Gânduri despre trecut, prezent și viitor

Un produs Blogger.

Program lejer de vară

Prilej de recapitulare.

21 martie 2020

Grecia a plafonat pensiile plătite de stat la maximum 4000 euro

23 comments
Guvernul formaţiunii politice conservatoare Noua Democraţie, condus de Kyriakos Mitsotakis, ajuns la conducerea Greciei la începutul lunii iulie, a anunţat anularea pensiilor speciale acordate în timpul guvernării de stânga a formaţiunii de stânga Syriza, condusă de Alexis Tsipras.
De pensiile speciale beneficiau oamenii politici care deţinuseră funcţii în administraţia centrală şi locală, în Parlament şi în agenţii  şi companii ale statului, magistraţi, jurnalişti apropiaţi guvernului. Pensiile speciale au fost acordate de guvernul de stânga al lui Alexis Tsipras în condiţiile în care, în timpul crizei financiare care a zguduit Grecia vreme de un deceniu, după 2008, datoria publică a statului a rămas la nivelul de 170% din Produsul Intern Brut, sute de miliarde de euro au fost aduşi în economia ţării cu titlu de ajutor sau împrumut din Uniunea Europeană iar veniturile pensionarilor greci obişnuiţi s-au redus considerabil.
Noul ministru al Muncii, Iannis Vroutsis, a trimis legea anulării pensiilor speciale în Parlament iar deputaţii greci au votat o reglementare potrivit căreia pentru un serviciu în sistemul public nicio pensie plătită de stat nu mai poate depăşi 4.000 de euro.
Într-un interviu acordat mass-media greceşti, ministrul Iannis Vroutsis a declarat că a rămas şocat, la preluarea funcţiei, de amploarea fenomenului pensiilor speciale, care erau calculate la un plafon maxim de 20.000-24.000 euro şi la unul minimal de 10.000 euro. Pentru a obţine o astfel de pensie – a argumentat ministrul Muncii – un contributor trebuie să plătească la stat aproximativ 3 milioane de euro în 10 ani or acest lucru nu s-a întâmplat în nicio situaţie.

23 de comentarii:


  1. Hai și la noi cu „noua democrație„ dar mai cu milă pentru săraci!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai nu? Acolo, în agora ateniană și tebană s-a născut democrația!

      Ștergere
  2. Vă rog frumos plafonați-mă și pe mine la pensia minimală de 10 000 de € a grecilor!Bai da' nu umblați cu mangle de plafonare după model de,dement chior,boccii,ialomițieni,hobițți.....

    RăspundețiȘtergere
  3. Huhurez,
    Dă-mi și linkul de unde ai luat filmulețul, pls!😂🤣

    RăspundețiȘtergere
  4. ...:"DOMNILOR:.. FITI MAI MODESTI...si limitati-va.. să zicem ...la VREO..2-3.000 de EURO...!pe lună..!:"

    RăspundețiȘtergere
  5. Mie propunerea PSD ca pensia să nu depășească salariul președintelui mi se pare rezonabilă, cu logică (dacă președintele are cel mai mare salariu atunci nici pensia nu îl poate depăși).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred că mai corect ar fi ca veniturile cumulate ale unei persoane (cele primite de la stat cum ar fi: salarii, pensii, indemnizaţii de hrană, indemnizaţii primite de cei care fac parte din consiliile de administraţie ale instituţiilor cu capital de stat, etc) să nu depăşească salariul preşedintelui. Să se ia în calcul şi salarizarea în instituţiile cu pierderi.

      Ștergere
  6. Cata NESIMTIRE !M

    sâmbătă, martie 21, 2020
    Mie propunerea PSD ca pensia să nu depășească salariul președintelui mi se pare rezonabilă, cu logică (dacă președintele are cel mai mare salariu atunci nici pensia nu îl poate depăși).

    Da eu zic tare ... Sa se taie INSTANT orice pensie care depaseste 3500 si orice salariul bugetar care depaseste 5000 !....pe o perioada de 3 ani minimum..!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ti-am mai spus ca nu intelegi mai nimic din ceea ce citesti! Sunt f multe salarii legale, la stat, peste cel al presedintelui! Ex.: Transgaz!
      Mai vrei? Cauta singur!

      Ștergere
    2. Și ăla care are 3500 cu cât să rămână ?740?Bine că nu ai drept de propunere legislativă și drept de veto!

      Ștergere
  7. Cu grecii e o întreagă poveste.

    Fiecare preia partea care îi convine. Personal nu am găsit interviul de care se face vorbire!
    Mai ales citind planurile ministrului nu am găsit referiri la "pensii speciale". Da, ca și la noi se tot dă exemplul "nesimțitului". La greci e un notar cu pensia de 23000 de euro net.

    Mai mult : tăierile de pensii anterioare au fost declarate neconstituționale și trebuie să dea banii din urmă.


    Faptul ca 90% din greci s-au pensionat anticipat, că se taie pensia a 13-a etc. E o întreagă discuție!

    In plus din câte știu eu legea votată luna trecută nu afectează pensiile militare (capitol separat în legea pensiilor din Grecia).

    Ce am găsit eu e aici: https://www.wsws.org/en/articles/2020/03/10/pens-m10.html

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Afirmativ!
      Gargara mediatica trunkiata functioneaza numai la inocenti!

      Ștergere
    2. M,
      domnule se pare ca mereu lovitura vine din "CASA"!

      "Bogdan Rareș: „LA PUȘCĂRIE CU SUCCESORII HITLERIȘTILOR”.
      22 martie 2020
      Către PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL, Domnului Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte

      Stimate domnule prim-vicepreședinte,
      Alături de mulți, foarte mulți români am recepționat cu bucurie / satisfacție declarația făcută de dvs. într-o convorbire la un post TV cu dl dr. ec. Radu GOLBAN, declarație preluată de dl deputat Liviu PLEȘOIANU printr-o postare pe FB (anexa): „LA PUȘCĂRIE CU SUCCESORII HITLERIȘTILOR”.
      Din convorbiri avute cu numeroși prieteni liberali vechi, care au salutat cu entuziasm această sinceră / bine venită declarație a dvs. – demnă să contribuie la sporirea prestigiului și credibilității PNL-ului -, a rezultat însă că ar fi de dorit ca PNL-ul să nu recurgă la inițierea de măsuri vizând întemnițarea indivizilor care au inițiat procedura de obținere a succesiunii asupra averilor / bunurilor deținute I L E G A L de organizația nazistă Grupul Etnic German din România, care, dând curs cu obediență / violență dispozițiilor Germaniei hitleriste, a declanșat vaste operațiuni de batjocorire / jefuire a comunității evreiești.
      A fost predominantă părerea că ar fi de dorit ca PNL-ul să întreprindă demersurile legale necesare pentru a obține:
      1.- Anularea sentinței criminale prin care Forumul Democat al Germanilor din România a fost declarat succesor al Grupului Etnic German din România;
      Să se lase la latitudinea procuraturii / a instanției de judecată întemnițarea / ne-întemnițarea vinovaților.
      2.- Cedarea către comunitatea evreiască din România a bunurilor / averilor confiscate I L E G A L de Grupul Etnic German din România.
      Considerăm că în decursul celor peste 4 (patru) luni care au trecut de când ați făcut publică declarația sus-menționată PNL-ul a reușit să identifice procedura prin care va acționa pe tărâm juridic pentru a se impune restabilirea legalității în această speță de mare, foarte mare interes pentru majoritatea covârșitoare a românilor.
      Este cert că o asemenea procedură va contribui enorm la sporirea prestigiului și credibilității Partidului Național Liberal atât în rândurile românilor plătitori de taxe și impozite, cât și pe plan internațional, îndeosebi printre comunitățile evreiești din România și din alte țări ale lumii.
      Așteptăm cu mare interes să ne comunicați măsurile pe care le veți întreprinde pentru a se face dreptate în această speță.
      Vă mulțumim !
      Cu deosebit respect,
      Prof. Toma Bălășoiu
      Contribuabil la bugetul statului
      Membru activ al electoratului român"

      Ștergere
    3. @Iulian Mareș

      Nimeni nu vrea sa se intoarca la povestea asta. Da, prof. Toma Bălășoiu are dreptate dar dreptatea si justitia sunt doua lucruri diferite.

      Daca va amintiti din lectiile de istorie stapanul unui domeniu avea drept de judecata pentru supusii sai. Evident ca norma era aplicata in functie de nevoile si interesele stapanului. Cate cazuri in care daca ravnea la averea sau sotia unui supus, stapanul nu ii inventa o vina imaginara (de exemplu ca a angajat doua ametite la DGAPC)? In sens invers insa legea nu se aplica niciodata!

      Ștergere
  8. IFRIM...pentru ca NU AI INTELES REVIN DOAR PENTRU TINE !

    SA SE TAIE TOT CE TRECE PESTE 3500 LA PENII ! PANA LA 3500..NU SE TAIE NIMIC !
    IDEM LA SALARIILE BUGETARE...TOT CE TRECE PESTE 5000..!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Căprare , te supărași pe viata. Nu-i mai bine să tai ......via ,cum făcu Decebal !!!
      Nu-i suficient ca trebuie sa stai in casa intre 22.00-6.00 fara DD pe sticlă ((((((

      Ștergere
    2. Nu mai vehicula sume fixe.O să ai o inflație ca-n 2003-2004 de 300,400% și cu cei 3500 ai tăi o să cumperi doar un sac de cartofi.Ce te faci atunci că doar tu ai cerut așa?

      Ștergere
  9. Cu DRAG PENTRU m-AL si Little M...care TREPIDEAZA si DEBITEAZA...
    Baaaa DACA NU ACUM ...ATUNCI CAND...???

    Guvernul formaţiunii politice conservatoare Noua Democraţie, condus de Kyriakos Mitsotakis, ajuns la conducerea Greciei la începutul lunii iulie, a anunţat anularea pensiilor speciale acordate în timpul guvernării de stânga a formaţiunii de stânga Syriza, condusă de Alexis Tsipras.

    De pensiile speciale beneficiau oamenii politici care deţinuseră funcţii în administraţia centrală şi locală, în Parlament şi în agenţii şi companii ale statului, magistraţi, jurnalişti apropiaţi guvernului. Pensiile speciale au fost acordate de guvernul de stânga al lui Alexis Tsipras în condiţiile în care, în timpul crizei financiare care a zguduit Grecia vreme de un deceniu, după 2008, datoria publică a statului a rămas la nivelul de 170% din Produsul Intern Brut, sute de miliarde de euro au fost aduşi în economia ţării cu titlu de ajutor sau împrumut din Uniunea Europeană iar veniturile pensionarilor greci obişnuiţi s-au redus considerabil.

    Noul ministru al Muncii, Iannis Vroutsis, a trimis legea anulării pensiilor speciale în Parlament iar deputaţii greci au votat o reglementare potrivit căreia pentru un serviciu în sistemul public nicio pensie plătită de stat nu mai poate depăşi 4.000 de euro.

    Susține Info-Sud-Est
    Într-un interviu acordat mass-media greceşti, ministrul Iannis Vroutsis a declarat că a rămas şocat, la preluarea funcţiei, de amploarea fenomenului pensiilor speciale, care erau calculate la un plafon maxim de 20.000-24.000 euro şi la unul minimal de 10.000 euro. Pentru a obţine o astfel de pensie – a argumentat ministrul Muncii – un contributor trebuie să plătească la stat aproximativ 3 milioane de euro în 10 ani or acest lucru nu s-a întâmplat în nicio situaţie.

    RăspundețiȘtergere
  10. Avia ..
    Via ..nu ce esti narod ..ce mai dau la ...capre !!!
    Ifrime...daca vine coana INFLATIONE...se pune la aceste sume...la toti ....

    RăspundețiȘtergere
  11. @ifrim

    Cu respect, camarade, dar iti pierzi vremea! Am tot explicat, si cred ca sunt printre cei mai moderati comentatori de pe aici, ca daca te apuci sa comprimi veniturile faci o mare tampenie.

    Daca stabilesti ca .... nu stiu.... directorul sa aiba salariul de 5000 de lei (pe principiul:"da ce? ala mananca cu trei guri") atunci directorul adjunct trebuie sa ii faci... 4500, nu? Sa fie o diferenta! Atunci directorului economic? Ii dai si lu' ala 4000.... si tot asa pana cand muncitorul ajunge sa ia si el 100 de lei pentru ca nu poate sa ia cat seful de echipa... 500 de lei.

    Utopii d-astea ca toti sa avem salarii egale si toti sa avem pensii egale au murit odata cu doctrina comunista "de la fiecare după capacităţi, fiecăruia după nevoi!"

    Au ramas insa nostalgici ai viitorului de aur al omenirii: comunismul! Din fericire numarul lor se reduce in mod natural! Sunt plini de bășini propagandistice.

    Sau credeți că dacă el este să zicem plutonier ar accepta să aibă pensie/soldă EGALĂ cu a unui sergent? Nuuuuuuu!!!! Creierașul lui zice că ar trebui să aibă el, plutonierul, pensie/soldă egală cu a unui maior! Că el e l'ombelico del mondo!😁😀😂

    PS - v-am raspuns dumneavoastra ca vad, din postari, ca aveti mintile acasa si un bun simt de om civilizat. In rest am renuntat sa mai citesc postarile nulitatilor cu care va "luptati" dumneavoastra! Cum zicea poetul: "Nu pot socializa cu tomberoanele!"

    RăspundețiȘtergere

  12. DRAGI TOVARĂȘI ȘI PRIETENI!
    Se pare că PSD, PNL, PMP etc. s-au înțeles.

    AZI, 17.06.2020, de pe DIGI 24
    „Proiectul intră la vot final în plen. PSD și PNL susțin adoptarea impozitării pensiilor speciale.
    „Toate pensiile speciale din România vor fi impozitate, iar cele care depășesc 7.000 de lei vor fi impozitate cu 85%, urmare a unui amendament inițiat și susținut de PNL și PSD. În mod similar vom acționa și mâine în ceea ce privește pensiile speciale ale parlamentarilor, astfel încât să fie îndepărtatată orice inechitate socială între pensionari”, a anunțat liderul deputaților PNL, Florin Roman, într-un comunicat de presă.

    Conform actului normativ, după modificarea din comisii, pensiile speciale, inclusiv pensiile militarilor și ale magistraților vor fi impozitate cu 85% dacă sunt mai mari de 7.000 de lei și cu 10% cele cuprinse între 2.000 și 7.000 de lei”.

    RăspundețiȘtergere