Un produs Blogger.

duminică, ianuarie 23, 2022

Ucraina, România și Bulgaria se află în situația Cubei din anul 1962

106 comments

 Cine a spus că istoria este ciclică a avut dreptate, chiar dacă, peste ani, actorii statali își inversează rolurile.

Cei mai in vârsta își amintesc de criza din 1962 a rachetelor sovietice dislocate... tocmai peste baltă de Florida, în Cuba socialistă a lui Fidel Castro. Ca răspuns simetric la instalarea unor lansatoare americane de rachete cu focoase nucleare la Izmir, Turcia,  Hrușșciov a hotârât trimiterea în Cuba a câtorva zeci de lansatoare de rachete cu rază medie de acțiune, capabile să lovească Washington, și circa 160 de focoase nucleare. 

Pentru derutarea inamicului, operațiunea a primit denumirea Anadyr, un râul din nordul extrem al URSS, echipajele  navelor au cunoscut destinația exactă abia după ce au ieșit din Strămtoarea Gibraltar  iar lucrările din teren au fost atât de discrete încât  sateliții americani au descoperit cam târzior instalațiile sovietice. Lansatoarele de rachete fuseseră deja ridicate, spre stupoarea americanilor.

Kennedy și Hrușciov s-au aflat atunci la câteva ore diferența de acționarea butoanelor nucleare. 

Tensiunea a scăzut după o discuție telefonică între cei doi lideri, în care Hrușciov a promis că retrage rechetele dacă și Kennedy garantează că nu va invada ulterior Cuba. 

Au urmat luni de zile de blocada maritimă americana asupra Cubei, timp in care URSS a încărcat instalațiile militare pe nave care au părăsit Cuba sub escorta americanilor.

În anul de grație 2022, la 60 de ani distanță, Rusia constata că NATO, în special SUA, a pătruns cu trupe și arme în spațiul său de siguranță din  zona Mării Negre și tinde să se apropie și mai mult de Moscova prin primirea în NATO a Ucrainei, un stat slav inexistent înainte de Primul Război Mondial.

Este rândul rușilor sa ceară garanții americanilor că nu vor introduce Ucraina în NATO, altfel sunt hotărți să-și securizeze singuri  spațiul de protecție a granițelor sale de Vest. Că să demonstreze că nu glumește, Puțin concentrează o imensă forță militară la granițele Ucrainei, gata sa preia fulgerător controlul teritorial al Ucrainei.

Ca să nu se declanșeze războiul, Biden trebuie să cedeze întocmai ca Hrușciov în anul 1962, respectiv să renunțe la includerea Ucrainei în NATO și la forțele și instalațiile militare dislocate în România și Bulgaria, țări primite în NATO mai târziu de anul 1997 din cauza ezitărilor  președintelui Clinton.

Nu este exclus ca după Afganistan, SUA să facă un pas înapoi și din flancul de Est al NATO.

În locul scutului american... este posibil să avem un astfel de scut la Deveselu. 

Ucraina, stat artificial.



106 comentarii:

M spunea...

Doar că Rusia nu mai e ce era în 1962.
E un fost imperiu care se luptă disperat să mai însemne ceva în lumea asta!
E mare diferență între ocuparea unei țări într-o noapte (Afganistan) și ocuparea a 2 orașe și paișpe comune în estul Ucrainei în 2 ani.

reddog spunea...

Poate e valabil pentru Ucraina in niciun caz pentru Romania.
Americanii au adus asa pe ascuns sistemul ala de la Deveselu asa cum au facut sovieticii in Cuba?
Plus ca nu e vorba de focoase nucleare ca in Cuba.
In Cuba e o poveste total diferita, chiar diferit radical de tot ce a insemnat/inseamna tari socialiste/comuniste in lume.


Ala din poza seamana cu Catalin alias Elia Rousa.

https://sociuminfo.com/?id=489915580

Are la prieteni o gramada de "prieteni" ai romanilor si Romaniei.
Pe unii ii stiu, am avut contre. 😁🐺

Iulian Mareș spunea...

Huhu,
De ce nu postezi harta cu realitatea extinderii teritoriale si cronologice a Ucrainei!

Te rog sa limpezim lucrurile...: forte si mijloace de luptă NATO și US sunt în ROU si BGR pt că așa au dorit prin referendum și aderare, iar Ucraina nu si-a dorit armata rusa niciodată în istorie!

Florin spunea...

Domnule M, nu subestimați puterea militara F. Ruse. Putin nu este prost și nici nebun. Biden a primit funcția de președinte a SUA, nu a fost ales, cu obligația de a începe un război cât mai repede. SUA va crea haos și va pleca, noi vom rămâne iar cu rusul. Nu glumesc, după acest conflict, România nu va mai fi ce este. Ne-au promis nemții în '40 ca vom redobândi Basarabia. SUA ne promite același lucru acum. Se va alege praful de România. A fost transata acum 15 ani configurația noilor statulete din estul Europei. Moldova și Basarabia va fi un singur stat. Transilvania va fi o a doua Croatie, iar România va fi teritoriul de la nord de Dunăre și Dobrogea. Vor veni vremuri grele.

Calinmihaib12 spunea...

"Ideea"..topicului ar"face deliciul" ROSSIEI..AGRESIVE = DINTOTDEAUNA:..!
Ea și cu GERMANIA HITLERISTĂ..au adus pe lume în sec.XX = TEROAREA, ..CRIMA,..FOAMETEA..,MOARTEA..!
PUTIN= care se crede.."ROSSIA",(asemenea lui HITLER..NEBUNUL) nici nu-și imaginează ce-l așteaptă.., dacă "întinde coarda.."..la EXTREM.!
El crede că LUMEA ÎNTREAGĂ..i se va supune..SETEI lui NEBUNE de REVANȘĂ ...față de un TRECUT..creat tot de ea..ROSSIA=AGRESIVĂ și CUCERITOARE.!
Dacă NATO: SUA + EUROPA, ar face.. "UN PAS ÎNAPOI" privind cererea de .."RETRAGERE" din ESTUL EUROPEI: de pe LINIA ȚĂRMURILOR Mării "NEGRE= (=lacului rusesc): adică să cedeze ROMÂNIA și BULGARIA(..și YUGOSLAVIA) .,ar fi.."UN PAS FATAL", încurajând TIRANUL să meargă ÎNAINTE: spre WEST ..până la PARIS..și..chiar "dincolo de..țărmurile..EUROPEI"..!
Nici nu mai pomenesc de "slavii".. "central" europeni: CEHOSLOVACIA și POLONIA..!,a căror.."SITUAȚIE"..,se pare că..ISTORIA le va juca o festă ..TRAGICĂ..!,(vor fi fiind înghițiți de..PANSLAVISMUL..EXPANSIONIST..!)

Iulian Mareș spunea...

reddog,
Poza postata de Huhu reprezinta pe ăla după care fugea inteligența, dar nu-l ajungea niciodată, pe timpul când se instruia la GAZ,
prin stocul de coceni de porumb!...pe post de sperietoare pt vacile gestație, el spera ca va primi macar o solda de merit pentru aportul lui la instrucția Tactică cu tema: GAZ în ofensiva prin înlocuire!

Huhu Rezea spunea...

Dislocarea trupelor ruse în Belarus trădează intenția de a ocupa inclusi capitala Koev.

Iulian Mareș spunea...

Nu cred...forță dislicata este slăbită pt asa ceva..3 BgIMo. Mai degrabă pt a bloca forte ucrainene pe acea direcție și "a-i tine de vorba" Dacă totul decurge ok pe direcția Dombas, atunci la z+2-3zile ar putea acționa!
Tine minte: 30 de zile suntem singuri, doar cu sprijin aerian și bruiaj + de informații!
*Dacă în următoarele zile nu va sosi măcar 1 BgMc/US înseamnă că nu avem de ce sa ne temem. Dar, ne putem pregăti mai bine, însă nu săpând șanțuri 4/8 m...
Ce facem cu pământul scos?...🤣🤪

Laleaua neagră spunea...

Nu se va intampla nimic... Vor vinde armanent (vechitiri) si rusi si americani...

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Ăla din gluga cu coceni este cel de la Cotroceni? Bun trăgătorul cu trăgaciul, bun pușcociul, prin urmare Uckraina fugări pe Putina până-n mă-sa, Rusia!

M spunea...

@Florin

SUA nu mai e interesată de multă vreme în ceea ce privește Europa. Firesc, se concentrează mai ales pe zona Pacificului.

Am impresia că Putin a cam luat-o pe arătură, ca mulți alții care au stat prea mult la putere.

NATO a ajuns însă prea aproape de granița rusă. Aici are dreptate!

Rusia a fost o nenorocire pentru români. Mereu.

Nu subestimez Rusia dar nu mai e Rusia din anii 60.

M spunea...

Vorbeam mai demult cu un american care îmi povestea de exercițiile de alarmare nucleară pe care le făcea în anii 70 când era elev.
Cum sună o alarmă în școală și toți copiii se băgau sub bănci cu mâinile în cap. Sigur, băncuța aia îi proteja de o bombă atomică.... Dar nu asta e ideea!

El m-a întrebat dacă și noi, ca și copii, am trăit în teroarea că vom fi bombardați atomic!

I-am răspuns că am avut o copilărie frumoasă, fără spaime!

Între timp am aflat că și copiii sovietici din acea perioadă se "bucurau" de aceeași teroare!

Copiii de atunci sunt politicienii de astăzi!

Au crescut legitimându-și spaimele și angoasele copilăriei. Ei cred că tot ce li se întâmplă rău li se întâmplă din cauza dușmanului (SUA pentru ruși și invers).

Vedeam un clip de propagandă rus pe FB în care un domn ne spunea în limba română cum ne-a devalizat Occidentul țara și cât de bine ar fi fost pentru noi dacă am fi fost conduși de Putin! Cum România ar fi înflorit! 😁 Cum Putin e plin de dragoste frățească față de poporul român și că abia așteaptă să ne trimită miliarde de ruble! 😂 Culmea e că unii chiar cred!

Cezar spunea...

🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Se vede ca ai 2×oskar
Dar totusi ..nu ai DOCTORAT
NU AI FOST IN STARE!

M spunea...

Hmmmm.... Cu cât avansează spre vest cu atât vor avea parte de mai multă rezistență.
Nu uitați că nici soldatul rus nu mai e cel de acum 60 de ani. S-a obișnuit și el cu micul dejun, gustare, prânz, ceai și cină. Vrea și eu ca tabăra să aibă WiFi și fast food. A dat prosperitatea și peste ei!

Nu cred că au ca obiectiv Kievul iar daca închid conducta de gaz Uniunea Europeană cere pace în 24 de ore.
Până trecem noi să producem energie din bășinile lui Greta Thunberg mai avem!

Cezar spunea...

La cît esti de "destept"ar trebui sa sti ca un asemenea sant..ar crea o aparare antitank redutabila..si antiinfanterie
Daca mai captusesti santul si cu cîteva ..mii de fugaseincendiare si cu butoaie cu benzina..motorina pacura si mai pui si cîteva gramezi de termit..iese o discoteca super..
Mai greu cu realizarea..noi nu sîntem chinezi...
P.S.
Bine ..te.ar lovi cu aviatia..rachete si artilerue de mare calibru..dar mai greu te.ar ocupa

Tano Cariddi spunea...

M, Putin ne trimite...ruble sterline! :D

Iulian Mareș spunea...

Nțț...este prietenul care comanda saivanele GAZ-ului!

Calinmihaib12 spunea...

..și, eventual,au gânduri și planuri..
pt.țările..baltice..!

Iulian Mareș spunea...

Celui mai iute ca inteligența!!!
Zicale adevarate:
1-„Cainele s-a intors la ce varsase”;
2-„Scroafa spalata s-a intors sa se tavaleasca iarasi in mocirla.”

*Sa vii in Parlament cu asemenea nastrusnicii, sa le ceri transformate kiar in lege (pe langa reinstaurarea stagiului militar obligatoriu) suna ca o prostie fara egal: pt nivel Pl./Cp. pare asa asigurator, benefic....insa eu nu am glumit, intrucat mare parte a granitei de Est o constituie Raul Prut, spre Nord, Carpatii iar la scoala de gradati sper ca ti s-a spus ca fortarea este propice doar in raionul Reni/Galati!
Oricum, nu iti emite ganduri marete: EU nu poate opune rezistenta ”Ursului din Rasarit”, asa ca noi trebuie sa sapam șanturi, escarpe, c/escarpe, furnale, colti AT, raioane minate AT si pregatite impotriva desantului parașutat sau debarcat!
*Un sanț așa lung, adanc și lat nu poate fi decat o copie translata 3D a Zidului Kinezesc (cred ca doar tu ne poti explica de ce au facut kenezoii zidul si acolo unde kiar si o capra neagra ar avea probleme de miscare)!
**Poate ne spui tu ce este o ”MST” si care ar fi capacitatea de lucru/h!?
***Pana atunci, la cazma/tarnacop/lopata! :))

totoiany48@gmail.com spunea...

Poziția finala /efectul este același. Rachetele sunt echivalate cu ,,tehnica,, din România, Polonia ,tarile NATO foste sovietice etc .Chiar dacă Rusia nu mai este ca în 1962,nu trebuie încurajată sa demonstreze contrariul .

Iulian Mareș spunea...

Eu zic ca va accepta vekile marci germane, iesite din circulatie...
Omul nu mai este intreg la cap, el nu vrea URSS ci Imperiul Țarist!!!!

Huhu Rezea spunea...

Americanii retrag deja familiile personalului diplomatic de la Kiev.
Dacâ Rusia rezolvă prin forță problema Ucrainei, următoarea etapă va fi forțarea retragerii instalațiilor NATO din România și Bulgaria.

monteoru spunea...

Sunteti caraghiosi.Propunerea cu stagiul militar obligatoriu si creerea de obstacole AT cred ca a facut-o un militar numai ca presa conform obiceiului intelege precum cucul in gura.E aiurea cand Ciuvica,Chereac , Bobi,CTP etc devin strategi militari.Recunosc ca mi-ar face deosebita placere sa-i vad pe post de masina de sapat santuri antitanc.Rusii nu trebuie tratati de prosti.Au tot ce le trebuie sa nu lupte ca in 1917.Asta nu inseamna ca vor razboi.Intr-un razboi cu folosirea inevitabila a loviturilor nucleare nu exista invingatori si nici invinsi.Poate sobolani.

CEZAR spunea...

Culmea Chiriac..a pastrat putina luciditate ...!!

Mihai spunea...

Din partea grupului " Apuseni & Bucovina" !
https://www.facebook.com/groups/472181854055234/permalink/517743449499074/?sfnsn=mo

Unknown spunea...

Corect

Iulian Mareș spunea...

Nenea,
Cred ca mâța înțelegi ce înseamnă un raion pregătit pt lupta antiblindate...
Nu șanțurile sunt mijul: sunt posturi de asalt, malurile pot fi năruite și amenajate rampe...etc!
Cu șanțurile îl încetinești, fixezi puțin, dar nu îl nimicește! Pt nimicire îți trebuie altceva...

Iulian Mareș spunea...

Personalul neesential!

Cred ca glumești...US nu va retrage nimic din ROU si POL!

anonim spunea...

https://m.mediafax.ro/politic/cui-ii-este-frica-de-vladimir-putin-gen-r-silviu-predoiu-are-pasii-pregatiti-problema-este-ca-cei-care-ar-trebui-sa-i-raspunda-lui-putin-sunt-tot-mai-slabi-pe-zi-ce-trece-20474384

Iulian Mareș spunea...

Ma rog...!
Cu Grupul de la Cluj nu ai?...🤣🤪😜

Iulian Mareș spunea...

Decuplatul a anunțat într-o conferință de presă, de la baza pârtiei numai vești bune:
"Am 2 vești confirmate foarte bune.
*Președinții Biden și Macron au anunțat ca trimit trupe în ROU!
**Imediat și președintele Putin a transmis că trimite și el!"
🤣😂😜🤪😇🤯🥶🥵😱😈👿👹

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Nu la dus inca la REMAT sa-i dau eu o suflantă electrică cu stecher de băgat in GA(Z)-OZ?

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Prea multe vor, dar nu se va putea!

Cezar spunea...

Santul ala..de 4/8..numai Monteoru il poate sapa cu GP-IZII LUI
🤣🤣🤣

Iulian Mareș spunea...

O poezie atât de frumoasă și înălțătoare care a făcut istorie pe măsură!

*Abuziv si brutal, cu exces de zel, politia l-a amendat de 2X pe ÎPS Teodosie, kuar dacă OMS recunoaște că măsurile adoptate pana acum au fost greșite...

**Rafila: în scurt timp cel puțin 90% din romani vor trece prin Omicron!

***Promit o bere celui care știe cu ce s-a ocupat Rafila Senior!

monteoru spunea...

Prin 1982 cineva cu mai multa minte decat mine ne-a propus sa intocmim o aplicatie tactica pe harta cu lupta impotriva unei forte de interventie rapida ce a reusit sa se stabileasca in Poarta Focsanilor.M-am pus si eu cu burta pe carte ocazie cu care am aflat ca la forta NATO nu participa tarile membre cu toata armata nationala.Ceva mai tarziu am priceput ce e si cu lupta aeroterestra 2000.
Mares are mintea mai vivace zic eu si poate dezvolta subiectul.
Alo,domnule Mares! Generatia ta si cea care vine dupa tine le are numai cu insurgentii sau mai stie si altceva?

Iulian Mareș spunea...

Dar ce-i MST-ul?
Ai văzut așa ceva?

Iulian Mareș spunea...

20€/h!
Bătălia aeroterestră a xam fost uitata...rămân din ea doar felii!
La ordinea zilei sunt: războiul bazat pe efecte și cel hibrid!

Iulian Mareș spunea...

Exista o aplicație hindusa pt a scrie astfel?
Sau sunt scrieri ciuce?

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Ai uitatat ceva, @Iulian, ca Bidon i-a promis ca-i da si mielul plocon, si cand a auzit Putina a promis ca i-l da si pe-a lui, ca i-e larga mâna la tește, fiind scumpi de Paste! Ehei, pe langa doi ,,sugelu'' de mielu' poate sa-l ia la draămăluit si pe a lui Colonelu' sau Plotoneru'!

BONIFATIE spunea...

A trebuit ca azi să apară pe sticlă o idioată care mi-a stricat ziua când a spus că Europa se termină la Carpați (știu balivernele istorice pe care și le-a însușit). Băi tâmpit-o, de munții Urali ai auzit! Și Rusia este cu-n un picior în Europa.

CEZAR spunea...

Nuuu..numai ce-i cu doctorat situ ce-i aia..Masina pentru Sapat Transee...!!!
Cei cu Oskar ..sapa la lopata ...:D

Mihai spunea...

Cine-și vinde aurul si resursele nu mai este suveran si stapân în țara lui !
Noi am facut-o si am ajuns unde suntem !!!!!
Din pacate de cand Putin i-a scos pe americani de la petrolul si resursele rusesti prin nationalizarea Compania petroliera Yukos (fosta de stat) si arestatarea patronului acesteia Hodorkovski ,cel care adusese firmele americane pe vremea lui Eltân sa sugă petrolul rusesc , a devenit cel mai mare dusman al petrolistilor americani care de fapt dirijeaza politica externa americana.
De atunci daca s-ar putea, in viziunea si ura lor Putin ar trebui sa aiba soarta lui Gadafi , Mubarak , a Sirianului ,adica a toti cei care le incurca lor tropaitul prin resuse.
Numai ca in Putin si-au gasit nașul. Si vor pleca cu coada intre picioare precum din Siria desi isi umfla muschii vizavi de muschii aratati de Putin .
Pacat ca Ro nu are un Putin sa-și apere tara si resursele precum o face acest Putin, nr 1 mondial in opinia majoritatii popoarelor satule de ce li se intampla.
Nu va fi niciun razboi . Putin este prea istet pentru a domoli in oarecare masură foamea ”lupilor ” care vor sa fie paznici la stână peste tot pe unde miroase a resurse. Vor negocia aratandu-si muschii unii altora până vor cadea la invoiala .

Mihai spunea...

Ultimul film pe care l-am vazut a fost ” ESCAPE FROM SOBIBOR ” si nu mi-am revenit o saptamână . In 2014 pe baza marturiilor supravietuitorilor arheologii israielieni au descoperit si camerele de gazare. De mentionat că gardienii lagarului de exterminare de la Sobibor au fost nimeni altii decât ukrainienii.

https://youtu.be/WdgCYMT08RE


monteoru spunea...

Nu-i de mirare.

CEZAR spunea...

...cei cu doctorat ...scuze !!!

reddog spunea...

Catalin
La doctori se iarta, se stie ca au un scris mai exotic.

radud spunea...

Tot ce s-a petrecut în Afganistan a avut un efect de domino pentru Ucraina. Tot ce se va petrece cu Ucraina va avea un efect de domino pentru China, dar și pentru Iran. Va avea un efect de domino și pentru Coreea de Nord, deoarece toate aceste țări vor încerca să profite de momentul favorabil. Vor gândi că acum este timpul. America este slabă, este dezorganizată.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Europa a anuntat ca renunta la gazele rusesti, asta insemnand falimentul sigur al Rusiei si premizele unor miscari de mase de rusi nemultumiti sa darame guvernarea, dar si pe Putin. Asa poate incepe destramarea imperiului tarist...

raul spunea...

@Iulian 😒Ai dreptate !Ce ne mai frecau aia si la creier si la...icre cu Batalia aeroterestra 2000!!Na ,ca vine peste noi 😀!In sens invers!

M spunea...

Se vorbește de un proiect prin care pensionarii militari să facă parte din rezerva operațională până la împlinirea vârstei de 60/65 de ani. 😂

BONIFATIE spunea...

Ăstea sunt snoave pentru încălzire contra Crivățului care vine din est.🤣🤣🤣

Anonim spunea...

https://www.facebook.com/groups/1308071319354761/permalink/2051882438306975/?sfnsn=mo&ref=share

M spunea...

Interesant că polițiștii români din cadrul Misiunii Speciale de Monitorizare a OSCE desfășurați în regiunea Donețk nu au fost retrași, ei continuând să execute misiuni de monitorizare a liniei frontului.

reddog spunea...

Eu mai dau un ochi si pe presa din Israel.
Sunt destul de bine informati si deja au un plan de evacuare a evreilor ucrainieni.
Cand dau ok-ul poate fi un semnal ca incepe dansul prin Ucraina.
Muzica o asigura rusii. Le place melodia Katiusa in special.
Sa vedem cine plateste masa si dansul. 😁

https://www.israelhayom.com/2022/01/24/amid-russia-tensions-israel-readies-for-mass-influx-of-ukrainian-jews/

reddog spunea...

Si pe la Ungheni se canta Katiusa.
Ii invata de mici melodii patriotice. 😎

https://youtu.be/tu3Xf_cjONM

Șoimul spunea...

Ești bun M !

Iulian Mareș spunea...

Cred ca nu stii ce-ti doresti! Un Despot Luminat s-a dorit Basescu....

Iulian Mareș spunea...

Cu adica arheologii israelieni? ce erau artefacte? Poate investigatorii!
Temenul mai corect ar fi Lagare de munca fortata (atunci nu era interzisa munca fortata); da erau ucranieni, dar si sași! Asta de ce nu o spui?
Nu pot discuta despre un film atat timp cat sunt sub imperiul unei legi dure, care interzice investigarea știintifica, negarea, indoiala...etc!
Știi ce a pațit Col.(rtg)/SRI Zărnescu? Nu raspund la provocari...

Iulian Mareș spunea...

Alaturi de Guvern, magistrati si parlamentari, cu toate aparatele lor birocratice?

Iulian Mareș spunea...

Este si țara lor, nu? Trebuie sa le-o apar eu si pt ei? Sunt FĂTĂLĂI?

Iulian Mareș spunea...

Am oareșce îndoieli asupra autenticitatii celor relatate! Odesa este o rana deskisa care pornește de la neexecutarea cercetarii la minare a cladirii aleasa pt comandament! Aceasta este o greseala ipardonabila!

Iulian Mareș spunea...

Era o replica la foarte indragita Lili Marleen:

https://www.youtube.com/watch?v=7heXZPl2hik

Mihai spunea...

@ Mares
Nu ai decat zdranganeli in cap.
Mai bine vezi filmul inainte de a te pronunta. Sobibor a fost un lagar de exterminare prin gazare similar celui de la Auscwtz dar mult mai bine ascuns si necunoscut. Dupa evadarea in masa pusa la cale cu ajutorul unor prizonieri de razboi sovietici ,cei care au fost prinsi dupa fuga in padure si cei ramasi in lagar au fost executati pana la ultimul iar lagarul distrus complet ,pe locul lui fiind plantata o padure ,astfel ca s -a facut greu reconstituirea amplasarii lagarului.In 2014 s-a descoperit locul amplasarii camerelor de gazare de catre o echipa de arheologi israielieni.
Camerele de gazare erau situate in zona 3 a lagarului unde accesul celor din lagarul de munca era strict interzis.
Sobibor nu are nicio legatura cu sasii.
Din peste 1500 de detinuti in lagar au mai scapat 300 restul fiind macelariti de garzile ukrainiene.
Ultimul detinut la Sobibor a decedat in 2018 la varsta de 84 ani.

Mihai spunea...

@ Mares
Cred ca tu nu stii inca pe ce lume traiesti.
Nu ma intereseaza si ingrijoreaza conflictul dintre rusi si petrolistii cautatori de resurse americani care conduc discretionar NATO reusind sa il aduca pana la granitele Rusiei in dorinta de ai destabiliza si patrunde prin companiile lor la resursele rusesti.
Ukraina nici nu conteaza in conflict, ea doar ofera taramul si pretextul conflictului ruso -american.
Ma ingrijoreaza mai mult ca in nesabuinta lor americanii inarmeaza statul artificial Ukraina nejustificat facandu-l un stat periculos,destabilizator in zona pentru vecini inclusiv pentru Romania.
Plus ca prin inarmarea Ukrainei escaladeaza conflictul,in loc sa calmeze situatia.

Iulian Mareș spunea...

Dusule,
Eu am spus ca erau mulți să-și paznici în lagăre...
În rest...gândește tu cum creezi toate acele condiții!
Dacă iei totul asa...lagăre de munca forțată au existat...
Și americanii au dus asiaticii din US în lagăre pt că nu aveau încredere în ei și trebuia sa-i controleze.
Nu este locul unde putem discuta...HHu va interzice și bine ar face!

CEZAR spunea...

Nu prea vad colegii..lu M..plercind spre EST...cu trenurile sau pe platforme...

CEZAR spunea...

A fost cercetata ..dar nu au descoperit !
Explozibilul a fost ingropat la subsol ..o cantitate imensa ..sub podeaua cimentata
Camera era plina cu gunoaie si sobolani...plantati!
Grija cu care a fost lasata cladirea ...inclusiv paturile schimbate ..cerneala si tocurile pe masa etc ..trebuiau sa dea de gindit
Dar ti-ai gasit ..erau ..MARESI si pe vremea aceia
Boierii..invatati sa traiasca bine au muscat precum ..vitele lucerna proaspata ..!!

M spunea...

@Iulian Mareș

😁 Propunerea vine în contextul în care prevederea cu "5 ani după încheierea serviciului activ" era făcută atunci când vârsta de pensionare nu era redusă din cauza condițiilor de muncă deosebite/speciale.

Acum, au zis că dacă ieșim la pensie mai devreme putem prelungi perioada respectivă (mai ales că recrutarea rezerviștilor voluntari nu se bucură de un mare succes).

Iulian Mareș spunea...

avianyc,
Te faci de râs, citesc și alții! Sașii pe care-i lingi între buci erau ori în trupe SS, la cererea lor, ori în lagărele SS, dacă vrei tu și insist, sa gazele evrei, slavi și țigani!
Ești printre putinii care susțin ideea inedita ca petroliștii conduc NATO...
Și eu care credeam ca marii patroni de mine conduc ...
Nu fi penibil.
Pana la urma o țară cere în NATO și ăștia votează!
*Zi-le expeditorului sa nu-ți mai trimită materiale care sa te facă de kkt!

M spunea...

Nu cred că cineva poate contesta holocaustul!
Pe de altă parte nu văd de ce am trece sub tăcere teroarea rusă, gulagurile și cele o sută de milioane de victime ale unei ideologii criminale!?

Toate marile puteri învinse în diferite războaie au lăsat să treacă niște ani și apoi și-au revendicat un loc la împărțirea sferelor de influență. 😁 Așa ne-am pricopsit cu al doilea război mondial!

M spunea...

Bine că nu te îngrijorează companiile rusești sau cele controlate de ruși de la noi!
Bine că nu te îngrijorează ocuparea Transnistriei de către ruși.

Ucrainenii sunt o mare belea! Rușii sunt o imensă belea! Până una alta ăia care atacă sunt ruși!

M spunea...

@Iulian Mareș

Oare rușii nu își pun problema de ce țările cu care ei se învecinează vor să intre în NATO?

Chiar nu realizează că politica lor, violentă și agresivă (militar sau economic) îi îngrijorează pe vecini?

De ce țările de prin Africa sau America de Sud sau Asia (situate mai departe de Rusia) nu se înghesuie să intre în NATO?

Huhu Rezea spunea...

Criza rachetelor din 1962 din Cuba s-a finalizat cu acordul de retragere a rachetelor sovietice di Cuba contra garanției că SUA nu va invada Cuba. Si atunci era vorba de amenințarea cu o invazie.
Mai puțin se știe că intre Hrusciov si Kennedy a mai fost o înțelegere secretă potrivit căreia americanii și-au retras rachetele cu rază medie de acțiune din Turcia si Italia.
Introducerea în discuții a retragerii din România a instalațiilor militare pare a fi un pretext pentru a justifică instalarea de rachete rusești în Venezuela și Cuba. Acordurile cu Venezuela sunt deja realizate.

M spunea...

Până una alta propaganda rusă a umplut internetul cu "mișcări masive de trupe românești și străine" care ar traversa țara noastră!

Rusia nu se dezminte!

Iulian Mareș spunea...

tehnocrat,
eu stiu bine ca acea clasa a 13-a era de kkat, carat spanul de la strung si spalat WC-ul halei!
Un terkea-berkea crede ca stie si istorie! El isi aduce aminte de cea din liceu si a mai citi pe net....

@M,
ucrainenii au avut mereu ceva impotriva rusolor, kiar si in WW2, pentru HOLODOMOR!
Ce poate fi mai tragic cand poporul tau este adus in situatia de canibalism!
Nu sunt avocatul lor, insa trebuie sa fim ekidistanti!

Calinmihaib12 spunea...

..am mai explicat scrisul:.."ciuc","exotic"(..!):
În limba română,ca și în alte limbi,poți "nuanța"..sensurile,scriind astfel..!

Calinmihaib12 spunea...

Rubla: "valorează"(cu și fără ghilimele..!)
..câțiva bănuți..!

Calinmihaib12 spunea...

Iulian MAREȘ:
Rămâne de văzut..,ce ne rezervă viitorul.!
(și cât de"instalați"
..sunt aliații noștri
..!).

Calinmihaib12 spunea...

..paradoxul..zilei..!

Calinmihaib12 spunea...

Avianyc:
..Nu te supăra,dar o iei..pe arătură:
.."petroliști" ameri cani nu au intrat cu forța în ROSSIA,iar "Ielțin" nu era singu r la putere, ba chiar îl avea pe Putin prim ministru, o perioadă de timp..!
Iar acum,ce dracu' face PUTIN "al tău":
OMOARĂ OAMENI..RUȘI.!
(deocamdată,ptiu'drace..!).
..și încă..ce "foame"
are..insul..care e făcut..din ACELAȘI ALUAT..ca și cei pe care scrii că vrea să-i.."DOMOLEASCĂ..?!

Calinmihaib12 spunea...

"tâmpit-o"..se scrie fără cratimă..!😜

Mihai spunea...

Iar propaganda americană a umplut televiziunile bine platite .
Ce se mai bucura românii de convoile cu tancuri NATO care vin doar ca sa fie aici desi nu ne ataca nici draku . Si ăla fuge de noi când vede cât suntem de prosti ,hoti si mafioti.
Bietii români,la câte probleme au asta le mai lipsea.

Calinmihaib12 spunea...

M:
..pt.că,se spune, de către cunoscători: că
acea organizație..e "patronată" de.. ROSSIA..!!(?)

reddog spunea...

Calinihaib
E valabil si pentru retetele alea scrise de medici?
Unele sunt asa de nuantate ca nu mai intelegi nimic. 😁

Catalin
Baga la cap!
Daca iti mai reproseaza cineva pe alte siteuri stilul asta de scriere le spui asta cu nuantarea si ii zapacesti pe micuti.

Huhu Rezea spunea...

@calun
Ai dreptate, dar numai la dacă acel cuvânt este la cazul Vocativ.
Dacă scrii"a tampit-o", verb la timpul perfect compus, se pune cratima.

Calinmihaib12 spunea...

"tâmpito"(corectat în comentariul meu): e substantiv la feminin ,cazul vocativ..!
"a tâmpit-o": e un
verb+pronume personal "o"..!
..am dat-o..în mintea copiilor școlari..!

Calinmihaib12 spunea...

TEHNOCRAT:
..HOP ȘI TU..!!?..
(..CU DEȘ'TELE..!).

Leo spunea...

Atenție după 20.02.2022.

anonim spunea...

Americanii vor fi extraordinar de "motivati" pentru a lupta pe coclaurile astea sau "alelante"..asa de motivati ca vor lupta pana la ultimul soldat....român

M spunea...

@Iulian Mareș

Eiiii... Nu am încredere nici în ruși, nici în ucraineni.
😁 Bine - bine, nici în ăilalți de pe partea NATO.

Parcă totuși după americani mai rămâne ceva. Adică iau și ei dar mai lasă ceva.

Tot apare pe net clipul cu Putin propunându-i lui Băsescu să ne dea nouă gazele și să le vindem noi Ucrainei.
Bețivul ordinar, usca-s-ar în el ficatul și splina, pancreasul și inima, a făcut ce l-a tăiat pe el capul! 😁

https://stirileprotv.ro/stiri/economie/putin-oferteaza-direct-romania.html

reddog spunea...

M
Corsarul Invincibil este o legenda vie.
Cunostea vrajeala asta obosita a piticului de la Kremlin.
Basescu era patriot inca de pe bancile liceului militar.
Era vigilent si a demonstrat asta.
Nu vedeti ca hienele tot i-au dat tarcoale dar nu au reusit nimic?

M spunea...

@reddog

Viața mea e din ce în ce mai grea! Încerc să nu jignesc pe nimeni:
- dumneata ești fan Băsescu,
- Leon și Huhurez o iubesc pe Olguța
- avianyc se închină la vestul cel prea-măreț,
- tehnocrat mângâie pe burtă ursul rusesc....
😁

M spunea...

@Calinmihaib

Așa o fi dar mă gândesc că nu e prea confortabilă o asemenea misiune (din câte știu eu e și neînarmată).

Dan B. spunea...

Întrebare întrebătoare:
Dacă deși Rockefeller a cumpărat datoria externă a Ucrainei, iar Biden Jr desfășoară afaceri înfloritoare acolo, de ce credeți că nu intervine USA în conflictul militar de la nord de țara noastră, Uncle Sam limitându-se doar la amenințări cu blocadă economică (?)?
Dați-mi voie să presupun că schimbarea de registru vocal a Administrației Biden, destul de dur în urmă cu câteva săptămâni de zile, este cauzată de dialogul, deloc amical, cu seful statului chinez.
Am mai comentat în urmă cu câteva zile, că o posibilă intervenție militară yankee în Ucraina, ca răspuns la invazia Rusiei în cele două regiuni cu populație majoritar etnică identică, și urmată de căderea primului proiectil chinezesc pe teritoriul USA, va induce o goană nebună a americanilor către casă.

Calinmihaib12 spunea...

Reddog:
(20:43'/25.ian.a.c.):
1.Dacă tot ai pomenit de "corsarul patriot"
,poate știi cum de a ajuns..în Liceul Militar și..apoi în Institutul de Marină
Militară? având infir mitatea oculară (stg) care îl făcea INAPT MEDICAL..pt.cariera (navală) militară..?
2."Hienele" care"îi dau târcoale fără a reuși..ceva": nu știu că insul e o persoană cu grad de protecție: .."00..0"..!,fiind INTANGIBIL, orice ar face,el și famiglia sa..?!!
3...o variantă de răspuns la..pct.1-2
ar fi originea sa, despre care a aruncat "o rază de lumină" tov. Adrian SEVERIN
sugerând că e de prin :ESTUL..PROTECTOR..!,
..de unde și porecla care I s-a dat prin unele hârtii din instituțiile statului
român:.."PETROV"..??

Calinmihaib12 spunea...

M:
..dar "recompensa.." compensează..riscurile misiunii..!

reddog spunea...

Tatal lui Basescu a fost ofiter.
Chiar si cu infirmitatea aia "vede" mult mai bine decat multi altii.
Nu stiu cat a fost de protejat, fratele sau a fost condamnat in timpul mandatului de presedinte.
Urmeaza si fiica sa Ioana.
Severin e un limbric si nu prezinta garantie.
Eh, ala care i-a dat pseudonimul ala poate era fan al literaturii ruse gen Maestrul si Margareta. 😁😎

reddog spunea...

Adrian Severin alias Ascaris Lumbricoides

Cariera de politician după 1990 a lui Adrian Severin a fost marcată de o serie de gafe. La începutul anilor 1990, răspunzând unei întrebări puse de un ziarist al cotidianului umoristic Academia Cațavencu, a căzut într-o capcană alături de alți parlamentari și s-a declarat revoltat că apa de la robinetele din București ar avea o concentrație nepermisă de hidrogen, doi atomi la doar unul de oxigen, denotând astfel că nu cunoștea formula H2O a apei.

Ca ministru de externe, în 1997, a introdus o sintagmă în versiunea preliminară a unui act anex al tratatul dintre România și Ucraina, care avea drept urmare cedarea Insulei Șerpilor către Ucraina. A pierdut postul de ministru de externe în urma unui scandal pe care l-a pornit când a declarat că deține o listă cu șefi de ziare și ziariști care ar fi spioni, pe care însă nu a produs-o publicului niciodată.[10] Într-o analiză pe care a realizat-o pentru Institutul Social Democrat Ovidiu Șincai, afiliat PSD, l-a calificat pe președintele țării, Traian Băsescu drept “han tătar, urmaș al lui Ginghis han”, “alogen” ce nu are ce căuta în fruntea țării și și-a atras din această cauză sancțiunea Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD).[11]

Un alt scandal a avut loc în 2011, când o echipă de jurnaliști britanici de la ziarul The Sunday Times, pretinzând a fi reprezentanți ai unei organizații de lobby, l-au convins să accepte o sumă de bani în schimbul introducerii unor amendamente în legislația europeană.[12] Ziarul a dezvăluit că alți doi membri ai Parlamentului European au fost în aceeași situație, însă Adrian Severin a fost singurul dintre cei trei care nu și-a dat demisia din Parlamentul European, deși a fost ulterior huiduit în plen[13] și marginalizat, pierzând funcția de vicepreședinte din partea Partidului Socialiștilor Europeni. Mai târziu, pe data de 25 noiembrie a aceluiași an, Adrian Severin a stârnit stupoare când a ținut o prelegere despre corupție la București, în contextul în care dovezile luării sale de mită erau larg accesibile și DNA începuse deja urmărirea penală împotriva sa.[14]

Sursa: Wikipedia

Dan B. spunea...

„Corsarul” a ajuns la Institutul de Marină dus de mână de către tatăl său vitreg (coleg cu Milea, dar reprofilat ca politruc la Topraisar) pentru a urma o carieră militară, după 2 ani de repetenție la liceu sau după 2 ani de bătut berbunca pe maidanele de la Basarabi, locul natal.
La revelionul 1972/1973, băut fiind la o petrecere, a violat fata-gazdă, iar fratele și tatăl victimei i-au aplicat o corecție, care i-a „schimbat unghiul de vedere”. Având relații sus-puse, tatăl vitreg a reușit să evite exmatricularea și cercetarea penală, singura consecință fiind mutarea lui în secția civilă a institutului.

M spunea...

Eu am mai spus că rușii sunt duși cu capu'
Acum câteva minute pe RT Lavrov spunea:
"Noi niciodată nu am atacat pe nimeni!
Țara noastră a fost mereu atacată!"
😂

M spunea...

O poziție corectă
Ungaria nu va sprijini Ucraina în actualul conflict al acesteia cu Rusia atât timp cât Kievul continuă să priveze minoritatea maghiară de drepturile ei, a declarat miercuri ministrul de externe ungar Peter Szijjarto.

reddog spunea...

Eu inca nu m-am hotarat care sunt mai slinosi: aia de la userea sau ungurii lui Orban.
Aici sunt inclusi si fanii lor.

reddog spunea...

Rusia a fost (si este) cel mai penibil, pervers si plangacios imperiu din istorie.
Plangacios asa cu lacrimi de crocodil. 😂
Macar cu alte imperii stiam cum sta treaba: sunt puternici, cuceresc si isi impun vointa.
Daca vedem cum arata Rusia pe harta e cam penibil sa spui ca se apara.
Cand ii ocupa pe altii spun ca ii elibereaza. 😁
Mizeaza pe faptul ca sunt multi idioti in lumea asta.
Au un stil persuasiv care prinde la unii.
Piticul de la Kremlin are carisma si personal cred ca majoritatea rusilor e cu el.
Are fani chiar si prin Vestul inbuibat de atata bine.

reddog spunea...

Evreii din Ucraina sunt atentionati sa fie gata pentru evacuare in cazul in care Rusia invadeaza Ucraina.
Au ceva experienta in domeniu, au avut cateva operatiuni de genul asta prin anii '80-'90
Solomon, ultima dintre ele, a avut loc la inceputul anilor '90 in Etiopia.
35 de avioane si aproape 15000 de evrei etiopieni evacuati. Intr-o zi jumate.

https://m.jpost.com/diaspora/article-694629

Unknown spunea...

Nimeni nu vorbeste de prietenia dintre Cantemir si Petru si de cele 5 mari iubiri dintre cele doua popoare rom si rus din 1812-1960 si sa nu mai vb de ultima casatorie in care Beria vroia sa ne NASEASCA.Asa da Familie.