Un produs Blogger.

duminică, martie 19, 2023

Noutățile zilei pe tărâmul instabil al pensiilor speciale.

108 comments

1. Comitetul de lucru interministerial a dat termen miniștrilor care furnizează beneficiari ai pensiilor de serviciu, Transporturi, Justiție, Apărare, Interne și Externe  să vină până miercuri 22 martie  cu amendamentele necesare pentru proiectul de lege aflat în dezbatere care să conducă la închiderea Jalonului 215 în conformitate cu cerințele CE.( a declarat  băietul , duminică 19 03 2023, pe A3)


 2. Un liberal prezent pe unul din posturile TV a spus că din punctul de vedere al liberalilor... principala cerință a PNRR este reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale prin aducerea cuantumului acestora cât mai aproape de cuantumul lor contributiv.(liberalul Nica)

3. La ultima ședință de lucru a grupului de lucru, la care PSD a fost reprezentat de ministrii muncii și de finanțe iar PNL la un nivel inferior,  au fost bătute în cuie următoarele principii:

-Nicio pensie nu va fi mai mare decât salariul din perioada de activitate. Pensia NETĂ nu poate depăși media veniturilor NETE din 12 luni consecutive de activitate. În cazul magistraților, pensiile în plată ale magistraților se recalculează după principiul enunțat aici.

-Crește vechimea obligatorie în specialitate la minimum 15 ani, iar pentru Justiție la minimum 25 de ani, fără perioade asimilate. Nimeni mai poate să intre în specialitate pentru o perioadă scurtă de timp, la finalul carierei, pentru a beneficia de pensie specială.

-Se limitează drastic pensionarea anticipată a celor care dețin pensii de serviciu, regula generală fiind vârsta de 60 de ani. În cazul magistraților, nu se pot pensiona anticipat dacă nu au minim 20 de ani vechime în specialitate, iar în acest caz pensia scade cu 1% pentru fiecare an din diferența până la 25.


108 comentarii:

Sensei spunea...

TRANSA 4 DIN P.N.R.R. CONDITIONATA DE CRESTERES VARSTEI DE PENSIONARE LA 70 DE ANI
DC NEWS ROXANA NEAGU 19.03.2023
Ministrul Muncii, Marius Budăi, califică drept ”halucinant” ceea ce găsește în PNRR pe segmentul pensiilor, un aspect fiind creșterea vârstei de pensionare la 70 de ani, măsură introdusă de România în proiect și care condiționează alocarea de bani europeni.

”Mi-am pus mie însumi de foarte multe ori întrebarea: Au trimis la Bruxelles lucruri aberante fără să știe ce trimit? Sau au trimis cu bună-credință, urându-i pe cetățenii români? Nu găsesc alte explicații, mi se pare halucinant. Noi nu trăim nici în Germania, nici în Franța, nici în Spania, speranța noastră de viață nu este aproape de speranța de viață a cetățenilor din Vest. S-a pus carul înaintea boilor. Eu vă spun foarte clar, sub nicio formă nu putem accepta asemenea cerere” a spus Marius Budăi, la Antena 3.

Ministrul Muncii a explicat că sunt două mențiuni distincte: ”Egalarea vârstei de pensionare la femei, care, până în ianuarie 2030, vor ajunge cu vârsta de pensionare la 63 de ani, ca apoi, până în 2035 să fie egalată vârsta de pensionare. După această vârstă, după 65 de ani, am spus foarte clar că nu susținem acest lucru (majorarea peste 65 de a vârstei de pensionare, până la 70 de ani n.r.)”.

Social-democrații se tem de ”tulburarea” societății
”Dacă acei oameni care au scris PNRR erau curioși să citească măcar o singură dată legislația în vigoare, aceasta prevede că și în prezent poți să muncești până la ce vârstă dorești - și peste 65 de ani- și că poți beneficia de anumite facilități, de anumite bonusuri dacă dorești să rămâi prins doar în câmpul muncii. Nu văd de ce să înlocuim ceva care deja funcționează cu lucruri care pot tulbura societatea” consideră ministrul social-democrat.

Întrebat care dintre tranșele PNRR sunt condiționate de aceste modificări, Marius Budăi a răspuns că este vorba despre cererea de plată numărul patru. În aceste momente, urmează să se închidă cererea de plată numărul doi. ”Nu vom accepta și nu vom face creșterea obligatorie a vârstei de pensionare peste 65 de ani, pentru că dreptul la muncă există, este garantat de Constituție, putem munci până la ce vârstă ne dorim, dar tot în Constituție există și dreptul la pensie. Dacă cetățeanul român a contribuit muncind până la 65 de ani, nu poți să-i iei dreptul de pensie”.

În aceste zile, în Franța, este o adevărată revoltă socială, cu aproape un milion de francezi în stradă, supărați pe creșterea vârstei de pensionare. Emmanuel Macron s-a prăbușit în fața francezilor în timp ce împotriva Guvernului au fost depuse două moțiuni de cenzură, vineri. Reforma pensiilor din Franța prevede creşterea graduală a vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani.

În România, vârsta standard de pensionare pentru femei este de 61 de ani și 9 luni, urmând să crească la 63 de ani până în luna ianuarie 2030. Pentru bărbați, vârsta standard de pensionare este de 65 de ani.

Sensei spunea...

CIOLACU parca spunea ca pensiile militare nu sunt pensii speciale, ce sa mai crezi.......

mosmartin16 spunea...

Mai e puțin și vedem ... "ce iese din joben" !

Paul Puiu spunea...

,,Liberalul Nica, prezent pe unul din posturile TV a spus că din punctul de vedere al liberalilor... principala cerință a PNRR este reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale prin aducerea cuantumului acestora cât mai aproape de cuantumul lor contributiv.”
Evident este doar un punct de vedere contributivitatea in cazul pensiilor militare care s-a dovedit a fi un esec in 2010!!!
Ceea ce nu inteleg dornicii sau sustinatorii contributivitatii e ca conditiile din 2010 nu mai sunt valabile in contextul actual cand se cere reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale!!!
Daca contribuitivitatea era avantajoasa pentru bugetul de stat in cazul pensiilor militare in 2015 nu s-ar fi schimbat legea si s-ar fi mentinut contributivitatea!!!! Politrucii au analizat in 2015 varianta contributivitatii stabilita in 2010 prin legea pensiilor civile si s-a considerat ca necesita un efort bugetar mare in perioada urmatoarele pentru pensiile militare si s-a optat pentru o noua varianta pe care o cunoastem cu totii!!!!Deci daca s-ar recurge la introducerea calculului pensiilor militare pe contributivitate, aceasta masura, din prisma experientei anterioare a politrucilor, itrucat nu se va mai aplica in aceleasi conditii sau criterii, nu va aduce decat dezavantaje, adica o scadere a cuantumului acestora!!!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

La toti sunt amendamente ministeriale, emise de catre echipe speciale, dar numai la institutia de Armadă năroadă si grămadă pe colivele de arpacaș si unse cu marmeladă, sunt interventii mafioto clocare, ordinare, sa zdrobeasca cu metode paraditoare pensiile mici si medii, brotăcare! Ce sa faca sinistrul, Hager Talhar, care de nimic nu are habar, daca si propriul copy paste la doctorat bibliotecarele i l-au copiat?

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Sensei, Mardel Colacu a spus-o pentru acei pulei cu tulei si creierii trihirei, cu drepturi de a vota, cam asa: ,,Fii prost si pune botu' la vorba mea, crede ca dobitocul si nu cerceta, cum zice si va prostește popa la cacealma, caci altfel si el si politicienii am fi goi la teșcherea ca sa aveti voi ce bea si manca, dar asa noi sa avem banii, huzurul si si papa si voua sa va ramana doar anagrama de gustibus, LUPA!''

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Sensei, de cate ori s-au dus ei, Colacu si Budigăi, dar si ceilalti nătărai la Bruxelles sa le dea ălora de inteles bine ca jaloanele useriste sunt cretine si de-a dreptul fascistoide? Intr-un an jumatate trebuiau portile europene fortate si sparte, sa se duca de peste 1000 de ori sa repare aceste erori si orori, insa ei, in loc s-o faca, stau pe tv-uri la clacă, asa ca acolo nu s-au dus niciodată si nimic n-o sa facă!

Huhu Rezea spunea...

Comisare, stai prost cu logica!
Te contrazici de la o frază de altă speriat de calculul contributiv. In 2015 calculul contributiv, zici, era distrugător de buget de stat dacă 200 000 de militari din 5 milioane de pensionari, în total, continuau pe L 263/2010. si acum ar scadea pensiile militarilor chiar dacă valoarea unui punct de pensie a fost majorat de la 830 lei la 1585 lei.
Pentru obtuzi ca d-ta... nu contează că prin calculul contributiv 88% din pensiile militarilor au crescut.
Nu contează nici că prin revenirea la calculul procentual în anul 2016, 68% din pensiile militare au avut un cuantum recalculat mai mic.

Paul Puiu spunea...

Punctul de vedere sl guvernului privind renuntarea la contributivitatea pensiilor militare in 2015:
Guvernul a aprobat, astăzi, un proiect de Lege prin care se revine, în privința pensiilor, la un statut adecvat pentru membrii sistemului de apărare, ordine publică și siguranță națională. Se înlătură, astfel, sursa majoră de nemulțumiri pe care a reprezentat-o revizuirea pensiilor militare din anul 2010.
Principalele modificări din proiectul de act normativ ce vor viza sistemul de pensii sunt:
• Pensiile se plătesc din sumele alocate la bugetul de stat prin bugetele MApN, MAI și SRI.
• Sistemul de pensii militare nu va mai fi un sistem contributiv, în sensul că angajatorul nu va mai fi obligat să plătească contribuția aferentă acestuia la bugetul asigurărilor sociale.
• Angajatul va plăti lunar o cotă de contribuție individuală egală cu cota de contribuție individuală de asigurări sociale, sumă ce va fi vărsată la bugetul de stat, nu la bugetul asigurărilor sociale. Baza lunară de calcul a contribuției individuale este solda lunară brută sau salariul lunar brut.
Proiectul de Lege instituie reglementări prin care se revine, de principiu, la regulile care caracterizau sistemul pensiilor militare de stat. Vor exista pensii de serviciu, pensii de invaliditate și pensii de urmaș. Pensiile de serviciu vor fi: pensia de serviciu pentru limită de vârstă (în care limitele sunt cele prevăzute de legislația actuală și cresc, gradual, de la 55 de ani la 60 de ani), pensia de serviciu anticipată și pensia de serviciu anticipată parțială.
De asemenea, se revine la principiile de stabilire a pensiilor potrivit legislației specifice categoriilor de personal cu statut special din instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională, în vigoare până la data de 01.01.2011.
Pensiile aflate în plată, stabilite în temeiul Legii nr. 263/2010, pentru cadrele militare trecute în rezervă în intervalul cuprins între 01.01.2011 și data intrării în vigoare a prezentei legi, se recalculează potrivit reglementărilor cuprinse în aceasta.
În cazul pensiilor care, prin noul mod de calcul, s-ar diminua, se păstrează cuantumul actual.
🫡🫡🫡🫡🫡🫡

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Mai, băieți, azi e in 20 si maine va fi 21, când vom afla cine a dat sah mat la regina apărată cu turnul: săracul, pionul, sau scăpatul de la balamuc, nebunul? Cine-s pe tabla de sah actorii? In lumea asta in care dicteaza clocarii si trolii, noi suntem săracii-pionii iar ei fiind de departe balamucarii-nebunii! De pe acum tin sa va spun sa ne fie tuturor cu parfum intr-un ceas foarte bun, cătinel pe acest drum, cu rabdare si cu tutun!

Arfy spunea...

CFI, de azi începe echinocțiul de primăvară și se termină mâine cu prima zi a anului nou!

Relu spunea...

Ei tot o trag cu acel pnrr cand de fapt nici banii veniti pana acum nu au fost in stare sa-i cheltuiasca pe proiectele pentru care au venit acele sume.Si nj e vorba de 100 de lei.

Petrut spunea...

Buna ziua ,am citit mai sus :-Nicio pensie nu va fi mai mare decât salariul din perioada de activitate ....deci ne va scade pensia la 600-700 ron..? cam atat era cuantumul atunci ,exista in perioada respectiva bineinteles treaba cu ordinul de milioane ron ,dar echivalent azi cam atata ar fi oare ?

Huhu Rezea spunea...

Petrut
Principiile bătute în cuie în cadrul grupului de lucru se referă la momentul stabilirii dreptului de pensie potrivit articolelor 28-30 din L 223/2017.
Deocamdată, nu avem nicio reglementare pentru recalcularea pensiilor militare în plată cum sunt pentru magistrați.
Dacă se va dispune și recalcularea, aceasta se va face după aceleași principii ca pentru pensiile noi, dar raportate la baze de calcul actualizate la momentul recalculării.

bogdan spunea...

Toate vechi, din cele prezentate trag concluzia ca se merge pe proiectul initial.

Brenda spunea...

Dle H ,dacă nu vă supăr, cum ar face actualizarea unui militar care înainte de 1989,a avut pe cele 12 luni, ultimile un salariu de 8000,





Boby spunea...

Va fi rau,daca vor fi lasati sa faca dupa capul si asemanarea lor.trebuie dati jos prin orice mijloace altfel o sa ne para rau ca am stat si ne-am lamentat ca niste babe.Nici nu va inchipuiti ce urmaza.Vom fi tradati pentru un pumn de gologani si noi si civilii.

ifrim spunea...

@Petruț.Dacă nu scrie în niciun docoment că se recalculează,actualizează așa rezultă 700-800 după denominarea de atunci cånd am ieșit la pensie.Dar vestea bună este că statul în mărinimia lui ne va completa diferența până la 1200 cât este venitul minim garantat statuat pe guvernarea Bocciului!Așa că pregătește CVurile și aplică la muncă la bandă.

Brenda spunea...

De grupa accea AC care niciodată nu a fost retibuita așa cum trebuia dece nu se vorbește,

Brenda spunea...

Tehnocrat, nu cred trebuie actualizat la 2023.

RD spunea...

La punctul 3 nu a fost nimic bătut în cuie. Punctul 3 = copy-paste făcut de site-ul gandul.ro după L4 din Senat.

Potrivit PSD (sfârșitul lunii februarie 2023), noile reglementări vor urmări transpunerea următoarelor principii:

Vârsta de pensionare a beneficiarilor de pensii de serviciu va crește treptat până la nivelul stabilit în sistemul contributiv;
Nicio pensie de serviciu nu va fi mai mare decât salariul din perioada de activitate;
Pensia de serviciu se va acorda doar celor care au îndeplinit cel puțin 20 de ani de activitate în profesiile pentru care e prevăzut acest beneficiu;
Restrângerea condițiilor de pensionare anticipată pentru beneficiarii de pensii de serviciu, astfel încât situațiile de acest gen sa fie cu totul excepționale.

Viorel spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Burebista spunea...

Tehnocrat... Dacă în 89 avea 8000 net și salariul mediu net era 2946 deci un raport de 2,71 atunci la un salariu mediu net de 4254 în 2023 soțul doamnei Brenda ar fi avut 4254x2,71 = 11528 lei net.... Și cum dona beneficiază de jumătate de pensie ar avea cam 5764 lei net... Bănuiesc ca soțul dânsei a avut toate sporurile posibile de la securitate...cum le au și cei din prezent la SRI, care au salarii cam pe acolo în jur de 10000-11000 net la funcțiile mari...

reddog spunea...

Rambo a mâncat cam multa ciocolata.
Ce-i mult strica!
Rambo este un exemplu elocvent.

Outlander spunea...

@tehnocrat
Pe 24.03 la miting vor fi acolo cei care nu își doresc reformarea, actualizarea și recalcularea pensiilor militare.
Își doresc păstrarea acestora în forma actuală!
Așa că nu au extrordinarii noștri guvernanți de ce să le tremure pantalonii!
Sunt cei ce fac, conștient sau nu, jocurile celor care niciodată nu au avut deaface cu serviciul operativ, Serviciul de Luptă în Armata României, dar care prin diverse ”reglementări” au ajuns să beneficieze de CS (așa cum spunea anul trecut într-o postare userul Sorin).
Era cineva pe aici care afirma că până și o dactilografă are CS.
Le doresc să cadă în cap cu mizeria asta cu 45% de la 6 luni / 5 ani la 12 luni / 5 ani.
Aceeași ”Mărie cu altă pălărie”!
Mai este unul pe aici cu meteahna ”...să ne mulțumim cu ce avem”, altul care se face că parcă ar înțelege dar de fapt manipulează cu o consecvență demnă de o cauză mai bună, alții care le țin isonul cum că ei ar cam fi de acord, critică sistemul dar în subsidiar se deconspiră iremedibil cum că de fapt nu vor reformarea, actualizarea și recalcularea pensiilor militare.
Cum o fi băi, oare, cu onoarea aceea militară când unii pe aici afirmă nici mai mult nici mai puțin decât că ”...sunt mândru că sunt ciucan”!
Alo! Sunteți de Spitalul 9!
Sunteți mândrii că sunteți contemporani cu niște plagiatori, care au uzurpat funcții în structuri pe care le-au umplut cu neamurile lor?
Pot avea înțelegere pentru faptul că vă doriți să vă păstrați anumite privilegii, avantaje, dar ca să pactizați cu cei care au dezonorat haina militară doar pentru ca să motivați și să justificați anumite ”optimizări” ale unui mod de calcul al unei pensii mi se pare, de departe, o întoarcere în timp, o REVENIRE A DISCURSULUI POLITIC LA ASTFEL DE TRIMITERI DE BREASLĂ ca fiind CEEA CE SE NUMEȘTE DOAR O INVOLUȚIE ÎN GÂNDIREA UMANITĂȚII ȘI TOTUL DIN CAUZA LĂCOMIEI.

Cătălin spunea...

TALONUL DE PENSIE A UNUI COLONEL (LOCOTENENT COLONEL) DIN MAPN, A AJUNS SUBIECT DE DISCUTIE IN PRESA DIN ROMANIA: https://www.antena3.ro/economic/talon-pensie-colonel-crestere-spectaculoasa-pensie-speciala-10-ani-668773.html

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Sunt curios daca mâine, sau muine, caci depinde de ce si de cine daca ne va fi de rau sau de bine la CCR-iști si nu vom fi iarasi tristi ca am fost iarasi mințiți si paradiți, si pe bune vor fi inlocuiți toti ciorapii impuțiți cu alții noi nouți, nu respălați dupa ani de zile de purtați nedescalțați si putreziți! Nici cârchelile din cârligul berc nu mai merg la cuantumul meu belereg, caci la ditai găuroaiele mi-au iesit pe acolo degetoaiele cu tot cu picioarele, daca nu chiar si cu fleoștoroaiele-goaiele-goalele, săracele!
Hai să mă chelăcăi si să ma smiorcăi, precum un cățel Pudel sau Techell: Ieri am scapat de factorii antibiotici si fluidele anti flaimuci, nu insă si de sâcâitorii muci dintre ai bornăului zgârci, si totuși ma bucur ca n-am scurgeri si intre burci, așa ca ma mai sforcăi, schiorcăi si smiorcăi o perioadă oarecare, pâna la totala decongestionare si uscare a cailor mele nazale, care se transformasera in cai urinare cu mari scurgeri prin picurare si devenisera anormale si fornăitoare, precum trombonul Famfarei Militare din Bucale... Câtă neîndurare si tradare, precum mafiile clocare la pensiile militare, din partea la foselor mele nazale! Vedeti cum am impletit armonios utilul si placutul cu nașparliul si urâtul, rupe-si-ar gâtul?!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Outlander, felicitari pentru marele punct pus pe i, 'tu-le rasa de la Malaxa, care i-a ouat si i-a imbrăcat!

mosmartin16 spunea...

Urmează două zile "tari" : mâine cu OUG 59 și poimâine cu propunerile ministerelor către bunelu'! Ceva tot s-o schimba, dea Domnu'-n bine !

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Am observat ceva deosebit, de-a lungul timpului, si anume ca absolut niciodata clocarii sau nici un sinistru de la aparare nu au publicat detailat situatia nominala a tuturor pensiilor sub 2000 de lei, dar mai degraba sub 1500 lei, ca daca ar fi publicata situatia acestora in mass media s-ar ingrozi civilii si politicienii de ceea ce ar descoperi acolo, pensia acelui Colonel, care si-a expus public cuponul, ar deveni brusc uriasa pe langa acestea!

RD spunea...

Ce a spus Budai astazi in legatura cu pensiile militare: 'fie ca vorbim de cele 6 legi sau vorbim de pensiile militare unde doua din scenarii sunt 45% din cele 12 luni alese sau 65% din total cariera', pe mine m-a pus pe ganduri ultimele doua variante si anume ca una dintre ele trebuie sa fie acceptata de Guvern probabil conform sefiilor de la CE, ce-au cerut ei.

Nu degeaba varianta cu 45% din 12 luni alese a fost publicata inca de pe 13 februarie 2023 ca sa vada reactia pensionariilor militari, jurnalisti si restul oamenilor: https://www.libertatea.ro/stiri/ciolacu-in-sedinta-psd-nu-preiau-functia-de-premier-daca-se-intampla-asta-ce-varianta-a-propus-banca-mondiala-pentru-pensiile-militarilor-si-politistilor-4445450

Consider ca nu stim cu adevarat cand a venit raportul BM, cred ca mai devreme deoarece acea varianta de mai sus era scrisa pana sa vina oficial raportul conform Guvernului si trimis catre jurnalisti si altii.

Acum il rog pe @Huhu si pe cei care se pricep la recalculari, daca ar fi multumiti cu 45% din 12 luni la alegere? Asa s-ar rezolva inechitatile! Cei care se pricep bine si doresc sa arate cateva varianta de 45% din 12 luni cu actualizarea lor si bineinteles, recalculate. Probabil fara OMM in net, doar in brut, asa cum este conform LOV.

Din punctul meu de vedere, intr-un procent zdrobitor, cu mici exceptii deoarece intotdeauna exista exceptii, toate pensiile militare vor fi diminuate drastic! Zeci de mii de pensii vor fi undeva pe la pensia minima. Aproape toate vor fi mai mici cu 20% - 50%+ din cuantumul de acum. Dar va rog sa fiti sinceri, cei care sunt nemultumiti de pensiile pe care le aveti acum, daca vor fi multumitii cu 45% - 12 luni. Vreau sa mai scriu inca o data ca nu sunt de acord cu ;sa ne multumim cu ce avem acum'. Dar multi ar trebui sa se multumeasca la pensia pe care o au acum, iar altii, nu, pe buna dreptate, insa pana la urma fiecare isi cunoaste mai mult sau mai putin dosarul, cat a muncit, ce functie a avut si asa mai departe, nimeni nu cunoaste dosarele celor aproape 200000 de pensionari militari.

Sunteti multumiti cei care ati trimis mesaje la BM/CE ca sunt multe inechitati in sistemul pensiilor militare daca (probabil) se vor recalcula cu 45% din 12 luni? Este rezolvarea asteptata de voi?

akord 75 spunea...

@Outlander
Cum necum gasesc postarea dvs(20 martie 2023 la 16:26) echilibrata,logica si argumentata.Cu exceptia celor scrise cu majuscule, o veti gasi si pe net cu indicarea sursei bineinteles
Indiferent de parerea unora sau altora.
Astept pana la ora 22:00 pentru un eventual comentariu.La 22:01 va fi deja postata
PS Referitor la majuscule nu mai sunt asa de sigur ca nu vor apare si ele....in fond de ce nu?
Si fiti sigur ca am unde/cui sa le postez,altfel nu mi-as pierde timpul inutil.

Boby spunea...

PE SURSE AM AFLAT CA NU SE ACTUALIZEAZA PENSIILE MILITARE CI SE INDEXEAZA ANUAL DUPA ACELASI PRINCIPIU CA ANUL ACESTA , PANA LA LIMITELE FIECARUI GRAD SI FUNCTIE STIUTE.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Asa debutează un cancer al demolării, cu consecințe devastatorii, in CURtea Sinistresului Hapărării:
https://www.stiripesurse.ro/mapn-proiect-pensie_2840795.html

RD spunea...

@CFI,

Era vorba de acest proiect: https://cdn.g4media.ro/wp-content/uploads/2023/03/proiect-lege-pensii-speciale-civili-armata.pdf

@Boby,

Nu ati spus nimic nou, stiam ca nu se actualizeaza de atatia ani. Anul acesta nu s-au indexat 'pana la limitele fiecarui grad si functie stiute' asa cum ati spus. Nu s-a indexat decat in functie de anul iesirii la pensie, nu de grad si functie!

Huhu Rezea spunea...

@RD
Decât pensie brută calculată la 45% din 12 luni și plafonată la netul bazei de calcul, mai bine calcul contributiv cu suma punctajelor anuale x punctul de referință plus OMM. pensie în care se valorifică intreaga vechime efectivă, condițiile de muncă si pensia suplimentară.
Ar fi și drept garantat potrivit tuturor deciziilor CCR.

RD spunea...

@Huhu,

Se cauta cea mai proasta varianta posibila pentru pensionarii militari! Cum ar fi cea de 45% din 12 luni. Si asa se pot rezolva inechitatile din sistem. Si unii se vor bucura, iar multi vor plange. Crezand ca CE va face 'lumina' in cardul sistemului pensiilor militare! Sa-l citez pe neamt: ghinion!

Huhu Rezea spunea...

Comisare, pune-ți casca pe surzitoare și ascultă ce zice Budăi în video din topic. Nu mai inventa ziceri pe care nu le-a rostit. A spus că nu este nevoie să majoreze vărsta de pensionare la 70 de ani câtă vreme exista deja în legea pensiilor civile o prevedere care dă posibilitate pensionarului să mai lucreze si peste 65 ani... dacă dorește. Este altceva decât tot spămuiesti blogul cu comentarii inacceptabile.

reddog spunea...

De pe blogul partener al lui Cezar.
Aici Akord75 îl cam ataca pe Rambo.
E trist acest război fratricid mai ales că ambii au luat mormane de ajutoare și sunt de la bleu ciel.


akord_7517 martie 2023 la 17:15
A iesit un pui de capitalist din huhu asta de nici ana pauker nu-l mai recunoaste 😄
Pa kissu il trimitem la specializare la Teoctist ca astia s-au mai intalnit si pe vremea lu' ceasca da erau pe alte functii.Daca se duce si huhu iese de-o "sfanta treime"
...ca si cei patru apostoli au fost trei.Luca si Matei.

Huhu Rezea spunea...

Boby
Apele cu actualizarea permanentă a pensiilor militare se va limpezi după Decizia CCR de mâine.
Actualizarea la recalculare se face. Numai să fie reglementată recalcularea. După aceea, trecîndu-se de Momentul T0, se poate face numai indexarea.

Outlander spunea...

@akord_75
Ultimele idei din fraza la care faci referire aparțin unui alt camarad și nu îmi fac un titlu de glorie, dar mi-am însușit ideea care rămâne valabilă oricând și în orice situație.
Aveți sau nu o problemă cu asta...”je m'en fiche”!
Important rămăne mesajul către destinatari!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Stiti ce facura clocarii in proiectul de aplicare a pensiilor civile ale celor care au lucrat in armata? Sa ia aceleasi cuantumuri si drepturi la fel ca si rezervistii militari! Adica acei civili fiind rudele si amantele clocarilor, fapt pentru care i-a iritat pe parlamentari si le-au dat aut-go cu tot cu zdreanța lor de proiect canceros!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@RD, multumesc frumos! Chiar doream sa-lvad!

Cătălin spunea...

mosmartin16, propunerile catre " Bunelu" trebuie sa respecte conditionalitatiile din PNRR (de reducere) propuse de catre UNIUNEA SATANISTILOR din ROMANIA fara acordul nimanui.Globalistii mai sus mentionati au ptopus chiar mai mult cresterea varstei de pensionare la 70 de ani.Atentie mare cu cine votati in 2024!

mosmartin16 spunea...

RD, fără a avea toate datele problemei, iată ce ar rezulta - pentru o pensie stabilită azi - din varianta BM cu 45 % ! În prezent - cu titlu de exemplu - pentru o medie a soldelor brute de 10000 de lei și cu OMM de 20% rezultă o pensie netă ( plafonată la media soldelor nete ) de 5850 lei ! Pe varianta cu 45 % din aceeași medie a soldelor brute și cu OMM 20% rezultă o pensie netă de 5060 lei ! Așadar o diminuare - la net - cu 13,5 % ! Să sperăm că nu vor veni astfel de vești !

akord 75 spunea...

@RD
Daca n-o ziceti si pe aia cu:𝗘𝘂 𝘇𝗶𝗰 𝘀𝗮 𝗻𝗲 𝗺𝘂𝗹𝘁𝘂𝗺𝗶𝗺 𝗰𝘂 𝗰𝗲 𝗮𝘃𝗲𝗺 v-ati batut gura de pomana(adica tastatura
PS manipulari ieftine de genul de a arata,obiectivitatea cat mai deplina dupa care pe usa din dos sa intre o manipulare "soft"....caracteristic! Din acest punct de vedere P**a Puiu e mult mai abrupt,dar constat ca in ultima vreme a inceput "sa invete"

valy spunea...

valy spunea...
O simulare la pensie făcută pentru mine de o persoană care lucrează în cadrul Casei de pensii.

Vechime efectivă Militar = 32 ani - 0 luni - 7 zile.
Vechime efectivă Civil = 7 ani - 10 luni - 3 zile.
TOTAL VECHIME = 39 ani - 10 luni - 10 zile. Sporuri condiții = 10 ani, 9 luni, 8 zile.

Vechime condiții normale = 8 ani - 6 luni - 10 zile.

Vechime condiții deosebite = 19 ani - 6 luni - 26 zile.
Sporuri condiții deosebite = 4 ani - 10 luni - 21 zile.

Vechime condiții speciale = 11 ani - 9 luni - 4 zile.
Sporuri condiții speciale = 5 ani - 10 luni - 17 zile.

VECHIME CUMULATĂ = 50 ani - 7 luni - 18 zile.

REDUCEREA VÂRSTEI STANDARD DE PENSIONARE
Condiții deosebite = 19 ani - 6 luni - 26 zile. REDUCERE = 4 ANI
Condiții speciale = 11 ani - 9 luni - 4 zile. REDUCERE = 5 ANI și 6 luni
TOTAL REDUCERE = 9 ani - 6 luni.

PROCENT DIN PENSIE PENTRU 12 LUNI ALESE = 45%.
1 la % pentru stagiu de până la 51 de ani = 26%.
ORDINUL MERITUL MILITAR = 20%
PENSIA SUPLIMENTARĂ = 9%
TOTAL PENSIE ================================ 100%
DECI PENSIE MAI MARE DECÂT 85% LA SUTĂ CÂT ESTE ACUM.
Cu toate că media soldelor pentru perioada luată în calcul pentru 12 luni este mai mică cu 25 de lei față de cea pe 6 luni, fără a fi prinsă în calcul mărirea soldei de grad.
18 februarie 2023 la:23 16

Huhu Rezea spunea...

@RD
Iei 45% din baza de calcul dacă ai 25 ani vechime efectivă. Dacă nu ai... îți scade 1% pentru fiecare an an sub 25.
Diferenta de la 45% din baza de calcul până la 58,5% din aceeasi bază de calcul, pentru plafonul cuantumului net, este de numai 13,5% care se acoperă cu vechimea efectivă sau cumulată de 38 ani(pentru condiții de muncă) sau cu sporul pentru pensia suplimentară.
Vezi cum își pot păstra ciucanii actualul cuantum net?

Outlander spunea...

@CNA BLOG
A reține versurile și ideile cuiva înseamnă întotdeauna că îi aduci un omagiu!

RD spunea...

@Huhu,

Sunt curios ce ati spune daca vom fi recalculati cu 45% din 12 luni plafonati la net. Ar fi bun acest T0? Cand toti am suferi, mai mult sau mai putin.

@CFI, cu placere! L-am gasit pe un site, dar nu pe cel al MApN, acolo nu putea fi accesat in aceasta seara, inseamna ca a fost scos de acolo. :)

Referitor la acel proiect, nu stiu cine isi va mai dori sa fie pensionar militar dupa reforma lor! Mai toti vor fugi..

@Catalin,

Cu cine s-ar vota, tot rau ar fi pentru pensionarii militari! Despre ce atentie este vorba la alegerile din 2024? In PNNR scrie pensionare voluntara la 70 de ani. Este o diferenta intre voluntara si obligatorie! Nu e bine sa cazi in capcana PSD ca sa mai atraga ceva voturi.. De ce nu spun PSD-istii ca nu este normal sa creasca varsta la femei la 65 de ani? Pentru ca nu vor putea schimba acest lucru si au fortat treaba cu 70 de ani, unde ramane la atitudinea persoanelor in cauza in functie de mai multe (sanatate, dorinta si asa mai departe).

valy spunea...

Comentariul anterior a mai fost publicat în data de 18 februarie 2023 la orele 16:23
În acest mod de calcul dispar toate inechitățile PLUS SE APLICĂ și mărirea soldei de grad.
Să auzim de BINE.

Huhu Rezea spunea...

Denumirea de ciucan nu este peiorativă. Desemnează toți pensionarii militari care au pensia calculată ca și mult stimatul Ciuc'al nost'.
Este cu totul și cu totul întâmplător că mulți dintre ciucani se și împotrivesc. oricărei reforme a pensiilor militare. Au scuza că sunt proaspeți pensionari.

Viorel spunea...

Domnule Huhu Rezea. Pentru a înțelege tot „țăranul” (eu cu technocrat ne-am cam prins urechile în calculul doamnei Brenda), dați un ex. simplu.
Mergeți pe variant mea de 1,5 puncte x 1.785 (care este ordinea și procentele alocate ?).
- Vechime în serviciu = 35 ani 2 luni 10 zile;
- Vechime efectivă = 36 ani 4 luni 4 zile;
- Vechime cumulată = 50 ani 3 luni 25 zile;
Condiții NORMALE de muncă = 1 ani 11 luni 1 zile;
Condiții DEOSEBITE de muncă = 20 ani 7 luni 20 zile = 5 / 1 / 27;
Condiții SPECIALE de muncă = 7 ani 7 luni 20 zile = 3 / 9 / 25;
Condiții ALTE CONDIȚII de muncă = 4 ani 11 luni 29 zile = 4 / 11 / 29;
TOTAL ÎN SEVICIU = 35 ani 2 luni 10 zile = 13 / 11 / 21.
OMM / SOSP = 20%.
Pensie suplimentară = 9%.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Eu nu cred intr-un dezastru, cu sau fara decizia CCR, ci mai degraba de o disperare si o intensificare a eforturilor clocarilor sa nu iasa prost ca sa piarda si ei, insa n-as vedea aici ca pensiile mici si medii sa se bucure de prea multa atentie, adica cei 68%, asa cum s-a instaurat, sau s-a impus regula.

Outlander spunea...

@CNA BLOG
Nu știam că adminul ne impune să ne expunem și sursa cunoștițelor, ideilor, panseurilor!
Are vreo importanță?
Ce se vrea aici?
Doar criticile unora despre cum se exprimă unii sau alții!?
Eu am făcut-o odată!
În legătură cu domnul Viorel!
Mi-a părut rău!
Sincer!
Nu ăsta este rostul ci materializarea ideilor, nicidecum punerea la index a unor nevinovate greșeli de ortgrafie, de exprimare gramarticală..., what ever!
Stimate admin, vă rog să ne spuneți când sau nu ne simțim Da sau Nu sub CNA BLOG!?!?!?

dora spunea...

Bună seara, domnule Huhu! Întrebare, dacă tot vor să modifice -bănuiesc că nu în bine- legea pensiei militare, de ce nu se oferă posibilitatea ca fiecare să opteze pt modul de calcul al pensiei? Fie pe contributivitate, fie conform cerințelor legii ce va urma să fie pusă în aplicare.

kostas spunea...

Oare sa fie 45% la toata lumea? Nu trebuie adaugata vechimea suplimentara pentru grupe, pensia suplimentara si OMM? S-ar face in jur de peste 75% si oricum se pafoneza la 58,5% din media brutului soldelor celor 12 luni. Deci, cam ce trece de 65% din media soldelor brute, e degeaba, deoarece, scazand impozitul de 10%, ajungi la plafonul de 58,5%, pe care oricum il aveai si daca era pensia bruta de 300%

dora spunea...

Domnule moșmartin, ați aplicat același procent în cele două variante.

RD spunea...

@akord_75,

Prefer sa spun realitatea, nu sa dau bine pentru anumite persoane si sa se supere altii. In acest moment unii sunt nemultumiti de pensia lor, altii spui ca se putea si mai bine dar ca este ok si altii sunt foarte multumiti!

Nu am cum sa zic sa ne multumim cu ce avem din moment ce nu toti se incadreaza in aceste cuvinte!

@Valy,

Fara suparare dar OMM nu a mai fost inclus pentru cei care s-au pensionat cu LOV! Inclus in sensul sa simta ceva in buzunar, nu doar de forma!

Domnul @Huhu stie mai bine daca ce ati scris se poate intampla si cu aceasta reforma. Bine, asa aproximativ, nimeni nu stie ce schimbari vor mai fi in aceasta reforma.

@Huhu,

45% scrie in raport, insa nu specifica daca brut sau net. Am 25 de ani de vechime efectiva + 9% pensie suplimentara + 25 ani OMM si vechime cumulata de peste 38 ani asa cum ati scris.




kostas spunea...

Deci, parerea mea este ca, daca se pleaca de la 45% si se adauga grupele, pensiile suplimentare si OMM, este acelasi lucru cu situatia actuala, cu plecare de la 65%, numai ca diferenta dintre pensia bruta si pensia plafonata va fi mai mica. Cheltuielile cu pensiile militare vor PAREA mai mici, deoarece cuantumurile brute vor fi mai mici, dar cele nete vor fi la fel.

Huhu Rezea spunea...

@kostas
Se pleacă din 45% daca ai 25 ani vechime efectivă, probabil minim 15 in serviciu.
După Decizia CCR de mâine discuțiile despre pensiile speciale se vor reseta.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Onorabile, ce chestii probabile: cred ca si mie imi curg mucălăii ca m-au infectat ciucălăii care o fac pe postatorii, ca dacă sunt supusi controlului microscopului se va descoperii ca mie din bornău imi curg la greu ciucălani clocari si cocalari, nu mucani! Ntz, ntz, ntz...

A spunea...

https://www.stiripesurse.ro/marius-budai-cere-ministerelor-sa-si-asume-propunerile-pentru-pensiile-speciale-surse_2841205.html
Se pare ca mingea a pasat-o Dl. Budai la guleratii nostri...e ,acum e acum.

Cătălin spunea...

cornelius, are mare dreptate.Clocarii din MAPN dupa ce le-au acordat INDEMNIZATII de VETERANI celor care au parasit TO in mare dezordine ca niste lasi, acum s-au gandit sa acorde conditii de pensionare asemanatoare rubedeniilor si amantelor din MAPN, in derimentul actualizarii pensiilor militare si al respectarii legilor adoptate si promulgate in favoarea pensionarilor militari, care si-au slujit cu credinta tara.

Huhu Rezea spunea...

A
De ce mai citezi stiri pe surse cînd pe topic ai întreg discursul lui Budăi la sediul PSD?

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Hai la grevă generală, de dimineață până-n seară, de pomană, ca si asa nu-i baga-n seamă:
stiripesurse.ro/protestul-declansat-de-politisti-ia-amploare-sindicalistii-solicita-deblocarea-salariilor-si-eliminarea-discriminarilor-in-ceea-ce-priveste-pensiile-militare_2840080.html

mosmartin16 spunea...

Revin la exemplul anterior și îl detaliez ( inițial m-am limitat numai la acel procent de 45%, fără a adăuga procente pentru ceea ce depășește o vechime efectivă de 25 de ani și procente pentru pensia suplimentară ) ! Așadar, celui trecut în rezervă "azi" și care are o medie a soldelor brute ( din baza de calcul ) de 10000 lei îi revine o pensie netă maximă în plată de 5850 lei ! Dacă i se aplică varianta BM ( la aceeași bază de calcul ) și are - cu titlu de exemplu - o vechime cumulată de 38 de ani ( de exemplu 25 de ani în condiții speciale / grupa I ) rezultă următoarele procente : 45% + 13% ( 38 - 25 ), adică 1% pentru fiecare an ce depășește 25 de ani + 9% ( pensie suplimentară ) = 67%. Pensia brută = 6700 ( 67% din 10000 ). Cu OMM 20 % rezultă pensia brută finală de 8040 lei. Pensia netă rezultată = 7436 ! Pensia netă plafonată la media soldelor nete = 5850 lei ! Adică...exact și identică cu cea stabilită anterior aplicării acestui procent de 45 % ! Concluzii ?!

kostas spunea...

Mosmartine, tugulanii afirma ca sunt cheltuieli enorme cu pensiile militare. De fapt sunt minciuni, deoarece din brutul pensiei se intoarce inapoi la buget suma de bani ce depaseste 58,5% din soldele brute, prin impozitare si plafonare. Dar trogloditii nu scad aceasta suma din cheltuielile cu pensiile. Dvs. le demonstrati prin calcul ca cheltuielile cu pensiile ar scadea mult( in exemplul dvs.cu 20%), fara a afecta in vreun fel cuantumul primit de pensionari. Dar asta este valabil numai la cei care au 25 ani vechime efectiva. Dar nu cred ca le convine din cauza ca nu s-ar mai intoarce la buget o gramada de bani ca sa-i foloseasca ei unde vor.

xmax spunea...

.... multe jigodii sunt în guvernul acesta...

xmax spunea...

.... după ziua de mîine privind DECIZIA CCR pe acel OUG 59, sper să nu intrăm în ZFR-uri... că pînă acuma am avut AMR-uri..

mosmartin16 spunea...

Procentual versus contributiv sau procentual și contributiv ! Iată un altfel de calcul ( ca exemplu) ! Pentru o pensie stabilită "azi" și care are ca bază de calcul ( media soldelor brute ) 10000 de lei... rezultă o pensie netă maximă și plafonată la media soldelor nete de 5850 lei ! Pe varianta contributivă - pentru a rezulta același cuantum net de 5850 lei - ar putea fi avute în vedere următoarele : a) VPR ( valoarea punctului de referință ) = 71,4 lei ( 1785 lei ( valoarea punctului de pensie ) : 25 ( stagiu mediu de cotizare )) ! b) pensia netă de 5850 lei rezultă dintr-una brută de 6278 lei ! c) acest ultim cuantum îl reprezintă pensia brută cu OMM 20%. Fără OMM, pensia brută este de 5232 lei ! d) cunoscând faptul că pensia brută se obține înmulțind numărul de puncte cu VPR, rezultă faptul că, pentru a avea o pensie netă contributivă în plată de 5850 lei ( ca și în prima situație )...sunt necesare 73,28 puncte ! Concluzii ?!

mosmartin16 spunea...

Voi reveni cu "beneficiile" impozitării progresive ( "vânturate" frecvent în ultimul timp )... în detrimentul recalculării pensiilor militare pe principii corecte și sănătoase ! Gând bun, oameni buni !

mosmartin16 spunea...

Dea Cel de Sus ca mâine CCR să nu amâne !

Burebista spunea...

Uite ca Mapn, au vrut să elimine inechitatile dintre militari și personalul civil.. 🤣 Și anume la stabilirea condițiilor de munca. Și au propus un proiect de lege care sa elimine aceste inechitati. Eu zic ca era ceva normal ca un angajat personal civil care a desfășurat aceeași munca cu altul care era militar, sau au lucrat în același birou, condiții etc.. Sa aibă aceleasi sporuri și automat aceleași grupe de muncă. Văzând ca presa din România s a activat contra... Mapn a retras proiectul de modificare a legii 263..🤣
Numai în mapn sunt astfel de specialiști.. Cică, care vor sa facă bine....
Nici măcar ni trebuia sa facă modificări la legea 263... Trebuiau doar ca anumite funcții de personal civil sa fie încadrate în condiții deosebite, speciale etc.. De munca.. Și voi mai sperați la rezolvarea inechitatilor la pensiile militare...
Singura rezolvare este cea pe care am scris o eu pe celalalt topic.. Actualizare la nivelul activilor cu toate sporurile permanente ale funcțiilor din prezent.

Relu spunea...

@mosmartin: cati subofiteri si agenti au media 10000 la brut? Ca tot ii dai cu media de 10000. Putini.Chiar si acum ca au mai aruncat niste firmituri si chiar si cu nopti, sambete la politie si puscarie.

nastyboy spunea...

@Burebista Este de neinchipuit ceea ce s-a intamplat ieri si imi este foarte frica, de-abia acum, pentru pensiile militare ce vor fi. MApN a pus in transparenta decizionala un proiect de lege care aducea si personalului civil grupa de munca pentru conditii in care isi desfasoara activitatea, alaturi de militari. Se elimina o mare discriminare. Incepand cu data de 1 aprilie 2001 grupa de munca le-a fost furata, pur si simplu, acestor oameni. Cunosc civili care au avut grupa de munca si au pierdut-o intr-o noapte, continuind sa lucreze in aceleasi conditii pana in ziua de astazi. Mai mult, sindicatele civililor din armata si alte structuri SNAOPSN au incercat sa dea in judecata statul roman, dar aceasta cauza este inadmisibila. Este pur si simplu o talharie, un jaf la drumul mare. Si nici macar nu este vorba despre toti civilii din armata, ci numai despre cei care lucreaza efectiv in aceleasi conditii ca si colegii lor, ba chiar fac aceeasi treaba unii dintre ei. Se incalca grav Codul Muncii, dar ce mai conteaza? Alde Chiriac si G4media au sarit ca arsi ca se pune la cale o noua pensie speciala, etc. Mi s-a facut greata, pur si simplu. Cat despre Decizia CCR de astazi, eram sigur, pana dimineata asta, ca va fi pozitiva, se va accepta neconstitutionalitatea, dar acum sunt foarte sceptic. E posibil orice.

Huhu Rezea spunea...

@nasty
Cum să fie inadmisibilă o acțiune în contencios administrativ formulată la Curtea de Apel împotriva HG nr. 1294/2001?

Leon spunea...

Cine are timp, poate citi TOT materilaul BM:
https://spotmedia.ro/stiri/opinii-si-analize/exclusiv-pensiile-speciale-raportul-bancii-mondiale-si-varianta-aleasa-de-guvern-specialii-se-vor-pensiona-la-65-de-ani

nastyboy spunea...

@Huhu Nu poti sa ceri decat despagubiri pentru ca unitatea la care lucrezi nu a facut o comisie pentru readucerea locului de munca la normalitate, etc. A se vedea HG 1294, o aberatie de hotarare de guvern. Deci nu se poate ataca, in structura, in inima actului normativ, faptul ca ai lucrat pana astazi in grupa I de munca, iar de maine nu mai ai dreptul sa beneficiezi de aceleasi conditii in care lucrezi. Am spus, cunosc oameni care lucreaza si acum in acelasi loc de munca, fac aceeasi meserie, pe 1.04.2001 li s-a "luat" grupa şi "luată" a ramas. Chiar stiu si ceteteni care au dat in judecata, actiunea a fost respinsa ca inadmisibila. M-am informat, la fel s-a intamplat in toata tara. Ma abtin de la a da exemple concrete, dar crede-ma, este o tragedie ce li se intampla acestor oameni.

mosmartin16 spunea...

Relu ! Of, tu chiar nu poți să înțelegi că acel 10000 e luat doar ca exemplu pentru simplificarea unor calcule și nicicum din alte motive ??! Important e a fi înțeles un aspect anume...că sumele care se pot vehicula sunt diverse !

nastyboy spunea...

@nea Huhu Ca sa nu par mai nurechist decat sunt in mediul juridic, revin cu o explicatie tehnica despre de ce personalul civil din sistemul de aparare nu isi poate apara dreptul de a beneficia de grupa de munca, de conditiile in care isi desfasoara activitatea la fel precum colegii lor, militarii. Ceea ce este un abuz extraordinar. Asadar, nu este deschisa calea unei actiuni in constatare de drept comun a conditiilor deosebite de munca in care angajatii si-au desfasurat activitatea dupa data de 1 aprilie 2001 sau unei actiuni in obligare a angajatorilor la incadrarea locurilor de munca in aceste conditii cand acestia nu au obtinut sau nu au reinnoit avizele pentru incadrarea locurilor de munca in aceste conditii

Huhu Rezea spunea...

@nasty
Da, dar nici nu puteți spune că angajații civili din unitățile militare au avut grupe de muncă până în aprilie 2001 și a venit HG 1294/2001 și le-a luat.
Acea hotărâre de Guvern este aplicabilă numai militarilor potrivit Legii 164/2001 privind pensiile militare.

nastyboy spunea...

@Huhu Da, asa este. Practic, de la 1 aprilie 2001 a aparut o HG care activeaza pentru "militari", iar civilii, sa zicem cei care lucreaza in sectii de munitie, pe aresturi ale politiei, educatori in penitenciare etc. au ramas la mana unor proceduri complicate care nu au fost niciodata puse in aplicare. In fapt, au fost obtinute, in acest timp, grupele, doar pentru anumite categorii de personal, dupa cum au avut sau nu pile la vreun parlamentar. De exemplu, chiar acum este in parlament o initiativa legislativa prin care pompierilor voluntari li se recunoaste grupa de munca exact precum colegilor lor profesionisti, pompierii militari. In sfarsit, sa revenim la oile noastre, mai bine. Numai maine nu-i poimaine.

Leon spunea...

@Huhule, personalul civil din UM a avut tot timpul grupe de munca !
Exemplu, Ordinul 50/1990, Anexa cu gr.1:
"75. Personalul civil din Ministerul Apărării Naţionale care lucrează la locurile de muncă sau la activităţile încadrate în grupa I sau II de muncă, conform Decretului nr. 247/1977, beneficiază de grupa de muncă aprobată pentru cadrele militare."
Si L.19/2000, si L.263/2010, dar si HG.1294/2001, au prevederi in acest sens !
Probabil se doreste o ACTUALIZARE la nivelul cadrelor militare cf.HGS.nr.1019/2010..!

Relu spunea...

Scuze,am intrebat pentru ca cei mai multi de aici si chiar iesiti mai recent, nu au si nu vor avea brut de 10000 dar da, la 10000 era mai usor de exemplificat.

Sensei spunea...

EXCLUSIV Reforma pensiilor speciale: Comisia Europeană cere scăderi reale de pensii la magistrați și militari / Proiectul coaliției PSD-PNL are ca rezultat ”economii foarte limitate și nu respectă echitatea”
ECONOMIE • 21 MARTIE 2023 • MIHAI ROMAN • 26.867 VIZUALIZĂRI • 31 COMENTARII
Comisia Europeană cere autorităților de la București, potrivit unei scrisori consultate de G4Media, să modifice radical actualul proiect de lege privind pensiile speciale (ale militarilor, magistraților, diplomaților etc.). Oficialii de la Bruxelles arată că proiectul ar face doar economii ”foarte limitate” și nu rezolvă principiul echității. Scrisoarea arată că pensiile militare ar trebui diminuate prin scăderea așa-numitei ”rate de înlocuire” (procentul pe care pensia îl reprezintă din valoarea salariului), iar în cazul migistraților e nevoie de creșterea duratei serviciului și un cuantum al pensiei mai mic decât în prezent.

Mai precis, Comisia Europeană sugerează ca în cazul pensiilor militare rata de înlocuire a veniturilor să fie de 45%, iar baza de calcul să fie raportată la veniturile din întreaga carieră. În acest moment, rata de înlocuire este de 65% din ultimele 6 luni. În proiectul de lege, rata de înlocuire e de 65% din veniturile realizate în ultimele 12 luni, fără a fi luate în calcul sporurile nepermanente.

Reamintim că România și-a asumat prin PNRR reformarea pensiilor speciale, care reprezintă acum o cheltuială anuală de circa 0,8% din Produsul Intern Brut (PIB) și sunt o sursă de inechitate socială, dat fiind că nu respectă principiul general al contributivității (cu excepția pensiilor militare, care o respectă parțial). Dacă nu va face reforma pensiilor speciale, România va pierde o tranșă PNRR, valoarea acesteia urmând a fi calculată de Comisia Europeană.

Un proiect de lege privind reformarea pensiilor de serviciu, cunoscute drept pensii speciale, a fost depus la Parlament în decembrie 2022 de către ministrul social-democrat al Muncii, Marius Budăi. Surse guvernamentale au declarat pentru G4Media că Comisia Europeană a transmis săptămâna trecută o corespondență prin care arată că proiectul nu rezolvă problemele sistemice.

Printre beneficiarii de pensii de serviciu se numără influente categorii profesionale: judecători, procurori, militari, polițiști, angajați din serviciile secrete. Însuși premierul Nicolae Ciucă e militar de carieră, general în rezervă, și a anunțat că pensiile militarilor nu trebuie modificate.

Principalele concluzii ale Comisiei Europene, așa cum apar în scrisoarea adresată guvernului Ciucă:

Evaluarea de impact a proiectului de lege arată că proiectul ar avea ca rezultat doar economii foarte limitate și nu ar aborda suficient sustenabilitatea fiscală și, în special, echitatea. În plus, nu îmbunătățește decât în mică măsură caracterul contributiv al sistemului. Evaluarea preliminară este că, în forma sa actuală, proiectul de legislație nu îndeplinește cerințele.

Recomandăm cu tărie să nu se avanseze cu adoptarea noii legislații în Parlament și, în schimb, să se reflecteze cu atenție asupra unor posibile amendamente pentru a integra rezultatele evaluării de impact a Băncii Mondiale (inclusiv opțiunile alternative de reformă).

Unul dintre obiectivele noii legislații este menținerea cheltuielilor publice brute totale cu pensiile (ceea ce include toate sistemele publice de pensii existente) stabile pe termen lung (2022-2070) la 9,4% din PIB, incluzând un mecanism de frânare în cazul în care plafonul de cheltuieli este depășit. Plafonul se aplică cheltuielilor cu pensiile din toate sistemele publice de pensii, inclusiv toate pensiile speciale, inclusiv cele militare.

Pe baza evaluării de impact a Băncii Mondiale, actualul proiect de lege privind pensiile speciale are un impact foarte limitat asupra reducerii cheltuielilor cu pensiile. Cu cât economiile care decurg din revizuirea pensiilor speciale sunt mai mici, cu atât mai puțin spațiu de manevră va avea guvernul pentru a crește gradul de adecvare a pensiilor publice, în contextul jalonului 214.

Sensei spunea...

Proiectul de lege prevede în continuare perioade de cotizare substanțial mai mici decât cele din sistemul general pentru aproape toate categoriile, iar prestațiile de pensie se calculează pe baza veniturilor obținute într-un număr foarte limitat de ani.

Pensiile militare:
Proiectul de lege prevede o creștere a perioadei de referință a veniturilor salariale de la 6 la 12 luni consecutive în ultimii 5 ani de serviciu. Acest lucru nu ar avea aproape niciun impact asupra reducerii cheltuielilor cu pensiile.

Două opțiuni analizate de Banca Mondială par mai semnificative: rata de înlocuire a veniturilor de 45 % și baza de calcul raportată la veniturile din întreaga carieră. Adoptarea oricăreia dintre cele două ar aduce pensiile speciale mai aproape de principiul contributivității cerut de anexa CID. Luarea în considerare a veniturilor obținute în întreaga carieră ar trebui să fie opțiunea preferată, deoarece ar spori, de asemenea, echitatea sistemului. Această opțiune ar putea fi adoptată în combinație cu alinierea indexării pensiilor militare la cea din sistemul general, ceea ce ar asigura o rată adecvată a prestațiilor în viitor.

Magistrați:
Proiectul de lege prevede limitarea pensiilor la 100% din venitul net pentru noii pensionari și creșterea stagiului de cotizare. Acest lucru ar avea un impact limitat asupra reducerii cheltuielilor cu pensiile.

Deși deciziile Curții Constituționale limitează modificările care pot fi aduse pensiilor judecătorilor/procurorilor, ar trebui avute în vedere o durată mai mare a serviciului, un cuantum al pensiei mai mic și alinierea indexării la sistemul general pentru a alinia pensiile speciale ale magistraților la principiul contributivității și pentru a face sistemul mai echitabil.

Relu spunea...

@sensei: ce nu au spus habarnistii astia e ca adevaratul procent nu e 65% ci 58.5% .

RD spunea...

COMUNICATUL Biroului Executiv al LADPM din 21 martie 2023

În ziua de 20 martie 2023, la inițiativa președintelui LADPM, domnul general Nicolae Gropan , o delegație a LADPM formată din Gropan Nicolae, Moroșanu Vasile, Sîrbu Georgeta și Gligor Viorel, a participat la o întâlnire organizată la Camera Deputaților cu doamna Laura Vicol președinte al Comisiei juridice, de disciplină și imunități din Camera Deputaților.
Activitatea s-a înscris în seria întâlnirilor organizate și solicitate de către LADPM la inițiativa domnului Nicolae Gropan, președintele Ligii.
DESFĂȘURAREA
ÎNTÂLNIRII :
1️⃣Domnul general Nicolae Gropan a prezentat organizarea, scopurile și obiectivele Ligii, apoi a prezentat argumentele specifice referitoare la principalele probleme :
▪️includerea, de către mulți politicieni și reprezentanți ai mass-mediei, în mod total nejustificat a pensiilor militare de stat în categoria pensiilor speciale atât de blamate în discursurile prezentate pe canalele mediatice;
▪️termenul de "contributivitate" prezentat în toate mediile în mod vădit intenționat deformat și fals, din lipsa unor informări corecte și adecvate a celor care fac acest lucru în spațiile media dar și de la tribuna celor 2 camere ale Parlamentului;
▪️involuția Legii 223 de la o Lege bună, adecvată pensionarilor din Sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională, prin aplicarea consecutivă a ordonanțelor de urgență din ultimii ani, într-o lege lipsită de conținut, generatoare de mari nedreptăți legislative și de discriminări nemeritate și umilitoare pentru pensionarii militari.
2️⃣Discuțiile s-au desfășurat pe durata a aproximativ 60 de minute, într-o atmosferă amiabilă, corectă, cu argumente legislative, sociale și, mai ales de respect și bun simț, de ambele părți și s-au referit, în principal la:
▪️conținutul PNRR ului, neconform și neadecvat realităților din Sistemul pensiilor militare de stat;
▪️Lipsa voinței și unității politice pentru respectarea Constituției României, în cuprinsul căreia, atât militarii cât și Armata în ansamblul ei, ocupă în loc și un rol aparte;
▪️posibilitatea reluării demersurilor legislative în vederea înlăturării efectelor nefaste ale OUG 59;
3️⃣La discuții, argumentele domnului Nicolae Gropan au fost susținute si dezvoltate de către toți membri delegației LADPM.
4️⃣CONCLUZII :
▪️Încă odată și în urma acestei întâlniri, se resimte nevoia clarificării multelor neînțelegeri ale fenomenului militar prin care trecem în această perioadă de către membrii diferitelor Comisii parlamentare din compunerea celor două camere.
▪️ la propunerea noastră, doamna deputat Laura Vicol va studia și modalitatea prin care poate fi repusă în plenul Camerei Deputaților, Legea de respingere a OUG 59, PLX 310/ 2017.
▪️LADPM a pus la dispoziția doamnei deputat Laura Vicol, implicit a membrilor Comisiei juridice, de disciplină și imunități din Camera Deputaților, un dosar de documentare specific problematicii pensiilor militare de stat, astfel încât membrii acestei Comisii să poată să beneficieze de o informare corectă și completă înaintea momentului în care vor fi reluate discuțiile asupra proiectului legislativ L 4, pentru ca, parlamentarii implicați în procesul legislativ să aibă la dispoziție toate datele și argumentele necesare și, pe cât posibil, să fie invitat la dialog și președintele LADPM, pentru a prezenta și susține punctele de vedere ale pensionarilor militari.
5️⃣MENȚIUNI IMPORTANTE :
▪️întâlnirea de mai sus se înscrie în seria de întâlniri la care participă LADPM împreună cu parlamentarii implicați în procesul legislativ, în care se discută proiectul Legii pensiilor L-4, până în acest moment, Liga participând la 7 astfel de întâlniri.
▪️În cadrul tuturor acestor întâlniri, delegația LADPM a prezentat, în cadrul discuțiilor dar a și lăsat cu număr de înregistrare următoarele documente :

RD spunea...

▪︎"Aspecte referitoare la categoria socioprofesională a militarilor", insistând și argumentând faptul că, noi nu solicităm nimic în afara prevederilor Constituției României, a prevederilor
"Declarației Universale a Drepturilor Omului" și a "Convenției Europene a Drepturilor Omului" dar și în conformitate cu specificul vieții militarilor, în mod deosebit cu interzicerea și limitarea unor drepturi ale acestora.
▪︎Un documentar referitor la modul în care este conceput sistemul de pensii militare în principalele țări componente ale tratatului NATO.
▪︎Punctul de vedere al LADPM referitor la hotarârea MApN ca intrarea în școlile militare de maiștri militari și subofițeri să se facă fără examen de admitere.
▪︎Amendamentele LADPM referitoare la modificarea articolului IX din proiectul Legii Pensiilor L-4
❗REAMINTIM ❗
Înaintea începerii acestui extrem de important demers de dialog cu președinții și membrii Comisiilor Parlamentare menționate în ultimele COMUNICATE ale LADPM, președintele Ligii, domnul general Nicolae Gropan a solicitat tuturor președinților structurilor asociative ale militarilor să se întâlnească pentru a stabili, ÎMPREUNĂ, puncte de vedere comune.
În lipsa unei reacții adecvate, având în vedere timpul extrem de scurt până când
L 4 va reintra pe circuitul legislativ, Biroul Executiv al LADPM a hotărât și a început demersurile consultative și de informare a membrilor Comisiilor Parlamentare menționate în Comunicatele noastre.
Conform uzanțelor, vă vom ține la curent cu evoluția evenimentelor.

Semnează:
Președintele LADPM
General Nicolae Gropan

mosmartin16 spunea...

Tare îmi e că cei de la BM când au spus de acel procent de 45% s-au referit la..."procent de înlocuire" pentru actualul 85% din art.30 din 223 ! Să dea Domnu' să nu fie așa că abia atunci e jale, chiar si numai cu inechitățile eliminate prin recalculare și implicit actualizare ! Vedem ce urmează !

Leon spunea...

https://www.antena3.ro/economic/ce-contine-noua-lege-pensii-marius-budai-669171.html

Viorel spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
bogdan spunea...

Trimiteti in continuare jalbe si petitii catre comisia UE . Poate se vor incadra toti pensionarii militari la categoria celor care primesc ajutoare pentru incalzire. Asta vreti cu orice pret. Bafta.

RD spunea...

@mosmartin16,

La mintea alora (BM si CE) ar trebui sa nu mai primim pensie! De cand am vazut 45% m-am gandit ca probabil se gandesc sa se opreasca acolo fara sa mai conteze grupe, OMM si/sau pensia suplimentara. Singura varianta de a nu ajunge mai rau decat plangaciosii cu 10 ani vechime prin sistmeul public de pensii este sa nu fie facut jalonul 215 conform CE.

Si sa se faca un 'PLX 2023' pentru sistemul pensiilor militare in Parlamentul Romaniei!


@Viorel,

Si de la mine multa m**e CE, spagarii din UE! Sa nu uitam de Eva Kaili.

Relu spunea...

@RD: de Kaili s-a aflat dar cati nu mai sunt ca ea? Ce si alte institutii europene sunt niste monstri care consuma foarte mult. Sa nu uitam ca anul trecut can sustineau austeritatea si taierile de cheltuieli si de salarii , ei isi mareau diurnele. Acum la noi in tara nu este bine cu procent din baza de calcul desi e cel mai mic dintre tarile NATO dar in alte tari e ok. Dubla masura la care adaugam si clasa politica slaba ne aduc in situatia in care suntem ca tara.

RD spunea...

Am dat un exemplu ca sa nu am surpriza neplacuta sa spuna cineva pe aici ca CE este 'Dumnezeu pe pamant'.

Jalonul 215 trebuie sa nu fie indeplinit sau vom fi saraci (ma refer la toti, ca unii cu pensii foarte mari le vor avea medii, cele medii - mici, cele mici - foarte mici).

Huhu Rezea spunea...

RD
Faci ce faci, te duci... te întorci, te sucești... te răsucești, dar tot frica de reforma pensiilor militare transpare din comentariile d-tale.

Sensei spunea...

RELU
adevaratul procent nu e 58.5% (adica netul) nu din 65% din baza de calcul cum era pana acum ci ei vor 45% din baza de calcul bruta si apoi din ea 58. 5%, sa-ti dau o veste proasta 58,5% din 45%.

Huhu Rezea spunea...

@Sensei
Nu introduce asemenea confuzii aci.
Cine nu știe, în afara de d-ta că 58,5% este din baza brută de calcul.
45% este tot din baza brută de calcul.

Huhu Rezea spunea...

@Mosmartin
Dacă rata de inlocuire poate fi mai mică de 45%, pentru o vechime mai mica de 25 ani, asa cum se spune in ultimele discuții cu CE, prin simetrie poate fi și mai mare de 45%.

Viorel spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Huhu Rezea spunea...

@Mosmartin
Spuneam că diferența dintre 45% si 58,5% din aceeași baza bruta de calcul este de numai 13,5%.
Așa că... pensia netă a lui Ciuc'al nost'nu va avea de suferit prin recomandarea CE.

mosmartin16 spunea...

Vedem, Huhu ! Dacă cumva acel 45% e maximum și apoi se mai adaugă un OMM ( cum am arătat în ultimul exemplu)...Ăăăăă va avea netul pensiei "ciupit" nițeluș, dar cam 84% din solda netă ! Cam așa e cu procentul în state NATO, nu ?! Eu vorbesc de procent ( 84% în exemplul dat ), nu de cuantumuri din alte state ! Vedem ce "trăsnăi" mai spune mâine bunelu' ! Sau poate nu ?!🤣 Seară cu bine !

Huhu Rezea spunea...

@Mos martin
Va fi cum e scris în proiect la magistrați. Brutul poate ajunge la 100% din baza de calcul, dar în plată rămâne cel mult netul de 58,5% și la stabilirea pensiei... și la recalcularea ei.

dan spunea...

Domnilor, este deosebit de grav veea ce se întâmplă. Sunt dezamăgit, si furuos că mi-am consumat ani din viață militar fiind. Eu nu o sa-mi risc viața pentru un guvern de tradatori! Vom fi maziliți la pensie!

mosmartin16 spunea...

Huhu, nu te contrazic ! Vedem ! Oricum, "alarma ceasornicului" deja s-a declanșat și nu se mai aude...tic-tac, tic-tac...ci...brrrrrrrrrr !🤣 Noapte cu bine !

mosmartin16 spunea...

P.s. Cu toate că, dacă va fi recalculare ( implicit actualizare la nivel de an 2023 ) și cu păstrarea plafonului de 58,5% ...cheltuielile ar crește ! Iar CE vrea altceva ! Să vedem ! Mai e puțin și apele s-or limpezi cumva !