Un produs Blogger.

luni, martie 27, 2023

L4/2023 pe ordinea de zi din 27 03 2023 a două comisii raportoare din Senat

66 comments

 


Comisia de apărare, a 3-a  comisie raportoare,   nu are lucrări programate astăzi

Ultima ședință a Senatului  în care se mai poate dezbate L4/2023 este cea de miercuri 29 03 2023, sedință a cărei ordine de zi va fi comunicată astăzi.

Liderii coaliției au convenit:

1. Nimeni nu va depăşi, cu veniturile din pensie, veniturile din activitate

2. Se va impozita cu 15% partea de necontributivitate, indexare anuală

3. Pensiile se vor indexa anual cu rata inflaţiei

4. Nu se mai permite cumulul de pensii speciale, astfel că va rămâne doar partea contributivă şi se alege doar una (magistrat sau parlamentar, spre exemplu)
5. Se abrogă articolul referitor la pensiile CSM,  care puteau beneficia de ele după un mandat


Amendamentele vor ajunge la cele 3 comisii raportoare care până miercuri dimineața vor redacta Raportul comun, astfel încât acesta să fie votat în sedința plenului Senatului din 29 03 2023 .

Va urma procedura din Camera Deputaților, cameră decizională, promulgarea și publicarea în MO.

66 de comentarii:

Sensei spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
reddog spunea...


„Dacă vrei să construiești o țară în care se vor întoarce fiii și fiicele ei, dacă vrei să construiești o țară din care să se plece doar în vacante, dacă vrei să construiești o țară care să nu aibă un sentiment de teamă pentru viitor, apoi urmați doar doi pași:

1) Echivalează corupția cu trădarea și funcționarii corupți - cu trădătorii până la a șaptea generație...

2) Faceți din cele trei profesii cele mai bine plătite și respectate. Soldati, profesori si medici...

Și cel mai important, muncă, muncă și muncă, pentru că nimeni în afară de tine nu te poate proteja, nimeni nu te va hrăni în afară de tine, iar țara ta are nevoie doar de tine și de nimeni altcineva. Când astea devin nu doar cuvinte și un simplu slogan, ci devin un mod de viață, atunci ți-ai atins scopul.”

Golda Meir

Liviu spunea...

Stie cineva daca in MApN avem 5 sporuri pe care vor sa le elimine care se discuta pe toate posturile tv?Ce mai ramane oare din solda cand iesim la pensie?

Viorel spunea...

Reddog. Ai rămas în urmă. Acest mesaj l-am postat eu anul trecut. Din cugetările prim ministrului Israelului Golda Meir.

Leon spunea...

Probabil vor ramane Sporurile PERMANENTE prevazute in Lege..!

Mircică spunea...

Vei rămâne cu o pensie care îți ca permite sa Primești carduri de energie si vauchere ptr alimente!

Sorin spunea...

Cred ca se intenționează eliminarea unor sporuri pe care nu le au toți. Adică se va tăia de la servicii și armele tehnice.

Marcel Orzan spunea...

Vad ceva aici:
https://www.stiripesurse.ro/acord-in-coalitie-lista-modificarilor-la-proiectul-privind-pensiile-speciale-impozitare-progresiva_2851770.html

Sensei spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Paul Puiu spunea...

Huhurez, cand eu spuneam sa ne multumim toti cu pensiile actuale aflate in plata, o parte dintre rezervisti si retragere m-ati injurat!!!!🤮🤮🤮🤬🤬🤬
Lasa ca vine coalitia, la initiativa PSD 💩💩💩, cu o noua formula de recalculare a pensiilor militare pe care pe multi o sa va faca sa va amintiți de cuvintele mele!!!
PSD 💩💩💩prin glasul lui Ciolacul, vânzătorul de covrigi si gogosi de Buzău, pensiile militare vor impozitate cu 15% dupa ce vor fi recalculate fara anumite sporuri, ceea ce va atrage o diminuare a cuantumurilor tuturor pensiilor militare!!!!🤬🤬🤬🤮🤮🤮
Când afirmam ca dusmanul pensiilor militare sau Ciuma Rosie este PSD, tu Huhurez m-ai cenzurat si nu mi-ai publicat comentarii ofensator la adresa lor!!!!! 🤮🤮🤮🤬🤬🤬
Daca interzic si cumulul pensiei cu salariul unii vor renunta la pensii!!!!🫡🫡🫡🫡🫡

https://www.antena3.ro/economic/taieri-pensii-speciale-indexare-rata-inflatie-bani-decizii-coalitie-669710.html

Caro spunea...

Liviu, a aparut in presa o lista a sporurilor neeligibile pentru calculul pensiei. Nici eu nu recunosc sporuri din MApN care sa fi stat la baza calculului pensiei. In mentalul colectiv, prin sintagma militar, lumea intelege Armata, dar nu-i chiar asa cand vine vorba de pensii.

https://www.stiripesurse.ro/acord-in-coalitie-lista-modificarilor-la-proiectul-privind-pensiile-speciale-impozitare-progresiva_2851770.html

GG spunea...

Se taie,din cele 5 sporuri,și OSKARU'?Asta nu e bine!

bogdan spunea...

Se refera la PENSII MILITARE nu se refera strict la sporurile din Armata. Si nu se prevede introducerea recalcularii la pensiile militare prin T0 ca la magistrati care este deja prevazuta in lege.

Alexandru spunea...

Ptr radiolocatoristi, trei sporuri permanente, dispozitiv 25%,specialist cl1 10%, confidențialitate 14% (strict secret), mai jos, sau mai sus!

Leon spunea...

Pare credibila Varianta prezentata mai sus de Marcel, preluata de pe Stiripesurse..!!

Alexandru spunea...

Este f bine sa se taie acel spor Oskar. Sporuri inventate!

reddog spunea...

Viorel
Nu știam.
Nu e rău să-l mai postam din când în când. 😁
Apropo, acum prin Israel e balamuc mare.
Tot ceva legat de corupție și legi ale justiției.
Israelul e pe un butoi de pulbere.

DOREL spunea...

Nu vad cum sporul de noapte sa nu fie in baza de calcul. Unii lucreaza 25ani din 25 in ture si la pensie sa- i calculeze la fel ca la cel din administrativ? Eu chiar sunt curios care sunt cele 5 sporuri?

Leon spunea...

@Huhule, deci maine la ora 10.00 este Sedinta celor 3 comisii raportoare la L 4/2023 (pe site-ul Senatului apare si Comisia de Aparare cu un singur proiect, L 4.)..!!

Sorin spunea...

Articolul din știrile surse, indicat de @Orzan și @caro, prezintă clar ce nu se include în baza de calcul. Mare parte sunt și în L223.
Se prevede și impozitarea progresiva: 0% pana la 2000 lei, 20% între 2001 și venitul mediu brut pe economie, 15% pentru sumele de trec de venitul mediu brut pe economie.
Partea cu impozitul progresiv nu va trece. Ori cota unică ori impozit progresiv, unul din ele pt tot ce reprezinta venit. Asta dacă nu inventam noi un nou capitol în cursul de finanțe publice.

Paul Puiu spunea...

Liviu, ai dreptate partial, intrucat Oscarul nu e spor si nu il vor taia!!🤫🤫🤫
Vor identifica politrucii alte sporuri care daca vor fi eliminate din calcul vor diminua cuantumul brut si net al pensiilor militare!!
Legat de taierea de sporuri se datoreaza in parte si rezervistilor sau in retragere urmarea informărilor lor adresate politrucilor din răutate sau invidie care se vor intoarce si impotriva lor!!!!🤬🤬🤬🤮🤮🤮
Nu am auzit nimic despre calcularea pensiilor militare pe contributivitate pentru ca politrucii PSD 💩💩💩au gasit o noua formula mai drastica de taiere sau reducere pensiilor militare!!
Singura speranta ca modificarile legilor pensiilor speciale sa nu fie puse in practica va fi numai daca nu vor fi contestate la CCR, ceea ce va fi mai mult ca sigur!!!
Eu zic ca sa fim multumiti ca sa ramanem cu cuantumul actual al pensiilor ca de cresteri de pensii militare nu se vad prea multe sperante la orizont, eventual numai diminuari potrivit patriotismului economic al PSD💩💩💩🤮🤮🤮🤬🤬🤬!
Asta este patriotismul PSD-ului💩💩💩💩💩adica ciuntirea pensiilor militare, ca atat ii duce mintea!!!!🫡🫡🫡🫡

Toni spunea...

@LIVIU stiu mai multi rerzervisti care au lucrat la Politie peste 25 de ani numai de noapte. Pentru acel spor de noapte le-au fost retinuti bani ca si impozit care au mers la bugetul de stat.Cum poti sa spui acum ca acel spor de ore lucrate noapte de noapte , impozitat , nu trebuie sa faca parte din calculul pensiilor.Ar fi nedrept.

Toni spunea...

Sporurile care nu vor intra de acum incolo pe langa cele deja existente la Art.28 din Lg. pensiilor militare sunt :

- p) sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale acordate şi personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, prevăzute în anexa nr. I - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Învăţământ" şi în anexa nr. II - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Sănătate și asistență socială" la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare;

- s) sporul acordat în temeiul art. 7 din Legea nr. 56/2020 pentru recunoașterea meritelor personalului medical participant la acțiuni medicale împotriva COVID-19;

- ș) stimulentul de risc acordat în temeiul art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgență, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 82/2020, cu modificările și completările ulterioare;

- t) stimulentele financiare lunare acordate în temeiul art. 193 alin. (61) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

- ț)majorarea încasată, potrivit legii, de personalul care nu a beneficiat de zile libere acordate părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ;

- u)contravaloarea serviciilor turistice acordată potrivit legii

Viorel spunea...

Sorin. Cum vine asta. Impozit 0 (zero) până în 2.000 lei, 20% ?????????? de la 2.001 și venitul mediu brut pe economie, 15% în sus.

Viorel spunea...

Punctul GG. Nu se taie domnule nici un Oscar. Ăsta nu este un spor ci o majorare.

Leon spunea...

O parte din Sporuri sunt preluate din Pl x 199/2020 !
"Impozitarea progresivă (0% primii 2.000 lei, 10% până la salariul mediu brut și 15% ce depășește acest prag)"

bogdan spunea...

Sunt curios daca la impozitare SE APLICA CE S/A APLICAT LA INDEXARE. Sa se tina cont de BRUT.

Alexandru spunea...

Nu se taie nici un Oscar și nici alte sporuri ce țin de salariul funcției de bază
Am rugămintea să citiți și apoi să vă dați cu părerea
Am fost mulți pe aici care am spus că plângerile și petițiile trimise peste tot pentru că cei care le trimit nu primesc pensie cât unii care au peste 30 ani vechime efectivă vor face rău tuturor pensionarilor militari, dar ei Batman să moară toți
Uite că aveți ceea ce doriți
Acesta este începutul, urmează să se facă raportarea la vechimea efectivă în muncă de 30 sau 35 ani, vedem încă nu este bătut în cuie, și atunci să vă vedem cei neterminați cum plângeți pe aici, dar puțintică răbdare vine în curând noua lege a pensiilor militare
Concluzia
Trimiteți petiții cat mai multe la UE NATO Rusia China etc, gaborilor

Sorin spunea...

Viorel, rectific. 10%

RD spunea...

@Viorel,

Daca un pensionar militar ar avea pensia de cel mult venitul mediu brut pe economie din 2023, adica de 6.789 lei, ar avea pensia impozitata cu 10%. Cei care au sa zic 9000 lei, ar avea impozit de 15%, insa nu stiu metoda de calcul.

0-2000 = 0% impozit;
2001 - 6789 = 10% impozit;

Vivos spunea...

Am onoarea să vă salut!
Știe cineva dacă pensiile militare aflate în plată se vor menține la același cuantum? Dacă în urma unei eventuale recalculări, cuantumul nou ca fi mai mic decât cel aflat în plată, se va menține pensia mai mare?

nastyboy spunea...

Avem amendamentele. soc si groaza. Un mic pas in mai rau, dar nu ultimul. Asadar,
https://www.stiripesurse.ro/acord-in-coalitie-lista-modificarilor-la-proiectul-privind-pensiile-speciale-impozitare-progresiva_2851770.html

MIȘU spunea...

Multă lume vorbește de anumite sporuri care vor fi tăiate; care sunt cele cinci sporurile urmează a fi tăiate ???

mosmartin16 spunea...

Toni, tu enumeri niște sporuri care nici nu sunt în baza de calcul a pensiei ( punctul 4 din art.40 al OUG 57 / 2015 )...care nici nu vor fi introduse și care...nici nu au fost prevăzute în proiectul L4 ?!🤣🤣🤣

Relu spunea...

@Toni: de ce sa nu se tina cont daca au fost luate si contributii la ele? Doar pentru ca "tu" ai lucrat la 8h si nu ai avut? In cazul in care nu stii de anul trecut de prin septembrie din cauza proceselor se baga in baza de calcul la pensiile din sistemul public si alte elemente pentru care au fost percepute contributii si asa cum spunea si D.na Parcalabu intr-o emisiune e normal sa fie asa. De ce la militari sa fie altfel? Doar ca sa micsorezi partea contributiva si sa ai de unde lua mai mult impozit? Doar pentru ca unii nu le-au avut si prin urmare zero impozit si contributii la ele?

Burebista spunea...

Corect ceea ce a postat Toni. Acestea sunt sporurile. Cât despre impozitarea progresiva. 0% pana la 2000, 10% între 2000 și 7000 brut, 15% pe ce depășește 7000 brut... E aproximativ cum a fost ci CASS doar ca au mărit pragul de la 4 la 7000 și au crescut cota la 15%... Și acum întrebare... Că-ți dintre voi cei care comentați pe aici pensionați înainte de 15.09.2017 aveți pensii brute peste 7000??? Eu zic ca foarte puțini... Și dacă aveți peste 7000 calculați 15 % pe ce depășește 7000 după ce inițial calculați 10 % pe ce depășește 2000. 🤣
Ce necaz pe Moș Martin... Nu au aprobat ăștia nicio modificare dintre cele sugerate de el... Și pentru ca tot spunea el, Moș.. Om vedea ce va fi... Uite ca vedem.. 🤣 😱 😎
T0 va veni după

Burebista spunea...

Pot fi 2 situații privind impozitul progresiv. Sa luăm ex lui Moș m 10000 brut. În prezent impozit 8000 lei pensie netă 9200...
Cazul 1. 10000 brut impozit 500 lei de la 2000 la 7000 și 15% din 3000 adică 450 lei deci 10000-500-350 = 9150 lei... Asta ar fi cazul bun.
Și cazul 2. 10000 brut, 800 lei impozit pe ce depășește 2000 și apoi 9200-7000=2200x15%= 330 deci 10000 - 800-330= 8870 net..
Cand a fost CASS din 10000 brut se retineau 600 CASS și apoi din 9400 încă 740 rămânând net 8660.
Vedem astfel ca impozitarea progresiva este mai buna decât CASS peste 4000.

GG spunea...

@viorel 👍Mi-ai luat o piatră de pe inimă,sau din rinichi! Sigur nu se taie?

mosmartin16 spunea...

Dacă te uiți ce sporuri încă neincluse în legea existentă...vor să le excludă...te "ții de burtă" !🤣🤣🤣

Relu spunea...

@Bure: meciul inca se joaca.
@mosmartin: fata de ce nu se baga nici acum au introdus sporurile legate de pandemie.

Burebista spunea...

Mos Crăciun, pentru că în prezent nu sunt trecuta la sporurile care nu fac parte din baza de calcul, logic cel care le-a avut în perioada pandemiei sau a lucrat cu fonduri europene, își poate alege cele 6 luni în care a avut sporurile respective și automat va obține o pensie netă mai mare... Sporul pentru fonduri europene este 50% din SF actual nu ala din 2009 indexat. Pentru ca în 2009 nu exista sporul se acorda prin procent din Sf de la data când a fost acordat... Cei care s au pensionat pana acum și au avut acele sporuri leau și primit la pensie pentru ca nu făceau parte din sporurile excluse.
Și lui Alexandru, vezi ca aia car au făcut n'spe mii de petiții nu au fost pensionari militari din MAI (foști polițiști) sau gabori cum spui tu...ci sunt din MApN iar apelativul lor este altul.. Înceoe cu AP....

Viorel spunea...

GG. Scuze pentru exprimare, dar ați murit de aveți o piatră pe inimă ? La rinichi poate v-au mai rămas dar pe inimă, cum vine asta coane GG ?

Burebista spunea...

Bogdan, orice taxa sau impozit se retine din pensia dvs Brută. La fel cum s a făcut cu CASS... Am colegi care deși aveau pensie netă în plată mai mare decât mine anul acesta au primit și indexare mai mare și pentru ca nu s a mai oprit CASS alți bani în plus la pensia netă.. Pensionați în 2016 - 2017 pana în septembrie.

Burebista spunea...

Relu, dacă legea 4 va fi votată în plenul senatului în forma aceasta la camera deputaților nu se mai pot face modificări mari pentru ca ar fi neconstituțional...

mosmartin16 spunea...

Bure, "ierea" un joc de vorbe, bre ! Se bagă ce nu era...se scoate ce e...se bagă ce era...se scoate ce nu e !🤣🤣🤣

mosmartin16 spunea...

Bure, cred că e cazul 1 !

mosmartin16 spunea...

Tot pentru Burebista ! Stai bre "lișniștit" că nu-i niciun necaz pentru mine ! Și nu te arunca ..."ca fata măricică la măritat"🤣...că...oho ho... mai e mult până departe : Camera Deputaților și...Comisia Europeană !🤣🤣🤣

Alin spunea...

Va salut, camarazi am mai scris dar foarte rar,deci ce este asa greu? pensiile militare actualizate după care fiecare cât a lucrat, adică raportat la anii de vechime și implicit raportat la gradul fiecăruia , punct. fără Oscar, fără prime de instalare etc... asta e părerea mea

A spunea...

@bure
La AP-visti nu le ia nimic din sporuri.La personalul medical ,INSA, aia au optat pe grila de la MS(mult mai mare).
Vad ceva sporuri pe acolo,gen :
-majorarea încasată, potrivit legii, de personalul care nu a beneficiat de zile libere acordate părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ;

Cati la 50 de ani au copii pana in 12 ani ?:)

-contravaloarea serviciilor turistice acordată potrivit legii
E gluma,asa ceva intra la pensie pe la cineva?Mmmmmmm
Astea nu sunt de la AP-visti.:)Poate pe la voi sau ANP...cine stie...
Nasol rau cu 15% impozit...rau imi ia din netul care ar trebui sa mi-l dea NU?Bun asa,mai are de luat ceva:)Daca tot nu mi-l dadea fiind plafonat de OUG 59,sa-l pastreze sanatosi!
Pe scurt.NU IMI IA NIMIC!
APP.Meciul s-a jucat!Ce urmeaza e PROCESUL ETAPEI!:)

Sense spunea...

Asa hal de propuneri...de-a dreptul scandalos! Nicio taiere reala pt activii actuali...doar un 5% în plus la impozit. Doar atat!? Nu se poate asa ceva, hai repede încă un rand de scrisuri la UE via Pâslaru.

Viorel spunea...

Alin. Este cam greu pentru că nu prea ai înțeles nimic. După cele expuse de tine, pensiile s-ar calcula pe contributivitate. Atunci te întreb, de ce nu intră Oscarul dacă s-a oprit impozit pe el ? Schimbă-ți părerea.

A spunea...

Provocare
La ce categorie "militareasca"se preteaza urmatoarea introducere in L4?
- Pensiile speciale nu se pot cumula între ele, dar se elimină interdicția cumulării pensiei de serviciu cu un salariu la stat

akord 75 spunea...

E smecher rau jiganu asta ca el a facut mai demult lista aia de sporuri "care NU se iau in calcul" in loc sa vorbeasca romaneste despre sporurile care SE IAU in calcul"
A facut formularea de asa maniera incat ulterior,poate sa introduca orice alte sporuri sau aceleasi doar schimband niste denumiri.Hai ca v-ati prins !
Putea sa zica f. clar si cum era normal pe romanake: "sporuri care intra in BC/pensie" a,b,c,...n

Leon spunea...

Maine la ora 10.00, cele 3 Comisii raportoare au pe Ordinea de zi proiectul L 4..!!

Burebista spunea...

Îți spun eu A, un militar pensionat ar fi putut deja sa fie parlamentar un mandat și la vârsta de 65 ani ar fi primit încă o pensie speciala de parlamentar , Cfm legii 4 va primi o pensie calculata pe sistemul civil de pensie pentru perioada de parlamentar adică câteva sute de lei fata de câteva mii bune de lei.. Și cred ca mai sunt exemple pe la Curtea de Conturi, CCR, diplomați....

A spunea...

@Bure
Puteam sa jur ca imi arunci pisica in copac:)
Raspunsul e clar...:),lasa aia cu 2-3 pensii,pentru asta ma bucur doar cand ma gandesc ce au sa aleaga unii de au fost prin CCR si mai deunazi dadeau lectii de moralitate in privinta pensiilor militare.
Eu ma refer la treaba aia cu pensie speciala si salariat la stat(de obicei in cadrul aceluiasi minister:)Asta e amendamentul lui Bode?Pe la mine la "tara" pe la pasapoarte sau evidenta polulatiei doar fosti comisari sefi..:).Nu zic ca in prefectura nu ar fi sau in primarie(diferite directii),as minti recunosc:)
Sa nu il punem pe Ionel al nostru,nu e de la el,el pariez ca nu a deschis gura!

Burebista spunea...

A, eu ți-am răspuns la întrebarea ta. Cumul pensie cu salariu de la stat nu a fost nici în proiectul inițial al legii 4 și nici nu a fost introdus prin amendamente.
A existat o astfrl de interdicție tot în perioada de trista amintire a guvernului Boc, Băsescu. Dar a fost eliminata de Ponta. Acea interdicție nu a rezistat decât vreo 2 sau 3 ani. Din partea mea pot interzice acest cumul al pensiei cu salariul de la stat chiar dacă este pensie publica, speciala sau militară. Dacă cei ce s au pensionat doresc sa mai muncească tot la stat atunci sa renunțe la pensie, sa ia doar salariu și când se plictisesc de muncă sa revină la pensie... Dacă mai apuca.. Și sa mai primească o pensie pentru anii lucrați ca civil...

Burebista spunea...

Huhurez, vezi ca RazorBlade e troll USR ist.. 🤣

Leon spunea...

@Bure, vezi ca este pe teava proiectul Turcanei, Pl x nr.421/2021 aflat la Solomon pentru Raport si printre alte prevederi( de exemplu ramanerea voluntara in activitate pana la 70 de ani!) mai este si interzicerea cumului Pensie cu Salariu la Stat..!!

Relu spunea...

@A: politia locala e plina de fosti.

Burebista spunea...

Leon 🐆, Am scris mai sus ca nu ma interesează subiectul, pentru ca nu am de gând sa macreangajez la stat.. Dacă as mai fi vrut sa lucrez în continuare la program nu as fi ieșit la pensie pentru ca legea mi-ar fi dat dreptul sa rămân în activitate pana la 60 ani... Dacă vreodată voi fi nevoit sa mai muncesc pentru ca nu o să-mi ajungă pensia pentru un trai decent atunci am ce sa fac fără sa ma duc angajat la stat sau sluga pe la vreun patron care sa ma trateze de Sus.. 😎 Am destule exemple de foști colegi care nu au apucat sa ajungă la vârsta de 65 ani și ce sa vezi majoritatea au lucrat și după pensionare în anii 2008-2010 și chiar unii ce sau pensionat în 2016... Vre o 3 din generația mea nu au mai apucat nici pensia.. Așa că eu consider ca era mai importanta sănătatea, liniștea lipsa stresului.. Avem un exemplu chiar pe blog CFI este pensionar de 33 ani... Crezi ca ar mai fi fost în viață dacă ar fi continuat sa lucreze ca militar sau polițist chiar și program de 4 ore?? Eu zic ca nu ar fi apucat 68. Chiar dacă a mai lucrat pe ici pe colo nu a mai avut un program strict, nu a mai fost la ordin iar nopțile, weekend urile și sărbătorile legale le-a petrecut în familie..

Burebista spunea...

Razoare, afirmația mea a fost strict legata de comentariul tău privind modificarea legii 223 prin legea 4, din care reieșea ca tu ești supărat ca nu s a tăiat mai mult la pensiile militare. Să-ți spun un lucru când se va tăia ceva la pensiile militare stabilite deje se va tăia la TOȚI ÎN ACELAȘI PROCENT. Dacă ai afinități pentru USR, este treaba ta dar exprimă le pe site-urile lor economedia.ro, g4 media, Europa libera, impact, compact și care or mai fi ca e plin netul de ei... 🤣
Bază chiar mai mult, te poți înscrie în partidul lor unde vei avea o ascensiune rapida la vârf asa cum susții ca nu o poți avea în PSD, PNL... 🤣
Poți încerca și te aștept peste un an sa ne spui până unde ai ajuns în ierarhia partidului tău iubit USR... E istorie... 🤣 😱 😎

GG spunea...

@Raz0r...28.03.0ra 09,32 Bravo,d.le frumoasa caracterizare le-ai făcut alesilor👍✌👋👋Nu știu cu ce l-ai suparat pe marele rege al dacilor,dar sincer,mi-a plăcut caracterizarea celor care au gustat "dulceata"puterii și si-au bătut joc de unii dintre rezervisti(90%).Ești prea blînd, totuși,merita mai mult.

Burebista spunea...

GGule sa înțeleg ca tu aprobi ceea ce a scris razoare mai sus??? " . Citește cu atenție..asta nici măcar nu e pensionar militar... Poate nici tu nu ești dacă susții bazaconiile lui ca să nu le zic altfel. Puteti sa va luați de mânuță și sa va înscrieți amândoi la USR ca să va dea aia numai cerințe sau propuneri UE.. 🤣 USR e istorie! Aștept să-și facă treaba DNA ul și sai vad cu zdranganele la mânuțe pe Câciu, Ghinea & CO...

Burebista spunea...

Scuze, era vorba despre Câțu, Ghinea, Seidler, Nasui & CO.. 🤣

Relu spunea...

S-a tuns Ghinea sa nu ii mai spuna lumea ca e slinos.