si tare"...pe mine de fapt nu ma intereseaza e bine sa creasca la toti.
      Gandind ca de fapt "crescand la toti" sunt ei la adapost ...bleah!

      Ștergere
    4. Huhu Rezea
      31 ianuarie 2022, 14:29
      Ai sucit-o ca la Ploiesti unde te...pitesti.
      Cu ani in urma cand ai scris prima data cuvantul"neterminati" gandeai exact asa cum nu recunosti acum.De atunci tot asa ai tinut-o
      Sincer eu prefer cuvantul asta "neterminat" ca stiu ce inseamna sa-ti spuna cineva "Esti terminat baaa " 😄
      Si da uite ca mai avem inca "tupeul" sa traim. Iar ai intors logica
      Mai curand "terminatii" sunt cam gata....terminati definitiv cf varstei biologice😄...iar cei care devin "tineri pensionari" sunt din ce mai multi,inclusiv cu cei pensionati sau care urmeaza...
      Cu respect pt unul terminat
      PS Ai grija sa nu te strige pe strada "terminatuuleee!!" 😄😄 (sa tii cont si de emoji din text,nu te incrancena)

      Ștergere
    5. "pensii matusalemice" inseamna vechi,foarte vechi....pensiilor mari trebuie sa le spui altfel,oricum altfel dar nu asa.
      Intreaba si tu pe aici pe site ca ai 3 beneficiari din astia(cel putin 3)

      Ștergere
    6. Huhu s-a sucit de multe ori ca stim noi cine in instanta.

      Ștergere
  16. E MIMĂ cu plx 199.
    E anestezic până la toamnă.
    Gulerații "dottores" l-au îmbrobodit deja de la grupa mică (auzi că legea 223 nu este o lege specială).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ei acum.. și tu!
      Nu poți cere rigoare juridică unui filolog!
      importantI că pensiile militare definite de Dîncu sunt altfel, sunt deosebite de celelalte pensii.

      Ștergere
    2. De teama pensiei militare contributive, fie ea și în regim hibrid, cum este vânturată prin MAI, gulerații se vor grăbi în următoarele săptămâni să-i prezinte lui Dîncu varianta modificată a Plx 199.
      Să vedem cine este mau tare, Dâncu sau Bode. Oricum, la conducerea PSD sunt mulți care știu ce nefăcute au făcut gulerații în ultimii 6-7 ani în domeniul salarizării și pensiilor în SNAOPSN.

      Ștergere
  17. Plx asta (199) e ca vaccinu'.Ni se face pt o "peroada" dupa care isi pierde efectul si mai primim o doza de Plx 199....am deja mai multe doze de plx199 decat de pfizer 😄
    Din cand in cand mai baga si cate un "booster"tip=plx221

    RăspundețiȘtergere
  18. Plx 199 sau orice alta noua lege a pensiilor militare trebuie conditionate de acordarea ajutoarelor.
    Toti pentru unul si unul pentru toti!
    Pai ori suntem muschetari ori nu mai suntem?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @reddog
      Io-ti dau ajutoarele tu imi dai pensia...nici macar despagubiri retroactive nu vreau,nu vreau nici sa facem macar diferenta intre functia si gradul tau si ale mele ca ramai dator pe viata,vreo 5 vieti de acum inainte. Batem palma?
      Pai ori suntem muschetari ori nu mai suntem.
      Te dezvat eu de "conditionari" in trei randuri si doua calcule aritmetice...pana la maxima usturime
      Apropo da' tu de cand esti militar? ca nu prea avem ce compara

      Ștergere
    2. akord-75
      In 2004 eram militar.
      Ideea era alta: dreptate pentru toti.
      Cat despre grade si functii se stie ca uneori functia doboara gradul si pila talentul.
      Nu vrem fani ai infamului cardinal Richelieu printre muschetari. 😁
      Toti pentru unul si unul pentru toti!

      Ștergere
    3. Domnule akord-75. Înclin să nu vă dau dreptate. NU CER și nici NU SUNT DEACORD ca Legea pensiilor să fie condiționată de ajutoarele la trecerea în rezervă (este ca și cu alergatul după 2 iepuri) dar, cum dv. criticați OU date de guvern după intrarea în vigoare a Legii nr. 223/2015 și care ne-au ciuntit / furat de mulți / puțini bani din pensie, dar erau banii / dreptul nostru conform Legii în forma inițială, tot așa și eu și domnul reddog, cer (nu solicit) și critic faptul că din 2011 și până pe 30.06.2017 Guvernul ne-a mințit și prostit tot prin OU precum că anul acesta nu se dau sau se suspendă ajutoarele la trecerea în rezervă și tot așa până au ajuns să abroge Legea cu toate OU ce făceu referire la aceasta. Deci, mai puțin cu mușchetarii și amenințările cu dezvățul, pentru că aritmetică sau „matematică” știm și noi nu numai dv. Știu că artileriștii sunt băieți deștepți, dar nu exagerați. Cerem doar ceea ce nu ni s-a dat conform legii. În plus. Într-un alt topic prezentat anul trecut de către domnul Huhu Rezea în noul Proiect de statut al cadrelor militare era introdus la art. 79 pct. (3) următorul conținut: „Cadrele militare trecute în rezervă sau direct în retragere cu drept la pensie de serviciu la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzută de lege beneficiază de o bonificație de fidelitate egală cu zece solde de funcție din ultima lună de activitate, dacă au cel puțin 30 de ani de vechime efectivă în serviciu”. La acest articol, ar putea fi alipiți și pensionarii care nu și-au primit ajutoarele în perioada 2011-30.06.2017. 10 solde și tot e bun chiar dacă nu-i cinstit și nici moral. Dacă se aprobă și se pune în aplicare, de ce ei DA și noi NU ? Dacă reddog nu vă poate spune de când este militar, vă spun de când sunt eu. 20.09.1981 – 30.06.2016.

      Ștergere
  19. Vă spuneam şi acum 3 ani acelaşi lucru. Dacă nu se "dezintegrează" actuala coaliţie guvernamentală şi parlamentară aşa cum a prezis doamna Carmen Hara, acest proiect legislativ va fi votat în Parlament în actuala sesiune parlamentară sau cel târziu anul viitor dar cu aplicare din 2024 (anul alegerilor) sau mai târziu, datorită recalculărilor care se vor face în funcţie de data ieşirii la pensie.Motivul este unul strict electoral, având în vedere faptul că coaliţia este pe tobogan în sondajele de opinie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cătălin,
      parca vad ca nu comemoreaza impreună grevele muncitorești din 16 februarie 33! :))

      Ștergere
  20. 1. Mult iubite si stimate dle Viorel, emotii (si inca mari) am de cate ori ma bagati in seama indiferent de tema in discutie! 2. Imi cer scuze (in gand zarea lumii intunecand) de la fostul dvs. sef acela cu functii importante acum dar cu o pensie modesta in cuantum de 7000-8000 parca (scuze ca nu am retinut exact) dar ma gandesc ca daca asta e o pensie modesta (cu sau fara vesta) atunci prietenii nostri iesiti la pensie prin 2019-2021 cat o avea? Si tot mai mult vor(unii), plx -ul sa le mai dea ceva consistent! Bravo lor ca stiu ce vor! 3. Cat despre Amintiri din copilarie aci trebuie sa va contrazic un pic (desi nu e in obiceiul meu), eu am citit copil fiind despre Ozana cea frumos curgatoare si limpede ca cristalul , in care se odihneste cu mahnire Cetatea Neamtului de atatea veacuri, cetate aparata de o mana de oameni -cei 19 magnifici-plaiesi romani ,daca am retinut bine cifra in fata ostilor lui Sobieski. Acum , ce sa zic stimate domn , nu stiu ce s-a intamplat dar mai gresesc si eu si imi mai pica in mana ,nu dama de pica in picaj ci cate o Amintire despre viitor. Neatent, nici nu ma uit cine e autorul si la final constat cu uimire si emotie ca nu prea e cunoscut de multi ! Asa e viata si asa e lumea! Iar cu PLX-ul buclucas ce sa zic? Putem noi sa il validam cum am dori ? Nu cred ! Caci, nu Vremurile sunt sub om , cum zicea un nemuritor cronicar, ci omul este sub VREMURI! O seara buna cu sanatate inclusiv pentru fostul dvs comandant , acum cu functie importanta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    2. nr. 1. Îmi pare bine că sunteți parolist numai că, frumos și corect era să răspundeți la comenariul meu une l-am postat și nu pe arătură pentru că eu trec prin filtrul minții toate comentariile ce apar zilnic dar pun un accent deosebit la cei ce îmi răspund la comentarii, astfel sesizez mai ușor dacă sunt băgat în seamă sau nu sau dacă acel comentariu a avut ecou în rândul pensionarilor militari. Nu mi-ați răspuns. Cum a rămas cu „este un proiect al viitorului apropiat”. Aveți o data concretă, pentru că eu îl aștept cu nerăbdare având în vedere că mi-ar crește pensia binișor. Declarația domnului Dâncu m-a dezamăgit puțin comparativ cu știrea certă și iminentă data de dv. Faptul că ați scris o compunere este bine deocamdată. Are și conotație literară. Fostul Cdt. a ieșit la pensie în 2016, un alt Cdt. de Dn. Art. (din aceeași curte / forțat de un eveniment deosebit) ieșit în aprilie 2021 are pensia de 10.000 lei plus 1.000 din TO. Rectific pentru liniștea dv. Modestă comparativ cu unii, mare comparativ cu alții ieșiți din sistem înainte de 2016. Mulțumit acum ? Vă urez succesuri (vorba lui EBA) în susținerea proiectului menționat (de dv., nu de mine).

      Ștergere
  21. Nu va legati de cei avortati (neterminati).IN 1997 NE SPUNEAU CEI DIN SMG ca trebuie sa plecam ca sa se intre in NATO ,ptca suntem educati la scolile comuniste.Daca nu plecai te treceau la dispozitie pe anexa si erai platit la minim la nivelul gradului avut si ziceau sa-ti cauti tu in ce U sa mergi/ PARCA NOI STIAM LOCURILE LIBERE.CeI cu studii superioare ii intrebau daca vor sa mearga prin Moldova

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mie mi-au "oferit" functie de cdt cp transmisiuni,ca cica altceva mai apropiat de specializare n-au gasit....
      Si nu oriunde ci la o unitate de pe langa Oradea parca ...deci cu familia ramasa pe la Bv ca daca luam si nevasta ramanea somera in mod sigur...iar copii trebuiau sa schimbe totul.Dar asta nu mai devreme de cel putin 2 ani(promisiune doar atat) in care urma sa ma descurc cu jegurile alea de camine de garnizoana,de parca nu mi-era de ajuns jegul de C.Midia "facut" aproape in fiecare an...si de la lt.col la cpt. ca functie "biensiur"
      Pt asta e bun reddog ca fost "agent penitenciarist" Probabil ca se crede in stare sa poarte grade de lt col la RSA odata ce se pricepe asa de bine ....la ce se pricepe el acolo,cand zice ca functia doboara gradul.Da nene asa e dar nici chiar asa fara limite cum vrei mataluta.
      Fara limite au comis-o doar "chiriasii" matale aia carora "le confiscati" tigarile.Deh fiecare dupa pregatire 😃😃😃

      Ștergere
    2. Prin anii 2003-2004, la biroul resurse umane/personal(la Bg) era..o broșură emisă de MApN cu"funcțiile libere"..în toată țara..!

      Ștergere
  22. Huhurez, te rog explica faza cu zecile de mii pensionați în ultimii 7 ani cu nici 20 de ani vechime

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Citează corect cărcotașule! Eu am zis... nici 20 ani vechime în serviciu.
      Da!
      At 17 Pennsie anticipată
      (1) ....au o vechime efectivă de cel puțin 25 de ani, din care cel puțin 15 ani reprezintă vechimea în serviciu au împlinit vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă diminuată cu 5 ani și se află în una dintre următoarele situații:
      b) sunt trecuți în rezervă sau direct în retragere ori au încetat raporturile de serviciu ca urmare a clasării ca inapt sau apt limitat pentru serviciul militar/serviciu de către comisiile de expertiză medico-militară.
      Art 18 Pensie anticipată parțială
      1) Au dreptul la pensie de serviciu anticipată parțială militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, în activitate, care au o vechime efectivă de minimum 20 de ani, dintre care cel puțin 10 ani vechime în serviciu, și care se află în una dintre următoarele situații:
      b) sunt trecuți în rezervă sau direct în retragere ori au încetat raporturile de serviciu ca urmare a clasării ca inapt sau apt limitat pentru serviciul militar/serviciu de către comisiile de expertiză medico-militară.

      O adevărată armată de clasați ca apți limitat și inapti.

      Ștergere
    2. Ahaaa de asta are mihaibegebe@mail, scrisul balbait....de la semnaturi pt inapti
      😃

      Ștergere
    3. "dez-"acordatule-75:
      .."mihaibegebe@mail" ăla nu a avut "treabă "..cu "clasările.." respective, de care se ocupau..comisiile medico-militare din spitale..!

      Ștergere
  23. Despre PLX 199, noutati:tov Dancu vrea varianta cu amendamente agreata de scmd iar caraseanul Bode nu si nu, pai cum altfel , sa pearda ei orele suplimentare si cele 16 sporuri tip apendice de la pensii?
    Pe de alta parte, cum s-ar zice pe la "spatut"nenea ciuca al din usa cortului ar dori ca toti cei ce au sub doua decenii de sub cascheta sa fie scosi de la pensia militara si la 65 de ani sa treaca la cea civila cu un ados asemanator celui de 2,6% de la maririle pensiilor militare.Mai mult nu graiesc ca tremura qilotzeii pe mine de frica spintecatorului din Faltceni de la "Foresta",proaspat evadat de la Socola.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uite al dreak Tehnokariciu..ce jmecher..s.a facut🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣

      Ștergere
    2. daca a zis ciucale asa ceva,asta nu moare in patul lui 😃

      Ștergere
  24. Huhurez, reiau căci mi-au umblat degetele aiurea, de unde ai scos asta cu zeci de mii de militari ieșiți la pensie în ultimii 7 ani cu nici 20 de ani vechime? În baza cărei legi s-a făcut asta căci OUG 7 a fost valabilă până în 2007? Și cu ce compensau în cuantumul pensiei, lipsa vechimii?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. HALA. Unde scrie că OUG nr. 7/1998 a fost abrogată în 2007 ? Sigur nu găsiți.

      Ștergere
  25. Dacă se adopta PLX 199/2020 în jur de 30000 de pensionari militari vor fi loviți în moalele capului neavând 15 ani de cascheta...avantaj din nou clonării luiIFRIM....199 TREBUIE CORELAT CU OG 7/1998 dacă nu va fi genocid ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La calculul cuantumului pensiei contează și sporul de vechime pentru condiții de muncă.

      Ștergere
  26. Nu va mai certati ca ajungem la vorba parintelui Pomohaci cu care m-am vazut candva si intrebat de plata pentru slujba tinuta etc a raspuns cu emfaza:
    _domnii mei, suntem vecini asa ca ,plata in ceruri!
    Asa va zic si eu voua, nu sperati nimic , veti fi despagubiti numai ca plata va fi in ceruri.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bine că nu ți-a cerut să plătești în natură.😃

      Ștergere
    2. I.a traso...fara rul-100🤣🤣🤣🤣🤣

      Ștergere
    3. Corect.Asta da popa.Sigur nu era misogin.Credincioasele protejate.Credinciosii la munca.
      Dancu in analiza e corect.In punere in practica sa vedem.

      Ștergere
  27. Pentru IULIAN MARES , ce micâ-i lumea și cum trece vremea . In 2007 la ultima vizită medicala avea gradul de Maior .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Domnule fotbalist,
      1-ori glumiti ori ma confundati! .... arat eu bine, dar nici kiar asa?
      2-daca imi faceti avansuri, nu rezonez!
      :))

      Ștergere
  28. Akord 75
    Ăștia se dilesc pe zi ce trece tot mai tare! Păi dacă mie statul mi-a emis decizie pe o anumită vechime cumulată cum dracu să vină să anuleze un drept câștigat? O proprietate? Păi idioții stiu că sunt și cu 15 ani de militar? Și ce fac ....ii penalizeaza cu 40% ? Din 58,5% din brut? Fără sporuri și indemnizatii? Fără grupe de muncă? Ăsta e furt calificat și vom fi unii calculați cu anumite elemente și alții cu toate elementele!
    Bă....sunt 30.000 de disponibilizați!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @micutzul
      lasa-i bre sa se distreze, ca si pe aici dealtfel.Eu ma distrez asa ca iti recomand sa faci la fel.O sa ne puna sa facem credite ca sa dam pensiile inapoi....da io dau inapoi doar "pielea" pentru noii burghezi militari
      Stiu ca ne cunoastem stiu ca am avut cam aceeasi viata profesionala asa ca lasa-i in pace si pe noii burghezi pensionari cu uniforma si pe aia cu 800 vechime de birou la lins hartoage
      PS Daca aici e asa,iti poti explica de ce e asa, cum e, in parlament ? 😃
      PS1"Bă....sunt 30.000 de disponibilizați!"
      Du-te dom'ne d'aciulea ca i-a omorat "terminatul" Huhu pe toti...sau terminatorul Huhu?
      Ma mir cum am scapat noi doi.Cred ca suntem prea incapatanati 😃

      Ștergere
  29. Rambo, mare noroc ai avut cu Pomohaci. Stii ce se spune despre el, cum ca ar fi un fel de mason. E cavaler de Kurlanda...

    RăspundețiȘtergere
  30. Acest rambo2021 pare cam dubios.
    Se invarte in niste anturaje cam suspecte gen astia cu garda inversa. Era sa zic cu mansa inversa.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @Vad ca salivati, asa e cand sunteti ïertati"ajunsi la andropauza, abia asteptati sa vina turcu ceala ca sa intoarceti spatele, obicei de la strabuni, nebunaticilor! Voi nu sintetizati chintesenta problematicilor in discutie ci doar invelisul, poleiala, forma si nu continutul, sper ca nu toti sunteti ingusti la minte precum cezar si sesizati ca "purceaua este moarta-n cotet"mai rau ca la aviara.

      Ștergere
  31. Din când în când cineva de la MApN in cazul acesta Dâncu aruncă o variantă de actualizare. Imediat camarazii incep să se frământe să discute in contradictoriu varianta propusa vs. varianta fiecăruia dintre noi. Toate acestea de fapt duc la discuții sterile, certuri, jigniri, la ură.Preocupati doar sa ne contram unii cu alții uitam esențialul interesul nostru al tuturor de a ni se rezolva situația actualizării pensiei militare.Cel care a aruncat propunerea vede că oamenii in loc să se lupte cu el se luptă intre ei un timp lung și până la urmă firul de pierde. Părerea mea este că Dâncu ne aburește la fel cum a făcut-o și Ciucă la fel cum a încercat și alcoolico-drogatul Catu. Aceștia ne-au aburit, ne aburesc și ne vor aburi fiindcă au ca parteneri pe pupincuriștii reprezentați de mulțimea de șefi de asociații, sindicate și organizații de rezerviști. Ceea ce este clar este că nimeni nu are intenția de rezolva măcar parțial situația fie ei de la PNL, PSD, USR sau UDMR. Și noi ne luptăm între noi...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @Elisav
      Discursul d-tale este steril!
      Sunt vinovați rezerviștii și structurile asociative de emiterea peste noapte a ordonanțelor 57 și 59? NU! Nici nu au fost informați, ce să mai zicem de consultare și dialog.
      Cei care au impus eliminarea actualizării pensiilor militare ar da mult ca aceste discuții de informare între rezerviști, chiar în contradictoriu, să nu existe.

      Ștergere
    2. PLAGIEZ din H (dar pun ghilimele nu ca alţi savanţi de la CAROL I), că bine a mai zis oleacă mai sus.

      " De teama pensiei militare contributive, fie ea și în regim hibrid, cum este vânturată prin MAI, gulerații se vor grăbi în următoarele săptămâni să-i prezinte lui Dîncu varianta modificată a Plx 199.
      Să vedem cine este mau tare, Dâncu sau Bode. Oricum, la conducerea PSD sunt mulți care știu ce nefăcute au făcut gulerații în ultimii 6-7 ani în domeniul salarizării și pensiilor în SNAOPSN."

      Ștergere
    3. @Vasile, ai dreptate si n-ar proceda asa dar vad ca au cu cine, ca nu li se opune multimea asa ca fac ce vor,iau de la amarati si-i umfla pe satui neuitand de buzunarele lor, noua ne dau cate o biata firimitura de 2,6% si ne iau felia de 10% pe cand la örgan"care oricum are de 10 ori mai mult(1000%) ii da de 10 ori cat noua adica 25%.Asta-i dreptate si noi radem printre cei doi dinti ce-i mai avem in gura sau de satisfactia de a fi sodomizati de catre cei mari si tari.

      Ștergere
  32. Sa asteptam si sa nu ne mai certam intre noi. Propunerile D-lui Ministru Vasile Dincu ne arata ca intradevar a venit la conducerea Armatei noastre, cineva care se gandeste si la noi si in special la cei, sa ma ierte, ca Dl Ifrim. Sa speram ca se vor materializa aceste propuneri si nu va fi schimbat Dl. Dincu. Sa fim sanatosi

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este adevarat ce spui Florine. Desi e doar de o luna la conducerea ministerului, la toate emisiunile la care a participat si ori de cate ori a avut ocazia a adus in discutie actualizarea pensiilor militare pentru a elimina inechitatile din sistem. Acum speram sa aiba o concretizare cat mai rapida. Totul depinde de suportul politic si daca cei care il vor consilia vor face corect acest lucru, adica sa fie cu adevarat specialisti.

      Ștergere
    2. Si eu am incredere in Dl Dancu, dar daca face reforma pensiilor cot la cot cu sefa Casei de Pensii Militare, Andritoiu, o mare dusmanca a pensionarilor militari, cu Maciu, Rosu, Padureanu, Jianu si alti criminali si mutilatori de pensii militare, iar am cacarisit-o! NU SE FACE NIMIC, DAR NIMIC CU ACESTI DUSMANI AI NOSTRII LA REFORMA PENSIILOR, SI DACA DL MINISTRU NU-SI FACE O ECHIPA DIN AFARA MINISTERULUI, SPECIALISTI! Dar sa stie clocarii si guleratii ca si eu le-o trag pe muteste, si deja mi-am pregatit artileria grea, chiar de maine si zi de zi, sa-i las cu ochii in soare si privati de a se mai apropia de noile calcule si schimbari la pensiile militare, caci ceea ce fac numai eu si Dumnezeu o sa stie, dar vor afla si ei si se vor zgaraia pe ochi!
      Daca ministrul Dancu are pagina oficiala ca ministru al apararii, de ce nu scrieti, dragii mei camarazi in numar de zeci de mii? Ca de cioc suntem buni toti pe aici, dar sa si actionam concret si in masa, cat si pe mail, cum fac eu, caci numai miscand pietroiul facem ceva, nu cu strada sau pe aici! E Guvern, apoi Ministerul de Finante, Senat, CD, ministrii, ministrul Apararii, politicieni, etc, doar click sa se duca la toate, si daca sunt mii si zeci de mii se poate face ceva, nu doar doi, trei fraieri! Scrieti, fratilor, ca talentos des Bufteas sa va impungeri pe aici aveti timp garla, dar mai faceti si ceva pentru sine si gloata amarata, pentru ca clocarii acum bat toba si fierul cat e cald sa-l fenteze pe Dancu si noi trebuie sa stopam asta! Nu faceti nici acum, iar pierdem sansa cativa ani!

      Ștergere
    3. O pune pe Olguta la Aparare

      Ștergere
  33. "Toti pensionarii militari aflati in plata la 31.12.2021 cu venituri cumulate pana in 1.600 lei, au primit in luna ianuarie diferenta pana la 2.200 lei."(Raspusul CPS a MApN, pentru o pensionara )..!

    RăspundețiȘtergere
  34. In 2017, în operațiunea diferită de actualizarea a pensiilor militare am avut primul semn al neîntelegerilor dintre MApN și MAI.
    Torpilarea Plx 199/2020 pe ultima sută de metri in CD, se zice de MAI, este alt demn de dezacord.
    Neacordarea ajutoarelor reglementae de OUG 132/2022 de către CPS a MAI este un alt dezacord.
    Acum, MAI sifonează o intenție de contributivizare a pensilor polițiștilor, în timp ce ministrul Apărării se grăbește să anunțe repunerea în procedura de legiferare a unui proiect de recalculare și actualizare a pensiilor militare, proiect abandonat în urmă cu un an.
    Să fie acestea semne ale despărțirii apelor între pensiile MApN șiMAI?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dogaru nu este de acord:
      http://sindicatulcmd.blogspot.com/2022/01/modificare-programului-manifestatiilor.html?m=1

      Ștergere
    2. Unul din motivele pentru care militarii au pensiile mai mici decât similarii lor din MAI este pentru că sunt băgaţi în aceeaşi oală cu cei de la MAI care au pensiile mult mai mari.Dacă s-ar actualiza sau recalcula pensiile militare, unii poliţişti ar trece la nişte pensii astronomice.

      Ștergere
    3. PNL si PSD aceeasi mizerie ca MAI si MA(p)N =(ca sa iasa rima)
      .... ca se inteleg la fel

      Ha!! am inceput sa scriu ca beghebeul@mail

      Ștergere
    4. Niciun salariu, nicio soldă lunară și nicio pensie militară nu mai poate depăși limitele impuse de L 153/2017 pentru anul 2022.
      De aceea îmbuibații trag cu dinții să nu se mai aplice acele limite.Ei au soldele, salariile si pensiile ajunse deja la nivelul anului 2022.Recalcularea si actualizarea nu le foloseste lor la nimic. Doar pensiile mici si mijlocii ar crește substanțial.

      Ștergere
    5. Sfetnicul ministrului civil paralel cu MApN, Vasile Dancu este acelas "Departament de lupta impotriva pensionarilor militari". Cum sa se mai schimbe ceva ???Doar din rau in mai rau pentru multi si cat mai gonflat pentru putini. Adica sistemul :"Marire prin scadere "

      Ștergere
    6. @valica:

      În privința asta, a fost avertizat și a răspuns că va fi atent să nu pice „victimă” a DLÎPM.

      Ștergere
  35. Da ,dau mult ,ca aceste "discutii de informare" ,sa fie o asa zisa supapa de presiune ,pentru a nu se trece la actiuni revendicative reale,de amploare...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Un om neinformat nu participă la nicio actiune revendicativă.Cum nu participă la discuțiile de informare, nu participă nici actiuni revendicative.

      Ștergere
  36. Dogaru foloseste de ani de zile ca motto Vae victis.
    Dom'le dar le insufla asa un spirit de invingatori camarazilor de te doare capul. 😁
    Schimba placa daca vezi ca e zgariata si nu merge.

    Audentes fortuna iuvat! pare asa mai pozitiv. 😁

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Norocul îi favorizează pe cei:
      a-îndrazneți?
      b-curajoși?
      c-puternici?
      *Aleg variantele c si b! :)) .... mereu fac așa!

      Ștergere
  37. Atentie la notiunile de vechime in serviciu, vechime cumulata si vechime efectiva, asa cum sunt exprimate de L. 223/2015.

    Avem 3 definitii:
    Art. 3
    - e) vechimea în serviciu: perioada cat o persoana a fost exclusiv in serviciul militar (soldat, elev/student militar, cadru militar);
    - f) vechime cumulată - perioadele de timp recunoscute ca vechime în serviciu, vechime în muncă, stagiu de cotizare sau perioade asimilate în vederea obținerii unei pensii în condițiile legii;
    g) vechime efectivă - vechimea prevăzută la lit. f), care nu cuprinde sporurile acordate pentru activitatea desfășurată în condiții deosebite, speciale sau alte condiții de muncă, respectiv grupa I și/sau a II-a de muncă.

    Acum, Pl-x 199/2020 cu amendamentele propuse de CD, zice astfel:
    (3) "Cuantumul brut minim (...) corespunde realizarii (...) unei vechimi in SERVICIU definita potrivit Art. lit. e), de cel putin 25 ani"
    (4) "Pentru militarii care au realizat o vechime in SERVICIU mai mica de 25 ani, cuantumul brut minim se determina se determina proportional cu numarul anilor de vechime in SERVICIU"

    Acum este acum! Taiem vechimea CUMULATA, intrucat asta cuprinde vechimea in serviciu (armata) plus vechimea in civilie. Dar noi ce vechime avem in SERVICIU (armata)? Cu grupe sau fara?

    Pentru ca notiunile pot fi confuze. Dupa interpretarea mea rezulta ca vechimea in SERVICIU, este formata din vechimea in armata + vechimea rezultata din adaosul pentru grupele de munca in armata. Altfel nu mai vad utilitatea Art. 3 g) din L. 223/2015, care precizeaza ca vechimea EFECTIVA este "vechimea prevăzută la lit. f) (vechimea in armata + vechimea in civilie), care NU" cuprinde sporurile acordate pentru activitatea desfășurată în grupe de munca. Cu alte cuvinte, vechimea CUMULATA se refera la vechimea in serviciu militar cu tot cu grupe + vechimea in serviciu civil cu tot cu grupe. Prin urmare, vechimea in SERVICIU asa cum este definita de Art. 3 e) nu se refera la vechimea doar EFECTIVA in armata, ci la vechimea cu tot cu grupe in armata.

    Iar Pl-x 199/2020 se refera la vechimea in SERVICIU (armata) - adica cu tot cu grupe, si nu la vechimea EFECTIVA. In caz contrar, ar fi botezat-o vechime EFECTIVA in serviciul militar, altcumva.

    In cazul in care s-ar considera vechimea in SERVICIU (armata) fara a fi considerate grupele de munca, ar rezulta o cacealma generala. Intrucat sunt extrem de multi care au vechimi efective peste 25 ani, dar nu au 25 afectivi doar in armata.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buha
      Pl x 199/2020 nu a schimbat cu nimic definițiile vechimilor.
      Doar cuantumul minim, acela provizoriu, se calcula proporțional din vechimea în serviciu, fără sporul pentru grupele de muncă.
      Recalcularea si actualizarea care urmau în anii ulteriori se calculau si din sporul de vechime pentru condițiile de muncă.

      Ștergere
    2. @/BUHA
      Nu mai F--E BUHA toata ziua !
      Mergi in Dombas !

      Ștergere
  38. In baza definitiilor din L. 223 privind vechimea in serviciu, cumulata si efectiva, rezulta astfel:
    - un militar care a activat EFECTIV in armata 20 ani in conditii normale, are vechimea in SERVICIU (armata) = 20 ani (NU I SE ADAUGA NIMIC);
    - un militar care a activat EFECTIV in armata 20 ani in conditii deosebite, are vechimea in SERVICIU (armata) = 25 ani (I SE ADAUGA 3 LUNI LA AN);
    - un militar care a activat EFECTIV in armata 20 ani in conditii speciale, are vechimea in SERVICIU (armata) = 30 ani (I SE ADAUGA 6 LUNI LA AN);
    - un militar care a activat EFECTIV in armata 20 ani in alte conditii, are vechimea in SERVICIU (armata) = 40 ani (I SE ADAUGA 12 LUNI LA AN).

    Acest lucru rezulta din coroborarea Art. 3 f) cu Art. 3 g), si a Art. 3 g) cu 3 e).

    Vechime CUMULATA nu inseamna insumarea adaosului pt. grupele de munca la vechimea in SERVICIU (armata), ci adaugarea unei alte vechimi lucrate in domeniul civil (cu tot cu grupele de munca specifice domeniului civil).

    De unde rezulta ca vechime in SERVICIU (armata) = include adaosul pt. grupele de munca in armata. La fel cum vechimea IN MUNCA (civilie) = include adaosul pt. grupele de munca in viata civila.



    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Un militar care a activat efectiv 20 ani in armată, indiferent de condițiile de muncă, are vechimea in serviciu de 20 ani, nimic mai mult.
      Potrivit legii
      Articolul 23
      (1) Vechimea în serviciu care se ia în considerare la stabilirea pensiei de serviciu este perioada în care o persoană s-a aflat în una sau mai multe din situațiile prevăzute la art. 3 lit. e), la care se adaugă sporurile acordate conform art. 24.

      Nu schimbați definițiile vechimilor după modul cum era prevăzut calculul cuantumului minim în Plx 199/2020

      Ștergere
    2. La Condiţii Deosebite se adaugă 4 luni/an ( după 01.04.2011)
      La grupa II se adaugă 3 luni/an. ( până la 01.04.2001)

      Ștergere
    3. @ Huhu Rezea. In concluzie, ce vechime in SERVICIU are un militar care are o vechime efectiva de 24 ani in armata, in grupa conditii speciale? 24 ani dau 36 ani?

      Ștergere
    4. Are 24 ani vechime în serviciu si 36 ani vechime cumulată.

      Ștergere
    5. @ Huhu Rezea. Nu rezulta asa din definitiile date de L. 223/2015. Daca citim Art. 3 f), la vechimea cumulata nu apare distinct adaosul pentru grupele de munca. Adica, Art. 3 f) considera ca vechimea in SERVICIU ca notiunea de sine statatoare, este cea efectiva in armata la care sa adauga grupele de munca. Acest lucru este intarit si de Art. 23 la care ati facut referire.

      Cand legea face referire la vechimea cumulata, aceasta se refera la insumarea vechii in armata (serviciu) cu vechimea in munca in viata civila. Insa atat vechimea in serviciu (armata), cat si cea in munca (viata civila), includ grupele de munca ... din oficiu. Adaosurile pt. grupele de munca nu se includ decat daca se ia in considerarea vechimea EFECTIVA. Dar Pl-x 199/2020, nu face referire la nicio vechime EFECTIVA, ci la vechimea in SERVICIU. Iar Art. 23 precizeaza clar ca vechimea in SERVICIU este perioada in care o persoana a activat in armata ... la care se adauga sporul pentru grupele de munca.

      Ștergere
    6. LEO:
      "Condiții deosebite".
      .înseamnă 3 LUNI/an.!
      ,(adică 25 % / an)nu 4 luni..!

      Ștergere
    7. Hai, domnule, nu înțelegem ce citim?
      -la litera e) ... în vechimea în serviciu nu este enumerat sporul de vechime pentru condiții de muncă
      -la lit. f)- vechime cumulată include și sporul de vechime pentru condițiile de muncă
      -la lit g) vechimea efectivă este vechimea cumulată fără sporul pentru condițiile de muncă.

      Ștergere
    8. @ Huhu Rezea. La Art. 3 e) nu este enumerat, dar este completat/precizat la Art. 24: "Vechimea în SERVICIU care se ia în considerare la stabilirea pensiei de SERVICIU este perioada în care o persoană s-a aflat în una sau mai multe din situațiile prevăzute la art. 3 lit. e) (adica in armata, la care se adaugă sporurile acordate conform art. 24 (adica grupele)".

      DE AICI REZULTA CLAR CA ORICE VECHIME IN SERVICIU "CARE SE IA IN CONSIDERARE LA STABILIREA PENSIEI DE SERVICIU" INCLUDE IN MOD OBLIGATORIU SI ADAOSUL PENTRU GRUPELE DE MUNCA.

      Ștergere
    9. @ Leo. La conditii deosebite la armata se adauga 3 luni la an. Modificarile de la civili cu 4 luni la an nu ii vizeaza si pe militari.

      Ștergere
    10. Nu domnule!
      Articolul 24 se citește așa:
      Vechimea pentru stabilirea pensiei de serviciu este compusă din vechimea în serviciu, art. 3 lit. e) + sporurile de vechime acordate pentru condițiile de muncă art. 24.
      Se mai spune si că sporul pentru condițiile de muncă nu se iau în seamă la deschiderea dreptului de pensie. Ele contează doar pentru calculul cuantumului pensiei militare.
      Nu mai faceți confuzia asta! Sporul de vechime pentru condițiile de muncă nu are regim juridic de vechime în serviciu. Si nici de vechime efectivă. Intră doar în vechimea cumulată.

      Ștergere
    11. @ Huhu Rezea. Legat de interpretarea mea, dar si de subiect. Eu sustin ca acele cuantumuri minime sunt stabilite pentru o vechime de minim 25 ani in armata/serviciu, cu tot cu grupele de munca - asa cum este precizat la Art. 23 din L. 223/2015.

      In cazul in care nu ar fi asa, M.Ap.N isi aprinde un foc printre soldati/gradati si care sunt si ei beneficiari de pensii militare. Sa nu uitam ca majoritate covarsitoare a SGP, desi au minim 25 ani in munca, nu au si 25 ani efectivi in armata. Cei mai multi - eu zic ca peste 95% s-au angajat in armata dupa minim 1-5 ani de munca in domeniul civil. Si s-au pensionat/se pensioneaza fix la 25 ani vechime efectiva - adica cu tot cu vechimea din domeniul civil. Asa ca nu au vechime efectiva de 25 ani doar in armata. Dar au 25 ani in armata cu tot cu grupe. Iar daca Pl-x 199/2020 ar considera 25 ani efectivi de armata - adica fara grupe, corpul SGP ar fi lovit in plin. Iar eu nu cred ca isi permite cineva sa zgandare acest corp militar si care este pasibil ca in 2 timpi si 3 miscari sa dea toata armata peste cap (demisii, proteste etc.).

      Ștergere
    12. Buha
      D-ta nu înțelegi că acel cuantum minim avea un calcul derogatoriu de la calculul standard, potrivit art. 28-30 și 108 din L 223/2017. El era valabil doar până se finalizau operațiunile de recalculare si actualizare din anii următori.
      Scopul cuantumului minim era si va fi si in prezent, dar decalat cu 2 ani, dacă se va relua proiectul, să majoreze pensiile mici si mijlocii, cu un cuantum prezent sub acel prag, până la emiterea deciziilor de recalculare si actualizare.

      Ștergere
  39. @reddog
    Motto.ul VAE VICTIS al SCMD

    De un deceniu ne luptam
    Cu Hydra nedreptatii
    Ca viata buna sa avem
    Batranii si nepotii.

    Visand la ce ni s-a promis
    Ne plangem stand in strada
    Dar avem soarta de invins
    Nici vor ca sa ne vada.

    Asedianti in Capitoliu
    De Brennus cu-a lui gali
    Stapanii ne vor cu lintoliu
    Acoperiti dar nu egali.


    Strigand cu glasul tot mai stins
    Ostenii bravi s-au ofilit
    Si latinescul VAE VICTIS
    Inseamna ca ne-au biruit!

    By comandor KIS VIOREL
    01.02.2022

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 1)Rambo,comandor e grad politic.Nu se pune.
      Pensie de lt. col!
      2)Huhu-Ma vad obligat sa acord bila alba lui Citu cand cere fapte nu vorbe.Asa si cu Dincu.Fapte nu vrajala.

      Ștergere
    2. Așa-zisul Rambo , la desființarea unității sale, a avut funcția de cdt patrulă elicoptere, funcție al cărei grad era de lt cdor, dacă apucase să reușească la examenul de grad, de la CI Bacău, Ulterior, pentru funcțiile asimilate gradelor superioare era condiționat de absolvirea AMG. Cert este că toate propunerile de avansare ale ANCMRR sunt filtrate la DGMRU, iar avansările celor în rezervă sunt limitate la una singură. Așadar, sunt sigur că nu i-a fost acordat gradul „cpt. cdor”. Iar cum pentru gradul „cdor” trebuia să aibă absolvită AMG (ca pt cpt cdor) i-ar fi fost necesară absolvirea unui curs post-academic, .....

      Ștergere
  40. Pentru aceste vremuri nimeni nu gandeste sa mareasca pensii decat indeplinind cumulativ cateva conditii:
    1-sa creasca ff putin pensiile, sub inflatie, astfel scazand in valoare reala fondul pentru pensii;
    2-nu exista un prea mare interes pentru pensionari, ei constituind doar o entitate la articol bugetar;
    3-va place sau nu, pensionarii militari sunt numeroși si pun presiune financiara;
    4-au tot interesul sa mentina o divizare financiare intre pensionarii mai veki si cei mai nou iesiți din sistem;
    5-vreti/nu vreti ceea ce a facut Ciuca, acordand 1000 lei + la pensie pt veteranii din TOpEx mi se pare natural, logic si corect; (nasol este ca si-au pierdut bruma de avantaje cei care executasera mis de lupta);
    6-dreptate pt toti nu exista;
    7-eu cred ca o pensie cu 2 componente este o gaselnita mizerabila, ca sa nu mai vorbesc despre inekitatea sumei fixe in raport cu magistratii;
    9-un politician cu cât vorbeste mai mult, cu atat are timp sa faca mai putin;
    10-pregatiți-vă pt ceea ce este cel mai greu!

    *”Cu cat urca mai sus in cocotier, cu atat mai multi vor vedea curul dezgolit al maimutei!”
    **Al unei maimuțe a fost vazut, de cam 6-7 ani încoace, a 2-a și a 3-a și le-au arătat singure, este aproape sus și cea de-a 4-a maimuță!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai dreptate!
      Există 2 categorii de pensionari, magistrații și superbeneficiarii de pensii militare, ăștia din urmă sunt câteva mii, care s-au urcat atât de mult în cocotier încât au devenit prea vizibili pentru cei pe care ei îi desconsideră.
      Ambele categorii vor fi coborâte ceva mai jos în cocotier.

      Ștergere
    2. L-Ati vazut "monkey Mares" ..urcat suuus in cocotier ?
      Ce basanau urit are
      De la inaltimea a 15.000 lei /luna ..el ne da sfaturi..ca aia ..ca aia..ca aia Ca e bine sa fie bine ..ca in final el sa ramina tot asa ..sa ne arate curul din cocotier
      Mars mai...lighioana !
      Si Tehnocariciul s-a saturat de vrajelile tale si rusinat si-a facut un alt bolentin!

      Ștergere
    3. Iuliane las-o jos ca macane cu pct 5!N-ai dreptate si nu-i nici o logica!Un individ s-a plimbat prin Afganistan ,Kosovo sau pe unde mama ciorii o mai fi fost 120 de zile si ia 1000 in plus si un prost care a facut SLP 20 de ani in conditii vai mama lui ,pe la Sulina ,Vf Muntelui ,trageri la Capul Midia cate o luna ,sau chiar pe la rusi trei luni ,sa ia ,,melu" ca asa vor rahatii de natoisti de azi!Fuck you asa dreptate in creierul unor sefi de azi!Ne intoarcem dupa 23 August ,cei cu frontul in est sau cei cu frontul in vest!👿👿👿Armata tarii e numai una!Daca mai e ,daca nu ,sa se duca in pustii!

      Ștergere
    4. Cezar:
      ..cândva, ți-am scris să nu te mai "agiți".
      .(ca gelul piftiei..! =mai glumesc,făcând haz de necaz..!) din cauza pensiilor alto ra..=căci nu și le-au stabilit ei,ci STATUL ..!;
      ..ai uitat..faptul că
      I.M. ți-a scris că are pensia: nu 15.000 ,ci vreo..17.000 de lei..!
      ..Așa că: șezi blând
      și sănătos și așteap tă..cu "speranță(?)",
      vremuri "mai bune".?!

      Ștergere
    5. @/DOCTORE
      crezi matale ca "BOLOVANUL"..s.a urnit singur..sa o ia la vale..sa produca avalansa..care l.a stupefiat pe domnul profesor Dîncu..actual ministru la MFA?
      Am contribuit..fiecare dupa puteri..
      Eu l.am prins pe "urîtul"asta..si l.am scuturat cît am putut
      Chestia cu "Statul a facut"..este eronata
      Cinei.i statul !
      Maimutele astea imbuibate si nesimtite au facut la un moment dat parte din .."Deep State"..si au lucrat in subteran pentru interes propriu..in perspectiva
      Asta.i statul

      Ștergere
    6. raul,
      ...doar era scris in paranteza, insa nu ai dorit sa citesti....
      *Repostez paranteza: ...(nasol este ca si-au pierdut bruma de avantaje cei care executasera mis de lupta);

      Ștergere
    7. Calinmihaib,
      ca sa faci ordine in capul cuiva, conditia minimala si suficienta este ca acel cineva sa aiba si cap!
      Ai cumva cea mai vaga impresie ca individul neșcolit are cap sau doar caciula de cioban?
      *Incă el mai este la nivelul de Credul in oamenii politici: Ministrul a facut, ministrul a spus.... Deh, atat poate si el sa relationez, intrucat pt el orice papagal politic pare ZEU!
      Si, in definitiv pt ce sa-i mareasca lui pensia? Prost a fost, este si are capacitate de dezvoltare... a plecat nu pt ca s-a restructurat armata ci pt ca l-au vomitat afara, in TM a ramas o BgMc, dar bouleanul nu era dorit de nimeni! De miscat curul de pe scarba aia de calorifer ruginit ca ultima relicva din REMAT, nu a dorit si atunci i s-a spus: acada si poimane la caserie!
      *Sunt cateva arme si specialitati carora li s-a restrans universul profesional, insa el a fost doar pistolar 7, roata nr. 9 de la TAB!

      Ștergere
    8. Antologică, 1 februarie 2022, 13:47
      Citez din Diliu, nu pt ca este sincer, ci pt ca...știe la ce să se aștepte:
      ****”Am contribuit...fiecare dupa puteri...” El, mai nevolnic așa, a mers cu valul cat s-a putut, mai prin gard, mai pe sub gard..., cand plasa si-a micșorat okiurile i-au ramas urekile prea lungi in ațe!
      Fiare veki, cumparăăăăm!!! Țevi ruginite si calorifere borâte cumparăăăm!!!

      Ștergere
    9. Senzational !!!!
      Să credem că a inceput Mareș să gândească ???
      Este ca si cum ai spune că găina a născut pui vii !!!!!((((

      Ștergere
    10. Dom Cezare. Bine spus în comentariul de la ora 13:47. În sfârșit, spuneți și dv. un mare adevăr. „Am contribuit..fiecare dupa puteri..”. Ăsta este și motivul pentru care dv. nu vorbiți despre problemele prezentate în topicurile postate pe blog ci despre atacuri și jigniri la persoană. Ca să înțelegeți ce vreau să spun am să vă explic prin cuvinte și propoziții pentru că dacă vă scriu pe „litere”, la pregătirea dv. este greu de înțeles.
      1. Dumneavoastră ați contribuit prea puțin în viață ca militar activ (pentru că atât v-au ținut puterile / redat mai sus) pentru a avea pretenția la o pensie decentă.
      2. Vorbiți despre stat fiind obișnuit o viață întreagă să frecați menta, să STAȚI pe scaun la birou în calitate de Cdt. BIMc. Deci, ăsta este STATUL, STATUL pe scaun sau chiar STATUL pe sub mese (după tescovină), codificat de dv. lucrat la subteran (drojdit sau dormit).

      Ștergere
    11. Iulian MAREȘ:
      (16:16'/01.02.a.c.)
      1.No Coment..!..
      2.Bg.Mc.(18) din TIMI ȘOARA a fost desfiin țată de guv. NĂSTASE în 04.oct.2004,(după ce,în prealabil: A FOST DIMINUAT NIVELUL tuturor funcțiilor.. din statele de organi zare a Bg.Mc. și ale UUM. din structura ei ..!
      (SUBÎNȚELES că:..și SOLDELE MILITARILOR.. AU SCĂZUT,cu excepția
      celor care au căzut sub incidența unei OUG.(90..parcă..?): care MENȚINEA SALARI ZAREA AVUTĂ înainte de"diminuarea"funcțiilor din statele de organizare..!
      Guv. Băsescu(-Boc) a reînființat o Bg...în 2010..,(cu FUNCȚIILE
      MAJORATE)..!

      Ștergere
    12. 🤣🤣🤣🤣😜🤪😝🤑
      Ce echipa de prostovani si.a facut "Monkey Mares"
      Doar asti.l mai baga in seama si culmea îi mai trag si limbi
      Daca.i cauti..la sanatate..te aplica plînsul...

      Ștergere
    13. Calinmihaib,
      Bg.Mc Tm exista si azi, numai ca in timp a suferit niste modificari: CdtB a fost functie de col, apoi lt.col, model NATO, iar col, cf Gabi Oprea si acum este de lt col, firesc si nederanjant! Categoric ca si celelalte functii in Bg au suferit modificari...si aici ma refer la sef Compartiment, Birou ...etc

      Ștergere
    14. Viorel,
      nici macar o zi nu a fost cdt B! Cand RMc s-au transformat in Bg pe B, functia de Cdt. B.I. era de col, cu Academie de comanda si stat major!
      In plina restructurare cine îi dadea lui dispensa de studii, ca era si deștept rau?

      Ștergere
  41. Rambo2021 bagat in corzi după un plan la care a contribuit logistic Cezar si strategic Mares.

    https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=2967312523579663&id=100009028340368&sfnsn=mo

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. avyanik,
      iesi omule din paradigma Facebook-ului! Nu iti aduce avantaje, ba din contră!

      Ștergere
  42. NU-I VINOVAT IONESCU,POPESCU ETC.PENTRU PENSIILE MARI.

    RăspundețiȘtergere
  43. Numai asa devii din motanel kkcios " rambo 2021 "

    https://fb.watch/aUE4bf19he/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. QED
      🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣

      Ștergere
    2. @avianyc, ti-e ciuda ca ti-am devoalat identitatea , nu cea de inginer pe care o pretinzi ci cea adevarata, de maistru militar , turnator sef pe la toti CI.stii din unitatile pe unde ti-ai tarat hoitul.

      Ștergere
    3. Romboo, individul miroase de la o poștă ca informator al CI-știlor.

      Ștergere
    4. Viorel, OUG 7/1998 prevede că își are valabilitate până la finalizarea restructurării armatei în 2007.

      Ștergere
    5. - De ce stau oltenii cu târnăcopul la televizor?
      - Păi, dacă se strică vreun canal, să sape repede altul!
      😍

      Ștergere
    6. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    7. Traiasca.."Motanelul Kk.cios...recte..maKiSs...tehnokariciu..iar acum..
      Marele RAMBO-2021..FARA DINTI"🤣🤣🤣🤣🤣😜🤪😝🤑

      Ștergere
    8. Rambo 2021:
      (13:18'/01.feb.a.c.):
      ..dezinformezi:
      "CI-iștii"..din UMM-uri..încercau să ABORDOZE..pe orice militar și civil, indiferent de faptul că era PCR-ist sau nu..!;
      ..dar dacă REUȘEAU sau NU.."să-i facă colaboratori..!", e o altă discuție..!

      Ștergere
    9. Calinmihaib,
      o mica observatie!
      Cand conducerea superioara a PCR-ului si-a dat seama ca SECU doreste sa incalece partidul si sa aiba fise cu potentatii vremii, Nea Nicu a scos o fraza adevarata, pe care incerc sa o comunic din memorie: Secu este un armasar vijelios, dar trebuie *incalecat!
      Atunci s-au format structuri de partid cu puteri depline in toate localitatile unde erau formatiuni SECU, pe principiul ierarhic superior: organizatie, birou, consiliu politic....etc!
      Ce a avut la baza dispozitia politica conform careia membrii PCR nu puteau fi *surse decat cu aprobarea *Secretarului județean?
      Cam astea s-au avut in vedere:
      -nefișarea membrilor PCR cu functii (vicii, metehne...etc)
      -comanda unica ramanea la partid
      -*membrul PCR cu calitatea de sursa/informator la SECU ar fi produs o ingerinta a SECU in partid, ar fi avut o dubla subordonare intrucat ***membrul PCR era obligat sa faca periodic sau ori de cate ori simtea nevoia INFORMARI DE PARTID (scrise sau prin luari de cuvant in ședinte)
      !!!!Sunt f puține cazurile cand au fost aprobati ca informatori si membrii PCR; aceste situatii le putem depista usor in cadrul misiunilor, delegatiilor sportive/culturale/artistice/profesionale, skimburilor de experiente politice, prin consulate, ambasade...etc
      !!!Acestea le poate intări doar avianyc, dintre useri, sau alte persoane cu ”rol determinant”! :))

      Ștergere
  44. Prin PNRR s-a stabilit că nicio pensie specială nu poate depăși venitul obținut în cursul perioadei de cotizare https://wordpress.com/post/penitenciarepesurse.com/4311

    RăspundețiȘtergere
  45. Una peste alta. Este evident ca brusca graba de a adopta Pl-x 199/2020 (despre care Dîncu nici n avea cum să cunoască dacă nu ar fi fost tras de mânecă de avizați), nu a aparut asa de florile marului. Cel mai probabil ca graba se justifica prin faptul ca urmare a acelui PNRR va urma o noua lege, cu un calcul complet dezavantajos pentru militari. Caz în care se grabeste adoptarea Pl-x 199/2020 inainte de noua lege a pensiilor, pt. ca militarii sa prinda niste cuantumuri mai mari si care vor ramane in plata ca si cuantumuri "mai avantajoase" (o speranta) dupa intrarea in vigoare a noii legi impuse de PNRR.

    Din punct de vedere procedural, PNRR nu se poate implica decat in pensiile contributive si nu si in actualele pensii speciale - incluzand pensiile militare. Asa ca pana la desfiintarea pensiilor speciale/probabil si a celor militare, legile dupa care functioneaza acum pensiile speciale se pot modifica linistit. Miza fiind ca la trecerea pe noua lege, sa se prinda in plata niste cuantumuri avantajoase cat mai favorabile. Si asta in speranta ca va fi pastrat in plata cuantumul avantajos si nu se va intampla ca in 2011, cand la precedenta desfiintare a pensiilor militare, militarilor li s-au redus la propriu cuantumurile pensiilor.

    Din toate acestea rezulta ca militarii trebuie sa se astepte sa fie inclusi in noua lege introdusa pe usa din spate in PNRR de fostul guvern, si care va includa dezavantaje multiple privind pensionarea in armata.

    Asa cum am mai spus, se preconizeaza introducerea de capitole separate privind pensionarea diferentiata intre militari, pompieri, jandarmi, politistii din MAI si politistii de le penitenciare. In ceea ce priveste vechimea minima, dar si varstele de pensionare. Dintre toate ministerele/similare, M.Ap.N. ar putea fi cel mai favorizat. Cauza este aceea ca ministerul apararii are un deficit de soldati si gradati considerabil. Iar daca acestora le mai baga si o contributiva pe gat care sa ii dezavantajeze, ministerul risca sa ramana fara soldati/gradati. Vorba unui soldat profesionist pe un forum, ca mai bine merge agent la Fan Courier pe 1800 lei pe luna si 50-1000 lei ciubuc pe zi, decat sa stea soldat profesionist in armata.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dacă miza este micșorarea anvelopei bugetare pentru pensii, orice variantă de modificare a reglementarii în viitor a pensiilor de serviciu nu va mai prevedea râmânerea în plată a cuantumului mai avantajos, peste limita componentei contributive. Ar fi și în concordanță cu deciziile CCR.

      Ștergere
    2. Cel puțin să crească pensiile mici

      Ștergere
    3. Domnule H.H.,raspunsul dat de dvs.este numai pt. a contrazice. Precizati,va rog,care sunt deciziile CCR privind pastrarea in plata a cuantumului mai avantajos. Dar concret,nu pareri sau interpretari.

      Ștergere
    4. Asta cu ciubucul 1000 de lu/zi sună a copilărie.

      Ștergere
    5.   HUHU:
      (14:55'/01.02.a.c.):
      CITAT DIN COMENTARIU:
      .."Ca să nu ținem oamenii de vorbâ îți dau doar acest citat din DEcizia nr. 900/2020 a CCR:

      "116. În concluzie, cu privire la regimul juridic al pensiilor reglementate prin legi speciale, ""CURTEA A LĂSAT O MARJĂ DE APRECIERE mai LARGĂ legiuitoru lui"", stabilind că
      (i) pensiile speciale nu reprezintă un privilegiu,.." = ÎNCHEIAT CITATUL.
      (ghilimelele duble și MAJUSCULELE din inte riorul citatulu =sunt
      ..sublinierea mea.!)
      Acest citat arată.. AROGANȚA ABUZIVĂ a.. CCR..care își permite (!?) să "LASE..*PARLA MENTULUI* =marje = de ..INTERPRETARE..a legii..!
      CCR constată eventual e NECONCORDANȚE..ale unei legi cu..Consti tuția, nu legiferează ea.!,cum se întâmplă: din 2003 încoace,prin "AIURITORUL" art.147, al.2 din Constituție ..!,indiferent..că place sau nu ACEST ADEVĂR:=SĂRITOR= ÎN OCHII= "NEUTRILOR"..!

      Ștergere
  46. Nu stiu ce treaba are PNNR cu pensiile militare , care sunt platite din cei 2% alocati apararii.Azi au fost avertizati factorii decizionali si presedintii de partide au spus ca noi nu suntem cuprinsi acolo.Au fost deficiente de exprimare referitoare la categoriile de pensii.Noi, conform Legii 223/2015 suntem cuprinsi la "pensie militara de stat":
    -Articolul 1
    Dreptul la pensii și asigurări sociale pentru militari, polițiști și funcționari publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare este garantat de stat și se exercită, în condițiile prezentei legi, prin sistemul pensiilor militare de stat și alte drepturi de asigurări sociale din domeniul apărării naționale, ordinii publice și securității naționale, denumit în continuare sistemul pensiilor militare de stat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Rambo2021, ce nu înţelegi tu este faptul, că pe acest blog ca de altfel în toată mass-media sunt nişte "unelte" ale Statului Paralel, care influenţează opinia publică într-o anumită direcţie.Şi eu am auzit mai întâi de la politicienii actualei "Coaliţii de Distrugere a României" că pensiile militare nu sunt trecute în PNRR şi ca nu sunt pensii speciale. În ultima vreme au schimbat repertoriul şi vociferează toţi în cor că sunt trecute şi ca vezi doamne ar fi şi speciale.Mi-e scârbă de cei care sunt vânduţi sau ţin cu lupul.

      Ștergere
    2. Ramboo, ce ai pățit omule de te iei de mine? Eu tocmai îți adeveream spusele dar bătrânii PCR-iști mai au și hachițe. Până la urmă se pare că tocmai ție îți trebuie dezalcoolizarea.

      Ștergere
    3. @Catalin, inteleg situatia ,ba , chiar mai mult decat varful icebergului si vad ca in toate structurile de conducere , decizionale, judecatoresti si de forta avem infiltrati din cele patru zari care decid doar in interesul lor, bineinteles cu ümarul"vandutilor natiei de la cel cu tzatza-n gura pan la cel cu barba sura.
      Pe principiul "m-a injurat de mama"rusii ne indeamna si ne ajuta sa-i provocam, sa-i ïntepam" si asta duce la scumpetea din energie cu consecinte asupra traiului de zi cu zi si a distrugerii brumei de industrii.
      Amerlocii ne sperie 'pa peste tot"prin toate trompetele mass mediei ca "vine rusul si ne rupe fusul"ca sa poata tine saua pe noi, sa ne biciuiasca si sa ne apere la pret de lux fara a fi nevoie- ne mulg precum cezar pe caprili sale.
      Frantuzul vrea sa-si vanda si el curvetele ruginite si depasite si ne promit ajutor cu conditia sa le cumparam de "fete mari"si sa le intretinem trupele dislocate, macar noi cand plecam in misiuni prin tara ne luam bonurile de subzistenta cu noi, uneori si bucataresele si mancam de la noi nu de la eiCazarea o plateam din jeb si apoi ne-o decontau.
      Nemtii , dupa ce si-au asigurat omul lor stau linistiti din orice ïnvarteala "cu noi vor iesi castigatori.
      Apoi ne mai mulg si terti ca holo-grama , ca nationalitati , ca transfugi ca omenie , kam la toti platim simbrie.
      Bietul popor roman , dupa ce si-a dat hrana, resursele si chiar haina de pe el a ramas in curul gol, mort de frig si foame si uite asa ,toti cei apti pleaca spre alte zari bucurandu-i pe cei ce au pus ochii pe pamanturile noastre , care vor ramane pustii.
      Ori ne trezim, ori disparem in negura vremilor stimate popor!

      Ștergere
    4. @HALA ,imi cer scuze, n-am vazut virgula, mea culpa!

      Ștergere
    5. @/HALA
      RAMBO..FARA DINTI..DOARME CU STICLA DE PALINKA DE ELECTROZI SUB PERNA !
      ARE SI CURENT LA ..MANSARDA🤣🤣🤣🤣😜🤪😝🤑

      Ștergere
  47. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Rambo 2021motănel, pionier de la gradiniță , UTC-ist din clasa I , membru PCR din LM fondator de partid politic cu statut de parca era ”Plan de Masuri” la Congresul XIV al PCR ,se pare ca din cand in cand prinzi fluturi ....... pe aerodrom !!!(((((( După ce că ai halit toata ciucalata ”MoKA” de la piloti mai sugi si portia de laptic a lui Cezar ....

      Ștergere
    2. rambo2021. La primul alineat cred că vorbeai prin somn. La al 2-lea visai (25% ai dreptate), cât despre poezie, cred că vorbești desprea viața ta din copilărie, maturitate și acum la pensie. Eu și mulți dintre noi nu ne regăsim în niște versuri încropite (de rahat).
      Ia aminte măcar de la Mircea (nu Mircea Dogaru), ca să nu mai spun de Ștefan, Mihai, etc.:
      Tu te lauzi că Apusul înainte ţi s-a pus?...
      Ce-i mâna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus?
      Laurii voiau să-i smulgă de pe funtea ta de fier,
      A credinţei biruinţă căta orice cavaler.
      Eu? Îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul...
      Şi de-aceea tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul,
      Mi-e prieten numai mie, iară ţie duşman este,
      Duşmănit vei fi de toate, făr-a prinde chiar de veste;
      N-avem oşti, dară iubirea de moşie e un zid
      Care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid!

      Ștergere
    3. @aviamuci,blescare/tablagiule ,cand vorbesti cu un ofiter superior ai macar putina decenta , nemaivorbind de regulamente si cere permisiunea ca altfel sunt nevoit sa apelez la vorbele lui Tugurlan.

      Ștergere
    4. Rambo:
      Nu înțelegi că țările pomenite: care au INTERESE TERITORIALE (nu de azi ,de ieri ..!)..se "lipesc" de
      "oricine"..cred ELE.. că le-ar putea satis face.."dorințele"..?!

      Ștergere
  48. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  49. @ Viorel plim-baci de catel, a fi patriot nu inseamna a fi prostanac.Ce si cu ce vrei sa aperi sau ai fost uimit de vitejia celor de la Marasesti care au luptat in izmene? Inainte de a trece la o eventuala aparare trebuie sa evaluezi situatia , sa cantaresti sansele nu sa te bizui ca o va face altul in locul tau.Ca aperi saracia te cred dar apararea nu se face doar cu vointa si nici cu vorbe de imbarbatare precum ca aceasta glie a fost aparata de gloata ca in fata unui ienicer antrenat nici cinci tarani nu ar fi rezistat.Dupa distrugerea armatei, asa cum era, la vremea aceea era una dintre cele mai puternice si mai dotate din zona nu ce mint politihotii de azi.Iar pe acesti politihoti ii crede doar unul care habar nu are de strategie si tactica sau procedee de lupta , adica unul ca tine care toata activitatea lui s-a desfasurat in jurul unui catel si a lesei de care se tinea dupa cate o glaja de monopol.
    Retine loaza ca tu ai aruncat primul piatra fara sa te fi deranjat macar.Sper ca Huhu sa realizeze ,sa distinga cine are dreptate si sa publice aceasta remarca.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Rambo, cred ca ai dat in mintea copiilor. Ai grija ca o sa-ti pierzi pensia si o sa primesti alocatie pentru copii...neactualizata.

      Ștergere
    2. rambo2021. Indiferent de gradul și funcțiile pe care le-ai avut se vede că ești cu psihicul la pământ. Îți recomand să consulți un psihiatru pentru că, în loc să mă contrazici cu argumente, te-ai enervat și ai trecut la atac (asta este o slăbiciune și nu o calitate). Dacă eu am afirmat că vorbeai prin somn sau visai urât având coșmaruri, asta nu înseamnă că te-am jignit. A fost doar o constatare la comentariul tău. Redau, poate ai uitat afirmația ta: „ Cat despre noi: Slugoi am fost / Si slugi de-a pururi, inca”. Cine îți dă dreptul să mă faci pe mine și poporul român SLUGOI. Da, tu poate și cei dragi ție sunteți un neam de SLUGOI, eu însă și familia mea nu am fost și nu voi fi sluga nimănui. Îți răspund astfel pentru că am demnitatea mea și mă doare în pix de gradul și funcția ta atât timp cât mă / ne jignești pe toți. Și nu încerca să faci poezie și din arta / strategia militară la români că nu ține, nu ești în măsură și nici nu-i de capul tău. Având în vedere că te-ai luat de cățelul meu denotă că ești un om fără caracter. Să incluzi într-o discuție și să iei în derâdere un iubitor de animale, păsări, dar mai ales un cățel nevinovat, te înjosește rău de tot. Și eu sper ca domnul Huhu Rezea să publice comentariul fără nici o reținere. Este în fond o discuție între 2 comentatori pe blog chiar dacă are un caracter antagonist. Iar dacă te consideri deștept și instruit, postează comentariul sub comentariul meu și nu în Poligonul Daia sau Poplaca unde te-ai / ne-am instruit în Școala Militară.


      Ștergere
  50. @Viorel Rau, stay in padocul tau ca nu doresc sa luam masa impreuna, vezi-ti de ciolanul tau!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. rambo2021. În primul rând nu sunt o fire rea nici ranchiunoasă. Mă aprind repede și mă calmez la fel. Eu stau în padocul meu iar tu în cotețul tău și atuncii lucrurile vor intra pe făgașul normal. Dacă eu comentez ceva și consideri că am greșit sau nu sunt bine informat, vino cu argumente. Dacă tu greșești, eu voi face la fel. Încă un lucru. Să nu-ți fie rușine dacă primești observații de la un Sof., presupunând că ești Of. Lasă aerele de fost mare Comandant (cum face Don Cezare) și intră în rând cu lumea, adică în rândul pensionarilor. Ce-am fost, s-a dus. Dacă ne întâlnim pe stradă (și dacă meriți, nefiind un neam prost ca activ) o să te salut regulamentar ca un bun și onorabil Of. ce ai fost. Dacă nu, te ignor sau îți zic ceva de doamne ajută la bășcălie ca să te pun într-o postură proastă. O zi bună.

      Ștergere

Aviz trolilor și celor predispuși la atacuri la persoană: blogul poate funcționa și fără comentarii.