Un produs Blogger.

miercuri, ianuarie 27, 2021

O petiție cu valoare de denunț împotriva conducerii MApN. A ajuns la Parchetul Militar

66 comments


Nu cred că situațiile semnalate sunt de competența organelor de cercetare penală, dar în mod sigur faptele indică lacunele majore ale legii pensiilor militare, lege croită în mediul guleraților special pentru a favoriza  asemenea pensionari care au vechime în serviciu minimă și care iau pensie mai mare decât foștii pensionari cu vechime dublă.

Respectiva doamnă, se zice a fi soția domnului general Roșu, responsabil cu calitatea vieții în MApN, principalul negociator al ministrului Ciucă pentru tămâierea rezerviștilor cu Pl x 199/2020, a lucrat la Casa Sectorială ca șef de compartiment numai în anii 2017 și 2018, pentru a-și mări veniturile salariale în vederea pensionării. Din 2019 nu mai apare ca salariată la CPS a MApN. 

Nu știu cine i-a dat acest document lui Corneliu, ca să-l semneze, dar vedem o semnătură atât de complicată... că îi ia mai mult execuția semnăturii decât redactarea documentului. Oricum, redactarea nu-i aparține. In temeni de specialitate, o asemenea semnatură este denumită idiotism grafic.








66 de comentarii:

  1. Ce dovada mai clara decat continutul acestei petitii cu privire la cum respecta aceasta lege din 2015 principiile enuntate la inceputul ei. Persoanele nominalizate nici nu mai au mare importanta. Povestea conteaza. Veniti cu o noua lege domnilor. Cat mai urgent. Si calculele lui Mosmartin demonstreaza clar ca legea a fost data cu dedicatie pentru anumite persoane, de care au beneficiat si cei care au indeplinit conditiile in acea vreme, fara nicio culpa.

    RăspundețiȘtergere
  2. Bravo Flavius ,
    Se vede condeiul de jurnalist.......

    RăspundețiȘtergere
  3. Bravo Flavius ,
    Se vede condeiul de jurnalist.......

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu e condeiul lui Flavius. Este unul tocit rafinat. Flavius este mult mai vehement, chiar agresiv în limbaj.🙃

      Ștergere
  4. 1.Cea mai corecta si multumitoare lege a pensiilor militare de stat a fost Decretul nr.214/1977, abrogat de Legea nr.164/2001 ( a rezistat 24 de ani..!!); baza de calcul reprezinta procente diferite ale veniturilor din 5 ani alesi din ultimii 10 ani de activitate( prima mea Decizie a fost conform acestei legi unde Pensia Suplimentara reprezenta 33% din Pensia calculata..!).
    2.Legea nr.164/2001, o lege BUNA, unde in Baza de calcul intrau numai: Solda de Grad, Solda de Functie, Gradatiile, Solda de Merit, Indemnizatia de Comanda, Indemnizatia de Dispozitiv (fara alte SPORURI..!), avute in ultima luna de activitate..!
    Sigur ca au aparut si Abuzuri, deoarece in ultima luna ,,baietii destepti,, si-au tras si solda de Merit si/sau Indemnizatia de Comanda..!( personal am in plata Cuantumul avantajos RECALCULAT in perioada 2004-2008, conform prevederilor acestei legi, cu indexarile/majorarile din 2016, 2017, 2019, 2020); aceasta Lege a rezistat 9 ani, fiind abrogata de Legile nr.119 si 263/2010...!
    3.Legea nr.119/2010 si Legea nr.263/2010, au intodus PRINCIPIUL CONTRIBUTIVITATII pentru toata perioada de activitate, un principiu sanatos, care tinea cont de Veniturile Brute, Vechime, Grupe de Munca, Pensia Suplimentara, OMM/SOSP; un neajuns a fost ca NU s-au gasit in Arhive Toate Veniturile (Primele, de exemplu..!) si un Stagiu de cotizare diferit, de la 20 de ani pana la 30 de ani..!
    4.Legea nr.223/2015, s-a dorit sa fie o lege buna, dar in aplicarea ei au aparut din nou ,,baietii destepti,, care si-au tras in ultimile 6 luni, pe langa elementele de baza (SF, SG, Gradatii, SC, SM, ID ), SPORURI Nepermanente care de multe ori au dublat Baza de calcul..!
    Si aici Cornel are dreptate !
    O lege noua aproape sigur se face cu DEDICATIE pentru viitorii pensionari militari..!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta se stie cã va fi cu Dedicatie.Atata timp cât vor fi dinozaurii pe la cond.unor asociaţii şi multe alte interese,aşa va fi,numai mãgãrii made in ROU.

      Ștergere
    2. Asa este dl meu, cretonii astia nu aveau alt rcemplu mai bun dar ce ar fii daca otromiteti lui Ciuca si lunganei aleia de la munca ca nu stiu cum de asta apare in toate guvernele!!^

      Ștergere
  5. MOTTO
    „Sărac e cine munceşte şi bogat cine jupuieşte.”
    Proverb românesc

    Aici nu mai este nici timp nici loc de interpretări, subtilități, finețuri, vorbe goale despre vechime efectivă, cumulată, grade, funcții, punctaje, contributivitate sau nu, aici (și sunt extrem de multe cazuri asemănătoare) este vorba de CRUDA REALITATE că în românia, în ziua de azi și de mâine, EFECTIV NU SE POATE TRĂI cu aceste sume derizorii aflate cu mult sub pragul de sărăcie sau limita de subzistență, de supraviețuire. Nu mă poate convinge nimeni că o pensie de 17.000 de lei este „pe merit”, iar cineva cu o pensie de 1.000 nu merită sau doar atât merită. Repet, nu se poate supraviețui cu suma asta. Nu pot decât să încurajez și să empatizez.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dar pensia de aproape 17000€ este pe merit sau si pe lege?

      Ștergere
    2. ăăă ... să fie ... varianta?
      a) pe lângă lege,
      b) pe după lege,
      c) prin violarea legii.
      d) toate.

      Ștergere
  6. "..Liderul PNL a arătat că susţine recalcularea pensiilor pe baza principiului contributivităţii.

    „Mai susţin recalcularea pensiilor. Dar în ce sens recalcularea pensiilor? Că mulţi îşi imaginează că recalcularea pensiilor înseamnă creşterea pensiilor. Nu. Recalcularea pensiilor are obiectivul să facă dreptate pentru pensionari, adică să echivaleze pensiile pentru contributivitate similară. La ora actuală, cine s-a pensionat în '98 are o pensie mai mică decât cel care s-a pensionat în 2004, cel care s-a pensionat în 2020 are o pensie mai mare decât cel care s-a pensionat în 2018, de exemplu, la condiţii similare de contributivitate şi aici, într-adevăr, trebuie realizată această recalculare, astfel încât la condiţii similare de vechime, de contribuţii să existe pensii similare', a spus el.(dcnews)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Adica cum vezi recalcularea, dacă nu ca o recalculare a drepturilor?....așa, de dragul recalculării?
      Ea trebuie sa-i ridice pe cei mai veki pensionari măcar în 2-3 etape in maximum 1 an și 1/2!

      Ștergere
    2. Bun... Și cum vor stabili formula corectă... Cea din 2020 sau cele din 1998, 2014 sau 2018...pentru ca pensia stabilita pe 263 nu poate fi scăzută înseamnă că le vor aduce pe cele mici la nivelul celei din 2020... Deci va fi o creștere... 🤣
      Ăștia habar nu au despre ce vorbesc când dau declarații.. O țin una și buna cu contributivitate în mod eronat... Contributivitate este doar la pilonul 2 sau 3...

      Ștergere
  7. Parca ar fi semnat Donald TRUMP...

    RăspundețiȘtergere
  8. Topicul ulterior acestei epistole nu este întâmplător :
    "Armata, Internele, Cultura și Educația sunt cenușeresele salarizării din România "
    Deoarece, cu creaturi ca cele din petiţie , nici nu avea cum să nu fie CENUŞERESE .
    Poate cine știe , o mai apărea ceva şi despre ALBĂ ca ZĂPADA , de la același jurnalist de investigații....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @Leonard
      Te rog nu mai pune alaturi de Cultura si Educatie, Internele. Pare un nonsens.

      Ștergere
    2. Eu doar am reprodus titlul topicului.
      Dar , redirecționez observația către redactorul șef , "pt. o competentă soluționare".....

      Ștergere
    3. Doar cei care nu citesc lista cu veniturile salariale pe ministere se sclifosesc de alăturarea culturii și educației de interne.

      Ștergere
    4. @Leonard, Huhurez
      Sincer credeam ca este evident ca e o ironie.

      Ștergere
    5. Nu am nimic cu nimeni,dar când ai in faţa şi scrie negru pe alb şi tot debitezi prostii atunci cred cã ai probleme,ori eşti frustrat pe ceva,pe undeva s-a produs un scurt circuit şi este nevoie de intervenţie.
      Este o mare gresealà cã ne atacam între ministere.Am mai spus de mai multe ori acest lucru,dar se pare cã unii tâmpiţi nu înţeleg.Am vãzut atacuri numai dintr-o parte,nu şi din cealaltã.Daca nu va potoliti,nu faceţi altceva decât duşmanii noştri,ai tuturor beneficiarilor l.223, sa-si frece mainle de bucurie,cã cei care sunt puşi sã bage zîzanie între pensionari proveniti din arme,ministere diferite fac valuri.
      Dacã pe unul îl înţeleg cã aşa il duce mintea,pe ceilalţi nu-i înţeleg sau poate îi înţeleg cã au o misiune de îndeplinit.
      As fi curios,şi sper sã se intâmple asta cu legi diferite pt.fiecare minister ce ar mai zice aceşti idioţi.Sa vedem atunci cine urla a paguba şi atunci sã le, doar reamintesc.
      Hai cã deja mi se face lehamite de tot şi de toate!!!!

      Ștergere
    6. Gigi.. Sunt mulți " sandibeli " care care au o singura direcție, precum calul... Asta nu înseamnă că trebuie să ne enervam de toate prostiile debitate...
      Unii vor pensii NATO dar ei nici macar nu au lucrat o zi de când România face parte din alianță...
      Poate pensii pe model tratatul de la Varșovia.. 🤣.
      Dar cei care au lucrat între 90 și 2004 când nu eram nici în tratatul de la Varșovia nici în NATO ce pensii sa primească...
      Nu polițiștii, jandarmii, pompierii, politia de frontiera (foștii grăniceri), polițiștii de penitenciare, SRI știi, STS istii s au cerut sa fie la grămadă cu militarii din MAPN atât în legea pensiilor 223 cât și în legea 153 pe aceleași trepte de salarizare....
      Asa cum spui și tu dacă suntem în aceeași oală jucam împreună pentru drepturile noastre.... Cine nu înțelege asta este un...

      Ștergere
  9. Procurorul ii va comunica petentului ca petitia a fost trimisa M.Ap.N. ptr. rezolvare.Ar fi minunat sa-i dea curs.
    .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Păi... chiar așa, ce faptă penală au savărșit Leș, Ciucă, Rosu sau Andrițoiu?
      Nu prevede legea pensiilor o asemenea pensionare rezervată pentru neterminați?
      Nu prevede legea cumuull pensiei cu salariul?

      Ștergere
    2. Huhu,
      Dacă memoria nu-mi joaca feste, procurorul adjunct este cel #, de la manifestațiile din 10 august!
      El este un exemplu de profesionalism în rezolvarea cazurilor....

      Ștergere
  10. "Trupa de soc" a respectat intocmai legea.Se permite cumulul pensiei cu salariul iar baza de calcul a fost legal constituita ,din veniturile primite de madam din 6 luni la alegere din ultimii cinci ani de activitate.Cam asta o fi fost solda lunara neta cand era in activitate.Desteptii astia stiu sa faca hartii .Noi stim ca prin hartie nu trece nici glontul.

    RăspundețiȘtergere
  11. Cand omul ajunge la disperare este in stare sa faca lucruri extreme. Din pacate petitia nu va avea absolut nicio finalitate, statul in totalitate este mafiot. La procuratura oare nu se intampla la fel ca la armata sau militie?
    Famiglia, Cosa Nostra.

    RăspundețiȘtergere
  12. Petitia este facuta de mine, aceasta este semnatura mea, care apare in toate tribunalele si la toate procesele, este inregistrata oficial si recunoscuta de instante, chiar pe mail o duble pt autenticitate, in real, si este aceeasi semnatura ca acum 50 de ani in urma.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Semnatura o fi a ta, ca si conceptia de reclamatie, insa insiruirea problematicii, argumentatia, ...etc, tradeaza mana unui specialist!

      Ștergere
  13. Aceasta Petitie a fost trimisa la Presedintie, Prim Ministru, presedintii celor 2 camere ale Parlamentului, la cei mai importanti lideri politici si politicieni, la absolut toate ministerele si ministrii care au legatura mai mult sau mai putin cu Ministerul Apararii, cat si la NATO si Uniunea Europeana, diferite departamente pt Drepturile Omului, Aparare europeana, etc. Sunt decis sa se afle cum la modul mafiot se imbogatesc unii furand din pensiile mici ale invaliilor, se ridica intre ei in grade de General fara nici un merit, isi majoreaa veniturile angajand familii intregi la MApN, etc, fara concurs sau pe criterii de competenta profesionala, toti furand din pensiile mici si medii sa-si acorde lor, prin inginerii birocratice si influente la politic, intervenind cu oug-uri care au paraliat Lg 223, cat si cu ordine de ministru secretiate. Sa se stie ca nu ma voi opri aici, si lucrez legal si cu probe si inscrisuri, cu materialul clientului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cazul doamnei este în lege...tu ai dreptate dpv moral, adevărul juridic se bazează pe lege!
      ...te va kema la parket de 7-8 ori încât vei regreta ziua în care ai scris-o! Ia în calcul cati bani vei irosi...
      Sa ceri audierea ta pe Zoom!

      Ștergere
    2. Există instituția comisiei rogatorii , cu atât mai mult cu cât este pandemie iar omul este bătrân , bolnav , și fără bani. Știe Flavius mai bine ce și cum................

      Ștergere
    3. Și în plus de asta , GĂBIȚĂ abea așteaptă să-și sprijine camaradul în lupta lui cu cloaca.
      TRĂIASCĂ GĂBIȚĂ SPAIMA GULERAȚILOR !
      TRĂIASCĂ GĂBIȚĂ a cărui pensii le avem în plată de peste 10 ani !

      Ștergere
  14. https://m.facebook.com/casadepensiisectorialaamapn/?__tn__=C-R

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am să intru și eu în dialog cu CPS după ora 11 , azi și voi întreba
      1. MAI ESTE ROȘU ÎN FUNCȚIE ?
      2. MAI ESTE ALBĂ CA ZĂPADA ÎN FUNCȚIE ?

      Ștergere
  15. @Leon, este o forma noua de bataie de joc si doar sa vada daca suntem activi in atitudini, dar de rezolvat nu rezolva nimic,nemernicii! DEPARTAMENTUL CU CALITATEA VIETII ESTE DOAR O FORMA MAFIOTA DE AMAGIRI, AMANARI, TERGIVERSARI SI ACTIUNI CARE SA NE LOVEASCA SI AI TARE IN DREPTURI! MIE MI-AU SPUS CA PANA MOR NU-MI MAI MAJOREAZA PENSIA CA ASA VOR EI! Cand a vrut binele rezervistilor MApN ca sa-l vrea si acum? Mafia vrea sa faca dreptate? NICIODATA!

    RăspundețiȘtergere
  16. Vreau sa ma adresez public Dlui General, Rosu Valeriu, ce a facut important si concret ca sa merite acea stea de General, in calitatea domniei sale sa se ocupe cu cresterea caliatii vietii, cand ma tarasc prin viata plin de boli si saracie, cumparand medicamentele, scumpindu-se toate iar pensia mea fiind inghetata din 2011, ca la 68% dintre rezervisti, fiind zeci de mii de procese pe rol pentru drepturi mutilate la pensii? Nu cumva domnia sa s-a ocupat de cresterea calitatii vietii si averilor personale ale domniei sale, sotiei si eventual rudelor angajate acolo si ale celor cu pensiile uriase? Ce a facut pentru invalizii Armatei, altii in afara de mercenarii care au luptat pentru interesele SUA? Stie cumva acest domn General ca la invalizii muritori de foame, cu sanatatile distruse in timpul si din cauza indelinirii obligatiilor militare, li s-au majorat pensiile si nu stim noi? Poate trai domnia sa cu o pensie de 500 lei, 700 lei, 1000 lei sau 1500 lei, daca ar avea si diabet, boala cardiaca cu risc major de infarct sau alte boli grave, cum am eu? Era mai necesar ca sotia sa-si tripleze veniturile, ca si alte rubedenii si increngaturi familiale din MApN, sau acesti amarati distrusi in Armata, care sunt obligati, pe deasupra, sa-si cumpere medicamentele? Nu considera, ca si mine, ca aceste actiuni ostile indreptate asupra saracilor Armatei sunt actiuni de natura sa fim deliberat ucisi sa se scape de noi, incadrandu-se la acte de sabotaje cu consecinte vadit criminale? Doar a luat steaua de General sa nu murim de foame si atunci cum isi justifica activitatea cu ,,calitatea vietii,'' cand real noi murim de saracie si lipsuri? Raspundeti Dle General la intrebari, ca sa va faceti inteles, caci mie mi-ati spus anul trecut ca voi nmuri cu pensia inghetata, ca asa vreti Dv, desi erati in functie responsabil cu cresterea calitatii vietii, iar in acest timp sotia Dv primea bani grei, pe urma i-ati triplat veniturile, care sigur ca acesti bani erau ciupiti din drepturile saracilor Armatei, luati legal, dar vicleneste manarita din butoanele legislative, astfel incat sa aveti acoperire in fata Legii! Dar, moral si etico-empatic, puteti avea somn noaptea, stiind ca in acest timp mor oameni invalizi si saraci din Armata, tocmai ca Dv ati aranjat treburile incat pensiile mici si medii sa fie inghetate si sa creasca doar ale potentatilor si anturajelor imediate? Va rog sa fiti barbat, sa iesiti public si sa ne dati explicatii cum s-a ajuns la aceste drame si crime morale incat toate retelele de socializare va critica vehement, iar politicienii sunt alarmati de ceea ce s-a intamplat cu niste inginerii financiare, care au dus la grozavii inimaginabile, cu nedreptati si discriminari condamnabile! ,,Calitatea vietii rezervistilor'' este de fapt o drama, o farsa, o inselaciune pe față, o banca de avansari in grade de General la modul gratuit, nedemn si nedrept, un loc de unde sa va imbogatiti sotia, nu sa ne salvati noua vietile, Dle General!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Roșu nu și-a dat singur steau de general!
      Acest comentariu este proba indubitabilă că nu d-ta ai tehnoredactat petiția-dnunț.

      Ștergere
  17. @Onorabile, ca sa ajungi General, trebuie sa ai rezultate solide in activitate, ori cu atatea procese pe rol, cu atatea petitii si plangeri pentru nedreptati impotriva calitatii vietii, discriminari si decalaje intre pensii care nu se mai regasesc in alte institutii si foarte multe alte nedreptati, au foast acestea criterii de avansare la gradul de General? Nici pe front nu se acorda cu usurinta aceste grade mari, daramite intr-o institutie in care predomina nedreptatile, nepotismele, abuzurile si discriminarile, si mai poarta si denumirea ilara, daca nu mistocareasca de-a dreptul, de ,,cresterea calitatii vietii,'' care nu exista sub nici o forma!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri

    1. D-le C.F.I., îmi pare rău dar sunteți în eroare!
      D-l general este pe front, în linia 1, în luptă cu rezerviștii.

      Ștergere
    2. Da,da aşa este,pe front in linia 1,corect,dusmanul suntem noi,cei care am SERVIT ţara.Idiotii,Niciodata nu ne vor crede,din simplul motiv cã unii nu au fãcut armatã,iar alţii au declarat cã armata este o pierdere de timp sau a fost o pierdere de Tim şi au învaţat,doar,cum sã coasã nasturi.Asta e adevãrul,aşa au declarat,nu le scot de la mine.l

      Ștergere
  18. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  19. Marii scriitori și poeți Români sunt din MOLDOVA.Acolo este un talent asociat fumoasei noastre MOLDOVE , cu terasele ei din care se extrage ceea ce a făcut ca apa să fie de prisos pe acolo.
    BRAVO FLAVIUS , LUPTĂTORUL ȘI MĂCIUCARUL DE PĂDURENI !
    Ia să fi fost 10000 de astfel de epistole.....

    RăspundețiȘtergere
  20. @Bonifatie, tare corect spus! Felicitari pentru ingeniozitate!
    @Leonard, pacat ca roadele acelor terase sunt stoarse pentru oameni ca Rosu Imparat, avand bani grei sa-si procure licoarea, ca specialist in manipulari financiare, in familie si in famiglie! Sa aiba destula si la pomana lor, cu ort, la cat ,,bine'' le doresc rezervistii! Daca erau macar 10.000 de astfel de petitii poate transpira cineva sa afle cum a fost distrusa cu manareli Lg 223/2015!

    RăspundețiȘtergere
  21. P.M. tocmai a primit o comanda babana de batiste pe care o sa le puna pe tambal.Corbu se pricepe de minune sa ingroape dosare

    RăspundețiȘtergere
  22. Adevarat dar scandalul este imens si internationalizat.
    Contestarea atator generali privind competenta si modul de promovare va atrage atentia serviciilor NATO si va afecta credibilitatea noastra ca stat aliat.
    De regula, astfel de scandaluri se solutioneaza in armatelele serioase prin demisii fortate.
    Cu stima,

    RăspundețiȘtergere
  23. @DjSAX, Craca pe care stau Corbu si inaripatele similare e groasa, stau bine pe ea, sug si ei din acelasi sange, si de ce si-ar taia aceasta craca comuna cu presupusii infractori? De fapt, petitia-denunt este un protest de sensibilizare ale altor structuri, politice, nicidecum ale frațiilor si famigliilor, care beneficiaza de bunaciuni din aceste manareli mafiote! Aici e pe principiul ne ajutam unul pe altul cu mainile cu care ne spalam unul pe altul! Eu am grija de autoritati sa nu-i ia somnul in posturi si ii pun la treaba, dar nu mult, ci doar cat sa redacteze note si adrese ca nu exista un suport bazat pe probatiuni ale afirmatiilor, sau ca se incadreaza in normalitate si legalitate, conform legilor, nicidecum sa se oboseasca cum au manarit mafiot legile sa se ajunga la asemenea sume ridicate lunar, la discrepante, umilinte si discriminari! Dreptatea e cu garleaja rupta in Romania!

    RăspundețiȘtergere
  24. Dacă aceste lucruri, fapte sunt adevarate presedintele statului trebuie sa il degradeze la soldat si sa il oblige să inapoieze banii armatei! Ar fi exemplul cel mai clar de pedeapsă a falsului, inselaciunii....Si Ciuca dupa ei.

    RăspundețiȘtergere
  25. Nu este o simplă coincidență că parchetul a luat în evidență epistola.
    Dacă nu era publicată în gazetă, nu se mișca nimic.
    Prin urmare , gazeta e monitorizată cu efecte directe.
    Iosif , despre ce scandal universal ne spui ?
    RED și ALBĂ ca ZĂPADA sunt tot acolo. Nu-i îmbrâncește nimeni. Aici e tristețea mare.
    BRAVO GAZETĂ !
    BRAVO LUPTĂTORULUI și epistolarului jurnalist Flavius !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tu ai minte? ...îl pui pe drumuri și el, săracul de el, nu are bani nici de apa plată! Nu-l mai încuraja...
      Își agravează si bolile..mai este si pandemia, unde sa tot fie în aglomerație?

      Ștergere
    2. Parchetul era obligat prin lege sa ia în considerare petiția...
      Însă spre competenta soluționare a redirecționat-o către parchetul militar.... 🤣

      Ștergere
  26. @Leonard, in Dec. 2010, Gen. Gabriel Oprea mi-a majorat pensia de la 470 lei la 870 lei, azi avand 1.128 lei, si domnii procurori si politicieni sa citeasca asta! Ei bine, de atunci, de 11 ani, acesti mafioti din Ministertul Apararii le-au crescut soldele sau pensiile cu zeci si zeci de mii de lei, nu cu 200 lei ca la mine! Nu se gasea si la mine cateva sute de lei prapadite, ca invalid in misiuni, sa am macar si eu 1450-1500 lei? Chiar asa de tare distrugeam bugetul armatei cu acele sute prapadite, fata de zecile lor de mii, inmultite cu sute si sute de mafioti, daca nu chiar mii, care intr-adevar au spulberat bugetul statului si a armatei? Cat si pana unde duce aceasta lacomie a lor, cand in Ianuarie anul trecut Dl Rosu, Dl Jianu, Dna Andritoiu mi-au spus raspicat ca pensia mea mica nu se va mai majora absolut niciodata si ca nu-i problema lor daca mor de foame?! Dl Rosu, in calitate de responsabil cu calitatea vietii rezervistilor, cum a fost posibil sa-mi spuna mie ca asa voi muri? De ce a primit steaua de General, daca el a jurat ca ma va ucide, prin acest refuz de a-mi asigura calitatea vietii? Nu pentru calitatea vietii mele, a noastra a primit steaua de General? Cine i-a acordat-o si ce motivatii a avut la baza s-o acorde, daca el jura ca voi fi ucis de foamee prin inghetarea pensiei mele de invalid al Armatei, fiind intr-o functie de mare raspundere pentru vietile noastre? Nu cumva are constiinta incarcata cu moartea a zeci si zeci de amarati ca mine, care nu au mai rezistat de saracie, foame, lipsa de medicamente si bani din cauza saraciei lucii ca ei si-au umflat mafiot pensiile si salariile cu zeci de mii de lei, furand de la noi si dirijand catre cumetriile si famigliile lor? Procurorii militari mai au mila, empatie, solidaritate si juramantul cu mana pe Biblie sa faca dreptate si sa-si faca datoria de magistrati sa descalceasca aceasta mafie si actiunile lor criminale? Este un Dumnezeu sus, deasupra capului, domnilor procurori, nu uitati asta, ca si o Judecata de Apoi! Asta sa nu iutati niciodata, si fie roata si patrata, se intoarce ea o data!

    RăspundețiȘtergere
  27. Cu pãrere de rãu o spun,nu am reusit sã citesc aceastã petitie,hai sa-i spun aşa sã repect titlul dat de autorul articolului,nu am reusit din cauza cã nu sunt la domiciliu,iar dupà telefon nu am posibilitatea sã maresc pagina,drept pt.care din aceastã cauza spuneam cã nu pot sã mã pronunt.Dar,este bine ca simpaticul nostru,Cornelius,nu se dezminte şi lupta in continuare pt.dreptate,chiar dacã dreptatea umblã în aceste vremuri"cu capul spart"cum spune o veche zicala româneasca.Din pãcate,în aceste vremuri vitregi,pt.suflarea rezervistã,ci nu numai,unii încearcã sã sadeasca ura şi dezbinarea.Pacat!
    Felicitãri CFI şi sã ai noroc in demersul tãu.👏👏👏

    RăspundețiȘtergere
  28. Presa constituie sursa deschisa de informatii, este urmarita cu atentie pentru ca reflecta pulsul societatii, starea morala, capacitatea de rezistenta a fortelor armate.
    NATO nu doreste sa aibe probleme la frontiera sa.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dacă o sâ citești topicul următor, vei vedea că un asemenea sistem de monitorizare a surselor deschise voiau să cumpere din SUA prin relațiile lui Dragnea.

      Ștergere
  29. @Gigi, multumesc respectuos pentru aprecieri! Sper ca, intr-o buna zi, sa se termine si balamucul la pensiile militare si eu sa fiu multumit ca am participat cu o bucatica la aceasta izbanda! As mai trai o viata daca d.nii Rosu, Jianu, d.na Andritoiu si alti gulerati din clocarimea paraditoare o sa fie demisi si sa plateasca, mai devreme sau mai tarziu pentru distrugerile la pensiile militare, si ca sa ma creada ca vor plati le dau exemplul Ioanei Basescu si Elena Udrea, care risca, dupa ani si ani de viclenii si abuzuri cu ilegalitati, crezand ca au imunitate pe viata, sa faca puscarie de 15 si respectiv 13 ani, adica condamnate la turtoi si arpacas, halite in celula cu closet turcesc! Asta le doresc criminalilor de la pensiile militare, sa dea Dumnezeu si Maica Domnului, intr-o buna zi, si eu am credinta ca se va intampla si asta!

    RăspundețiȘtergere
  30. Am sa ma mai limitez la cateva cuvinte: Cum este posibil ca impotriva unui amarat si necajit ca mine, un muritor de foame si lipsuri, sarac si fara bani de avocati, cu casa furata de Armata si pe chirie scumpa, sustinandu-mi procesele din ce am invatat si eu pe acest blog al Onorabilului, deci fara pregatire juridica, fiind un justitiar de o rara ambitie, CSP si MApN, in lasitatea si frica lor de a nu pierde procesele cu mine, sa trimita cei mai buni avocati-juristi, cu faima pe langa un prapadit ca mine, de parca as avea de castigat miliarde sau as ruina bugetul Armatei pentru cateva amarate de sute de lei, si nu milionar ca ei? Chiar asa de periculos sunt pt dv, d.na si dlor, Andritoiu, Rosu si Jianu? Ati trimis impotriva mea tot felul de viclenii si siretlicuri, ba chiar si neadevaruri sa incurcati judecatorii si sa mi se denatureze procesele, spre rusinea si dezonoarea dv ca oameni care va pretindeti bine pregatiti juridic si legalisti, cu inalte grade si functii, dar si raspunderi, astfel incat am ajuns din cauza acestor tertipuri jenante, sa acced la ICCJ ca sa cer anumite indreptari ale situatiei juridice, pe care aici nu am voie sa le dezvaluiesc, fiind procese in derulare! Asta este ,,calitatea vietii'' pentru care va obositi sa luptati? Eu cred frica v-a dezaxat constiintele, ca daca as castiga aceste procese se va afla despre asta pana la Bruxeless, NATO si in toata Romania, plus as face informari de la Seful statului si pana la ultimul partid de politician, apoi pe retelele de socializare, si abia atunci se vor rascula si rezervistii revoltati ca nedreptatile au fost invinse de cel mai sarac rezervist al Armatei romane, si ati fi imediat descalificati si supusi oprobiului public pentru toate abuzurile si toate torturile la care m-ati supus ani in sir, si s-ar deschide atunci cu adevarat reale anchete asupra intregii activitati de la pensiile militare in toti acesti ani de nedreptati si discriminari cu ilegalitati, inimaginabile, asupra a peste 68% dintre rezervistii Armatei romane, pentru ca zi si noapte as bate toba sa dezvalui tuturor cate am patimit si patit din partea unor gulerati din lumea clocarilor opresivi si abuzivi!

    RăspundețiȘtergere
  31. Ai sarit peste faptul ca lu m-Al ...tot astia ii dau peste 15.000 lei pe luna....!!

    RăspundețiȘtergere
  32. @Huhu, vrei sa ramai ciung ? Da-i prostului un deget!

    RăspundețiȘtergere
  33. Cornelius... Crezi ca prin schimbarea celor 3 din fruntea Mapn se va schimba și politica ministerului în ceea ce priveşte drepturile pensionarilor militari??? Eu zic ca nu... La fel cum au aplicat legea în cazul tău și a altora cei din mapn, au aplicat și în cazul multor mii de pensionari și celelalte servicii și ministere (CPS SRI și cps Mai)....
    Legea a fost făcută prost și normele de aplicare... Actualizarea și recalcularea trebuia sa fie făcută prin echivalare cu funcția și gradul unui militar activ în 2016 cu toate sporurile valabile funcției în 2016 în afara celor pe baza de pontaj dacă nu le-ai avut în activitate...
    Asthel baza de calcul pentru recalculare era egala cu a unui militar ce s a pensionat în 2016 - 2017..
    Cat despre cei 68% care au rămas în plată cu cuantumul avantajos, acel cuantum devenind pensie militară, gândește-te ce s ar fi întâmplat dacă nu ar fi existat acel paragraf în lege și ar fi rămas în plată cu pensiile pe 223.. Asa ca nu au fost paraditi... Nu am văzut înainte de aplicare a recalcularilor niciun pensionar militar care sa ceară sa rămână pe legea civilă.... Abia când au văzut cuantimutile recalculate au început sa vorbească...
    Când a fost data oug 59 la fel nu am văzut pe cei pensionați anterior sa se plângă prea mult pentru ca pensiile lor nu erau afectate în sensul de recalculare la net.. Atunci sa fi văzut durere când din pensia brută de pe talon ar fi primit toți cam 58% pensie netă...
    Cea mai bună soluție este actualizare prin echivalare cu salariile celor din activitate, mai ales ca nu vor mai fi creșteri, deci legea 153 va fi aplicata în totalitate... Vedeți ce bun era acum Plx 199 dacă deja ar fi fost aprobat în parlament?

    RăspundețiȘtergere
  34. Se mai întâmplă și la alții nu numai la noi. Un alt caz, gen cel prezentat de domnul Cornelius Flavius Ifrim (unii au voie și pensie și salar de la stat, de la bugetul de stat, că oricum stau degeaba).
    „O fostă polițistă, pensionată la 42 de ani, va fi readusă la Ministerul de Interne de către USR-PLUS”.
    „USR-PLUS o propune pe Irina Alexe pentru funcţia de secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, funcție pe care a mai ocupat-o și în 2016, în guvernarea Cioloș. Aceasta a intrat în atenția presei în urmă cu câțiva ani după ce s-a aflat că în 2016 s-a pensionat la doar 42 de ani, pensia ei fiind de 13.000 de lei în acea perioadă. Era considerată ca fiind protejata lui Vasile Blaga. Nu este singurul caz de tânăr pensionar care va ocupa o funcție în Guvernul Cîțu”.
    (https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24568352-fosta-politista-pensionata-42-ani-readusa-ministerul-interne-catre-usr-plus.htm / 28.01.2021)

    RăspundețiȘtergere
  35. @Burebista, s-a rugat Ciuca de acea Comisie a lulii in Noiembrie s-o dea la aprobare, nu au vrut golanii! O gasca de tradatori!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dar de când îi trebuia lui ciucă aprobarea nu știu cărei comisii? La legea 168/2020 a cui aprobare a avut-o? a sua, nato?

      Ștergere