Un produs Blogger.

joi, februarie 22, 2018

Fără să realizeze, Gâdea a prezentat o operaţiune de transformare a unor informaţii obţinute în secret, poate chiar ilegal, în mijloace de probe.

62 comments
Inregistrarea prezentată miercuri seara la Antena 3 de Vlad Cosma, din care rezultă cum se chinuiau procurorii de la Ploieşti să redacteze o declaraţie împotriva lui Victor Ponta şi Sebastian Ghiţă, este procedeul clasic prin care un sistem onest de informare şi cercetare penală transformă în mijloace de probă informaţii reale, obţinute în mod secret, modalitate pe care nu doreşte să o dezvăluie  nici măcar în faza judecării în instanţă, faţă de inculpaţi, apărători sau cei care asistă la judecarea proceselor. Eventual, pentru convingerea judecătorilor, se prezintă o mapă anexă secretă cu situaţia reală a informaţiilor primare disimulate în declaraţii ale unor martori cu identitate protejată.
In cazul prezentat, nu pare a fi o asemenea operaţiune efectuată onest, în limitele procedurale admise. Pare a fi, ca şi în cazul dosarului cu tabelele din R. Moldova, o însăilare a unei poveşti infracţionale, pornind de la ceva date reale. In dosarul cu tabelele din Moldova, procurorii aveau un  înscris olograf al lui Ghiţă, înscris despre care nici măcar Ghiţă nu a vrut să spună cum a ajuns în mână procurorilor. Nu ar fi o surpriză să aflăm că şi Ghiţă a fost folosit ca martor protejat împotriva lui Ponta. 

Nu cred că îşi poate închipui cineva că informaţiile dictate de procurorii Negulescu şi Alfred de la Ploieşti proveneau de la Vlad Cosma sau că erau obţinute sau scornite de cei doi procurori. 
 Nu! Informaţiile erau obţinute de Bucureşti, DNA sau SRI, şi nu se dorea să fie dezvăluite sursele prin care fuseseră  obţinute.. Poate modalitatea de obţinere a informaţiilor era ilegală, situaţie care complică foarte mult scandalul. Dacă modalitatea de obţinere a informaţiilor este ilegală, dezvăluirile lui Vlad Cosma i-a lăsat complet descoperiţi  pe procurori în faţa judecătorilor, în sensul că nu vor putea să mai probeze acuzaţiile aduse lui Ghiţă şi Ponta. 
Comunicatul DNA cu privire la inculparea fostului premier demonstrează că Laura Kovesi a dirijat întreaga operaţiune. 
Vom vedea cum vor judeca instanţele. Dacă vor condamna, înseamnă că au primit şi acele mape secrete asupra probatoriului.
După reacţiile neconvingătoare ale lui Ghiţă şi Ponta la grozăviile dezvăluite de Vlad Cosma, este de bănuit că ei identifică ceva.... ceva real în declaraţia dictată martorului acoperit ...Vlad Cosma.

62 de comentarii:

Iulian Mareș spunea...

Huhu,
Eu nu prea inteleg cate ceva...
Cand iti detasez un om din MAI la DNA (pol. juduciarist) cum nu pot sa-l kem inapoi cand vreau eu? Ce fel de intelegere au semnat, pe linie administrativa, de HR? Au fost kiori sau prosti?
Cum de pol.judiciari s-au dedulcit la asemenea grozavii? Ce i-a atras, ca niciunul nu s-a cerut inapoi!
Faptul ca cei doi procurori stalinisti nu au inregistrat audio-video declaratia lui Cosma spune, in fapt, totul!
Ei primisera ordinul, cateva date si informatii de 2 lei si inventau un dosar!
In sprijinul acestui enunt sta faptul ca nu se documentau cu adresa sediului de campanie si faptul ca, in timpul redactarii declaratiei, cautau articolul penal, cu care sa incrimineze!
Asta este cam asa: nu a facut, dar putea face sau cel putin gandea la asta!
Monstruos!
Reiterez o idee mai veke: esti la fel cu infractorul daca il acuzi prin falsuri si propriile infractiuni generate in timpul cercetarii!
Nu numai aici este pericolul si eroarea voita! Lor le trebuia trimiterea in judecata si ajungerea tintei de la CA in sus, ICCJ, pt ca acolo aveau oameni devotati cauzei si de fapt sclavii lor, cu skeletele proaspete in dulap! Si aici ajungem la SIPA: cine a umblat in arhive si ce interes a avut?
Asta se si vede.....
Clar, balanta dreptatii si judecatii a fost paradita! Si culmea de niste indivizi, ei insisi infractori, scoliti pe unde nici nu te astepti!

Iulian Mareș spunea...

Partidul serviciilor nu a gasit clementa la CCR!

https://m.activenews.ro/stiri/Infrangere-pentru-contestatarii-Legilor-Justitiei-CCR-a-RESPINS-sesizarile-USR-149422

Stelian P. spunea...

De acord cu concluziile dvs. Mentionez ca declaratiile dictate nu sunt o exceptie si ca ele sunt facute si in prezenta avocatului. Initial suspectul este audiat (audierea se face folosind si mijloace audio/video) apoi se scrie declaratia. Dictarea se face pentru a prezenta declaratia intr-o forma clara si lipsita de vorbe inutile. Atit timp cit suspectul scrie cu mina lui declaratia si o incheie cu formula clasica "Declar ca..." apoi o semneaza, devine proba in proces si e greu de contestat. Inainte de 89 cind bataia era ceva obisnuit existau argumente dar azi nu.

Iulian Mareș spunea...

Nici cand sunt presiuni psihologice sau directe?...amenintari, alte procese pt membrii familiei?
Oricum, are sansa sa-si retraga declaratia in fata judecatorului! Asa se spune prin cafenea....eu nu stiu, dar aud ce spune unul sau altul!
Nici cand 5 "martori" sunt instruiti toti odata, ce si cum sa declare? Posibil ca economia de timp sa fi contat?
Dar, cum drak de "tanarul" asta, Cosma stia de toate si dadea declaratii in orice dosar?
Era martor de serviciu, sau era randul lui?

CEZAR spunea...

Este uluitor ce poate face basismul dintr-un om !
Ma uit la Stelian P. si ma crucesc...

Huhu Rezea spunea...

@Stelian
In cazul prezentat, denunțul este redactat la calculator,iar denunțătorul cu identitate protejată a semnat suportul printat.
Nici în faza cercetării penale martorul nu poate fi indiferent la redactare așa cum rezultă din înregistrare. Anchetatorii pot interveni în cele declarate de martor doar pentru acuratețea declarației, fără a distorsiona sensul celor declarate.
@Mares
Nașul Maior nu a vrut ca finul Ponta să știe de unde provin informațiile ajunse la Codruța Kovesi. Sau... poate Coldea s-a gândit să nu-și pună șeful în dificultate.
Martorii cu identitate protejată pot disimula în declarațiile/denunțurile lor, atât fapte penale cunoscute de ei, cât și fapte penale despre care ei habar nu au dar sunt puse de anchetatori în gura/penița lor. In această din urmă situație martorul acoperit nu are de unde să știe dacă faptele respective sunt reale sau nu.

Stelian P. spunea...

@Huhu
Dvs. ati semna in declaratie despre fapte pe care nu le cunoasteti ? Ce mai e valabil din ce spuneti respectiv "Nici în faza cercetării penale martorul nu poate fi indiferent la redactare așa cum rezultă din înregistrare"
Care e rolul avocatului aici ? Il lasa sa semneze "cand sunt presiuni psihologice sau directe?...amenintari, alte procese pt membrii familiei?", iar apoi arunca vina pe statul paralel si cu asta procesul e ca si cistigat ?
:))

Huhu Rezea spunea...

@Stelian
La plăsmuirea unui denunț nu participă avocați apăratori, ce naiba nu vrei să înțelegi???!!!!!
Cosma declară că a semnat acel denunț, șantajat fiind cu propriile dosare penale și ale familiei.
Si-a luat propria măsură de precauție, procedând la înregistrarea momentului, pentru a demonstra ulterior că denunțul nu îî aparține.

Adrian spunea...

„TELEVIZORUL”
Intr-o vreme se vehicula expresia: „Cu televizorul ati mintit poporul” - este un lucru, de care, cei care nu sunt partizani ai unei grupari politice, ar trebui sa tina cont in continuare. Spun asta cu caracter general, nu cu referire situatia mentionata in articolul mai sus postat.
Referitor la Gâdea, am un mare semn de intrebare, vizavi de expresia folosita in titlul articolului: „Fără să realizeze”.
Cred ca orice om care incearca sa urmareasca, in paralel, emisiunile cu caracter politic de la Antena 3 si B1 (cei din urma, stim ca sunt adeptii dictonului basescian „Să traiti bine!”, iar primii sunt sustinatorii urmasilor lui „tătuca” Iliescu) va intelege ... mai nimic, si pana la urma, isi va aduce aminte de expresia: „Cu televizorul ati mintit poporul”.

Huhu Rezea spunea...

@Adrian
Se pare că procedeul procedural descris în articol este destul de subtil și pentru d-ta, nu numai pentru ziariști.
Am vrut să atrag atenția că faptele penale descrise într-un denunț, redactat în felul în care auziți, s-ar putea să fie reale, dar necunoscute denunțătorului protejat. Prin denunțătorul santajat sau convins organul de cercetare penală acoperă doar modalitatea de obținere a informației.
Iar o asemenea informație nu putea să ajungă decât la sefa DNA:

ionel bardas spunea...

huhurezea nici pentru dumneata nu este in regula procedeul adica este unul ILEGAL.corect ar fi fost ca acele informatii repet informatii sa ajunga la cine era abilitat sa lucreze cu ele indiferent pe ce cale veneau iar persoana indrituita sa lucreze cu asa ceva intocmea un proces verbal de sesizare din oficiu asa cum prevede legislatia in vigoare iar informatiile in forma in care se primise se pastrau la compartimentul de documente secrete al institutiei care le primise legal sau eventual la grefa instantei.asta-i procedura standard nu golania cu autodenuntul dictat.

Iulian Mareș spunea...

Huhu,
Din câte se vehiculează, Cosma "făcea" un denunț, că bază pt începerea cercetării! Deci baza dosarului de cercetare penală erau 3 portocale, complet alterate!
Eu am învățat că cel care nu înțelege ceea ce citește se numește semianalfabet!
Sunt denunțuri și fără că martorii sa participe cu ceva! Ce drak de avocat sa mai fie la audieri?
Nu înțeleg de ce polițiștii nu-și informau ministerul aparținător?
Așa mari erau avantajele financiare?....este ceva care nu inteleg?!

Huhu Rezea spunea...

@Bardas
Sesizarea din oficiu ar fi devoalat din start cine este furnizorul informației. Au luat decizia ca furnizorul să fie ascuns prin disimulare într-un denunț susținut de un martor protejat. Cum să te sesizezi din oficiu pe informații obținute, poate, ilegal? Cel care urma să fie „paradit” era un fost procuror. Procedeul ales a fost destul de eficient, timp de 2 ani, și Ponta nu l-a putut contracara până la trădarea procurorilor de către Vlad Cosma.

Stelian P. spunea...

@Huhu
Daca denuntatorul s-a dus la DNA doar ca sa faca un denunt inseamna ca e prost gramada daca el spune una iar procurorii dicteaza altceva iar apoi victima procurorilor semneaza. Poate dvs. credeti asta, eu nu. Daca credeti atunci dece luati apararea unor asemenea indivizi care miine pot sa faca denunturi si impotriva dvs. ? Parca aveti alte pareri despre asemenea specimene. In fine, in faza asta poate lipsi avocatul. Dece accepta sa faca un denunt mincinos daca nu cunoaste nimic ? Ce ne facem insa cind victima procurorului e anuntata ca a inceput urmarirea penala si din acel moment are acces la dosar atit el cit si avocatul ? Dece stau amindoi cu limba in gura pina incepe procesul si in loc sa actioneze legal (asta ii ajuta si la CEDO DACA DOVEDESC CA AU PARCURS TOATE ETAPELE pt. a-si dovedi nevinovatia) recurg la media ? O sa mearga in recurs cu inregistrarile de la Antena 3 ?
O familie de ingeri nevinovati.

Stelian P. spunea...

@Iulian
Cititi Codul de Procedura Penala si o sa aflati raspunsul.

Adrian spunea...

Huhu Rezea
In postarea „TELEVIZORUL”, nu am facut referire la continutul articolului postat mai sus pe site - nu am dorit sa contest continutul sau concluziile mentionate in el.
Am spus doar ca am un mare semn de intrebare referitor la faptul ca Gâdea ar fi dus emisiunea „fară să realizeze”, intr-o anumita „directie”.
Ideea era ca la TV sunt folosite unghiuri diferite de vedere, in functie de postul TV, pentru aceeasi speta - ma refeream la modul general, nu referitor strict la cazul pus in discutie in articolul postat mai sus pe site.
Cu toate ca am ceva cunostinte juridice, nu imi permit sa opinez peste cei care au competente profesionale in acest domeniu. Doar citesc si trag propriile concluzii.
Toate cele bune

Stelian P. spunea...

@Huhu
Furnizorul informatiei poate fi SRI (sau alta institutie). Eu cind am primit asemenea informatii nu le-am pus la indoiala si am facut vorbire despre NOTA nr....Judecatorii au dreptul sa ceara orice lamuriri doresc inclusiv despre identitatea martorului protejat.

Stelian P. spunea...

Media a "rezolvat" cazul:
"INFORMAȚII-BOMBĂ înainte de MARELE ANUNȚ din JUSTIȚIE! Pasajele nefavorabile șefei DNA din raportul Inspecției Judiciare, ȘTERSE de procurorii din CSM"

Huhu Rezea spunea...

@Stelian P.
Denunțătorul nu s-a dus el de capul lui la Portocală. El a fost ales de DNA astfel încât să fie credibil, fie și acoperit, în fața instanței și chemat prin șantaj să semneze denunțul.
Denunțul îi scutește pe procurori să facă vorbire sau să prezinte la dosar interceptările ilegale care se referă la faptele infracționale puse în sarcina inculpaților.

Iulian Mareș spunea...

Stelian,
Mulțam pt sfat! O sa silit codul penal marca Kovesi sau unul #!
Nu Stelian, ceea ce am văzut și auzit noi nu este real, este dincolo de noi! Clar o operatie Psi, sau trebuie să aducem agenții FBI Danna și Mulder?
Tu, dacă erai polițistul judiciarist cum ai fi procedat?

Stelian P. spunea...

@Huhu
Dupa cum am spus de la prima postare sunt de acord cu concluziile dvs. cu mici completari, nu cu contradictii. Pentru unii care dau aici lectii de drept prezint citeva citate din CPP actualizat pina in dec. 2017 cu mentiunea ca regulile se aplica in toate situatiile similare:

"Art. 101 (1) Este oprit a se întrebuința violențe, amenințări ori alte mijloace de constrângere, precum și promisiuni sau îndemnuri în scopul de a se obține probe.
Art. 103 (3) Hotărârea de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declarațiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejați.
Consemnarea declarațiilor
(1) Declarațiile suspectului sau inculpatului se consemnează în scris. În declarație se consemnează întrebările adresate pe parcursul ascultării, menționându-se cine le-a formulat, și se menționează de fiecare dată ora începerii și ora încheierii ascultării.
(2) Dacă este de acord cu conținutul declarației scrise, suspectul sau inculpatul o semnează. Dacă suspectul sau inculpatul are de făcut completări, rectificări ori precizări, acestea sunt indicate în finalul declarației, fiind urmate de semnătura suspectului sau a inculpatului."

Adrian spunea...

„DEMONSTRATIE”
Uneori, in emisiunile TV, mai ales cele cu subiecte politice, ni se fac demonstratii de genul:

a=b

a² = ab

a² - b² = ab - b²

(a+b)(a-b) = b(a-b)

(a+b) = b

a+b = b

2b = b

2 = 1

Desigur, demonstratia are o „hiba”, care directionează catre un rezultat eronat, asa cum au si majoritatea emisiunilor TV cu tenta politica.
Postarea prezenta nu se refera la cazul pus in discutie, in articolul postat mai sus, pe site, ci am folosit-o ca element ajutator/comparativ, pentru a-mi exprima opinia despre unele emisiuni TV (care sustin, prin continut, interesul „cuiva”)
Demonstratia de mai sus se gaseste pe internet - fiecare poate incerca sa gaseasca „hiba”, sau, mai simplu, folosind search pe Google.
Nu am postat pana acum, ceva care sa contina si indici/exponent de putere, dar sper ca textul scris, va reproduce dupa publicare acesti indici, altfel, postarea va arata ... aiurea.

Stelian P. spunea...

@Iulian
Daca eu eram politistul judiciarist as fi procedat conform Codului pe care l-am prezentat partial mai sus. Nu mi-as fi riscat anii de cariera pentru Kovesi sau pentru Iohannis. Ei azi sunt la butoane iar miine pot sa fie altii. Dvs. ati executa ordine ilegale ?
Ce ati auzit sau vazut poate sa fie real sau nu. Lasati-i pe specialisti sa se pronunte nu va substituiti lor.

ionel bardas spunea...

huhurezea sinteti pe dinafara in materie de sisizare din oficiu si va spune acest lucru un practician.te poti sesiza din oficiu si din zvon public.procesul verbal de sesizare din oficiu cuprinde in esenta faptele ilegale savirsite de o terta persoana nu de la cine s-a primit informatia.pur si simplu se reda o situatie de fapt trecuta prin filtru mintii celui care intocmeste procesul verbal dupa ce a primit informatia indiferent de unde a venit aceasta si pe ce cai.foarte bine putea veni dintr-o anonima sau de la un informator cum sa dau numele infpormatorului in procesul verbal.dar de e ,,grele "activitatile cu reteaua.

Huhu Rezea spunea...

@Bardas
Când înveți să răspunzi civilizat și neconflictual te mai public!

Iulian Mareș spunea...

Moș Ice,
De parul de sub brat!
Asta este un denunț inventat, măsluit!
Una este invenția alta minciuna!
Este o nuanță!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Fam. Cosma, au intrat toti in politica sa se imbogateasca infractional. Asta le-au fost scopul in viata lor mizerabila, iar acum se bocesc ca sunt abuzati, dar si-au facut-o cu mana lor! Stiind ca vor avea probleme cu justitia, s-au inscris ca martori protejati sa-i bage pe altii la racoare, ca sa ramana si cu pradaciunile si cu libertatea. Fiind ei insasi storsi de informatii, sau pusi sa-i bage pe altii artificial in bucluc cu marturii mincinoase, au inceput sa chitaie vazandu-se pusi in pericol sa-si piarda libertatile, dar si pradaciunile. Nu-i agreez deloc pe acesti perversi, dar uitti-va ca din toata tarasenia asta a iesit la lumina cum se lucra in DNA! Azi, ori e laie, ori e balaie, dar pe metodele astea staliniste nu se mai poate lucra, si nici nazistii nu mai pot ramane! Cei de la MAI, ar trebui zvarliti afara, fara nici un fel de comentariu sau remuscari! Au fost partasi la faradelegi si nu si-au informat ministerul din care proveneau. Cineva spunea ca semnasera pentru discretie. Nu se poate: Cand vezi ilegalitati faci raport la ministrul de unde provii si ceri retragerea sa nu devii tu insuti membru a unui grup organizat care savaseste ilegalitati, ca politistii stiu si Dreptul si legile si Constitutia, ca doar nu-s paznici contractuali! Azi vreau un DNA curat si sa-si faca treaba legal constitutional, dar cu un nou sef, dar absolut total apolitic! Asa cum este Doamna Garbovan! Apoi tras cu aspiratorul toata golanimea nazista! Se pare ca in hora asta mizerabila au turnat si Ghita si Ponta si altii, ca frica de puscarie il transforma intr-un monstru pe orice puscariabil! Timpul si anchetele vor scoate multe mizerii la suprafata! Dar toti astia din hora, si acuzatorii si acuzatii, ce belfarie, ce viata, ce trai, ce fericire si lux i-au coplesit multa vreme, ca intr-un neantrerupt act orgasmic! Anchetele vor stabili si cine nu-i vinovat, ca aici este cel mai important lucru de realizat! Aici e durerea si centrul scandalului!

Iulian Mareș spunea...

Stelian,
Dacă informația este reală, este mai grav decât o pandemie națională!
CSM a șters din postările IJ de pe site, ba mai mult i-ar da și în judecată!
In afara faptului că nu au politici și proceduri de postare pe net se mai și judecă!
Eu zic că ar trebui sa cam plece toți ăștia acasă, dar kiar acasă!
Că mâine, SPP se judeca cu STS și amândoi cu Administrația prezidențială!
Gata, ajunge! Trebuie luat rapid maimuțelor briciul din mână!
Când toată industria s-a dus draku, unde au fost SRI, SIE și DNA/DIICOT?
Erau timorate?

Ein Stein spunea...

Hal de comentariu de basist:
"Mentionez ca declaratiile dictate nu sunt o exceptie..."

Deci "declaratiile dictate" nu sunt o exceptie, ele sunt o regula.
"Declaratie dictata", mare e gradina Domnului.
Oare ce dracu scrie in Dex despre declaratie si dictare. Hm.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Decizia de revocare a venit ca o sfanta mantuire, mai ales ca s-a taraganat cu acordarea verdictului, dupa o declaratie-maraton, chiar enervanta! Acum, sasul o va declara indezirabila? E chiar o adevarata loterie ce are de gand sa faca!

Stelian P. spunea...

@Iulian
Gata, informatia e falsa, Tudorel a cerut revocarea, maimutele urmeaza sa predea briciul.

@Einstein
Hm. Halal comentariu de dragnisto-taricenist care se pricepe la justitie cum ma pricep eu la submarine aeropurtate.
Ce dracu e asa de greu de inteles ca declaratiile dictate NU SUNT O EXCEPTIE ?
PS Cititi CPP si nu va bazati pe EXCLUSIV pe DEX.

Huhu Rezea spunea...

Ministrul Justiției s-a conformat îndemnului lui Iohannis, care în ultima conferința de presă i-a cerut profesionalism și curaj. Mulți nu au sesizat tâlcul acelor îndemnuri.
Cu profesionalism juridic și cu curaj, Tudorel Toader a declanșat procedura de revocare a șefei DNA.

Ein Stein spunea...

Stelian e greu cu tine, scuza-ma dar spui numai aiureli. "Exeptia" e o abatere de la regula, de la normalitate, in viziunea ta o "declaratie dictata" nu e o abatere de la regula(exceptie) ci e ceva normal sau e o regula. Ce nu intelegi?
Probabil nu intelegi si ca alaturarea cuvintelor "declaratie" de "dictata" e un nonsens. Dictarea e ceva arbitrar, ti se spune ce sa scrii cuvant cu cuvant pe cand declaratia e ceva voluntar, spui/scrii ce vrei tu. Intelegi de ce "declaratia dictata" se gaseste numai si numai in mintile basiste?
Hehe "comentariu de dragnisto-taricenist", esti tare, mai ai d-astea?

Iulian Mareș spunea...

Stelian,
Maura și-a făcut datoria și acum trebuie sa moară?
Că mâine este și inculpată....

Ein Stein spunea...

Guvernul actual are doar doi ministrii adevarati, Toader si Teodorovici restul vai mama lor. Toader si-a demonstrat profesionalismul si tactul nici nu ma asteptam la altceva. Nu e de mirare ca este cel mai atacat ministru de catre basisti.

Leo spunea...

CSM-ul , este cheia si nu executarea unui ordin de la fur si mint venit prin goarna lui oblio.

Aurel spunea...

Șefă DNA o avea păcatele ei, însă acest raport dacă i de poate spune așa nu este altceva decât un război între instituții și o răzbunare a unui ministru care a pledat in favoarea contestației depuse de șeful senatului pe hg dat de guvern și a pierdut din poziția de fost judecător CCR.
A doua zi trebuia să-și depună demisia.
Activitatea DNA nu constă in răzbunarea lui Tudorel.Parca citea un raport întocmit de infractori.
Kovesi oricum cu bune și rele mai avea puțin din mandat.
Problema-i la ce metode vor mai recurge infractorii pe rol pentru a scăpa de mână legii.
Oricum in seara asta corupția și corupți au câștigat pe mâna unui ministru extraterestru.

Iulian Mareș spunea...

Cat de nesimțiți au putut fi câțiva ziariști!
Categoric, conduși de același om al serviciilor- "Bravul Tolontan"!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Spunea bine Iulian: Cand se ducea dracului Industria, unde erau astia cu cercetarile? Ce faceau? Uitati-va la Microsoft, ca s-a taraganat pana cand s-au prescis faptele! Uitati-va la autostrazile care inghit miliarde, de euro, nu de lei, dar n-avem autostrazile pe teren si banii unde-s? Chiar numai dosare politice la comanda, razbunari personale, rafuieli care pe care si tara se ruineaza pe zi ce trece? Gazele din forari marine au fost virate ungurilor pe sustache de Dragan si Moliceanu sa fie distribuite si vandute, apoi fondul civil de pensii furat, pensii manarite criminal la Armata, cele speciale se acorda dupa muschii justitiei, toti urla fel de fel de dureri si vedem numai spectacole de defilari cu catuse si acuzele respinse de judecatori ca fiind neantemeiate. Sau se dau verdicte cu ani de inchisoare, dar fara executare...Un balamuc de nedescris! Dar, daca ai furat sacul de cartofi, faci parnaie cat cel pentru tentativa de omor! Incep sa realizez ca generatia noastra de pensionari nu va mai apuca sa vada instaurata dreptatea reala! Masurile de indreptare sunt prea tolerante, prea timide, prea pufoase si nu inspira incredere! Corb la corb nu-si scoate ochii, ca doar sunt colegi din aceeasi bransa, fosti colegi de facultate si o increngatura de interese reciproce. Dar, mai ales, ca aceste anchete pentru abuzuri se tooot intind, dandu-ne impresia ca este intentia ca nici un abuziv sa nu fie tras la raspundere pentru aceste monstruozitati, de-a dreptul fasciste! Li se vor intinde ,,cercetarile penale'' pana la prescrierea faptelor! De aceea si situatia noastra la pensii n-are un viitor roz, pentru ca mafiotii profita de toata aceasta debandada si ne rad in nas!

Iulian Mareș spunea...

Aurel,
Tu ai trăit numai la Miami?
Dar dacă îți inventau ție un dosar, cu probe măsluite,....etc, etc?
Sa vezi atunci ce înjurai DNA!
Oricum....mai este timp!
Roagă pe cineva să-ți facă un denunț, mana-n mana cu un procuror borfaș!

Huhu Rezea spunea...

@Aurel
Nu ti-e mă rușine să generalizezi că toți cei care cer plecarea unei mitomane, agentă de influență a unor interese antiromânești, sunt infractori?
Chiar nu realizezi că încălcările drepturilor omului de cei chemați să aplice legea sunt fapte penale mai periculoase decât cele de corupție?
Vedea-te-aș victimă, nu a unei erori judiciare, ci a unei înscenări judiciare de tip „portocală” și Klaus să-și exprime susținerea pentru cei care te-au băgat la pârnaie!

Aurel spunea...

Domnule Huhu Rezea mulțumesc pentru confidențe.
Este părerea mea și mi-o susțin la fel cum va sustneti d-voastră părerea.
Dacă după ce am trăit într-o dictatură comunistă dta și alții care gândesc ca d-voastra vă doriți să trăiți in doctatura penalilor este problema dumneavoastră.
Dacă va supăra faptul că nu-i suficient să câștigi alegerile pe liste prin voturi de răzbunare pe un alt partid si promisiuni deșarte pentru a nu răspunde pentru fapte penale este problema dumneavoastră și a infractorilor.
Cât timp ești cinstit și respecți legea nu te agresează niciun procuror.
Dacă golești seifurile statului însă atunci meriți strâns puțin cu ușa la reconstituire.
Oricum dneavoastra in mod sigur prin cinste și corectitudine dormiți liniștit in mod sigur din privința procurorilor.
La fel și eu.



Gigi spunea...

Nu știu ce să zic,dar după ce-am auzit sinteza lui Tudorel,am dedus că,pe lângă faptul că s-a încălcat art.din Constituție,
cercetări abuzive,dosare "prăfuite",lucrate selectiv,etc.unele fapte cam îndeplinesc elementele constitutive ale unor infracțiuni.
Repet,ceea ce am constatat din sinteza expusă de Tudorel.
Oricum,că LCK va fi demisă,sau nu,DNA trebuie să se reorganizeze,au mult de lucru!
Nicio instituție nu stă într-o persoană,nimeni nu este veșnic pe o funcție,asta este clară.
Am mai spus,corupția nu se face cu oameni care nu au demnitate,onoare,care încalcă ei înșiși legea,care folosesc metode perverse,care sunt înregistrați filmați de cei cercetați,etc,etc.
Păcat,pt.magistrații care își fac meseria,care pt. câteva cazuri izolate îi pun în postură proastă!Statul are nevoie de justiție,dar de o justiție sănătoasă,liberă,departe de orice influențe politice,dar corectă,nepartinică,având un singur scop,lupta împotriva celor care încalcă legea,indiferent cine este acela.
Dacă,nu se va întelege acest lucru,vom înnota în aceeași mocirlă ca și până acum!
Poate chiar mai rău!
Și,nu doresc ca proverbul românesc,"Schimbarea stăpânului,bucuria nebunului"să aibă de data aceasta efecte.
Dar,tare îmi este frică că așa va fi!
Vai,de țărișoara asta și de oamenii amărâți care trăiesc în ea!Trăim vremuri grele,și vor fi și mai grele dacă cineva,nu știu cine,nu va lua măsurile ce se impun în acest moment!








Iulian Mareș spunea...

Huhu,
Ca de obicei, isind cu un comunicat in 30 secunde, KWI demonstreaza ca el nu intelege nimic!
Va pleca in concediu, stresat fiind, pentru ca refacut energetic sa-si poata lua si o vacanta!
Atat poate, atat este lasat de EI!

https://www.dcnews.ro/mobile/revocare-kovesi-klaus-iohannis-reac-ie-pe-facebook_581107.html

PS- ador mult politicienii ce scriu pe FB!.....rasul lumii normale!

luminita spunea...

Mai AIUREL,ia mai du-te . nu ve e lumea larga saplecei ca esti plecat cu sorcova , sau esti asa de stricat a minte ca nu pricepinimic? DA aceasta lungana sa plece si cu ea toti care o apara , asa este .este un gunoi , aceasta luluta ,chiarDNA este numai ea ? DL TOADER a facut ce trebuie , acum SE va vedea cine este si IOHANIS .

luminita spunea...

IOHANIS .lung ca o prajina si prost ca o .....ba......

Marian spunea...

@ Aurel
Tu nu traiesti in Romania ? Cred ca ai problem grave de intelegere. NIMENI nu vrea iertarea penalilor, NIMENI nu-si doreste ca tara sa fie furata de politicieni. Toti ne dorim ca legea sa fie respectata si probele reale sa fie cele care condamna un cetatean. Cum poti sa-ti imaginezi ca noi( cei mai multi dintre noi) putem sa tinem partea unor hoti? Nu, nici vorba ! In schimb tu ne impui sa credem si sa ne inchinam lui portocala. Pe cuvantul tau ?

avianyc spunea...

Am calatorit mult atat pe cale aeriana ca angajat al unei companii aeriene cât si pe cale terestra in interes turistic prin Europa.
Probabil la o parte a romanilor le place sa traiasca in continuare in cloaca dâmboviteana ageneratoare de genocid asupra populatiei implementat prin coruptia endemica din institutiile statului.
Am traversat terestru de n ori Polonia si Ungaria ca sa nu vorbesc de Austria , Germania ,etc . Au si polonezii si ungurii DNA si nu-l ataca nimeni chiar daca inhata vârfuri ale politicii.
Reversul la ei este faptul ca au șosele ,autostrazi,drumuri exprese pe patru benzi de la est la vest ,de la nord la sud si până in granitele Ro ,curatenie ,apa ,canal ,agricultura performanta din care aprovizionam si noi magazinele ,pietele si supermarketurile.
Noi prin coruptia endemica avem sosele cu gropi ,autostrazi care se dărâma ,piste de aterizare cu stratul de suprafata exfoliat ,mizerie in spitale de nu-ti vine sa pui mâna pe clanta de la usi, bugetari superbogati care vad in DNA in momentul când sunt atacati dusmanul poporului,institutii ale statului care nu-și au rostul ,neinformatizate si doldora de de angajati incapabili si dezinteresati de orice in afara de salarii.
Orice actiuna DNA la noi este categorisita ca afront impotriva celor care prin metode banditesti in cârdasie cu guvernantii vremelnici la putere din orice partid au pus mana pe combinatele si intreprinderile foste socialiste luîndu-si aura de mari patroni si stapâni de slavi care in lipsa sunt obligati sa munceasca pentru ei si prosperitatea lor.
Personal consider ca acest ministru avea de facut mult mai mult in domeniul reglementarilor si procedurilor din justitie prin care justitia sa se intareasca nu sa fie denigrata in halul in care a facut-o aseara (chiar daca sunt creseli si nereguli) ,slabita si sa actioneze timorat in fata marilor infractori.
Nu poti sa fii sa faci analiza DNA in 20 de puncte marginite practic la acuzatii impotriva in opinia ministrului ” dusmanul” nr 1 al tării si denigrator pe toate meridianele a ro.
DNA a avut si rezultate notabile si ca să obtii acele rezultate este nevoie in primul rând de curaj ,curaj si iar curaj ca sa te lupti cu mafia politica de nivel inalt extraversata si detinatoare de finante si mijloace de mass media de influentare in masa a populatiei. Si daca cineva a avut acest curaj indiferent ca este sefa DNA sau procurori cinstiti si corecti din DNA trebuie denigrat in ansamblu tot sistemul prin sefa acestui DNA-ul si inclusiv lupta anticoruptie.
Iar DNA lupta impotriva coruptiei cu legile romanesti concepute de guvern si aprobate de parlamentul RO nu cu legi inventate de procurorii sefi ai institutiilor.
Mi-aș dor ca să se ajungă la referendum pe tema asta a luptei impotriva coruptiei si a viziunilor actualilor guvernanti despre lupta cu marea coruptie. Sa vedem pe unde scot unii care cred ca pot manipula cum vor cămașa.
Sper ca CSM va da o replica pe masura acestui ministru referitor la aceasta panarama de raport -concluzii.
DNA nu consta in LKC ,dar nici nu poate fi lasat la mâna unor infractori .
In rest de la RÂM ne tragem si parcă la unii care nu stiu ce inseamna trai civilizat așa le place ,ca la RÂM si la noi.Din guvern in guvern functie de vointa mafiotilor.
Pentru unii Comisia de la Venetia nu insemna altceva decât o adunatură de oameni in cizme care bea de zor la terasa inundată in timp ce pompierii le desfunda santurile ca sa nu li se umpla privata din fundul curtii de apă.
La astia nu poti sa le ceri veci sa se adapteze la reguli si civilizatii europene consacrate.
Așa stiu ei ca daca hotii precum haiducii dau pensii ,salarii ,ajutore sociale in schimbul voturilor trebuie apărati si mentinuti si neatinsi de lege indiferent daca isi iau ajutorul social de la primarie inotând prin gloata ulitelor satelor si comunelor.

ionel bardas spunea...

huhule nu sint necivilizat si nici conflictual nu am raspuns. pe tine te deranjeaza adevarul.cel mai corect era sa publici intii comentariu facut de un practician si dupa aceea sa comentezi sa vada si ceilalti daca ce am scris eu era necivilizat sau conflictual.in rest sa auzim numai de bine la virsta aceasta nu ma e timp de certuri.

Dan B. spunea...

@P. Stelian:
"Mentionez ca declaratiile dictate nu sunt o exceptie..."
Daca asa ai lucrat ca activ, nu ma mai mir de ce este Politia una dintre cele mai abjecte institutii ale statului! Iti amintesc ca respectiva exprimare ar fi trebuit sa prevada ca ar fi fost devansata, la origine, de un set de intrebari adresate martorului, denuntatorului sau invinuitului; nicidecum nu se sfatuiesc angajatii DNA si tot ei consemneaza, fara a se cere si opinia celui ce va semna declaratia, inainte de editare.

@Adrian:
Credeam ca nu-i nevoie sa-ti reamintesc ca politica editoriala a mediei vizuale (la fel este si cu cea scrisa/online) este dictata de interesul patronatului, motiv pentru care Digi, Realitatea, Pro, Look se afla in opozitie cu Antena 3 si Romania. Asadar, nelegiuirile procurorilor DNA nu aveau cum sa fie dezvaluite de catre „servantii” posturilor fidele sistemului statului paralel. Si inca o observatie: nu puteam eu dezvalui malversatiunile, din moment ce nu am fost implicat in asemenea actiuni ale procurorilor. Noroc pe noi ca invinuiti sau denuntatori precum clanurile Bercea si Cozma ne devoaleaza practicile ilegale ale unor derbedei, platiti regeste de catre stat!

@Aurel:
As fi vrut sa cred ca nu ai venit acum de pe Marte! Iar, daca totusi ai fost pe aceste meleaguri, cred ca ai tartacuta nefunctionala, caci si doar un punct din cele douazeci ale ministrului Justitiei ar fi trebuit a avea drept consecinta destituirea Lulutei. Iar pentru „asanarea mizeriei” din Ministerul Public, ar trebui sa se continue cu revocarea lui A. Lazar si Horodniceanu.

@Tigri 3:
Eu rezonez cu opinia ta ref la curmarea coruptiei endemice din randul politicienilor români, insa, pe vremea lui Basescu, „tintele” erau selectate dintre opozantii lui, iar azi din rândul guvernantilor, opozanti ai lui Iohannis. Mai rar, dar fara vreo aprofundare serioasa a spețelor, ajung inculpati si dintre sustinatorii lui Basescu si Iohannis, insa probatoriile sunt intocmite superficial, astfel incât sa induca achitarea sau condamnari minimale (ex L. Orban –un an inchisoare?). Cum se face ca D. Cocos, pe timpul instrumentarii la Parchet a dosarului sau (recunostea ca si-a tras o spaga de 16 mil euro, procurorii s-au limitat la 9 mil. si a fost obligat sa returneze 2 mil euro), a beneficiat de o „iesire-permisie” la Abu-Dhabi de 5 zile, pentru a debloca conturile bancare ale protejatilor sai (neoficial)? Daca toate bunurile Elenei Udrea au fost sechestrate, din ce-si duce existenta acum, ea si amica Bica, in Costa-Rica, daca nu din banii deblocati de Cocos? Daca „capra a bătrâna” a lui Basescu nu mai are dever notaricesc si nici pampalaul de barbat-su, din ce si-or fi luat ditamai proprietatea de 1,5 mil euro la Snagov, pe timpul platii ratelor lunare de 5.000 euro catre CEC Bank (imprumut Nana), daca nu din banii deblocati de Cocoș? Iar Cocoș primeste doi ani de inchisoare, dar este eliberat conditionat dupa 6 luni de zile? Si cu purcoaie de bani la Abu-Dhabi? Nu este curios cum se face ca protejatii lui Basescu nu au restrictii la parasitul tarii si ramân cu averile, cele aflate dincolo de granita, neconfiscate?

@I. Mares:
Ai intrebat cam ce i-ar mâna pe politistii judiciaristi in a se face complici la ilegalitatile infractionale? Desigur, spaga consistenta practicata la Parchet si diferenta de VRS (600 in loc de 197,3 lei)
In opinia mea, prezentarea in stare de ebrietate a procurorului Stoina, cel care (in coma alcoolica fiind, loveste 4 autoturisme si refuza recoltarea probelor biologice la Spitalul Elias), se prezinta in luna noiembrie 2017, la martorul nedeplasabil, in stare de ebrietate, pentru o declaratie intr-o cauza, era o abatere disciplinara grava; tăcerea ofiterului judiciaris si neraportarea ierarhica a evenimentului induc complicitatea acestuia, din moment ce a consimtit sa continue interogarea martorului in asemenea conditii.
Repet, cât timp mai trebuie sa suport a fi „in aceeasi oala”, ca militar cu unii dintre cei mai nenorociti civili, numiti politisti si asimilati in mod eronat militarilor?

Huhu Rezea spunea...

Trebuie demis de îndată demnitarul statului român care afirmă că încălcarea repetată a Constituției de către Kovesi nu este un motiv temeinic pentru demitere. Cu atât mai mult se impune demiterea dacă demnitarul are obligaţia să vegheze respectarea Constituţiei.

Dan B. spunea...

Mare-i gradina lui Dumnezeu!
Pe vremuri, era un banc, prin care era ridiculizat un conducator auto, ratacit in urbea Fetesti, desi avea harta-n mâna.
Cam asa se intâmpla si azi, cand tăntălaul de la Cotroceni, desi avea de doua zile raportul ministrului Justitiei si a mai si vizionat conferinta de presa organizata de catre T. Toader, tot ii joaca mintea feste, neuronii sai, putini la numar, trădându-l (raport confuz? doar daca cretinismul iti afecteaza logica!).
Oricum, si numai din speech-ul ministrului, este evident ca si un om cu un bagaj limitat intelectual a priceput noima datelor prezentate in raport; este de neinteles eroarea impunerii in jiltul de la Cotroceni a unuia redus mental, a carui vinovatie este concretizata numai si prin faptul ca a acceptat o „palarie mai mare decat capul”.
In opinia mea, care concorda cu cea a lui Razvan Savaliuc, Constitutia României prevede ca revocarea intervine la initiativa ministrului de resort, fara ca presedintele sa aiba „loc de intors”. Similar, este revocat un ministru la propunerea premierului, desi respectivul a fost numit cu aprobarea Parlamentului, deci fara posibilitatea unui refuz.

Iulian Mareș spunea...

Huhu,
KWI nu este mulțumit de raport și da credit DNA și Lulutei!
Asta pt că este un mega specialist și la Cotroceni sunt doar spuma specialistilor în științe juridice!
Sa se spele cu ei și ea pe cap!
Mai există în SRI structura de apărare a Constituției? Oare ei fac rapoarte doar de la 10 încălcării consecutive, în sus?

Dane,
Întrebarea mea era retorica!
Luluța ia 38000 lei/luna!
Portocala spunea despre Ghiță: "îl părăsim și-i luam banii!" Se pune firesc întrebare...Pentru cine-i luăm?...interesant!

avianyc spunea...

@ Dan
Raportele nu au ajuns nicaieri din mâna lui Toader pâna azi după masa.
Pe site abia azi după masa s-a publicat acel rezumat.
La presedentie raportul a fost primit azi după masa.
Referirile presedintelui s-au facut doar in baza expozeului prezentat de ministrul Toader.

Iulian Mareș spunea...

Pirtalul MJ a fost blocat de NR mare de accesări!
KWI nu știa să taca?

Leo spunea...

Ce inseamna "de indata"?
o secunda , un minut , o ora , o zi , 3 zile ...etc . Unde este precizat cat timp inseamna "de indata" ?
De exemplu , pt. mine "de indata" inseamna in aceeasi zi. Dar este corect cum cred eu ?

Dan B. spunea...


@tigri 3:

Este nevoie sa-ti reamintesc ca raportul cu pricina al lui Toader a intrat in posesia lui Iohannis cu doua zile mai devreme, la solemnitatea absolvirii promotiei INM?
Ministrul avea un dosar in mâna, insa, la plecare, la urcarea in masină, nu-l mai avea.
Chiar crezi ca i-o fi scapat pe jos si l-a pierdut in sala respectiva?

@All:

A inceput contraatacul jigodiilor din Romania, regizat de Iohannis si putorile diplomatiei acreditate la Bucuresti, cu participarea procurorilor, scârbelor din PNL si USR si a ONG-urilor sorosiste.
Dacă până mai ieri, Luluta nu catadicsea sa se prezinte la comisia parlamentara, azi se autoinvita in fata oricui pentru a combate cele douazeci de motive pentru revocare, expuse de catre ministrul Justitiei.
In opinia mea, era suficient si un singur motiv dintre cele douazeci pentru demiterea sefei DNA, insa Iohannis vede in asta o manevră de ordin politic, desi, din intreg raportul prezentat, nu razbate o singura propozitie care sa aiba conotatie politică.
Vă atentionez că rezonez cu punctul de vedere al lui Razvan Savaliuc, potrivit căruia articolul 51 (lit b) din Legea 303/2004 (Statutul magistratilor), Iohanis, la propunerea lui Toader, revoca procurorul general, nu „daca vrea”, caci vrutul se se poate manifesta doar la numire. Cumva, sasul are voie sa anuleze calitatea unui ministru, daca nu i-o cere premierul? Sau are voie sa se opuna remanierii ministrului in cauza?
Asadar, incepe, potrivit intentiei declarate a lui Iohannis si a curvelor din ambasadele de la Bucuresti, incl. dupa transarea speței la CCR, o „lupta pentru pacea sociala”, de se va lăsa cu cadavre politice si nepolitice.
Tertipul asta, cu autocontrolul la Parchete, a fost anihilat de catre ministru, caci este declansat tardiv si cu tematica evidenta a anularii actului administrativ de anulare a revocarii Lulutei.
Iar cum Iohannis intentioneaza declansarea rapida a unui referendum privind mica reforma in Justitie (desigur, si intârzierea revocarii sefei DNA), este foarte posibila suspendarea presedintelui.
Va reamintesc ca propunerea de referendum trebuie sa obtina avizul Parlamentului, ocazie cu care obiectivul acestuia poate fi „imbunatatit”, adica motivatia prezidentiala sa pice in desuetitudine.
Spre aducerea aminte a tuturor militarilor în rezervă/retragere! Să nu plângă nimeni după Kovesi! Șefa D.N.A. este individa care atunci când era procuror general (2010), a intentat recurs contra pensiilor militarilor, respectiv în favoarea legilor politice emise de Boc/Băsescu/Oprea contra Armatei!

avianyc spunea...

Dane ,nu stiu de unde ai informatia dar azi s-a dat comunicat ca raportul a fost trimis azi la institutiile in cauza care au dat comunicat ca l-au primit. Iohanis a spus la Bruxelles ca nu a vazut/primit raportul si nu se poate pronunta.
Cotroceniul a dat si ora la care s-a primit.
Probabil o fi fost vreun dosar legat de INM .

Dan B. spunea...


@tigri 3:

Raportul a fost trimis oficial azi la Administratia Prezidentiala, insa Toader, in cursul zilei de marti, i-a dat lui Iohannis, neoficial, un exemplar al raportului sau.
Documentul despre care vorbim a avut ca tema revocarea Lulutei, alta tema, cea legata de INM, fiind in arealul CSM, nu in cel al ministrului.

Stelian P. spunea...

@Dan
Daca asa as fi lucrat ca activ in politie asta nu inseamna ca eu sunt vinovat ca politia este una dintre cele mai abjecte institutii (in viziunea dvs). In tara in care haiducii (ale caror fapte sunt si azi prevazute in art. 233 din CP) sunt preaslaviti in mii si mii de opere literar artistice iar cei care lupta impotriva lor au parte de insulte, nu ma mira o asemenea afirmatie. E „normal” pentru unii ca azi tara e condusa de infractori condamnati definitiv sau in prima instanta, de indivizi cercetati penal, de romani mindri care duc lupte grele cu limba romana etc. si care reformeaza justitia conform intereselor lor. In aceeasi tara, cei care lupta pentru aplicarea legii sunt acuzati ca afecteaza imaginea Romaniei, nu cei care fura inclusiv fondurile europene. Si acuza asta o lanseaza ministrul justitiei !!!!!
Evident ca dictarea a fost devansata de setul de intrebari edificatoare, evident ca abjectii din DNA si nu numai ei cer opinia suspectului. Evident ca suspectul are dreptul de a nu declara nimic sau de a face obiectii DUPA CE CITESTE declaratia si INAINTE DE A O SEMNA. Nu am mentionat aceste lucruri evidente pentru oricine.
In momentul in care suspectul a terminat ce are de spus i se da foaia de hirtie si e rugat sa scrie ce a afirmat. Si acum o sa ramineti mirat de ce se intimpla. Suspectul spune ca nu stie cum sa inceapa asa ca abjectul procuror incepe sa dicteze:
„Subsemnatul...nascut la data de...fiul lui.... si al...” apoi este lasat sa scrie ce doreste. In realitate aproape toti suspectii prefera dictarea pina la „Aceasta este declaratia mea....”
Reamintesc din nou ca dupa ce a scris, suspectul citeste declaratia si APOI o semneaza. Daca se simte santajat sau amenintat (fapt interzis de CPP) are cai legale de atac in justitie (nu toti judecatorii si procurorii sunt #rezist) si apoi in media. Suspectii mai au dreptul ca in orice moment cind sunt chemati in fata institutiilor abjecte sa se prezinte insotiti de avocat.

Huhu Rezea spunea...

@Stelică
Ești netratabil! Esti orbit de ura împotriva unora sau de adulatie pentru altii.
Exagerarea nu este un argument.Nu cred ca vezi pe aici spunandu-se ceva împotriva DNA sau în favoarea corupților. Discutam de infracțiunile comise chiar de unii procurori și de polițişti în timpul administrării probatoriului.Și mai discutam ca șefa procurorilor și șeful statului s-au luat de mâna cu acești infractori, justificânu ca ar fi permis aşa ceva pentru a pedepsi alți infractori...de regula din tabăra politica adversa.
Pai ...asta nu este justiție , omule. Asta este golaneala.
Nici după o săptămână nu vrei sa înțelegi ca Vlad Cosma nu este aici suspect, ci este folosit prin șantaj la plăsmuirea unui denunț împotriva a 2 premieri din care unul britanic?
TT a spus ca nu exista justiție Bună și justiție rea. E stat de drept numai cand exista justiție Bună.

Stelian P. spunea...

@Huhu
Aveti dreptate. Aici nu am vazut nimic spus impotriva DNA ci doar impotriva procurorilor si magistratilor in general si in favoarea infractorilor care ne conduc in special. Vreti nume ?
Prea folositul Vlad Cosma nu e suspect, e infractor. E mai bine asa ?
Si in fond eu spun ca domnul Cosma e de o prostie demna de muzeu daca la banii lui (adica la posibilitatile pe care le are pentru a se apara) se plinge ca a semnat ceva despre care stia ca este folosit impotriva a doi fosti premieri din care unul e mai mitoman decit acuzata zilei SI ROMAN MINDRU cum sunt eu cardinal. Un asemenea individ (Cosma) e folosit de cei ca dvs. drept un stindard perfect credibil al luptei impotriva conducerii DNA ? Nu gasiti in rindul social democratilor un individ mai inteligent ?