26 februarie 2018

Adăugat în:

Carmen Dan confirmă că s-a aplicat OUG nr. 56/2017 pentru poliţişti şi personalul civil din MAI. De ce nu s-a aplicat aceeaşi ordonanţă şi pentru soldele de funcţie ale militarilor din MApN?

Când am analizat  aici si aici două  decizii de actualizare pensii militare, emise de CPS a MApN în luna decembrie 2017, în aplicarea Legii 152/2017 cu modificările și precizările ulterioare, prin care soldele de funcție au fost majorate cu 15%, începând cu 30 iunie 2017, am atras atenția că onor CPS a ignorat atât procedura de actualizare din Anexa 2 a Ordinului M25/2016 cât și OUG nr. 56/2017 și Legea 207/2017, prin care s-a reglementat că majorarea de 15% se aplică la  o solda de funcție, nu în cuantum compus, care nu poate fi mai mică de 1450 lei. 
Nu s-a dat nicio explicație, dar nici nu am mai văzut alte decizii de actualizare emise după 01 01 2018.
Bănuiam atunci că s-au interpretat greșit dispozițiile contrare din art. 38 din legea cadru a salarizării, Legea nr. 153/2017 și dispozițiile actelor normative speciale cum sunt OUG nr. 99/2016, Legea nr. 152/2017, OUG nr. 56/2017 și Legea nr. 207/2017.
Prin declarația doamnei Carmen Dan de astăzi avem confirmarea că OUG nr. 56/2017 și Legea nr. 207/2017  s-au aplicat de la termenele prevăzute, cu toate că au fost emise ulterior emiterii Legii 153/2017, care înghetase soldele/salariile de funcție la nivelul din iunie 2017 până la 31 12 2017.
Casele Sectoriale se ascund în spatele prelungirii nejustificate a termenului de recalculare a pensiilor  potrivit  L 223/2015 până la 30 iunie 2018, amânând abuziv și actualizarea potrivit Legii 152/2017, profitând și de lipsa de reacție a pensionarilor care nu  solicită în instanță obligarea Caselor Sectoriale să actualizeze pensiile cu 15% de la 30 iunie 2017 și cu 25% de la 01 01 2018, concomitent cu atacarea în contencios administrativ a OUG 57/2015 și OUG nr. 59/2017. 
Repet și aici că potrivit dispozițiilor legale, actualizarea pensiilor militare nu este condiționată de încheierea întregului proces de recalculare. 

***************************************************************************


Carmen Dan, ministrul Afacerilor Interne, a spus astăzi ca salariile polițiștilor au crescut, în anul 2017, cu 10%, iar cele ale militarilor și personalului civil cu 15%. (recunoaștem aici și dispozițiile OUG 56/2017)
„Din numărul total de funcţii, aproximativ 5.000 sunt prevăzute pentru funcţionari publici cu statut special, adică poliţişti. În anul 2017, potrivit măsurilor fiscal-bugetare adoptate, salariile poliţiştilor au crescut cu 10% iar cele ale militarilor şi personalului civil, cu 15%. De la 1 ianuarie 2018 s-a adăugat o creştere în medie de 3-4 procente la salariul net. Cel mai mic salariu din Poliţie, cel al unui agent debutant, a crescut în ultimul an cu 29,3 procente. Dacă în decembrie 2016 salariul minim net al unui agent era de 1.373 de lei, acum este 1.776 de lei. Cel mai mare salariu net este situat la 6.777 de lei, în cazul ofiţerilor fără indemnizaţie de conducere. Cel mai mic salariu din zona militară, adică de la Jandarmerie sau de la Pompieri, a crescut în ultimul an cu 28% - de la 1.340 în decembrie 2016 la 1.717 în ianuarie 2018”, a explicat Carmen Dan.
„La salariul de funcţie se mai adaugă normă de hrană, normă de echipament, în condiţiile în care poliţistul nu optează pentru uniformă, şi diverse sporuri şi majorări conform condiţiilor de muncă. Norma de hrană este de 32 de lei pe zi, ceea ce înseamnă o sumă de 960 sau 992 de lei în condiţiile unei luni de 30 sau 31 de zile. Un aspect de care s-a vorbit foarte mult în spaţiul public este sporul de 40% pentru intervenţia de la domiciliu, care din ianuarie 2018 nu mai are bază legală de aplicare. Un astfel de spor, pentru plata timpului liber al poliţistului, nu a mai existat până anul trecut, a fost introdus pentru prima dată, prin amendament susţinut în Parlament, cu ocazia legii de aprobare a Ordonanţei nr. 9/2017 privind unele măsuri în anul 2017, fiind valabil doar pentru 6 luni. De acest spor au beneficiat 8.000 de poliţişti, fiind raportat la salariul de funcţie şi numărul de ore cât angajatul stătea acasă. Cu alte cuvinte, cu cât stăteai mai mult acasă fără a fi chemat din timpul liber, cu atât primeai mai mulţi bani. În aplicarea sa, acest spor a avut efectul şi de a încuraja statul acasă. (...) E nevoie de creşterea numărului de poliţişti, dar şi de o mai bună organizare a programului de lucru”

47 comments:

Leonard spunea...

OUG 56 si L 207 , chiar daca au fost adoptate dupa L 153 , ele completau prin dispozitii speciale L 152 care era anterioara l 153 cu o zi. De la Maestrul am retinut atunci prin "PASTORALE" , ca astfel OUG 56 si L207 de aprobare a OUG 56 , sunt legi "SPECIALE" , ale caror modificari cu caracter special la L 152 , intrau in vigoare chiar odata cu data intrarii in vigoare a L 152/2017 pe care o completau cu dispozitiile speciale ( 1450 lei +15% x 1450 OUG 56 si in plus L 207 corecta terminologia "soldei de baza" din OUG 56 in Solda de Functie , ca sa nu mai fie nici o confuzie.
Casa de dezastre a blocat actualizarile asa cum am mai spus , pt. ca a vazut ca "nu-i merge" si pt. ca Sf. Augustin "cerceteaza" locul in vederea lepadarii de satana a celor de acolo. Ea , a incercat , adica "a sondat" terenul , dar reactia îndeosebi de pe Blogul H , le-a dat de gandit ca lumea este informata.
Pomeniti-l pe Maestru !
Rugati-va la Sf. Augustin !

Leon spunea...

Deci Leonard a avut dreptate cand ne-a comunicat ca la MApN s-a sistat Actualizarea pensiilor militare; pe alta cale si eu am aflat acelasi lucru zilele trecute. Sa speram ca noile Actualizari vor fi pe plus..!
La intalnirea de astazi a Persoanelor Varstnice cu ministrul Lia Olguta Vasilescu, reprezentantii pensionarilor militari i-au reprosat implicarea in aprobarea de catre Guvern a OuG.nr.59/2017 si le-a raspuns foarte clar: Adresati-va la Armata( MApN si MAI) pentru ca Art.VII din Ordonanta le apartine..! Eu m-am implicat numai la cei din sistemul public de pensii..!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Doamne, carele Le stii si Le faci pe toate, da-i sfantului cu sperietorile si amenintarile cu inchisorile sanatate, viata luuunga si putere de scotocire si scormonire prin cotloane si sertare sa descopere toate potlogariile la penziile militare! Amin.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Leonard, Pentru onorabilul Huhu Rezea, am grija mereu la Sf. Biserica sa-l pomensc si sa-i aprind lumanari, alaturi de mine si cei dargi carele sunt in viata, de sanatate, viata lunga si fericire pentru toate cate le-a facut si le face spre binele nostru, si l-oi pomeni mereu, caci mi-am propus sa traiesc fix 110 ani, nici mai mult, nici mai putin, si atat sa traiasca si domnia sa cu toata familia!

Huhu Rezea spunea...

@Leonard
Ai reținut ceva, dar nu pe de-a întregul corect.
Legile speciale se aplică de la data intrării lor în vigoare chiar dacă dispozițiile lor sunt în contradicție cu legile generale în vigoare.
Astfel, se aplică ordonanța anuală OUG 99/2016 și Legea 152/2017 de aprobare, OUG 56/2017 și L 207/2017 de adoptare, pentru că toate au caracter special în domeniul salarizării față de legile cadru ale salarizării, respectiv L 284/2010 și L 153/2017.
Potrivit L 24/2000, doar alin (7) din OUG 56 poate fi calificat ca dispoziție lămuritoare, de interpretare a Legii 152/2017 și, în consecință, intră în vigoare tot pe 30 iunie, deși Ordonanța a fost publicată pe 04 08 2017.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ Huhu Rezea & toata trupa: Sefa DNA teritorial, Pitesti, Daniela Lupu, va fi noua sefa a DNA-ului national! Sa-i dea Dumnezeu iluminare in justete, dreptate si corectitudine pe Lege si Constitutie!

Tudor Petru spunea...

Stir cinema saca celebrate og.a cost contestate la ccr?

Iulian Mares spunea...

Huhu,
Ok, se intrevede o scanteie de speranta!
Dar cu cei carora CSP deja le-au emis noi decizii, cum va ramane?
Unii hais si altii cea? Au avut guma-n par?

luminita spunea...

BINE ,atunci trebuie sa se faca plangeri la ministrul FIFOR .si sa li se ceara explicatii de cei ce pot sa faca acest lucru

Leonard spunea...

MAESTRE,
Nu-mi fac probleme cu privire la scaparile mele , deoarece ma bazez pe o "carja" de 45 de ani , cu mintea agera si in putere care este avocatul meu si cu care abea ii asteptam pe gulerati sa ne livreze decizia de actualizare. In decizia de recalculare pe L 223 , guleratii mi-au utilizat o Sf de 860 lei. Conf. actualizarii vor trebui sa-mi utilizeze o Sf de 1667,5 lei deci dubla in cuantum. Asta va conduce la o majorare a cuantumului pensiei recalculate cu aprox. 80% dupa calculul avocatului si al meu. Tot ceea ce este sub acest 80% va constitui RAZBOI TOTAL cu LICHELELE.
VANT din PUPA !

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ Leonard, hai sa ne unim din nou, asa cum am facut-o cu sfintii, de data asta cu o petitie la Prim Ministru pentru debarcarea incapabilului si ignorantului Viscol! Acest individ s-a cramponat doar pe comisioanele din achizitii de hieratanii vechi din gunoaiele NATO, si viseaza toata ziua numai submarine cat si alte zburatoare ruginite si casate si cat va primi pentru ele spagi, pardon, comisioane din achizitionarea acestor noi gunoaie si fieratanii vechi, si-l doare la basca de problemele noastre! Dar, chiar nimic-nimicuta nu face pentru rezervisti acest individ indiferent si total afon! Doar o petitie, macar sa atragem atentia prim ministrului, care fiind proaspat numit in functie, inca nu s-a familiarizat cu problemele din ministere, si astfel sa-i aducem noi la cunostinta cu ce se intampla. Carmen Dan poate fi un exemplu de om interesat pentru problemele politistilor, care mai misca cate ceva pentru problemele lor, ca o secretara de scoala generala, mobilizatoare, dar acest individ plin de lasitate si lenos, pur si simplu se ascunde, se piteste, se doseste, se fofileaza sobolaneste si fuge de aceste raspunderi! Plus ca s-a aburit si lasat adormit de mafia cotierelor si guleraselor imaculate! Chiar daca nu se vor lua masuri imediate, dar conteaza mai multe petitii depuse, daca s-ar putea mormane, macar sa-i incarce dosarul, sa le atraga atentia, sa se urneasca niste actiuni favorabile noua, ca daca stam cu mainile in san ei cred ca suntem de acord cu toate blestematiile lor! Deja eu, ieri, am trimis Prim Ministrului una bucata petition in furculision de non bonton la adresa si impotriva acestui bufon, care ne calca bataturile si nu stie sa zica pardon!

M U spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Ion Negurita spunea...

In Oradea au ajuns deja deciziile cu data de actualizare din februarie 2018.Nici vorba de aplicarea prevederilor OUG 56.Actualizarea este facuta in acelasi mod ca la deciziile actualizate la finele anului 2017.
S-a aplicat majorarea de 15 la suta la valoarea compusa a soldei de functie si nu la solda de functie.In decizia primita,cuantumul pensiei a crescut in final de la 3540 in 2016 la 3660 lei in 2018.
Mentionez ca nu sunt singurul care a primit ieri decizia,postasul mi-a spus ca a distribuit o multime...

Ein Stein spunea...

@ M U
Pacat ca seful SMG nu are si gratia unui balerin. Cat despre echivalare, lasati-o balta, logica e cu totul alta. De ce nu vorbiti de spre solda sau venitul bietului sef al SMG, pe site-ul MApN e data statistica cu soldele maxime si minime, NETE, cea mai mare e doar de 20 000 lei NET numai din prevederile legii salarizarii FARA alte sporuri si indemnizatii care vin din alte reglementari. Sa iei solda/venit NET de doar 30 000 lei NET nu e chiar de colea, e aproape dublu cat primeste presedintele. Probabil ar trebui sa va intrebati daca echivalarea aia cu balerinul nu e vointa unui barosan din MApN pentru a face economii la fondul de salarii pe spatele celor de la baza ierarhiei care nu prea au ce sporuri sa primeasca. Sporurile grasute sunt la barosani, spor de lucrari speciale, de stampila, de conducere de acasa in papuci si halat, spor de importanta, de doctorat, si multe altele.
Cand duci acasa 30 000 lei chiar nu are importanta din ce se compune venitul, cu banii astia platesti o intreaga trupa de balet. Nu mai vorbim si de efectul colateral privitor la pensiile militarilor tinand soldele de functie cat mai scazute.
Asa ca nu ar trebui sa plangem la mormant strain.

Leonard spunea...

Flavius , esti copil crezând ca "raza lunga" si vasilica sunt acelasi organ al aceluiasi califat fur si mint. Ei "lucreaza" in tandem. Ai vazut filmul frantuzesc "Tandem" ? Numai cei pe care tu i-ai porcait cu putin timp in urma , mai pot face ceva pt. un stat onest.
PS
Nu ne-ai mai spus , daca mr.-ul ( prietenul tau) care a primit decizia de actualizare , a contestat-o la comisia de contestatii , sau ce a facut ?

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ Leonard, institutia aia sa faca treburi, precum cele pentru noi acum, daca sunt acolo deja, dar fara vanatoare de vrajitoare, ci concret pe obiect si obiectiv de tip mafiot si ii pup si-n cur...tea casei! Deci: Fara martori falsi, fara infractiuni inventate si varate pe bot in sila, fara distrugeri de vieti si destine ca asa au primit ordin politic de la protoeriile si eparhiile de partide, si ii voi iubi ca pe mamaca si tatuca din groapa!
Mr. asteapta sa-i vina ceva, dar sunt exact ca buna ziua ca trebuie sa se pregateasca de Tribunal, intrucat nu-i va veni nimic! E si el amarastean, ca Mr, doar cu aprox. 2.150 lei, ca i s-a scos impozitul, ca avea sub 2000 lei penzie! Vorba aia: Scolit, functii la palmares, glorios la trcutu-i faimos, vechime, etc, dar mafia... E anti sistem pana-n maduvioare si falangele!

Leon spunea...

Negurita, deci avem si Acualizari pe Plus..! Ar trebui sa primesti si sumele restante incepand cu 30.06.2017. Poate trimiteti Decizia pe Emailul Adminului pentru postare pe blog, posibil sa intelegem mai bine acest proces de actualizare ; de exemplu, suma pentru Compensarea CIB a scazut fata de Decizia de Recalculare..?

M U spunea...

@ Ein Stein
Poti sa dai un link? Pentru ca in lege e clar:
"- Șeful Statului Major General va ajunge la cel mult 10.880 lei.
- Pentru funcțiile corespunzătoare gradului de general, amiral, chestor general de poliție, directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, salariile se vor situa între 8.247 lei și cel mult 8.774 lei."
ASTEA SUNT VALORILE BRUTE!
Evident insa cu Dumneavoastra sunteti mai informat. Este o placere sa citesc comentarii atat de informate si de impartiale! Apropo, ca veni vorba de balerini, o sa imi spuneti ca si sporul de 50% la pensie este indreptatit nu? Cu un spor de 50% la pensia militarilor nici nu mai era nevoie de Legea 223.
Legea salarizarii NU are logica. Asta pentru ca se aplica la Statute diferite. Adica: sa faca 3 luni de concediu pe an si program de 14 ore pe saptamana si la militari ca la dascali si atunci sa echivaleze salariile lor cu cele ale profesorilor!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

M U: Ca bine ziserati si comparaserati militarii ci profesorii de spaga, pardon, profesorii care traiesc din expediente, meditatii, cadouri si danii, iar salariile si le baga-n banci! Cat despre concedii, pai sunt mai multe decat orele de predare! La salarii vor sa fie cat piramida lui Keops, iar noi un Isoscel pe foaie de dictando!

Leonard spunea...

Leon
daca te referi la contributia la fondul pt. pensia suplimentara , atunci vezi link-ul , la penultimul buletin informativ de la "Info utile'
http://www.mai.gov.ro/index03_3_04.html
Nu are cum sa scada acel element , deoarece nu s-au schimbat conditiile fata de decizia de recalculare. Sunt tot manevre ale guleratilor, care au logg-ul;
"Sa ne dea in judecata. Cine castiga bine , cine nu il furam bine."

Iulian Mares spunea...

Stein,
Cred ca mneata confuzi solda cu veniturile! L-ai speriat pe MU!

Ein Stein spunea...

@ M U
Pai pot, primul e pe decembrie unde avea aproape 20 000 NET si al doilea e pe ianuarie unde a scazut dramatic la doar 16 000 NET:
http://www.mapn.ro/buget/2017/venit_decembrie.pdf
http://www.mapn.ro/buget/2018/venituri_ianuarie.pdf
Citeste cu atentie titlul si nota de subsol, s-a mai discutat pe acest blog in urma cu cateva articole subiectul.

Conform principiului enuntant de celebra Olguta, "la munca egala salariu egal", o tampenie din punctul meu de vedere, sunt curios cum va demonstra Ciuca ca face aceasi munca ca si balerinul pentru a-si merita solda. Se va deplasa prin birou numai in rond de jambe si plie a bras?
Pana nu se termina cu mizeriile, in primul rand smecheria cu sporurile nu se va putea intra pe un fagas cat de cat normal.
Am mai scris, recunoasterea ocupatiei de militar, in mod real nu bataia de joc actuala unde Grupa 0 a fost golita de continut, un pachet de legi similar cu a unei tari NATO sanatoase la cap, cu punct si virgula alfel ne vom balaci in aceasi mocirla.
Acum militarul neavand recunoscuta ocupatia e si firesc sa fie asociat cu o alta ca sa pota fii platit. Balerinul are avantajul ca el are grupa lui iar salariul pentru aceasta ocupatie e un atribut pe cand pentru militar e doar o referinta, el neavand o ocupatie, care poate fi schimbata oricand dupa cum bate vantul intereselor.
Dupa ce ai sa citesti documentele din link poate ajungem impreuna la concluzia ca plansul la mormant strain nu e sanatos.

radu spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Ein Stein spunea...

@Mares
Asa face mneamea? Mare smecher mai sunt. Uite ca l-ai speriat pe MU si si-a sters comentariul. Solda reprezinta totalitatea sumelor de bani pe care le primeste un militar conform legii salarizarii, se compune din solda de functie, solda de grad, gradatii, indemnizatii, sporuri, prime, etc. In noua lege au inventat un nou termen pentru solda si i-au spus "solda lunara" insa e unul si acelasi lucru cu o mica observatie, termenul de solda lunara e o prostie pentru ca solda nu poate fi decat lunara, e ca si cum ai spune "zi zilnica" sau "luna lunara", dar asta e cand avem prea multe cadre de conducere bine pregatite. Alta prostie e scrisa si in documentele de pe site in tabelele cu "veniturile". De fapt e vorba de solde, mai nou solde lunare. Venitul unui militar consta din solda lunara plus alte sume de bani care au alta sursa si nu neaparat provenite din legea salarizarii. Adica poti sa primesti dividende, bani din inchirierea unor bunuri sau imobile, castiguri la pariuri, castiguri din desfasurarea unor activitati profesionale, etc. Adica veniturile sunt alea pe care le treci in Declaratia de avere si interese. Deci nu prea!

Liviu Bolchiş spunea...

Buna compararea sefului M St M cu balerina la bani! In loc sa puna bocancul in gatul celor ce desconsidera armia Romaniei, indiferent in ce evidenta (MapN, MAI, evident si altele), si-a pus botinele si manusile, a facut in sus miauuuu si in jos liniste maaa, astfel ca avem ce se vede... Si inca un consiliu!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ Radu, Cu tot respectul, Invatamantul e o breasla respectata, ca si medicii, dar un pic de modestie nu le-ar strica, in contextul in care militarii au lucrat non stop, zi si noapte, fara de oprire, in conditii foarte dure, fara drepturi si libertati, iar acum nici macar n-au dreptul la opinii, vorbesc de activi, daramite sa-si ceara drepturile mai mereu amanate si amputate, iar rezervistii sunt pur si simplu ignorati si batjocoriti ca nici o alta categorie sociala! Se cultiva metodic si cu buna stiinta ura fata de militari, pornita politic si finalizata in societate pentru stigmatizare gratuita! Am vrea noi sa avem drepturile, beneficiile si privilegiile celor din invatamant, macar pe jumatate!

ifrim spunea...

Regleaza activii soldele din sporuri ceva de speriat,maxim 30%!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Domnule ministru al Apararii, Vifor,

Sincer va declar ca eu mi-as baga gheara in garleaja, pur si simoplu, ca mierloiul inciudat, sa fiu un ministru, chiar si al Apararii, iar o doamna harnica si inmoasa, precum ministrul Carmen Dan, sa-mi dea clasa la cum se munceste pe branci, precum o secretara de scoala generala provinciala, cum bate barbatos pentru drepturile subordonatilor, la cum are greija de viata si soarta subordonatilor, la cum trateaza problemele acestora cu toata atentia si toata seriozitatea! Dv, chiar nu aveti ambitie deloc sa va dea cu tifla o doamna care pare gingasa si suava ca o floare, dar face treburile mai bine si mai stralucitor decat Dv, cel care v-ati evidentiat doar intr-un brav anonimat, cu rezultate catre zero barat, care ar motiva pe deplin o demitere de mare rasunet! Uneori ma si intreb, nevazandu-va aproape niciodata, si neavand nici un fel de activitate si initiativa pentru binele Armatei: Mai traiti? Sau, toooot la submarinele alea visati toata ziulica? De ce nu va cumparati unul de jucarie, de buzunar, pentru ,,ochiometrul fetis,'' sa nu va mai rapeasca atata timp pretios aceste iluzorii vise? E greu sa fii ,,barbata'' cand numirea politica n-are standarde de calitate si tragere de inima, ci doar atasamentul de partid si de conducatorul mult iubit! Pacat! Daca erati un Carmen Dan, era scutit si Ministerul de mii de procese pentru drepturi si atatea actiuni ostile indreptate cu osardie nejustificata impotriva, mai ales, ale drepturilor rezervistilor militari! Dar, in special, aveati avantajul suprem si inegalabil ca simteati iubirea si atasamentul nostru fata de Dumneavoastra, asa cum am avut-o pentru aproape toti ministrii ai Apararii...
A opinat,
Corneliu Ifrim, rezervist militar

Liviu Po spunea...

Nu va mai imbatati cu apa rece.Astazi am primit decizia de actualizare.Nici pomeneala de calculul cu solda de functie de 1667.5.
Acesti indivizi au ales calea instantei,iar dintre cei care-i vor da in judecata doar 1% vor avea decizii favorabile ale instantelor.Eu oricum voi ajunge pana la CEDO.

Ion Negurita spunea...

Cred ca nu am fost destul de explicit in postarea mea .Pensia recalculata in 2016 a crescut la actualizare in 2018 cu 120 lei insa ramane mult sub nivelul pensiei aflate in plata,cu aproximativ 900 lei.Deci cresterea de 15 la suta este in realitate de doar undeva la 4 la suta ...Deci nu ma invidiati ca nu sunt dintre cei carora le creste pensia aflata in plata ci doar aceea recalculata dupa legea 223.
@ Leon Compensarea contributiei la bugetul de stat a crescut astfel : de la 206 in 2016 la 225 in 2018.
Urmeaza contestatia si celelalte demersuri legale .

Leon spunea...

@Negurita, multumesc pentru detalii
Posibil sa-si fi dat seama de eroare, si CPS a MApN a corectat in plus Compensarea pentru CIB, cum dealtfel este normal..!

dimitriu victor spunea...

@Negurita
S-au luat in calcul ambele indexari din 2016 si 2017 ?

Ion Negurita spunea...

@Dimitriu Victor
S-a luat in calcul numai indexarea din 2016.Daca s-ar fi luat in calcul ambele indexari,pensia fara actualizarea de 15 la suta ar fi fost mai mare decat cea cu majorarea.

Leonard spunea...

Actualizarea se face la cuantumul pensiei recalculate "de baza" , care este fara nici o indexare. Indexarile se aplica la cuantumul in plata iar acest cuantum in plata , este comparat cu actualizarea pe L152+L207si care este mai mare ramane in plata. deci efectiv , indexarile nu au legatura cu "recalculata" decat in termen de comparatie de cuantumuri.

Leonard spunea...

@ Negurita,
Ar fi util sa ne arati decizia de actualizare , pt. 2 motive:
1. Din dezbateri pe cazul concret , vei sti cum trebuie contestata aceasta decizie.
2. "Asistenta" care dezbate , va vedea care este MIZERIA cu care lucreaza LICHELELE.

Leon spunea...

Leonard, eu am inteles ca:
- se majoreaza cu 15% numai Cuantumul compus actualizat al Soldei de Functie.
-creste corespunzator si Compensarea CIB( in Deciziile din Decembrie, scadea cu 45%)
-se calculeaza Total drepturi de pensie in functie de noua Medie a soldelor lunare, care cuprinde si Indexare/majorare de 5% din 2016( in Deciziile din Dec.nu era prinsa)
- Se compara Pensia obtinuta cu Pensia militara in plata.
- Diferenta pe Plus se plateste din 30.06.2017.
Pot fi confirmat de colegii care au primit in aceste zile Decizii de Actualizare..!

Leonard spunea...

Leon,
Cu privire la cele spuse de talica, eu precizez ca nu am vazut nici o alta decizie de actualizare in afara celor 2 care au fost prezentate pt. dezbatere pe blog ( mos..si mr.)
Pastoralele H-ului , le-am analizat cu avocatul care a confirmat in totalitate aspectele de interpretare , cu privire la "opozabilitatea" si data de aplicare a OUG 56+L207 in metodologia de actualizare. Mi-a mai spus , ca in "mod recurent" , avand ca referinta decizia de recalculare , calculul pt. actualizare trebuie facut prin "inlaturarea" soldei de functie utilizate in decizia de recalculare cu solda de functie precizata in OUG 56, parcurgând algoritmul de calcul din decizia de recalculare.
Ideea de baza este ca toate celelalte puncte subsecvente ale deciziei se raporteaza la solda de functie din OUG 56. Adica , daca elementul denumit : "Cuantumul compus actualizat al Soldei de Functie" nu este calculat plecând de la SF din OUG 56 , nu este o actualizare conform prevederilor legale in vigoare.
Pe la mine prin cartier nu a aparut nici o decizie de actualizare.

Leonard spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Leon spunea...

Daca dnii Liviu Po si Ion Negurita sunt pensionari MAI, atunci asta ar fi explicatia..!
Dle Huhu Rezea, nu doresti sa dezvoltam acest subiect, propunand celor doi, daca sunt de acord binenteles, sa va trimita o Decizie de Actualizare ?

Huhu Rezea spunea...

@Leon
Când voi primi o decizie de actualizare emisa de CPS a MAI sau SRI o voi publica
Cu anonimizarea obișnuită.
Pe blog exista decizii de recalculare emise de toate cele 3 CPS.

Leonard spunea...

Din 20.12.2017 la MFA au fost blocate emiterea de decizii de actualizarile.
Daca in perioada 20.12.2017-20.02.2018 la MAI s-au emis decizii de ACTUALIZARE , inseamna ca MFA si MAI lucreaza dupa "legi diferite" , mai ales daca la MAI se aplica OUG 56+L207 , cum ne spune titlul temei.
Daca este asa cum sunt indiciile ,este inca o dovada in plus ca LICHELELE MFA sfideaza cadrul normativ de actualizare. Guleratii de acolo il umilesc si-si rad astfel de raza lunga , care habar nu are de ce este acolo. Bine-i fac. Intr-un fel incompetenta trebuie platita.
Asa cum am auzit pe cineva , singura solutie ar fi "sa judece poporul" activitatea penala de la MFA. Chiar asta isi doresc lichelele de acolo, sa-i judece poporul , adica nimeni.

Leonard spunea...

Draga Leon,
Daca-l intalnesti pe Mitica D (DD), pe la "Cartea Rusa" sau prin alta parte , te rog sa-i spui ca la casa de dezastre este un tip cu nume de cimitir , pe care sigur el il cunosate deoarece a fost cel mai abil cadrist din capitala baniei de la Cuza încoace.
Vezi ca este cam greu de gasit, deoarece un invidios mi-a spus ca este numai "pe teren" prin Europa trimis de ancmr ca sa verifice conservele imprastiate pe acolo.

Ion Negurita spunea...

Sunt pensionar MFA,colonel.fost cdt.R.[similar],vechime cumulata 50 ani,iesit la pensie la 01.09.1998 Celelalte date care ar interesa le-am postat anterior,Data emiterii Deciziei de actualizare 01.02,2018 primita la 27.02.2018

Leon spunea...

Leonard,
1. Informatorii nostri ne-au pacalit..! Dupa cum ai observat din postarea dlui Negurita, CPS a MApN, in Februarie a trimis in teritoriu noi Decizii de Actualizare, cred ca in ordinea iesirii la pensie; deja au ajuns cu actualizarile in toamna anului 1998.
2. Zilele trecute am vorbit cu Mitica si nu-l cunoaste pe tipul de la CPS..posibil sa fie vorba de altcineva..! Oricum lipseste un l din numele persoanei ! Nu este plecat din tara; cred ca acum este invitat la petrecerea Automobilistilor militari..!
3. Citeste Comunicatul ANCMRR de astazi si vezi ca ni se pregateste ceva..!
Eu am trimis deja propuneri de modificare a OuG.nr.59/2017 !

Leonard spunea...

Martisor pt. directoreasa 2505
"M-a surprins criza din nou,
Cum de obicei se-ntâmplă
Totuşi, eu vă fac cadou...
Ghioceii de la tâmplă!"

raul spunea...

O simpla constatare ,in administratie au crescut salariile de anul trecut ,acum si in educatie si invatamant ,pana si politia are o salarizzare mai buna ,lucru recunoscut si de guvernanti !ULTIMII DE PE LISTA ,cu voia dv,CEI MAI PROST REPREZENTATI de catre ai lor CONDUCATORI ,ARMATA!Bravos ,conducatori de paie ca ati acceptat coeficienti de cacao pana si pt voi ,paiatelor d'apoi pt partea luptatoare!Ce-as rade sa va lase fara sporuri ca o sa fiti colonei la nivel de femeie de servici intr-un spital,desi dupa cum ne-ati reprezentat asta ati merita ,sa dati cu matura!RUSINE!
PS Pe vremea impuscatului un colonel era echivalentul unui profesor universitar!
PS 2 Eu ca tanar lt luam cu 50 % mai multi bani ca nasul meu care era mare mahar pe la partid cu St Gheorghiu ,etc etc dde murea de ciuda,
PS 3 Vazut fluturasi ,luna decembrie ,el sofer ambulanta 4600,ea asistenta 5800,cati aomeni din armata duc atatia bani acasa?Si parca si noi ne jucam cu moartea,nu?

Leonard spunea...

Conexând tema : "Carmen Dan confirmă că s-a aplicat OUG nr. 56/2017 pentru poliţişti şi personalul civil din MAI. De ce nu s-a aplicat aceeaşi ordonanţă şi pentru soldele de funcţie ale militarilor din MApN?" , cu tema deciziei de actualizare din februarie , rzulta ca cele 2 ministere MFA si MAI , lucreaza dupa legi diferite cu aplicare legii 223 , desi ambele ministere apartin Romaniei.
Dar de , alta e treaba când il ai pe Coarna care sa se zbata pt. interesele legitime dar mai ales LEGALE ale oamenilor.