Un produs Blogger.

miercuri, septembrie 21, 2022

Salariile și soldele nu se mai majorează potrivit legii de adoptare a Pl x 21/2022

35 comments

Precizez, pentru a nu se crea confuzii, că majorarea dispusă din luna septembrie a.c, prin OUG nr. 115/2022, rămâne valabilă.


Comunicat CCR din 21 09 2022


" 4. A admis obiecția de neconstituționalitate formulată de deputați aparținând Grupului parlamentar al Uniunii Salvați România și a constatat că sunt neconstituționale dispozițiile art.I pct.2 și 3 și art.II din Legea pentru modificarea și completarea Legii-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și pentru stabilirea unor măsuri fiscal-bugetare.


În esență,  cu privire la ultimele două dosare, Curtea a constatat existența unor deosebiri majore de conținut juridic și a unei configurații semnificativ diferite între formele legii adoptate de cele două Camere ale Parlamentului, ceea ce contravine principiului bicameralismului." 


Pentru a vedea ce a declarat neconstituțional CCR din Pl x21/2022 și de ce, public mai jos forma proiectului adoptat de camera decizională, Camera Deputaților, și forma adoptată de Senat, pentru a vedea că intr-adevăr nu a fost respectat principiul bicameralismului.  


Forma adoptată de Camera Deputaților, decizională



Forma adoptată de Senat, primă cameră sesizată



Din întreaga lege, merge la promulgare doar Art. I, punctul 1, referitor la cadrele didactice, dispoziție care a fost adoptată de ambele camere.

35 de comentarii:

  1. Huhu Rezea! In concluzie, ca sa nu ne plictisim. De câte etape de majorare salarială si in ce valoare, au beneficiat militarii comparativ cu restul bugetarilor? Au luat teapa sau nu? Sunt discriminați sau nu?

    RăspundețiȘtergere
  2. Militarii activi ca și majoritatea bugetarilor nu au primit majorările prevăzute pentru anii 2021 și 2022 de L 153/2017. Sunt doar câteva categorii de bugatari care au primit, unii anticipat, întreaga creștere prevăzută.

    RăspundețiȘtergere
  3. Poate ne spune si noua un coleg Activ, cat a primit in plus ptr. luna August fata de Iulie 2022, Brut/Net..!!

    RăspundețiȘtergere
  4. *Slinosul de la USR, Cristos Slinea, care de PNRR candva se ocupa cu drujba, care ne-a dramaluit si blocat CU 9,3% in PNRR, a declarat ca si maine se pot majora cu 27% pensiile, numai sa vrea, bre, alianta tripartită de muraturi putrede! Dar de ce n-a facut-o in guvărnul câlțos acest răpănos?
    **Cand aud de majorare, imediat trebuie sa i se alature si malefica exprimare de ,,blocare,'' asa ca nu ma miră prea tare decizia CCR! Bine ca au ei dreptul prin Lege, de azi, ehe, la case in ele de adăstat, fara credite de imprumutat ci direct cu bani de la stat!
    ***Guvernantii si-au pus-o azi din pozitia surdă si mută de o majorare cu 25%, in Senat fiind votata aceasta masura, dupa ce ieri Colacu se bocea, saracu,' ca nu sunt bani de majorat cu prea mult pensiile, lipsind finantele!
    ****Un userist azi declara cu mana pe inima sa ca Ciucălaie si Colacu se duc la Bruxelles sa obtină caimacul, sa nu se desfiinteze la piele pensiile speciale, si nicidecum sa se majoreze procentele de incadrare in PNRR, de la 9,3% la 11,5% pentru prostimea ca de-alde nea' Geolgău Suca!
    *****Un liberal cu grețuri si aere, sinistru responsabil cu fondurile europene, Buhai Bălos, declara azi frmox ca pensiile speciale exista in toate tarile europene si el va lupta ca boul balții, in numele dreptatii, ca aceste pensii sarace sa fie lasate in pace! Poftim, cultura, de la aceasta secatura, imorală, din tabara lăbărală!
    ******Concluzie de smardoială: Maine, poimaine, cine stie ce li se mai scoala sa-si faca viata lor cu mult mai usoara, insa viata noastra devine din ce in ce mai nasoală!

    RăspundețiȘtergere
  5. @Leon, grad Plt.adj. funcție șef depozit la un batalion (gradul funcției actual Plt.adj. în curând Plt.maj.) a primit în plus 220 RON după spusele lui.

    RăspundețiȘtergere
  6. Cu părere de rău dar nu se judecă așa
    Se știe că solda este diferențiată de funcție, grad, etc. așa că și 1/4 din diferența de primit aferentă 2021-2022 este diferită
    Exemple se pot da, dar la ce vă folosesc???
    Vedeți bună întrebare

    RăspundețiȘtergere
  7. Da,da...diferența dintre cuantumul soldei de funcție din Anexa VI a L 153/2017, calculată după formula Cf x 2500 lei, și solda de funcție în cuantum compus din anul 2018 este diferită, de la militar la militar.

    RăspundețiȘtergere
  8. Pardon! majoritatea bugetarilor sunt la zi(spre exemplu, doar profesorii şi personalul medical trec de 50% din numărul bugetarilor şi mai sunt şi alţii) Conform voinţei societăţii, unele categorii profesionale vor mai aştepta sau se consideră că au destui bani. Se zvoneşte şi că indexarea de 5,1% a pensionarilor militari e în pericol, e lipsit de etică să îmbuibi specialii în timpul crizei, conform unui curent de opinie din presă.

    RăspundețiȘtergere
  9. Multumesc ptr.raspunsuri !
    Am un nepot Politist care indeplineste conditiile de varsta si vechime pentru pensionare dar eu l-as sfatui sa astepte totusi majorarile din Ianuarie 2023, posibil mai mari de 200 lei Net..!

    RăspundețiȘtergere
  10. @Onorabile, cu manevrele subterane la curtile europene, ale aliantei tămâie si aeriene, cu modificarea PNRR, pentru pensiile, altele decat cele pe contributivă, adicătele de serviciu si speciale, o sa ne trezim ca iar ne-o pun de-o lumanare si-o coliva in urmatoarea perspectiva! Marea șatră a lui Siminoc, Haor, cu giugiuc, ghioc si mustiuc intrebuc, a votat la un loc cu alianta tripartita pentru sarsanaua la salarii, marita cu 25%, ipocrizia fiecaruia depasind spectaculos porcia si nesimtirea...
    -,,Budgetul este mic si limitat ca sa dam mai mult si la pensionarul sereac,'' s-a boncălăit siderat Dl Colac Parpalac, dar si maldarul de gunoaie, Mălaimare Ciucălaie, tavalindu-se in hohote cu lacrimi șiroaie, ca porcul prin paie, dar bine ca au ei pentru indesat si indopat la bârdac!
    -Băi, alde Pulea Spatariu Putinea, da-le, mo, o ghiulea hatomica, impodobită cu o peruzea de ciupearcă peste fleoacă, si poate asa da naiba in ei sa le treacă foamea dă heuroi si pulei, ca nu-i mai satura dreackul dă ei, tu-le rasa cu axa de la Malaxa, de s-ar duce unde si-a dus Satan capra si țapul varza, in țintirimul de la Bălăceanca!

    RăspundețiȘtergere
  11. @Bun sfat, coane Leoane, si da-i, Doamne, noroc cu o pensie buna sa nu moara, ca noi, de lipsuri si foame, caci graba strica treaba si ii poate micsora pensia!

    RăspundețiȘtergere
  12. Ehehee, vin vremuri grele nu numai pentru noi, pălmașii de rând, dar şi pentru o anumită parte a şefilor și șefuleților de la butoane, stimaţi camarazi. Asta pentru că, din ce se am aflat din trei surse, toți aleși ai PSD, care fac naveta la București, în PSD s-ar și fi luat deja decizia: va forţa ieşirea de la guvernare până în primăvara. Nu vor să deconteze politic, zice-se, creşterea inevitabilă a preţului energiei şi gazelor, după ce încetează compensarea pe deficit şi datorie, şi nici faptul că pensiile nu vor fi mărite cu rata inflaţiei şi dinamica PIB, cum zice la lege.
    Pentru asta cică, PSD va forţa ca cea mai mare parte a banilor prin PNRR şi alte fonduri să fie contractată, la fel şi cu PNDL. Apoi cică începe demonizarea PNL că nu a acceptat rotativa şi l-a refuzat pe Ciolacu premier. Nu cumva parcă am mai văzut noi o dată, mai demult, filmul ăsta???

    RăspundețiȘtergere
  13. Vin ai noștrii, pleac-ai voștrii, noi rămânem tot ca...

    RăspundețiȘtergere
  14. Cresterile salariale pentru activi nu au fost nici macar cat au primit unii rezervisti sau retragere indexare in Ianuarie 2023!!!😅😅😅😅

    RăspundețiȘtergere
  15. Dar actualizarea pensiilor noastre când dracu se face, bagamias ... in gura lor de jigodii, am 31 de ani vechime efectivă și sub 3000��

    RăspundețiȘtergere
  16. Va spun si de ce la mine anomaliile cardiace se vindeca asa de repede cu reteta @Onorabilului: N-am mai fiert produsul si toate calitatile componente au ramas intancte, mai ales vit C, care de la 30 grade in sus incepe sa se distruga, la fierbere se distrug multe alte calitati ale componentelor. Crude raman intacte. In cel mai rau caz, pui jumatate din amestec la congelator si lasi jumatate la consum, in frigider, urmand apoi sa dezgheti surplusul pentru consum, dupa epuizarea celuilalt, dar mie nu mi s-au stricat 2 borcane a cate 850 gr tinute in frigider, asta fiind sarja mea. Eu pun in plus acolo curcuma, praf de scortisoara, oregano, curry si chiar si cuisoare, daca se gasesc, fiind un anti gripal deosebit- toate avand proprietati anti cancer, pentru imunitate sporita, anti reumatic, anti colesterol, pentru circulatia sangvina, elasticitate venoasa, anti paraziti intestinali, pentru fortificarea cerebelului si alte calitati benefice, acestea gasindu-se la pliculete la mall-uri si alimentari, si se pune cate 1 lingurita, sau 1 lingura din fiecare, sau cate un plic la cantitati mai mari de produs final. Eu doar spun ce fac personal, nu sfatuiesc neaparat sa fie facut, asta ramanand la latitudinea fiecaruia ce vrea sa faca. Acum am tensiunea normala, fara nici o problema, si pentru ca ori de cate ori mananc hrana solida, adica felul doi, ori gustari cu salam, sunca, branza, cascaval, ori de pofta cartofi prajiti, etc, nu o fac pana ce nu beau 1 cana de apa fierbincioara, chiar inainte de masa, astfel am sislabit foarte mult, respir mai usor si nu obosesc. Cam 6 kg am dat jos in 2 luni, de la 110 kg mai am 104 kg, si sa nu se uite ca eu nu fac miscare din cauza ca stau in casa s-o ingrijesc pe Anilu, de asta am si capatat aceste proportii, dand si in diabet astfel, cu toate ca de cam 20 de ani, la o masa, nu mananc niciodata doua feluri de mancare. Singurele miscari le fac rar, la cumparaturi, si alea pe fuga si cu mari griji pentru doamna mea, cat lipsesc de acasa si lasand-o in grija cuiva. Asta e, dar, care puteti, va indemn la kilometrii de parcurs la plimbari, nu prosteli cu exercitii fizice epuizante si riscante la varsta noastra. Aha, si nu uitati de practicarea sexului cat mai des posibil, pentru a nu va imbolnavi de prostata, cum ne sfatuia cu un articol @Onorabilul, doamnele sa scape de mictionari instantanee, si sa beti si 2-2,5 litri de apa zilnic, iar 1 ceasca seara inainte de culcare, sau inainte de a face baie, oxigeneaza sangele, prevenind beleaua, duca-se pe pustii! Cu reteta mea nu mai imi este frica de un cancer, cu atatea E-uri in toate! Deviza mea sa fie, camarade, si pentru dumneata: Ziua sa nu treaca fara usturoi, ceapa si apa! Sanatate tuturor!

    RăspundețiȘtergere
  17. Sa-mi explice si mie cineva, cum se face ca Militarii PIERD pe banda rulanta procesele deschise pentru acordarea unor drepturi salariale si de pensii, IAR MAGISTRATII NU PIERD NICIUN PROCES :
    "HOTĂRÂRE DE GUVERN (aprobata in sedinta de ieri !) privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2022, pentru suplimentarea bugetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    Actul normativ prevede suplimentarea bugetului Înaltei Curte de Casație și Justiție cu suma de 21.225.000 de lei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2022, pentru plata drepturilor salariale aferente titlurilor executorii al căror termen eșalonat de plată a fost stabilit pentru anul 2022.
    Prin Ordonanța Guvernului nr. 19/2022 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2022 s-au alocat fondurile necesare achitării tranșelor de plată cu același titlu, privind judecătorii și celelalte categorii de personal din cadrul curților de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate și judecătoriilor, însă Înaltei Curți de Casație și Justiție nu i-au fost alocate fonduri pentru plata drepturilor salariale anterior amintite."..!!

    RăspundețiȘtergere
  18. Cei care în anul 2018 au avut solda de funcție împănată cu fel de fel de sume compensatorii au diferența mai mică față de cuantumul prevăzut pentru anul 2022. Abia după finalizarea aplicării L 153/2017 vor fi solde de funcții egale pentru toți cei care au același coeficient de funcție din tabelul Anexei VI a L 153/2017.

    RăspundețiȘtergere
  19. Si eu vad coalitia tripartita cat mai repede falită... Dupa alegeri, ceva la urechi imi suna ca vor fi iar impreună, fiind deja o cutumă, ca doar nu vor face tripleta cu Aur si USR in componentă. Pleaca ai nostrii, vin ai nostrii, ramanand tot ei, ca proștii, iară noi votand vioi tot aceiași golănoi! Care-i semnul destramarii guvernarii? Cererea de majorare la drepturile salariale, de toti din suită in accept si sustinuta cu cei 25%! Asta a fost la disperare, la sfarsit de guvernare, sa nu scape minunata majorare... Ce-o mai fi? Aveti rabdare, ca din asta nu se moare!

    RăspundețiȘtergere
  20. Sa dea Dumnezeu, @Onorabile, sa se intample, si sa nu ramana doar la stadiul de fabule cantabile cu prosteli a la Fontainne!

    RăspundețiȘtergere
  21. @Leon

    Referitor la nepotul polițist: să se gândească dacă nu ar fi bine să aștepte alegerile (SDSL destule în care se va munci).

    PS - din propunerile de "optimizare" a legii 223 ar fi și creșterea vârstei de pensionare pentru militari, treptat până în 2028 (parcă), la 65 de ani.

    RăspundețiȘtergere
  22. @ Leon
    Grosso modo
    Procesele sunt judecate de magistrati,nu de militari si nu invers:)

    RăspundețiȘtergere
  23. Exista vreo sansa de indexare a pensiilor la 01.01 2023? Sau nu?

    RăspundețiȘtergere
  24. Pentru d-nul Leon
    Creșterea este de 220 de lei la un plt adj cu vechimea de 30 de ani efectivi ca subofițer.

    RăspundețiȘtergere
  25. @M, mai este mult pana in 2024 !
    Oricum trebuie sa apara un Proiect de lege pana la sfarsitul acestui an, posibil sa fie limitata pensionarea anticipata, majorarea varstei( acum se poate iesi la 47 de ani cu 13 ani deducere !), revizuirea conditiilor de acordare a grupelor de munca,ș.a...!
    Cand aflam noutati comunicam pe blog..!!

    RăspundețiȘtergere
  26. @Andrei, pardon, ACTUALIZAREA PENSIEI! Asta ne trebuie noua de la boii la poarta noua! Orice indexare-index nu-i decat un perpulex fleoșc-flasc-flesc!

    RăspundețiȘtergere
  27. CITAT din "Laurențiu spunea..."

    "Ehehee, vin vremuri grele nu numai pentru noi, pălmașii de rând, dar şi pentru o anumită parte a şefilor și șefuleților de la butoane, stimaţi camarazi. Asta pentru că, din ce se am aflat din trei surse, toți aleși ai PSD, care fac naveta la București, în PSD s-ar și fi luat deja decizia: va forţa ieşirea de la guvernare până în primăvara. Nu vor să deconteze politic, zice-se, creşterea inevitabilă a preţului energiei şi gazelor, după ce încetează compensarea pe deficit şi datorie, şi nici faptul că pensiile nu vor fi mărite cu rata inflaţiei şi dinamica PIB, cum zice la lege.
    Pentru asta cică, PSD va forţa ca cea mai mare parte a banilor prin PNRR şi alte fonduri să fie contractată, la fel şi cu PNDL. Apoi cică începe demonizarea PNL că nu a acceptat rotativa şi l-a refuzat pe Ciolacu premier. Nu cumva parcă am mai văzut noi o dată, mai demult, filmul ăsta???
    .."

    "22 septembrie 2022, 11:51"

    Laurențiu:
    Ba da..!
    "FILMUL" ăsta (și "scenariul" aferent ..!) a fost "proiectat" = sub o formă sau alta, pe toate "ecranele" încă din 1989..!,când..băieții "deștepți" (fără ironie, dar și fără "admirație"..!) din PCR, care și-au transferat PUTEREA de la unii la alți(..PROSTIND..poporul cu..TELEVIZORU'..!) au făcut o TREABĂ "dășteaptă":și-au împărțit "sarcinile"
    adică s-au scindat în (cel puțin..) 2
    găști cu misiuni..aparent = "oponente"
    ..!; această mișcare deșteaptă a fost
    MANIFESTĂ PUBLIC..în 1992 când FSN s-a "scindat" în 2 "aripi": "de stânga"și "dreapta"..STÂNGII,aparent în opoziție una față de cealaltă..,care apoi un guvernat ROMÂNIA..,când una ,când cealaltă, împreună, fiind toți cei 33 de ani..la..PUTERE (..!), sprijinindu-se PRIN VOT în parlament, din ORICE POZIȚIE..se aflau.., "alături" de alte "partidulețe"..zise de dreapta, dar ca re,TOATE, în realitate erau.."aripi" EMANATE de..REVOLUȚIA BOLȘEVICĂ din 1989, pe modelul celei din 1917 din.. RUSSIA.. țaristă..!
    PRINCIPIILE DE GUVERNARE utilizate de atunci și până în prezent sunt:
    =Orice.."RĂU" legiferat era "săvârșit" de.."dreapta"(falsă) aflată la"putere"
    =Orice.."BUN"..pt..."popor" era făcut de "noi"= "stânga"..!
    =..DEZBINĂ și..STĂPÂNEȘTE..!
    =..și încă..multe altele..!
    PROBA celor scrise mai sus:e "starea" actuală= de orice fel, a ROMÂNIEI..!
    CINE nu a înțeles..asta, nu a înțeles nimic din ce se întâmplă de..peste 77 de ani în ROMÂNIA.., sau este PARTE PROFITOARE.., din SISTEMUL care a dus ROMÂNIA la..coada EUROPEI..!

    RăspundețiȘtergere
  28. @Leon

    Am făcut legătura între sfatul domniei tale față de polițist de a mai aștepta mărirea salariului. A mai aștepta poate să îi aducă și creșterea vârstei de pensionare (fiind un proces treptat nu e mare pagubă).

    Eu am dat acum ceva timp care sunt (în general) propunerile BM privind pensiile militare. Îmi scăpase asta cu vârsta de pensionare (condițiile de acordare a grupei de muncă sunt rezonabile la noi deci nu cred că vor fi afectate!)

    RăspundețiȘtergere
  29. @Cornelius Flavius Ifrim
    Da, asta trebuie. Prefer asta decat NIMIC. Repet intrebarea, de indexarea pensiilor militare se aude ceva?

    RăspundețiȘtergere
  30. @Andrei, daca nu apar alte modificari legislative la pensiile militare, eu cred că ,prin DEROGARE, Indexarea va fi mai mare de 5,1%( rata medie a inflatiei din 2021) poate chiar 10%...!!

    RăspundețiȘtergere
  31. Ca să fie indexate pensiile militare cu 5,1%, rata inflației din anul 2021, nu mai trebuie emis niciun act normativ. Potrivit art. 59 din lege, indexarea cu inflația cunoscută se face din oficiu.
    Numai în cazul în care se majorează, se micșorează sau se elimină procentul de 5,1 se emite un act normativ.

    RăspundețiȘtergere
  32. 1. Începând cu 01.01.2023 , se vor indexa cu 5,1% cuantumurile mai mari decât 3000 lei și cu peste 10% cuantumurile mai mici decât 3000 lei.
    2. La Brussels pt. eventuale și incerte renegocieri ale PNRR , Ciolacu nu va participa. Declarația lui că va merge acolo cu dottore , a făcut-o numai ca să-i submineze autoritatea lui dottore și să-și crească lui vizibilitatea. La Brussels vor participa Budăi , Boloș și Cîciu (+ eventual dottore).
    3. Semnalele de la Brussels sunt de respingere a teoriilor lansate împotriva jaloanelor PNRR.
    4. Pericolul este că guvernului îi este indiferent dacă vin sau nu bani din PNRR.
    Guv. nu a absorbit nici un bănuț din cei 3 miliarde de Euro veniți la BNR prin PNRR , deoarece nu este în stare să formuleze proicte viabile. Îl doare la bască pe dottore deoarece este incompetent de a înțelege aceste aspecte , nu că nu ar vrea ci pt. că este prea mare pălăria pt. el.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. DLE Leon,de unde aveți aceste informatiist fi bine să oimfecezeo pensiile mici cum ați sousy

      Ștergere
  33. Leon, pentru nepotul polițist. Dacă iese în decembrie 2022 va beneficia de indexarea de 5,1 sau 10%. Dacă așteaptă mărirea de salariu atunci va trebui sa lucreze încă șase luni pentru a beneficia integral de creșterea soldei! Dacă iese în decembrie cu 5-6.000 de lei se poate face un calcul simplu! Indexarea pensiei este mai mare decât adăugarea sumei procentuale din 200-300 de lei! Un finanțist bun, poate să-i facă un calcul de simulare!

    RăspundețiȘtergere
  34. @Leo
    Greșești
    Intreaga autostrada a Moldovei Buzău- Pascani are finanțare PNRR.
    @Arfy
    Dacă iese la pensie în ianuarie 2023 toate soldele brute din cele 6 luni alese se actualizează la valoarea de la data pensionării, potrivit art. 28 din lege.

    RăspundețiȘtergere

Aviz trolilor și celor predispuși la atacuri la persoană: blogul poate funcționa și fără comentarii.