Un produs Blogger.

miercuri, martie 04, 2020

Tribunalul ALBA a desființat alegațiile MAI care justificau eliminarea Sporului OMM din drepturile de pensie plătite contestatorului

12 comments
Din păcate, judecătorii de la Curtea de Apel au trimis cauza în derizoriu.
Nu-i nimic!
Deja s-a produs o aplicare neunitară a art. 11 din L 80/1995 la nivelul Curților de Apel, existând motiv pentru declararea RIL.
Să sperăm că celelalalte apeluri nu cad la același complet.
04.03.2020
Ora estimata: 10:00
Complet: C3 - Apel civil
Tip solutie: Schimbat în parte
Solutia pe scurt: Admite, ca fondate, apelurile declarate de pârâţii MAI-Comisia de Contestaţii Pensii şi Casa de Pensii Sectorială a MAI împotriva sentinţei civile nr. 1621/14.11.2019 pronunţată de Tribunalul Alba în dosarul nr. 1476/107/2019. Schimbă în parte sentinţa apelată, în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamantul Dan Nicolae în contradictoriu cu pârâţii Casa de Pensii Sectorială a MAI şi MAI-Comisia de Contestaţii. Menţine dispoziţiile sentinţei atacate cu privire la modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Comisia de Contestaţii din cadrul MAI. Respinge cererea intimatului de obligare a apelantelor la plata cheltuielilor de judecată.
Document: Hotarâre  229/2020  04.03.2020












Dosar nr. 1476/107/2019
14.11.2019
Ora estimata: 11:00
Complet: C1 AS
Tip solutie: Admite cererea
Solutia pe scurt: Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de către pârâta Comisia Centrală de Contestaţii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Admite acţiunea civilă formulată de către reclamantul Dan Nicolae,împotriva părătelor Casa de Pensii Sectorială din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi Comisia Centrală de Contestaţii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, şi în consecinţă: Anulează decizia de pensie nr. 2048458/21.03.2019, emisă de către pârâta Casa de Pensii Sectorială din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Anulează Hotărârea nr. 19455/6.06.2019,emisă de către pârâta Comisia Centrală de Contestaţii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Obligă pârâta Casa de Pensii Sectorială din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, să procedeze la recalcularea pensiei lunare,cu consecinţa emiterii şi comunicării unei noi decizii de pensie militară,cu adăugarea sporului pentru meritul militar la valoarea netă a pensiei militare pentru limită de vârstă aflată în plată. Obligă părătele să plătească reclamantului suma de 200 lei, cu titlu cheltuieli de judecată. Cu apel în 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Alba. Pronunţată în şedinţa publică din data de 14.11.2019.Document: Hotarâre  1621/2019  14.11.2019
Chestorul Ion Lucian Muntean, director al CPS a MAI, pe vremea când era seful Inspectoratului Vâlcea


!62114-11-2019

Contestatie decizie de pensionareTribunalul ALBA

Pretențiile contestatorului
Consideră că această hotărâre este nelegală și netemeinică, având în vedere următoarele considerente:

- prin contestație a susținut faptul că nu i s-a luat în calcul sporul pentru ordinul "MERITUL M______ CLASA I" în procent de 20 %, stipulat de prevederile art. ll din Legea nr. 80/1995, iar cu toate acestea C______ de Contestații din cadrul Ministerului A_________ I______ nu răspunde acestor critici;
- deși în cuprinsul deciziei este indicat faptul că beneficiază de acest spor, de 20%, printr-un simplu calcul matematic, rezultă faptul că acesta nu este aplicat corect bazei de calcul.
Dispozițiile art. 11 din Legea nr. 80/1995, prevăd că „Pensionarii militari decorați cu ordinul "Meritul M______" clasele a I I I-a, a I I -a și I beneficiază de un spor de 10%, 15% și, respectiv, 20% al cuantumului pensiei.
Deși în nicio dispoziție din lege nu se reglementează modul de acordare sau de calcul al sporului pentru Ordinul "Meritul M______", așa cum nu se reglementează nici modul de acordare al indemnizației de 50% din pensia militară, C___ sectoriala a M__ aplică diferit sporul pentru Ordinul "Meritul M______" - pentru unele persoane după plafonare, iar la altele în plafonare.
Conform Casei sectoriale, sporul de 10%, 15%, 20% pentru ordinul "Meritul M______", reglementat de art. 11 din Legea nr. 80/1995 pentru colegii care au ieșit la pensie până la 15.09.2017, se aplică după calculul cuantumului pensiei militare de stat, plafonat conform art.30 din Legea 223/2015, la 85% din baza de calcul, motivând că dreptul este stipulat în altă lege.
Pentru cei care au ieșit la pensie după data de 15.09.2017, ca în cazul său , la calculul cuantumului pensiei militare, este aplicată a ceastă plafonare, dar în această plafonare este introdus și sporul pentru ordinul "Meritul M______", cu toate că sporul pentru ordinul "Meritul M______", este stipulat în altă lege, respectiv în Legea nr.80/1995.
Pe de altă parte, susține reclamantul că , pentru colegii care au ieșit la pensie înainte de data de 15.09.2017, raportat la dispozițiile Legii nr.223/2015 și au primit ordinul "Meritul M______", la data de 01.12.2017, se aplică sporul după calculul cuantumului pensiei militare de stat, plafonat la 85% din baza de calcul și beneficiază de acest spor.
Deși a pr imit ordinul "Meritul M______", întrucât a ieșit la pensie după data de 15.09.2017, față de poziția pârâtei, nu po a t e valorifica acest spor din cauza modului eronat de a interpreta dispozițiile art.60 din Legea nr.223/2015.
Susțin e că această plafonare, aplicată greșit de C___ sectoriala de p_____, este echivalentă cu diminuarea sau anularea unui drept cuvenit militarilor decorați cu ordine militare. Astfel, legal este ca sporul pentru ordinul "Meritul M______", să se aplice după calculul cuantumului pensiei militare de stat plafonat conform art. 30 si art. 60 din Legea nr.223/2015, modificată prin O.U.G. nr. 57/2015 si O.U.G. nr. 59/2017.
Sublini ază că prin introducerea calcului sporului pentru ordinul "Meritul M______" prevăzut de Legea nr. 80/1995 în Legea nr.223/2015, s-ar ajunge în situația ca două persoane care au vechime diferită să aibă aceeași pensie, ceea ce este inechitabil.
In altă ordine de idei, solicit ă ca instanța de judecată să aibă în vedere dispozițiile art.2 lit.b din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că:
Având in vedere aceste considerente, solicit ă admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Alegațiile susținute în întâmpinare de MAI prin Comisia de Contestații. CPS nici nu a depus întâmpinare
Pe fondul cauzei, apreciază Hotărârea Comisiei de Contestații din cadrul M.A.I. nr. xxxxx/06.06.2019 ca fiind temeinică și legală pentru următoarele motive:
Potrivit art. 60 din Legea nr. 223/2015 privind sistemul unitar de p_____ publice, modificată prin O.u.G. nr. 59/2017, „la stabilirea pensiei militare de stat, pensia netă nu poate fi m__ mare decât media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul a pensiei".
Plafonul net stabilit de legiuitor cu privire la pensia în plată prin art. VII punctul 3 din O.u.G. nr. 59/2017 este reprezentat de media netă a salariilor/soldelor care se iau în calcul la determinarea bazei de calcul. Astfel, atât timp cât i s-a acordat o pensie netă în plată egală cu acest plafon net legal, iar pe durata celor 6 luni de activitate în calitate de militar, polițist sau funcționar cu statut special alese prin cererea de pensie nu a existat vreun drept salarial derivat din art. 11 din Legea nr. 80/1995 care să ____________________________ net, reclamantul nu are temei legal pentru a pretinde să îi fie plătită această majorare a pensiei.
Î n aplicarea dispozițiilor legale, la cuantumul pensiei militare brute cuvenite reclamantului, C___ de P_____ S_________ a M.A.I. a aplicat sporul de 20%, aferent Semnului onorific „în Serviciul Patriei" pentru 25 ani.
Potrivit Casei de P_____ S_________ a M.A.I. majorarea corespunzătoare semnului onorific deținut, în sumă de 1.019 lei este legal aplicată și însumată în pensia militară brută de 6.250 lei, care a determinat pensia militară netă de 3.506 lei, obținută potrivit Codului fiscal prin utilizarea noțiunii definite de art. 3 lit. m) din Legea nr. 223/2015, cu modificările și completările ulterioare (pensie netă-pensia militară de stat stabilită în cuantum brut din care se deduce impozitul pe venit).
Astfel, în mod corect C______ de Contestații a reținut prin Hotărârea nr. xxxxx/06.06.2019 că algoritmul de calcul prin care a fost stabilit cuantumul pensiei militare de stat respectă integral prevederile Legii nr. 223/2015, cu modificările și completările ulterioare, fiind determinat prin utilizarea mediei de 3.506 lei a salariilor nete realizate în perioada aleasă de contestator, respectiv ianuarie-iunie 2018, a procentului de 9% corespun zător perioadei de contribuție la fondul pentru pensia suplimentară, a sporului aferent Semnului Onorific „în Serviciul Patriei" pentru 25 ani și a vechimii cumulate de 41 ani, 6 luni și 8 zile.
Contrar susținerilor reclamantului, sporul aferent ordinului meritul militar a fost aplicat corect, întrucât cele două interdicții/plafonări stabilite prin dispozițiile art.30, respectiv art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, cu modificările și completările ulterioare, au caracter general, în sensul că se aplică tuturor pensiilor stabilite, recalculate sau actualizate, adică tuturor acelor situații în care procentul concret obținut de pensionar, după acordarea procentelor de majorare ar putea depăși cele două plafoane stabilite succesiv de lege.
Astfel, atât timp cât revederile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 nu disting dacă sporul de 20% trebuie adăugat la pensia brută, sau la pensia netă, devine pe deplin aplicabil principiul „ubi lex non disting uit nec nos disting uere debemus", prin aceea că nu se pot crea situații juridice noi acolo unde chiar legiuitorul nu le-a avut în vedere și, m__ ales, acestea nu pot înfrânge caracterul general imperativ al interdicției conținute în art. 30, respectiv de art. 60 alin. (1) din legea pensiilor militare de stat, care fac trimiterea clară la momentul stabilirii pensiei.
Or, în aceste condiții, pretenția reclamantului referitoare la adăugarea la pensia de serviciu netă în plată a sporului de 20%, aferent Semnului Onorific "în Serviciul Patriei" pentru 25 ani, echivalează cu instituirea unui drept în favoarea sa, de care acesta nu beneficiază, în sensul că, practic, ar însemna aplicarea acestuia de două ori a acestui spor, atât înainte, cât și după plafonare.
Prin urmare, atât timp cât reclamantul a beneficiat de aplicarea sporului de , p revederile legale arătate m__ sus, nu există un temei legal care să susțină raționamentul adăugării acestui spor la pensia netă aflată în plată.
Pe de altă parte, fiind un drept care a fost calculat la momentul stabilirii pensiei, nu se poate afirma că acesta are caracter salarial, întrucât el nu a fost acordat pe parcursul desfășurării relațiilor de muncă.
Față de cele arătate, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
    Analizând actele și înscrisurile depuse în probațiune la dosarul cauzei civile instanța de judecată reține următoarele :
        Stabilirea,determinarea și deschiderea dreptului la pensie prin plata efectivă a acestor prestații pecuniare cu titlu venit de înlocuire,trebuie să se facă  și să fie circumscrie normelor de drept incidente și cuprinse  în legislația  din domeniu în vigoare evidențiată și cuprinsă expres,imperativ și limitativ în legea 223/ 24 iulie 2015(*actualizată*),privind pensiile militare de stat dar și HG nr.146/10 martie 2016,privind aprobarea normelor pentru aplicarea prevederilor art.121 din legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat respectiv Ordinul nr.31/12 februarie 2016,pentru aprobarea procedurilor de recalculare si de actualizare a pensiilor militare de stat.
    Cu preemțiune,potrivit normelor procedurale incidente și aplicabile, instanța de judecată urmează a se pronunța cu celeritate asupra excepției lipsei calității procesuale pasive, invocată de către pârâta de ordin 2 C______ Centrală de Contestații,potrivit celor cuprinse în întâmpinarea depusă la fila 20-24,în sensul respingerii acesteia ca neîntemeiată,în condițiile în care această pârâtă este emitenta hotărârii nr.xxxxx/6.06.2019,script dispozitiv criticat de către partea interesată,având sub acest aspect deplină și vădită calitate și legitimitate procesuală pasivă,neputând a fi primite aprecierile și susținerile invocate în motivarea excepției invocată.
    În prezenta cauza civilă se reține faptul că entitatea juridică pârâtă de ordin 2 respectiv c___ de p_____ s_________ a emis decizia de stabilire/deschidere inițială a  pensiei de serviciu-pensie militară pentru limită de vârstă aflată în prezent în plată nr. xxxxxx/21.03.2019 depusă la fila 5-7,pensia lunară fiind în sumă netă de 3.506 lei începând cu data de 1.03.2019,împreună cu buletinul în extenso. Este realizată și făcută inclusiv dovada îndeplinirii de către partea interesată și care are deplină legitimitate procesuală activă a procedurii prealabile,în sensul promovării în termenul legal de 30 de zile potrivit art.97 alin. 1 din legea 223/2015 actualizată,a contestației către pârâta C______ de contestații nr.xxxxxxx/25.04.2019 menționată la fila 8,sens în care a fost emisă și comunicată Hotărârea pârâtei C______ de Contestații nr19455/6.06.2019 depusă la fila 8-9,reclamantul potrivit cererii introductive solicitând desființarea celor 2 scripte dispozitive anterior menționate,emise de către entitățile juridice pârâte . Se evidențiază și se valorifică de către instanța de judecată faptul că prin această decizie de pensie militară de serviciu au fost reținute și evidențiate elementele și algoritmului de calcul uzitate în mod just la calculul acestei prestații pecuniare succesive potrivit buletinului de calcul întocmit și depus în probațiune .
  Instanța de judecată apreciază că se  impune admiterea cererii dedusă judecății de către reclamant privind  acordarea și plata efectivă a majorării pensiei potrivit art.11 din legea 80/ 11 iulie 1995,privind statutul cadrelor militare,fiind înlăturate ca vădit nejustificate  cele învederate de către  pârâta de ordin 2 prin întâmpinarea depusă la  fila 20-24,în sensul că modalitatea de calcul a pensiei respectă integral prevederile legii iar dreptul solicitat nu are caracter salarial ,în condițiile în care în mod evident la pronunțarea hotărârii de respingere a contestației,această pârâta a studiat în mod evident toate scriptele aflate în dosarul de pensie al reclamantului, dosar care se află în posesiunea  administrativă a pârâtei de ordin 1 c___ s_________  de p_____,inclusiv a livretului militar precum și a oricărui ordin/atestat aflat în mapa profesională a reclamantului. Această ultimă pârâtă respectiv c___ s_________ de p_____, deși legal citată potrivit normelor procedurale,nu a depus întâmpinare văzând cererile,susținerile și pretențiile reclamantului evidențiate în cererea introductivă dedusă aprecierii judecătorești.
   Pretenția și cererea expresă a reclamantului de acordare a sporului de 15% corespondent ordinului "Meritul M______" clasele a II-a,urmează a fi apreciată și calificată ca fiind deplin justificată și întemeiată,astfel că potrivit art.11  din legea nr.80/1995 modificată,pensionarii militari decorați cu ordinul "Meritul M______" clasele a III-a, a II-a si I beneficiază de un spor de 10%, 15% si, respectiv, 20% al cuantumului pensiei.Ca urmare acestui fapt cert circumscris acordării meritului militar,urmează a se face corecta aplicabilitate a prevederilor art.60 și urm din legea nr.223/2015 actualizată și modificată inclusiv prin OUG 59/2017,în sensul obligativității adăugării sumei datorată și cuvenită reclamantului la pensia deja stabilită și astfel recalculată prin ultima decizie de pensie.
     Sunt avute în vedere și dispozițiile cuprinse în art.67 alin.3 din legea 24/200 modificată, în sensul că evenimentele legislative implicite nu sunt recunoscute in cazul actelor normative speciale ale căror dispoziții nu pot fi socotite modificate,completate sau abrogate nici prin reglementarea generală a materiei,decât dacă acest lucru este exprimat expres dar și normele cuprinse în legea 573/ 14 decembrie 2004 privind Semnul onorific In Serviciul Patriei pentru ofițeri și funcționari publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofițeri,în vigoare din data de 1.01.2005-art.12  astfel modificat de punctul 9, articolul II din legea nr. 149/ 22 iunie 2018, unde se prevede expres în sensul că o fițerii, funcționarii publici cu statut special,cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofițerii, si preoții militari, decorați cu Ordinul Meritul M______, instituit in anul 1954, cu Semnul onorific In Serviciul Armatei și cu Semnul onorific In Serviciul Patriei, beneficiază de prevederile legii nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare,cu modificările și completările ulterioare. În aceste condiții,sporul pentru semnul onorific în mod  cert nu face parte din pensia militară stabilită și recalculată,aceasta trebuind a fi adăugat la cuantumul acesteia, deoarece are un alt caracter juridic decât pensia,această majorare se calculează și evident se adaugă la pensie, doar după ce se cunoaște cuantumul final al pensiei militare.   
    Prevederea potrivit căreia la stabilirea pensiei militare de stat, pensia netă nu poate fi m__ mare decât media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul al pensiei,trebuie apreciată în sensul că acesta reglementează strict,limitative și exclusive numai cu privire la pensie,și  nu la suplimentele și majorările care se impun a fi adăugate ulterior la  aceasta. În  cauza pendinte, acest drept material nu este parte a calculului cuantumului pensiei, ci un adaos la aceasta,diferit de la caz la caz,în funcție de meritele și condițiile de acordare,cu valorificarea faptului că art.28 din legea nr.223/2015 prevede că în baza de calcul nu se includ  sporurile prevăzute la literele a-p,prin raportare și coroborare cu prevederile art.6 din Ordinul nr.31/M/2016 al M.A.I și art.11 alin.4) din legea nr.80/1995,conform cărora recalcularea pensiilor militarilor se realizează pe baza art.28 din legea nr.223/2016, baza de calcul necuprinzând sporul pentru semnul onorific. Din coroborarea art. 28 din legea nr.223/2015 modificată, care interzice includerea sporurilor în baza de calcul, cu art. 60 din același act normativ care trimite expres la media din baza de calcul, a rezultat fără echivoc că suma,respectiv media netă a celor 6 luni salarii din baza de calcul, nu cuprinde sporul pentru semnul onorific. Apreciindu-se că la cele 6 salarii/solde corespondent perioadei menționată expres de către contestator nu a fost adăugat sporul pentru meritul militar/ semnul onorific și, cum OUG nr. 59/2017 nu putea anula art. 11 alin. (4) din legea nr. 80/1995 art. 12 din legea nr. 573/2004, art. 12 din legea nr. 574/2004, dreptul la acest spor fiind legal câștigat, instanța de judecată va admite  cererea  reclamantului sub acest aspect.
   Se impune ca în mod  deplin întemeiat ca instanța de judecată în prezenta cauză supusă aprecierii judecătorești,să dispună  adăugarea la valoarea pensiei militare nete deja stabilită valoric și nu includerea acestei majorări în baza de calcul,având în vedere faptul că pensionarii militari decorați cu ordinul "Meritul M______" clasele a III-a, a II-a si I beneficiază de un spor de 10%, 15% si, respectiv, 20% al cuantumului pensiei, și evident plata majorării corespondent a pensiei militare lunare aflată în plată,cu evidențierea și plata efectivă a sumei reprezentând meritul militar, începând cu data de 1.03.2019,aceasta fiind data  stabilirii inițiale a venitului de înlocuire menționată expres  în cuprinsul deciziei a cărei anulare se solicită. În aceste condiții,în situația î n care, ulterior stabilirii si/sau plății drepturilor de pensie,se constată diferențe _________________________/sau plătite si cele legal cuvenite, pârâta c___ de p_____ s_________ operează din oficiu ori la cererea persoanelor îndreptățite,modificările ce se impun,prin decizie de revizuire,ori această ultimă pârâtă care are posesiunea dosarului administrativ de pensie, urmează a proceda în consecință potrivit prezentei.
    Instanța de judecată apreciază că obligația expres stabilită potrivit legislației în materie menționată m__ sus,corespondent inclusiv aplicabilității Ordinului nr.31/12 februarie 2016,pentru aprobarea procedurilor de recalculare și de actualizare a pensiilor militare de stat,nu a fost realizată de către cele două entități   pâr âte potrivit deciziei și a hotărâri emise,conform prerogativelor și competențelor atribuite acestora,în condițiile în care   pârâta C___ de P_____ S_________ are obligația să valorifice in integrum toată evoluția și traseul profesional al titularului dreptului material sub toate aspectele și elementele necesare,inclusiv a stabilirii și plății sumei reprezentând majorarea procentuală corespondentă meritului militar acordat prin ordin , sens în care este reținut și valorificat inclusiv inclusiv atestatul nr.146/23.11.2017 depus la fila 32.Astfel, s-a evidențiat prin reținere în decizia emisă și comunicată de către   pârâta CPS,ca elemente necesare și definitorii unei  corecte stabiliri a venitului de înlocuire datorat  reclamantului cu titlu pensie de serviciu-pensie militară pentru limită de vârstă ,vechimea/stagiul total de cotizare realizat,vechimea în serviciul militar,vechimea cumulată și rezultată ca urmare a aplicabilității dispozițiilor art.25, art.77 și art.106 din legea 223/2015,cu evidențierea contribuției pentru pensie individuală suplimentară cu determinarea deplin legală a bazei de calcul potrivit art.28, art.59-60 din legea 223/2015,dar și a cuantumului procentual al pensiei lunare potrivit art. 29-30 din acest ultim act normativ,dar cu excluderea neîntemeiată a acordării inclusiv a majorării pecuniare datorată și corespondentă meritului militar decât în condițiile lipsite de suport juridic a includerii sumei fixe de 1.019 lei în baza de calcul uzitată alături de celelalte elemente salariale potrivit celor evidențiate la fila 7,la stabilirea pensiei lunare nete,ori sporul procentual cuvenit în mod cert reclamantului, trebuie adăugat la valoarea netă a pensiei militare și nu inclus în algoritmul și baza de calcul uzitate, aceasta în mod evident potrivit inclusiv normelor de drept reținute și valorificate de către instanța de judecată prin prezenta .
   Concluzionând,instanța de judecată apreciază că modalitatea de aplicare a dispozițiilor art. 11 din legea nr.80 /1995 privind statutul cadrelor militare actualizată, trebuie realizată în sensul că pensionarii militari decorați cu meritul militar - semnul onorific clasele a III-a, a II-a și I-a beneficiază de un spor de 10%, 15% și, respectiv, 20%  la cuantumul pensiei, astfel că această majorare trebuie să se aplice la cuantumul pensiei prin adăugare la pensia netă stabilită și nu prin includerea în baza de calcul a pensiei militare lunare astfel determinată. În condițiile în care textul de lege vorbește de cuantumul pensiei iar nu de baza de calcul a pensiei, instanța de judecată consideră în mod dispozitiv că majorarea  procentuală aferentă și corespondentă sporului datorat, se calculează după plafonarea pensiei, conform art. 30 din legea 223/2015 actualizată,la 85% din baza de calcul prevăzută la art.28 din acest ultim act normativ,deci în afara  plafonării valorice impusă de normele legale incidente și aplicabile.
       Pentru  toate aceste considerente si motive de fapt si de drept, și având în vedere incidența și forța juridică aplicabilă și corespondentă datelor și elementelor dispozitiv-imperative cuprinse fără echivoc inclusiv în înscrisurile anterior menționate,urmează a se dispune cu deplin temei si suport juridic  admiterea  acțiunii civile formulată de către  reclamant ca fiind  vădit întemeiată,cu consecința justă și legală a  dispunerii anulării deciziei de pensie militară pentru limită de vârstă nr.xxxxxx/21.03.2019 cât și a Hotărârii nr xxxxx/6.06.2019,cu consecința obligării  intimatei de ordin 1-c___ s_________ de p_____,să procedeze la reconsiderarea prin recalculare a pensiei lunare, cu consecința emiterii și comunicării unei noi decizii de pensie militară cu stabilirea prin adăugare la valoarea pensiei lunare netă deja determinată și aflată în plată,a majorării procentuale corespondente dată  de acordarea prin ordin a meritului militar,cu plata pensiei lunare astfel stabilită și evident a diferențelor bănești datorate reclamantului începând cu data de 1.03.2019,având în vedere considerațiunile instanței de judecată anterior menționate strict sub aspectul datei obligativității recalculării și plății efective a  pensiei lunare astfel stabilită ,existând și fiind făcută justa aplicabilitate de către instanța de judecată a norme lor și prevederi lor legale care să susțină în mod dispozitiv,raționamentul și obligativitatea adăugării acestui spor la pensia lunară netă aflată în plată.
   In prezenta cauza civilă se retine aplicabilitatea prevederilor procedurale privind plata cheltuielilor de judecată respectiv art.451 C.Pr.Civ.urmănd a fi obligate pâr âtele să plătească reclamantului suma de 200 lei cu acest titlu, astfel solicitată potrivit petitului introductiv și dovedită la fila 34.

Alte Sentința a Tribunalului Alba
12.02.2020
Ora estimata: 09:00
Complet: C7 AS
Tip solutie: Admite cererea
Solutia pe scurt: Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de către pârâta Comisia Centrală de Contestaţii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Admite acţiunea civilă formulată de reclamantul Moldovan A. Alexandru –CNP --- împotriva pârâtelor Casa de Pensii Sectorială din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, cu sediul în -------------şi Comisia Centrală de Contestaţii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, cu sediul în----şi în consecinţă : Anulează Hotărârea nr. 19452/6.06.2019, emisă de către pârâta Comisia Centrală de Contestaţii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Anulează decizia de pensie nr. 204876/19.03.2019, emisă de către Casa de Pensii Sectorială din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Obligă pârâta Casa de Pensii Sectorială din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, să procedeze la recalcularea pensiei lunare, cu consecinţa emiterii şi comunicării unei noi decizii de pensie militară, cu acordarea sporului în procent de 20% al cuantumului pensiei, corespondent ordinului "Meritul Militar". Obligă pârâtele să plătească reclamantului suma de 200 lei, cu titlu cheltuieli de judecată. Cu apel în 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Alba. Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 Februarie 2020.
Document: Hotarâre  131/2020  12.02.2020

05.11.2019
Ora estimata: 11:00
Complet: C10 AS
Tip solutie: Admite cererea
Solutia pe scurt: Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de către pârâta Comisia Centrală de Contestaţii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Admite acţiunea civilă formulată de către reclamantul Hirean G. Gabriel, împotriva pârâtelor Casa de Pensii Sectorială din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, şi Comisia Centrală de Contestaţii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, şi în consecinţă: Anulează decizia de pensie nr. 204919/26.03.2019, emisă de către pârâta Casa de Pensii Sectorială din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Anulează Hotărârea nr.19458/6.06.2019, emisă de către pârâta Comisia de Contestaţii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Obligă pârâta Casa de Pensii Sectorială din cadrul Ministerului Afacerilor Interne să procedeze la recalcularea pensiei lunare, cu consecinţa emiterii şi comunicării unei noi decizii de pensie militară, cu adăugarea sporului pentru meritul militar la valoarea netă a pensiei militare anticipată parţial aflată în plată. Obligă pârâtele să plătească reclamantului suma de 200 lei, cu titlu cheltuieli de judecată. Cu apel în 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Alba. Pronunţată în şedinţa publică din data de 5.11.2019.
Document: Hotarâre  1481/2019  05.11.2019

12 comentarii:

Călugărul spunea...

La apel pierde sigur

Huhu Rezea spunea...

Vedem astăzi! Eu cred ca va fi respins apelul.

Burebista spunea...

Mativarea hotărârii din antet este cea mai completa și argumentata dintre toate hotărârile unde s au câștigat procesele pt OMM in potriva CPS urilor. În loc să-și însușească explicația instantei și sa facă revizuirea pensiilor stabilite eronat după 15.09.2017, CPS urile fac apel după apel ( de parca cei ce lucrează acolo sau în minister nu vor ajunge sa iasă la pensie). Le este greu sa recunoască ca au greșit, pentru ca mai mult ca sigur își vor pierde funcțiile călduțe...
Sa speram ca vor fi cât mai multe hotărâri de acest fel, poate se va schimba ceva și pentru ceilalți ce au pierdut procesele deși au cerut același lucru ca pensionarul din exemplu.
Apoi dacă nu se vor conforma de buna voie, plângeri penale.

Leo spunea...

Instanțele sunt în protest din 21.01.2020 şi nu judecă , ci AMÂNĂ CAUZELE.
Prin urmare , Astăzi nu vedem nimic.........

Huhu Rezea spunea...

Ai rămas în transee ....ca japonezul. S-au suspendat protestele de o luna/
A incetat el, Mitica de Falticeni, protestul, dar magistrații!

Leo spunea...

Ai dreptate Amabilule , am văzut că a judecat. Deci s-a pronunţat CCR-ul , de s-au apucat să judece instanțele ?
http://portal.just.ro/57/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=10700000000113332&id_inst=57

Burebista spunea...

Se pare că apelul a fost admis.. Păcat..

04.03.2020
Ora estimata: 10:00
Complet: C3 - Apel civil
Tip solutie: Schimbat în parte
Solutia pe scurt: Admite, ca fondate, apelurile declarate de pârâţii MAI-Comisia de Contestaţii Pensii şi Casa de Pensii Sectorială a MASI împotriva sentinţei civile nr. 1621/14.11.2019 pronunţată de Tribunalul Alba în dosarul nr. 1476/107/2019. Schimbă în parte sentinţa apelată, în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamantul Dan Nicolae în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a MAI şi MAI-Comisia de Contestaţii. Menţine dispoziţiile sentinţei atacate cu privire la modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâti Comisia de Contestaţii din cadrul MAI. Respinge cererea intimatului de obligare a apelantelor la plata cheltuielilor de judecată.
Document: Hotarâre 229/2020 04.03.2020

Burebista spunea...

Prin urmare judecătorii de la CA Alba au considerat ca cei 3 judecători colegi ai lor de la Tribunalul Alba au greșit... 3 judecători!!!
Acum cine plătește pentru greșeală...
Tot săracul pensionar care pierde banii dati avocatului...
Urât.. Foarte urât...
Pana la urma chiar ne fac ca credem ca exista o directiva La nivel înalt sa se respingă toate aceste acțiuni...
Numai pentru breasla lor își dau hotărâri câștigătoare, la pensii, salarii, bonusuri, sporuri etc...
Ma bucur ca le-au tăiat pensiile cu adevărat speciale, umflate artificial...

Burebista spunea...

Au fost decât vre-o câteva zile în care nu s-au judecat procese după votul privind desfiintarea pensiilor magistraților... Se judecă de mult procese în instante.
CCR nu s a pronunțat încă pe legea de eliminare a pensiilor SPECIALE... Pentru ca ale lor sunt speciale, nu cele militare..

Leo spunea...

Se vede treaba că nu sunt uniţi ................
La Vâlcea, din județul de baştină , protestul este SUS !
numai un exemplu la întâmplare.
http://portal.just.ro/90/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=18500000000021003&id_inst=90

Leo spunea...

Nu este practica unitară.
Merită o jalbă la CSM şi la ICCJ

BONIFATIE spunea...


Bine ar fi, însă nu am speranţe că vreun recurs în interesul legii, PE CARE NU-L POATE DECLARA RECLAMANTUL, ne-ar fi favorabil.
D-le P.P., la fond, pe litigii de muncă şi asig. sociale nu sunt trei judecători. Ceilalţi doi sunt asitenţi judiciari sau magistraţi consultanţi sau un fel de asesori populari (ultimii nu aveau studii juridice).